Cuviosul Gavriil Georgianul, cel nebun pentru Hristos

 

 

 

 

gavil ghbadz

 

Rugăciunea Părintelui Gavriil

 

Doamne, rogu-Te, auzi-ne pe noi din Ceruri, întoarce Fața Ta către noi. Miluiește-ne pe noi ca să mergem în pace pe calea Ta, împlinind poruncile Tale și izbăvindu-ne de rău. Doamne, învață-ne pe noi să ne rugam înaintea Ta și să păzim Sfânt Legămantul Tău. Ca inima noastră să se închine Tie și să petrecem întru Legea Ta cea Sfântă.

Amin!

 

 

Viata ieromonahului Gavriil fu perturbata de un eveniment care s-a intamplat de ziua muncii, pe 1 mai 1965, cand, ca in fiecare an, o mare manifestatie era organizata. Atunci, cand o multime de oameni era adunata in fata Comitetului Partidului Comunist pentru a asculta un discurs, au vazut ca un portret gigantic al lui Lenin suspendat pe fatada cladirii, a luat foc. De la etajul unu, Parintele Gavriil striga:

Domnul a spus: Să nu-ţi faci chip cioplit… Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!(Iesirea 2-5) Voi toti, reveniti-va in fire! Georgienii au fost mereu crestini. Atunci, de ce va inchinati idolilor? Iisus Hristos a murit si a inviat a treia zi din mormant, dar idolii vostri de bronz nu vor invia niciodata. Din timpul vietii lor deja sunt morti„.

Ani dupa aceasta, cand Parintele Gavriil a fost intrebat cu privire la aceasta intamplare, a spus:

Sunt un pastor caruia Dumnezeu i-a incredintat grija turmei Sale. Ei au ridicat un idol si vroiau ca poporul sa sa inchine lui. Este un chip al Antihristului, imaginea unui om, sau mai de graba a unei fiare, si comunistii vroiau sa i se aduca cinstea care I se cuvinea doar lui Dumnezeu. Nu puteam sa las sa se intample asta„. 

De-abia ajuns jos, multimea s-a napustit asupra lui, batandu-l cu pumnii si cu picioarele si aruncandu-i pietre. Când pompierii l-au scos din mâinile oamenilor, si l-au transportat la spital, unde a fost pus in izolare, Părintele Gavriil avea 18 fracturi, din care una craniană, iar fața îi era de nerecunoscut. O lună de zile a fost aproape inconșient, apoi a fost transferat la un spital de boli mintale.Cand si-a mai revenit, un reprezentat KGB a venit sa-l interogheze si l-a brutalizat din nou. Aceasta nu l-a impiedicat pe Parinte sa ii spuna, in continuare, ca ar trebui distruse toate monumentele lui Lenin si sa fie inlocuite cu straturi de flori.Dupa o ancheta sumara este condamnat la moarte, dar autoritatile comuniste incearca sa exploateze situatia, promitandu-i ca va fi salvat daca va marturisi ca a participat la o conspiratie a Bisericii Ortodoxe Georgiene impotriva regimului. Parintele Gavriil refuza propunerea si il trateaza din nou pe Lenin ca fiara raufacatoare, ceea ce face ca sa fie din nou rupt in bataie. Stirea acestui eveniment incredibil si senzational, in timpul in care actele de nesupunere erau foarte rare, iese din tara, fiind difuzat de mass-media europeeana si americana. Aceasta a facut ca Kremlinul, in loc sa-l condamne la moarte, sa-l interneze intr-un spital de psihiatrie, in luna august 1965.

I se face un raport de catre un medic psihiatru, care, nu numai ca este tipic metodelor staliniste ale epocii, dar in el se poate observa cum sunt prezentate ca simptome patogene credinta si practicile curente ale crestinismului:

Spitalul de Psihoneurologie din Tbilissi, Republica Socialistă Sovietică Georgia, Str. Electroni, nr.119 / 1-1966, nr. 666 Pacient Urgebadze Vassili, născut în 1929, educația: 6 clase. Adresa: Str. Tetritskaro, nr. 11. Pacientul este ținut în spitalul psihoneurologic din oras, din 18.VIII.1965, cand a fost adus de la închisoare pentru un tratament forțat. Diagnostic: persoană psihopata, predispus la psihoza schizofrenică. A fost eliberat din spital pe 19. XI.1965. În conformitate cu istoricul bolii, el a avut o viziune fantomatică a spiritului răului cu coarne pe cap, la vârsta de 12. Pacientul pretinde ca tot raul care se intampla in lume este din cauza diavolului. De la varsta de 12, el a început să meargă la biserici, să se roage, să cumpere icoane, și sa studieze literatura bisericeasca […] Nu manânca nimic în zilele de miercuri și vineri, dand acest motiv absurd care face sa rada adultii si soldatii prezenti: „Intr-o miercuri Iuda a vândut pe Hristos pentru 30 de arginți, și intr-o vineri preoții evrei L-au crucificat”; era într-o stare de halucinație totală. Așa se explică faptul că in timpul demonstratiei de 1 mai 1965 a ars un portret mare a lui Lenin atârnat pe clădirea Consiliului de Miniștri. In timpul interogatoriului, el a spus că a făcut, aceasta deoarece imaginea Răstignirii lui Hristos ar fi trebuit să fie agatata acolo, și ca nu este posibil să se idolatrizeze un om pământesc. Aceasta a suscitat îndoială cu privire la starea lui de sănătate mentală, motiv pentru care a fost supus unei expertize psihiatrice. Examinarea a arătat că echilibrul pacientului este pierdut în spațiu, în timp, cât și în mediul înconjurător. El vorbește cu el însuși cu voce scăzută. Crede în existența fiintelor cerești, a lui Dumnezeu și a îngerilor,etc. În timp ce vorbeste, axa principală a discursului sau psihopat este întotdeauna intoarsa spre ideea ca totul depinde de voința lui Dumnezeu, etc. In departament se  izoleaza de ceilati pacienți cu boli mintale. Dar când cineva i se adreseaza, el vorbește cu siguranță de Dumnezeu, îngeri și icoane, etc. Este incapabil să critice starea lui. A primit un tratament pe baza de aminazinofrazie și siptomicina, după care a fost dus în fața comisiei.

 

Parintele Gabriel a fost eliberat in februarie 1966 si dat in grija mamei sale la domiciliul acesteia. Actul eroic al Parintelui a pus in cauza Biserica insasi, ceea ce a facut ca sa fie exclus de la slujire, putand insa sa participe la Sfanta Liturghie si sa se impartaseasca precum un simplu mirean. In mod periodic era chemat de securitate unde, de fiecare data, era supus unor tratamente inumane. Intr-o zi a fost batut atat de tare, incat nemaiputand sa mearga, au fost chemate rudele sa-l recupereze.

Intr-un timp Parintele nu putea nici sa iasa in oras, insa a reusit sa-si gaseasca mici slujbe in afara acestuia, ca de exemplu sa pazeasca via sau sa intretina focul la cate o biserica. Cu toate acestea ducea o viata duhovniceasca foarte intensa.

 

In 1971 cu binecuvantarea Mitropolitului Ilia, Catholicos-Patriarhul de mai tarziu, si a Catholicos-Patriarhului Efrem II, Parintele Gavriil a fost instalat la manastirea Samtavro. I s-a dat chilia la parterul unui turn antic, denumit in onoarea regelui Mirian, si care avea 4,5 m diametru, si pe ai carui pereti circulari Parintele s-a grabit sa instaleze tot felul de icoane. Cum nu mai slujise Sf. Liturghie de mult timp, Parintele Gavriil marturisea unui apropiat:

Visam adeseori noaptea ca inaltam Sfintele Daruri, dar poate intr-o zi voi muri fara sa fi putut sa slujesc Sfanta Liturghie”.

Dar, slava Domnului! i s-a dat din nou voie sa slujeasca ca preot. Ducea o viata modesta, muncea din plin, curata localurile sau pregatea masa la trapeza, petrecea mult timp sa curete candele in biserica si pentru el nu exista o munca fara importanta caci orice munca putea sa fie de folos atata timp cat prin ea se aduce slava lui Dumnezeu.

Din 1972 pana in 1990, aproape 20 de ani, si pana ce starea sanatatii lui ii facea deplasarile dificile, Parintele Gavriil mergea la manastirile si bisiericile care erau abandonate sau distruse in urma politicii antireligioase, unde slujea Sfanta Liturghie si aducea tot ajutorul care-i era in putinta.

Manastirea Samtavro

In 1990 Parintele Gavriil merge la manstirea Shio-Mghvime, cu intentia de a duce o viata ascetica. Acolo are o revelatie divina in urma careia se intoarce la Manastirea Samtavro pentru a fi in slujba oamenilor. Primeste vizita pelerinilor din ce in ce mai numerosi, ii spovedeste, ii mangaie, ii linisteste si ii sfatuieste, ajutat fiind si de harismele primite, de stravedere si inainte-vedere. Pe toti ii primea, fara sa faca vre-o diferenta intre oameni. Impartea bucuriile si necazurile lor. In acele timpuri, asa cum aduc marturie numerosi martori, Parintele Gavriil faptuia multe minuni, desi disimula pe cat ii statea in putinta puterile pe care le-a primit de la Dumnezeu.

In  ultimile sale zile de viata invata cu lacrimi in ochi:

Amintiti-va de aceasta: Dumnezeu dragoste este. Aveti atata bunatate pe cat puteti pentru a gasi prin ea mantuirea. Fiti simpli, caci robilor Sai smeriti Dumnezeu le va arata milostivirea Sa. Pocaiti-va de pacatele voastre si nu asteptati ziua de maine sa o faceti, caci aici este cursa diavolului. Iubiti-va unii pe alti, caci omul fara dragoste nu poate mosteni Imparatia Cerurilor

 

 

http://corortodox.blogspot.ro/

 

Inima în Marele Post

 

A doua săptămână

„Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa.” /Pilde 4:23/

1. Gospodarul îşi păzeşte de păsări ţarina însămânţată, şi de omizi livada şi îşi păzeşte de fiare stâna, dar nimic altceva nu îşi păzeşte gospodarul precum casa de tâlhari, de foc, de ape, de fulgere, şi de toată necurăţia. Ce e casa pentru gospodărie, este inima pentru om. Pentru acesta s-a zis: „Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima.”

2. Din inimă izvorăşte sânge, iar în sânge e sufletul. Precum e sufletul în inimă, aşa e în tot omul. Dacă apa în izvor este sărată, este sărată şi în râu; dacă e dulce în izvor, va fi dulce şi în râu. Cum e izvorul, aşa-i şi vărsarea râului.

3. Dacă şarpele te muşcă de deget, otrava lui n-ar lucra, dacă sângele n-ar duce-o la inimă. Când doctorul pune pe deget un leac, leacul nu ar ajuta dacă sângele nu l-ar duce la inimă. La inimă ajunge şi otrava, şi leacul. Tot ce otrăveşte viaţa şi tot ce lecuieşte viaţa trebuie să ajungă la inimă şi să treacă prin inimă.

4. Acolo unde este centrul sistemului circulator sanguin trupesc, acolo este şi centrul sistemului circulator duhovnicesc. Inima trupească este organ al inimii duhovniceşti. Şi chiar dacă asta este realitatea, totuşi şi această realitate e o mare taină.

5. Cu adevărat de nepătruns este această taină pentru mintea noastră, pentru că mintea este mai mică decât inima, iar inima cuprinde mintea, nu mintea inima. Partea nu înţelege întregul şi nici cele mai de jos nu înţeleg cele înalte. Dumnezeu aşa a vrut şi aşa a rânduit. Fericit este cel ce mai puţin cercetează tainele fiinţei lui Dumnezeu şi mai mult ascultă de poruncile lui Dumnezeu şi mai mult simte iubirea lui Dumnezeu în inima lui!

6. Sufletul este înveşmântat în porfira sângelui; iar când veşmântul este aşa de simţitor, cu atât mai mult este ceea ce acoperă veşmântul! Precum un pai poate molipsi şi strica sângele, aşa şi un singur cuvânt, o singură privire, un singur gând poate molipsi şi strica sufletul.

7. De aceea, să asculţi de doctorul omenesc când te învaţă: Îngrijeşte-te de sângele tău! Dar cu atât mai mult, să asculţi de doctorul Dumnezeu, când îţi porunceşte: Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa. Păzeşte-ţi inima în inimă, miezul în coajă, flacăra în sânge, viaţa în veşmântul trupului. Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, fiul meu – zice Domnul.

8. Când şarpele muşcă mâna, mâna se leagă cu un garou, ca sângele otrăvit din mână să nu se ducă în inimă şi să strice izvorul sângelui. Când auzi un cuvânt rău, astupă-ţi auzul, ca otrava cuvântului să nu coboare până la inima ta şi să nu strice izvorul vieţii tale, fiul meu!

9. Când vine bogăţia, nu îţi lipi inima de ea, spune Înţelepciunea în Cartea Vieţii. Îngrădeşte-ţi inima de bogăţie cu un gard înalt până la ceruri, ca inima ta neîntinată şi curată să se păzească pentru Cel ce o caută zicând: Fiule, dă-mi inima ta!

10. Mai stă scris în Cartea Vieţii: Inima împăratului este în mâna lui Dumnezeu. Dacă împărăţeşti asupra patimilor atunci eşti un împărat adevărat. Atunci inima ta este în mâna lui Dumnezeu. Iar această mână conduce fără greşală inima ta şi o îndreaptă spre împărăţia luminii şi a vieţii veşnice.

11. Dacă în cea dintâi săptămână a Postului Mare ţi-ai întărit convingerea că inima ta este a Dumnezeului şi Tatălui tău; dacă te-ai hotărât cu tărie să i-o dai Lui, atunci în a doua săptămână învaţă să îţi păzeşti inima. Deprinde-te cu lupta vitejească pentru neîntinarea şi curăţia inimii tale, pentru a putea întoarce acest dar Celui ce ţi-a dăruit toate.

12. Luminează-ţi inima cu credinţa, întăreşte-o cu nădejdea, încălzeşte-o cu dragostea, cădeşte-o cu rugăciunea, curăţă-o cu lacrimile, hrăneşte-o cu Sângele Domnului şi o înalţă spre cer precum o candelă aprinsă. Numai aşa vei putea aştepta cu pace trecerea din această lume pământească în lumea cerească, fără cutremurul păcătosului sau mustrarea conştiinţei. De aceea, în această a doua săptămână a Postului Mare, înnoieşte des sfatul Tatălui: Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa.

 

Sursa:

http://axa.info.ro

 

 

Sf. Nicolae Velimirovici: De ce se aprinde candelă înaintea icoanelor?

 

În primul rând, deoarece credinţa noastră e lumină. Hristos a zis: Eu sunt lumina lumii. Lumina candelei ne aduce aminte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre.

În al doilea rând, ca să ne aducă aminte de caracterul luminos al sfântului în faţa căruia aprindem candela – fiindcă sfinţii sunt numiţi fii ai luminii.

În al treilea rând, ca să ne slujească drept mustrare pentru faptele noastre întunecate şi pentru gândurile şi dorinţele noastre rele, şi să ne cheme la calea sfinţeniei evanghelice, ca astfel să ne ostenim cu râvnă pentru a împlini porunca Mântuitorului: aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile voastre cele bune.

În al patrulea rând, ca să aducem o mică jertfă lui Dumnezeu, Care a jertfit totul pentru noi. Un mic semn al marii noastre recunoştinţe şi luminoasei noastre dragoste pentru Cel de la Care cerem în rugăciune şi viaţă şi sănătate şi mântuire şi tot ce ne poate da numai nemărginita dragoste cerească.

În al cincilea rând, ca să fie o sperietoare pentru puterile cele rele, care năvălesc uneori asupra noastră şi la rugăciune şi ne abat gândurile de la Făcătorul nostru – fiindcă puterile cele rele iubesc întunericul şi fug de orice lumină, mai ales de cea care este închinată lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui.

În al şaselea rând, ca să ne dea imbold la ardere de sine. Precum untdelemnul şi fitilul ard în candelă, supuse voii noastre, aşa să ardă şi sufletele noastre cu flacăra dragostei în toate pătimirile, supuse totdeauna voii lui Dumnezeu.

În al şaptelea rând, ca să ne înveţe că după cum candela nu poate să se aprindă fără mâna noastră, nici inima noastră, această candelă lăuntrică a noastră, nu poate Să se aprindă fără sfântul foc al harului Dumnezeiesc, chiar dacă ar fi plină cu toate virtuţile – fiindcă toate virtuţile noastre sunt ca un combustibil, iar de la Dumnezeu este focul ce le aprinde.

***

Rugăciune la aprinderea candelei.

Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin!

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeulului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin!

 

Sursa:

http://ruga.ro

 

Sfantul Vasile Novicov- Despre lepadarea de Hristos

 

Sfântul Mărturisitor a cărui fotografii sângerează şi izvorăsc mir, ne avertiza cu îndrăzneală că, codul de identificare din 13 cifre ce se află în buletine, paşapoarte, poliţe – este lepădare de Hristos.

 

Cât de greu e acest lucru: să-şi iubească cineva vrăjmaşii!

010026

Tot ceea ce e rău în om e doar accidental. Nu dispreţuiţi pe nimeni, chiar dacă vedeţi oameni agitaţi, indecenţi, beţi sau înjurând într-un limbaj obscen. Chipul lui Dumnezeu se păstrează chiar şi în ei, însă la un nivel poate prea profund, de care ei înşişi nu sunt conştienţi. E normal ca vrăjmaşul să pângărească acest chip şi să-l acopere cu murdării.
Nu e deloc uşor să vezi chipul lui Dumnezeu în cei care te ocărăsc şi care se arată sub chipul unei fiare. Dar cu atât mai mult trebuie compătimiţi, fiindcă sufletul lor e desfigurat, poate fără a mai putea fi refăcut vreodată, sfârşind în chinuri veşnice… Cât de greu e acest lucru: să-şi iubească cineva vrăjmaşii!

Sfântul GAVRIIL (URGHEBADZE) din GEORGIA
(1929-1995)

 

Sursa:

http://marturieathonita.ro/cat-de-greu-e-acest-lucru-sa-si-iubeasca-cineva-vrajmasii/

 

 

Crez

Cred într-unul Dumnezeu,
Tatăl ziditorul,
dar mai cred şi-n neamul meu,
înfrăţit cu dorul.

Cred în sfinţi, dar şi-n voinici,
cred în flori şi-n cremeni,
căci tăcuţii mucenici
cu haiducii-s gemeni.

Dar mai cred că într-o zi,
aspru, din furtună,
neamul meu se va trezi
cu securea-n mână.

Şi-atunci ierte Cel din cer
liftele spurcate,
căci prin sânge şi prin fier
ne-om croi dreptate.

Cred într-unul Dumnezeu,
Tatăl ziditorul,
ce-a-nfrăţit în neamul meu
sfântul crez cu dorul!
Mormintele

Sapă, camarade, sapă…
Au venit alţi morţi pe drum.
Frunţi de ceaţă, ochi de fum,
pentru viermi şi pentru groapă.

Alte cruci, pe alt colnic,
tot mai multe, tot mai dese,
luna grea să le apese
cu zăpezi de borangic…

Toarnă glod, varsă argilă,
adu crucea de molid,
casca spartă – ciob de blid –
pune-o-n vârful de şindrilă.

Sapă, sapă înainte,
cu sudoarea pe grumaz…
Sapă pentru camarazi
reci şi vinete morminte.

Sapă, sapă. Bezna cade.
Toarnă viermi, zvârle noroi
Peste ochii mari şi goi,
sapă, sapă, camarade…

Pune râme peste vis,
pune lut pe mâini de ceară,
mâinile ce dezmierdară,
mâinile care-au ucis…

 

Radu Gyr

Crezul

Puneţi-mi lanţuri şi cătuşe
să sune scrâşnetul hain
şi mii de lacăte la uşe,
eu cum am fost, aşa rămân.
Surpaţi asupra-mi munţi şi ape,
puteţi chiar să mă spânzuraţi.
Cu grele, negre târnăcoape,
credinţa nu mi-o sfărâmaţi.
Târâţi-mă, de vreţi, sub şanţuri
şi îngropaţi-mi trupul stins.
Eu simt ca Făt-Frumos, din lanţuri
puteri adânci de neînvins.
Puteţi să năpustiţi tot iadul
ca să mă frângă până-n miez.
Eu stau în viscole ca bradul
şi tare, tare ca un crez.

Radu Gyr

Mesajul unui sfânt: Marcu Evghenicul

O figură harismatică, care şi–a lăsat o adâncă şi luminoasă pecete pe istoria Bisericii, este impusă cu o deosebită actualitate de către calendarul sărbătorilor acestei luni. Este Sfântul Marcu Evghenicul, antiunionistul. În zilele noastre, în care mişcarea ecumenică l–a neliniştit până şi pe cel mai simplu om şi se prezintă de–acum nu numai în haină bisericească, ci şi într–una surprinzător de socială, nimic nu este mai interesant, dar şi mai credibil decât să ascultăm mesajul celui care a fost odată  protagonist în aceste evenimente şi căruia după veacuri i s–a dat dreptate.

Marcu a fost de viţă nobilă şi în ceea ce priveşte sufletul, şi în ceea ce priveşte originea. Printre primele lecţii pe care le–a primit au fost şi insuflatele cuvinte ale lui Iosif Vriennie: „Credinţa noastră Ortodoxă! Aceasta este bogăţia noastră, aceasta slava, aceasta neamul, aceasta cununa, aceasta lauda”. „Nu ne vom lepăda de tine, iubită Ortodoxie! Nu vom minţi faţă de tine, Cinstire de Părinţi predanisită! Nu ne vom îndepărta de tine, Maică, bună–cinstire. Întru tine ne–am născut şi întru tine trăim, şi întru tine vom adormi! Iar dacă vremea o va cere, şi de mii de ori vom muri pentru tine”. Aceste cuvinte au fost o bornă în viaţa lui Marcu, au devenit o sfântă comoară, pe care s–a îngrijit să o păzească până la sfârşit neinovată şi nefalsificată.

Anii în care a trăit erau grei pentru patrie. Turcii ajunseseră în faţa porţilor Constantinopolului şi temeliile imperiului se cutremurau de pasul  lor. Împăratul, în faţa pericolului direct, caută ajutor. Bate la porţile celor puternici ai Europei şi cerşeşte alianţa lor. Însă ca popoarele creştine să–şi dea ajutorul capitalei imperiale, trebuie să aprobe papa. Şi papa pretinde schimburi (despăgubiri) grele: supunerea Ortodoxiei în faţa papismului.

Ameninţarea este un sfetnic rău şi devine şi mai rău, când cineva pierde simţul profund al realităţii. Forţaţi de pericol, păcăliţi de masca cea înşelătoare, toţi, împărat şi episcopi cedează şi cad de acord pentru unirea Bisericilor, precum numesc eufemistic supunerea faţă de papă. Preferă sclavia faţă de papism decât sclavia faţă de turci. Şi doar Marcu, urmându–i fidel pe Părinţii Bisericii, îşi înalţă statura morală şi apără integritatea credinţei. La Sinodul de la Ferrara – Florenţa cuvintele sale sunt formulate memorabil şi monumental. Propovăduieşte că deasupra libertăţii patriei este libertatea credinţei. Pentru că o credinţă liberă poate într–o zi să elibereze patria aflată în sclavie. Credinţa păstrează nerobit cugetul şi îi face vitează inima. Dimpotrivă, o credinţă înlănţuită de înşelăciune îngenunchează şi patria la picioarele celui care a înşelat–o. Unirea o iubim, supunerea o urâm, pentru că ea va însemna dispariţia Ortodoxiei. Între adevăr şi minciună nu există cale de mijloc (ceva intermediar), nu încape compromisul. Oricând s–au făcut astfel de paşi, cel care a câştigat a fost vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al omului.

Prin această poziţie de neînduplecat Marcu Evghenicul era de aşteptat să devină antipatic catolicilor şi prietenilor lor şi să fie catalogat drept intolerant, în timp ce aceia sfătuiau printr–o ipocrizie inimaginabilă la „iubire şi la pace”. Unii au vrut să–l ucidă. Fostul lui coleg Visarion a strigat mânios la Marcu: „Mă zbat de prisos şi mă cert cu un om demonizat. Căci acesta este nebun”. Dar Marcu, care ca om era blând şi smerit, pentru credinţa lui s–a făcut leu. „Tu eşti fetiţă şi te comporţi ca o fetiţă”, a fost răspunsul lui către Visarion.

În cele din urmă unirea a fost semnată, dar niciodată nu a fost aplicată. Însuşi papa, când a aflat că Marcu nu a semnat, a declarat: „Nu am făcut nimic”. Şi credinciosul popor, paznicul şi judecătorul, criteriul adevărului, şi–a exprimat zgomotos dezaprobarea faţă de unionişti, iar din Marcu a făcut simbolul lui veşnic, care însufleţeşte, dar şi mustră, verificând calea ortodocşilor.

Disputa pentru unire nu este doar un dialog dogmatic inutil între cei ce teologhisesc. Pentru că dogma, orice dogmă, dă chip unei cosmoteorii (unei concepţii despre lume) şi impune o bioteorie (concepţie despre viaţă), care nu poate fi închisă în spaţiul lucrurilor bisericeşti în sens strict, nici în spaţiul teologiei ca ştiinţă teoretică. Se întinde şi îmbrăţişează pe nesimţite întreaga viaţă şi întreaga societate. În spatele diferenţelor dogmatice dintre Răsărit şi Apus se ascundeau în mod esenţial diferenţele a două lumi, a două culturi cu filozofie diferită şi mentalitate diferită. Biserica Ortodoxă Răsăriteană trăieşte şi petrece întemeiată pe autoritatea cuvântului lui Dumnezeu. Pe ea îşi sprijină educaţia, modul ei de a gândi şi de a acţiona, modul ei civilizator. Însă în această atmosferă a autorităţii  ea trăieşte şi creează în libertate. Deoarece autoritatea ei este iubire, care nu–şi oprimă cetăţenii, ci îi îndrumă şi îi ocroteşte. Credincioşii, în mod liber supuşi lui Hristos, constituie Trupul tainic şi mădularele Bisericii lui.

Papismul şi Apusul, în general, trăiesc şi se mişcă în alt climat. Aici nu predomină autoritatea lui Dumnezeu, ci autoritatea papei, a omului şi a logicii. Biserica din Trup a lui Hristos se transformă în stat – creştin, dar lumesc – un stat şi el între statele acestei lumi. Harul lui Dumnezeu limitează rolul ei şi îndumnezeirea devine un sistem de categorii logice ale raţionalismului. Şi pentru că dogma lor nu izvorăşte din adevărul dumnezeiesc, ci dintr–o infailibilitate umană, moare, se dezintegrează, aduce dezechilibru în societate şi în civilizaţie. Astfel se naşte Renaşterea care caută moartea lui Dumnezeu, umanismul care aduce neomenia, iluminismul care întunecă toate prin contestare. În cele din urmă dă buzna protestantismul, care distruge orice dogmă, instaurează libertinajul şi cultivă ateismul.

Însă dogma ortodoxă nu este o expresie omenească şi muritoare. Este o prescripţie de viaţă, un mesaj al adevărului care mântuieşte. Mântuieşte sufletul nostru, dar şi patria noastră şi cultura noastră. Marcu Evghenicul apărând Ortodoxia a susţinut în cel mai eficace mod ţara lui şi fără a urmări asta, L–a făcut pe Dumnezeu apărător al vieţii şi al culturii ei. Acest sfânt al Bisericii noastre stă şi astăzi la fel de inflexibil şi de adevărat în faţa acelora care sunt gata ca nişte „fetiţe” să se închine papei şi să imite maimuţărind modul apusean de viaţă şi de gândire. Îşi trimite mesajul său pur şi puternic, un mesaj de cultură duhovnicească autentică. Fraţii mei, este o chestiune de viaţă şi de mântuire în această lume şi în eternitate păzirea dogmei Ortodoxiei!

 

Sursa:

http://axa.info.ro/istorie/mesajul-unui-sfant-marcu-evghenicul/

 

Frate dragã

Frate dragã, din grãdinã,
Îti trimit în dar un crin,
Sã-ti mângâie lin privirea,
Cu vesmântul lui divin.

Floare dragã, floare dalbã,
Cât de mult as vrea si eu,
Îmbrãcat în hainã albã,
Sã mã duc la Dumnezeu.

Rãsãdit acolo sus,
În grãdina minunatã,
Sã-mi simt viata’mbãlsãmatã,
Cu iubirea lui Iisus.

Plâng înãbusit în noapte
Si suspin cu glasul stins,
Dã-mi vesmântul alb de nuntã,
Cu crini minunati încins.

 

de Valeriu Gafencu

Pe unde-am mers Iisuse, alături amândoi

Imagine

Pe unde-am mers, Iisuse, alături amândoi,
s-a prefăcut pietrişul ca pajiştile moi
şi toţi câţi vin în urmă pot merge-acum cântând,
picioarele rănite se vindecă trecând…

Unde-am căzut cu-o cruce, e-un cântec sau izvor,
să vindece-o iubire, să stâmpere un dor;
şi câţi ajung acolo ar sta uitaţi mereu,
căutând spre frumuseţe, plângând spre Dumnezeu.

Pe gratiile noastre de lacrimi şi de dor,
se împleteşte viţă cu rodul sfinţitor;
unde-au muncit genunchii bătătoriţi amar,
mulţimilor se-mparte acum ceresc grânar.

Pe dârele lăsate de-al sângelui şiroi,
au răsărit luceferi şi oşti cu steaguri noi;
şi unde-a fost Golgota cu jertfa cea mai grea,
se-nalţă azi altarul de flacără şi nea.

…O, cât vei fi cu mine, Iisuse, orişicând
din temniţe-au să crească minunile cântând,
mormintele-au să-nvie nemuritori eroi;
Iisus – să mergem veşnic alături amândoi!

( Traian Dorz )

Vremea sfârșitului este aproape

„Fără străpungerea inimii şi zdrobirea lăuntrică născută din durerea inimii, convertiţii rămân la nivel orizontal, examinând tot ce ţine de Ortodoxie după părerile lor personale şi încrezându-se în greşitele concluzii ale minţilor lor logice”

(Seraphim Rose)
„De nu vă veţi întoarce şi să fiţi precum pruncii, nu veţi intre în împărăţia cerurilor.”

(Mt. 18:3)
„Este mai târziu decât credeţi! Grăbiţi-vă deci ca să faceţi lucrarea lui Dumnezeu”

(Seraphim Rose)

Citate din cartea : Calea spre fericire de Valeriu Gafencu

” Să învățăm că nu mai avem dreptul să ne plângem de nimic, când fericirea este la îndemâna oricui – Isus Hristos , credința în cuvântul Său , ascultarea poruncilor Sale , urmarea virtuților sale. Aceasta este viața fericită. Restul e deșertăciune.”

” Cea mai fericită zi din viață este ziua când îți iartă Dumnezeu păcatele printr-o spovedanie sinceră și când te împărtășești cu Trupul și Sângele Domnului nostru Isus Hristos care s-a jertfit pentru păcatele noastre ”

 „Să trăim în adevăr, să ne smulgem din păcat, să sacrificăm totul pentru Hristos, pentru adevăr. Numai aşa ne putem mântui, ne putem câştiga fericirea”
„Căutaţi fericirea în sufletele voastre. Nu o căutaţi în afara voastră. Să nu aşteptaţi fericirea să vină din altă parte, decât dinlăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde sălăşluieşte Domnul Iubirii, Hristos. Dacă veți aștepta iubirea din afara voastră, veți trăi decepții peste decepții și niciodată nu o veți atinge.”
„Viaţa e un dar de la Dumnezeu, şi noi trebuie să ştim a o trăi în chipul cel mai vrednic. Să ne curăţăm de păcate, care ne urmăresc la tot pasul, să fim cu iubire faţă de semenii noştri, să ajutăm, să răspundem la rău prin bine şi la ură prin dragoste, să ne mărturisim păcatele şi să luăm temeinic hotărârea de a nu le mai săvârşi. Iată a venit şi postul Crăciunului. Pregătiţi-vă sufleteşte pentru această mare sărbătoare creştină, prin post şi rugăciune şi nu uitați milostenia pentru cei săraci și lipsiți, căci milostenia acoperă o mulțime de păcate. Așa că faceți această faptă măreață, ca la Sfintele Sărbători să dați la câte un sărac, lipsit de ajutor, ba o pâine, ba o prăjitură, ba un bănuț, că mult vă va răsplăti Dumnezeu și în viața aceasta și în viața viitoare”
Imagine
„Fericirea este sensul întregii noastre vieți”
Imagine
„Trăiţi viaţa simplă şi nu uitați: esenţialul în viaţă este curăţenia sufletească şi trupească”
Imagine
Imagine
„Simplifică-ți viaţa cât mai mult, întotdeauna mulţumeşte-te cu puţin, învaţă-te a te jertfi pe tine însuţi pentru binele aproapelui. Fă bine ori de câte ori se iveşte prilejul.”
Imagine
Imagine
Imagine
Imagine