Acţiunea comuniştilor pentru a crea „omul nou”

 

 

Comuniştii români au acţionat în aceşti ani după mo­delul sovietic şi pentru a crea „omul nou”, construcţie a socialismului. Consilierii bolşevici se găseau în toate mini­sterele. Se urmărea inocularea în mintea oamenilor, mai ales a tinerilor, a aşa-zisei misiuni istorice a clasei muncitoare, idee care reprezenta miezul în jurul căreia s-a derulat întreg fenomenul represiunii. Comunismul era considerat ca fiind cea mai dreaptă dintre orânduirile sociale. El trebuia să for­meze binecunoscutul, dar greu de atins om nou, care urma să aibă rolul de a înlătura tot răul existent în lume, prin purifi­carea societăţii socialiste de elementele nocive.

Marea burghezie şi moşierime, aparţinând vechiului regim, purtau, în opinia noilor conducători, vina tuturor re­lelor din ţara noastră. Reprezentanţii lor nu ar fi făcut nimic bun pentru România. Avându-se în vedere acest lucru, a apărut ideea reeducării prin „spălarea creierelor” sau „robo­tizarea individului”. Orice legătură cu lumea occidentală era calificată drept atitudine duşmănoasă faţă de noul regim, fiind aspru pedepsită de justiţia populară.

În schimbul loialităţii faţă de noul regim, care se înfi­ripa sub protecţia cizmei sovietice, inginerii, economiştii, contabilii şi chiar unii foşti patroni de întreprinderi, sau fiii acestora, au fost acceptaţi în continuare la conducerea uzine­lor, fabricilor, şantierelor de construcţii, băncilor naţionali­zate prin actul de la 11 iunie 1948, deoarecc P.M.R, nu for­mase încă propriile cadre de specialitate. După ce nu au mai fost utili, comuniştii s-au debarasat imediat de ei, aruncându-i în închisorile Gulagului românesc, sub tot felul de vini, de cele mai multe ori imaginare.

Termenul de Gulag este de fapt un cuvânt rezultat prin unirea iniţialelor denumirii sovietice a Direcţiei Generale a Lagărelor, adică Glavnoe Upravlenie Lagerei, ce avea în subordine aproximativ 2500 de unităţi. În aceste lagăre se desfăşură o intensă şi sistematică acţiune de exterminare a adversarilor politici ori a celor care, într-un fel sau altul, au manifestat opoziţie faţă de regim. De obicei, lagărele bolşe­vice erau situate în zone greu accesibile, cu temperaturi ex­trem de scăzute. Cele mai multe se găseau în Siberia, unde condiţiile de muncă erau epuizante, iar hrana abia asigura existenţa de zi cu zi.

Aleksandr Soljeniţîn, el însuşi un supravieţuitor al regimului de exterminare din lagărele bol­şevice, a condamnat cu tărie crimele comise de autorităţile staliniste în celebrul roman documentar Arhipelagul Gulag, publicat mai întâi la Paris în 1973, apoi şi în U.R.S.S., un an după aceea. Autorul supune atenţiei cititorului atât propria sa experienţă, cât şi mărturiile zguduitoare a circa 200 de victime ale gulagului sovietic. Cartea i-a adus autorului Pre­miul Nobel pentru Literatură şi în acelaşi timp o extraordi­nară popularitate în ţară, dar mai ales în străinătate. Publi­carea romanului a stârnit în acelaşi timp o reacţie foarte dură din partea K.G.B.-ului, deoarece erau dezvăluite opiniei pu­blice de pretutindeni metodele sale de exterminare. De aceea Aleksandr Soljeniţîn s-a văzut nevoit să accepte o anumită colaborare temporară cu puterea sovietică, fără compromi­suri esenţiale.

După preluarea conducerii Partidului Comunist al Uni­unii Sovietice de către Mihail Gorbaciov, în calitatea de secretar general, s-a instituit un regim reformator în anul 1986. Prin Glasnost şi Perestroika se fac tot mai auzite vo­cile foştilor deţinuţi politici, care îşi creează asociaţii pre­cum Memorial Vazvra Scenie.

Realităţile sovietice destul de dure au fost prezentate şi de români. Primul dintre ei, scriitorul de stânga Panait Istrati, a scris celebra lucrare Spovedania unui învins, o prezen­tare destul de obiectivă, care are la bază o călătorie de aproape doi ani întreprinsă de autor, în anii ’30, în „paradisul bolşevic”.

În toamna anului 1936, după ce şi-a satisfăcut serviciul militar la un regiment din Cetatea Albă, tânărul Dumitru Mircescu, atras de ideile comuniste, a trecut Nistrul înot, pentru a-şi găsi fericirea în Uniunea Sovietică. El a ajuns mai întâi la Odessa, trecând de grănicerii români şi ruşi. N.K.D.V.-ul, considerându-l spion român, l-a deferit imediat justiţiei militare sovietice, care l-a condamnat la 10 ani de muncă silnică, deşi nu exista nici o probă concludentă împo­triva lui decât trecerea ilegală a frontierei. Tânărul temerar a fost expediat împreună cu alţi condamnaţi în lagărul de la Vorkuta, dincolo de Cercul Polar. Condiţiile din acest lagăr al Gulagului sovietic erau dintre cele mai proaste: lucru as­pru în mină, temperaturi extrem de scăzute, foamete şi alte neajunsuri. A supravieţuit în mod miraculos şi a reuşit peste ani să aştearnă pe hârtie cele trăite şi văzute. Tot la Vorkuta a ajuns şi părintele profesor basarabean Vasile Ţepordei, deportat de sovietici în anul 1951, fiind socotit adversar al regimului comunist din Uniunea Sovietică.

Condiţiile de aici erau la fel de grele ca în anul 1936. Munca era epuizantă, hrana foarte proastă, condiţiile de locuit absolut primitive, temperaturi de – 30 °C şi chiar – 40°C. El fusese acuzat că în perioada interbelică desfaşurase o susţinută activitate anti-bolşevică, publicând articole incendiare în paginile publica­ţiilor Raza sau Gazeta Basarabiei. În schimb, un alt preot basarabean, Sergiu C. Roşea, arestat la Bucureşti pe 5 sep­tembrie 1948, nu a ajuns în Gulagul sovietic, dar a fost în­carcerat în penitenciarul Jilava până la 4 iunie 1952, fără să fie judecat. A primit trei ani de temniţă grea. În perioada de­tenţiei a suferit injurii, bătăi, torturi, înfometări, ameninţări cu moartea. Cei doi au supravieţuit Gulagului.

(Constantin I. Stan – Crucea reeducării)

 

http://www.fericiticeiprigoniti.net

 

Apostazia

 

Te rog, dragă România
Să nu vinzi Ortodoxia
Să ţii Soboarele Sfinte
Dogmele nemăsluite
Şi să nu ai părtășie
Cu cei ce-s în erezie
De ecumenişti să fugi
Că-s a diavolului slugi
Fugi de cei ce fac „sinoade”
Ca Biserica s-o prade
Fugi de cei ce în „tăcere”
Privesc la turmă cum piere
Fugi de cei ce par „smeriți”
Şi vând oile pe-arginți
Au vândut Ortodoxia
Și cu ea și România
Cei ce-n Creta au semnat
De Hristos s-au lepădat
Şi doresc ca şi pe noi
Să ne-arunce în noroi
Şi de vrem să nu pierim
Din mijlocul lor să ieşim
Să nu fim „ascultători”
De Ierarhii trădători
Biserica e acum
La cei alungaţi în drum
Pentru-a lor mărturisire
Şi-ntrerupta pomenire
Sfinţii mereu au luptat
Adevăru’au apărat
Azi n-avem deloc Păstori
Ci doar câţiva râvnitori
Cândva, doar unul lupta
El era Biserica
Era singur luptătorul
Maxim Mărturisitorul
Iar azi, chiar de sunt câţiva,
Aceştia-s Biserica.
Te rog, dragă Românie
Smulge-te din erezie!!!
Sursa:

Piloții orbi

 

Imoralitatea clasei conducătoare româneşti, care deţine „puterea” politică de la 1918 încoace, nu este cea mai gravă crimă a ei. Că s-a furat ca în codru, că s-a distrus burghezia naţională în folosul elementelor alogene, că s-a năpăstuit ţărănimea, că s-a introdus politicianismul în administraţie şi învăţământ, că s-au deznaţionalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva siguranţei statului şi toate aceste atentate contra fiinţei neamului nostru, ar putea – după marea victorie finală – să fie iertate.

Memoria generaţiilor viitoare va păstra, cum se cuvine, eforturile şi eroismul anilor cumpliţi 1916-1918 – lăsând să se aştearnă uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.

Dar cred că este o crimă care nu va putea fi niciodată uitată: aceşti aproape douăzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai că i-am pierdut (şi când vom mai avea înaintea noastră o epocă sigură de pace atât de îndelungată?!) – dar i-am folosit cu statornică voluptate la surparea lentă a statului românesc modern. Clasa noastră conducătoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a făcut vinovată de cea mai gravă trădare care poate înfiera o elită politică în faţa contemporanilor şi în faţa istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politică. Nu e vorba de o simplă găinărie politicianistă, de un milion sau o sută de milioane furate, de corupţie, bacşişuri, demagogie şi şantaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însăşi existenţa istorică a neamului românesc: oamenii care ne-au condus şi ne conduc nu mai văd.

Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase şi mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europă – luntrea statului nostru este condusă de nişte piloţi orbi. Acum, când se pregăteşte marea luptă după care se va şti cine merită să supravieţuiască şi cine îşi merită soarta de rob – elita noastră conducătoare îşi continuă micile sau marile afaceri, micile sau marile bătălii electorale, micile sau marile reforme moarte.

Nici nu mai găseşti cuvinte de revoltă. Critica, insulta, ameninţarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii aceştia sunt invalizi: nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de căpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.

Istoria cunoaşte unele exemple tragice de state înfloritoare şi puternice care au pierit în mai puţin de o sută de ani fără ca nimeni să înţeleagă de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldaţii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Şi deodată, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani după aceea, cetăţenii fostelor state glorioase îşi pierd limba, credinţele, obiceiurile – şi sunt înghiţiţi de popoare vecine.

Luntrea condusă de piloţii orbi se lovise de stânca finală. Nimeni n-a înţeles ce se întâmplă, dregătorii făceau politică, neguţătorii îşi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste şi ţăranii de ogorul lor. Numai istoria ştia că nu va mai duce multă vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însuşirile în afară de cea capitală: instinctul statal.

Crima elitelor conducătoare româneşti constă în pierderea acestui instinct şi în înfiorătoarea lor inconştienţă, în încăpăţânarea cu care îşi apără „puterea”. Au fost elite româneşti care s-au sacrificat de bună voie, şi-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducătorilor noştri politici, departe de a dovedi această resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stă în putinţă ca să-şi prelungească puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambiţiile pe care şi le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Şi nu în aceste câteva miliarde risipite şi câteva mii de conştiinţe ucise stă marea lor crimă, ci în faptul că măcar acum, când încă mai este timp, nu înţeleg să se resemneze. […]

Ştiu foarte bine că evreii vor ţipa că sunt antisemit, iar democraţii că sunt huligan sau fascist. Ştiu foarte bine că unii îmi vor spune că „administraţia” e proastă – iar alţii îmi vor aminti tratatele de pace, clauzele minorităţilor. Ca şi când aceleaşi tratate au putut împiedica pe Kemal Paşa să rezolve problema minorităţilor măcelărind 100.000 de greci în Anatolia. Ca şi când iugoslavii şi bulgarii s-au gândit la tratate când au închis şcolile şi bisericile româneşti, deznaţionalizând câte zece sate pe an. Ca şi când ungurii nu şi-au permis să persecute făţiş, cu închisoarea, chiar satele germane, ca să nu mai vorbesc de celelalte. Ca şi când cehii au şovăit să paralizeze, până la sugrumare, minoritatea germană!

Cred că suntem singura ţară din lume care respectă tratatele minorităţilor, încurajând orice cucerire de-a lor, preamărindu-le cultura şi ajutându-le să-şi creeze un stat în stat. Şi asta nu numai din bunătate sau prostie. Ci pur şi simplu pentru că pătura conducătoare nu mai ştie ce înseamnă un stat, nu mai vede.

Pe mine nu mă supără când aud evreii ţipând: „antisemitism”, „Fascism”, „hitlerism”! Oamenii aceştia, care sunt oameni vii şi clarvăzători, îşi apără primatul economic şi politic pe care l-au dobândit cu atâta trudă risipind atâta inteligenţă şi atâtea miliarde. Ar fi absurd să te aştepţi ca evreii să se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi şi cu foarte multe obligaţii – după ce au gustat din mierea puterii şi au cucerit atâtea posturi de comandă. Evreii luptă din răsputeri să-şi menţină deocamdată poziţiile lor, în aşteptarea unei viitoare ofensive – şi, în ceea ce mă priveşte, eu le înţeleg lupta şi le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.

Tristeţea şi spaima mea îşi au, însă, izvorul în altă parte. Piloţii orbi! Clasa aceasta conducătoare, mai mult sau mai puţin românească, politicianizată până în măduva oaselor – care aşteaptă pur şi simplu să treacă ziua, să vină noaptea, să audă un cântec nou, să joace un joc nou, să rezolve alte hârtii, să facă alte legi. Acelaşi şi acelaşi lucru, ca şi când am trăi într-o societate pe acţiuni, ca şi când am avea înaintea noastră o sută de ani de pace, ca şi când vecinii noştri ne-ar fi fraţi, iar restul Europei unchi şi naşi. Iar dacă le spui că pe Bucegi nu mai auzi româneşte, că în Maramureş, Bucovina şi Basarabia se vorbeste idiş, că pier satele româneşti, că se schimbă faţa oraşelor – ei te socotesc în slujba nemţilor sau te asigură că au făcut legi de protecţia muncii naţionale.

Sunt unii, buni „patrioţi”, care se bat cu pumnul în piept şi-ţi amintesc că românul în veci nu piere, că au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitând, săracii că în Evul Mediu românii se hrăneau cu grâu şi peşte şi nu cunoşteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând că blestemul a început să apese neamul nostru odată cu introducerea secarei (la sfârşitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanarioţii care au introdus porumbul – slăbind considerabil rezistenţa ţăranilor. Blestemele s-au ţinut apoi lanţ. Mălaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea până în secolul XVI bere), austriecii în Ardeal şi „cultura” în Principate au adus sifilisul. Piloţii orbi au intervenit şi aici, cu imensa lor putere politică şi administrativă.

Toată Muntenia şi Moldova de jos se hrăneau iarna cu peşte sărat; căruţele începeau să colinde Bărăganul îndată ce se culegea porumbul şi peştele acela sărat, uscat cum era, alcătuia totuşi o hrană substanţială. Piloţii orbi au creat, însă, trustul peştelui. Nu e atât de grav faptul că la Brăila costă 60-100 lei kilogramul de peşte (în loc să coste 5 lei), că putrezesc vagoane întregi cu peşte ca să nu scadă preţul, că în loc să se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brăilei se recoltează numai 5 vagoane şi se vinde numai unul (restul putrezeşte), grav e că ţăranul nu mai mănâncă, de vreo 10 ani, peşte sărat. Şi acum, când populaţia de pe malul Dunării e secerată de malarie, guvernul cheltuieşte (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitând că un neam nu se regenerează cu chinină şi aspirină, ci printr-o hrană substanţială.

Nu mai vorbiţi, deci, de cele şapte inimi în pieptul de aramă al românului. Sărmanul român, luptă ca să-şi păstreze măcar o inimă obosită care bate tot mai rar şi tot mai stins. Adevărul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenţa sa legendară de acum câteva veacuri. În Moldova şi în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte cu un element etnic bine hrănit, care mănâncă grâu, peşte, fructe şi care bea vin în loc de ţuică.

Noi n-am înţeles nici astăzi că românul nu rezistă băuturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunăoară. Ne lăudăm că „ţinem la băutură”, iar gloria aceasta nu numai că e ridiculă, dar e în acelaşi timp falsă. Alcoolismul sterilizează legiuni întregi şi ne imbecilizează cu o rapiditate care ar trebui să ne dea de gândit.

…Dar piloţii orbi stau surâzători la cârmă, ca şi când nimic nu s-ar întâmpla. Şi aceşti oameni, conducători ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bună-credinţă, şi cu bunăvoinţă; numai că, aşa orbi cum sunt, lipsiţi de singurul instinct care contează în ceasul de faţă – instinctul statal – nu văd şuvoaiele slave scurgându-se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pământ românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia şi meseriile care dispar lăsând locul altor neamuri… Nu simt că s-au schimbat unele lucruri în această ţară, care pe alocuri nici nu mai pare românească.

Uneori, când sunt bine dispuşi, îţi spun că n-are importanţă numărul evreilor, căci sunt oameni muncitori şi inteligenţi şi, dacă fac avere, averile lor rămân tot în ţară. Dacă aşa stau lucrurile nu văd de ce n-am coloniza ţara cu englezi, căci şi ei sunt muncitori şi inteligenţi. Dar un neam în care o clasă conducătoare gândeşte astfel, şi-ţi vorbeşte despre calităţile unor oameni străini – nu mai are mult de trăit. El, ca neam, nu mai are însă dreptul să se măsoare cu istoria…

Că piloţii orbi s-au făcut sau nu unelte în mâna străinilor – puţin interesează deocamdată. Singurul lucru care interesează este faptul că nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a ştiut şi nu ştie ce înseamnă un stat. Şi asta e destul ca să începi să plângi.

 

Sursa:

http://axa.info.ro/politica/pilotii-orbi/

 

Românism și Biserică

 

Universală în dogmă şi naţională în mijloacele de a întrupa dogma în viaţă, Biserica Ortodoxă e cea mai potrivită formă de creştinism pentru dezvoltarea morală şi spirituală a unui popor. Ea nu-i sileşte natura etnică, ci i-o desăvârşeşte. Pacea şi buna învoire între oameni, adică scopul ei social, se realizează prin ridicarea oamenilor la un nivel spiritual, acelaşi pentru toţi. Dar în această operă de transformare şi de omogenizare socială pe un plan superior, Biserica Ortodoxă ţine seama de toate elementele pe care natura însăşi le pune la dispoziţie. Neamul e o unitate socială naturală. Ca organizaţie militantă, Biserica porneşte de la această unitate, potrivindu-şi forma pe măsura ei. Câte neamuri sunt ortodoxe, atâtea forme naţionale creează Biserica. Această plasticitate formală o deosebeşte fundamental de romano-catolicism care, peste unităţile naturale ale popoarelor şi nevrând să ţină seama de ele, impune forma unică, universală, juridică şi rigidă a statului papal. Istoria Occidentului e plină de conflictele razboinice dintre puterea papală şi diversele naţiuni, care refuzau pe rând să adere la statul juridic universal şi căutau să-şi întemeieze state naţionale independente. Aceste conflicte durează acolo din Evul Mediu până în zilele noastre, când le actualizează într-o formă atât de răsunătoare statul hitlerist în luptă cu Vaticanul.

În ortodoxie, asemenea conflicte sunt necunoscute. Biserica Ortodoxă nu concepe un Stat juridic supranaţional, pe care sa-l impună popoarelor. În această privinţă ea nu este rigidă, ci plastică, adică se organizează după unităţile naturale ale neamului. Biserica Ortodoxă e una în dogmă şi în spirit, dar multiplă în formele de organizaţie socială. Sub acest raport, ea e cu totul apolitică, pe când romano-catolicismul are un caracter politic acuzat. Pacea pe care o urmăreşte ortodoxia nu e uniformitatea juridică a statului papal (Pax romana), ci armonia liber consimţită a diversităţilor naţionale în sfera sublimă a ecumencităţii spirituale.

Noi avem un Patriarhat ecumenic la Constantinopol. Dar faţă de el, din punct de vedere al organizaţiei formate, fiecare Biserică naţională e independentă sau autocefală. Această autocefalie se obţine cu uşurinţă când respectiva naţiune ortodoxă a ajuns la un stadiu de conştiinţă independentă. Regimul aceste e necunoscut în romano-catolicism. În locul principiului autocefal, romano-catolicismul cunoaşte compromisul concordatelor.

Din imperiul medieval, fărâmiţat prin războaiele de independenţă ale naţiunilor occidentale, statul papal e redus azi la petecul de pământ al cetăţii Vaticanului. El n-a renunţat însă la universalismul juridic. În această perspectivă, el îi revendică pe catolicii din toate statele unde trăiesc. Peste calitatea lui naturală de cetăţean naţional al statului unde trăieşte, un catolic e cetăţean al statului juridic roman. Regimul concordatelor dintre Vatican şi diferitele state naţionale unde trăiesc catolici e un compromis între putere politică şi putere politică, prin care se recunoaşte, pe plan juridic, existenţa statului papal şi dreptul lui de imixtiune înlăuntrul graniţelor statelor naţionale.

Pentru noi, ortodocşii, e greu de conceput un asemenea regim. E ca şi cum am fi odată cetăţeni ai statului românesc, iar pe deasupra cetăţeni ai Patriarhatului de Constantinopol. Dacă guvernul român, bunăoară, ar lua câteva măsuri, care n-ar stânjeni întru nimic interesele noastre religioase, dar ar stânjeni interesele politice ale Patriarhatului de Constantinopol, am primi imediat ordin să luam atitudine împotriva statului nostru naţional. E cam ceea ce se întâmplă azi între Vatican şi statul german. Pentru mentalitatea noastră ortodoxă ar fi o situaţie absurdă. Principiul de la care pleacă ortodoxia în acţiunea ei pământească e respectarea unităţii naturale a colectivităţii naţionale, a neamului. Idealul ei social de pace şi de bunăvoire între oameni îşi găseşte elementele naturale în alcătuirea omogenă a neamului: sângele comun, sufletul comun, organizaţia politică comună. Toate aceste elemente sociale naturale care alcătuiesc baza organică de la care porneşte acţiunea de spiritualizare sau de perfecţionare a ortodoxiei. Departe de a stingheri aceste elemente ale vieţii naţionale, ortodoxia le ajută să se perfecţioneze.

Tocmai din această pricină, naţionalismul, ca tendinţă de afirmare amplă şi intensă a geniului etnic, nu se găseşte niciodată în conflict cu ortodoxia. El se găseşte însă în conflict aproape inevitabil cu catolicismul: atunci când se întâlneşte cu interesele supranaţionale ale statului juridic papal. Pentru ortodoxie, naţionalismul nu e decât lucrarea firească de perfecţionare a unităţii etnice, pe care Biserica e chemată s-o spiritualizeze. Astfel, naţionalismul e regimul politic care, cultivând şi intensificând principiile de omogenitate ale neamului, convine de minune ortodoxiei, care are de ridicat această omogenitate la nivelul spiritual al dragostei creştine. Între naţionalism şi ortodoxie nu poate exista decât cea mai strânsă colaborare în vederea operei de solidarizare socială şi de înnobilare a sufletului etnic în lumina idealului creştin.

 

Sursa:

http://axa.info.ro/editoriale/rapa-robilor/romanism-si-biserica/

 

Independența României

 

Ce ni se mai potriveşte nouă, românilor, un citat celebru din Dostoievski: „O, las’ să fim umiliţi, las’ să fim obidiţi, dar acum suntem iarăşi împreună, şi las’ să se bucure acum aceşti oameni haini care ne-au umilit şi ne-au obidit!”

Oare ce anume nu am acceptat noi ca să fim împreună, să fim într-un singur stat, dar mai ales să fim liberi, să fim independenţi, adică stăpâni în Ţara Noastră? Poate că acum mulţi judecăm că eram mai uniţi cât timp existau Ţara Românească, Moldova şi Transilvania ca state separate, iar datorită stării de asediu militar, ne-am ţinut mai bine de Ortodoxie şi de cultură, decât astăzi, când avem un stat fondat de Loja Steaua Dunării în 1859, care-i dacă nu condus, atunci cel puţin manevrat de masonerie. Şi cum statul e masonic de la începuturile sale paşoptiste (asta s-a şi urmărit, să fie masonic de întemeiere), „cei de la putere” au avut tot interesul să denatureze ideea de stat. Iar în loc să protejeze şi să se sprijine pe Ortodoxie şi Neam pentru a sfinţi legătura dintre românii risipiţi pe întreg teritoriul vatrei dacice, statul a devenit un ţarc imens (de 238,391 km²) în care sunt adunaţi majoritatea românilor şi transformaţi în oi, căci instituţia conducătoare a Neamului a devenit Statul Român – un stat anticreştin şi sinucigaş faţă de propria-i structură, ducând acum pe toţi românii spre o pierzanie sigură dirijată de un comandament în care fiecare abia aşteaptă să intre, iar intrarea se face după măsura trădării de Ortodoxie şi de Neam, căci ajunge la putere cel mai dispus la compromisuri.

Deşi se spune de Biserică că e opresivă şi medievalistă, vorbindu-se de inchiziţie şi papă în mass-media incultă sau vicleană, făcându-se confuzie voită între Ortodoxie şi catolicism, trebuie să recunoaştem că Biserica nu te constrânge. Eşti liber, ori în Ea ori în afara Ei, ori cu Hristos ori fără, Dumnezeu ţi-a dat libertatea să alegi între chinul veşnic şi fericirea eternă. Diferenţa aici dintre Biserică şi Stat este că Biserica, fie cu Hristos, fie fără, te consideră OM.

Statul, fie loial sau neloial lui, te consideră OAIE, SCLAV, PLĂTITOR DE TAXE, NUMĂR şi chiar mai grav din moment ce îşi rezervă dreptul de a dicta ce e bine pentru tine. Pentru că dictonul „Statul sunt eu” s-a păstrat şi a fost perpetuat de camarilele din toată lumea. Iar ceea ce dictează Bucureştiul, şi mai nou Bruxelles-ul, este infailibil, doar suntem protejaţi de terorişti, de răufăcători, de Biserică, de Sfinţi, de copii, de Generaţia interbelică, de „bătrâni anacronici” sau de „fascişti, criminali şi intoleranţi legionari”, dar mai ales de antisemitu’ Ăla de Hristos, căci mai nou chiar şi Domnul şi Mântuitorul Nostru Iisus Hristos este antisemit în viziunea „luminaţilor” vremii.

Este clar că ne este furată libertatea de a alege, mai ales prin faptul că Statul este un sistem din care nu poţi ieşi. Statul Mondial pregătit în culise TE DOREŞTE, pe când Hristos doar te cheamă la El. Ştiţi afişul de înrolare în armata americană cu Unichiu’ Sam? Scrie „TE DORESC”. Ştiţi ce spune Hristos? „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11:28). Statul vrea cei mai buni cetăţeni, cei mai pregătiţi, cei mai supuşi, cei mai puternici, că doar nu degeaba omoară copii prin eugenie… „legală”. Hristos îi vrea pe cei mai amărâţi. Hristos ne vrea pe NOI, cei „umiliţi şi obidiţi”, şi să ne rugăm să rămânem în Cartea Mielului – tari în credinţă, căci cei ce se vor închina fiarei vor fi şterşi din Cartea Mielului (Apoc. 13:8).

Dar din neştiinţă şi obidinţă am acceptat o soluţie lumească şi neduhovnicească de la apariţie, chiar antihristică dacă luăm în calcul măsurile anticlericale (secularizarea averilor mănăstireşti şi exilarea ierarhilor care nu agreau noua conducere masonică): Statul român modern.

Scurt istoric

Pe fondul căderii Imperiului Otoman, România a intrat în Războiul de Independeţă prin declaraţia de la 9 mai 1877. O idee excelentă, dar Statul român masonic a folosit-o cu un alt scop: eliberarea de sub tirania otomană care nu ataca Ortodoxia, România fiind singura ţară tributară Porţii pe teritoriul căreia nu s-a contruit nicio moschee, iar Biserica a mers înainte în ciuda problemelor financiare. Eliberării îi va urma un lung şir de mijloace de supunere piramidei de la Paris, adică spiritului antihristic al Revoluţiei Franceze, primul fiind articolul 44 al Tratatului de la Berlin (13 iunie – 13 iulie 1878) care prevedea: „În România, deosebirea credinţelor religioase şi a confesiunilor, nu va putea fi opusă nimănui ca un motiv de excludere sau de incapacitate în cea ce priveşte bucurarea de drepturi civile şi politice, administrarea în sarcini publice, funcţiuni şi onoruri, sau exercitarea diferitelor profesiuni şi industrii în orice localitate ar fi (…)”, adică încetăţenirea a 500.000 de evrei, care a fost primul pas spre crearea unui Babilon în România.

Prin articolul 5 din Tratatul de la San Stefano, Poarta recunoştea independenţa României, „dar până la încheierea unui contract direct între Turcia şi România, cetăţenii români se vor bucura de toate drepturile care sunt prevăzute de alte puteri europene.” Iar „alte puteri europene”, au ajuns să hotărască pentru noi la Berlin, unde România nu a fost participantă la discuţii, ci doar observatoare, fără drept de a interveni, deşi, fără aportul ei la război, Imperiul Otoman nu ar fi fost înfrânt. De atunci încoace, „puterile europene” hotărăsc pentru noi, nu doar în culise, ci şi pe hârtie…

Şi cum trebuia perpetuată distrugerea Neamului Românesc, că nu ar fi fost de ajuns păcile şi tratatele dezavantajoase, s-a încercat comunizarea României în 1919. Dar în timp ce armatele roşii stăteau în coasta proaspăt reîntregitei Românii, un tânăr de doar 19 ani cu o gaşcă de colegi au început să se antreneze în pădure, cu arme adunate după război, împotriva trupelor sovietice. De la acele antrenamente considerate de unii „bravadă”, acelaşi târăr a creat cea mai mare organizaţie anti-comunistă din istoria omenirii, care în momentul ei de glorie în 1937 număra un milion de români. Dar cum purtătorul duhului lui antihrist „stă la pândă în ascuns cu cei bogaţi ca să ucidă pe cel nevinovat; [iar] ochii lui spre cel sărac privesc” (Ps. 9:28), căci tânărul acela chiar era sărac, a fost pândit de antihriştii interbelici şi ştrangulat, apoi împuşcat ca să i se însceneze evadarea şi ars cu acid sulfuric, iar ca să nu fie de găsit trupul lui, au mai şi turnat „bogaţii” o placă de beton. Ideea este că tânărul acesta a reuşit să întârzie comunizarea României cu aproape 30 de ani. De aceea, capii neîncoronaţi ai lumii l-au făcut mare criminal şi antisemit, într-o încercare, perversă am spune, de a-i păta memoria (încă – din nefericire pentru ei) vie pentru noi.

Din 1945-48 până în 1989 este aproape o jumătate de veac de dominaţie comunistă, timp în care oculta de la Moscova a beneficiat de aparatul artificial denumit generic când RPR, când RSR România. În acest răstimp, au murit peste 300.000 de tineri care astăzi au moaşte şi izvorăsc mir, dar care cică nu pot fi canonizaţi pentru că au fost legionari, de parcă legionarismul este un păcat de moarte, precum apostazia, care te face mai rău decât un eretic. Şi e foarte grav să canonizezi „nişte legionari”, în condiţiile în care deja Iosip Broz Tito este „sfânt” la catolici, iar tătucu-Stalin, ucigaşul a peste 250 de MILIOANE de oameni este propus cu dosar la Moscova, spre canonizare.

Dar să revenim la problema statală, căci în 45 de ani de comunism în care ni s-a creat special, bine şi demult planificat un „ţarc” concentraţionist, am fost spălaţi pe creier (a nu ştiu câta oară). Acum, după ’89, ni se spune despre cât de mult ne apăsa regimul, câte restricţii ne impunea, câţi ierarhi şi preoţi sau fost securişti, ba chiar legionaro-homosexuali, pentru a denigra Biserica Ortodoxă şi a aduce în noi duhul lui mamona. Căci acum avem „libertate”, iar „libertate” înseamnă fă ce vrei, cum vrei şi unde vrei: ia credite, ia-ţi casă, maşină etc etc, doar e democraţie, frate! Foarte frumos, Tu, Stat român, să îmi dai această „libertate”, mincinoasă de fapt, căci nu mi-ai spus că de fapt înseamnă… robie? Dacă eşti rău cu mine, eu de ce să te mai ascult? De ce să nu ascult de Hristos care îmi zice scurt: faci ce vrei, eşti liber, dar îţi zic că dacă nu îmi urmezi mie vei avea numai probleme – chinuri şi iadul veşnic, iar dacă îmi vei urma vei ajunge în Rai, căci am spus: „luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.” (Matei 11:29-30) Iar cum „pomul este bun şi rodul lui e bun, ori spuneţi că pomul e rău şi rodul lui e rău, căci după roadă se cunoaşte pomul” (Matei 12:33), iată că acum culegem roadele: cei credincioşi statului sunt sclavi îndatoraţi de viaţă (15, 20, 30 de ani – ca la puşcărie), servind cămătăriei organizate, iar cei credincioşi lui Hristos, sunt liberi, fără griji, fără riduri, fără credite, fără firme de recuperări care să îi urmărească şi aşa mai departe… căci libertatea lui Hristos constă în Adevăr şi simplitate – el are doar Evanghelia, nu are tratate, comisii, decrete, ordonanţe de urgenţă sau jocuri lingvistice. Libertatea lumii şi a statului acesta supus fiarei, după cum văd acum şi cei care „nu le au cu Biserica”, constă în minciună, viclenie şi bani. Aşa că ei încep să părărească SISTEMUL şi să vină la Hristos, care doar a chemat, nu a obligat. Pentru că oamenii caută libertatea adevărată, şi o vor afla dacă o vor căuta unde trebuie.

„Consfinţirea” în numele fiarei a Uniunii Europene: Tratatul de la Lisabona

Acum câţiva ani, Vladimir Bukovki, care pentru „lume” părea un dizident nebun, dar astăzi împlinidu-se profeţia lui nemaifiind luat în derâdere, se întreba: „Mai exact, ce este UE? Poate prin a examina Rusia Sovietică putem obţine răspunsul. URSS era condusă de 15 oameni care nu erau aleşi, se desemnau reciproc şi nu răspundeau faţă de nimeni. UE e condusă de 2000 de persoane în acelaşi mod, care se întâlnesc în secret, nu răspund faţă de nimeni şi pe care nu îi putem destitui din funcţie. S-ar putea spune că UE are un parlament ales. Păi şi Uniunea Sovietică avea un parlament, anume Sovietul Suprem. Se aplica ştampila exact ca pentru Parlamentul European, iar timpul la microfon e limitat pe grup ajungând cam la un minut pentru fiecare euro-parlamentar. În UE sunt sute de mii de eurocraţi cu salarii imense şi mulţi servitori şi nenumărate privilegii, imunitate pe viaţă de la orice fel de persecutare care e pur şi simplu dusă mai departe de la un post la altul indiferent că au făcut sau nu treabă. Nu este asta exact ceea ce făcea Uniunea Sovietică? Aceasta a fost creată cu forţa şi de multe ori prin ocupaţie militară. UE nu e creată utilizând armata dar tot cu forţă şi prin abuzuri economice. Pentru a continua să existe, URSS s-a extins. În momentul în care s-a oprit extinderea a început colapsul. Şi eu cred că acelaşi lucru este adevărat despre UE. Scopul URSS a fost să creeze o nouă entitate istorică, poporul sovietic. Şi că noi trebuie să ne uităm naţionalităţile şi tradiţiile şi obiceiurile popoarelor noastre. La fel, UE nu doreşte să fiţi români sau bulgari, ci o nouă identitate istorică, să fiţi cu toţii europeni! Să vă suprimeze toate sentimentele naţionale şi să trăiţi ca o comunitate multinaţională. După 73 de ani acelaşi sistem în URSS a rezultat în mai mult conflict inter-etnic decât oriunde în lume. În uniunea Sovietică, unul din scopurile principale a fost distrugerea statului naţional. Şi asta este exact ceea ce face UE acum. Bruxelles-ul absoarbe statele naţionale ca acestea să nu mai existe. Corupţia era construită în sistemul sovietic de sus până jos. Şi tot aşa este şi în UE. Aceeaşi activitate de corupţie pe care am văzut-o în fosta Uniunea Sovietică, a înflorit în UE. Cei care i se opun sau o dezvăluie sunt aduşi la tăcere sau pedepsiţi! Nimic nu se schimbă. În URSS avem gulagul. Eu cred că avem un gulag şi în UE! Un gulag intelectual care se numeşte „politically corect”. Când cineva încearcă să spună ce gândeşte, iar ideile sale diferă de cele oficiale, atunci este ostracizat! Acesta este începutul gulagului, începutul pierderii libertăţii tale! În URSS ne-au spus că avem nevoie de un stat federal pentru a evita războiul. În UE fac exact acelaşi lucru! Pe scurt, e aceeaşi ideologie, UE este vechiul model sovietic prezentat în ambalaj vestic. Dar repet, la fel ca URSS, UE are în interior seminţele propriului colaps. Din păcate, când se va prăbuşi, şi se va prăbuşi, va lăsa în urmă distrugeri masive şi vom fi lăsaţi cu mari probleme economice şi etnice. Vechiul sistem sovietic a fost incapabil de reformă, la fel este şi UE. Dar există o alternativă la a fi conduşi de cei 2000 de oficiali auto-desemnaţi de la Bruxelles. Alternativa se numeşte INDEPENDENŢĂ. Nu trebuie să accepţi ce au planificat ei pentru tine! Până la urmă nu uitam nimeni nu ţi-a pus vreodată întrebarea dacă vrei să intri în UE! Eu am trăit în viitorul tău şi nu a funcţionat!”

Iar pecetluirea planurilor este Tratatul de la Lisabona, pregătit din 2007 şi intrat în vigoare pe 1 decembrie 2009, culmea, de Ziua Naţională. Tratatul de la Lisabona a fost creat ca o colecţie de amendamente care corectează tratatele anterioare – TEU (Tratatul pentru o Uniune Europeană) şi TFEU (Tratatul de funcţionare al Uniunii Europene).

Principalele probleme prin care se face pasul spre Guvernul Mondial sunt:

1. Desfinţarea graniţelor: „Art. 2, p. 2: Uniunea oferă cetăţenilor săi un spaţiu de libertate, securitate si justiţie, fără frontiere interne, în interiorul căruia este asigurată libera circulaţie a persoanelor, în corelare cu măsuri adecvate privind controlul la frontierele externe, dreptul de azil, imigrarea, precum si prevenirea criminalităţii si combaterea acestui fenomen.”

2. Art. 2, partea A, paragraful g) cuvintele „piaţa comună” se înlocuiesc cu „piaţa internă”; Piaţa economică nu mai este o platformă comună, împărţită între mai mulţi membri, pe baza unor acorduri economice, că de aceea i se şi spunea comună. Acum este piaţa internă a unei uniuni de state, fără graniţe, cu liberă circulaţie şi monedă unică.

3. Tratatul de la Lisabona va mări ponderea statelor puternice din UE. Ponderea de vot a Germaniei va creşte de la 8% la 17%, iar ponderile Marii Britanii, Franţei si Italiei vor creşte de la 8% la 12%.

4. UE va putea impune noi taxe cetăţenilor europeni, fără modificări ulterioare ale tratatelor în vigoare (Art.311 TFEU), cum este „taxa europeană” sau „taxa pe aerul respirat”.

5. Tratatul de la Lisabona : Este constituţia unui stat federal şi înlocuieşte constituţiile şi legile statelor membre. România nu mai există!!! Uniunea a devenit o entitate politică superioară celor 28 de state membre şi poate semna tratate internaţionale (Art. 1 şi 47 din TEU; a se vedea şi Declaraţia 17). Ţarile membre nu îţi vor mai putea numi comisarii europeni, ramanand la decizia „Sovietului Suprem”, adică a preşedintelui Comisiei Europene cine va fi comisar şi cine nu, exact cum erau acordate funcţiile de comisari sovietici sau guvernatori în Imperiul Roman.

6. Suntem cetăţeni ai UE şi suntem fortaţi să ne supunem autorităţii nedrepte a Uniunii Europene (Art. 311 TFEU), iar Curtea Europeană de Justiţie va avea puterea de a decide care sunt „drepturile” noastre în calitate de cetăţeni europeni – Cartea Europeană a drepturilor fundamentale (Art.6 TEU), precum dreptul la a ucide copii în pântece, dreptul la sinucidere, dreptul la libertate sexuală, dreptul la pedofilie ş.a.m.d.

7. Ca totul să fie serios, UE s-a militarizat, deja existând celebrul Eurocorps – armata Uniunii, prin cerinţa statelor membre de a-şi îmbunătăţi progresiv capacităţile militare, mai puţin România, căci poate vor avea cazuri de genul Sf. Gheorghe sau Sf. Dimitrie (Art. 42, p. 3 TEU).

8. Hermann van Rompuy (aţi auzit de el?) este preşedintele Uniunii, ales de cei 28 de prim-miniştri din ţările UE, pe o perioada de 5 ani, fără ca nou să avem ceva de spus (Art. 15, p. 5 TEU).

9. La partea B. Modificări specifice, găsim aliniatul 10: La cel de-al doilea considerent, cuvântul „ţări” se înlocuieste cu „state” si în cadrul ultimului considerent din preambul, cuvintele „AU DECIS crearea unei COMUNITĂŢI EUROPENE şi au desemnat…” se înlocuiesc cu „AU DESEMNAT…”. Au înlocuit ţări cu state, deoarece ţara reprezintă o formă de organizare omogenă, cu un anumit specific naţional. Dicţionarul Explicativ al Limbii române ne dă definiţia mai exactă: ŢÁRĂ, ţări, s.f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ şi politic într-un stat. Deci statul este o formă de organizare politico-teritorialo-administrativă a unei ţări. Asta ne şi spune DEXul: STAT2 ~e n. 1) Instituţie politico-administrativă a societăţii în frunte cu un guvern şi cu organele acestuia, cu ajutorul cărora se asigură funcţionarea vieţii sociale pe un anumit teritoriu. Dacă ţara este locuită de un popor, statul asigură funcţionarea (sau nefuncţionarea) vieţii sociale pe un anumit teritoriu, care poate include mai multe popoare, cum a fost de pildă URSS-ul şi tinde în acest moment să fie şi Uniunea Europeană. Înlocuirea cuvintelor „AU DECIS crearea unei COMUNITĂŢI EUROPENE şi au desemnat…” cu un simplu „au desemnat” ne arată că statele (mai corect, ţările) nu au decis crearea unei Comunităţi Europene. Dacă nu ele, atunci cine a decis? Cei care au decis vor şi reducerea puterii parlamentelor naţionale precum şi întâietatea deciziilor Curţii Europene de Justiţie, legea europeană fiind deasupra legii româneşti (Art.79 TFEU), iar Uniunea are puterea de a reglementa investiţiile străine (Art.206-7 TFEU) si Curtea de Justiţie puterea de a impune armonizarea taxelor indirecte (Art.113 TFEU).

Din păcate, căci altfel nu era planul complet, tratatul va putea fi amendat, ceea ce va permite ca mai multe puteri să fie transferate către Uniune, fără vreun nou tratat şi fără referendumuri (Art. 48 TEU).

„Zeul” Jose Emanuel Barosso, comunist maoist în tinereţe, care a devenit un „model” de „democraţie” promovat în şcolile din România, declara la Strasbourg, pe 10 iulie 2007, în timpul dezbaterilor pentru formularea Tratatului de la Lisabona, următoarele:

„Pentru oamenii obişnuiţi (doar pentru bieţii oameni obişnuiţi, ca noi, nu implicaţi în astfel de treburi murdare – n.m.) se va înţelege că Uniunea Europeană este cum a fost şi până acum, nu un super-stat, nu Statele Unite ale Europei în modul în care avem SUA. În acelaşi timp [se va înţelege că] nu suntem o organizaţie internaţională ca NATO, OSCE sau Consiliul. Suntem de fapt o construcţie foarte specială, unică în istoria omenirii. Nu am avut niciodată o astfel de organizaţie sau creaţie instituţionalizată unde avem ţări libere care sunt unite şi s-au decis să lucreze cu un anumit grad de cooperare, ba chiar integrare (una într-alta, în absolutul Revoluţiei Franceze – n.n.). Dimensiunea europeană este indispensabilă în trecereaa de la local la global. […]Este evident că astăzi dimensiunea naţională nu mai este îndeajuns. Dacă vrei să combaţi schimbarea de climă, dacă vrei să produci vreo schimbare nu poţi opera singur la nivel naţional. Avem nevoie de mai mult decât atât. Avem nevoie de dimensiune europeană! […] Câteodată îmi place să compar Uniunea Europeană cu o creaţie pentru organizarea imperiilor. Da, a imperiilor! Pentru că avem imperii dimensionale. Dar este o mare diferenţă. Imperiile de obicei erau create prin forţă, cu un centru care impunea o dictatură, o voinţă asupra tuturor, iar acum avem ceea ce autorii numesc primul impreiu non-imperial. Avem după dimensiune 28 de ţări care s-au decis întru totul (au decis doar politicienii, noi nu am decis nimic – n.n.) să lucreze împreună, să îşi extindă suveranitatea, dacă vreţi să utilizăm acest concept de suveranitate (adică dizolvarea suveranităţii statelor naţionale, pentru a instaura o suveranitate unică – n.n.). […] Eu consider că este o construcţie extraordinară şi că ar trebui să fim mândri de ea. Cel puţin, noi, cei din Comisie suntem mândri.”

Şi cu toate acestea, avem o scăpare: Hristos! „Căci şi din cei şchiopi voi face un rest şi din cei ce au fost împovăraţi, un neam puternic, şi Domnul va împărăţi peste ei în muntele Sionului, de acum şi până în veac!” (Miheia 4:7), adică din cei „umiliţi şi obidiţi”, din noi, dacă ne vom păstra credinţa, Hristos ne va duce (repet, dacă vom rămâne credincioşi) în Israelul cel veşnic, în Rai, în „super-statul” duhovnicesc multinaţional (doar Apocalipsa vorbeşte de judecarea neamurilor) şi hristocentric în care „cei nelegiuiţi se astâmpără şi cei împovăraţi se odihnesc” (Iov 3:17), care se opune oricărui plan lumesc al slujitorilor lui antihris cărora le spune că „voi sunteţi din cele de jos; Eu sunt din cele de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta (Ioan 8:23), căci „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici” (Ioan 18:36). Doar Hrisos este „Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul” (Apoc. 1:8), iar „atunci [la Judecata de Apoi] va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui.”

Nu mai căutaţi soluţii lumeşti! Unica soluţie este trăirea în Ortodoxie a fiecăruia, pentru trăirea în Ortodoxie a Neamului: învierea noastră în numele Domnului Nostru Iisus Hristos! Pocăinţa fiecăruia pentru pocăinţa Neamului!

„O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi?” (Matei 17:17)

 

Sursa:

http://axa.info.ro/politica/independenta-romaniei/

 

Scrisoare deschisă către românii din România, către românii din întreaga lume

 

Analizând situaţia de fapt a societăţii româneşti, în aceste momente, am ajuns la concluzia necesităţii atenţionării poporului român, oriunde s-ar afla acesta, cît şi a ierarhilor şi părinţilor duhovniceşti, asupra pericolului în care se află însăşi existenţa neamului românesc. Puterea politică în România comunistă şi neocomunistă nu are nici cea mai mică legătură cu structura intimă spirituală şi culturală a poporului român, ceea ce ne dă îndreptăţirea să afirmăm că des-fiinţarea statului român şi exterminarea poporului român au devenit politică “naţională de stat”, după cum urmează:

Des-fiinţarea morală prin:

• promovarea pe toate căile şi cu toate mijloacele a “liberalismului” ateu care este, asemenea tuturor ateismelor, fundamental imoral, justificând în numele “libertăţii” toate înclinaţile vicioase ale firii omeneşti, anulând graniţele dintre permis şi nepermis, dintre normal şi anormal, dintre bine şi rău. Astfel se instituie un “haos al drepturilor” nelimitate ale omului care din punct de vedere moral nu mai are nici o obligaţie;

• protejarea pe cale legislativă: a desfrâului, în numele “libertăţii” de a dispune de propriul trup; a uciderii pruncilor nenăscuţi; a practicilor sexuale împotriva firii; a pornografiei;

• imoralitatea generalizată, popularizată prin toate mijloacele sub pretextul dreptului de “expresie”, “opinie” şi “informare”.

Des-fiinţarea spirituală prin:

• protejarea pe cale legislativă a anihilării spiritual religioasă a unuia dintre puţinele centre creştine care continuă să reziste ofensivei unei ideologii care nu este atee ci antihristică. România ultimilor ani a fost transformată într-un vast câmp de acţiune al propagandei cultelor păgâne şi al prozelitismului sectelor eretice şi satanice;

• crearea de premize pentru fărâmiţarea statului român actual, care devine din ce în ce mai evidentă – prin practicarea unor politici economice de izolare regională şi de federalizare; prin acceptarea tacită de către statul român a redeschiderii discuţiilor legate de Tratatul de la Trianon;

• participarea cu bună ştiinţă la desfigurarea locurilor de interes major pentru români – Roşia Montana, Sarmisegetusa etc;

• “uitarea” ansamblului teritoriului românilor care include Basarabia, Nordul Bucovinei, Transcarpatia, Cadrilaterul;

• practicarea unei politici externe, “externă” de interesul naţional faţă de chestiunea canalului Bâstroe, faţă de chestiunea Dunării, faţă de chestiunea Insulei Şerpilor;

• nefolosirea intenţionată în negocierile diplomatice a avantajelor aduse de istorie – doar averea românului Imanuel Gojdu, atestată de testamentul său care se păstrează integral, însuşită ilegal de statul maghiar ar valora mai mult decât bugetul acestui stat pe doi ani; tezaurul României de la Moscova are o valoare inestimabilă;

• obstrucţionarea cercetărilor arheologice şi izolarea descoperirilor de interes crucial pentru descrierea identităţii româneşti;

• lipsa de reacţie – asumată – faţă atacurile josnice date de diferite state, la adresa istoriei şi integrităţii teritoriale a României;

• pierderea treptată a suveranităţii prin legislaţia care a permis vânzarea de teren străinilor. Sunt zone în Ţară în care peste 80% din pământul ţării aparţine unor firme străine.

Des-fiinţarea biologică prin:

• protejarea legislativă a scăderii natalităţii – lucru distrugător pentru un popor – care are drept consecinţă schimbarea raportului natalitate/mortalitate şi duce inevitabil la dispariţia biologică a poporului român;

• practicarea unei politici economice – de înfometare, umilire şi îmbolnăvire a populaţiei; consecinţele sunt mărirea numărului de bolnavi şi diversificarea bolilor;

• aşa zisa reformă în sănătate, care nu este altceva decât mutilarea preocupării pentru sănătatea românilor – de la experimentele medicale care se fac pe copiii din România (cele mai multe cazuri de SIDA la copii sunt rezultatul infectării în urma injectărilor care s-au făcut în spitalele din România, de către personal calificat – nimeni nu a anchetat vreunul din cazurile în care un copil fiind internat cu o altă boală contractează SIDA în spital) şi până la “reorganizarea” sănătăţii care nu poate duce decât la “reforma anatomică” sau la “schimbarea corpului uman”;

• indiferenţa faţă de mizeria şi proasta dotare din spitale;

• transformarea sănătăţii populaţiei într-o afacere – statul român achiziţionează seruri – vaccin ce nu sunt necesare, în detrimentul serurilor româneşti care şi-au dovedit eficienţa;

• vaccinarea fără nici un discernământ a copiilor, lucru care are ca rezultat scăderea imunităţii acestora – fapt dovedit medical de către imunologi şi neluat în seamă de către autorităţi;

• deosebit de proasta retribuire a medicilor;

• lipsa de preocupare a statului pentru sănătatea populaţiei prin impactul terifiant al zonelor poluate asupra vieţii. În ţară există sute de zone cu intensă poluare, uneori chiar radioactivă;

• iresponsabilitatea în reglementarea măsurilor din alimentaţie. Legislaţia extrem de permisivă în domeniu ne transformă în poligon de testare chimică, biologică. Este recunoscut pe plan mondial faptul că rolul alimentaţiei în sănătatea populaţiei este crucial. Acest lucru este eludat în România. Mai mult: legislativul a permis introducerea în cultură şi a soiurilor modificate genetic iar România a adoptat normele de alimetație total distrugătoare ale UE, Codex Alimentarius;

• absenţa unor programe naţionale de educaţie în sănătate.

Des-fiinţare socială şi profesională prin:

• distrugerea echilibrului social actual la care s-a ajuns după zeci de ani prin nesfârşită suferinţă, prin colectivizare şi industrializare forţată. Acest echilibru este în strictă legătură cu economia Ţării care prin transformările dramatice pe care le cunoaşte generează masse întregi de şomeri, disponibilizaţi, cărora nu li se oferă în schimb nimic concret;

• dezinteresul conştient asupra unor categorii profesionale în strânsa activitate cu economia centralizată a statului: hidroenergeticienii, specialişti în activitate nucleară, geneticieni, etc. şi cercetătorii în general;

• adoptarea în timp a unui pachet legislativ care are ca urmare dispariţia ţăranului român şi a gospodăriei sale, corp social care a susţinut prin munca sa de zi cu zi şi prin jertfele sale de sânge fiinţa neamului românesc. Transformarea ţăranului în fermier sau „agro-business man” presupune pierderea unei identităţi, aceea de român.

Des-fiinţarea economică prin:

• orientarea politicii economice româneşti către subordonarea economică faţă de capitalul străin care a devenit deţinător majoritar al acţiunilor – inclusiv în întreprinderile cu caracter strategic;

• faptul că România are astăzi datorii mai mari decât avea la sfârşitul celui de-al doilea război mondial fără nici un temei pentru statul român, pentru români; în aceste condiţii puterea din România nu numai că nu justifică această stare de fapt, ci o şi ascunde, pentru a putea continua dezastrul în numele “dezvoltării economice”;

• înstrăinarea tezaurului naţional din Banca naţională, lucru care se poate întâmpla doar în caz de război, sau în caz de înaltă trădare de ţară;

• măsurile de ordin fiscal care distrug integral economic întreprinderile mici şi mijlocii şi sprijină întărirea marilor corupţi, a celor care s-au îmbogăţit din jefuirea avutului naţional;

• neprotejarea agriculturii cu tot ce înseamnă ea – în primul rând oamenii, pământul, pădurile, şi apoi soiuri valoroase, rase autohtone – va conduce, cu siguranţă, la un dezastru;

• înrobirea efectivă a populaţiei prin măsuri fiscale care ţin de domeniul absurdului. Impozitări succesive aberante ale aceluiaşi venit, impozit direct, T.V.A., impozit pe propietate, taxe la înstrăinarea proprietăţii, toate menite să ne răpească timpul şi libertatea pentru a hrăni o hidră care se numeşte “clasa politică”.

Des-fiinţarea politică prin:

• renunţarea în fața UE la prerogativa statului suveran de a emite legi interne conform voinţei proprii;

• renunţarea la prerogativa statului independent şi suveran de a funcţiona în graniţele etnice fireşti, iar când acestea sunt încălcate, de a încerca prin toate mijloacele repunerea în drepturi;

• acordarea de drepturi cetăţeneşti necondiţionate imigranţilor atraşi în ţară de posibilităţile nelimitate de a obţine profituri ilicite;

• acordarea de privilegii tuturor tipurilor de minorităţi – de la cele etnice până la cele sexuale sau pseudo-religioase – simultan cu reducerea dreptului firesc al majorităţii de a se proteja;

• falsa democraţie şi imaginatul pluripartitism – toate partidele care s-au succedat până în prezent la conducerea ţării – TOATE – sunt conduse de foştii activişti comunişti cu feţe mai mult sau mai puţin umane; toate doctrinele politice sunt de stânga;

• nerespectarea legilor de chiar instituţiile legislativă şi executivă – Constituţia României este profund neconstituţională, deoarece legea de modificare a constituţiei din 2003 trebuia promulgată de Preşedintele României, lucru care nu s-a întâmplat etc;

Des-fiinţarea administrativă prin:

• crearea unor instituţii administrative şi legislative complicate, sursă de haos şi corupţie;

• instabilitatea legislativă şi abuzurile clasei politice fac ca instituţiile statului să fie umplute până la refuz de clienţi politici care au un singur scop: acela de a obţine foloase materiale imediate de pe aceste poziţii;

• o birocraţie excesivă şi haotică care blochează iniţiativele private sub masca unor reglementări şi a controlului;

• lipsa de pregatire a personalului administrativ şi a demnitarilor care uneori nu au nici cele mai elementare cunoştinţe în domeniu;

• reorganizarea regională a României, în pretinse „regionalizări economice” dar care încep să prindă contururi administrativ teritoriale proprii.

Des-fiinţarea militară prin:

• culpabilizarea armatei prin afirmaţii mincinoase privind rolul criminal pe care l-ar fi avut în „Revoluţia de la 1989”;

• o aşa zisă reformă a armatei făcută la cererea expresă a unor puteri străine şi sub supravegherea unor militari străini. Corpuri întregi de armată au fost desfiinţate fără să dea cineva socoteală pentru scăderea criminală a capacităţii de apărare a ţării. Unităţi tactice şi strategice de o deosebită importanţă au fost literalmente desfiinţate. Mare parte a echipamentului a ajuns la fier vechi;

• implicarea armatei şi statului în conflicte străine de interesele noastre, care ne aduc nu numai prejudicii de imagine ci şi importante prejudicii materiale şi umane;

• desfiinţarea serviciului militar obligatoriu şi înfiinţarea unei aşa zise armate profesioniste conduce la dispariţia unei etape importante în formarea tinerilor şi creează posibilitatea ca pe viitor armata să poată fi folosită împotriva propriului popor;

• desfiinţarea unei întregi industrii militare extrem de profitabile a adus nu numai prejudicii economice colosale, ci distruge şi capacitatea de apărare pe termen lung – armata română nemaifiind capabilă să se alimenteze din Ţară cu suportul material;

• instalarea de baze militare străine desfiinţeaza orice idee de independenţă şi libertate.

Des-fiinţarea învăţământului prin:

• introducerea unor materii ce nu au nici o legătură cu latura educativă sau de învăţământ ci doar servesc intereselor politice;

• tratarea materiilor de învăţământ preuniversitar cu un dezinteres voit;

• deosebit de proasta retribuire a profesorilor;

• culpabilizarea profesorilor pentru situaţia economică actuală;

• reducerea învăţământului universitar;

Des-fiinţarea dreptului la istorie prin:

• aservirea necondiţionată a Ţării, în termenii cei mai ruşinoşi, intereselor străine, contrare interesului naţional, până la anularea demnităţii de român.

 

Sursa:

http://axa.info.ro/editoriale/raportul-orbului/scrisoare-deschisa-catre-romanii-din-romania-catre-romanii-din-intreaga-lume/

 

„Omul care mă vor ei”

 

Cu ceva ani în urmă am cunoscut un om care şi-a dat demisia dintr-o funcţie foarte înaltă în statul român. La fel cu ceilalţi cunoscuţi ai lui, şi eu am rămas mirat de gestul său – avea în faţă o carieră care putea fi întrezărită uşor. Prima dată când l-am întâlnit, l-am întrebat de ce renunţase la funcţie şi, implicit, la carieră. Mi-a răspuns, oarecum în şoaptă, ferit: „Fiindcă eu nu sunt şi nici n-am să fiu niciodată omul care mă vor ei!” N-am prea înţeles atunci, am fost însă mulţumit că prietenul meu nu era în vreun impas care să-l dezonoreze – şantajabil etc. Apoi mi-am pus întrebarea: care este omul pe care îl vor ei? Şi, la modul personal: care este omul care ar trebui să fiu eu, pentru ca sistemul să fie mulţumit? Cum ar trebui să fiu, ce ar trebui să fac să devin cetăţeanul ideal pentru sistem? Cu alte cuvinte, dacă mi-aş dori să fiu „aşa cum ar trebui”, să fiu „politically correct”; ce ar trebiu să fac? Aşa că am încercat să-mi imaginez o zi din viaţa unui eu care să fie aşa cum vor ei:

…Iată-mă, dimineaţă, pe mine acel om – pe care şi-l doreşte conducerea statului român -, cu ce gândesc, cu ce cred, cu ce-mi doresc eu. Mai întâi – ca să fiu „omul care mă vor ei” – sunt conştient de faptul că destinul meu este indistructibil legat de acela al cetăţeniei europene: e pe viaţă şi pe moarte, depind pur şi simplu, e steaua mea polară, ordinea mea supremă în haosul universal: statutul de cetăţean european. Mă gândesc în această dimineaţă, în virtutea acestui fapt, cum să fac să plătesc mai multe impozite şi taxe – pentru ca europa să se îmbogăţească şi cu aportul meu.

Deschid televizorul şi primesc cu bucurie vestea noilor taxe şi a noilor scumpiri: ce bine, sunt cetăţean european! Abia aştept să plec la muncă, să agonisesc, să le plătesc; fireşte, mă fericesc că fac parte din europa şi sper ca mâine să vină alte taxe şi alte scumpiri. N-am nevoie de asistenţă medicală, fiindcă trebuie să fiu sănătos – tot pentru europa. Mă bucură ştirea că învăţământul românesc este condus de un imbecil care n-are nici o legătură nici cu învăţământul şi nici cu România – de altfel, nici nu înţeleg de ce se mai cheamă România, asta îmi provoacă un fel de dezgust, de silă: eu sunt europa şi nu România, am trecut de stadiul acela, am evoluat. Mă bucur de asemenea că conducătorii noştri mai iau un împrumut de la finanţa mondială evreiască şi că, astfel, suntem pe veci înrobiţi şi nici copiii copiiilor noştri nu se vor mai putea vreodată întoarce la această formă de înapoiere care este statul independent român – doar am evoluat: suntem europa! Cât de frumos ne-a spus toate aceste lucruri conducătorul iubit, Traian Băsescu. Şi cu câtă exactitate ne-a explicat ministrul de finanţe că nu vom mai avea ce mânca şi că europa vrea şi mai mult de la noi! Ceea ce n-am înţeles este de ce trebuie să se mai nască copii şi de ce trebuie să mai trăiască pensionarii – voi întreba nişte specialişti. Cum să nu fiu fericit când suntem ocupaţi de armata americană care a ocupat etajul de sus al Casei Poporului şi plătim – cu responsabilitate şi cu recunoştinţă – războaie întru democraţie. Ca cetăţean european mă simt jenat când tot aud de limba română, de tradiţie şi mi se pare incredibil că mai există în europa – în secolul 21! – oameni care să vorbească despre Dumnezeu, când ştie oricine că aceasta este o fantezie, omul deja a ajuns pe lună şi nu a dat de nici un Dumnezeu! Asta nu înseamnă decât că încă mai sunt oameni înapoiaţi, în zona unde m-am născut eu. Pentru mine, ca cetăţean european, este o ruşine când aflu că mai există exemplare de acest fel: oameni care merg la Biserică, care umblă cu icoane, cu sfinţenii şi care mai cred… Lucrurile sunt foarte clare: credinţa face parte dintr-un stadiu de dezvoltare, de evoluţie a omului, astăzi – datorită europei – depăşit, revolut şi dezonorant. Eu, cetăţeanul europei – şi dacă lucrurile merg bine, mâine-poimâine voi putea spune cu mândrie: cetăţeanul universului – am în ce să cred, cu o credinţă mult mai bună decât cei din trecut: cred nelimitat în fericirea cetăţeniei europene, la care se adaugă şi fericirea apartenenţei la armata americană! Asta, da! Ca parte din europa, sunt însă puţin mâhnit că n-am evoluat mai repede din broască, fiindcă acum ar fi trebuit să avem mai multe mâini şi cel puţin două capete, plus că ar fi trebuit să zburăm – iată unde ne-a dus credinţa în Dumnezeu, a celor dinaintea noastră: a încetinit dezvoltarea şi evoluţia! Mă consolez cu gândul că rămâne să se bucure de toate aceste roade ale ştiinţei şi evoluţiei, cetăţenii europeni şi universali care vor veni după noi…

Deocamdată sunt mândru că sunt ceea ce sunt. În nici un caz nu înţeleg nici de ce unii români protestează, de ce nu le convine faptul că nu mai au ce mânca, nu mai au cu ce se îmbrăca, că nu mai există spitale şi nici îngrijire medicală, că la şcoală copiii învaţă mult mai puţin şi mult mai prost – oricum lucruri de care nu se vor putea folosi niciodată –, că trăiesc fără demnitate, că nu mai pot să-şi permită să facă copii – fiindcă n-ar avea ce să le dea de mâncare; pur şi simplu nu înţeleg cum se pot întâmpla toate acestea, atâta timp cât au şansa să fie cetăţeni ai europei! Acest lucru compensează şi le depăşeşte cu mult pe celelalte. În ceea ce mă priveşte sunt foarte bucuros că România este ocupată militar, că sunt baze militare străine pe teritoriul ţării, că suntem în război cu Irakul şi cu Afganistanul, cărora ne străduim să le „băgăm” cu forţa democraţia şi libertatea – şi ca urmare, cred că ar trebui să participăm cu mai mulţi bani la aceste războaie şi la întreţinerea armatei americane; ar trebui nişte impozite şi nişte taxe şi pentru a contribui ceva mai substanţial la binele şi bunăstarea unor state precum Israelul – le este greu şi lor!

Seara, după o zi plină de satisfacţiile muncii pentru europa, ascult cu sfinţenie ştirile -– fiindcă este absolut necesar să fim cât mai bine informaţi. Altfel cum am şti ce se întâmplă şi, mai cu seamă, ce să facem în continuare? Din nou proteste şi greve – mă întreb: oamenii ăştia chiar nu-şi dau seama de problemele cu care se confruntă conducătorii noştri? Săracii de ei, pe lângă faptul că trebuie să împartă bogăţiile ţării în primul rând între ei, apoi trebuie să împartă şi europei şi americii şi lui nato şi israelului şi la câţi şi mai câţi. Oare cei care protestează nu înţeleg că aceste lucruri nu sunt uşoare? Un lucru este cert – pentru mine, ca cetăţean european –: efortul conducătorilor noştri este foarte bine venit, fiindcă recompensa ne aparţine tuturor: suntem cetăţeni europeni! Mai aflu de la ştiri că trebuie să ne vaccinăm şi să ne punem cu toţii cipuri – iată că a sosit şi ceasul fericit în care vom fi, alături de celelalte popoare, supravegheaţi şi manipulaţi de către o singură putere, care s-a întâlnit de curând chiar la Bucureşti, aici, la noi: trilaterala iudeofrancmasoneriei – cât pot fi de mândru! Este vorba, pentru cei care nu au fost încă informaţi, de organizaţia care a luptat cel mai mult în istoria modernă a omenirii, pentru a ne scăpa de toate superstiţiile care au întunecat gândirea omenească mai bine de două mii de ani: de Hristos, de mântuire, de tradiţie, de istorie. În acest fel se va atinge visul de aur al omenirii (trebuie să mai întreb, fiindcă nu sunt pe deplin informat care este acest vis de aur; oricum, este un lucru foarte bun că există). Mă mai informez de la ştiri, cu mare îngrijorare de această dată, că teroriştii nu se potolesc şi că trebuie – şi mă bucur de aceasta – să mai contribuim cu bani la lupta împotriva terorismului. Teroriştii sunt acei oameni răi, care ne vor răul, desigur, şi care – după cum spuneam – nu se mai potolesc odată: îşi apără ţara lor care a fost ocupată de armata eliberatoare din care, cu mândria aferentă, facem şi noi parte; ei nu înţeleg că trebuie să renunţe la obscurantismul religios al credinţei lor; îşi apără copiii şi familiile lor de libertatea, emanciparea şi binefacerile democraţiei; în plus, teroriştii nu sunt de acord ca o putere străină de poporul lor – vedeţi, din nou problema cu naţionalismul criminal şi terorist – să strângă roadele muncii lor (vor adică să mănânce numai ei ceea ce au muncit numai ei – aceasta este o altă formă egoistă de înapoiere); nu înţeleg că femeile lor ar trebui să se emancipeze şi pe la alţii, prin alte ţări – bine că, măcar acest lucru, a fost înţeles pe deplin de ai noştri; tot ei cred că ar trebui să aibe armată naţională – din nou, naţionalism!; unde mai pui că teroriştii au pretenţia ca familiile lor să se hrănească cu mâncăruri făcute de ei, fără e-uri – această minunată invenţie a economiei moderne; în plus, toţi teroriştiii au ceva cu evreii – nu am înţeles niciodată de ce, şi, mai ales, nu am înţeles cum de atâtea mii de ani nu se mai opreşte această poveste (şi aici cred că ar trebui să mă mai informez). Pe scurt, teroriştii nu sunt de acord cu nimic din ceea ce i-ar transforma în nişte cetăţeni demni ai uniunii europene şi, mai departe, ai statului unic global spre care tindem – cu speranţă!; şi sunt în stare să moară pentru aceste lucruri: de aceia sunt ei terorişti!

Înainte de a stinge lumina mă gândesc că astăzi am făcut prea puţin pentru europa şi pentru evoluţia şi mersul înainte al omenirii către visul de aur (despre care am vorbit şi mai sus). Îmi iau angajamentul, în gând, că de mâine voi fi mai ferm şi chiar voi lupta – atât cât îmi va permite conjunctura – împotriva elementelor care se opun acestor minunate scopuri. Trebuie să deschid front împotriva antisemitismului, acestă plagă universală îndreptată de mai multe mii de ani împotriva celor care – tot de atâtea mii de ani – încearcă să ne salveze. Îmi trec prin faţa ochilor gânduri şi sugestii pe care le-aş face eu – cetăţean european – conducătorilor iubiţi de la noi şi de deasupra lor (uneori îndrăznesc să mă văd vorbind chiar cu iudeofrancmasonii): cred că ar trebui mai multă hotărâre; pur şi simplu cred că ar trebui omorâţi toţi cei care nu acceptă condiţiile de progres şi dezvoltare, de evoluţie; toţi cei care mai umblă cu tot felul de prostii: cu Hristos, cu tradiţia, cu istoria, cu martirii… Adorm mobilizat – eu, cetăţeanul european, pe care îl vor cei care ne conduc.

Acesta este „omul” pe care îl vor ei – pe mine, pe fiecare dintre noi. Este apostatul şi sperjurul activ, este imbecilul perfect, după chipul şi asemănarea conducătorilor, care au impresia că ne vor putea transforma pe toţi în „cetăţeni europeni perfecţi”. Uimitor este faptul că, în societatea românească, nu există reacţii pe măsura agresiunii lor asupra noastră. Sau poate ar trebui ca această reacţie să fie rezultatul unor acumulări şi a unei organizări. Deşi am impresia slăbiciunii, nădăjduiesc că acest sub-om nu va putea fi creat aici. Fiindcă, pentru români Hristos a înviat, pentru români există mântuire, iar neamul este o realitate mai presus de voinţa omenească; pentru români, adevăraţii conducători îşi au locul între sfinţi, fiind ei înşişi mărturisitori ai Învierii. Aşa că, tot ce pot să fac acum este să spun, împreună cu prietenul meu: „Eu nu sunt şi nici n-am să fiu niciodată omul care mă vor ei!”. Indiferent de ce vor spune şi vor face ceilalţi. Punct.

 

Sursa:

http://axa.info.ro/editoriale/raportul-orbului/omul-care-ma-vor-ei/

 

Tranșarea României

 

Se petrece acum şi aici, sub ochii noştri care au încetat să ne mai lumineze sufletele deşi stau larg deschişi. Întâi s-a răspândit un zvon îngrozitor, de către răspândaci de sorginte dubioasă. Apoi, timp de 21 de ani, s-au auzit tot felul de scenarii care aveau aceeaşi temă: pierderea Ardealului; atât de multe şi, printre ele, unele atât de absurde, încât cu greu puteau fi crezute. Dar, în puzderia de zvonuri, se ascundeau şi planurile adevărate, care însă, prin apropierea de cele imposibile, păreau şi ele, într-un fel, la fel de imposibile – acesta este un binecunoscut truc de ascundere a adevărului. De fiecare dată a reuşit – şi acum a reuşit. Se ştia din anii 1987, 1988 că există intenţia criminală de dezmembrare a României şi că, dincolo de intenţie, existau şi nişte planuri, o strategie cu acest scop.

După evenimentele din decembrie 1989 – adică după lovitura de stat şi măcelul făcut de aceiaşi autori – lucrul a început să capete contur: în martie 90, la Târgu Mureş a fost făcută, de către serviciile secrete maghiare împreună cu parte din populaţia maghiară din zonă, prima încercare de rupere a Ardealului din trupul României, după mai multe decenii. N-a reuşit. De altfel, lovitura a fost pregătită destul de pripit în cancelariile europene şi la Budapesta, pe de-o parte, iar pe de altă parte lipsea exerciţiu participării la istorie, atât în ceea ce îi priveşte pe maghiari cât şi în ceea ce ne priveşte. După Târgu Mureş, uşor-uşor am început să aflăm cum stau lucrurile – cum anume stau lucrurile, măcar o parte dintre ele. Am aflat că Ungaria a sprijinit activ atât declanşarea loviturii de stat din 1989, prin Laslo Tokes şi prin angajarea de trupe speciale care jucau rolul de terorişti, cât şi implementarea „democraţiei” proprie unei europe decăzute, atât creştin, cât şi moral – mai precis spus, unei alte europe. Toate acestea au fost făcute de maghiari, în schimbul promisiunii ferme că Ardealul va face parte din Ungaria – există şi un mit al „Ungariei mari”, care este pe cât de penibil şi caraghios, pe atât de periculos. Ceea ce este foarte interesant este că nici un istoric român nu mai pomeneşte de faptul că, mare parte din teritoriul actual al Ungariei, este teritoriu românesc – mai precis până la Tisa -, furat în alte ocazii istorice.

Aşa că, ar fi corect ca acest mit al „Ungariei mari” să se refere la actualul teritoriu care este ilegal şi fraudulos de mare, deşi seamănă cu câteva judeţe din România. Am mai aflat de aşa numitele planuri – oficiale, deşi prezentate cu rezervă – Huntington, al căror autor – Samuel Phillips Huntington – prezenta în cartea lui, The Clash of Civilizations, harta României fără Ardeal; am aflat, desigur neoficial, cum că atât Uniunea Europeană cât şi Statele Unite ale Americii susţin şi garantează ca acest rapt teritorial să se pună în fapt; am aflat, de asemenea, cum că există un plan după care parte din România a Moldovei şi Basarabia urmează să se unească pentru a forma un stat de sine stătător, care se va numi ceva cu Israel; că este mare nevoie ca ţiganii să aibe propria lor republică – fără nici un fel de glumă, deşi sunt de acord că este de tot râsul până aici – iar noua republică va fi o parte din Oltenia cu capitala la Strehaia şcl. Dar am mai aflat şi că, de jur-împrejurul Ţării, statele privesc cu lăcomie la tot teritoriul României. Şi multe altele am mai aflat, în toţi aceşti ani. De neînţeles însă – nu ne-a folosit la nimic ce am aflat; foarte puţini au luat în serios toate aceste lucruri. Mai mult, cei care au considerat că trebuie să atragă atenţia românilor asupra pericolului, din ce în ce mai evident şi eminent, au fost şi sunt consideraţi ca fiind extremişti. Revista AXA are o rubrică permanentă referitoare la situaţia din zona Harghita Covasna, rubrică realizată de Centrul de studii al Forumului Civic din Harghita, Covasna şi Mureş, pusă la dispoziţie de neobositul luptător pentru România, Profesorul Ioan Lăcătuşu. Din pricina acestei pagini suntem consideraţi şovini şi extremişti, iar unii dintre abonaţii revistei noastre s-au retras pur şi simplu – motivând că ei nu sunt de acord cu această perspectivă „şovină” şi „extremistă”, că nu-i interesează ce se petrece la Harghita Covasna şi că ei sunt…ortodocşi!

Sigur că inepţia depăşeşte puterea de imaginaţie omenească, şi, la fel de sigur, că prostia este eternă. Astfel că, în acest moment în care Uniunea Europeană a arătat cu mare claritate că susţine dezmembrarea României prin acceptarea unei reprezentanţe diplomatice secuieşti la Bruxelles; în acest moment, când este mai evident decât evidenţa însăşi că Statele Unite ale Americii şi armata internaţională şi suprastatală NATO – care a absorbit puterea militară a României, lăsând-o fără apărare militară -, nu oferă nici un sprijin României, în orice eventual conflict (fapt demonstrat în cazul conflictului Canalului Bâstroe); tocmai în acest moment, apare ca o poveste duioasă, gospodărească, legitimă şi nevinovată, „reorganizarea teritorială administrativă” a României. Trebuie să fii cu totul înapoiat mintal să nu vezi şi să nu înţelegi ce se întâmplă. Sau trebuie să fii orb, ca opţiune existenţială. Această „reorganizare administrativă” este de fapt regionalizarea sau federalizarea României, despre pregătirea căreia am aflat în toţi aceşti ani. Disimularea, ascunderea acestui etnocid…. se face cu închipuită responsabilitate – din nou cei mai iresponsabili cetăţeni români, conducători ai poporul român spre dezastru, îşi asumă răspunderea. Cu alte cuvinte: iresponsabilitatea însăşi îşi asumă răspunderea! – pentru viaţa, sau mai precis, pentru moartea unui popor şi dispariţia din istorie a unui stat. Cuvintele trebuie rostite răspicat şi clar, fără nici un menajament. Considerăm că nu trebuie să ne ascundem după cuvinte – nu este vreme de joacă. Toate, dar absolut toate argumentele (aduse de Preşedintele României pentru susţinerea ideii de federalizare a ţării, sub numele de „reorganizare administrativă”) cu intenţia de a motiva această „reorganizare teritorială” sunt mincinoase, sau mai corect spus: sunt nişte bălării politicianiste justificative. Această încercare a mai fost făcută cu o singură regiune, a Banatului, în Timişoara – în 1990, prin Proclamaţia de la Timişoara se cerea doar autonomie administrativă şi economică. Acest lucru nu le-a reuşit celor care au alcătuit şi promovat textul proclamaţiei, fiindcă minciuna era prea mare: nu există autonomie administrativă şi economică, fără autonomie teritorială, adică fără să fie definit teritoriul în care funcţionează această autonomie şi, implicit, fără să fie trasate graniţele. Sau poate că Banatul a mai rămas în România, după Proclamaţia de la Timişoara, şi pentru că, pe atunci, mai erau români în România.

„Reorganizarea administrativă”, pe care conducătorii actuali ai României sunt hotărâţi să o facă (în aceste zile se negociază doar detaliile), în opt sau nouă sau n judeţe este, în adevăr, tranşarea României, care, în conformitate cu planurile iudeofrancmasoneriei, urmează să fie reîmpărţită. Iată, pas cu pas, această „reorganizare” care ne este propusă ca salvare şi impusă fără drept de apel: 1) se împarte statul român în euroregiuni, judeţe, zone sau chiar nu contează cum se vor numi; cu alte cuvinte se federalizează teritoriul actual al României, statul român dispărând; 2) ca urmare a acestei „reorganizări”, cetăţenii locuitori ai acestor zone vor fi nevoiţi să îşi schimbe actele de identitate. Aici apare „rezolvarea”, recunoaştem că inventivă, a cipuirii întregii populaţii a ţării, fiindcă actele de identitate vor fi în totalitate cu cip; 3) zonele îşi vor afirma şi vor avea autonomie regională, adică se vor transforma în nişte mini state sub conducerea directă a uniunii europene, care va numi – deja au fost numiţi o parte dintre ei – guvernatori pentru fiecare regiune în parte; 4) în cea mai deplină legalitate, respectivele state vor putea să determine, fiecare pentru sine, dacă se unesc cu un stat sau cu altul, sau dacă îşi schimbă, şi cum, limba oficială sau denumirea. Astfel, Ardealul se va alipi Ungariei, Moldova va face un stat de sine stătător cu Basarabia, ţiganii vor avea şi ei republica lor etc; 5) statul român va dispărea de pe harta lumii – sau, aici este neclar, va rămâne doar partea de Muntenia-Ilfov cu numele de România. Şi, pentru ca toate acestea să se desfăşoare fără surprize – de nici un fel -, apare ca foarte importantă schimbarea Constituţiei României.

Şi atunci, Preşedintele României cere schimbarea constituţiei. Noi ştim cu toţii – am văzut cu ochii noştri – că Preşedintele României nu cunoaşte nici măcar imnul de stat al ţării în care el este preşedinte, şi, ca urmare, nici nu cred că poate cineva să pună problema că acelaşi preşedinte ar putea cunoaşte Constituţia României – fie şi pentru simplu motiv că Legea fundamentală a Ţării nu este scrisă în versuri, şi, deloc neglijabil, are un text cu mult mai lung. Situaţia în care ne aflăm este fără precedent în istoria românilor. Acum nu mai e vorba despre o regiune autonomă maghiară, nici de comunism sau capitalism, sau de fanarioţi sau turci; acum este vorba despre tranşarea şi atomizarea statului român. Adică despre o acţiune proiectată de mult timp, acţiune care este pusă în practică de cel puţin două decenii, de către oameni pregătiţi special şi cu ajutorul suboamenilor locali sau zonali. Toţi suboamenii politici, din această perioadă, se fac vinovaţi de înaltă trădare de Ţară şi ar trebui pedepsiţi ca atare. Încă o dată: toţi! Trebuie să înţelegem gravitatea acestui moment şi să ne asumăm conştient responsabilitatea în faţa lui Dumnezeu şi în faţa istoriei, pentru ceea ce facem sau nu facem. Este răspunderea noastră. E neapărat să pricepem acest lucru, care, deşi pare simplu, nu poate intra în minţile noastre. România nu mai are armată, nu mai are independenţă, economia este dată şi jefuită de cei despre care am scris mai sus – şi totuşi, trebuie să ne împotrivim acestui rău, acestui dezastru. Aşa cum suntem noi acum.

 

Sursa:

http://axa.info.ro/editoriale/raportul-orbului/transarea-romaniei/

New Age și dacismul în România

Neopăgânismul din Romania se ascunde sub umbra Bisericii Ortodoxe spunând că practicile oculte pe care le săvârșesc sunt o “Ştiintă a creierului” neavând amestec cu religia. Intenţia lor este de a atrage câţi mai mulţi adepţi ca mai apoi să pună în aplicare ceea ce de fapt se pregăteşte la nivel mondial: întoarcerea la păgânism.

Miscarea New Age, tot mai întâlnită la nivel mondial, ca o „religie” a viitorului, are rădăcini în practicile oculte dinainte de crestinism. La baza acesteia stă crezul în reîncarnare. Promotorii noii “religii” mondiale susțin că toate popoarele trebuie să se întoarcă la vechile religii politeiste si astfel nu vor mai fi certuri interconfesionale si războaie religioase.
Unul dintre liderii acestei mișcări, Alice Bailley, din SUA, susține că: “Se apropie ziua în care toate religiile vor fi privite ca emanând dintr-o unică sursă spirituală. Toate vor fi reduse la o unică religie comună, din care religia mondială universală va lua naștere în mod inevitabil”. Un alt lider New Age, Helen Blavatsky, tot din SUA, susține că religia viitorului va fi o revenire la vechile religii ale “strămoșilor noștri” dinainte de creștinism socotind că, în final “religia ancestrala este religia viitorului”. Aici se tinde, spre o religie fără Hristos, o religie fără “piatra cea din capul unghiului”, din care se naște haosul. (vezi Serafim Rose, “Ortodoxia si religia viitorului”, ed. Sophia, Bucuresti, 2004, p. 294)

În România se încearcă de câțiva ani conturarea unui cult deosebit al “strămoșilor noștri” daci prin care ni se spune că aceștia au fost manipulați de Apostoli și, de fapt, noi ar fi trebuit să fim zamolxieni. Această teorie o susțin cercurile ezoterice din România care spun, chipurile, că merg la locurile dacice pentru a se încărca cu “energie pozitivă”. Ne întrebăm ce “energie pozitivă” poate avea acel loc în care se aduceau jertfe sângeroase și chiar umane? E drept că dacii aveau o religie păgână, pentru că așa aveau toate neamurile până la întruparea lui Iisus Hristos, dar după încreștinare, dacii au părăsit aceste practici. Cu toate acestea, conform relatărilor scriitorilor antici, dacii aveau o puternică credință într-o singură viață pământească și după moarte o viață veșnică (tocmai din acest motiv despre daci se spunea că sunt nemuritori). De unde au născocit-o ezoteriștii din România cu reîncarnarea? Ce legătură o fi avut religiile tibetane cu dacii nu știe să ne spună nimeni, dar cert este că practicanții ocultismului tibetan din România susțin astfel de teorii încercând să convingă și pe alții de ideile lor.

Răspunsul e clar, orice ar fi, ținta e: New Age-ul cu orice preț.

Durerea noastră, ca și creștini, e viclenia cu care se încearcă, la noi în țară, punerea în practică a noii “religii” mondiale. Neopăgânismul mondial se ascunde sub diverse forme pentru a se putea infiltra mai ușor printre creștini. Cu toate că (unii dintre ei au și botez) au anumite ritualuri, invocă duhuri (numite de ei “energii”) etc., neagă că aceste practici ar fi religioase spunând că ezoteria este doar o “știință a vindecării”. În România, practicanții ezoteriei (yoghini, radiestezteziști, bioenergeticieni, reiki, prananadi etc.) merg pe la bisericii și mănăstiri (la mormântul părintelui Cleopa Ilie și alți mari duhovnici ortodocși) fără să declare nimic despre practicile lor. În acest caz se produc confuzii și noii adepți trăiesc cu convingerea că tot ce fac ei e sub umbra Bisericii Ortodoxe, câștigând astfel credibilitate în rândul celor mai puțin cunoscători.

Cu tot respectul pe care îl avem față de înaintașii noștri daci, trebuie să fim realiști și să înțelegem că astfel de practici nu aduc nici o onoare celor care, în urmă cu două mii de ani, au luptat aici pentru apărarea acestor locuri. În ce privește ortodoxia pe care poporul român o are din perioada apostolică, dacii au primit-o fiind convinși că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.

Despre Înviere se vorbește în tot Noul Testament. Cu toate acestea ezoteriștii din România caută justificări pentru susținerea teoriilor elaborate. În cele ce urmează vom prezenta câteva argumente biblice care demontează teoria reîncarnării:
Reîncarnarea este o credinţă pagână prin care se neagă credinţa în Înviere. Derutant e faptul că unii dintre adepţii filozofiilor orientale, yoga, arte marţiale, budism, hinduism, prananadi etc. se declară creştini şi spunând că recunosc ca bune învăţăturile ortodoxe le contrazic prin însăşi propovăduirea rătăcirilor lor.

Unii spun că sufletul omului s-ar putea reîncarna dupa moartea biologică a individului într-un trup de animal (cal, vacă, oaie etc.) ceea ce încalcă grosolan învăţăturile Evangheliei şi ale Sfinţilor Părinţi despre suflet şi mântuire căci Iisus Hristos nu s-a jertfit Pentru mântuirea animalelor. Alţii zic că sufletul, după moartea trupului, pentru a ajunge la purificare poate să treacă prin mai multe trupuri omenesti până la starea finală de curăţie (purificare) sufletească numită: Nirvana. Dar ce se va întâmpla în ziua Învierii? Sufletul în care trup va rămâne? A creat oare Dumnezeu mai multe trupuri decât suflete?

La cartea facerii ni se spune clar că Dumnezeu a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa; după ce l-a făcut din pământ a suflat pe el şi I-a dat viaţă. Apostolul Pavel zice că o dată este dat omului să moară, iar după aceea să fie Judecata (Ev.9,27). Tot Sfânta Scriptură ne mai spune, încă din Vechiul Testament: ,,…fiindcă omul merge la locaşul său de veci… şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, care l-a dat”(Ecles.12,5 şi 7).

Cu toate acestea, cei ce doresc cu tot dinadinsul să susţină această hulă împotriva Duhului Sfânt, spun că Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul s-a reîncarnat în Sfântul Ioan Botezătorul, justificându-se cu citatul biblic: “Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie cel ce va să vină” (Mt 11,14). Aici, Mântuitorul vorbea despre Ioan Botezătorul pe care îl numise Ilie căci avea duhul şi râvna lui Ilie şi nicidecum sufletul celui ce s-a ridicat cu trupul la cer. Astfel Evanghelistul Luca spune: “Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie” (Lc1,17), adică având calităţile (virtuțile) lui Ilie. Acest lucru îl mărturiseşte însuşi Sfântul Ioan Botezătorul în următorul pasaj din Evanghelie: “Şi ei l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt…Ce spui tu despre tine însuţi? El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: Îndreptaţi calea Domnului…” (In 1,21-23).

O dovadă incontestabilă care dovedeste ca sf. Ilie Tesviteanul nu s-a reîncarnat în sf. Ioan Botezătorul este arătarea sa împreună cu Moise alături de Mântuitorul pe muntele Tabor când a avut loc Schimbarea la față.

Sfântul prooroc Ilie s-a urcat cu trupul la cer (IV Reg 2,11) şi va reveni împreună cu Enoh care şi el, înainte de Potopul lui Noe, s-a urcat cu trupul la cer (Fac 15,18-24). Sfinții Părinți spun că Ilie și Enoh vor veni înainte de sfârşitul lumii: “Ilie într-adevăr va veni şi va aşeza la loc toate” (Mt 17,11; Apoc 11,3-12; Mal 3,22-24) având misiunea de a lupta cu antihrist. Ambii, când vor veni, vor fi în trupurile lor şi nu în trupurile altora.

Această erezie este mult susţinută de adepţii New Age -ului mondial şi mediatizată prin reviste, ziare, emisiuni radio şi TV, literatură modernă, programe educative pentru tineret etc. Prin credinţa în reîncarnare se elimină teama de Judecată, existenţa Raiului şi a iadului, necesitatea căinţei, lăsându-se prilej omului să păcătuiască având şansa de a se curăţi sufleteşte într-o aşa-zisă viaţă viitoare.

ieromonah Eftimie Mitra
Sursa:

Slugarnicia in Romania…

 

13417557_1582911382002027_7441180816984325119_n

 

Romanii sunt slugi in propria tara, terenurile sunt vandute catre straini ( germani, danezi, austrieci, italieni, unguri și alți europeni) pe preturi mici.

 

 

In 10.10.2007, proaspatul presedinte Shimon Peres declara: „Israel cumpara Romania…” Si s-a tinut de cuvant. Romanii au o datorie de aproape 70 de miliarde

 

 

In marketuri produsele romanesti sunt inlocuite cu cele straine, iar strainii cumpara produse romanesti, fiind foarte multumiti de ele.

Un exemplu ar fi Aurel Popescu, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), care a declarat pentru Agerpres că în acest an s-a menţinut producţia şi consumul din 2015. Aşadar patiserii au ieşit pe piaţă cu aproximativ 7,5 milioane de cozonaci de diverse tipuri şi gramaje, iar preţurile au rămas neschimbate faţă de cele de anul trecut. Preţul unui cozonac variază între 5 lei şi 50 de lei pe kilogram, „în funcţie de gramaj şi umplutură“.

ROMPAN este prima asociaţie constituită în România în 1990 şi cuprinde 300 de societăţi din toate domeniile industriei. Cota de piaţă este de 65% pe morărit, 40% la panificaţie, 70% la paste făinoase şi 55% la biscuiţi. În industria de panificaţie lucrează peste 80.000 de salariaţi, mai mult de jumătate din toată industria alimentară, unde sunt 150.000 de salariaţi.

Pe scurt, Romania este distrusa pe toate planurile si poporul este asemeni unui miel inainte de taiere… fara puterea de a schimba situatia in care se afla.