Sfaturi de la Paisie Aghioritul

 

  • Diavolul a întins trei mreje ca să prindă toată lumea. Pe bogați să-i prindă cu masoneria, pe săraci cu comunismul, iar pe cei care cred cu ecumenismul.
  • Adevărata bucurie se naște din durere. Credința noastră se întărește cu încercările.
  • Când ni se face observație, fie de greșim, fie nu, să cerem iertare și în felul acesta ne smerim și primim Har.
  • Astăzi Evanghelia o dau deoparte, fărădelegea o fac lege, păcatul îl fac modă. Lumea se îndreaptă spre distrugere totală, dar ultimul cuvânt îl are Dumnezeu.
  • Din clipa în care omul crede că nu a greșit, face o mare greșeală.
  • Cineva a spus starețului Paisie ceva nepotrivit care a fost spus de o persoană. Iar Starețul, fără să osândească, a răspuns: „Cine știe cu ce gând a spus?”. Altădată, când i-au spus pățania unui monah, deși cunoștea pricina pățaniei, a spus doar atât: „Cine cunoaște judecățile lui Dumnezeu?”.
  • Cea mai mare încercare prin care trec ceilalți este pentru noi cel mai bun medicament. Eu, orice aș suferi, când mă gândesc cât de mult suferă acești oameni, spun Slavă lui Dumnezeu! Aș fi putut să fiu și eu un paralizat și să nu pot să mă mișc. Ce aș fi făcut atunci? Slavă lui Dumnezeu! Acum sunt ca un împărat.
  • Atunci când Dumnezeu vestește de mai înainte, omul trebuie să ia aminte. Căci dacă omul rămâne nepăsător și se schimbă (în rău), atunci și Dumnezeu Se schimbă. Sfârșitul lucrului prezis de Dumnezeu depinde și de om.
  • Este foarte bine pentru copiii mici să învețe muzică bizantină, deoarece în felul acesta au mintea ocupată și nu se mai gândesc la lucruri deșarte și păcătoase; se sfințesc și slăvesc pe Dumnezeu.
  • Mulți dintre cei care s-au înșelat și diavolul i-a făcut profeți, nu au început de la pocăință și supravegherea de sine, ci urmăreau posturi, privegheri, ca să se sfințească.
  • Am spus cuiva care zicea că monahismul nu este taină, ci numai cununia este taină, că monahismul este una din tainele Bisericii biruitoare, fiindcă trăiește încă de aici viața îngerească.
  • Pătimirile, durerea, rușinea răscumpără iadul; sau așa cum spune Sfântul Isaac, mănâncă iadul.
  • Este foarte bine pentru copiii mici să învețe muzică bizantină, deoarece în felul acesta au mintea ocupată și nu se mai gândesc la lucruri deșarte și păcătoase; se sfințesc și slăvesc pe Dumnezeu.
  • Diavolul nu poate vindeca nici o boală, cum ar fi parkinson. Poate însă să facă bine pe unul care a pătimit din pricina lucrării diavolești.
  • Nu trebuie să dorim plăcerea în rugăciunea noastră, chiar dacă este și duhovnicească. Fiindcă atunci este ca și cum am iubi pe părintele nostru pentru că ne dă caramele și ciocolate. Mai presus de aceasta este pacea.
  • Diavolul, pentru că este întunecat, poate să înțeleagă gândurile întunecate pe care le aduce în mintea noastră. Pe cele luminate nu poate să le înțeleagă și să urmărească gândul nostru.
  • Mulți dintre cei care s-au înșelat și diavolul i-a făcut profeți, nu au început de la pocăință și supravegherea de sine, ci urmăreau posturi, privegheri, ca să se sfințească.
  • Cel care participă la durerea cuiva și îi spune ceva ca să-l mângâie, aceasta este ca o binecuvântare și de multe ori se împlinește.
  • Postul și în general nevoința trebuie să pornească de la o jertfă pe care omul o face pentru dragostea lui Hristos. Diavolul este ars de dragostea noastră pentru Hristos. Cu o asceză seacă nu sporim.
  • Când se vor închide ochii trupești și se vor deschide cei sufletești, vom vedea lucruri care ne vor uimi. În cealaltă viață vom avea multe surprize.
  • În anii ce urmează mulți oameni vor deveni monahi, fiindcă se vor sătura de distracții și vor suferi din pricina golului din sufletul lor. Vor veni la mănăstire și vor face nevoință, posturi, dar nu vor afla nimic pentru că le vor lipsi condițiile necesare. Căci pentru a afla, trebuie să împlinești aceste condiții. Prima este sensibilitatea. Dacă nu ai sensibilitate, vei rămâne la o asceză seacă, orice ai face.
  • Oamenii păcătoși în cealaltă viață vor suferi din pricina dorințelor lor.
  • Viața duhovnicească are nevoie de multă lepădare de sine și mărime de suflet.
  • Lucrurile de temelie sunt smerenia, bunătatea și simplitatea. Bunătate este să cauți să vezi ce-l odihnește pe celălalt, nu ceea ce ne convine nouă. Dumnezeu nu este nedrept; completează după aceea ceea ce noi am cheltuit cu fratele nostru.
  • Astăzi a venit vremea să se împlinească profeția Marelui Antonie: Va veni vremea când oamenii vor înnebuni, iar dacă cineva va fi întreg la minte, îl vor numi nebun. Și aceasta pentru că nu ești ca ei.
  • Epoca noastră este foarte dificilă; creștinii de astăzi trebuie să facă multă răbdare, ca să primească răsplată multă. Mulți Sfinți și-ar fi dorit să trăiască în zilele noastre, ca să aibă o răsplată mai mare.
  • Binecuvântarea prinde atunci când este rostită din inimă. De aceea Isaac a spus lui Isav să-i aducă să mănânce, ca să se desfăteze inima lui, și astfel să-l binecuvinteze.
  • Când cineva este nervos, mai bine este să nu-i vorbești deloc, nici măcar cu bunătate, fiindcă unul ca acesta seamănă cu cel rănit, care nu primește nici măcar o mângâiere, pentru că se irită rănile lui.
  • Nu trebuie să analizăm în amănunțime, dacă cineva spune din simplitate ceva care este din punct de vedere dogmatic nepotrivit. Trebuie să punem gândul cel bun, fiindcă Dumnezeu va judeca în felul Său.
  • Să ai întotdeauna o carte deschisă pe masă, ca să nu găsească diavolul prilej să aducă gânduri.

Părintele Justin: Vor veni vremuri şi mai grele, va îngădui Dumnezeu vrăjmaşului să se atingă şi de suflet

 

– Ce ne puteţi spune despre vremurile grele prin care vom trece şi noi?

– Ei, prin ce-am trecut noi!… Dar prin ce-o să treceţi voi!… Acele vremuri deja le-aţi început. Spre deosebire de alte vremuri, va îngădui Dumnezeu vrăjmaşului să se atingă şi de suflet; va fi mai mult o prigoană psihologică şi nu vă veţi putea ascunde nici în crăpăturile pămîntului. Nu este uşor, sînt vremuri foarte grele.

De exemplu, pe vremea marilor trăitori din Pustia Tebaidei, acolo nici miliţia nu intra, nici control de stat, nici finanţa nu intra, nici un control care să-i tulbure pe călugări. Erau de sine stătători şi atît de liberi, încît ei într-adevăr puteau să-şi ducă aşa, cu toată dragostea, nevoinţa lor. Însă, la ora aceasta, trebuie să lupţi, şi cu cel văzut, şi cu cel nevăzut; să lupţi cu tine, să lupţi cu lumea, să lupţi şi cu dracul. Diavolul, dacă faci cruce, se mai depărtează, măi. Ăştia văzuţi nu se depărtează, ba te asaltează şi-ţi mai pun în cîrcă şi altele; şi toate se răsfrîng asupra ta.

De aceea credincioşii aceştia, de pildă, care vin din toată lumea înspre mănăstiri, sînt iarăşi un semn că toată lumea trăieşte în clocotul ăsta, în cazanul ăsta de fierbere de la un rău la altul. Iar călugărul, de bine, de rău trebuie să stea acolo, în faţa lor, să dea un sfat, o relaţie, să le citeşti o rugăciune şi să plece măcar cîtuşi de puţin alţii de cum au intrat. Monahul trebuie să fie prezent şi să răspundă la toate aceste nevoi ale creştinului.

Altădată nimeni nu-l deranja pe sfîntul, pe cuviosul. Păi, cîte pomelnice aveam noi acum 70-80 de ani la Mănăstirea Durău sau la Secu? Te duceai la proscomidie, începeai slujba, tu, ca preot, înainte cu o oră, sunai la intrare în tochiţa metalică, toată lumea ştia că a intrat părintele la biserică. Paraclisierul deja era venit.

Care este rînduiala paraclisierului? Intră în biserică, se închină, ia blagoslovenie de la strana arhierească, se duce şi se închină pe la icoane, la Maica Domnului, la Mîntuitorul Hristos, intră în sfîntul altar, face trei metanii la intrare, trei metanii la proscomidiar şi cu frică de Dumnezeu începe să aprindă lumînările (cele două lumînări de pe sfînta masă), candelele. Era o scară cu trei trepte. Se urca părintele de canon săracul, sufla din greu, dar el voia să aprindă candelele în fiecare miez de noapte, să fie primul acolo cînd venea preotul slujitor. După aceea venea la stareţ, lua blagoslovenie de toacă şi de clopot şi părintele stareţ de atunci nu dormea, era treaz, la apel, era în pravilă. Acuma are o maşină cu opt locuri, cu bagaj în spate şi-ntr-o dimineaţă se duce după sticle, a doua zi are nevoie de mătură, apoi de coada măturii şi tot se plimbă şi tot se plimbă, mai merge la o conferinţă, pe la examene şi printr-alte părţi, numai la biserică şi la utrenie nu-i. Şi paraclisierul n-are unde să se mai ducă, toacă săracul cu 25 de blagoslovenii de la… bec.

Terminam de pomenit înainte ca să vină preoţii, dar acum sunt cîte 3-4 mape de pomelnice numai într-o zi.

De asemenea, ca să revin, nu erau atîtea nevoi şi atîtea boli. Acum s-au înmulţit bolile psihice, organice, demonizările. Apoi nu erau atîtea construcţii, atîtea vite, atîta lume. Pe lîngă acestea mai sunt şi ispitele supratehnicii, sistemele acestea extraordinar de ascuţite care pătrund pînă în a-ţi cunoaşte şi gîndul. Şi, cînd ţi-a prins gîndirea, aici este şi partea sufletească. Iar cînd a intrat pe firul acesta Satana, nu mai este deloc uşor. Este o luptă împotriva sufletului.

Acum nu vezi ce fac? Dacă vrei să ai un serviciu mai bun, trebuie să te înscrii în loja masonică, să te lepezi de Hristos. Şi, iată, acestea toate sunt încercări şi ispite şi greutăţi care ne fură de la adevăratele ţeluri ale trăirii noastre. Acestea aduc la zero viaţa duhovnicească.

– Este bine în zilele noastre să mai căutăm povăţuitori duhovniceşti?

– Este mai bine să dobîndeşti tu puţină pricepere duhovnicească, căci vin vremuri cînd nu numai că nu veţi mai găsi îndrumător, dar nici măcar un cuvînt din Scriptură sau din Sfinţii Părinţi. Sfinţii Părinţi pînă acum recomandau povăţuirea după Sfînta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi, însă vin vremuri cînd vor lipsi şi acestea.

– Ce să facem ca să păstrăm dragostea şi unitatea dintre noi?

– Este nevoie de multă rugăciune, căci rugăciunea întreţine buna noastră înţelegere. Acum, însă, ne îngrijim mai mult de cele materiale decît de cele duhovniceşti. Înainte, forţele răului erau legate cu rugăciunile marilor trăitori; rugăciunea lor avea o mare putere. Şi încă n-a slobozit Dumnezeu puterea Satanei, căci lumea este nepregătită… Forţa diavolului stă în patimile şi relele noastre.

– Ce trebuie să facem să ne întărim credinţa şi să răbdăm toate cele ce vor veni asupra noastră? Şi cunoaştem din proorociile sfinţilor că de vor răbda creştinii necazurile de pe urmă vor fi mai mari decît cei dintîi. Iar Cuviosul Paisie Aghioritul îndrăzneşte să spună că ‘mulţi sfinţi şi-ar fi dorit să trăiască în vremurile noastre‘.

– Cugetînd la moarte. Monahul şi creştinul nu are această însutită datorie să fie gata de plecare? O are! Nu te interesează dacă trăieşti şi cum trăieşti. Din ce în ce oamenii sunt mai dificili şi mai cu scadenţe intelectuale şi putere de judecată. Ei, sînt multe de zis, dar iată că s-a făcut ora unsprezece şi acuş bate de utrenie…

Revista Glasul Monahilor, Mănăstirea Petru Vodă, Anul II – Nr. 7 (9) – Iulie 2004

 

Sursa:

http://manastirea.petru-voda.ro/2008/07/05/parintele-justin-vor-veni-vremuri-si-mai-grele-va-ingadui-dumnezeu-vrajmasului-sa-se-atinga-si-de-suflet/