Prigoana împotriva tinerilor legionari

 

Cel mai mare pericol pentru comuniştii aflaţi la putere îl reprezentau însă studenţii, deoarece ideile legionare în­cepuseră să-şi facă tot mai mult simţită prezenţa în rândurile lor. Diriguitorii de la Moscova şi Bucureşti ştiau foarte bine că tinerii reprezintă o categorie vulnerabilă, mai lesne de manipulat, prin urmare mai uşor de influenţat, dar care s-ar putea adapta ceva mai repede noului regim politic.

Locul cel mai nimerit de a cunoaşte şi aprofunda con­cepţiile marxist-leniniste era închisoarea, ferită de ochii unor curioşi şi unde se puteau utiliza metode de constrângere. In noaptea de 14/15 mai 1948 au avut loc masive arestări ale unor membri aparţinând Mişcării Legionare ori Frăţiilor de Cruce. Această acţiune de amploare s-a desfăşurat pe tot cu­prinsul ţării. Ea s-a derulat concomitent în marile oraşe, la ora stabilită. Factorul surpriză a făcut ca mulţi legionari să nu se poată ascunde la rude sau prieteni. Martor al drama­ticelor evenimente, fostul deţinut politic Traian Popescu susţine, după aproape şase decenii, într-o discuţie cu Gabriel Stănescu, că numeroasele arestări s-au făcut potrivit unui plan dinainte stabilit, conform Ordinului nr. 5 al lui Teohari Georgescu din 13 mai 1948. Organele de ordine şi Siguranţa au întocmit din vreme tabele nominale cu persoanele care trebuiau să fie reţinute în acea nouă „noapte comunistă a Sfântului Bartolomeu”. Potrivit aceluiaşi, „s-au alcătuit echipe speciale formate din trei persoane. Şeful echipei era de regulă agent al Siguranţei Statului, organism încă în func­ţiune. El a primit un plic închis conţinând adresele celor care urmau să fie arestaţi, dar nu avea voie să-l deschidă înainte de plecare”.

La rândul său, părintele Gheorghe Calciu, la vremea aceea student la Medicină, notează în nişte însemnări con­fiscate de Securitate că „arestările au început în ziua de 15 mai. Era o acţiune masivă, spectaculoasă, desfăşurată pe în­treaga ţară şi după un plan minuţios stabilit. Teohari Georgescu, ministrul de Interne şi Ana Pauker şi-au calculat lovi­tura cu sânge rece. Securitatea [Siguranţa – n. n.] întocmise vreme de peste trei ani dosarele tuturor grupărilor care pro­liferau în ţară şi al tuturor indivizilor periculoşi […] Comu­niştii, care fuseseră o simplă fracţiune a Internaţionalei co­muniste, suplineau lipsa totală de popularitate prin forţă şi violenţă. Nici nu exista altă cale […]. Teohari Georgescu şi consilierii lui s-au servit de vechea poliţie, care deţinea şi informaţiile despre Mişcarea Legionară, dar şi unele date compromiţătoare despre membrii Partidului Comunist, date care puteau fi folosite la nevoie împotriva oricui”.

Comuniştii au utilizat şi Siguranţa Statului. Membrii ei, dar şi poliţiştii, respectiv jandarmii în mare parte, au dovedit în acei ani tulburi exces de zel în favoarea noilor autorităţi prosovietice, în speranţa menţinerii lor pe posturile deţinute şi înainte de 6 martie 1945. Când şi-au format ca­drele necesare proprii, comuniştii români nu numai că i-au alungat din posturile respective, dar i-au aruncat, după pro­cese sumare, în închisori şi lagăre.

Dumitru Bacu susţine în excelenta sa lucrare dedicată „fenomenului Piteşti” că „organele de ordine publică au reţi­nut o mie de studenţi din centre universitare – Bucureşti, Iaşi şi Cluj”.

În schimb, un alt deţinut politic, Grigore Dumitrescu, considera într-o carte publicată la Munchen în limba româ­nă, acum mai bine de trei decenii, că avem de a face cu cinci mii de tineri studenţi arestaţi. Părintele Gheorghe Calciu – Dumitreasa, care a trăit acele momente cumplite, susţine în­tr-o discuţie amplă cu Monahul Moise de la Mănăstirea Oaşa, că atunci, în mai 1948, „au fost peste zece mii de arestaţi”.

La rândul său, tânărul avocat buzoian Nicolae (Nicu) Păun afirmă în memoriile sale, publicate după aproape cinci decenii, că „în noaptea de 14/15 mai 1948, în toată ţara s-au făcut masive arestări. Duba neagră, devenită celebră, funcţi­ona fară întrerupere în cursul nopţii, după procedee necu­noscute până atunci. Sunt informaţii că în Buzău fuseseră arestate cam 60-70 de persoane din toate categoriile sociale: muncitori, ţărani, intelectuali’.

Un alt martor al acestor evenimente dramatice, Cornel Drăgoi, notează în însemnările sale, tipărite după decembrie 1989, că noaptea respectivă a fost „cea mai celebră a Se­curităţi!, când au arestat pe toţi elevii şi studenţii care erau în evidenţa lor ca legionari […]. în satul Olaru [lângă Călăraşi – n. n.], unde mă găseam, erau douăzeci şi patru. Într-o şoapte i-au luat pe toţi”.

Aflat şi el printre miile de reţinuţi, scriitorul şi eseistul Dan Lucinescu descrie în cartea sa de rememorări aceste clipe de coşmar astfel: „Tot ce a fost frumos şi nobil a fost călcat în picioarele hâde de cel mai monstruos fenomen al istoriei comunismului bolşevic. Pericolul morţii întinse aripa neagră asupra miilor de tineri care erau legaţi de tradiţiile poporului”.

Nu peste multă vreme va începe procesul de reeducare a tinerilor arestaţi şi azvârliţi în Gulagul românesc.

(Constantin I. Stan – Crucea reeducării)

 

http://www.fericiticeiprigoniti.net

– – – – – – – – – – – – –

Părintele Ilarion V. Felea despre realitatea iadului în pilda bogatului sărac şi săracului bogat

 

0PritchaOBogatILazare_17v1

 

«Era odată un om bogat, care se îmbrăca în porfiră şi vison, veselindu-se în toate zilele strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea la poarta lui, plin de bube, şi dorea să se sature (măcar) din fărâmiturile care cădeau de la masa bogatului. Dar şi câinii venind lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam; a murit apoi şi bogatul şi s-a îngropat. Şi fiind el în muncile iadului, ridicându-şi ochii săi, a văzut pe Avraam de departe şi pe Lazăr în sânul lui. Atunci strigând el, a zis: Părinte Avraame, miluieşte-mă şi trimite pe Lazăr să-şi întingă vârful degetului său în apă şi să-mi răcorească limba, că mă chinuiesc în văpaia aceasta. Iar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta şi Lazăr, asemenea, cele rele; acum acesta se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi pe lângă toate acestea, între noi şi voi prăpastie mare s-a săpat, ca cei ce vor să treacă de aici la voi, să nu poată, şi nici cei de acolo să nu treacă la noi. Şi a zis (bogatul): Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi la casa tatălui meu, că am cinci fraţi, să le mărturisească, să nu vie şi ei la acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe proroci, să-i asculte pe ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraame; ci de va merge la dânşii cineva dintre morţi, se vor pocăi. Atunci i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de proroci, nici de ar învia cineva din morţi nu vor crede» (Lc. 16:19-31).

Pilda bogatului nemilostiv este o lecţie de măsură şi cumpătare. Ea ne arată zgârcenia şi destrăbălarea în toată urâţenia lor.

Nimeni nu este împotriva bogăţiei când vine în ajutorul sărăciei, când aduce oamenilor hrana cea de toate zilele, îmbrăcămintea şi adăpostul, când serveşte ca mijloc de cultură şi civilizaţie. Însă toată lumea se ridică împotriva bogăţiei când ea este unealtă de stăpânire şi asuprire, izvor de mândrie şi nedreptate, prilej de lux, lenevie şi desfrâu.

Bogatul din pildă este osândit pentru că inima lui a fost împietrită faţă de mizeriile săracului Lazăr. De o parte era zgârcit, faţă de omul nefericit, iar pe de altă parte era risipitor, ca să-şi sature plăcerile pântecului.

Lăcomia îi împietreşte inima, risipa îi osândeşte sufletul.

„Banul este slugă bună, dar rău stăpân”, spune proverbul. Şi iarăşi alt proverb zice: „Când aurul şi argintul locuiesc în inimă, credinţa, dragostea şi nădejdea bat la uşă”.

Bogaţii lacomi şi risipitori sunt robii pântecului nesăţios. După moarte, trupurile lor ajung hrana viermilor, iar sufletele lor în osânda iadului. «Că mai uşor trece cămila prin urechile acului, decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu» (Mt. 19:24).

Muştele se prind în miere şi mor în pânzele de păianjen, pentru că li se pare că acestea sunt sclipitoare şi atrăgătoare, ca aurul şi argintul. Aşa se prind şi pier bogaţii nesăţioşi în mierea plăcerilor lumeşti şi în pânza lăcomiei lor. Mor şi se osândesc, deşi pot aşa de uşor să facă din avuţiile lor izvor de mântuire, de mângâiere şi fericire…

Un înţelept avea obiceiul ca totdeauna după mâncare să roadă câte o coajă de pâine, ca să-şi aducă aminte de cei săraci. Bogaţii ar trebui să facă aceasta înainte de mâncare, ca niciodată să nu se aşeze la masă, înainte de a împăca pe Lazăr, care zace la poartă, plin de bube.

Dar pilda bogatului nemilostiv nu ne dezvăluie numai zgârcenia şi destrăbălarea, ci şi urmările lor în viaţa veşnică. Pilda ne arată că după moarte săracul Lazăr ajunge în sânul lui Avraam (raiul), iar bogatul nemilostiv în muncile iadului. Unul se mângâie, celălalt se chinuie.

>Viaţa nu încetează prin moarte. Rânduit este oamenilor să moară, însă după moarte urmează judecata (Evr. 9:27) şi viaţa veşnică: raiul sau iadul, cerul sau tartarul. Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă că raiul este patria cerească (Filip. 3:20; Evr. 11:14-16), cetatea cu porţile deschise (Apoc. 21), împărăţia din care au fugit durerea, întristarea şi suspinarea (Is. 35:10); e locul şi starea în care petrec sufletele drepţilor după moarte şi după judecată. În rai drepţii vor vedea pe Dumnezeu «faţă către faţă» (1 Cor. 13:12), «aşa cum este» (1 In. 3:2); vor avea parte de bunuri veşnice şi de bucurii sfinte, «pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit» (1 Cor. 2:9). Acolo «drepţii vor străluci ca soarele»: nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta; nu va mai cădea peste ei soarele şi zăduful (Apoc. 7:16). Va şterge Dumnezeu de pe faţa lor toată lacrima şi din inima lor toată durerea. Pentru ei se va arăta un cer nou şi un pământ nou în care stăpâneşte dreptatea, lumina, bucuria, pacea, dragostea fără de margini şi fericirea fără de sfârşit. Acolo în cer, îngerii, sfinţii, martirii şi toţi drepţii trăiesc în comuniunea iubirii şi a slavei veşnice (2 Tim. 2:10); şi… vom fi «pururea cu Domnul» (1 Tes. 4:17; 1 Petr. 5:10; Apoc. 7:16-17).

Iadul e locul de osândă şi starea de chin în care petrec păcătoşii după moarte şi judecată.În Sf. Scriptură e numit foc nestins (Mt. 3:12), cuptor de foc în care va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor (Mt. 13:50), văpaie de foc pregătită diavolilor şi slujitorilor lor (Mt. 25:41). Acolo intră toţi nelegiuiţii, toţi prorocii mincinoşi, toţi cei ce nu sunt scrişi în „cartea vieţii” (Apoc. 13:8; 17:8; 19:20). Chinurile păcătoşilor în iad, descrise în parabola bogatului nemilostiv, se aseamănă cu chinurile omului în vis şi constau în depărtarea de Dumnezeu (Mt. 25:41; Lc. 13:27), în lipsirea de bunurile pe care ochiul nu le-a văzut, în mustrarea conştiinţei – înfăţişată sub chipul viermelui care nu moare şi a focului ce nu se stinge (Mt. 9:43-44), în mijlocul demonilor (Mt. 25:41), în chinuri care vor ţine ziua şi noaptea în vecii vecilor (Apoc. 20:10).

Lazăr cel sărac şi drept ajunge în rai; bogatul cel nesăţios şi nemilostiv ajunge în iad.

Se putea mântui şi bogatul? Desigur că da, dacă asculta de Moise şi de proroci, adică de cuvântul Sfintei Scripturi. Orice bogat se poate mântui, dacă ascultă poruncile lui Dumnezeu şi trăieşte după Evanghelie; aşa după cum şi orice sărac se poate osândi, dacă nu ascultă de poruncile lui Dumnezeu şi nu trăieşte după cum ne învaţă Evanghelia. Noi toţi ne putem mântui, dacă ascultăm glasul de mamă al Bisericii şi cuvântul Bibliei.

Să nu luăm în deşert cuvintele Domnului despre viaţa veşnică, nici credinţa evanghelică despre rai şi iad. Cine dispreţuieşte sau uită iadul, uşor cade într-însul. De aceeaSf. Ioan Gură de Aur ţinea totdeauna în faţa lui un tablou cu chinurile iadului, ca niciodată să nu le uite.

În pilda bogatului nemilostiv, Hristos Domnul zugrăveşte culorile iadului – care nu au nimic atrăgător – şi în acelaşi timp ne învaţă, cum nu se poate mai limpede, că între rai şi iad nu mai este niciun alt loc sau foc curăţitor (purgator). După moarte păcătosul, ca şi bogatul nemilostiv, nu mai poate face nimic pentru mântuirea lui. Între judecata particulară, care urmează îndată după moarte (Evr. 9:27; Lc. 16:22-23) şi judecata universală (a toată lumea) care va fi la sfârşitul veacurilor (Mt. 25), pedepsele celor din iad se pot uşura, dar nu prin suferinţele purgatoriului, ci prin bunătatea şi iubirea nemărginită a lui Dumnezeu. În „casa Tatălui”, în rai, sunt multe locaşuri (In. 14:2), adică grade de fericire, după vrednicia şi faptele oamenilor drepţi. Tot aşa sunt şi în iad mai multe grade de osândă, după greutatea păcatelor (Apoc. 2:23). Noi ne rugăm pentru morţi: aducem liturghii, facem parastase, pomeni şi fapte de milostenie, nu pentru că sufletele lor se află în purgatoriu (în acest caz mijlocirile noastre ar fi de prisos), ci pentru că Dumnezeu poate să le uşureze suferinţele şi să-i scoată chiar şi din focul iadului. «La Dumnezeu niciun lucru nu este cu neputinţă» (Lc. 1:37). «Mila Lui n-a părăsit nici pe cei vii, nici pe cei morţi» (Rut. 2:20). «Domnul aduce moartea şi dă viaţa; El pogoară în locuinţa morţilor (iad) şi El scoate de acolo» (1 Sam. 2:6). «Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din stăpânirea iadului şi mă va lua sub ocrotirea Sa» (Ps. 48:17). Dumnezeu nu este numai atotdrept, dar şi atotbun, atotmilostiv şi atotputernic. Iubirea Lui este nemărginită şi veşnică. De aceea, El poate fără de nicio îndoială să uşureze suferinţele celor morţi în păcate neiertate. Prezenţa şi atotputernicia Lui se simt pretutindeni: în cer, pe pământ şi în iad (Ps. 15:10, 137:8; Amos. 9:2; Lc. 21:28).

Noi n-avem dreptul să punem margini puterii, iertării, bunătăţii şi iubirii lui Dumnezeu.

Iisus Hristos Mântuitorul a făgăduit că ne împlineşte«orice» rugăciune (In. 14:14-16, 16:23; Mc. 11:24); ne-a încredinţat că milosteniile răscumpără păcatele şi se bucură de răsplată veşnică (Mt. 25); ne-a descoperit că sunt păcate care se iartă şi altele care nu se iartă în veacul viitor (Mt. 12:32). El Însuşi «a murit şi a înviat, ca să domnească şi peste cei morţi şi peste cei vii» (Rom. 14:9). El are «cheile morţii şi ale iadului» (Apoc. 1:18). El S-a coborât în iad şi a dezlegat «durerile celor ferecaţi» (1 Petr. 3:18-19). Jertfa Trupului şi a Sângelui Său s-a adus pentru ispăşirea şi răscumpărarea lumii întregi (1 In. 2:2; I Tim. 2:6); pentru vii şi pentru morţi, pentru toţi păcătoşii.

Speranţa şi credinţa celor vii în «sângele iertării» (Evr. 9:22), în jertfa de curăţire pentru cei morţi, se exprimă nu numai în rugăciunile şi mijlocirile (1 Tim. 2:1) pentru morţi, pe care le face Biserica creştină, dar şi în Vechiul Testament (2 Mc. 12:42-46). Iar Apostolul Pavel scrie că «de nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii» (1 Cor. 15:19).

Bogatul din pildă nu se poate mântui pentru că a fost nemilostiv şi cu totul lipsit de fapte bune.

Drept aceea, să luăm aminte la cuvintele cântării sfinte: «Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele» (Ps. 33:10), nici în veacul de acum, nici în veacul viitor.

 

http://www.atitudini.com

 

 

 

 

Din scrisorile Părintelui Justin Pârvu: „Măcar cu degetul cel mic să participăm la greutatea Crucii de pe Golgota”

 

Dragii mei,

Fiecare om trebuie să treacă prin perioade de luptă, mâhniri, încercări, războaie. Grea este starea şi dureroasă. Despre ea vorbeşte psalmistul: „Dureri ca ale aceleia ce naşte”. Orice om, când se naşte duhovniceşte în viaţa cea nouă, încearcă durere, dar încet-încet merge spre alinare. Aceste dureri constituie lupta împotriva patimilor. Vrăjmaşul nu vă va lăsa liniştită. Aici trebuie răbdare.

Nu dezertaţi de la chemarea D-voastră.

Greutăţile ne sunt trimise din mai multe motive, ori ca să ne taie un rău, ori ca să ne cuminţească, ori ca să ne slăvească mai mult în viaţa ce va să fie, ori ca să ne pedepsească pentru păcatele noastre cele vechi. Trebuie să ne ducem Crucea aşa cum Hristos a dus Crucea întregii omeniri. Măcar cu degetul cel mic să participăm la greutatea Crucii de pe Golgota.

A suferi anumite amărăciuni nu este atât de important. Trebuie să ne îngrijim să nu ne umplem de răutate împotriva aceluia ce ni le pricinuieşte. Domnul să vă binecuvânteze şi să vă primească toată jertfa vieţii.

Protos. Justin, 1990

 

http://www.atitudini.com

 

 

 

Mucenicia lui Niță Cornel in lagarul de la Pitesti

 

nita-cornel

Era pe la sfârşitul lunii februarie 1950, când într-o zi a fost introdus în cameră un tânăr student cu faţă de copil. Să fi avut vârsta de 19-20 de ani. Numele lui: Niţă Cornel.
A fost direct introdus în „focurile reeducării”, adică în torturi cumplite alături de noi ceilalţi.
Toată noaptea am petrecut-o în torturi groaznice aplicate de însuşi Ţurcanu sau echipa sa de peste treizeci de torţionari, toţi cu creierele „spălate” şi transformaţi în roboţi docili, fără voinţă şi iniţiativă decât acea impusă de Ţurcanu.
Pardoseala era stropită cu sânge, hainele celor torturaţi – la fel.
A trecut ora deschiderii, s-a servit terciul şi am fost obligaţi să stăm cu mâinile în buzunar, cu privirea fixă la bec, fără să facem nici cea mai mică mişcare în dreapta sau în stânga.
Ţurcanu a ieşit din cameră, dar peste un minut sau două a reintrat ca o furtună :
– Măi, fiţi atenţi. Avem control. Când strig drepţi, toată lumea se va ridica în picioare.
După câteva minute, primul gardian deschide uşa, zicându-i lui Ţurcanu: „Au intrat pe secţie!” N-a terminat bine de zis că uşa s-a deschis larg şi în cameră au intrat doi indivizi îmbrăcaţi civil şi doi îmbrăcaţi militar, ambii având grade superioare.
Pe individul civil din frunte, ce se vedea că e şeful „delegaţiei”, l-am recunoscut imediat după figură (căci făcea parte din biroul politic al comitetului central al partidului comunist şi pozele acestora erau atârnate peste tot). Era Iosif Kişinevschi, de naţionalitate evreu.
Al doilea civil era Alexandru Dumitrescu, al treilea, îmbrăcat militar, era generalul Nikolschi (Grunberg, de naţionalitate evreu), iar al doilea îmbrăcat în uniformă era şeful securităţii din Piteşti.
– Ei, cum e? a pus întrebarea batjocoritor Iosif Kişinevschi.
În clipa aceea studentul cel tânăr adus în cameră abia cu o zi înainte ţâşni din locul său de lângă prici şi zise lui Iosif Kişinevschi:
– Sunt deţinutul Niţă Cornel. Cum să fie? Nu vedeţi şi dumneavoastră? Şi arată cu mâna spre ceilalţi. Suntem torturaţi.
Abia atunci am îndrăznit să privesc la figurile celor torturaţi. Erau pur şi simplu desfiguraţi. Feţele tumefiate, ochii umflaţi şi negri de lovituri. Unora le mai curgea încă sânge din gură. Era un tablou înspăimântător. Şi eu am fost torturat. Probabil arătam la fel cu ceilalţi.
– Ce, te plângi că sunteţi bătuţi? Asta nu-i nimic. Aţi fost aduşi aici ca să fiţi omorâţi! Să ziceţi „merci” de regimul „uman” pe care vi-l aplicăm! Zicând aceasta, au făcut cu toţii stânga-mprejur şi au ieşit grăbiţi din cameră pentru a evita orice replică a celor torturaţi.
Am rămas cu toţii înmărmuriţi de răspunsul primit şi „figurile” făcute de aceşti inspectori.
Spaima celor torturaţi a atins cota maximă.
Nu mai aveam cui să ne plângem. Simţeam că suntem pierduţi.

Moartea studentului Niţă Cornel

Ţurcanu a închis liniştit uşa camerei după inspectori, apoi privind crunt la Niţă Cornel, începu cu înjurăturile cele mai abjecte şi josnice din repertoriul său:
– Să te dezbraci imediat!
Astfel, bietul Niţă s-a dezbrăcat în pielea goală. A fost legat cu mâinile la spate de doi din roboţii lui Ţurcanu. Între mâini fu introdus un par gros ca să reziste şi cei doi l-au ridicat la înălţimea priciului de la etaj până a rămas aşa spânzurat în cea mai dureroasă poziţie.
A luat apoi Ţurcanu o bâtă mai groasă (cam cât mâna mea) şi începu să-l lovească pe Niţă. Apoi, adresându-ni-se nouă celorlalţi – care priveam îngroziţi, ne-a zis :
– Iată ce o să păţească acel care va mai îndrăzni să iasă la raport!
Bestia de Ţurcanu îl lovea cu parul peste faţă cu o ferocitate crescândă.
La fiecare lovitură peste obraz capul îi era zvârlit în dreapta sau în stânga având impresia că gâtul secat de carne se va rupe şi va zbura cât colo, rostogolindu-se.
Am auzit cum la o lovitură mai puternică oasele faciale i-au fost zdrobite. Am sesizat un sunet stins şi surd ca sfărâmarea unei coji de nucă subţire. La altă lovitură i-au sărit mai mulţi dinţi din gură. Ochii i-au sângerat holbaţi gata să iasă din orbite, cu groaza şi spaima tipărită în ei. Începu să vomite cu cheaguri de sânge şi o picătură de sânge i se prelingea din ureche. Nu-mi pot da seama cât a durat supliciul acestui martir căci fiecare clipă părea o veşnicie.
La un moment dat a scăpat capul în jos, dând semnal de moarte. Chiar şi astfel, cu capul bălăngănind fără viaţă, l-a mai lovit de câteva ori până când unul din cei ce-l ţineau spânzurat, îi zise lui Ţurcanu:
– A murit.
– Dă-l în . . . mă-sii! Ce-i dacă a murit? Cu un legionar mai puţin.
Trupul fără viaţă şi faţa aceea gingaşă de copil zdrobită înspăimântător. Sânge cu carne amestecat zăceau acum în mijlocul camerei. Dar pofta de tortură a lui Ţurcanu încă nu se potolise ci privea ca o fiară în dreapta şi stânga gata să sfâşie şi pe alţii.
– Aduceţi o pătură !
Pe loc au adus o pătură în care au înfăşurat cadavrul şi astfel l-au scos afară pe coridor de unde l-au luat gardienii să-l ducă mai departe.

 

http://www.atitudini.com

 

SĂ NU RĂMÂI FĂRĂ CREDINȚĂ

 

Să nu rămâi fără credință și să nu uiți al ei sfânt preț,
căci, de trăiești fără credință, îți pierzi folosu-ntregii vieți.
Cel care uită-al ei scump soare, se prăbușește-n iad de viu.
De-acolo ar crede și-ar întoarce, dar cei din iad cred prea târziu…

Să nu taci când vezi adevărul și când îți cere el să-l spui.
Să nu plângi după slava lumii, ce azi o vezi iar mâine nu-i.
Căci, cine tace adevărul, își arde sufletul de viu.
Va plânge-amar în veșnicie, dar cei din iad plâng prea târziu…

Să nu cânți când e vremea jalei și unde-s stările de plâns,
ca să nu pieri pe neașteptate cu sufletul în jale strâns.
Căci, cine cântă-n loc să plângă, va plânge-odată în pustiu.
Și cei ce mor văd adevărul dar cei din iad văd prea târziu…

 

TRAIAN DORZ

Părintele Justin Pârvu despre Sf. Ilie Lăcătușu

 

sf.-ilie-lacatusu-1

Părintele Ilie Lăcătuşu a fost un model de desăvârșire creştină, de demnitate şi bunătate; era un sprijin şi reazem duhovnicesc, numai dacă îl vedeai. Nu a cedat niciodată în faţa anchetelor, a mărturisit cu curaj şi nu a trădat pe nimeni. A fost un bărbat foarte demn, cu multă prestanţă şi nu s-a compromis cu nimic. A fost ca un apostol care a îndrumat mulţime de oameni pe calea lui Hristos. Era un mare trăitor, trăia rugăciunea şi viaţa în Hristos. Era un model de lepădare de sine, toţi ştiau că părintele împărțea orice bun pe care îl avea. Şi ori de câte ori primea vreun pacheţel de acasă, el imediat dădea haina sau ce altceva primea deţinutului care era mai bolnav, mai prăpădit. Iar el rămânea tot în zeghea lui ruptă. Îmi amintesc altădată că era un deţinut foarte bolnav care își arunca plămânii afară când tuşea (a şi murit de altfel după două luni) şi Părintele Ilie își dădea porţia de mâncare acestui deţinut bolnav şi cine ştie pe câţi alţii nu a mai hrănit? Această forţă imensă de dăruire către celălalt l-a sfinţit. De altfel era un om foarte bun şi blând la suflet. Faptul că Părintele Ilie este proslăvit poate mai mult decât ceilalţi martiri arată cinstea cu care Dumnezeu i-a proslăvit pe aceşti mărturisitori din temniţele comuniste, şi că nu doar cei care au fost muceniciţi acolo sunt sfinţi în faţa Domnului, ci şi cei care, eliberaţi fiind, au continuat trăirea evanghelică în lume. El a ieşit din închisoare sfinţit, ca un odor de preţ al Bisericii lui Hristos şi a luminat tuturor celor din jurul lui calea mântuirii.

Iar faptul că la noi nu sunt canonizaţi este lesne de înțeles. Dacă ar recunoaşte sfinţenia lor, ar însemna să recunoască toată baza lor de minciuni, se prăbuşesc cu totul. Ei supraviețuiesc numai prin minciuna aceasta permanentă.

Dar prin martirii Bisericii trăieşte Ortodoxia şi va trăi. Cu cât sunt mai mult denigraţi şi osândiți şi după moarte, cu atât mai mult ei vor rămâne mai vii în faţa poporului nostru. Ei sunt oricum canonizaţi nu numai prin evlavia poporului român, ci şi a altor popoare ortodoxe. Creştinii adevăraţi nu se tulbură atunci când sunt osândiţi şi calomniaţi, ci se bucură pentru că se aseamănă Mântuitorului Hristos aşa cum zice foarte frumos şi Sf. Serafim de Sarov: „O, dacă, ai ştii – spuse Părintele – de câtă bucurie, de câtă dulceaţă se împărtășesc sufletele drepţilor în cer, atunci ai fi gata ca în această viaţă trecătoare să pătimești orice necaz, persecuţie sau calomnie, cu mulţumire şi recunoștință”.

 

http://www.atitudini.com

 

 

 

Noul Martir Constantin Oprişan – Un mărturisitor plămădit din credinţă și rugăciune

 

126439_constantin-costache-oprisan

 

A văzut lumina lumii în data de 16 martie 1921, în localitatea  Onceşti. În anul 1940, absolvă liceul şi se înscrie în Frăţiile de Cruce. În următorul an, fuge în exil, din cauza prigoanei. Ajuns în Germania, audiază cursurile de filozofie ţinute de renumitul Martin Heidegger. Revine în ţară şi este arestat în data de 15 mai 1948. Îndură torturi grele în închisorile Piteşti, Gherla, Târgu Ocna, Văcăreşti şi Jilava. Moare în 26 iulie 1958, la închisoarea Jilava.

Constantin Oprişan a fost fiu de răzeș. Copilăria i‑a trecut repede şi când a venit timpul, s‑a înscris la Facultatea de Litere și Filozofie din Cluj, unde a reuşit să‑şi uimească profesorii datorită capacităţii intelectuale extraordinare cu care era înzestrat. Datorită vastelor cunoștințe, acumulate în timpul șederii în Germania, prelegerile sale deseori le înlocuiau pe cele ale profesorului, mândru cu un asemenea discipol. Colegii săi de celulă au mărturisit că în timpul petrecut cu el au avut parte de cele mai elevate preocupări intelectuale. Declaraţiile martorilor mai arată că, la doar 30 de ani, Oprișan era de invidiat. „Era, ca Pascal, un matematician strălucit și un gânditor și logician de temut. Pentru ca timpul să treacă cu folos, l‑am rugat să ne țină un curs de istoria filozofiei. Expunerile lui nu erau făcute ex cathedra, ci de la suflet la suflet și atât de plăcute și atrăgătoare, încât opt ore pe zi parcă uitam de foame și de lumea de afară.”

Datorită soţiei sale, cu care nu a reuşit să întemeieze o familie, din cauza anilor pe care a fost nevoit să‑i petreacă în temniţe, numele lui Constantin Oprişan nu s‑a pierdut, ci a fost cunoscut chiar şi peste Ocean prin mijlocirea monahiei Nina Hagopian, autoarea numărului din revista „The Orthodox Word”, dedicat în anul 1997 martirului filozof.

O seamă de însemnări ale ilustrului Constantin Oprişan au fost cuprinse în „Cărţile spiritului şi alte poezii”, operă din care redăm câteva versuri: „Să nu te‑ntorci din cale când Duhul Rău te minte,/ Căci vei rămâne pururi în a Sodomei carceri;/ Prin fier, prin foc, prin apă, dar numai înainte,/ Căci drumurile‑n spirit nu suferă întoarceri!”

Rămân peste timp cuvintele impresionante ale fraţilor de carceră: „Era ca un sfânt; nu vorbea mult. Dar fiecare cuvânt care ieşea din gura lui era un cuvânt sfânt – numai despre Hristos, numai despre dragoste, numai despre iertare. Îşi rostea rugăciunile şi, auzindu‑l cum le spune, ştiind cât de mult suferea, eram profund impresionaţi. Vorbea despre credinţă, despre dragoste, despre rugăciune. Se ruga tot timpul.”

„Prin Camera 4 Spital trecuseră deja mai multe serii de <reeducare>. Pe Costache Oprişan l‑au chinuit ca pe Hristos, săptămâni de‑a rândul, obligându‑i pe toţi cei care au fost cândva în subordinea sa şi care îl divinizau, căci el chiar merita aceasta, să‑l bată, să‑l scuipe, să‑l chinuie şi să spună minciuni despre el, să se dezică, să‑şi denigreze ideile şi să declare că a fost un farsor. L‑am văzut odată, când ne‑au scos la aer. Îşi dăduse cămaşa jos şi spinarea lui toată era zebrată în forme regulate, cum ar fi fost jupuit de viu, ars cu foc sau cu bici, răstignit, ştie Dumnezeu!” (Eugen Măgirescu, „Moara dracilor”).

„Constantin (Costache) Oprişan – bărbat trecut de 30 de ani. Şeful Frăţiilor de Cruce pe ţară. Om de un caracter şi o cultură impresionantă. La Piteşti, Ţurcanu i‑a pregătit cele mai groaznice torturi, distrugându‑l fizic şi umilindu‑l mai jos decât pământul. Spatele lui, de la ceafă până la călcâie, era numai cicatrice lângă cicatrice. Carnea toată i‑a fost ruptă în fâşii. A reuşit Ţurcanu să‑l <disciplineze> în sensul de a‑i executa ordinele, dar n‑a reuşit să‑i întoarcă conştiinţa spre a‑l face comunist convins, aşa cum i‑a făcut pe alţii. Era prea puternic acest Costache Oprişan. În celulă şla Jilava, n.n.ţ era singurul care avea dreptul să stea întins pe pat. Era bolnav de tuberculoză în ultima fază” (Octavian Voinea,„Masacrarea studenţimii române”).

„Era un om de o complexitate extraordinară, ce stăpânea varii domenii, de la muzică, artă până la matematică și filosofie. Din fire era foarte afectuos, trăind totul la maximum. A fost supus celui mai mare supliciu, nefiind altul mai schingiuit ca el” (Dumitru Bordeianu,„Mărturisiri din mlaștina disperării”).

Ultimul an din viaţă l‑a petrecut la Jilava. Părintele Gheor­ghe Calciu Dumitreasa a fost martor la moartea lui Constantin. Momentul, de o intensitate emoţională puternică, l‑a povestit în cartea „Tinerii vremurilor de pe urmă. Ultima şi adevărata răzvrătire”(Editura Sofia, 2002):

„În celula mea era un om, Costache Oprişan, ai cărui plămâni erau slăbiţi de tuberculoză. (…) Nici de vorbit nu vorbea prea mult. Dar fiecare cuvânt pe care îl rostea era un cuvânt sfânt, numai despre Hristos, numai despre dragoste, numai despre iertare. Îşi rostea rugăciunile, şi ce impact puternic avea asupra noastră când îl auzeam rostind acele rugăciuni şi aflam cât de mult suferea! Nu era deloc uşor. (…) Un sfânt locuia în celulă cu noi. Simţeam prezenţa Duhului Sfânt în jurul său. O simţeam pur şi simplu. Chiar şi în ultimele sale zile, când nu mai era capabil să vorbească, nu a încetat să‑şi arate bunătatea faţă de noi. Îi puteam citi în ochi lumina spirituală şi dra­gostea. Faţa sa era inundată de dragoste. Era complet dăruit oamenilor, fiind şi foarte inteligent – uimi­tor de inteligent. Nu vorbea prea mult despre el însuşi. Vorbea în schimb despre credinţă, despre dragoste, despre rugăciune. Se ruga tot timpul. Nu era deloc uşor să fii în celulă tot timpul cu aceiaşi oameni. (…) Nu a spus niciodată vreo vorbă urâtă despre torţionarii săi, iar nouă ne vorbea despre Iisus Hristos. (…) Constantin era gata să moară. M‑am uitat la el. Faţa îi era complet slăbită. Ochii îi erau deschişi şi am văzut dea­supra ochilor săi ceva ca o perdea de ceaţă. M‑am speriat foarte tare. Am simţit că va muri şi voi fi singur în celula lui. Mi‑am pus mâinile pe ale sale şi i‑am zis: «Constantine, nu muri! Nu muri! Vino înapoi! Vino înapoi!» (…) Am avut sentimentul că fusese pregătit să păşească în lumea de dincolo, iar eu îi cerusem să se întoarcă în celulă. Aceasta îl în­spăimânta şi de aceea a început să plângă. (…) Constantin Oprişan plângea fiindcă eu îl silisem să se întoarcă. După câteva minute a murit”.

Rămâne posterităţii o ultimă imagine din viaţa unui mare om, un român cum puţin se nasc şi un creştin ales: „Gardienii au luat trupul numai piele şi os şi l‑au dus. Unul dintre colegii de celulă i‑a pus o floare albastră pe pieptul gol sub care bătuse inima plină de Hristos a lui Constantin Oprişan.” Înainte de a muri, a rostit cuvintele: „Voi muri, dar după moarte mă voi ruga lui Dumnezeu pentru voi!”

C-tin Oprisan

http://www.marturisitorii.ro/

LAUDA de Nichifor Crainic

 

Tu, cel ce te ascunzi in eterna-ti amiaza
Si lumea o spanzuri in haos de-o raza,
Metanie tie, Parinte.
Izvod nevazut al vazutelor linii,
Ma scalzi si pe mine in unda luminii
Un mugur de carne fierbinte.

Sunt duh invalit in naluca de huma,
Sunt om odraslit dintr-un tata si-o muma,
Dar sunt neraspunsa-ntrebare.
Ce glas destoinic sa-mi spuna-ncotro e
Oceanul de somn ce icnind fara voie
M-a-mpins si pe mine-n miscare?

Nici maica nu stie ce tainica norma
Imi dete din carnea-i vremelnica forma,
Neant inflorit in minune.
Caci toate izvoadele umbrelor noastre
Roiesc mai presus de arhangheli si astre
Din vesnica ta-ntelepciune.

In ceruri, Parinte, sunt abur in aburi
Si-asemeni cu apa ce-ngheata pe jgheaburi
Prind coaja de carne din spatiu.
Tu cugeti, se naste; voiesti si dureaza;
Respiri si-nfloreste; iubesti si vibreaza
De-adancul luminii nesatiu.

De tine mi-e foame, de tine mi-e sete,
Fac dara de umbra acestei planete
Cu spuma de soare pe creste;
Si-n saltul credintei gustand vesnicia,
Din pulberea lumii imi strig bucuria
Ca sunt intru Cel care este!

Puzderii de stele ascunse-n amiaza,
Fapturile-n tine de-a pururi dureaza
Si-n spatiu vremelnic colinda.
A fi, bucurie eterna si sfanta!
O vraja a toata lumina rasfranta
De-a gloriei tale oglinda.

 

 

http://corortodox.blogspot.ro

 

Sfinţi martiri şi mărturisitori români din secolul XX

 

„Şcoala cea mai puternică este şi rămâne rugăciunea. Dorinţa după cunoaşterea lui Dumnezeu, lacrimile, durerile şi apăsările erau uşurate de fascicolele biblice ale Noului şi Vechiului Testament şi de psalmii lui David.

Poezia a fost al doilea factor de rezistenţă. Poezia lui Radu Gyr şi cea a lui Nichifor Crainic a menţinut cel mai mult elanul şi curajul de luptă.

Rugăciunea şi poezia au fost cele două elemente ale martirilor şi mărturisitorilor români care le-au dat puterea maximă de rezistenţă.

Cât priveşte suferinţa, ea a născut răbdarea, a născut elanul de luptă. Viaţa pentru un deţinut politic nu mai conta, după cum spun cuvintele Scripturii: „Dacă trăim, ai Domnului suntem, dacă murim, ai Domnului suntem”. Eram permanent în stare de împăcare faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

Răutatea Puterii, invidia diavolului nu a fost alta decât împotriva mărturisirii lui Hristos. Şi cu cât mărturiseau mai puternic, cu atât erau mai împilaţi.

Aiudul a fost cea mai cumplită închisoare. Aici, deţinuţii nu puteau avea legături cu cei de afară, nu primeau scrisori sau pachete. La celelalte temniţe puteau primi pachete la două săptămâni, pe când la Aiud nu se făcea niciun fel de indulgenţă. Erau ţinuţi în starea aceasta de chin şi chiar gardienii spuneau: „Voi sunteţi în afara legii. Pentru voi nu e nicio lege. Staţi aici la cheremul nostru. Voi nu aveţi niciun drept”.

Aiudul era o închisoare de fier. Rugăciunea te transforma până la sânge. Rugăciunea s-a trăit acolo până la maxim. Rugăciunea o învăţau noaptea sub pătură: învăţau doi-trei Psalmi, un Acatist, un Paraclis.
Nu era voie să faci rugăciune în celule, însă într-un colţ, într-un unghi mort unde nu putea să te observe caraliul, în genunchi, se citea Paraclisul Maicii Domnului, Psaltirea sau orice alt text, un Acatist, tot ce se ştia.”

 

de Părintele Justin Pârvu

 https://manastirea.petru-voda.ro

 

Credinţa noastră Ortodoxă

 

„Credinţa noastră Ortodoxă! Aceasta este bogăţia noastră, aceasta slava, aceasta neamul, aceasta cununa, aceasta lauda. Nu ne vom lepăda de tine, iubită Ortodoxie! Nu vom minţi faţă de tine, Cinstire de Părinţi predanisită! Nu ne vom îndepărta de tine, Maică, bună–cinstire. Întru tine ne–am născut şi întru tine trăim, şi întru tine vom adormi! Iar dacă vremea o va cere, şi de mii de ori vom muri pentru tine”.

 

Miluieşte-mă Dumnezeule !

 

Sa nu spunem vorbe nesocotite, precum: „Ce va câştiga Dumnezeu dacă noi ne vom ruga?” Asta, frate, nu e bine… Sigur că Dumnezeu nu are nevoie de păcătoasa noastră rugăciune, totuşi, din dragostea Lui pentru noi, Se bucură când ne rugăm. Şi nu numai rugăciunea sfinţită, pe care însuşi Duhul Sfânt o mijloceşte şi o deşteaptă în noi este plăcută Lui – de vreme ce El însuşi ne-o cere poruncindu-ne: „Petreceţi întru Mine şi Eu întru voi” -, ci în faţa Lui este de mare preţ orice faptă, chiar dacă pare mică, orice intenţie, orice îndemn şi orice gând ce se săvârşesc pentru El şi se îndreaptă spre slava Lui şi spre mântuirea noastră. El ne răsplăteşte din belşug pentru toate acestea, potrivit nemărginitei Sale milostiviri. Iubirea lui Dumnezeu ne răsplăteşte prin binefacerile Sale de mii de ori mai mult decât merităm. Dacă tu vei face pentru Dumnezeu ceva de valoarea unui bănuţ, El te va răsplăti cu un ban de aur. Dacă tu nu vei face nimic altceva decât să-ţi pui în gând să mergi la Tatăl, El de îndată îţi va ieşi în întâmpinare. Tu vei rosti un cuvânt scurt şi uscat, zicând: „Primeşte-mă! Miluieşte-mă!”, în timp ce El te va îmbrăţişa şi te va săruta. Iată câtă dragoste are Tatăl ceresc pentru noi, nevrednicii! Şi El se bucură chiar de fiecare mişcare, oricât de mică ar fi, ce are drept ţintă mântuirea noastră. Tu îţi închipui că nu vei adăuga nimic la slava lui Dumnezeu şi la folosul sufletului tău dacă te vei ruga puţin şi pe urmă te vei afla iarăşi risipit; sau dacă vei săvârşi vreo faptă bună, cât de neînsemnată, dacă, de pildă, vei citi o rugăciune, vei face cinci sau zece metanii, vei suspina din adâncul inimii şi vei chema Numele lui Iisus Hristos sau vei descoperi în tine un gând bun, sau vei avea plăcerea să citeşti o carte de suflet folositoare, sau te vei înfrâna de la mâncare, sau vei suferi o mică ocară în tăcere… Tu îţi închipui că toate acestea nu sunt de ajuns pentru o mântuire desăvârşită şi că ele ar fi fapte în urma cărora nu culegi nici un rod. Nu! Nici una dintre aceste fapte nu se pierde în zadar. Toate vor fi numărate de ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu şi vor primi o însutită răsplată, nu numai în viaţa veşnică, ci chiar în viaţa de aici. Acest lucru îl întăreşte şi Sfântul Ioan Gură de Aur  „Nici o faptă bună, zice el, oricât de neînsemnată ar fi, nu va fi trecută cu vederea de Dreptul Judecător. Dacă păcatele sunt cercetate într-un chip atât de amănunţit, încât ni se va cere răspuns pentru cuvinte, pentru dorinţe şi pentru gânduri, atunci cu atât mai mult faptele cele bune, oricât de mărunte ar fi, vor fi numărate cu o deosebită băgare de seamă şi vor fi socotite drept un merit al nostru în faţa Judecătorului Cel preaplin de dragoste.”

 

Regretatul Antonie Iorgovan despre masonerie

 

 

q

 

e

 

r

 

t

 

y

 

w

Alt exemplu asemanator de cancer galopant este cazul Svetlana Mihaela Tanasă, care a murit ca Maica Heruvima de la Paltin, manastirea de maici a sfintiei sale Justin Parvu.

https://oanazgrn.wordpress.com/2017/01/18/sfanta-mucenita-heruvima-de-la-petru-voda-savarsita-la-venirea-arhanghelilor-18-ani-de-la-plecarea-la-ceruri/

 

 

 

 

 

 

 

Celor ce în mod conştient se află în comuniune cu ereticii, anatema

 

O cuvântare a Părintelui Adrian Făgeteanu vorbind despre Patriarhul Daniel la Mânăstirea Lainici, in aprilie 2008:
‘’Până-n prezent, niciodată Biserica noastră n-a fost condusă de eretici. Deci erezia Patriarhului Daniel ne duce pe toţi la dezastru… Dacă ascultăm de el, nimeni nu se va mântui. Aţi înţeles? De toate păcatele te poţi pocăi, de erezie nu.

Când eram elev de liceu, la Aron Pumnul, la Cernăuţi, a venit în piaţa din Cernăuţi cel mai mare erou … care se numea Grigore Cantacuzino. Erou, erou. Care a scăpat armata română dintr-o încercuire, când trebuia să fie omorâţi toţi şi i s-a pus întrebarea: „Dacă se va mai întâmpla aşa o încercuire din care nu poţi să ieşi cum ai ieşit, ce faci?” (răspunsul) „Comand armata română în genunchi, numai Dumnezeu ne poate ajuta, noi nu avem nicio salvare”.
Eu vă dau următorul sfat: să nu bravaţi! Ce înseamnă „a brava”? Să spui ca Apostolul Petru „Doamne, dacă toţi Te vor părăsi, eu nu”, Dumnezeu ce i-a răspuns: „Nu va cânta cocoşul a doua oară şi te vei lepăda de mine de trei ori”. Ci să spui cu smerenie „Binecuvântate Doamne, învaţă-mă; Stăpâne, înţelepţeşte-mă să înţeleg; Binecuvântate Sfinte, luminează-mă! Doamne Dumnezeul nostru, Tu învaţă-mă, înţelepţeşte-mă, întăreşte-mă să nu Te părăsesc şi să rămân cu Tine şi cu Biserica strămoşească, Biserica Ortodoxă, să nu trec la erezia Patriarhului”. E clar?
„Dacă nu ceri de la Dumnezeu să te întărească, să te lumineze, degeaba îţi spune cineva verbal şi să te apuci tu singur să faci ceva. „Doamne, Tu învaţă-mă, înţelepţeşte-mă, luminează-mă şi întăreşte-mă, ajută-mă, să nu Te părăsesc, să rămân în ortodoxie, să nu mă las păcălit de acest diavol care e Patriarhul ecumenismului”.

 

PLÂNGE CERUL

 

Plânge Cerul, pe tot omul

Cel neroditor ca pomul

Care stă să se usuce,

Plânge, Cerul, Domnul plânge.

 

Plânge Maica-n rând cu Sfinții

Cu strămoșii și Părinții

Ce-au ținut credința dreaptă

Nu din vorbă, ci din faptă.

 

Plânge Ștefan moldoveanul

Și ne ceartă Brâncoveanu:

,,Voi nascuți din mame sfinte

Vreți credința a vă vinde ?

 

Eu și fiii mei ne-am pus

Chezași la Domnul Iisus

Pentru tine, neam al meu

Că nu-L vinzi pe Dumnezeu!

 

V-am lăsat biserici sfinte

Vreți credința a vă vinde?

Viața toată să vă fie

Ca o Sfânta Liturghie,

 

Să vă fie ajutorul

Crucea și Mântuitorul

Fiți voi neamul luminos

Candelă pentru Hristos”

 

Plâng icoanele-n Altare

Pentru a noastră nepăsare,

Pentru cei ce-n chip frumos

Vor să-l vânda pe Hristos.

 

 

Sursa:

http://www.glasulstramosesc.ro

Mărturie

 

Moșii și strămoșii mei

Și Apostolul Andrei

Mi-au lăsat ca Hrană vie

Numai Sfânta Liturghie.

 

Mi-au sădit în suflet Rai

Și mi-au spus cu dulce grai

Să mă-nchin ca rob, supus

Doar la Domnul Sfânt, Iisus.

 

În haina smereniei

Și a milosteniei

Cu puterea dragostei

Și cu mila Precistei.

 

Noi avem pe frunte pus

Mirul Domnului Iisus

Avem Ruga, avem Crezul

Și Agheazma și Botezul.

 

Avem rodul copt in vie

Pentru Sfânta Liturgie

Grâul și frământătura

Din care facem prescura

 

Avem semn al Biruinței

Crucea grea a suferinței,

Mucenici avem o oaste

In pământul plin de moaște.

 

Și când timpul va veni

Doamne, Te-oi mărturisi

Și te voi urma pe tine

Brâncovene Constantine.

 

N-am să vreau să mor vândut

Îngerului ce-a căzut

Mai bine să mor ca tine,

Mucenice, Constantine!

 

 

 

Sursa:

http://www.glasulstramosesc.ro

 

Martirii

 

Aiud, Pitesti sau Gherla,

Golgota românească

Ce-a răstignit în sine, ai noştri dragi părinţi

Cuptoru-n care focul a oţelit metalul,

Vărsând din a sa gură şi Mucenici şi Sfinţi.

 

Din beciuri zăvorâte şi pline de duhoare

Făcut-aţi sfinte altare pe care să jertfiţi

Şi sufletul şi trupul şi ultima suflare

Murit-aţi pentru lume, ca-n Domnul să trăiţi.

 

Cu sângele spălat-aţi mulţime de păcate

Pe care neamul nostru din moşi strămoşi le-a strans,

Aţi fost aleşi să duceţi o cruce pân’ la moarte

Doar îngerii din ceruri şi mamele v-au plans.

 

În bezna disperării şi-a chinurilor grele

Răzbit-a ca o rază, nădejdea în Iisus

Şi mucegaiul umed, schimbatu-sa în stele,

Pe care Prea Înaltul pe frunte vi le-a pus.

 

Din mlaştina durerii, crescut-au spre Lumină,

Cu lujere firave, frumoase flori de crin,

Din glod hidos se-nalţă o aură divină

Ce-acopera durerea şi greul lor suspin.

 

Trăit-aţi fericirea în suferinţă adâncă

Încătuşaţi în lanţuri, înfometaţi şi goi

Şi dragă v-a fost crucea ce către cer vă urcă

Prin voi trăim noi astăzi, şi voi trăiţi prin noi.

 

Sursa:

http://www.glasulstramosesc.ro

 

Apostazia

 

Te rog, dragă România
Să nu vinzi Ortodoxia
Să ţii Soboarele Sfinte
Dogmele nemăsluite
Şi să nu ai părtășie
Cu cei ce-s în erezie
De ecumenişti să fugi
Că-s a diavolului slugi
Fugi de cei ce fac „sinoade”
Ca Biserica s-o prade
Fugi de cei ce în „tăcere”
Privesc la turmă cum piere
Fugi de cei ce par „smeriți”
Şi vând oile pe-arginți
Au vândut Ortodoxia
Și cu ea și România
Cei ce-n Creta au semnat
De Hristos s-au lepădat
Şi doresc ca şi pe noi
Să ne-arunce în noroi
Şi de vrem să nu pierim
Din mijlocul lor să ieşim
Să nu fim „ascultători”
De Ierarhii trădători
Biserica e acum
La cei alungaţi în drum
Pentru-a lor mărturisire
Şi-ntrerupta pomenire
Sfinţii mereu au luptat
Adevăru’au apărat
Azi n-avem deloc Păstori
Ci doar câţiva râvnitori
Cândva, doar unul lupta
El era Biserica
Era singur luptătorul
Maxim Mărturisitorul
Iar azi, chiar de sunt câţiva,
Aceştia-s Biserica.
Te rog, dragă Românie
Smulge-te din erezie!!!
Sursa:

”Răzvrătiţii” ortodocşi

 

Aproape Ierarhii toţi
Ne consideră „zeloţi”
Pe cei ce cu acrivie
Stăm tari în Ortodoxie.
Cei de azi ecumenişti
Ne spun că suntem „stilişti”
Că nu ne supunem lor
Tâlhărescului Sobor
Ierarhii cei „azimiţi”
Ne acuză de „răzvrătiţi”
Că nu facem „ascultare”
De un aşa „Sinod Mare”
Spun că Sfinţii au greşit
Căci eretici n-au iubit
Şi prin al lor iubirism
Au căzut în sincretism
La sinod ei fac complot
De Hristos zic că-i „zelot”
Şi de toţi Sfinţii Părinţi
C-au fost nişte „răzvrătiţi”
Însă va ierta Hristos
Pe tot omul păcătos
Iar pe cei ce-L vor huli
Sigur îi va pedepsi.
Sursa

Inima în Marele Post

 

Cea dintâi săptămână

„Fiule, dă-mi inima ta!, zis-a Domnul” /Pilde 23:26/

1. Mai presus de toate gândeşte-te la Dumnezeu, căci şi Dumnezeu se gândeşte la tine mai presus de toate. Precum păstorul se gândeşte la oaia cea rătăcită mai mult decât la întreaga turmă, aşa şi Dumnezeul tău se gândeşte la tine, care te pierzi în păcat, mai mult decât la toţi îngerii din ceruri.

2. A cugeta la Dumnezeu nu înseamnă a cerceta fiinţa lui Dumnezeu, ci înseamnă a cerceta şi a afla ce aşteaptă Dumnezeu de la om.

3. Cel ce cumpără nuci nu caută la coajă, ci la miez. La fel şi cel ce cumpără ouă. Şi aşijderea cu nenumărate lucruri din lume, oamenii le caută pe cele nevăzute şi nu pe cele văzute. Şi Dumnezeul tău caută la tine după inimă. Prin coaja cea trupească, El priveşte în miezul tău, în inima ta, şi caută la inima ta. Fiul meu, dă-I inima ta!

4. În inimă, Ziditorul a pus temelia vieţii. În inimă viaţa se zămisleşte, purcede, creşte şi se îndreaptă spre mormânt şi dincolo de mormânt. Oare cât preţuieşte omul despre care toţi spun: e deştept, dar nu are inimă? Dumnezeu nu va cere de la el deşteptăciune, ci inimă. Căci s-a zis: „ce este nebun al lui Dumnezeu, mai înţelept decât oamenii este.” /I Cor. 1:25/

5. Sau cât preţuieşte omul despre care se spune: e bogat, dar nu are inimă? Oare îşi va duce bogăţia în cealaltă lume şi o va dărui Celui a cărui vistierie sunt pământul şi cerul, şi soarele şi stelele şi toate împărăţiile ştiute şi neştiute?

6. Sau ce-i ajută omului puterea şi frumuseţea cea trupească? Oare nu întâlnim zilnic pe cei ce în tinereţi erau puternici şi frumoşi, iar acum, gârboviţi şi traşi, se sprijină ori în baston, ori de mâna cuiva? Multora, puterea şi frumuseţea trupească le-a slujit, din nefericire, la putrezirea inimii înainte de putrezirea pielii şi oaselor.

7. Fericiţi sunt cei ce din tinereţe nu s-au îndrăgostit de nici o frumuseţe trecătoare şi muritoare, ci de Ziditorul lor, a cărui putere nu slăbeşte şi a cărui frumuseţe nu piere! La dragostea lor, Dumnezeu va răspunde cu dragoste însutită, şi inima lor Dumnezeu o va rândui lângă inima Sa.

8. Postul înseamnă slăbirea legăturii inimii cu lumea şi întărirea legăturii inimii cu Dumnezeu. Aminteşte-ţi şi cugetă la aceasta în cea dintâi săptămână a Marelui Post.

9. Întărirea legăturii cu Dumnezeu aduce bucurie in inimă. De aceea se citeşte la începutul Postului din cărţile bisericeşti: „Iată, a venit veselitoarea vreme a postului!”

10. Aminteşte-ţi numele acelor mărimi duhovniceşti care, cu postul, au slăbit legăturile lor cu lumea şi au întărit legăturile cu Dumnezeul cel Viu – Sfinţii Antonie, Pavel, Efthimie, Avxentie, Avramie, Savva, Visarion, Vitalie, Gherasim, Chiriac, Zosima, Hariton, Efrem, Arsenie, Carion, Zaharia, Savva cel Sfinţit, Simeon şi Alipie Stâlpnicii, Onufrie, Pahomie, Petru şi Athanasie Athoniţii, şi cei dimpreună cu dânşii.

11. Aminteşte-ţi şi de Dumnezeu purtătoarele fecioare şi femei, a căror inimi au fost umplute de dragoste către Hristos – Sfintele Thecla, Xenia, Evpraxia, Anastasia, Matrona, Sara, Maria Eghipteanca, Pelaghia, Thaisia, Theodula, Vasilisa şi cele dimpreună cu ele.

12. Dacă îţi sunt departe după loc sau după vreme, atunci aminteşte-ţi de acele slăvite nume din neamul tău – Sfânta Parascheva, Sfântul Sava, slava Serbiei, Sfinţii Ioannichie de la Devici, Petru de la Korişa, Vasilie al Ostrogului, Prohor, Gavriil, Ioachim, Ioann al Rilei, Naum al Ohridei, Nectarie al Bitoliei şi mulţi, mulţi alţii care cu postul au sfinţit trupurile lor şi cu rugăciunea au sfinţit ţara în care vieţuieşti.

13. Ei toţi acelaşi glas au auzit: „Fiule, dă-mi inima ta!” Acelui glas au răspuns şi inima lor întru totul au dat-o Dumnezeului şi Ziditorului lor.

 

Sursa:

http://axa.info.ro

 

Izvor slavit

 

Izvor slavit tasnit prin lupte,

De-adanc dinspre parinri sarmani

Ai curs cu jertfe ne-ntrerupte

Prin razvratiri si-ntre dusmani.

 

Tu n-ai aflat croita Calea,

Ci singur ai trudit ne-nfrant

Si indelung sa curati Valea

Pe care-a curs Trecutul Sfant.

 

Dorim cu unde-mbelsugate

In cantec clar sa curgi frumos,

Umpland campii nemasurate

Cu dulce rod pentru Hristos.

 

In ziua Lui cea Stralucita,

Cand va veni marit, Iisus,

Cu toata slujba ta-mplinita

Sa mergi la Slava Lui de Sus.

 

Traian Dorz

 

Sfantul Vasile Novicov- Despre lepadarea de Hristos

 

Sfântul Mărturisitor a cărui fotografii sângerează şi izvorăsc mir, ne avertiza cu îndrăzneală că, codul de identificare din 13 cifre ce se află în buletine, paşapoarte, poliţe – este lepădare de Hristos.

 

Sfaturi de la Paisie Aghioritul

 

  • Diavolul a întins trei mreje ca să prindă toată lumea. Pe bogați să-i prindă cu masoneria, pe săraci cu comunismul, iar pe cei care cred cu ecumenismul.
  • Adevărata bucurie se naște din durere. Credința noastră se întărește cu încercările.
  • Când ni se face observație, fie de greșim, fie nu, să cerem iertare și în felul acesta ne smerim și primim Har.
  • Astăzi Evanghelia o dau deoparte, fărădelegea o fac lege, păcatul îl fac modă. Lumea se îndreaptă spre distrugere totală, dar ultimul cuvânt îl are Dumnezeu.
  • Din clipa în care omul crede că nu a greșit, face o mare greșeală.
  • Cineva a spus starețului Paisie ceva nepotrivit care a fost spus de o persoană. Iar Starețul, fără să osândească, a răspuns: „Cine știe cu ce gând a spus?”. Altădată, când i-au spus pățania unui monah, deși cunoștea pricina pățaniei, a spus doar atât: „Cine cunoaște judecățile lui Dumnezeu?”.
  • Cea mai mare încercare prin care trec ceilalți este pentru noi cel mai bun medicament. Eu, orice aș suferi, când mă gândesc cât de mult suferă acești oameni, spun Slavă lui Dumnezeu! Aș fi putut să fiu și eu un paralizat și să nu pot să mă mișc. Ce aș fi făcut atunci? Slavă lui Dumnezeu! Acum sunt ca un împărat.
  • Atunci când Dumnezeu vestește de mai înainte, omul trebuie să ia aminte. Căci dacă omul rămâne nepăsător și se schimbă (în rău), atunci și Dumnezeu Se schimbă. Sfârșitul lucrului prezis de Dumnezeu depinde și de om.
  • Este foarte bine pentru copiii mici să învețe muzică bizantină, deoarece în felul acesta au mintea ocupată și nu se mai gândesc la lucruri deșarte și păcătoase; se sfințesc și slăvesc pe Dumnezeu.
  • Mulți dintre cei care s-au înșelat și diavolul i-a făcut profeți, nu au început de la pocăință și supravegherea de sine, ci urmăreau posturi, privegheri, ca să se sfințească.
  • Am spus cuiva care zicea că monahismul nu este taină, ci numai cununia este taină, că monahismul este una din tainele Bisericii biruitoare, fiindcă trăiește încă de aici viața îngerească.
  • Pătimirile, durerea, rușinea răscumpără iadul; sau așa cum spune Sfântul Isaac, mănâncă iadul.
  • Este foarte bine pentru copiii mici să învețe muzică bizantină, deoarece în felul acesta au mintea ocupată și nu se mai gândesc la lucruri deșarte și păcătoase; se sfințesc și slăvesc pe Dumnezeu.
  • Diavolul nu poate vindeca nici o boală, cum ar fi parkinson. Poate însă să facă bine pe unul care a pătimit din pricina lucrării diavolești.
  • Nu trebuie să dorim plăcerea în rugăciunea noastră, chiar dacă este și duhovnicească. Fiindcă atunci este ca și cum am iubi pe părintele nostru pentru că ne dă caramele și ciocolate. Mai presus de aceasta este pacea.
  • Diavolul, pentru că este întunecat, poate să înțeleagă gândurile întunecate pe care le aduce în mintea noastră. Pe cele luminate nu poate să le înțeleagă și să urmărească gândul nostru.
  • Mulți dintre cei care s-au înșelat și diavolul i-a făcut profeți, nu au început de la pocăință și supravegherea de sine, ci urmăreau posturi, privegheri, ca să se sfințească.
  • Cel care participă la durerea cuiva și îi spune ceva ca să-l mângâie, aceasta este ca o binecuvântare și de multe ori se împlinește.
  • Postul și în general nevoința trebuie să pornească de la o jertfă pe care omul o face pentru dragostea lui Hristos. Diavolul este ars de dragostea noastră pentru Hristos. Cu o asceză seacă nu sporim.
  • Când se vor închide ochii trupești și se vor deschide cei sufletești, vom vedea lucruri care ne vor uimi. În cealaltă viață vom avea multe surprize.
  • În anii ce urmează mulți oameni vor deveni monahi, fiindcă se vor sătura de distracții și vor suferi din pricina golului din sufletul lor. Vor veni la mănăstire și vor face nevoință, posturi, dar nu vor afla nimic pentru că le vor lipsi condițiile necesare. Căci pentru a afla, trebuie să împlinești aceste condiții. Prima este sensibilitatea. Dacă nu ai sensibilitate, vei rămâne la o asceză seacă, orice ai face.
  • Oamenii păcătoși în cealaltă viață vor suferi din pricina dorințelor lor.
  • Viața duhovnicească are nevoie de multă lepădare de sine și mărime de suflet.
  • Lucrurile de temelie sunt smerenia, bunătatea și simplitatea. Bunătate este să cauți să vezi ce-l odihnește pe celălalt, nu ceea ce ne convine nouă. Dumnezeu nu este nedrept; completează după aceea ceea ce noi am cheltuit cu fratele nostru.
  • Astăzi a venit vremea să se împlinească profeția Marelui Antonie: Va veni vremea când oamenii vor înnebuni, iar dacă cineva va fi întreg la minte, îl vor numi nebun. Și aceasta pentru că nu ești ca ei.
  • Epoca noastră este foarte dificilă; creștinii de astăzi trebuie să facă multă răbdare, ca să primească răsplată multă. Mulți Sfinți și-ar fi dorit să trăiască în zilele noastre, ca să aibă o răsplată mai mare.
  • Binecuvântarea prinde atunci când este rostită din inimă. De aceea Isaac a spus lui Isav să-i aducă să mănânce, ca să se desfăteze inima lui, și astfel să-l binecuvinteze.
  • Când cineva este nervos, mai bine este să nu-i vorbești deloc, nici măcar cu bunătate, fiindcă unul ca acesta seamănă cu cel rănit, care nu primește nici măcar o mângâiere, pentru că se irită rănile lui.
  • Nu trebuie să analizăm în amănunțime, dacă cineva spune din simplitate ceva care este din punct de vedere dogmatic nepotrivit. Trebuie să punem gândul cel bun, fiindcă Dumnezeu va judeca în felul Său.
  • Să ai întotdeauna o carte deschisă pe masă, ca să nu găsească diavolul prilej să aducă gânduri.

Cele trei priviri

 

Un om evlavios fu intrebat, odata, cum se face ca el intotdeauna isi pastreaza sangele rece, cu toate necazurile ce le intampina in viata.

-Ei, bine! raspunse el. Sa stii ca totdeauna sunt cu cea mai mare bagare de seama la ochii mei, ca tot raul din lume, ca si binele, patrunde prin simturile omului la inima.

Pentru aceea, in toate diminetile, inainte de a pleca la afaceri, fac urmatoarele trei lucruri:

  • intai, privesc spre cer si-mi aduc aminte ca Acolo, Sus, am cea mai principala afacere si inspre Acela are sa mi se indrepte tinta si silintele mele;
  • al doilea, plec ochii la pamant si ma gandesc de ce putin loc am nevoie pentru a-mi gasi si eu acolo mormantul;
  • in fine, al treilea, privesc de jur-imprejur si ma gandesc la marea multime de oameni care au de patimit si mai rau ca mine.

In chipul acesta, ma mangai de toate suferintele ce le indur si traiesc multumit si cu lumea si cu Dumnezeu.

Urechi mantuite

 

In tarile rasaritului , circula o istorioara veche, plina de inteles si pentru noi, crestinii.

Se spune ca un sfant profet, ajungand in Rai, a vazut pe acolo, intre altele, si o gramada de urechi stranse la un loc.

-Ce inseamna aceasta gramada de urechi? a intrebat profetul pe pazitorul Raiului.

-Acestea sunt urechile oamenilor care au ascultat cu bucurie Cuvantul lui Dumnezeu, dar nu l-au implinit. Urechile care au ascultat, iata, s-au mantuit si au ajuns in Rai, dar stapanii urechilor se chinuiesc acolo jos, in focul iadului! a raspuns pazitorul Raiului.

Numai auzirea Cuvantului lui Dumnezeu nu mantuieste. Cele auzite trebuie sa strapunga inima noastra ( Fapt. Ap. 2:37) si sa le primim si pastram in inima noastra (Luca 1:66), caci altfel le fura satan ( Matei 6:20) si nu aduc roade. Cel ce aude cuvintele Domnului si le implineste, acesta este omul cel cuminte care si-a zidit casa pe piatra ( Matei 7:24).

Mama mea si fratii mei – zicea Iisus – sunt cei ce aud Cuvantul lui Dumnezeu si il pazesc pe el ( Luca 8:21). Nu auzitorii legii, ci implinitorii ei se vor mantui (Romani 2:13 ).

 

Sursa:

Preot Iosif Trifa- 600 istorioare religioase

 

PROTOCOALELE INTELEPTILOR SIONULUI (I)

 

PRIMUL PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Dreptul, în viziunea francmasonilor, consta în forta. Libertatea este o idee himerica. Liberalismul si anarhia. Credinta. Autonomia. Despotismul exercitat prin intermediul capitalului. Dusmanul intern. Multimea trebuie sa fie pacalita. Anarhia si efectele ei. Politica si morala nu trebuie sa aiba nimic comun. Dreptul trebuie sa fie al celui mai tare. Puterea ascunsa francmasonica trebuie sa fie de neînvins. Scopul francmasonic justifica întotdeauna mijloacele. Multimea este oarba si de aceea poate sa fie atât de usor manipulata de francmasoni. Alfabetul politic secret. Discordiile partidelor. Forma de guvern care conduce cel mai bine la scopul principal urmarit de francmasoni este autocratia. Lichiorurile tari si bauturile alcoolice în exces, care fac sa slabeasca constiinta crestinilor. Clasicismul. Desfrâul generalizat. Principiul si regulile principale ale guvernului superstatal francmasonic. Teroarea necesara. Libertate, Egalitate, Fraternitate sau marea minciuna. Principiul guvernului dinastic. Privilegiile aristocratiei crestine trebuie sa fie cât mai repede nimicite. Noua aristocratie care trebuie sa apara. Un calcul psihologic folosit de francmasoni. Abstractia utopica a libertatii. Amovibilitatea (revocarea) reprezentantilor poporului.
Sa lasam la o parte vorbele goale si sa cercetam fiecare idee în sine, sa luminam situatia prin comparatii si deductii.
Eu va voi arata, deci, sistemul nostru, atât din punctul nostru de vedere, cât si din acela al crestinilor.
Trebuie cunoscut ca oamenii care au instincte si porniri rele, sunt mult mai numerosi decât cei care au porniri bune. De aceea, cele mai bune rezultate se ating guvernând pe oameni prin violenta si teroare, nu prin discutii academice. Fiecare om este însetat de putere, fiecare ar voi sa se faca dictator, daca ar putea. În acelasi timp, sunt foarte multi cei care ar fi oricând gata sa jertfeasca bunurile celorlalti, pentru asi atinge propriul lor bine.
Ce lucru a tinut si tine în frâu fiarele salbatice care se numesc oameni? Ce ia calauzit pâna acum? La început ei sau supus puterii oarbe a pumnului, mai târziu legii, care nu este decât aceeasi putere, dar mascata. De aceea ajungem la concluzia ca dreptul e în forta, dreptatea este de partea puterii.
Libertatea este o idee, un gând, un fapt. Trebuie stiut cum sa se fluture aceasta idee, când este nevoie sa fie atras poporul în cursa vicleana a unei idei, în jurul unui anumit partid, mai ales daca acest partid are de gând sa îl zdrobeasca pe cel aflat la putere. Problema aceasta devine usoara daca adversarul îsi gaseste puterea în ideea de libertate, în ceea ce se numeste liberalism, si mai ales daca îsi jerfeste ceva din putere pentru aceasta idee. Iata în ce va constata atunci triumful teoriei instituite de noi: frânele slabite ale puterii sunt luate în mâna de catre altii, deoarece forta oarba a maselor nu poate ramâne nici o singura zi fara sa fie strunita si pentru ca noua putere nu face decât sa ia locul celei vechi, deja slabite prin ideea de liberalism.
În zilele noastre, puterea aurului a înlocuit puterea guvernelor liberale. A fost o vreme când domnea credinta. Ideea de libertate este acum irealizabila, deoarece nimeni nu stie sa se foloseasca de ea întro masura dreapta. Este suficient sa fie lasat poporul sa guverneze câtva timp singur, pentru ca aceasta autonomie sa se transforme de îndata în destrabalare. Iar în clipa aceea se nasc dezbinari care se transforma foarte repede în lupte sociale, în care Statele se mistuie si unde marimea lor se preface în cenusa.
Fie ca Statul se istoveste de propriile lui framântari, fie ca certurile sale launtrice îl aduc în stare de a fi la bunul plac al dusmanilor din afara, din acel moment el poate fi socotit ca pierdut si fara de scapare. El intra astfel în stapânirea noastra. Puterea capitalului, care acum este în întregime în mâinile noastre, îi apare atunci acestui Stat ca o luntre de scapare, de care este silit sa se agate pentru a nu se îneca.
Pe aceia pe care sufletul lor simtitor iar face sa considere netrebnice aceste gânduri, ias întreba: daca un Stat are doi dusmani si daca îi este îngaduit sa foloseasca împotriva unuia dintre ei, dusmanul din afara, toate mijloacele de lupta, ca de pilda: de a nui aduce la cunostinta planurile de atac si de aparare, de al surprinde noaptea, sau cu puteri mai mari, fara ca toate acestea sa fie privite ca imorale; de ce, aceleasi masuri întrebuintate de noi împotriva unui dusman si mai rau, care urmaresc sa darâme ordinea sociala si proprietatea, ar fi privite ca neîngaduite si imorale?
O minte bine cumpanita poate oare nadajdui sa aiba sansa sa cârmuiasca cu folos popoarele prin îndemnuri cuminti sau prin convingere atunci când calea e deschisa contrazicerii, fie chiar nesocotita si fara însemnatate, dar totusi ademenitoare pentru poporul care întelege totul numai usurel, la suprafata? Oamenii, fie ca fac parte din patura de jos, fie ca nu, sunt cârmuiti de micile lor patimi, de obiceiurile, de traditiile si de teoriile lor sentimentale. Sunt robi inconstienti ai împartirii în partide care se împotrivesc întelegerii celei mai cuminti. Orice hotarâre a multimii atârna de o majoritate întâmplatoare si este mai mereu superficiala. Fara a cunoaste tainele politice, multimea ia hotarâri fara rost; si atunci un fel de anarhie sapa pe dedesubt guvernul.
Politica nu are nici o legatura cu morala. Guvernul, care se lasa condus de morala, nu este politic si, prin urmare, puterea lui este subreda. Acela care vrea sa domneasca trebuie sa se foloseasca de viclenie si fatarnicie. Marile însusiri ale poporului sinceritatea si cinstea sunt defecte pentru politica, pentru ca ele doboara regi si tronuri mai usor decât dusmanul cel mai puternic. Aceste însusiri trebuie sa le lasam regatelor crestine; noi nu trebuie în nici un caz sa le luam drept calauza.
Scopul nostru este sa avem în mâna puterea. Cuvântul DREPT este o idee abstracta pe care nimic nu o îndreptateste. Acest cuvânt nu înseamna decât atât: „Dami ceea ce vreau, pentru a putea dovedi ca sunt mai tare decât tine”. Unde începe si unde se sfârseste dreptul?

Într-un Stat unde puterea este rau organizata, unde legile de guvernare au devenit impersonale si usor de ocolit, în urma drepturilor nenumarate întemeiate de liberalism, eu socotesc ca este un nou drept al meu sa ma arunc, pe baza legii celui mai tare, asupra tuturor ordinelor si asupra tuturor regulilor stabilite, si sa le rastorn; sa pun mâna pe legi, sa cladesc toate institutiile si sa ma fac stapânul celor care miau predat mie drepturile pe care le daduse forta lor si de care sau lepadat de buna voie, din liberalism.
Din pricina slabiciunii de astazi a tuturor puterilor, stapânirea noastra va fi mai trainica decât oricare alta, pentru ca ea nu va putea fi înfrânta. Pentru aceasta este însa necesar ca ea sa se fi înradacinat atât de bine, încât nici un siretlic sa nu o mai poata darâma.
Din raul trecator pe care suntem siliti sal facem acum, se va naste ulterior binele unui guvern neclintit care va restabili mersul regulat al mecanismului existentei nationale, tulburat de liberalism. Rezultatul îndreptateste mijloacele. Sa ne orientam cu luare aminte în planurile noastre, mai putin asupra celor bune si morale si cel mai mult asupra celor trebuincioase si folositoare.
Avem înaintea noastra un plan, în care este trasa în mod strategic linia de care nu ne putem îndeparta, fara a primejdui opera mai multor veacuri.
Pentru a gasi mijloacele care duc la acest scop, trebuie sa tinem seama de lasitatea, de nemernicia, nestatornicia multimii, de neputinta ei de a întelege si cumpani posibilitatile si împrejurarile propriei sale vieti si ale bunastarii sale. Trebuie sa întelegem ca puterea multimii este oarba, nesabuita, cel mai adesea ea nu gândeste, ci se ia dupa orice zvon. Un orb nu poate calauzi un alt orb fara ca sal duca la prapastie. Tot astfel, membrii multimii, iesiti din popor oricât lear fi mintea de geniala , nu pot pretinde sa conduca poporul fara al pierde în întregime, din pricina ca ei nu înteleg nimic din politica.
Numai un individ pregatit înca din copilarie pentru autocratie poate recunoaste graiul politicii si realitatea ei. Un popor lasat pe seama lui proprie, adica pe seama celor ridicati din sânul sau, se ruineaza prin certurile partidelor atâtate de setea de putere, si prin dezordinile care se nasc de aici. Este oare cu putinta ca poporul sa judece linistit, fara dusmanii launtrice si sa conduca afacerile tarii, care nu pot fi amestecate cu interesele personale? Se pot ei apara împotriva dusmanilor din afara? Nu, e cu neputinta! Un plan împartit în atâtea capete câte are multimea îsi pierde unitatea, devine de neânteles si fara putinta de a fi înfaptuit.
Numai un autocrat (un singur stapân atotputernic) poate alcatui planuri mari si limpezi, poate aseza la locul sau fiecare lucru, în mecanismul masinii guvernamentale. Sa recunoastem, deci, ca un guvern folositor tarii si în stare sasi atinga scopul propus, trebuie sa fie condus de un singur individ responsabil. În anarhia absoluta, civilizatia nu poate exista. Ea nu este opera poporului ci a conducatorului ei, oricare ar fi el. Multimea este un barbar ce îsi arata barbaria la orice prilej. Îndata ce poporul apuca în mâini libertatea, ea se transforma foarte repede în anarhie, care e treapta cea mai deplina a barbariei.

Închipuitiva dobitoacele acelea umane îmbibate de alcool, naucite de vin, carora li se va da dreptul de a bea fara masura, în acelasi timp în care li se va da libertatea. Noi nu putem îngadui ca ai nostri sa decada pâna la o asemenea treapta. Popoarele crestine sunt îndobitocite de bautura. Tineretea le este irosita si înjosita de studiile clasice complet inutile si de desfrânarea precoce la care iau impus agentii nostri: profesorii, oamenii de serviciu, guvernantele din casele bogate, apoi însasi negustorii nostri si chiar femeile noastre din localurile de petrecere ale crestinilor. În rândul acestora din urma eu numar si pe asa zisele „femei din lumea buna”, care la rândul lor imita de buna voie, ca niste maimute, luxul si desfrânarea celor dintâi.
Cuvântul nostru de ordine este: putere cu orice pret si fatarnicie. Singura puterea poate învinge în politica, mai ales când este ascunsa în talentele trebuincioase oamenilor de Stat. Violenta trebuie sa fie un principiu, viclenia si fatarnicia o regula pentru guvernele care nu vor sasi predea coroana în mâinile agentilor unei noi puteri. Acest rau este singurul mijloc de a ajunge la scopul pe care îl urmarim noi. De aceea, noi nu trebuie sa ne oprim în fata mituirii, înselatoriei, tradarii, ori de câte ori ele ne pot servi atingerii scopului nostru. În politica trebuie sa te pricepi sa iei proprietatea altuia fara a sovai, mai ales daca poti obtine prin acest mijloc supunerea si puterea.
Statul nostru, în aceasta cucerire pasnica, are dreptul sa înlocuiasca grozaviile razboiului prin condamnari la moarte mai putin vazute si mai folositoare, necesare adeseori pentru a întretine teroarea aceasta care face popoarele sa asculte orbeste. O neînduplecare constanta, dar strasnica este cel mai mare sustinator al puterii unui Stat; prin urmare, nu este numai în folosul nostru, este chiar de datoria noastra sa ne tinem de acest program al violentei si fatarniciei. O asemenea doctrina bazata pe calcul este tot atât de folositoare ca si mijloacele pe care le întrebuinteaza. Nu numai prin aceste mijloace, dar si prin aceasta doctrina a neînduplecarii, vom învinge si vom robi Guvernului nostru Suprem toate celelalte guverne. Va fi îndeajuns sa se stie ca suntem neînduplecati, pentru ca orice nesupunere sa înceteze.
Noi, înca din vechime, am aruncat poporului cuvintele: LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE, cuvinte repetate de atâtea ori de catre papagalii inconstienti care, atrasi din toate partile de aceasta momeala, nu sau folosit de ea decât pentru a nimici prosperitatea lumii si adevarata libertate individuala, altadata atât de bine asigurata prin constrângerea multimii. Oamenii care sau crezut inteligenti, nau stiut sa descurce întelesul ascuns al acestor cuvinte si nau vazut deloc ca ele se contraziceau, ei nu au vazut ca în realitate nu exista egalitate în natura si ca nu poate sa existe libertate, ca natura însasi a creat inegalitatea mintilor, a caracterelor si a inteligentelor, atât de mult supuse legilor ei. Acesti oameni nu au înteles ca multimea este o putere oarba si ca parvenitii pe care sii alege pentru a o guverna, nu sunt mai putini orbi în politica decât ea însasi. Nau înteles ca initiatul, cel introdus în tainele politicii, fie el chiar un prost, poate guverna, în vreme ce multimea neinitiatilor, fie chiar plini de geniu, nu înteleg nimic din politica. Toate aceste gânduri nu leau venit deloc în minte crestinilor. Totusi, pe aceasta se întemeia principiul guvernamântului drastic. Tatal, Domnitorul, transmitea fiului sau secretele politicii, necunoscute, în afara de membrii familiei domnitoare, pentru ca nimeni sa nu le poata trada. Mai târziu, obiceiul transmiterii adevaratelor principii ale politicii,                       s-a pierdut. Izbânda operei noastre sa marit mult prin aceasta.
Totusi, în lumea întreaga, cuvintele LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE au adus în rândurile noastre, prin mijlocirea agentilor nostri orbi, legiuni întregi de crestini care ne purtau cu însufletire steagurile. Aceste cuvinte erau pentru ei niste viermi care rodeau prosperitatea tuturora, distrugând peste tot pacea, solidaritatea, stapânind pe dedesubt toate institutiile Statului. Veti vedea din cele ce urmeaza sa va comunicam, ca aceasta nea folosit cel mai mult noua. Acest aspect nea dat, printre altele, putinta de a obtine cheia cea mai importanta sau, mai bine zis, de a desfiinta privilegiile pe care era întemeiata aristocratia crestinilor si singurul mijloc de aparare cel aveau împotriva noastra popoarele si natiunile. Pe ruinele jalnice ale aristocratiei naturale si ereditare noi neam ridicat aristocratia noastra, a inteligentei si a banului. Am luat drept baza a acestei noi aristocratii bogatia, care depinde de noi, si stiinta, care este îndrumata de maestrii nostri.
Izbânda noastra a mai fost mult usurata si prin faptul ca, în legaturile noastre cu oamenii de care aveam nevoie, am stiut întotdeauna sa atingem si sa influentam corzile cele mai sensibile ale sufletului oamenilor: meschinaria, lacomia, neîndestularea, lipsurile materiale, fiecare dintre aceste slabiciuni omenesti, luate în parte, fiind în stare sa înabuse gradat neatârnarea gândului, punând vointa oamenilor în slujba celor care astfel le cumpara sufletul.
Ideea abstracta a libertatii nea dat putinta de a face multimea sa înteleaga ca un guvern nu este altceva decât un loctiitor al proprietarului tarii, adica al poporului, si ca poate fi schimbat asa cum se schimba manusile învechite.
Amovibilitatea (faptul de a fi revocat) reprezentantilor poporului îi pune totdeauna la dispozitia noastra; ei depind de alegerea noastra.

 

AL II-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Toate razboaiele economice sunt de fapt temelia suprematiei francmasonice. Administratia vizibila si „Consilierii francmasonici secreti care actioneaza din umbra”. Succesul foarte mare al tuturor doctrinelor distrugatoare. Asimilarea anumitor principii francmasonice în politica. Rolul de manipulator eficient al maselor care revine presei. Pretul socotit al aurului si valoarea victimelor omenesti. Este în interesul nostru ca razboaiele sa nu urmareasca, daca se poate, câstiguri teritoriale. Razboiul fiind astfel mutat pe terenul economic, natiunile vor simti puterea stapânirii noastre si situatia va pune pe cei doi vrajmasi la dispozitia agentilor nostri internationali, care au mii de ochi pe care nici o granita nui poate opri. Atunci drepturile noastre internationale vor covârsi drepturile nationale, în adevaratul înteles al cuvântului, si ele vor guverna popoarele la fel cum reglementeaza dreptul civil al Statelor legaturile dintre supusii lor.
Administratorii, alesi cu grija din popor de catre noi dintre crestinii inconstienti cei mai slugarnici, nu vor fi niciodata oameni competenti pentru administratia tarii. În acest chip ei vor deveni niste papusi trase de ata de catre inteligentii si genialii nostri sfetnici, de catre specialistii nostri, crescuti si pregatiti înca din copilarie în vederea administrarii afacerilor lumii întregi. Voi stiti ca specialistii nostri siau câstigat cunostintele necesare administrarii si punerii în practica a planurilor noastre politice, din experienta istoriei, din studiul tuturor evenimentelor importante.
Crestinii nu se orienteaza dupa practica observatiilor impartiale culese din istorie, ci dupa o rutina teoretica, incapabila de a ajunge la vreun rezultat real. De aceea niciodata noi nu ne vom orienta dupa ei; sai lasam sasi mai petreaca înca ceva timp ca sa se mai hraneasca cu noi nadejdi si noi petreceri, sau cu amintirea placerilor trecute. Sai lasam sa creada în însemnatatea pe care leam inspirato, relativ la legile stiintei, la teorii. Tocmai de aceea propagam în continuu, prin presa noastra, încrederea lor oarba în aceste legi. Clasa inteligenta a crestinilor va fi mândra de cunostintele sale si, fara a le examina în mod logic, ea va pune în aplicare toate învataturile stintei nascocite de catre agentii nostri pentru a le calauzi mintile în directia care ne este trebuincioasa noua.
Sa nu credeti nici o clipa ca aceste afirmatii sunt fara o baza serioasa: gânditiva la succesul pe care lam stiut fauri cu Darwinismul, Marxismul, Nietzscheismul. Însa numai noua influenta cu adevarat rea a acestor tendinte trebuie sa ne fie cunoscuta.
Trebuie permanent sa tinem cont de ideile, caracterele, tendintele moderne ale popoarelor, pentru a nu face greseli în politica si în administrarea afacerilor. Sistemul nostru, ale carui parti pot fi alcatuite în mod deosebit dupa popoarele pe care le întâlnim în drumul nostru, nu poate reusi daca realizarea sa practica nu este bazata pe confruntarea rezultatelor trecutului cu prezentul.
Statele de astazi au o mare putere ce poate fi influentata foarte mult: PRESA.

Rolul presei este de a arata nemultumirile asazise intolerabile, de a aduce la cunostinta plângerile poporului, de a crea nemultumiti si de a le pune la dispozitie un glas.
Presa întruchipeaza în aparenta libertatea cuvântului. Dar Statele nu au stiut sa foloseasca aceasta putere si acum ea a cazut aproape în întregime în mâinile noastre. Prin ea noi am obtinut o mare trecere, cu toate ca am stat în umbra, multumita ei am strâns în mâinile noastre AURUL, în ciuda valurilor de sânge si de lacrimi în mijlocul carora am fost siliti sa nil agonisim. Dar toate acestea leam rascumparat, pâna la urma, jertfind pe multi dintre ai nostri. Fiecare victima din rândurile noastre, valoreaza cât mii de crestini înaintea lui Dumnezeu.

 

AL III-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Sarpele francmasonic simbolic si semnificatia lui secreta. Nestabilitatea urmarita a balantei constitutionale. Teroarea necesara care se inoculeaza în palate. Puterea francmasonica si ambitia. Masinile ridicole de vorbit, parlamentare si pamfletele. Abuzurile curente ale puterii. Sclavia economica. „Adevarul poporului”. Acaparatorii si aristocratia. Armata secreta a francmasonilor. Accelerarea prin toate mijloacele a degenerarii crestinilor. Foamea generalizata si dreptul de neclintit al capitalului. Venirea si încoronarea „stapânului planetar universal”. Scopul fundamental secret al programelor viitoarelor scoli populare ale francmasonilor. Secretul stiintei ordinii sociale. Criza economica generala provocata de francmasonerie. Siguranta celor care care sunt de ai „Nostri”. Despotismul prestabilit al francmasonilor si domnia necesara a ratiunii. Pierderea unui calauzitor. Francmasoneria si cum a provocat chiar ea în realitate „Marea” Revolutie Franceza. Regele despot este o prefigurare a „STAPÂNULUI PLANETAR UNIVERSAL”. Cauzele de baza ale invulnerabilitatii francmasoneriei mondiale. Libertatea este o himera.
Va pot anunta ca suntem deja aproape de telul final. Înca putin timp si cercul se va închide. Când cercul va fi închis, toate Statele Europei vor fi cuprinse în el ca în niste catuse puternice.
Balanta constitutionala va fi în curând rasturnata, deoarece noi am falsificato în asa fel ca sa se aplece când întro parte, când întralta, pâna ce, în sfârsit, se va prabusi. Crestinii credeau ca au faurito destul de puternica si asteptau întotdeauna ca cele doua talere sa fie în echilibru. Acum persoanele domnitoare sunt puse la zidul infamiei de catre reprezentantii lor, care fac neghiobii si se lasa târâti de catre puterea lor, fara control si fara responsabilitate. Acesti reprezentanti îsi datoreaza puterea terorilor prin care sunt stapânite Palatele. Persoanele domnitoare, nemaiavând deloc legatura cu poporul lor, nu se mai înteleg cu el si nu se pot apara împotriva persoanelor lacome dupa putere. Puterea clarvazatoare a persoanelor domnitoare si puterea oarba a poporului fiind acum despartite de catre noi, sia pierdut toata însemnatatea; separate, sunt în prezent tot atât de neputincioase precum orbul fara toiag.
Pentru a îndemna pe ambitiosi sa abuzeze de putere, noi am pus fata în fata toate fortele, dezvoltând si amplificând toate înclinatiile lor liberale catre independenta. În acest scop am încurajat orice actiune rea, am înarmat toate partidele, am facut din putere tinta tuturor ambitiilor. Am transformat în arene de lupta Statele unde se dezvolta si se manifesta astfel de tulburari. Înca putina vreme si dezordinea, împreuna cu falimentul, vor apare peste tot.
Neobositii limbuti au transformat sedintele Parlamentelor si adunarilor administrative în sterile lupte oratorice. Ziaristii îndrazneti, pamfletari fara rusine, ataca zilnic personalul administrativ. Abuzurile puterii vor pregati prabusirea în final a tuturor institutiilor si atunci totul va fi rasturnat sub loviturile multimii înnebunite.
Popoarele sunt înlantuite prin munca grea, cu mai multa eficienta si tarie decât au fost înlantuite de sclavie si robie. Din sclavia antica ori din robia Evului Mediu se mai putea scapa uneori, întrun fel sau altul. Sclavii puteau fi rascumparati, dar astazi noi urmarim ca majoritatea oamenilor sa nu poata scapa de mizerie. Drepturile pe care noi leam înscris în constitutii sunt himerice închipuiri pentru multime deoarece ele sunt neadevarate. Toate aceste asazise „drepturi ale poporului” nu pot exista decât în închipuire, fiindca în realitate ele nu pot fi înfaptuite niciodata. Pentru muncitorul proletar, încovoiat si epuizat de munca lui grea, zdrobit de o cruda soarta, ce pret are dreptul dat vorbaretilor de a flecari, dreptul dat ziaristilor de a scrie tot soiul de nerozii alaturi de lucruri serioase, din moment ce proletariatul nu trage alt folos din constitutie decât nenorocitele farâmituri pe care i le aruncam de la masa noastra îmbelsugata, în schimbul unui vot favorabil planurilor complicilor si agentilor nostri? Drepturile republicane sunt o amagire pentru bietul om: nevoia unei munci aproape zilnice nui îngaduie sa se foloseasca de ele; în schimb, aceste drepturi îi iau si garantia unui câstig statornic si sigur, punândul la bunul plac al grevelor patronilor sau camarazilor.
Sub conducerea noastra, poporul a distrus aristocratia (nobilimea), carei era ocrotitoarea si mama hranitoare naturala, de a carei înflorire depindea si bunastarea poporului. Acum când aristocratia este distrusa, poporul a cazut sub stapânirea hraparetilor, a speculantilor îmbogatiti, care îl apasa întrun chip nemilos.
Noi vom aparea mai târziu muncitorului ca niste eliberatori de acest jug, când îi vom propune sa intre în rândurile acestei armate de socialisti, de anarhisti de comunisti pe care, sub pretext de solidaritate, o sustinem totdeauna înfruntând printre ei membrii francmasoneriei noastre sociale. Aristocratia, care se bucura de dreptul asupra muncii lucratorilor, avea interes ca muncitorii sa fie satui, sanatosi si puternici. Interesul nostru este, dimpotriva, ca toti crestinii sa degenereze cât mai repede. Puterea noastra izvoraste din lipsuri, din foame cronica, din slabiciunea muncitorului, deoarece toate acestea îl supun vointei noastre si îl fac sasi piarda si puterea si hotarârea de a se împotrivi acestei vointe. Foamea da capitalului mai multe drepturi asupra muncitorului decât capatase aristocratia de la puterea regilor si a legilor. Prin mizerie si prin ura pe care o produce ea, noi îndrumam multimile, ne folosim de mâinile lor pentru a zdrobi pe cei ce se împotrivesc planurilor noastre.
Atunci când va veni vremea ca regele nostru universal, al întregii planete, sa fie încoronat, toate aceste mâini vor matura din calea noastra tot ceea ce ar putea fi o piedica.
Crestinii aproape ca au pierdut obisnuinta de a gândi fara ajutorul sfaturilor noastre stiintifice. Iata de ce ei nu vad trebuinta grabnica de a face ceea ce vom face noi atunci când ne va fi sosit domnia si anume de a propavadui în scolile primare singura stiinta adevarata, care e cea dintâi dintre toate stiintele ordinii sociale, ale vietii omenesti si ale existentei sociale, stiinta care arata diviziunea muncii si împartirea oamenilor în clase si conditii deosebite.
Trebuie ca fiecare sa stie ca niciodata nu poate exista egalitate în urma deosebitelor feluri de munca la care sunt supusi oamenii, ca nu pot fi toti deopotriva raspunzatori înaintea legii; ca, de pilda, raspunderea nu e aceeasi pentru acela care nu aduce atingere decât cinstei lui proprii. Adevarata stiinta a ordinii sociale, în taina careia noi nu lasam sa patrunda crestinii, ar arata tuturor ca locul si munca fiecaruia trebuie sa fie diferita, pentru a nu fi un izvor de încurcaturi în urma lipsei de potrivire dintre educatie si munca. Învatând aceasta stiinta (si înca din scolile primare) popoarele se vor supune de buna voie puterilor si ordinii sociale stabilite de catre ei în Stat. Dimpotriva însa, în starea de azi a stiintei, asa cum am faurito noi, poporul încrezânduse orbeste în cuvântul tiparit nutreste, în urma neadevarurilor pe care le crede si cu care îi întretinem prostia, o ura împotriva tuturor pozitiilor pe care le crede a fi deasupra lui, deoarece el nu întelege importanta fiecarei pozitii sociale.
Aceasta dusmanie va creste înca în urma crizei economice, care se va sfârsi prin încetarea operatiunilor de bursa si a mersului industriei.
Când vom da nastere (cu ajutorul tuturor mijloacelor ascunse de care dispunem, prin aurul care se afla în întregime în mâinile noastre) unei crize economice generale, atunci vom arunca în strada multimi întregi de muncitori în aceeasi zi, în toate tarile Europei.
Aceste multimi nemultumite vor varsa cu sete sângele acelora pe care, în simplitatea nestiintei lor, îi pizmuiesc înca din copilarie si ale caror bunuri le vor putea atunci jefui.
Ele însa nu se vor atinge de ai nostri, deoarece momentul atacului ne va fi cunoscut dinainte si vom lua toate masurile pentru a ne pune la adapost.
Am spus ca progresul îi va supune pe toti crestinii domniei ratiunii. Astfel va fi manifestat despotismul nostru; el va sti sa linisteasca toate framântarile prin masuri strasnice si exemplare; el va sti sa goneasca liberalismul din toate institutiile.
Când poporul vede ca i sau facut, în numele libertatii, atâtea concesiuni si avantaje, îsi închipuie prosteste ca el este stapânul si se arunca avid asupra puterii dar, bineânteles, se izbeste de o multime de piedici. Atunci el nu se gândeste sa se întoarca de unde a plecat, ci începe sasi caute un nou conducator si, astfel, fara sasi dea seama, el îsi depune toate puterile la picioarele noastre. Amintitiva de Revolutia Franceza, careia noi iam dat numele de „Mare”; tainele pregatirii ei ne sunt bine cunoscute deoarece ea a fost în întregime opera noastra.
De atunci noi ducem poporul de la o dezamagire la alta, cu scopul ca sa se lipseasca chiar si de ceea ce este bun, în folosul viitorului Regedespot, pe care în viitor îl pregatim lumii.
Astazi suntem atotputernici ca putere internationala, caci daca suntem atacati întrun Stat, suntem aparati de celelalte. Lasitatea nesfârsita a popoarelor crestine care se târasc înaintea puterii, care sunt nemiloase fata de mici slabiciuni si greseli, dar complet iertatoare fata de nelegiuirile cele mari, care nu vor sa recunoasca contradictia dintre ideea libertatii, care sunt rabdatoare pâna la jertfa în fata puterii brutale a unui despot îndraznet iata ce ne înlesneste din plin neatârnarea noastra. Aceste popoare crestine sufera si rabda de la primministrii lor nedreptati evidente pentru care ar fi taiat capul la douazeci de regi.

Cum se poate explica pentru noi un asemenea fenomen ce pune în evidenta o asemenea inconsecventa a maselor populare în fata unor stari de lucruri care par a fi de aceeasi natura? Fenomenul acesta se explica prin faptul ca acesti dictatori primii ministri fac ca sa se spuna la urechea poporului, prin agentii lor, ca, daca ei pricinuiesc neajunsuri mari Statelor, toate acestea le fac numai pentru scopul final de a asigura ulterior fericirea popoarelor, înfratirea lor internationala, solidaritatea, drepturile egale pentru toti. Bineînteles, niciodata nu li se spune ca aceasta înfratire nu trebuie sa se faca decât sub ghidarea si stapânirea noastra.
Si iata cum poporul osândeste pe cei drepti sii iarta pe cei foarte vinovati, încrezânduse din ce în ce mai mult ca doar el singur poate face tot ceea ce îi place. În asemenea împrejurari, pâna la urma, poporul nimiceste orice orânduire linistita si da nastere la nedreptate si neorânduire la fiecare pas.
Cuvântul LIBERTATE împinge repede la lupta societatile omenesti împotriva oricarei puteri, fie ea chiar a lui Dumnezeu si a firii. Iata pentru ce, dupa ridicarea noastra la domnie, va trebui sa fie scos acest cuvânt din vocabularul omenesc ca fiind principiul brutalitatii, care schimba multimile în fiare salbatice. Este adevarat ca aceste fiare adorm totdeauna dupa ce sau adapat cu sânge si ca atunci e usor sa le prinzi în lanturi. Dar daca nu li se da sânge, atunci ele nu dorm, ci lupta.

 

PROTOCOALELE INTELEPTILOR SIONULUI (II)

 

AL IV-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Diferitele stadii necesare ale unei Republici. Francmasoneria exterioara si secretele sale. Libertatea si credinta. Concurenta internationala a comertului si industriei în viziunea francmasoneriei. Rolul esential al speculatiei. Cultul aurului ca valoare fundamentala la francmasoni.
Fiecare Republica trece prin diferitele trepte de dezvoltare, prin diferite stadii.
Primul stadiu cuprinde cele dintâi zile de nebunie ale unui orb care se arunca în dreapta si în stânga. Al doilea este cel al demagogiei din care se naste anarhia; apoi vine în mod inevitabil despotismul; nu un despotism legal si pe fata si, prin urmare, raspunzator, ci un despotism nevazut si necunoscut, dar totusi eficient si foarte simtit; despotismul desfasurat de catre o organizatie secreta care actioneaza cu scrupule cât mai putine si care opereaza sub scutul cât mai multor agenti, a caror înlaturare la momentul necesar nu numai ca nui face nici un rau (acestei organizatii), ci chiar o ajuta, scutindo sasi cheltuiasca mijloacele sale cu rasplatirea unor servicii prea îndelungate.
Cine ar putea rasturna o putere nevazuta? Caci puterea noastra este una de felul acesta. Francmasoneria exterioara, de la suprafata, nu serveste decât pentru acoperirea planurilor noastre; planul final al actiunii acestei puteri, ba chiar si locul organizatiilor sale, SUPREM CONDUCATOARE, vor ramâne totdeauna necunoscute poporului.
Libertatea în sine ar putea fi complet nevatamatoare si ar putea exista întrun Stat fara a aduce vreun rau bunastarii popoarelor, daca ea sar sprijini pe legile credintei în DUMNEZEU si ale fratiei omenesti, straina de acea egalitate care este dezmintita chiar de legile firii, care a statornicit înfrânarea si supunerea. Având o asemenea credinta, poporul sar lasa guvernat de catre autoritatea parohiilor si ar merge înainte, umil si pasnic, sub conducerea pastorului sau sufletesc, împacat cu împartirea facuta de Dumnezeu a bunurilor acestei lumi. Iata de ce trebuie sa darâmam complet credinta în cele divine si trebuie sa smulgem din mintea crestinilor însusi gândul Dumnezeirii si al Sufletului, pentru a le înlocui cu meschine calcule si lipsuri materiale.
Pentru ca cele mai alese si elevate suflete ale crestinilor sa nu aiba aproape de loc timp sa cugete si sa observe, trebuie sai abatem pe crestini de la aceste preocupari, împingândui numai catre grijile industriei si ale comertului. În acest chip toate natiunile îsi vor urmari doar câstigurile lor si, luptând fiecare cu îndârjire pentru propriile foloase, nu vor baga de seama care este dusmanul lor comun. Însa, pentru ca libertatea sa poata astfel dezbina si nimici în întregime societatea crestinilor, trebuie sa facem din speculatie baza industriei. Procedând astfel, nici una dintre bogatiile pe care industria le va scoate din pamânt nu va ramâne în mâna industriasilor, ci toate se vor spulbera în speculatii, adica, în final, vor cadea în pungile noastre.Lupta tenace si înfierbântata pentru expansiune si loviturile vietii economice a creat si va crea societati dezamagite, reci si fara suflet. Aceste societati vor avea o spontana groaza de politica morala si superioara si de religie. Singura lor calauza va fi calculul meschin, adica aurul pentru care vor avea un adevarat cult din pricina bunurilor materiale pe care le poate procura. Atunci clasele de jos ale popoarelor ne vor urma în lupta noastra împotriva clasei inteligente a crestinilor de la putere, care sunt potrivnicii nostri, si ei vor face aceasta nu de dragul binelui si nici pentru a pune mâna pe bogatii, ci numai din ura ce o poarta celor supusi.

 

AL V-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Crearea unei cât mai puternice centralizari a Guvernului. Mijloacele tainice de asi însusi puterea care sunt specifice francmasoneriei. De ce adeseori statele nu se pot întelege între ele. Elitismul generator de mândrie al francmasonilor. Aurul si banii sunt totdeauna motorul principal care face sa se miste toate mecanismele în state. Monopolurile create de francmasoni în comert si în industrie. Importanta nebanuita a criticii. Institutiile statului asa „cum se vad”. Oboseli si plictiseli cauzate de excesul de cuvântari. Cum se pote pune pe deplin stapânire pe opinia publica? Importanta deosebita a initiativei particulare. Guvernul francmasonic suprem.
Ce forma de administratie se poate da unor State în care stricaciunea, coruptia a patruns peste tot, unde nu poti ajunge la bogatie decât prin acele viclene surprize îndemânatice care sunt pe jumatate pungasii? Unde domneste neînfrânarea moravurilor, unde moralitatea si cinstea nu se sustin decât cu pedepse si legi aspre, iar nu pentru ca ar fi întelese si primite de buna voie; unde simtamintele de Patrie si Religia sunt înabusite de credinte cosmopolite? Ce alta forma de guvernare sa se dea acestor societati, decât forma despotica pe care o vom descrie mai departe? Noi vom calauzi atunci în mod mecanic viata politica a supusilor nostri prin legi noi. Aceste legi vor lua înapoi, una câte una, avantajele si prea marile libertati care au fost împartite de catre crestini, iar domnia noastra va pune temeliile unui despotism atât de maret, încât doar el va fi în stare, oricând si oriunde, sa impuna tacere crestinilor care vor voi sa ni se împotriveasca si care vor fi nemultumiti.
Ni se va spune ca despotismul despre care vorbesc nu tine seama de progresele moderne. Vom dovedi contrariul.
Atunci când popoarele considerau persoanele domnitoare ca o întruchipare a Vointei Dumnezeiesti, ele se supuneau fara murmur absolutismului regilor, dar din ziua în care leam picurat în suflet gândul propriilor lor drepturi au considerat persoanele domnitoare ca pe niste simpli muritori de rând. Ungerea Sfânta na mai împodobit capul regilor, deoarece iam luat poporului credinta în Dumnezeu; autoritatea a fost târâta în strada, adica întrun loc de proprietate publica, iar noi am pus astfel îndata mâna pe ea.
Mai mult înca, arta noastra de a guverna masele si pe indivizi cu ajutorul unei teorii si a unor jocuri de cuvinte mestesugit alcatuite, ori prin reglementari ale vietii sociale si prin tot felul de alte mijloace dibace pe care crestinii nu le înteleg deloc face si ea parte din geniul nostru administrativ, crescut în spiritul de analiza, de observatie si de o mare eficienta în conceptii, cum pâna acum nimeni nu a mai avut si nu ni se poate asemana. La fel, nimeni nu se poate compara cu noi în alcatuirea planurilor de actiune politica si de solidaritate a noastra. Numai Iezuitii ar putea sa stea alaturi de noi în aceasta privinta, dar noi am reusit sai discreditam în fata multimii stupide, din pricina ca ei formau o organizatie vizibila, în timp ce noi ramânem mereu în umbra împreuna cu organizatia noastra secreta.

De altfel noi stim ca lumii nui pasa ce stapân are.
O alianta trainica între toti crestinii din lume near putea opri oricând pentru câtva timp, dar acum noi stim ca suntem scutiti de aceasta primejdie prin radacinile adânci de neîntelegere pe care nu le mai poate nimeni smulge din inima crestinilor.
Noi am pus fata în fata calculele individuale si nationale ale crestinilor, urile religioase si etnice pe care leam atâtat si leam tinut aprinse de douazeci de veacuri. De aceea nici un guvern nu va gasi ajutor nicaieri; vom actiona astfel încât fiecare va socoti ca o întelegere sau o actiune împotriva noastra este daunatoare propriilor sale interese. Noi trebuie sa devenim atotputernici în aceasta lume, pentru ca de noi sa se tina mereu socoteala. Puterile trebuie sa ajunga sa nu poata încheia nici cea mai neînsemnata întelegere fara ca noi sa nu luam de îndata parte la ea.
Toate rotitele mecanismului guvernamental depind de un motor care este acum în mâinile noastre si acest motor este AURUL. Stiinta economiei politice, întemeiata de catre maestrii nostri, ne dovedeste de multa vreme puterea uriasa a aurului.
Capitalul, pentru a avea mâinile libere si puternice trebuie sa obtina monopolul industriei si al negotului; o mâna nevazuta este pe cale de a înfaptui toate acestea, în toate partile lumii. Aceasta libertate va da în curând putere politica industriasilor. Poporul le va fi supus. Trebuie mai degraba sa dezarmam astazi popoarele decât sa le împingem la razboi, sa le desteptam patimile fierbinti si sa le canalizam în folosul nostru decât sa le linistim; mai degraba este necesar sa punem stapânire pe ideile lor si sa le rastalmacim decât sa ne prefacem ca nu le luam în seama.
Tinta de capetenie a actiunilor noastre este sa slabim spiritul public al crestinilor prin critica, sai facem sasi piarda obiceiul de a cugeta adânc, deoarece gândirea profunda da nastere împotrivirii fata de noi. Sa obosim, din contra, puterile gândului în vane hartuieli oratorice.
De când lumea, popoarele, ca si orice om, au luat cuvintele drept fapte, au putut fi cu usurinta înselate deoarece ele se multumesc cu aparenta lucrurilor si îsi dau foarte rar silinta de a cerceta daca promisiunile în legatura cu viata sociala au fost îndeplinite. Iata de ce asezamintele noastre vor avea totdeauna o frumoasa înfatisare la suprafata, care va dovedi si va pacali poporul îndeajuns cu privire la binefacerile lor în ceea ce priveste progresul.
Noi vom împrumuta fara sa ezitam haina tuturor partidelor, ale tuturor tendintelor si vom îmbraca cu ele pe oratorii nostri, care vor vorbi atât de mult încât toata lumea va fi dezorientata si obosita sai mai asculte.
Pentru a dezbina si a câstiga opinia publica, trebuie sa o buimacim raspândind din diferite parti si vreme îndelungata atâtea pareri care se bat cap în cap, încât crestinii vor sfârsi prin a se pierde în labirintul acesta si vor sfârsi prin a considera ca este mult mai bine sa nu ai nici o parere în politica. Vor recunoaste în final ca acestea sunt fapte care nu privesc deloc societatea si ca ele nu sunt menite a fi cunoscute decât de acela care o conduce. Acesta este primul secret.

Al doilea secret, necesar pentru a guverna cu succes prin dezbinare, consta în a înmulti în asa fel greselile poporului, apoi obiceiurile rele, patimile si regulile vietii în comun, încât nimeni sa nu mai fie în stare sa descurce acest haos si oamenii sa ajunga sa nu se mai înteleaga unii cu altii. Aceasta tactica va mai avea ca urmare raspândirea discordiei în toate partidele, risipirea în directii divergente a tuturor fortelor colective care nu vor înca sa ni se supuna. Ea va descuraja de asemenea orice initiativa personala oricât de geniala si va fi mai puternica decât milioane de oameni printre care a împrastiat suspiciunea si neîntelegerea. Trebuie sa îndrumam permanent educatia societatilor crestine în asa fel încât mâinile lor sa cada în jos obosite, întro neputinta deznadajduita, în fata oricarui lucru care va cere initiativa, perseverenta si vointa.
Sfortarile, eforturile, care sub regimul libertatii se desfasoara nestânjenite si neîngradite, sunt neputincioase în acest caz, deoarece se izbesc de eforturile libere si contrarii ale altora. De aici se nasc apoi dureroase conflicte morale, dezamagiri si înfrângeri. Noi vom obosi atât de mult pe crestini cu aceasta libertate, încât îi vom sili sa ne ofere o stapânire internationala a carei natura va fi asa de eficienta încât va putea îngloba în mod abil, fara o lupta fatisa, toate Statele lumii pentru a forma Guvernul nostru Suprem care va conduce întreaga planeta.
În locul guvernelor de astazi noi vom pune câte un Guvern fantoma care se va chema Administratia Guvernului Suprem. Mâinile sale vor fi întinse în toate partile ca niste clesti, iar organizatia sa va fi atât de mare, încât pâna la urma nici un popor nu se va putea feri ci i se va supune.

 

AL VI-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Monopolurile; averile tuturor crestinilor vor ajunge în curând sa depinda de aceste monopoluri. Aristocratia slabita va fi lipsita de bogatia funciara. Comertul, industria si speculatia ca mijloace francmasonice de îmbogatire fara munca. Luxul care înrobeste. Marirea salariului si scumpirea imediat ulterioara a obiectelor de prima necesitate. Anarhia întretinuta si betia generalizata. Întelesul secret al propagandei unor teorii economice naucitoare.
În curând vom întemeia uriase monopoluri, care vor fi izvoare de bogatii colosale si de care vor depinde chiar si marile averi ale crestinilor întro asa masura, încât vor fi înghitite de ele, cum se întâmpla cu creditul Statelor a doua zi dupa o prabusire politica.
Domnii economisti care sunt de fata vor sti sa aplice si sa pretuiasca însemnatatea acestei combinatii.
Trebuie sa marim prin toate mijloacele cu putinta însemnatatea Guvernului nostru Suprem, înfatisândul ca pe ocrotitorul si rasplatitorul tuturor celor care i se supun de buna voie.
Nobilimea crestinilor, în ceea ce priveste puterea ei politica, a disparut. Nu ne mai temem de ea; dar ca proprietara de bunuri teritoriale, ea ne poate dauna în masura în care izvoarele ei de câstig pot fi independente de noi. Trebuie deci, cu orice pret, sai luam din stapânire pamânturile. Cel mai bun mijloc pentru acest scop este de a mari impozitele pe proprietate funciara, pentru a îndatora prin aceasta pamântul. Aceste masuri inteligente vor tine proprietatea funciara întro stare de supunere desavârsita.
Aristocratia crestinilor, din tata în fiu, nestiind sa se multumeasca cu putin, va fi usor de ruinat.
În acelasi timp trebuie sa ocrotim negotul si industria cu multa putere si mai ales sa promovam speculatia, al carei rol serveste de contragreutate industriei. Fara speculatie industria ar înmulti capitalurile particulare, ar îmbunatati agricultura, eliberând pamânturile de datoriile create prin împrumuturile bancilor funciare. Trebuie ca industria sa rapeasca pamântului roadele muncii sale ca si ale capitalului si, prin speculatie, sa ne puna la dispozitie noua banii lumii întregi. Fiind astfel aruncati în rândurile proletarilor, toti crestinii se vor pleca înaintea noastra pentru a obtine cel putin dreptul de a trai modest.
Pentru a nimici industria crestinilor vom mari speculatia, gustul luxului, al acelui lux inutil care înghite totul. Vom face sa se mareasca salariile, care totusi nu vor aduce nici un folos muncitorilor, deoarece vom face sa apara în acelasi timp si o scumpire a bunurilor de prima necesitate, datorita (vom spune noi) decaderii agriculturii si a crescatorilor de vite. Mai mult chiar, vom submina cu dibacie si în profunzime temeliile productiei, obisnuind pe muncitori cu anarhia si cu bauturile spirtoase, în vreme ce vom lua toate masurile cu putinta pentru a îndeparta de pe pamânturile si întreprinderile lor pe crestinii inteligenti.
Pentru ca situatia sa nu fie vazuta prea devreme sub adevarata ei lumina, vom ascunde adevaratele noastre intentii sub masca pretinsei dorinte de a raspândi si face accesibil lumii marile principii economice pe care le învatam astazi.

 

AL VII-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Pentru ce trebuie de fapt sa fie sporite mereu armamentele. Fermentatii, discordii, dusmanii care exista în lumea întreaga. Constrângerea unei eventuale opozitii a „crestinilor” prin razboiul general. Presa ca mijloc important de influenta în masa si modul în care este influentata opinia publica. Tunurile americane, japoneze si chineze.
Înmultirea înarmarilor si a personalului politienesc este o întregire necesara a planului ce lam expus. În toate Statele trebuie ca, în afara de noi, sa nu se gaseasca decât masele de proletari, câtiva milionari devotati noua, politisti si soldati.
În întreaga Europa, ca si pe celelalte continente, trebuie sa întretinem agitatia, suspiciunea, neîntelegerea si ura. Câstigul atunci ne este îndoit. Pe de o parte, prin aceasta tinem în frâu toate tarile, care vor sti ca noi putem, dupa bunul nostru plac, sa provocam dezordinea sau sa stabilim ordinea: toate aceste tari se vor obisnui astfel, la un moment dat, sa ne considere ca o sarcina trebuincioasa. Pe de alta parte, uneltirile noastre ascunse vor încurca toate corzile care vor fi întinse în cabinetele de Stat, si toate acestea se vor realiza de catre noi cu ajutorul politicii, al contractelor economice si al datoriilor financiare. Pentru a ne atinge în întregime scopul, va trebui sa dam dovada de o mare viclenie în cursul tratativelor si a negocierilor; dar în ceea ce se cheama „limba (atitudinea) oficiala” noi vom urmari o tactica opusa si vom parea a fi cinstiti si concilianti. În acest fel, popoarele si guvernele crestinilor, pe care leam obisnuit sa nu priveasca decât acea fata a lucrurilor pe care leo aratam noi, ne vor lua înca o data drept binefacatorii si mântuitorii neamului omenesc. La orice împotrivire, va trebui sa fim în stare sai facem pe vecini sa declare razboi tarii care ar îndrazni sa ne stea în cale; iar daca si acesti vecini sar gândi sa se întovaraseasca împotriva noastra va trebui sai înfrângem repede pe toti întrun razboi universal (mondial) al lumii întregi.
Cea mai sigura cale a noastra spre succes în politica este secretul, tainuirea initiativelor: cuvântul diplomatului francmason nu trebuie sa se împotriveasca deloc cu faptele sale.
Va trebui chiar sa silim guvernele crestine sa lucreze dupa planul nostru amplu alcatuit si care în curând va fi aproape de tel. La aceasta ne va ajuta opinia publica, aceasta opinie publica pe care „marea putere”, presa, a puso deja pe ascuns în mâinile noastre. Întrun cuvânt, pentru a rezuma sistemul nostru de constrângere eficienta a guvernelor crestine ale Europei, îi vom dovedi unuia dintre ele puterea noastra prin atentate, adica prin teroare; iar tuturor, daca cumva aproape toate se vor revolta împotriva noastra, le vom raspunde prin glasul tunurilor americane, chinezesti ori japoneze.

 

AL VIII-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Utilizarea intentionat echivoca a dreptului juriticde catre francmasoni. Colaboratorii apropiati ai regimului francmason. Scolile particulare ca mijloc de educatie superioara cu totul speciala. Economisti si milionari. Cui ar trebui sa fie încredintate toate posturile de raspundere în Guvern?
Trebuie sa ne însusim în întregime toate armele pe care lear putea întrebuinta dusmanii împotriva noastra. Va trebui sa gasim în subtilitatile si tertipurile limbii juridice o îndreptatire pentru cazul când vom fi siliti sa dam pedepse care ar putea parea prea îndraznete si nedrepte, deoarece este nevoie ca acestea sa fie exprimate în termeni care sa aiba aerul ca sunt niste maxime morale foarte înalte, având totodata si o înfatisare legala. Stapânirea noastra trebuie sa se înconjoare de toate puterile civilizatiei, în mijlocul carora va trebui sa lucreze. Ea va aduna în jurul sau publicisti, juristconsulti experimentati, administratori, diplomati si, în sfârsit, oameni pregatiti printro educatie superioara în scoli speciale. Acesti oameni vor cunoaste toate tainele vietii sociale, vor cunoaste toate felurile de a vorbi întrebuintând litere si cuvinte politice, vor avea cunostinta despre toate dedesubturile firii omenesti, despre toate corzile simtitoare, pe care va trebui sa stie a cânta. Asemenea corzi sunt, de pilda, înfatisarea spiritului crestinilor, tendintele lor înnascute, lipsurile, viciile si caracteristicile lor, apoi particularitatile de clasa si de conditie. Este de la sine înteles ca acesti sprijinitori geniali ai guvernamântului nostru nu vor fi alesi dintre crestini care sunt obisnuiti sasi faca munca administrativa fara a se îngriji de utilitatea ei. Administratorii blazati ai crestinilor semneaza hârtiile fara a le citi; ei servesc din interes sau din ambitie.
Vom înconjura guvernul nostru cu o întreaga multime de economisti. Iata de ce trebuie ca francmasonii sa învete în primul rând stiintele economice. Vom fi de asemenea înconjurati de o ceata întreaga de bancheri, industriasi, capitalisti si mai ales de milionari, deoarece, în fond, totul va fi hotarât cu ajutorul cifrelor.
Un anumit timp, pâna ce va sosi momentul când nu va fi deloc primejdios sa încredintam posturile de raspundere ale Statelor fratilor nostri francmasoni, le vom încredinta unor indivizi a caror trecut si caracter vor fi de asemenea natura încât sa existe o prapastie între ei si popor; unor astfel de oameni le vom da puterea, carora în caz de abatere de la ordinele noastre sa nu le ramâna altceva de asteptat decât condamnarea sau exilul, pentru ca ei sa fie siliti sa ne apere plini de devotament interesele pâna la ultima suflare.

 

AL IX-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Aplicarea atenta a principiilor francmasonice secrete în scopul de a reface educatia popoarelor. Cuvântul tainic de ordine francmason. Importanta nebanuita a orientarilor antifrancmasonice. Din nou despre teroare. Ce îi asteapta pe cei care servesc francmasoneria. Forta cea „inteligenta” si forta cea „oarba” a regatelor crestine. Împartirea aparenta a puterii cu poporul. Misterele arbitrariul liberal. Uzurparea gradata a instructiunii si a educatiei. Interpretarea diferita a legilor. Metrourile si francmasoneria.
Aplicând în practica principiile noastre, trebuie sa fiti cu luare aminte la caracterul poporului în mijlocul caruia va veti gasi si veti lucra; aplicarea generala, uniforma, a acestor principii, înainte de a fi facuta educatia poporului, nu poate avea pentru noi succes. Dar, punândule cu tenacitate în practica, nor sa treaca zece ani fara ca sa se fi schimbat chiar si caracterul cel mai îndaratnic si fara ca sa avem la dispozitie un popor foarte mult supus noua.
Când va veni domnia noastra planetara, vom înlocui liberalul nostru cuvânt de ordine: LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE, nu cu un alt cuvânt de ordine, ci cu aceleasi cuvinte reduse la rangul lor de idei. Vom zice: DREPTUL LA LIBERTATE, DATORIA EGALITATII, IDEALUL FRATERNITATII. Vom apuca astfel taurul de coarne. De fapt, am distrus deja toate guvernele afara de cel al nostru, desi de drept exista multe. Daca astazi câteva state îsi ridica glasul împotriva noastra, aceasta o fac numai de forma, uneori la dorinta si ordinul nostru, deoarece ne este folositor, pentru a guverna în siguranta pe fratii nostri mai mici.
În realitate nu mai avem nici o piedica înaintea noastra. Guvernul nostru Suprem exista deja în conditii extralegale, care de obicei sunt cuprinse în cuvântul puternic si energic DICTATURA. Pot spune cu deplina convingere ca astazi noi suntem legislator. Noi dam hotarâri judecatoresti, noi osândim la moarte si noi gratiem. Suntem comandantii tuturor trupelor noastre, încalecati pe calul generalului sef. Vom guverna mereu cu o mâna de otel, deoarece tinem în mâini ramasitele unui partid altadata puternic, astazi subjugat noua. Tinem în mâini si îi dominam pe toti prin pofte nemasurate, lacomii arzatoare, razbunari nemiloase, uri neîmblânzite.
De la noi porneste teroarea care a cotropit totul. Avem în slujba noastra oameni din toate orientarile si din toate doctrinele: restauratori de monarhii, demagogi, socialisti, comunisti si tot soiul de utopisti. Am înhamat pe toata lumea la lucru: fiecare sapa hotarât la locul lui ultimile ramasite ale puterii si, fara sasi dea seama ce face, se sileste sa darâme tot ce mai sta în picioare. Toate Statele, în urma acestor uneltiri abile, cer liniste, sunt gata sa jertfeasca totul pentru pace, dar noi nu le vom da pace atâta timp cât ele nu vor recunoaste deschis si cu umilinta Guvernul nostru Suprem.
Poporul a început deja sa strige ca trebuie sa se rezolve problema sociala cu ajutorul întelegerii internationale. Împartirea poporului în partide ia pus pe toti la dispozitia noastra deoarece, pentru a sustine o lupta pentru putere, trebuiesc bani, iar banii sunt toti sub controlul nostru.

Neam putea teme numai de întelegerea dintre puterea înteleapta a persoanelor domnitoare si puterea oarba a poporului, dar am luat toate masurile cu putinta împotriva unei asemenea eventualitati. Între aceste doua puteri am ridicat un zid, adica o teroare reciproca. În acest chip puterea oarba a poporului ramâne sprijinul nostru, iar noi îi vom fi singurii calauzitori; din aceasta cauza noi vom sti sa o îndreptam cu abilitate spre telul nostru.
Pentru ca mâna orbului sa nu se poate lepada de conducerea si ghidarea noastra, trebuie ca, din când în când, sa intram în legatura directa cu el, daca nu personal, cel putin prin fratii nostri cei mai credinciosi. Când vom fi o putere unanim recunoscuta, vom vorbi noi în persoana cu poporul în pietele publice si vom da învataturi despre afacerile politice, dar în întelesul care ne va fi noua folositor.
Cum ar putea ei verifica ceea cei vom învata noi în scolile de la sate? Iar ceea ce va spune trimisul Guvernului sau persoana domnitoare ea însasi, nu va întârzia sa fie cunoscut îndata de Statul întreg, deoarece se va raspândi repede prin gura poporului. Pentru a nu nimici înainte de vreme fundatiile crestinilor, noi neam atins de ele cu o mâna prevazatoare, am luat în mâini resorturile mecanismelor lor. Aceste resorturi erau asezate întro ordine neclintita, dreapta; noi am înlocuito cu o dezordine arbitrara. Neam preocupat astfel în secret de jurisdictie, de alegeri, de presa, de libertatea individuala si mai ales de învatamânt si educatie, care sunt reazemul vietii libere.
Am înselat, demoralizat, naucit si corupt tineretul crestin printro educatie greoaie si inutila bazata pe învataminte si teorii pe care noi demult le stim ca sunt false, fiind nascocite si raspândite chiar de catre noi.
Ramânând deasupra legilor existente, fara a le schimba în esenta lor, dar desfigurândule numai, prin interpretari contradictorii, am obtinut repede rezultate minunate pentru noi. Aceste rezultate au constat mai întâi prin faptul ca aceste comentarii naucitoare au mascat legile si, mai târziu, leau ascuns în întregime dinaintea ochilor guvernelor incapabile sa se mai orienteze întro legislatie atât de încurcata.
De aici sa nascut teoria tribunalului constiintei. Unii spun ca lumea se va rascula împotriva noastra cu armele în mâini, daca va descoperi prea repede despre ce este vorba. Pentru acest caz noi avem, în tarile din Occident, o arma atât de îngrozitoare, încât chiar si cele mai îndraznete suflete vor tremura înaintea ei: metrourile, care vor fi introduse pâna atunci în toate capitalele, care împreuna cu tunelele lor vor fi folosite de noi pentru a azvârli astfel în aer toate organizatiile si toate sediile dusmanilor nostri din toate tarile lumii.

PROTOCOALELE INTELEPTILOR SIONULUI (III)

 

AL X-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Forta tainica a lucrurilor în politica. „Genialitatea diabolica a josniciei. Ce modificari promite dupa aceea lovitura de stat francmasonica. De ce apreciaza francmasonii sufragiul universal. Stima de sine însusi. Sefii francmasoni si promovarea lor. Conducatorul cel genial al francmasoneriei. Institutiile statului si functiile lor. Otrava cea puternica a liberalismului. Constitutia este totdeauna scoala neîntelegerilor ce apar între partide. Noua era republicana. Presedintii statelor sunt aproape totdeauna creaturi „de paie” ale francmasoneriei. Responsabilitatea limitata a presedintilor statelor. Misterul afacerii „Panama”. Rolul important al camerei deputatilor si al presedintelui statului. Francmasoneria este totodata si o forta legislativa. Noua constitutie republicana si rolul acesteia. Trecerea ulterioara la „autocratia” francmasonica. Momentul secret al proclamarii „regelui universal” al planetei Pamânt. Inocularea criminala cu microbi si virusi ale diferitelor boli precum si alte fapte malefice ale francmasoneriei.
Încep astazi repetânduva ceea ce vam mai spus anterior si va rog sa va aduceti aminte ca guvernele si popoarele nu vad decât aparenta, înfatisarea de la suprafata a lucrurilor. Cum ar putea ele sa descurce întelesul ascuns al lucrurilor si situatiilor când reprezentantii lor se gândesc mai mult la petreceri înainte de orice? Este foarte important pentru politica noastra sa cunoastem acest amanunt. Ne va fi de folos când vom trece la discutia diviziunii puterii, a libertatii cuvântului, a presei, a libertatii de constiinta, a dreptului de asociere, a egalitatii înaintea legii, a inviolabilitatii proprietatii si a locuintei, a impozitului si, în sfârsit, la discutia retrospectiva a legilor. Toate aceste probleme sunt de o asemenea natura încât nu trebuie sa te atingi de ele dea dreptul si pe fata, înaintea poporului. În cazul când suntem siliti sa luam contact cu ele, nu trebuie sa fie însirate una câte una, ci trebuie sa declaram în bloc ca principiile dreptului modern sunt respectate si recunoscute de catre noi. Însemnatatea acestei omiteri consta în aceea ca, un principiu caruia nu iai spus pe nume, ne lasa libertatea de a exclude din el câte ceva fara ca aceasta sa se observe, pe când, daca leam enumera tot ceea ce vrem sa excludem, toate acestea ar putea fi primite cu rezerva.
Poporul credul si prost are o deosebita si o mare stima pentru geniile politice si raspunde tuturor actelor de violenta ale acestora prin cuvinte: „E ticalos, grozav de ticalos, dar cât de dibaci! Iata aici este numai un joc abil, dar cât de viclean este jucat, cât este de obraznic!”
Noi socotim ca este necesar sa atragem toate natiunile la zidirea unui noi edificiu fundamental al carui plan îl avem acum gata. Iata de ce trebuie ca, înainte de toate, sa dam dovada de aceasta îndrazneala si de aceasta putere a mintii care, prin persoana influenta a actorilor nostri, va sfarâma în scurt timp toate piedicile din calea noastra. Când undeva vom fi dat, atunci când este cazul, lovitura noastra de Stat, vom spune si vom repeta popoarelor: „totul merge îngrozitor de rau, toti au suferit mai mult decât poate rabda un om. Noi vom îndeparta acum pricinile suferintelor voastre, adica nationalitatile, granitele si diversitatea banilor. Bineînteles ca sunteti liberi de a ne jura sau nu credinta, însa puteti voi oare face aceasta pe buna dreptate, daca o faceti înainte de a fi vazut ceea ce va oferim noi?” Atunci ei ne vor slavi si ne vor purta în triumf întro însufletire înnebunita de nadejdi. Votul public, din care am facut arma ridicarii noastre la putere si cu care iam obisnuit pe oameni prin diferite uniuni si tovarasii (pâna si unitatile cele mai mici ale membrilor omenirii), îsi va juca o ultima data rolul, pentru a exprima dorinta întregii omeniri de a ne cunoaste mai de aproape înainte de a ne judeca.
Iata de ce trebuie sa împingem toata lumea la votul public, fara deosebire de clasa si de cens electoral, pentru a putea întrona absolutismul majoritatii, pe care nul poti obtine de la clasele censitare inteligente. Dupa ce vom fi obisnuit în acest chip toata lumea cu ideea propriei sale valori, vom nimici însemnatatea familiei crestine si valoarea ei educationala, de asemenea nu vom lasa sa se ridice individualitatile, carora multimea, calauzita de noi, nu le vor îngadui sa iasa la iveala si nici chiar sa vorbeasca. Ea va fi pentru aceasta obisnuita sa nu asculte decât pe noi, care îi platim supunerea si atentia. În acest fel vom face din popor o forta atât de oarba, încât nu va fi în stare sa se miste în nici o parte, fara a fi calauzita de agentii nostri, pusi în locul conducatorilor sai. El se va supune acestui regim, deoarece va sti ca de acesti noi conducatori vor depinde câstigurile sale, darurile gratuite si tot felul de privilegii pe care le va avea.
Un plan unic de guvernare trebuie sa iasa dintrun singur cap, deoarece ar fi incoerent si fara legatura, daca mai multe minti siar împarti sarcina de al stabili. De aceea, noi trebuie sa cunoastem acest plan de actiune, dar nu trebuie sal discutam decât noi între noi, pentru a nui distruge caracterul genial, legatura dintre partile sale, puterea practica si întelesul tainic al fiecaruia dintre punctele sale. Daca este discutat si schimbat prin votul public, atunci planul nostru va pastra urma tuturor conceptiilor false ale mintilor care nu vor putea patrunde adâncimea si legatura scopurilor urmarite. Planurile noastre trebuie sa fie secrete, puternice si bine concepute. De aceea noi nu trebuie sa aruncam munca geniala a conducatorului nostru la picioarele multimii si, de asemenea, nu trebuie niciodata sa o încredintam nici macar unei socitati restrânse.
Aceste planuri nu urmaresc deocamdata rasturnarea institutiilor moderne si a statelor existente. Ele le vor schimba numai economia si, prin urmare, toata dezvoltarea lor, care astfel va ajuta mult realizarea planurilor noastre.
Structuri aproape identice exista, sub diferite denumiri, în toate tarile: Reprezentanta, Ministerele, Senatul, Consiliul de Stat, Corpul Legislativ si Corpul Executiv. Nu trebuie sa va explic acum mecanismul legaturilor dintre aceste institutii, deoarece îl cunoasteti prea bine. Observati numai ca fiecare din aceste institutii corespunde unei anumite functii importate a Statului si va rog sa mai observati ca ceea ce este foarte important este nu institutia, ci functia. Asadar functia si nu institutiile sunt importante. Institutiile siau împartit toate functiile guvernamentale: functii administrative, legislative, executive. De aceea ele lucreaza în organismul Statului ca si organele în corpul omenesc. Daca stricam complet o anumita parte a masinii Statului, aceasta va cadea bolnava, si la fel ca în cazul corpului omenesc mai devreme sau mai târziu Statul va muri.

Când am introdus în organismul Statului otrava liberalismului, toata constructia sa politica sa schimbat; Statele au cazut bolnave de o boala mortala: descompunerea sângelui lor vital si nu ne mai ramâne acum decât sa asteptam sfârsitul agoniei lor. Din liberalism sau nascut guvernele constitutionale care au înlocuit, pe seama credulitatii crestinilor, autocratia salvatoare cu Constitutia care, dupa cum stiti, nu este altceva decât o scoala de discordii, de neîntelegeri, de discutii, de deosebiri de vederi si de framântari sterpe ale partidelor. Întrun cuvânt aceasta este scoala a tot ce face ca un Stat sa îsi piarda individualitatea si personalitatea. Atât tribuna cât si presa a condamnat pe conducatori la inactivitate si la slabiciune. Ea a facut astfel din ei niste elemente putin necesare, nefolositoare. Prin aceasta se explica usurinta cu care se va realiza rasturnarea lor. Epoca republicana a devenit atunci posibila, fiindca am înlocuit pe guvernator cu o caricatura a guvernului, cu un presedinte luat din multime, din mijlocul creaturilor noastre, al sclavilor nostri. Aici se afla fundamentul minei sapate de catre noi sub poporul crestinilor, sau mai bine zis sub popoarele crestinilor.
Întrun viitor apropiat vom întemeia în acelasi mod responsabilitatea presedintilor de republica.
Atunci vom putea introduce fara teama anumite schimbari ce ne vor fi favorabile noua, de care nu va raspunde decât aceasta creatura a noastra care va fi o marioneta. Ce ne pasa noua daca rândurile celor ce alearga dupa putere vor deveni mai rare sau daca se vor produce, în lipsa de presedinti, încurcaturi capabile de a dezorganiza în întregime tara?
Pentru a ajunge la acest rezultat, care ne avantajeaza, vom unelti si manevra alegerea de presedinti care au în trecutul lor o pata ascunsa. Teama de o asemenea descoperire, dorinta proprie fiecarui om odata ajuns la putere de asi mentine privilegiile, foloasele si onorurile legate de noua sa conditie, vor face din acestia servitorii credinciosi ai poruncilor noastre. Camera deputatilor va acoperi, va apara, va alege presedinti, dar noi îi vom retrage dreptul de a propune legi sau de a le schimba. Acest drept va fi dat în realitate numai presedintelui responsabil, care va fi o jucarie în mâinile noastre.
Puterea guvernului va deveni astfel fara îndoiala tinta tuturor atacurilor. Noi îi vom da, pentru a se apara, dreptul de a apela la hotarârea poporului, fara sa mai treaca prin intermediarul reprezentantilor sai, cu alte cuvinte îi vom da dreptul de a recurge la serviciul nostru ca un orb ce apeleaza la majoritate. Afara de acestea, vom da presedintelui dreptul de a declara razboi. Vom motiva acest drept spunând ca presedintele, ca sef al întregii armate a tarii, trebuie sa o aiba la dispozitia sa, pentru a apara noua Constitutie republicana, al carei reprezentant direct raspunzator va fi.
În aceste împrejurari, seful guvernului unui stat va fi în mâinile noastre si nimeni, în afara de noi, nu va mai conduce indirect puterea legislativa.
Vom retrage de asemeni Camerei, introducând noua Constitutie republicana, dreptul de interpelare, sub pretext de a apara secretul politic. Vom restrânge prin noua Constitutie numarul reprezentantilor la minimum, aspect care va avea drept urmare de a micsora cu atât mai mult pasiunile politice si pasiunea pentru politica. Daca, contrar oricaror asteptari ale noastre, ele totusi se trezesc chiar în situatia acestui mic numar de reprezentanti, îl vom reduce la minimum printrun apel la majoritatea poporului.
De presedintele republicii va depinde numirea presedintilor si a vicepresedintilor Camerei si ai Senatului. În locul sesiunilor parlamentare constante, vom margini sedintele Parlamentelor la câteva luni. Mai departe, vom actiona astfel ca presedintele, ca sef al puterii executive, sa aiba dreptul de a convoca sau dizolva Parlamentul si, în cazul dizolvarii, de a amâna momentul unei noi convocari. Dar pentru ca urmarile tuturor acestor actiuni, în realitate inegale, sa nu cada asupra responsabilitatii, stabilite de catre noi, a presedintelui (lucru care ar fi daunator planurilor noastre), vom îndemna pe ministri si pe ceilalti functionari care înconjoara pe presedinte sa treaca peste hotarârile acestuia, prin masuri nejuste luate pe propria lor raspundere; în acest chip, ei vor fi vinovati si raspunzatori în locul sau. Noi va sfatuim de a încredinta acest rol mai ales Senatului, Consiliului Ministrilor, mai bine decât unui singur individ.
Presedintelemarioneta va interpreta dupa vointa noastra legile existente, care dupa cum se stie pot fi interpretate în mai multe feluri. El le va anula când îi vom spune noi ca trebuie si va avea dreptul de a propune legi provizorii si chiar o noua schimmbare a Constitutiei, sub pretextul binelui suprem al Statului.
Aceste masuri stabilite aici si puse în practica ne vor da putinta de a nimici încetul cu încetul, pas cu pas, tot ceea ce vom fi fost siliti sa introducem în Constitutiile Statelor, înainte de apucarea frânelor puterii; vom trece astfel pe nesimtite la suprimarea oricarei Constitutii, când va fi sosit timpul de a grupa toate guvernele sub autocratia noastra.
Recunoasterea autocratiei noastre poate sosi si înainte de suprimarea Constitutiei, daca popoarele, obosite de neorânduielile si caracterul usuratic al conducatorilor lor, vor ajunge sa strige: „Alungatii si datine un rege universal, care sa ne poata uni pe toti si sa distruga cauzele neîntelegerilor noastre: granitele natiunilor, religiile, calculele Statelor; un rege care sa ne dea acea pace si acea siguranta pe care nu o putem obtine de la conducatorii si reprezentantii nostri.”
Stiti foarte bine ca, pentru a face posibile asemenea dorinte, trebuie sa tulburam în asemenea mod neîntrerupt, în toate tarile, legaturile dintre popor si guvern pentru a ajunge sa obosim întreaga lume prin dezbinare, dusmanie, ura si chiar prin martiraj, foamete, raspândirea bolilor, pentru ca crestinii sa nu vada alta scapare decât aceea de a recurge la suveranitatea noastra absoluta si întreaga.
Daca dam poporului timp sa rasufle, momentul prielnic nu va veni poate niciodata.

 

AL XI-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Programul tainic al noii Constitutii. Câteva amanunte secrete asupra loviturii de stat asa cum este ea propusa de catre francmasoni. Crestinii sunt în general naivi, prosti si mici. Francmasoneria secreta din umbra si lojile sale exterioare de „fatada”.
Consiliul de Stat va fi menit sa sprijine parerea guvernului. Sub înfatisarea unui corp legiuitor, el nu va fi în realitate decât un comitet de redactare a legilor si decretelor guvernatorului.
Iata care este programul noii Constitutii pe care noi o pregatim: vom crea Legea, Dreptul si Tribunalul: 1) sub forma de propuneri ale corpului legislativ; 2) prin decrete ale Presedintelui (republicii) sub forma de ordine generale, prin acte ale Senatului si prin decizii ale Consiliului de Stat, sub forma de ordine ministeriale; 3) în cazul când vom gasi ca este folositor, sub forma de lovitura de Stat.
Acum, dupa ce am stabilit în mod aproximativ acest modus agendi (modalitate de actiune), sa ne ocupam cu amanuntele masurilor care ne vor servi sa terminam transformarea Statului în întelesul pe care lam expus. Vreau sa zic ca ne vom ocupa cu mai multa atentie de liberatea presei, de dreptul de asociatie, de libertatea constiintei, de principiul electiv si de multe alte lucruri care vor trebui sa dispara din repertoriul omenirii si care urmeaza sa fie cu desavârsire schimbate de îndata ce noua Constitutie a noastra va fi proclamata.
Numai în acest moment vom putea publica nestânjeniti toate ordinele noastre. Mai târziu, orice schimbare considerabila va fi primejdioasa. Daca aceasta schimbare se face în sensul unei asprimi care nu poate fi îndurata, ea poate atrage dupa sine o deznadejde foarte mare pricinuita de teama de noi schimbari de acelasi fel.
Daca, dimpotriva, schimbarea se îndeplineste în sensul unor îngaduinte ulterioare, se va zice ca noi însine neam recunoscut greselile, iar acest lucru va întuneca faima înaltei inteligente, a puterii noastre, sau se va zice ca nea fost teama si ca am fost siliti sa facem concesii, pentru care nimeni nu ne va multumi, deoarece toti vor crede ca de fapt au avut dreptul la ele. Atât una cât si cealalta din aceste eventualitati, ar fi deci pagubitoare pentru noua noastra Constitutie.
Noi vrem ca, din ziua proclamarii ei, când popoarele vor fi naucite de lovitura de Stat, care se va fi operat, când înca vor fi sub puterea terorii si a nedumeririi, noi vrem ca din acel moment sa recunoasca cu totii ca noi suntem atât de puternici, atât de invulnerabili, atât de tari, încât nu vom sta în nici un caz la tocmeala cu dânsii; ca, nu numai ca nu vom da nici o însemnatate parerilor si dorintelor lor, dar ca suntem gata si ca avem posibilitatea sa înabusim cu o forta si cu o autoritate indiscutabila orice încercare, orice manifestare a acestor dorinte si pareri; ca am stiut sa punem mâna dintro singura lovitura pe tot ceea ce ne era necesar, si ca nu vom împarti în nici un caz puterea noastra cu ei. Atunci resemnati ei îsi vor închide ochii si vor astepta desfasurarea ulterioara a evenimentelor.

Crestinii naivi sunt ca niste oi iar noi suntem pentru ei niste lupi. Sunt convins ca stiti ce patesc oile când patrund lupii în staul.
Deoarece resemnati ei vor închide ochii înaintea oricarui lucru, spre ai pacali le vom promite ca le înapoiem toate libertatile luate, dar aceasta numai când dusmanii pacii vor fi potoliti, iar partidele existente reduse la neputinta.
Nu mai trebuie sa va spun ca, în realitate, ei vor astepta mult si zadarnic aceasta întoarcere spre trecut.
Pentru ce altceva am fi oferit si inspirat crestinilor toata aceasta politica, fara a le da în realitate putinta de a o patrunde, daca nu doar penru a câstiga pe ascuns, ceea ce noi fara acest mod de a proceda nu puteam câstiga pe fata? Acest aspect fundamental a servit mereu ca baza organizarii francmasoneriei noastre secrete, care nu este cunoscuta si ale caror planuri nu sunt nici macar banuite de dobitoacele crestine, atrase de noi în organizatia vizibila a francmasoneriei, pentru a îndeparta astfel de la noi privirile banuitoare ale fratilor lor.

 

AL XII-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Interpretarea masonica secreta a cuvântului „libertate”. Viitorul diferit al presei în timpul domniei planetare a francmasonilor. Controlul strict si total al presei atunci. Agentiile corespondentilor. Ce este în realitate progresul pentru francmasoni? Solidaritatea francmasonilor asa cum se manifesta ea în presa moderna. Atâtarea si întretinerea pretentiilor „sociale” provinciale. Infailibilitatea noului regim.
Cuvântul libertate, care poate fi talmacit în diferite feluri, noi îl vom defini astfel: „Libertatea este dreptul de a face numai ceea ce permite legea”. O astfel de talmacire a acestui cuvânt, facuta la timpul potrivit, va pune toata libertatea în mâinile noastre, deoarece legile vor nimici sau vor face cu putinta ceea ce o sa ne fie noua placut, urmarind punerea în practica a programului de mai sus.
Ce rol joaca astazi presa? Ea serveste adeseori la atâtarea patimilor si la întretinerea egoismelor de partid. Ea este plina de desertaciune, nedreptati si minciuni, iar cea mai mare parte a oamenilor nui înteleg deloc menirea. Noi mai întâi o vom subjuga si îi vom pune oprelisti puternice, iar apoi vom face la fel si cu celelalte lucrari tiparite, caci la ce near servi subjugarea presei, daca nu ne vom pune la adapost si de focul atâtator al brosurii si al cartii? Vom transforma publicitatea, care ne costa astazi foarte scump, deoarece numai prin ea putem cenzura ceea ce se scrie în ziare, întrun izvor de venit pentru Statul nostru. Vom înfiinta un impozit special asupra presei. Vom sili sa se plateasca o garantie atunci când se înfiinteaza ziare sau tipografii. Astfel speram ca va fi scutit guvernul nostru francmasonic de orice atac din partea presei, iar când se va ivi vreun prilej, vom da amenzi fara mila. Timbrele, garantiile si amenzile, toate acestea vor aduce Statului nostru venituri uriase.
Este drept ca ziarele de partid ar putea trece usor peste asemenea pierderi banesti si de aceea pe acestea le vom desfiinta, îndata ce ne vor fi atacat a doua oara. Nimeni nu se va putea atinge nepedepsit de aureola atotputernicului guvern al nostru. Pretextul pentru a desfiinta un ziar va fi ca atâta la revolta si destabilizeaza Statul fara motiv si fara dreptate. Va rog sa nu va surprinda ca printre ziarele care ne vor ataca, vor fi si cele întemeiate de noi, dar ele fiind ghidate de noi din umbra vor ataca numai acele puncte ale caror schimbari le vom dori.
Nimic nu va putea fi adus la cunostinta lumii fara supravegherea noastra. Acest rezultat este deja atins din zilele noastre prin faptul ca toate stirile si noutatile sunt primite de catre mai multe agentii care le aduna din toate partile lumii. Aceste agentii vor fi atunci fara deosebire numai ale noastre si nu vor publica decât ceea ce le vom îngadui noi.
Daca deja de pe acum am stiut sa câstigam de partea noastra pe membrii societatilor crestine în asa masura, încât aproape toti privesc întâmplarile lumii prin sticla cu anticipatie colorata a ochelarilor pe care chiar noi iam pus pe nas, daca deja de pe acum nu mai exista pentru noi usi zavorâte care sa ne împiedice cunoasterea acelor lucruri pe care crestinii le numesc prosteste secrete de Stat, ce va fi atunci când vom fi stapânii recunoscuti ai acestei planete si vom conduce prin persoana Marelui Suveran?
Atunci oricine va voi sa fie editor, bibliotecar sau proprietar de tipografie ori sa se ocupe de industria tipografica, va trebui sa primeasca o diploma, care, în cazul ca posesorul ei se va face vinovat de vreo nelegiuire oarecare împotriva noastra, va fi luata numaidecât înapoi. Cu asemenea masuri, intrumentul gândirii de masa presa va deveni un mijloc de manipulare si educatie în mâinile noastre, care nu va mai îngadui poporului sa bata câmpii asupra binefacerilor evolutiei spirituale si a progresului. Care dintre noi nu stie oare ca aceste binefaceri sunt închipuite si multe dintre ele duc dea dreptul la niste aspiratii care pentru noi sunt absurde? Din aceste aspiratii si vise sau nascut atât raporturile anarhice ale oamenilor între ei cât si cu stapânirea, deoarece progresul sau mai bine zis ideea progresului, a dat nastere ideilor tuturor emanciparilor, fara a le face deloc cu putinta realizarea. Toti acei pe care noi îi numim liberali sunt de fapt anarhisti, daca nu în fapte cel putin în gânduirile lor. Fiecare dintre ei urmareste ideea libertatii si pâna la urma toti cad în anarhie, protestând din simpla placere de a protesta.
Dar sa revenim acum la presa. O vom îngreuna, ca si tot ce se tipareste, cu impozite si preturi foarte mari pentru fiecare foaie tiparita cât si cu alte garantii. Cartile cu mai putin de 30 de pagini vor fi taxate dublu. Le vom înregistra în categoria brosurilor pentru ca, pe de o parte, vom reusi prin aceasta sa reducem numarul revistelor care sunt pentru noi otrava cea mai primejdioasa, iar pe de alta parte, aceasta masura îi va sili pe scriitori sa produca lucrari atât de lungi, încât vor fi putin citite, mai ales din cauza pretului lor foarte mare. Dinpotriva, ceea ce vom edita si tipari noi pentru calauzirea mintilor în directia pe care o vom stabili, va fi ieftin si astfel va fi citit de catre toata lumea. Impozitul foarte mare va înabusi dorinta multora de a scrie, iar teama de pedeapsa va face pe literati sa atârne de noi.
Daca totusi se vor gasi unele persoane care doresc sa scrie împotriva noastra nu se va gasi în schimb nimeni sa le tipareasca scrierile. Înainte de a accepta o lucrare pentru tiparit, editorul va trebui sa mearga la autoritati pentru a obtine încuviintarea scrisa de a o face. În acest chip vom cunoaste dinainte cursele care ni se întind si le vom zadarnici dând dinainte lamuriri asupra subiectului tratat în care suntem atacati.
Literatura si ziaristica sunt cele doua forte educative mai însemnate, de aceea guvernul nostru va trebui sa fie proprietarul celor mai multe ziare. Prin aceasta, înrâurirea daunatoare noua a presei private va fi îndepartata, iar noi vom câstiga o influenta uriasa asupra majoritatii mintilor. Daca încuviintam sa apara 10 ziare noi, îndata vom întemeia 30 de ale noastre si asa mai departe.
Publicul cititor este naiv si nu va banui nimic. Toate ziarele ediate de noi vor fi în aparenta de tendinte si opinii total opuse, lucru care va trezi în cazul majoritatii credule încrederea în ele si astfel va antrage în jurul lor pe dusmanii nostri nebanuiti. Astfel ei vor cadea în cursa si vor fi facuti inofensivi prin diferite mijloace pe care le stim.
Publicatiile cu caracter oficial vor sta în rândul întâi. Ele vor veghea întotdeauna interesele noastre si de aceea influenta lor, care ne va fi favorabila noua, va ramâne uriasa.

În rândul al doilea vor sta publicatiile oficioase, ale caror rol va fi de a atrage pe nepasatori si pe cei fara vlaga.
În al treilea rând vom pune asa numita opozitie a noastra. Cel putin un ziar din acestea va fi cu desavârsire potrivnic ideilor noastre. Dusmanii nostri vor lua pe acest fals opozant drept un tovaras de lupta si astfel ne vor descoperi toate uneltirile lor datorita acestui tertip.
Ziarele noastre vor fi de toate tendintele: unele aristocratice, altele republicane, altele revolutionare sau chiar anarhiste, bineînteles atât timp cât va dainui Constitutia.
Ele vor manifesta în multiple moduri influenta noastra si vor avea, ca zeul Vishnu, o suta de mâini, care fiecare va grabi schimbarea societatii dupa cum urmarim noi. Aceste mâini vor calauzi prin sugestii adecvate opinia în directia care duce la scopul nostru, deoarece un om foarte întarâtat pierde putinta de a rationa si cade cu usurinta sub puterea sugestiei. Neghiobii manipulati care vor crede ca repeta opinia ziarului partidului lor vor repeta si raspândi de fapt parerea noastra, ori aceea care ne va place noua sa se spuna. Ei îsi vor închipui, datorita naivitatii, ca urmeaza planul partidului lor, pe când în realitate nu vor servi decât steagul pe care îl vom ridica pe ascuns chiar noi pe seama lor.
Pentru a conduce în aceasta directie armata noastra de ziaristi va trebui sa organizam cu deosebita grija institutia aceasta. Sub numele de Birou Central al Presei vom pune la cale sedinte literare, în care agentii nostri vor da cuvântul secret de ordine si cu diferitele semnale cunoscute numai de francmasoni, fara ca cineva sa poata sa bage de seama. Discutând si în aparenta contrazicând initiativa noastra, dar în mod superficial, fara a intra în miezul lucrurilor, ziarele noastre vor sustine o polemica prefacuta cu organele oficiale, pentru a ne da prin aceasta putinta de a ne pronunta si mai limpede decât am puteao face în primele noastre declaratii oficiale, întarind astfel sugestiile facute de noi.
Aceste atacuri înscenate de noi vor face ca supusii nostri sa creada ca pot vorbi liber; iar pe de alta parte agentii nostri vor putea spune pretutindeni, ca organele care se declara împotriva noastra nu fac decât sa cleveteasca în mod prostesc deoarece nu pot gasi pricini adevarate pentru combaterea serioasa a masurilor noastre.
Prin aceste mijloace abile de manipulare nebanuite si nevazute de catre opinia publica, dar foarte sigure, vom câstiga în orice situatie atentia si încrederea publica. Prin ele, dupa caz, vom întarâta sau vom linisti, dupa cum avem nevoie, spiritele în probleme politice, le vom convinge sau le vom amagi, scotând de sub tipar când adevarul, când minciuna, când ambele abil combinate, adeverind sau dezmintind faptele, dupa înrâurirea pe care urmarim ca acestea sa o aiba asupra publicului, pipaind totdeauna cu mare prudenta si grija locul, înainte de a pune cu fermitate piciorul pe el. Actionând astfel îi vom învinge pe dusmanii nostri fara doar si poate, deoarece ei nu vor avea la dispozitie publicatii prin care sasi poata spune cuvântul pâna la sfârsit sau denigrând nu le vom permite sa dea nici o replica în ziar în urma masurilor pe care leam aratat. Astfel, prin campanii mincinoase lansate contra dusmanilor nostri nici nu va mai trebui sai combatem cu temeinicie.

În caz de nevoie îi vom combate cu tarie prin ziarele noastre oficiale recurgând chiar la calomnii distrugatoare ce vor fi lansate prin presa noastra din categoria a treia.
Înca de pe acum, cel putin în cadrele presei, exista o puternica solidaritate francmasonica. Toate organele presei sunt legate între ele prin secret profesional. Ca si stravechii auguri, nici unul dintre membrii ei nu destainuie secretul si cunostintele sale daca nu i se porunceste. Nici un ziarist nu se va încumeta sa trateze public si sa divulge aceasta taina, deoarece nici unul dintre ei nu va fi primit în rândul scriitorilor daca nu are vreo pata rusinoasa în trecutul sau, care sa poata fi îndata facuta publica în caz de tradare sau necredinta. Atâta vreme cât aceste pacate sunt pastrate în taina de catre anumiti oameni, scriitorul, prin faima sa, poate atrage si focaliza în jurul lui admiratia si simpatia majoritatii tarii, care îl va urma cu însufletire.
Socotelile noastre în ceea ce prieste recrutarea de noi francmasoni se întind cu deosebire asupra provinciei. Acolo noi trebuie sa atâtam nadejdi si dorinte potrivnice celor din capitala careia îi vom spune ca acestea sunt nadejdiile si dorintele adevarate ale provinciilor, desi este lesne de înteles ca izvorul central al dezbinarilor nu porneste decât de la noi. Sa stiti ca, atâta timp cât nu ne vom bucura înca de o putere deplina va fi adesea nevoie de a înabusi glasul capitalelor prin acela al majoritatii, al poporului din provincii, care va fi cu abilitate atâtat de catre agentii nostri. Va trebui ca, în momentul psihologic stabilit de noi, capitalele sa nu mai aiba nici un cuvânt de spus asupra faptului împlinit, din simplul motiv ca acesta va fi deja primit cu mult mai repede de catre majoritatea poporului, prin intermediul oraselor din provincie.
Când vom intra în noua orânduire de Stat Planetar care va pregati domnia noastra asupra întregii planete, nu vom putea lasa sa se mai descopere prin presa necinstea publica. Va trebui sa se creada atunci ca noua noastra stapânire a multumit atât de bine pe toata lumea, încât au disparut chiar si crimele. Cazurile de izbucnire a criminalitatii nu vor trebui atunci sa fie cunoscute decât de victimele lor si de martori întâmplatori.

PROTOCOALELE INTELEPTILOR SIONULUI (IV)

 

AL XIII-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Nevoia pâinii zilnice îi dreseaza gradat pe oameni. Chestiunile politice care apar. Chestiunile industriale. Petrecerile ca mijloc de deviere. Casele poporului. Adevarul este unul. Marile probleme care survin.
Nevoia pâinii zilnice îi face pe crestini sa taca si sa fie servitorii nostri umili. Agentii nostri din presa vor discuta, la porunca noastra, masurile si schimbarile pe care near fi cam greu sa le dam publicitatii dintrodata, pe nesteptate. Noi, în acest timp, folosindune de zgomotul pricinuit de aceste discutii, vom înfaptui masurile dorite si le vom prezenta publicului ca pe un fapt împlinit. Nimeni nu va avea îndrazneala sa ceara nimicirea celor hotarâte, mai ales ca vor fi prezentate ca fiind un real progres. De altfel, presa va face atunci un joc util noua si va atrage îndata atentia publicului spre chestiuni senzationale noi (caci, dupa cum stiti, noi am obisnit oamenii de a cauta totdeauna ceva nou si schimbator). Câtiva neghiobi, închipuindusi ca sunt uneltele sortii, se vor napusti asupra acestor noi chestiuni fara a sti ca ei nu înteleg nimic din ceea ce noi vrem în realitate sa se discute. Chestiunile politicii nu sunt deschise nimanui, în afara de aceia care iau dat nastere, înca înainte cu multe veacuri si care o conduc chiar si acum în taina.
Din toate acestea puteti vedea ca, prefacândune uneori ca cerem parerea multimii, noi nu facem altceva decât sa ne usuram înfaptuirea planurilor noastre. De asemenea puteti observa ca noi cautam totdeauna aprobarea nu a faptelor, ci a cuvintelor noastre rostite la cutare prilej. Noi trebuie sa spunem pretutindeni si totdeauna ca, în toate masurile noastre ne ghidam dupa speranta unita cu siguranta de a fi folositori binelui tuturor.
Pentru a abate cu abilitate atentia oamenilor prea îngrijorati de problemele politice, vom scoate la iveala problemele economice senzationale înainte de asa zisele probleme politice noi. Îi vom lasa atunci pe toti sasi descarce furiile lor asupra acestui subiect. Gloatele se vor învoi sa ramâna linistite, sa se odihneasca dupa închipuita lor activitate politica (cu care iam obisnuit noi însine, pentru ca sa putem lupta prin mijlocirea lor cu guvernele crestine), cu conditia de a avea noi distractii si ocupatii. În aceste noi distractii si ocupatii îi vom îndrepta apoi aproape pe aceleasi cai politice. Vom face aceasta pentru ca aceste gloate ale poporului sa nu ajunga la nimic profund prin cugetare. Eventual îi vom opri eficient de la gândire prin petreceri si sport, prin jocuri, prin desfatari vicioase, prin înlantuiri de patimi si prin case de toleranta publice. Îndata vom pune apoi prin presa concursuri banale de arte si tot felul de sporturi. Aceste preocupari de masa vor îndeparta pentru totdeauna spiritele de la chestiunile elevate unde am avea mult de luptat cu ele. Oamenii, dezobisnuinduse din ce în ce mai mult sa gândeasca spontan si independent numai prin ei însisi vor ajunge sa vorbeasca datorita propagandei noastre tocmai asa cum gândim noi. Datorita superficialitatii si a lenii lor de a gândi noi vom fi singurii care vom da impulsuri si îndrumari cugetarii mai ales prin intermediul anumitor persoane care, bineînteles, nu vor fi deloc banuite de a avea legaturi strânse cu noi.
Rolul utopistilor liberali va fi pentru totdeauna sfârsit, atunci când va fi recunoscut regimul nostru francmasonic planetar. Pâna atunci vor aduce multe foloase noua. De aceea, adeseori îi vom îndemna mult mai mult pe oameni sa nascoceasca tot felul de teorii complet ireale si fantastice, considerate noi, sau asa zise progresiste, caci astfel vom suci cu o mare usurinta capetele acestor crestini, cu ajutorul cuvântului PROGRES. Nu gasiti aproape nici unul printre ei care sa înteleaga ca sub acest cuvânt se ascunde o greseala, afara de cazurile când este vorba de descoperiri materiale, deoarece adevarul este numai unul singur si neschimbat, si nu poate prin urmare sa progreseze. Progresul, ca o idee gresita, serveste la întunecarea adevarului, pentru ca nimeni sa nul cunoasca, în afara de noi alesii care suntem pazitorii lui.
Când domnia noastra planetara va fi sosit, oratorii nostri vor vorbi cu patos poporului despre marile probleme misterioase care au framântat omenirea pentru a o duce, în sfârsit, la regimul nostru mântuitor. Nimeni nu va banui atunci ca toate aceste probleme au fost nascocite de catre noi, dupa un plan politic pe care nimeni nu la ghicit în tot cursul lungilor veacuri.

 

AL XIV-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Religia cea noua a viitorului. Sclavia viitorului. Imposibilitatea de a cunoaste misterele religiei francmasonice a viitorului. Pornografia necesara si viitorul cuvântului tiparit atunci când francmasonii vor avea complet puterea.
Când va fi sosit domnia noastra planetara, nu vom recunoaste nici o alta religie afara de aceea a noastra, care este unica si de care ne este legat destinul, deoarece noi francmasonii suntem alesii prin care acest destin este unit cu soarta lumii. Din acest motiv va trebui sa nimicim toate credintele. Faptul ca prin aceasta nimicire a credintei se sporeste numarul ateilor din zilele noastre, nu ne va stânjeni straduintele, ci din contra va servi drept pilda generatiilor care vor asculta predicile noastre asupra religiei, al carei sistem stoic conceput de noi va izbuti sa cucereasca toate popoarele. Vom spune atunci tuturor ca în aceasta consta adevarul ei mistic, în care zace toata forta ei educatoare. Atunci vom publica la toate prilejurile articole în care vom asemana regimul nostru mântuitor cu cele ale trecutului. Binefacerile unei odihne câstigate dupa veacuri de framântari vor scoate la iveala însusirile placute ale stapânirii noastre. Greselile administratorilor crestini vor fi zugravite de noi în culorile cele mai vii. Vom da nastere la o asa de mare scârba fata de aceste administratii, încât popoarele vor prefera odihna robiei în locul drepturilor mult trâmbitatei libertati care ia zapacit atât de mult si care lea rapit mijloacele de trai facândui sa fie exploatati de catre o ceata de aventurieri, nestiutori de ceea ce fac. Nefolositoarele schimbari de guvern, la care îi îndemnam noi pe crestini atunci când voim sa sapam temeliile lor de guvernamânt, vor obosi în aceasta vreme atât de mult popoarele, încât ele vor prefera sa îndure orice din partea noastra, numai sa scape de noi framântari. Vom arata atunci cu staruinta greselile istorice ale guvernelor crestine care, în lipsa adevaratului bine, au ametit omenirea în cursul atâtor veacuri, urmarind un bine social iluzoriu, fara asi da seama ca planurile lor înrautatesc, în loc sa îmbunatateasca, conditiile vietii omenesti pe aceasta planeta.
Filozofii nostri vor discuta toate greselile credintelor crestine, dar nimeni niciodata nu va discuta religia noastra sub adevarata ei înfatisare, deoarece nimeni nu o va cunoaste cu adevarat, afara de cei ai nostri, care nu vor îndrazni niciodata sai descopere tainele.
În tarile zise înaintate, am dat deja nastere unei literaturi nebune, murdare, mârsave. Aceasta o vom raspândi câtva timp, chiar si dupa ce am ajuns la putere, pentru a scoate mai mult la iveala deosebirea dintre discursurile, dintre programele noastre si aceste nemernicii ale crestinilor. Initiatii nostri francmasoni, crescuti pentru a conduce pe crestini, vor alcatui discursuri, planuri, memorii, articole care ne vor da înrâurirea deplina asupra acestor oameni si ne vor îngadui sai îndreptam catre ideile si cunostintele pe care vom voi atunci ca ei sa le însuseasca.

 

AL XV-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Secretul loviturii de stat mondiale ce va dura o zi. Condamnarile la moarte ce vor fi pronuntate atunci. Soarta viitoare a tuturor francmasonilor crestini. Caracterul legendar si mistic al puterii francmasonilor. Înmultirea rapida a lojilor francmasonice. Administratia centrala a Marilor maestri francmasoni. Tainica afacere Azeff. Francmasoneria este calauza esentiala a tuturor societatilor secrete. Importanta tainica a succesului public. Colectivismul inerent. Victimele eventuale. Condamnarea ulterioara la moarte a francmasonilor. Prabusirea planetara a prestigiului legilor si al autoritatii. Prealegerea francmasonilor. Scurtimea si limpezimea exemplara a legilor care vor fi promulgate în timpul domniei viitoare a francmasonilor. Supunere totala si neconditionata fata de autoritate. Masuri dure contra abuzurilor de putere. Cruzimea neobisnuita a pedepselor. Limita vârstei pentru cei care vor fi judecatori. Liberalismul judecatorilor si al puterii vor dispare. Banul mondial al Statului Planetar Unic. Absolutismul fara precedent al francmasoneriei. Dreptul de casatie. „Aspectul” patriarhal al viitorului „guvern” Planetar. Zeificarea obligatorie a guvernului. Dreptul celui mai tare în calitatea sa de drept unic. Regele Statului Unic Planetar este considerat a fi patriarhul lumii.
Când în sfârsit vom începe a domni peste tot globul cu ajutorul loviturilor de Stat (pregatite în aceeasi zi) si dupa ce vom fi hotarât desfiintarea tuturor guvernelor în fiinta (chiar daca pâna atunci va mai trece o oarecare vreme), vom cauta sa împiedicam uneltirile si comploturile împotriva noastra. În acest scop, vom osândi la moarte pe toti aceia care vor întâmpina venirea noastra la putere cu armele în mâini. De asemenea orice înfiintare de noi societati secrete, ce nu va servi scopurile noastre, va fi atunci pedepsita cu moartea. Atât societatile secrete care exista în zilele noastre si care ne sunt cunoscute, ori care neau servit si ne servesc înca, cât si cele care nu ne sunt cunoscute, vor fi dupa aceea desfiintate, iar membrii lor vor fi trimisi în continente departate, în afara Europei. La fel vom proceda cu toti cei care stiu prea multe despre noi (chiar din rândurile noastre, din Francmasoneria exterioara, care au ajuns sa stie prea multe lucruri secrete). Aceia pe care îi vom cruta pentru un motiv oarecare, vor trai sub o vesnica amenintare a surghiunului.
De îndata ce vom avea puterea vom publica legi aspre prin care vom sili pe toti fostii membri ai societatilor secrete, care ne sunt sau care neau fost rivale, sa paraseasca Europa, care va deveni centrul stapânirii noastre. (Aici apare destul de clar ca, în final, Europa va fi centrul sau, cu alte cuvinte, Comandamentul Francmasoneriei Mondiale).
În societatea umana în care, gradat noi am semanat din plin semintele dezbinarii, nemultumirii, si a prins radacini neîntelegerea (cum este de exemplu protestantismul), nu se va mai putea restabili dupa aceea ordinea decât prin masuri dure, rapide si nemiloase, care vor dovedi o putere de neclintit; este evident inutil sa se dea vreo atentie victimelor cazute pentru binele nostru viitor. Rolul  fiecarui guvern care recunoaste ca exista, nu este numai de a culege roadele privilegiilor sale, ci si de asi îndeplini datoriile, pentru a ajunge la înfaptuirea anumitor scopuri, fie chiar cu pretul celor mai mari jertfe. Pentru ca un guvern sa ajunga sa fie neclintit, trebuie sasi mareasca la maximum aureola puterii sale, iar aceasta aureola nu se câstiga decât printro fascinanta inflexibilitate a puterii, care trebuie sa poarte semnele unei atotputernicii oculte. Asa era, pâna în vremurile din urma, autocratia care tocmai de aceea ramâne singurul nostru dusman serios din întreaga lume, alaturi de Papalitate. Aducetiva în aceasta directie aminte de pilda Italiei înecate în sânge, care totusi nu sa atins de nici un fir de par al lui Sylla, cel care a varsat acest sânge. Sylla, prin puterea sa uluitoare, sa ridicat pâna la cea mai înalta treapta în ochii poporului chinuit si jertfit chiar de catre el, iar întoarcerea lui îndrazneata în Italia, la facut si mai inviolabil. Poporul nu se atinge niciodata de acela carel hipnotizeaza prin îndrazneala si taria vointei lui.
Asteptând însa venirea momentului victoriei, cât si pentru a grabi clipa triumfului nostru, vom înfiinta si vom înmulti lojile masonice în toate tarile din lume. În aceste loji francmasonice, care pentru cei naivi vor parea opuse si diferite, îi vom coopta si îi vom atrage sa intre în ele pe toti aceia care sunt sau pot fi niste eminenti agenti. Aceste grupari, aceste „loji” vor reprezenta totodata centrul nostru principal de informatii si manipulare a maselor ignorante, fiindca ele vor ramâne mijlocul cel mai eficient al activitatii noastre. Vom conduce centralizat, în mod strict, toate aceste societati francmasonice (în mod aparent diferite) printro administratie cunoscuta numai de noi cei care suntem si vom ramâne total necunoscuti, pentru a putea actiona cât mai eficient din umbra si care va fi compusa si condusa în totalitate numai de cei mai inteligenti oameni ai nostri. Lojile noastre francmasonice vor avea fiecare câte un reprezentant numit de noi, iar acesta va fi cel care va da cuvântul de ordine si programul pe care noi îl vom decide; în dosul acestui reprezentant se va ascunde nebanuita administratia despre care am vorbit. Vom forma si vom întretine în cadrul acestor loji francmasonice focarul tuturor miscarilor anarhicerevolutionare si liberale, care vor servi scopurilor noastre. Aceste loji vor fi alcatuite din oameni cât mai docili si maleabili, care vor proveni pe cât posibil din toate straturile societatii, dar mai ales dintre cei bogati. Planurile politice cele mai secrete ne vor fi astfel aduse noua totdeauna la cunostinta si vor cadea în mâna noastra si, în cazul în care vom fi de acord cu continutul lor, ele vor intra imediat sub autoritatea noastra din prima zi a aparitiei lor. Printre membrii acestor loji vor trebui neaparat sa fie cuprinsi aproape toti agentii politiei nationale si internationale, deoarece serviciile lor sunt de neînlocuit pentru noi, având în vedere ca politia poate nu numai sa ia masuri rapide împotriva nesupusilor si recalcintrantilor, dar sa si acopere ori sa musamalizeze complet toate actiunile noastre rele sau sa gaseasca pretexte avantajoase pentru noi atunci când apar nemultumiri si când am putea fi descoperiti. Aceia care intra cel mai usor în societatile secrete sunt de obicei niste ambitiosi sau aventurieri si sunt în general oameni usurateci, cu care nu ne va fi greu sa ne întelegem pentru înfaptuirea planurilor noastre.
Daca se vor naste la un moment dat dezordini întrun Stat, aceasta va însemna ca am avut chiar noi nevoie sa generam tulburari pentru a nimici o solidaritate prea mare. Daca se va pune la cale un complot în sânul sau, conducatorul acestei uneltiri va fi unul dintre cei mai credinciosi servitori ai nostri.
Este absolut firesc ca noi, cei putini care facem parte din Ierarhia Francmasonica Secreta, si nimeni altcineva, sa fim cei care coordoneaza, nebanuiti de nimeni din umbra actiunea Francmasoneriei exterioare, pentru ca numai noi stim cu adevarat unde vrem sa ajungem; noi, numai noi cei ce facem parte din elita trebuie sa cunoastem scopul final al fiecarei actiuni, în timp ce toti ceilalti membri ai lojilor nu trebuie sa stie mai nimic. Pentru membrii Francmasoneriei exterioare, scopul respectivei actiuni va fi prezentat ca fiind altul si astfel ei nici macar nu vor banui ceea ce urmarim noi atunci. Ei se multumesc de obicei cu un succes momentan, care le satisface amorul propriu în înfaptuirea planurilor lor, fara a observa ca acest plan nu porneste totdeauna din initiativa lor ci le este sugerat de catre noi.
Oamenii se înscriu cel mai adesea în loji din curiozitate sau fiind animati de speranta desarta de asi satisface ambitiile politice cu ajutorul lor; altii vor sa profite de relatiile oferite de noi iar unii numai pentru asi expune înaintea unui public visurile lor irealizabile, care în realitate nu se sprijina pe nimic. De cele mai multe ori acestor oameni naivi le este sete de emotia succesului si a aplauzelor, manifestari cu care noi nu suntem niciodata zgârciti. Noi le oferim întotdeauna acest succes pentru a ne folosi ulterior de multumirea de sine care este legata de el si datorita careia oamenii primesc foarte usor sugestiile noastre fara a baga de seama, fiind în acelasi timp cu totul convinsi ca exprima fara gres ideile proprii si ca ei nici nu ar putea fi în stare sa si le însuseasca pe ale altora. Nici nu va puteti închipui cât de usor si cum pot cadea chiar si cei mai inteligenti oameni care se afla si ramân întro stare de naivitate plina de inconstienta, cu conditia de ai face sa fie cât mai multumiti de ei însisi. În acelasi timp doar noi stim cât este de usor sai descurajezi prin cel mai mic insucces, fie chiar numai prin încetarea aplauzelor, si astfel sai robesti unei supuneri slugarnice numai pentru a putea obtine mai mereu noi succese.
În masura în care marii nostri Maestri Francmasoni dispretuiesc gloria, numai spre a face sa reuseasca pe deplin si cât mai repede proiectele lor, în aceeasi masura oamenii obisnuiti care au mintea unor copii sunt în stare sasi jertfeasca toate telurile lor numai si numai pentru a obtine cât mai multa glorie. Acest fel tipic de a vedea al lor ne usureaza foarte mult sarcina de ai influenta si de ai conduce. Acesti tigri la înfatisare au în realitate sufletul unei turme de oi, iar capetele lor, cu rare exceptii, sunt cu desavârsire goale si tocmai aceasta explica de ce ei pot fi influentati si manipulati atât de usor. Leam dat acum drept cal de bataie, asa cum dai unui copil o jucarile, visul absorbirii complete a individualitatii omenesti de catre unitatea simbolica a colectivismului. Înca nau ajuns sa înteleaga si nici nu vor întelege curând ca aceasta jucarie lea absorbit deocamdata cu totul atentia. Este aici o încalcare fatisa a celei mai importante legi a naturii care, din prima zi a Creatiei, a facut pe fiecare fiinta deosebita de cealalta, tocmai pentru asi afirma în mod creator individualitatea.
Faptul ca noi am fost în stare sai aducem, iar actualmente sai mentinem în aceasta stare nebuneasca, nu ne dovedeste oare cu o limpezime orbitoare, cât de putin dezvoltata este mintea lor fata de mintea noastra? Acest aspect este cea mai importanta garantie a succesului nostru. Cât de clarvazatori erau MAESTRII nostri francmasoni care au spus ca pentru a atinge un scop mare nu trebuie niciodata sa te opresti în fata mijloacelor si nu trebuie sati precupetesti numarul victimelor jertfite! Noi nam numarat victimele din rândurile noastre si cu toate ca la nevoie am sacrificat pe unii dintre ai nostri, procedând astfel, am dat Ierarhiei noastre francmasonice secrete o putere pe care altfel nu am fi dobândito poate niciodata. Victimele dintre cei ai nostri, relativ putine ca numar, neau aparat totdeauna la momentul potrivit de distrugerea totala.
Moartea este sfârsitul de neînlaturat al fiecaruia. Mai util este sa grabim moartea acelora care, plini de fermitate, pun piedici operei noastre, decât sa murim noi, MAESTRII FRANCMASONI care am dat nastere acestei opere gigantice. Noi va trebui sai osândim la moarte si sai executam pe francmasonii tradatori, astfel încât nimeni, afara de fratii lor sa nu poata sa banuiasca ceva, nici chiar victimele condamnarii noastre. Ei mor toti, când trebuie, în conformitate cu planurile noastre, ÎN APARENTA de moarte naturala.
Aceste masuri drastice au înlaturat din sânul francmasoneriei (ordinare) orice urma de împotrivire si de nesupunere. Tot predicând crestinilor liberalismul, noi mentinem totodata si pe agentii nostri agitatori întro supunere desavârsita.

 

AL XVI-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Modul secret în care universitatile pot fi facute sa devina nevatamatoare. Clasicismul va fi pe deplin înlocuit. Educatia în Statul Planetar Unic si alte profesiuni. Reclama obligatorie a autoritatii „Stapânitorului” cel nou în scoli. Desfiintarea completa a învatamântului liber. Noile teorii ale Statului Planetar Unic. Independenta gândirii va fi reprimata. Învatatura în Statul Planetar Unic se va face mai ales prin imagine.
În scopul de a nimici cât mai repede si definitiv toate fortele colective care nu sunt ale noastre, vom întemeia noi altele, care vor actiona întrun spirit nou asa cum vrem noi (Universitati). Rectorii si profesorii vor fi pregatiti în taina pentru munca lor, în spiritul nostru francmasonic, prin programe de actiuni strict secrete si amanuntite, de la care ei nu se vor putea abate absolut deloc. Ei vor fi atunci numiti numai dupa ce vor fi verificati cu mare grija si vor depinde de guvern. Atunci când vom prelua puterea si vom conduce printrun Guvern Unic întreaga planeta, vom exclude complet din programele de studii dreptul cetatenesc si tot ceea ce priveste aspectul tainic care se refera la problemele politice. Aceste mari secrete, care permit sa fie manipulate masele, vor fi predate numai câtorva zeci de persoane alese chiar de noi prin testare pentru însusirile lor speciale. Când vom fi în final la putere, vom scoate complet din programele de studii toate acele materii care înainte erau studiate si care pot pricinui tulburari si îi vom face pe tineri sa fie ascultatori si sa îi iubeasca pâna la idolatrizare (cultul personalitatii!) pe cei care îi vor conduce. Vom sterge apoi din memoria umanitatii toate informatiile referitoare la faptele secolelor trecute care nu ne avantajeaza. Tot atunci vom face astfel încât vom desfiinta în întregime orice forma de învatamânt liber. Sistemul de reprimare sistematica a gândirii binefacatoare, creatoare, libere este de pe acum în vigoare în cadrul sistemului educational bazat din ce în ce mai mult pe folosirea persuasiva a imaginilor care va trebui sa transforme cât mai repede oamenii în niste animale supuse, care vor astepta inerti sa li se înfatiseze toate lucrurile prin imagini modificate conform intentiilor noastre pentru a întelege totul asa cum vrem noi. În Franta, unul dintre agentii nostri cei mai eficienti si anume Bourgeois, a început deja sa promoveze noul program de educatie cu ajutorul imaginilor.

 

AL XVII-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Baroul va fi restructurat. Influenta preotilor crestini va trebui sa scada tot mai mult. Libertatea constiintei se va urmari sa fie diminuata. Regele Statului Planetar Unic al Francmasonilor va fi simultan si Patriarh si Papa. Mijloacele secrete de lupta ale francmasoneriei cu bisericile existente. Problemele curente ale presei contemporane asa cum sunt ele privite de francmasoni. Organizarea cea noua a politiei. Politia voluntara. Spionajul si turnatoria dupa modelul gruparilor francmasonice secrete. Abuzurile de putere vor fi curent musamalizate.
Baroul îi face cel mai adesea pe oameni sa devina reci, cruzi, îndaratnici, totodata aceasta îi face sa fie obisnuiti sa vada totul în folosul apararii a nu conteaza ce si nu pentru a sustine binele social. Prin aceasta ei demoralizeaza aproape în întregime tribunalul. Noi vom face din acesti oameni împietriti la suflet si foarte servili functionari executivi. Avocatii si judecatorii vor fi lipsiti atunci de dreptul de a comunica cu inculpatii; ei vor primi numai procesele de la tribunal si apoi îsi vor apara clientii dupa interogatoriul luat de tribunal, o data ce faptele le vor fi astfel cunoscute. Ei vor primi în toate cazurile onorarii care vor fi independente de calitatea apararii. Aceasta va duce în scurt timp la suprimarea, printre altele, a coruptiei care exista actualmente în aparatul judecatoresc, caci la ora actuala acesta nu mai consimte sa dea câstig de cauza decât numai celui care plateste. Am luat de asemenea masuri pentru a discredita complet clasa preotilor crestini, si numai câtiva ani ne mai despart de desfiintarea religiei crestine (CONSPIRATIA FRANCMASONICA MONDIALA CARE VIZEAZA SUBMINAREA SI DISTRUGEREA CRESTINISMULUI). În general, presa noastra contemporana va demasca numai afacerile coruptiei de stat, religiile, incapacitatea flagranta si prostia actualilor conducatori si toate acestea vor fi facute în termenii cei mai înjositori, pentru ai ponegri si calomnia mai ales pe cei buni si destoinici în toate modurile, asa cum numai noi stim sa facem cu genialitatea noastra diabolica. În timpul guvernarii noastre planetare, fiecare al treilea om va supraveghea aproape permanent pe ceilalti. Atunci nu va mai fi deloc rusinos sa fii spion, cutra si denuntator. Agentii nostri, care vor fi cozile noastre de topor în multe situatii vor fi racolati atât din înalta societate, cât si din clasele de jos si chiar din cele de mijloc, dintre editori, tipografi, librari, comercianti, muncitori, birjari, lachei etc. Verificarea depozitiilor si a tuturor arestarilor vor depinde atunci de un grup de controlori. Acela care nu va da cât mai detaliat raportul asupra a tot ceea ce a vazut si a auzit în materie de politica, va fi considerat vinovat de tainuire si complicitate, fiind tratat dupa aceea ca si când sar fi dovedit ca a facut aceste doua lucruri. În regatul nostru universal, care va cuprinde toate tarile ce vor fi atunci fara granita, va fi obligatoriu pentru toti oamenii nostri devotati si fideli sa serveasca statul în felul acesta.

 

AL XVIII-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Masurile suplimentare de siguranta care vor fi luate de francmasoni. Supravegherea foarte atenta si totala a conspiratorilor. O garda numeroasa care îl pazeste la vedere pe Presedintele Statului indica ruina puterii. Garda regelui Statului Planetar al francmasonilor. Prestigiul mistic si totalitar al puterii. Arestarea rapida si cercetarea abuziva va fi realizata la prima banuiala atunci.
Când vom considera ca este stringent necesar sa întarim masurile de protectie politica, vom declansa imediat dezordine si manifestari de nemultumire, care vor fi amorsate si exprimate de oratori buni. Persoane nutrind aceleasi sentimente se vor uni cu ei. Aceasta ne va servi atunci drept motiv pentru a autoriza tot felul de perchezitii si supravegheri care se vor putea face chiar cu ajutorul politiei.
Nu trebuie sa se uite ca aproape totdeauna prestigiul puterii scade daca se descopera periodic ca exista comploturi împotriva sa. Noi am distrus nu o data prestigiul conducatorilor buni prin desele atentate organizate de agentii nostri, care pentru noi nu sunt altceva decât niste miei orbi ai turmei pe care o conducem. Vom sili astfel pe guvernanti sasi recunoasca neputinta prin masurile fatise de siguranta pe care ei vor fi nevoiti sa le ia si astfel vom ruina complet pâna la urma prestigiul puterii.
A pazi tot timpul, pe fata un mare conducator înseamna a recunoaste slabiciunea guvernului. Conducatorul Suprem ales de noi, când va apare în sânul multimii va fi totdeauna înconjurat de o multime de barbati si de femei care vor fi luati de cei naivi drept curiosi. Noi consideram ca o data cu instituirea garzii oficiale dispare prestigiul mistic al puterii.
Noi îi vom aresta imediat pe criminali la prima banuiala. Teama ca neam putea însela nu trebuie sa fie un motiv care sa dea posibilitatea de fuga ori de sustragere unor indivizi banuiti de un delict sau de o crima politica, situatie pentru care noi ne vom arata a fi neînduratori. Datorita prostiei lor si a naivitatii conducatorilor de state, la ora actuala, guvernele nu sunt în stare sa înteleaga ce este în realitate politica si care sunt tainele ei.

 

AL XIX-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Dreptul de a prezenta jalbe si proiecte va fi speculat la maxim de francmasoni. Razvratirile si rostul acestora. Crimele politice vor fi altfel judecate de tribunale. Reclama pentru crimele politice va trebui sa înceteze pentru totdeauna.
Cu toate ca noi nu vom îngadui ca fiecare sa se ocupe în mod direct de politica, vom încuraja în schimb orice raport, orice cerere care va solicita guvernul sa îmbunatateasca starea poporului: aceasta ne va permite sa vedem cât mai clar si la momentul potrivit toate lipsurile si doleantele supusilor nostri, carora le vom raspunde fie cu îndeplinirea cererilor facute, daca evident acestea nu ne lezeaza interesele, fie cu o respingere abil argumentata, care va urmari totodata sa dovedeasca greseala de judecata a celor ce leau alcatuit. Uneltirile revolutionare cel mai adesea nu sunt altceva decât latratul unui catelus împotriva unui elefant. Pentru un guvern care este organizat, asa cum trebuie, nu atât din punct de vedere politienesc, ci social, latratul acestui catelus nare însemnatate si se produce numai pentru ca dobitocul nusi cunoaste de fapt nici locul si nici însemnatatea lui. Va fi deajuns sa se dovedeasca, printrun exemplu sugestiv, atât importanta unuia cât si a celuilalt, pentru ca acesti catei sa înceteze de a mai latra si sa înceapa sa dea bucurosi din coada de îndata ce zaresc elefantul. Pentru a rapi crimei politice faima ei de fapta vitejeasca, vom avea grija sa o punem înaintea judecatorilor pe aceeasi treapta cu furtul, omorul si împreuna cu orice alta nelegiuire mârsava si josnica. Atunci opinia publica va confunda destul de usor în gândul ei aceasta categorie de crime cu rusinea tuturor celorlalte, si va sfârsi prin a le privi cu acelasi dispret. Noi neam propus de asemeni si întro anumita masura credem ca deja am izbutit sai împiedicam pe crestini sa mai lupte împotriva uneltirilor noastre revolutionare. În acest scop, atât prin presa, cât si prin cuvântarile noastre sau articolele publicate, în manualele de istorie care au fost si vor fi în mod viclean alcatuite de noi, am facut o abila reclama pentru asa zisa jertfa totala de sine care a fost sau este facuta de catre cei razvratiti chipurile în vederea binelui obstesc. Aceasta reclama a marit considerabil numarul liberalilor si a aruncat totodata mii de crestini naivi în rândurile turmei noastre facândui sa devina niste supusi francmasoni de duzina care ne servesc cu devotament interesele.

PROTOCOALELE INTELEPTILOR SIONULUI (V)

 

AL XX-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Noul program financiar. Impozitul va fi marit în mod progresiv. Perceperea progresiva si insidioasa a impozitului prin asa zisele timbre. Casa de fond de titluri si modul în care va fi evitata stagnarea banilor. Curtea de conturi. Desfiintarea reprezentarii. Stagnarea posibila a capitalurilor. Emisiunea de bani noi. Schimbul aurului. Schimbarea cea noua de cost a muncii. Bugetul. Împrumuturile statului si modul în care vor fi ele realizate. Seria hârtiilor cu 1% dobânda. Hârtiile industriale. Conducatorii crestinilor: favoritii si totodata agentii eficienti ai francmasonilor.
Vom vorbi acum succint despre programul nostru financiar pe care special lam pastrat pentru sfârsit, ca fiind punctul cel mai greu care totodata este culminant si hotarâtor al planurilor noastre de acaparare a puterii asupra întregului pamânt. Începând acum sa va vorbesc despre el, va voi aduce mai întâi aminte ceea ce vam mai spus odata, sub forma de aluzie, si anume ca, la noi, suma actelor noastre se rezolva printro banala chestiune de cifre.
Când vom pune mâna pe putere si vom domni nestingheriti asupra întregii planete, guvernul nostru unic si absolut se va feri în interesul sau propriu de a încarca prea mult poporul cu dari; el nu va uita atunci sa pozeze cu multa abilitate în rolul sau de parinte si aparator. Dar cum noi stim dintotdeauna ca organizatia guvernamentala costa scump, va trebui totusi sa gasim din timp mijloace de întretinere a ei. Iata de ce noi credem ca trebuie pregatit un anumit echilibru financiar cu o deosebita grija.
În timpul guvernarii noastre planetare, unice, Regele ales de noi va avea si va lansa cu ablitate ideea fictiva a legalitatii însusirii si proprietatii asupra a tot ceea ce se gaseste în Statul sau (acest lucru va fi destul de usor de înfaptuit), el va putea tocmai de aceea recurge la confiscarea prompta si aparent legala a tuturor sumelor de bani pe care el va crede ca sunt necesare pentru a regla circulatia monetara a Statului nostru planetar unic.
În felul acesta, atunci impozitele vor fi percepute fara sfiala, dar progresiv si ele vor asigura în realitate un venit cu mult mai mare decât cel dat de impozitul proportional de astazi. Conducatorul unic al statului nostru planetar nu va avea deloc nevoie de proprietati personale deoarece atunci tot ce este în stat este de fapt al lui, pentru ca noi stim ca în cazul în care acesta ar avea averile sale personale acestea ar anula drepturile sale ABSOLUTE de proprietate asupra bunurilor si a posesiunilor tuturor. Cumpararea unei proprietati, sau primirea unei mosteniri, se vor face numai platind o taxa de timbru progresiva. Calculati va rog cât de mult vor depasi aceste impozite care ne vor reveni doar noua actualele venituri ale statelor de pe tot pamântul.
Singurul individ care nu va mai avea atunci interesul sa fure din banii statului este proprietarul lor unic, adica seful statului nostru planetar. Tocmai din aceasta cauza, controlul sau direct interesat va face imposibile pierderile si risipa. Puterea sa nu va fi niciodata la discretia favoritilor carel înconjoara pentru ai da stralucire si maretie, pentru ca noi stim ca acestia nu urmaresc în majoritatea cazurilor decât interesele lor si nu pe acelea ale statului nostru planetar unic.
Crizele economice au fost si vor fi deseori provocate cu abilitate chiar de noi cu scopul de a retrage bani din circulatie. Capitaluri enorme ramâneau astfel fara sa fie folosite, sustragânduse în acest fel banii statului, care era pâna la urma obligat sa se adreseze acestor capitaluri pentru a avea bani. Aceste împrumuturi maresc în final cu foarte mult datoriile statului prin plata ulterioara a dobânzilor. Concentrarea aproape de neimaginat în trecut a industriei în mâinile capitalistilor, care au distrus si vor distruge complet mica industrie, a absorbit nu numai toate fortele poporului ci si pe acelea ale statelor actuale.
Orice împrumut pe care îl solicita dovedeste din plin slabiciunea statului respectiv si neîntelegerea drepturilor sale. În viziunea noastra împrumuturile stau permanent deasupra capetelor guvernantilor precum o sabie a lui Damocles, iar acestia, în loc sa ia de la popor banii de care au nevoie, printrun impozit temporar, vin cu mâna întinsa precum milogii ca sa cerseasca de la acele capitaluri uriase care au fost si sunt ale noastre. Împrumuturile externe sunt întocmai ca niste lipitori care nu se mai pot desface de pe trupul statului decât atunci când cad singure sau atunci când statul le arunca deoparte cu hotarâre. Totusi statele din cauza prostiei lor fara margini nu numai ca cel mai adesea nu le desfac, ci chiar continua sa si le aplice, astfel ca pâna la urma multe dintre aceste state trebuie sa piarda în urma acestor masive si abile „luari de sânge” benevole.
Atâta timp cât împrumuturile sunt doar interne, aceasta nu face decât sa mute banii din buzunarul saracului în acela al bogatului. Dar atunci când noi am cumparat prin coruptie si viclenie persoanele cele mai influente care ne trebuiau, urmarind astfel stramutarea cât mai grabnica a împrumuturilor la extern, aproape toate bogatiile statelor au început sa curga ca niste fluvii spre tezaurele noastre si în urma acestui tratament aproape toti oamenii au început sa ne plateasca un bir de robi. Daca nesabuinta atât de evidenta pentru noi a conducatorilor de stat, în ceea ce priveste afacerile statului si prostia crasa persoanelor cu functii importante de conducere precum si coruptibilitatea ministrilor au încarcat tarile lor de datorii uriase pe care cel mai adesea acestea nu le pot restitui, trebuie sa stiti ca toate acestea neau costat bani si au implicat eforturi. Hârtiile industriale (actiunile) vor fi apoi cumparate chiar de guvern care, din simplu tributar de impozite cum este acum , se va transforma mai târziu în împrumutator din calcul. O astfel de masura abila va face totdeauna sa înceteze stagnarea banilor si parazitismul si va sugruma gradat presa, fiindca trebuie sa aveti în vedere ca aceste lucruri ne sunt foarte de folos atât timp cât noi nu avem puterea la nivel planetar; dar retineti ca ele nu vor mai fi deloc de dorit atunci când o vom dobândi. Calculele pe care le vom prezenta atunci vor fi clare la momentul oportun si ele vor pune astfel capat abuzurilor de care la ora actuala noi ne folosim cu abilitate si îndrazneala pentru a dobândi puterea, fiindca trebuie sa va fie clar ca toate acestea nu vor fi tolerate sub conducerea noastra planetara unica. Conducatorii pe care chiar noi îi povatuiam altadata sa se distreze cât mai mult si cât mai des pe banii statului prin receptii, eticheta, serbari, cadouri nu erau decât un paravan al nostru. Darile de seama prezentate periodic de favoritii lor erau în realitate facute de agentii nostri si ele faceau promisiuni mincinoase si îmbucuratoare asupra viitorului cum ca acesta va aduce importante economii si mari ameliorari… Economii de ce anume? De noi împrumuturi?… Asa ar fi putut cei lucizi si inteligenti sai întrebe daca ar fi fost astfel, dar nefiind, ei nui întrebau pe aceia care le citeau darile de seama si proiectele care veneau si vin în continuare de la noi…

AL XXI-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Împrumuturile interne. Pasivul si impozitele. Conversiile. Casele de Economii si renta. Suprimarea completa a bursei fondurilor publice. Taxarea modificata a valorilor industriale.
Noi am profitat totdeauna din plin de coruptia administratorilor si de neglijenta crasa a tuturor conducatorilor pentru a primi ulterior înapoi prin intermediul dobânzilor sume duble, triple si uneori chiar si mai mari, în urma acordarii unor împrumuturi uriase care nu erau aproape deloc necesare statelor respective.
Când vom dobândi puterea absoluta asupra întregului pamânt, vom suprima în scurt timp toate Bursele de fonduri publice, deoarece nu vom mai admite ca prestigiul puterii noastre care va trebui sa fie legendara sa ajunga stirbit datorita unor variatii de preturi. Aceste preturi vor fi instituite atunci prin lege la valoarea lor reala. Vom înlocui astfel complet atunci bursele cu mari stabilimente de credit special a caror destinatie va fi sa taxeze valorile industriale în strânsa legatura cu valorile noastre guvernamentale. Aceste stabilimente vor fi atunci capabile sa arunce pe piata, chiar întro singura zi, peste cinci milioane de valori industriale. În felul acesta, toate intreprinderile industriale fara exceptie vor depinde de noi. Va puteti lesne închipui, sper, ce putere uriasa vom dobândi în acest mod.

 

AL XXII-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Secretul viitorului trebuie sã fie ascuns cu grijã. Rãul secular este singura bazã a binelui viitor. Aureola puterii absolute si adorarea ei misticã de cãtre masele ignorante.

V-am arãtat anterior secretul legãturilor noastre cu actualele guverne si operatiunile financiare pe care noi le coordonãm permanent din umbrã.

Sã stiti cã toate acestea se vor împlini pentru cã noi avem în mânã cea mai mare fortã modernã: AURUL. Cu ajutorul lui (al aurului) mai trebuie oare sã demonstrãm cã Ierarhia noastrã este în mod evident predestinatã sã aibã si sã pãstreze puterea absolutã? Puterea noastrã va fi mereu glorioasã atât pentru cã ea va fi imensã, cât si pentru cã ea va guverna si va conduce independent de pozitia liderilor politici si a oratorilor ce strigã cuvinte nebunesti pe care ei le numesc principii mari si care în realitate nu sunt decît utopii.

AL XXIII-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Reducerea drastica a productiei obiectelor de lux. Mica industrie si rolul ei. Somajul reprezinta un mare pericol în cadrul Statului Planetar Unic. Interzicerea completa a betiei. Condamnarea definitiva la moarte a vechii societati si învierea sa fara o noua forma. Regele Statului Planetar Unic al francmasonilor va fi considerat în unanimitate ca fiind alesul lui Dumnezeu.
Pentru ca popoarele sa se obisnuiasca cu supunerea, atunci când noi vom avea puterea deplina asupra întregului pamânt, trebuie sa fie obisnuite la un moment dat cu modestia si tocmai pentru aceasta trebuie sa fie micsorata atunci productia de bunuri de consum.
Noi vom restabili apoi noua industrie, care va da lovitura capitalurilor particulare ale diversilor fabricanti, pentru ca marii fabricanti îndreapta de multe ori, fara sa stie, avântul maselor împotriva guvernului. Noi stim de asemeni ca un popor care se ocupa asa cum trebuie de mica industrie nu cunoaste somajul. Somajul este de altfel lucrul cel mai periculos atât pentru conducere cât si pentru noi.
Guvernul Mondial al nostru, care va lua atunci locul guvernelor actuale guverne care deocamdata conduc popoarele deja demoralizate si slabite de noi, care au ajuns sa tagaduiasca chiar si puterea lui Dumnezeu va fi nevoit sa condamne la moarte astfel de societati muribunde si chiar sa le înnece în propriul lor sânge stricat, pentru a ridica pe ruinele lor viitoare Republica Mondiala Planetara care va fi guvernata numai de noi.

AL XXIV-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Întarirea radacinilor regelui Statului Planetar Unic al Francmasonilor. Pregatirea atenta si initierea secreta a regelui. Îndepartarea mostenitorilor sai directi. Regele Statului Planetar Unic si cei trei initiatori ai sai. Regele Statului Planetar Unic va avea un destin aparte. Ireprosabilitatea totala a moravurilor externe ale regelui.
Mai multi dintre Maestrii nostri francmasoni îi vor pregati la momentul oportun atât pe conducatorii Republicii cât si pe succesorii acestora, alegândui nu dupa criteriul ereditatii, ci dupa aptitudinile lor, pe care noi le consideram esentiale si îi vor initia în tainele ezoterice ale politicii. Urmasii directi ai conducatorilor vor fi îndepartati prompt daca în timpul studiilor vor da dovada fie de usurinta fie de alte însusiri care în viziunea noastra nu le sunt folositoare pentru a conduce.
Numai cei care sunt totdeauna capabili de a conduce cu o mare viclenie si fermitate fiind neînduplecati pâna la cruzime, vor primi în final dupa unele verificari dure frânele puterii din mâinile Marilor maestri francmasoni. În caz ca vreo boala sau orice altceva îi va slabi vointa si inteligenta, acel conducator va trebui sa cedeze în scurt timp locul altuia care este mai capabil.
Singur Conducatorul Suprem si cei trei Mari Maestri Francmasoni care vor fi initiatorii sai vor cunoaste cu adevarat ce se urmareste sa se finalizeze în viitor. Nimeni altcineva nu va sti unde doreste de fapt sa ajunga Conducatorul si tocmai de aceea nimeni printre ceilalti nu va îndrazni sa se împotriveasca la tot ceea ce el cunoaste.
Conducatorul Suprem al Guvernului Mondial nu trebuie sa fie dominat de pasiuni ci el trebuie totdeauna sasi domine pasiunile. Stâlpul de atunci al umanitatii, în persoana Conducatorului Suprem ales de noi numai dintre ai nostri, trebuie sa ne sacrifice doar noua toate dorintele sale personale.

PROTOCOALELE INTELEPTILOR SIONULUI ( Comentariu)

 

Redam în continuare un inspirat comentariu asupra planului strategic criminal al ofensivei francmasonice mondiale si urmarim astfel sa scoatem în evidenta consideratiile tactice asa cum sunt ele expuse cu cinism în aceste protocoale:
1. Francmasonii marturisesc aici scopul criminal pe care ei îl urmaresc si expun cu o mare îndrazneala mijloacele ce le vor întrebuinta, pentru a ajunge la aceasta tinta. Scopul este: distrugerea oricarui Stat crestin, pentru a ajunge ei stapâni. Sa vedem acum care le sunt mijloacele? Ca sa se întrebuinteze cele mai abile mijloace, trebuie stiut cine este pentru ei adversarul, iar adversarul ce trebuie rapus pâna la urma folosind nu conteaza ce mijloace malefice este natiunea crestina din fiecare Stat european. Dupa destainuirea plina de impertinenta a francmasonilor, omul este o bestie cruda, care nu stie decât de frica. Pentru a stapâni bestia trebuie în viziunea lor nebuneasca sa pui mâna pe putere. Astazi, când votul universal sa acordat poporului, tocmai pentru aceasta trebuie sa fie zapacite cu abilitate masele cu ideea libertatii, pentru ca astfel poporul sa prefaca libertatea în destrabalare si dezordine, si astfel facând sa fie scapate puterea din mâinile guvernantilor, masonii sireti si cruzi ridicanduse la putere pe umerii poporului înselat.
Cea mai evidenta dovada cu privire la punerea în aplicare a acestui plan diabolic de lupta neo da presa din toata lumea, condusa cam pretutindeni de francmasoni. Avem si în tara noastra, asa cum fiecare îsi poate da seama (daca este suficient de inteligent) o asemenea presa, care nu scrie decât numai si numai în numele „libertatii” si „democratiei”.
Pentru a ajunge la o mare destrabalare si dezordine, francmasonii marturisesc ca vor lucra în special prin coruptie pentru a învrajbi între ele toate partidele politice, pentru ca nu cumva sa mai ajunga la vreo întelegere, ei marturisesc ca vor actiona ca sa prosteasca si sa abrutizeze poporul crestin prin bauturi spirtoase; ei marturisesc de asemeni ca vor strica tineretul prin scrieri si filme pornografice, si ca vor deprava femeile crestine prin lux fara masura, superficialitate si îndemnarea la prostitutie. Toate acestea ei le fac aratând cu o criminala fatarnicie ca acesta este de fapt progresul. Învrajbirea aceasta sistematica o urmaresc francmasonii cam peste tot si fara îndoiala ca ei o urmaresc si la noi în România. De aceea putem vedea cu totii cât de înversunate sunt luptele dintre partide.
În ceea ce priveste bauturile alcoolice, nu întâmplator se constata mereu de catre serviciile sanitare, falsificarea lor. Barurile de zi sau de noapte si restaurantele se înmultesc mereu si întro mult mai mare masura decît celelalte magazine.
În privinta degradarii morale si spirituale prin vicii si pornografie se pot vedea zilnic si la noi reviste si ziare care sugestioneaza în acest sens si îndeamna în mod insidios tineretul la desfrâu, vlaguire, sexualitate animalica, prostitutie, sadism, masturbare, masochism, satanism.
Când prin astfel de mijloace se va ajunge sa se destrame toate legaturile sociale si politice din tara atunci, spune el, se va arunca ca o fiara de prada asupra a ceea ce a mai ramas din acest putregai si va rasturna totul, pentru ca el sa întemeieze apoi un Stat nou planetar unic.
În Statul cel nou Mondial, UNIC, ridicat pe ruinele Statelor crestine, francmasonii nu se vor mai calauzi dupa regula LIBERTATII. Acest cuvânt în viziunea sa criminala a fost bun de exploatat, spre a darâma din temelii Statul crestin. El va întrebuinta apoi NUMAI „despotismul absolut, fara de care nu poate exista civilizatia”.
În aceasta lupta ascunsa si pe zi ce trece mai agriga, francmasonul sia luat ca tovaras nedespartit AURUL, cu care el îi cumpara pe crestinii slabi de înger si manipuleaza cu viclenie masele de oameni prin presa aberanta cu care zapaceste mintile celor multi si prosti.
2. Francmasonul a stiut si stie totdeauna sa traga multe foloase din dezordine. Tocmai de aceea, el a cautat si cauta mai mereu sa dezlantuie dezordinea, revolutia, razboiul pentru ca asemenea framântari iau adus numai profituri.
Cum cauta sa profite francmasonii de dezordine? În doua feluri: ei se îmbogatesc, pe când crestinii saracesc si se împutineaza în razboaie; astfel ajung francmasonii sa spuna în final cuvântul hotarâtor chiar în Statele pe care au stiut sa le manipuleze cu viclenie pentru ca sa le arunce în razboi.
Tocmai de aceea, cel mai adesea ei cauta sa faca din razboaie o cearta sângeroasa pentru bani si cum ei au adunat, deloc întâmplator, tot aurul din lume în bancile lor, ei vor fi aproape totdeauna ascultati si la încheierea pacii.
Dar în timp de pace oare cum actioneaza cel mai adesea francmasonul? El cauta înainte de toate sa întunece judecata cea dreapta si cinstita a crestinului cu vorbe goale si cu fagaduinte mincinoase, despre care el înca de mai înainte stie ca nu se pot împlini. Prin ce mijloc? Prin PRESA. Francmasonul sta ascuns în umbra si priveste cu dispret cum altii muncesc, le afla necazurile, nemultumirile si apoi el începe prin presa sa asmuta multimea contra cârmuirii, sa îi clatine încrederea în cinstea si dreptatea conducatorilor, pentru a o atrage de partea lui.
De aceea ei cauta în primul rând ca în orice tara sa puna mâna pe PRESA. Ei stiu ca în viziunea lor satanica presa este scara care duce la o putere pamânteasca si la bogatie, peste cadavre de crestini.
3. Intram astfel si mai adânc în sufletul satanic, perfid si criminal al francmasonului; mai întâi el cauta sa distruga sistematic ordinea stabilita prin Constitutie. Constitutia este legea de baza a Statului, care stabileste un echilibru între puterile Statului: între Conducatorul acestuia, persoanele care cârmuiesc si popor. El cauta sa sfarme aceasta cumpana dreapta, cautând prin puterea aurului si mai ales prin minciunile din presa sa desparta pe conducatori de poporul pe care îl conduc. Pentru a ajunge cât mai repede aici, ei împing pe toti ambitiosii sa dea asalt puterii, îndeamna pe toti nepriceputii sa vorbeasca verzi si uscate în Parlament, pentru a împiedica guvernele sa faca legi, ei pun ziaristii sa atace tot ce este bun, spiritual, divin si cinstit în tara, pentru ca poporul, care în naivitatea sa crede foarte usor, sa nu mai aiba încredere în nimeni si sa ceara mereu schimbare de guvern. Cu cât guvernele se schimba mai des, cu atât slabeste mai mult puterea de a conduce si de aceasta slabiciune nu profita decât francmasonul. De aceea, citim atât de des chiar si în presa de la noi ca e nevoie totdeauna de schimbari de guvern. Poporul care nu cunoaste metoda, greu de învatat, a guvernarii, îi crede pe francmasoni, pentru ca francmasonii pe de o parte îi mint cu impertinenta prin conducatorii pe care îi cumpara cu aurul lor, iar pe de alta parte ei fac sa fie tot mai nemultumit poporul, cautând prin toate mijloacele sal saraceasca si sai scumpeasca viata. Când omul este flamând si coplesit de toate lipsurile, mai usor pleaca urechea la minciuni, decât daca îi merg toate bine. De aceea francmasonul din Protocoale marturiseste ca puterea lor creste foarte mult mai ales atunci când crestinului îi merge tot mai rau, astfel ne apare evident ca puterea francmasonilor sta ascunsa în foametea crestinului, în nefericirea sa, în slabirea tot mai mare a muncitorilor nostri.
Tocmai de aceea francmasonul îsi destainuie gândul sau criminal, ca el, având puterea banului asupra celor pe care ia saracit, îi va stapâni complet si mult mai aprig decât o faceau altadata regii si împaratii. La un semn al lor, toata multimea de flamânzi, salbaticita de ura provocata de francmasoni prin presa, se va arunca asupra puternicilor zilei, va distruge totul si atunci francmasonul sconteaza ca va lua puterea. Asta el nu o viseaza, ci o marturiseste cu un cinism uluitor în Protocoale si tot acolo el arata si drumul pe care va ajunge la aceasta mârsava tinta.
Dar oare în aceasta revolutie ei nu îsi vor pierde capul? Nu! spun ei cu impertinenta, pentru ca ei au pregatit revolutia, ei stiu când va izbucni si doar ei vor sti sa se fereasca.
Asa tind sa ajunga în curând si la noi fracmasonii atâtând luptele politice, împiedicând orice unire cuminte între partide, cumparând pe conducatorii lacomi de bani, învrajbind poporul, aruncând samânta urii si a deznadejdii între mase. Dar peste hotare? Iata ce marturisesc chiar ei: „Astazi aproape nimeni nu ne mai poate ataca, pentru ca deja suntem o mare putere care domneste deasupra tuturor Statelor din lume; când spre exemplu ne ataca un Stat, ne apara imediat celelalte.” De aceea spun ei ca au ajuns la culmea puterii si ca putin le mai trebuie sa se încolaceasca peste trupul ultimelor State de pe continent si astfel sa ajunga sa tina toata Europa în mâini ca întrun cleste.
4. Francmasonul, care lupta cel mai adesea pe ascuns, marturiseste ca astazi a ajuns sa fie o mare putere nevazuta. Si pentru ca sa înlature cât mai repede orice concurenta, el se ridica contra credintei crestine, care iarasi este o forta nevazuta. Astfel el îsi dezvaluie planul, în conformitate cu care trebuie ruinata în întregime religia crestina. Francmasonul considera ca trebuie smuls din sufletul nostru spiritul stramosesc al credintei si al pretuirii bunurilor sufletesti, divine, mai presus de cele materiale. El cauta sistematic sa ne otraveasca, sa ne cufunde pe nesimtite în mocirla poftei nemasurate de bani si a acumularii obsesive de bunuri materiale. Astfel crestinul ajunge sa nu vada pe dusmanul tuturor celor buni care este francmasonul. Cum va ajunge el aici? Înainte de toate el va trezi în noi pofta banului prin speculatii în industrie si va actiona astfel încât valorile sa treaca din mâna în mâna, pâna se vor înfunda tot în bugetul francmasonilor. Odata ce va trezi si va amplifica aceasta pofta nesabuita, care ruineaza sufletul, francmasonul va ademeni pe cei mai multi crestini de partea sa, si apoi pe acestia îi va trimite la lupta împotriva crestinilor celor buni si dezinteresati, pentru a distruge astfel si ceea ce a mai ramas bun si divin. Fiecare, atunci când va privi atent si lucid luptele politice ce se dau la noi pentru putere, va cerceta câti luptatori sunt francmasoni si atunci la lumina cea noua a Protocoalelor, el va întelege multe din caracterul si metodele luptelor politice din România. Pe aceasta tara, siau pus ochii francmasonii; ei doresc sa împiedice aici consolidarea unitatii spirituale a acestui popor, sa sporeasca slabiciunea, saracia si dezordinea, pentru a ajunge MAI ALES AICI cât mai usor la putere.
5. Dupa ce el va ajunge sa destrame tot ce era bun, sfânt si întarit prin legi cinstite în societatea crestina, francmasonul îsi pune acum întrebarea: cum va guverna el peste mormanul de ruine si tot el raspunde astfel: prin cel mai aprig despotism, dar si acesta va fi întronat de o asa maniera încât ei sa ramâna tot în umbra, sa nu fie cumva vazuti, dar mâna lor de fier ascunsa sa tina în frâu si în saracie crestinii. Cum vor ajunge francmasonii sa stapâneasca opinia publica? Prin PRESA, aceasta presa infecta DE SCANDAL va obosi lumea, cautând sa critice cu viclenie tot ceea ce este bun si va urmari totodata sa zapaceasca mintile celor multi în asa fel încât acestia sa nu mai stie a se descurca aproape deloc în gestionarea propriilor lor afaceri. Al doilea mijloc este sa se aduca atâta trivialitate, abjectie, stricaciune, pornografie, pacate (vicii) în popor si sa învrajbeasca partidele politice unele împotriva altora, pâna când în final se va ajunge la o criza generala cu neputinta de vindecat.
Cinematograful a constituit si constituie fara îndoiala un progres remarcabil al fotografiei în legatura cu scenele în miscare. Cine, decât francmasonii, poarta la ora actuala raspunderea pentru degenerarea cinematografului, care prin filmele de groaza si violenta pline de crime si abjectii a ajuns sa constituie o grava primejdie morala, asa încât a ridicat împotrivai opinia generala a celor cu bun simt (dar care sunt foarte putini) care astazi îl condamna? Cine oare sunt (cu rare exceptii) patronii localurilor infecte de asa zisa petrecere si de dans cât si a tuturor cluburilor de BINGO sau biliard unde se omoara timpul, se risipeste în mod aberant energia psihica si se distrug nervii crestinilor din toata lumea? Luati acei tineri debusolati drogati si fistichiu gatiti si fetele de astazi depravate, avide de senzatii tari, care fumeaza, beau si asculta muzica SATANICAMETALICA sau ROCK, cu exteriorul lor straniu si cu lipsa de simt a raspunderii si remarcati cum de la haina din afara pâna la intimitatea ideilor si sperantelor lor demoniace, rele si nesabuite, puteti în final sai pecetluiti aproape pe toti cu aceeasi eticheta: „Educati, rataciti, manipulati si exploatati de noi”. Procedând astfel, faptele crude lumineaza cât se poate de viu fraza din Protocoale: „Printro educatie împanata de principii si teorii aberante, pe care noi le consideram ca fiind false, dar pe care chiar noi leam inspirat, am izbutit sa ratacim aproape în totalitate tineretul crestin si am ajuns sal prostim si sal demoralizam”. „Petreceri abrutizante cu mult alcool si droguri, jocuri de noroc, localuri de dans care streseaza si tulbura mintea, mode paranoice fara gust, briliante false toate acestea si multe altele, care „înfloresc” naucind putina minte ce a mai ramas la unii exercita o presiune insidioasa nevazuta asupra poporului si totodata înghit aproape toate sursele de venituri.”
Protocoalele francmasonilor vorbesc de asemeni despre un Guvern Suprem Planetar care este o forma de cârmuire care sta cu mult deasupra Statelor, asa cum sa facut cu Liga Natiunilor (actuala O.N.U.) unde la ora actuala este stiut ca din umbra masonii cei puternici din Anglia si din Statele Unite uneltesc si hotarasc aproape totul. În afara de aceasta organizatie, ei marturisesc de asemeni cu mult cinism ca întreaga masinarie a oricarui Stat se afla acum în mâna lor, pentru ca masinaria nu merge decât unsa cu bani si aceasta este pentru ei firesc si obligatoriu, pentru ca aurul este al lor.
6. O importanta parte dintre mijloacele diabolice cu care francmasonii pregatesc ruina economica a crestinilor, sunt „monopolurile” de marfuri si articole, adica acapararea în mâna unora a tuturor lucrurilor necesare. Prin aceasta acaparare masiva aproape toate preturile se impun numai de catre ei, dupa bunul lor plac, iar tot ce se mai gaseste în mâinile crestinilor este înghitit rând pe rând, sau stors aproape în întregime tot de ei.
În primul rând este evident ca cea dântâi acaparare a lor este facuta cu banii sau cu alte cuvinte cu creditul pe care ei îl acorda cu atâta „GENEROZITATE” Statelor. Asa numita finantare internationala este menita a conduce în realitate, prin DICTAT si santaje insidioase de tot felul politica Statelor NUMAI dupa interesele LOR. Totodata, dupa cum marturisesc chiar ei, în urma framântarilor politice, revolutii sau razboaie, se poate face simtita puterea mare a lor prin aceea ca ulterior Statele, dupa asemenea framântari, au în mod OBLIGATORIU nevoie de împrumuturi foarte mari pentru echilibrarea bugetelor si pentru acoperirea cheluielilor mari avute.
De aceea arata francmasonii ca trebuie marit cât mai mult prestigiul si însemnatatea asa numitei finantari internationale de care toate Statele, spun ei, trebuie neaparat sa atârne cât mai mult.
Astfel nu este deloc întâmplator ca si tarii noastre, luata ca tinta de cucerire pentru ei, iau impus pe lânga alte grele conditii si „clauza minoritatilor” care în realitate vizeaza controlul din afara a problemelor noastre interne. Ei bine, daca noi am fi complet de acord, cu tot ceea ce francmasonii urmaresc sa reuseasca în ROMÂNIA imediat ni sar da (în schimb) bani multi ca împrumut, marfuri, iar Leul probabil, ar ajunge iar la valoarea lui de mai înainte. Dar iata ca în situatia actuala din moment ce ei nu siau împlinit înca dobitoacele lor scopuri pe care le urmaresc la noi, au continuat si continua sasi bata joc de interesele noastre, aducând Leul la devalorizarea de acum.

Iata prin urmare cu câta abilitate si viclenie siau facut ei interesele, urmarind cu strictete punerea în practica a planului din Protocoale.
Uitândune cu o mare atentie si luciditate în jurul nostru, putem vedea foarte clar cum aproape tot, ceea ce ei au planuit în urma cu aproape 100 de ani se pune la cale si se realizeaza acum sub ochii nostri CARE NU BANUIESC NIMIC. Inflatia care creste în fiecare zi, provocata chiar de ei, a adus la stadiul de criza îndeosebi crestinii. Toate bunurile si pamânturile, trec aproape întotdeauna în mâinile LOR. Pretul muncii se ridica tot mai mult, fara ca muncitorii sa foloseasca ceva, caci prin intermediul masinatiilor si a speculatiilor puse la cale de ei pretul celor necesare se scumpeste si mai mult.
Prin acest exemplu, elocvent luat din mijlocul vietii noastre de zi cu zi, putem vedea (daca nu suntem, ORBI (tâmpiti!)) cât de mult corespunde realitatii planul cel hidos si criminal al Protocoalelor, care dovedeste în mod semnificativ ca marirea reciproca si dezastruoasa atât a salariilor cât si a preturilor obiectelor de prima necesitate, nu este niciodata facuta pentru ca sa câstige salariatul sau producatorul, ci tot numai EL FRANCMASONUL.
7. Începând cu revolutia franceza, aproape toate revoltele si toate framântarile, ca si marea majoritate a razboaielor din tarile crestine, au fost începute de ei sau au fost întretinute de ei.
Spre exemplu, chiar la noi în tara, rascoala din anul 1907 a fost fara îndoiala pusa la cale si întretinuta tot de ei, cu scopul (ascuns, se întelege), de a profita cât mai mult de situatia precara a tarii, pentru a obtine noi drepturi si avantaje nemeritate care sai tina în fruntea treburilor publice, dar chiar si în aceste conditii ei tot au încercat si încearca mai departe sa provoace noi dezastre prin revolte sau razboaie.
Idei rau sau în mod nebunesc întelese despre liberalism, idei vagi si eronate despre asazisa toleranta, pe care Protocoalele leau compromis si apoi leau murdarit cu desavîrsire, au ajuns sa subjuge în timp toate institutiile noastre si întreaga viata publica.
Aproape peste tot, francmasonii stapânesc în mod ascuns si prin aceasta stapânire ei urmaresc sa pregateasca ruina Statelor crestine, asmutândule pe unele împotriva altora, pentru ca mai apoi, atunci când aceasta metoda va fi insuficienta, sa utilizeze tunurile.
8. Când studiem o adunare importanta care hotaraste asupra destinelor omenirii, si mai ales daca le cercetam cu atentie si luciditate trecutul celor care participa la respectiva adunare, atunci aproape fara nici o greutate putem fixa momentul în care ei au cazut în situatia fatala, ce lea adus unele foloase de moment, dar care ia facut sa devina si sa ramâna în mod aproape inexorabil sclavii unei puteri satanice care evita lumina publicitatii. Toate aceasta nu se explica decât prin ideile diabolice din Protocoale: „Noi vom face sa se aleaga Presedintii al caror trecut este patat”.
Ceea ce este însa si mai grav, este faptul ca tocmai din cauza acestei influente satanice predominante, adevarul, chiar daca este descoperit pentru unii, iar pentru altii care înca se afla si ramân mai departe sub influenta LOR, este întunecat si negat în totalitate, în aceasta uriasa si planetara actiune criminala ei sunt în mod constant ajutati de marea si uluitoarea indiferenta cu care chiar popoarele care sunt victime privesc deocamdata aceasta problema.
9. Conducerea Suprema francmasonica a hotarât ca cei alesi dintre ei (francmasoni), care deja detin conducerea lojilor masonice în cadrul popoarelor crestine, sa nu actioneze în mod similar pentru toate popoarele planetei, adica sa nu actioneze, cu alte cuvinte, dupa un model unic pentru toata lumea, ci ei trebuie sa întrebuinteze mijloace criminale adecvate care trebuie sa fie oarecum diferite, în functie de natura si specificul poporului în mijlocul caruia actioneaza, numai astfel fiind asigurati ca nu vor esua în îndeplinirea planurilor lor criminale.
Atunci când francmasonii vor ajunge stapâni peste toata lumea, ei spun ca vor înlocui cuvântul lor de ordine de azi care este cuprins în deviza: „LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE”, nu prin alte cuvinte, ci printrun alt înteles, pe care îl vor oferi acestei devize si anume acel înteles naucitor care le poate usura stapânirea, adica: dreptul la libertate, datoria egalitatii si idealul fraternitatii.
Oare ce vrea sa însemne aceasta deosebire, care la prima vedere pare a fi numai între cuvinte? Pâna în momentul trecerii puterii în mâinile francmasonilor, libertatea, egalitatea si fraternitatea vor putea sa fie un tel catre care lumea crestina merge orbeste, dar din momentul în care puterea va trece în mâinile LOR, libertatea, egalitatea ca si fraternitatea urmeaza a fi acordate popoarelor numai în masura în care sunt de obicei acordate drepturile si executate datoriile, adica numai dupa bunul plac al celor care detin puterea.
Peste toate aceste guverne ale statelor ce exista pe aceasta planeta ei spun ca au un guvern al lor superior francmasonic, care doar acela conduce destinele lumii actionând în mod ocult dar puternic. Puterea aceasta efemera ei o au doar prin faptul ca au la picioarele lor, prin banii si aurul pe care îl detin, pe toti oamenii prabusiti moral, corupti, ambitiosi, patimasi, plini de vicii sau patati, ajutândule ambitiile murdare, razbunarile si împlinindule toate poftele. În felul acesta ei spun ca au în, sau la mâna lor pe aproape toti conducatorii de tari si popoare, care, prin greselile si ticalosiile lor (multe dintre ele trezite si amplificate chiar de ei), vor aduce tot mai multe popoare la revolta, pâna când acestea vor cere CULMEA PACALELII de la EI scaparea (salvarea).
Singura frica a francmasonilor sunt Regii (care nu au fost cooptati în francmasonerie), fiindca acestia, prin independenta si puterea pe care leo dau drepturile de mostenire a Tronului, pot sa se opuna francmasonilor facândule prin aceasta mult rau. Pentru a ajunge la telul criminal urmarit de ei, francmasonii au procedat mai întâi la izolarea poporului de conducatorul sau, ridicând un zid de minciuni între ceea ce presa si propaganda lor îl face sa vada, pâna când în final acesta (conducatorul) ajunge sa fie un aderent orb al lor, pe care ei îl duc apoi de mâna numai unde vor ei.
Ceea ce ne apare ca fiind cumplit de primejdios, este mijlocul în mod evident terorist cu care ei marturisesc ca vor scapa de revolta omenirii crestine, atunci când aceasta se va destepta. Ei spun ca întro asemenea situatie vor scapa de furia crestinilor, aruncândule în aer toate orasele mari, cu ajutorul drumurilor (tunelelor) subpamântene pe care atunci le vor avea la dispozitie în respectivele orase, astfel încât ei vor îngropa în ruine revolta crestinilor uniti care ar îndrazni sa se ridice împotriva lor. Asadar, întro asemenea situatie, asasinatul terorist în masa va pune vârf la toate crimele francmasonilor. Desi la prima vedere asa ceva pare incredibil sa nu uitam tunelele care au fost construite în acest scop din ordinul FRANCMASONULUI CEAUSESCU.
10. Prin orice mijloace, francmasonii pun în calea neamurilor crestine toate ispitele si viciile, printre acestea la loc de „cinste” aflânduse otravirea lenta cu bauturi alcoolice, care fac totodata sa se prabuseasca moralitatea si faciliteaza coruptia. Ei vor astfel sa slabeasca cât mai mult orice rezistenta si urmaresc în acelasi timp sa zapaceasca multimea în asa fel încît aceasta sa ajunga sa creada ca ei sunt întradevar niste „mari binefacatori” ai omenirii.
Stapânirea aceasta ei sconteaza ca pâna la urma o vor avea asigurândusi controlul si domnia asupra majoritatii poporului, deoarece în viziunea lor criminala numarul celor din popor care se vor lasa condusi va fi acela care le va asigura puterea, întrucât, în conformitate cu parerea lor, cei mai multi indivizi ai unui popor sunt rai, viciosi, fara multa inteligenta sau cultura, ei putând fi tocmai de aceea usor de stapânit prin frica. Tocmai de aceea francmasonii au luptat si lupta pretutindeni pentru votul universal, întrucât prin el pot fi înlaturate cu usurinta mintile luminate ale crestinilor care prin vot, în strânsa legatura cu gradul de cultura si starea sociala a fiecaruia razbateau mult mai usor la conducere, acolo unde vor sa fie numai ei (francmasonii).
Dupa introducerea zapacelii si rasturnarea tuturor valorilor nationale si spirituale din fiecare Stat, urmeaza în planul lor introducerea REPUBLICII, pe care, dupa cum se vede deja au introduso în multe State. Prin republica francmasonii considera ca pot conduce cu mult mai multa viclenie si abilitate, întrucât republicile sunt în general conduse de oameni alesi la intervale scurte de timp (34 ani), atât prin manipulari mârsave prin presa cât si prin masinatiile murdare ale conducerii lor ascunse. Presedintii de republica la rândul lor, sunt în felul acesta de asemenea stapâniti de ei. Ei spun ca pentru a fi si mai siguri de oamenii lor de paie, vor împinge cel mai adesea la presedentia Statelor oameni compromisi care au o pata morala în trecutul lor.
În felul acesta, atât prin bani, cât si prin presa si prin influenta lor mârsava, ascunsa dar puternica ei pot face sa fie alesi exact oamenii lor în calitate de presedinti ai Statelor; imediat dupa alegere ei îi vor tine pe acestia în mâna si vor face cu ei ceea ce vor, prin santaje. În cazul în care acestia nu se vor supune, îi vor denunta la scurt timp dupa respectiva nesupunere pentru pacatele lor, care sunt cunoscute numai de francmasoni. Santajati de frica de a nu pierde cumva „binefacerile” puterii, acesti oameni de paie, vor juca aproape totdeauna dupa cum le vor cânta stapânii lor (francmasonii).
Iata prin urmare de ce lupta francmasonii cu atâta înversunare în presa lor contra Regilor, si de ce au actionat cu atâta tenacitate si au reusit sa faca sa se prabuseasca atâtia Împarati si Regi, punând în locul lor niste presedinti de republica care erau în general „oamenii lor de paie”. Acolo unde deja au reusit sa introduca republica, pentru a fi siguri de ea, au facut la scurt timp dupa aceea sa se voteze legi care interzic cu desavârsire orice forma de manifestare care ar permite revenirea la guvernarea monarhica. Monarhiile sunt privite ca fiind o mare piedica pentru planurile diabolice de stapânire si distrugere ale francmasonilor deoarece REGII nu sunt raspunzatori în fata nimanui pe pamânt, ci ei raspund doar în ceruri, în fata lui Dumnezeu, scapând astfel complet de sub controlul si puterea francmasonilor.
Pentru a ajunge sa stapâneasca si mai abil lumea, francmasonii spun ca vor face sa fie alesi presedintii de republica de catre Camerele Deputatilor, însa acestor Camere li se va ridica cu timpul dreptul de a propune sau de a schimba legile, acest drept trecând dupa aceea numai asupra presedintilor de republica. În felul acesta, guvernele vor atrage aproape toate atacurile, iar pentru a fi scapate de o raspundere efectiva, se va introduce peste tot apelul la popor, adica REFERENDUMUL. Poporul care va hotarî soarta presedintilor si a guvernelor lor, va fi atunci servitorul lor orb si aproape niciodata nu va hotarî altfel decât cum vor vrea francmasonii. În plus, pentru a avea si mai la îndemâna soarta popoarelor crestine, pe care sa le poata arunca atunci când vor ei unele contra altora în razboaie crunte, dreptul de a declara razboi îl vor lasa tot numai presedintelui, care mai mereu este asa cum am vazut unealta lor supusa.
Mai departe francmasonii vor reduce tot mai mult drepturile si garantiile constitutionale, pentru ca astfel sa faca loc unei guvernari AUTOCRATE, care odata cu reducerea garantiilor constitutionale, va sapa tot mai adânc prapastia dintre popoare si guvernele lor.
Gândind cu luciditate la toate acestea ori de câte ori vedem nesfârsitele framântari dintre partide, ne putem da seama cât de aproape încep sa se simta francmasonii de nemernica lor victorie.
11. Pâna acum protocoalele secrete francmasonice au aratat mijloacele ascunse de distrugere a Statelor crestine, de acum înainte vom asista la ridicarea pe ruinele tuturor statelor crestine a Statului universal UNIC francmasonic care nu va mai avea frontiere. Protocoalele secrete declara ca tot ce scrie astazi presa din toata lumea despre libertate, despre democratie, despre o mai justa repartitie a bunurilor pamântesti, despre votul universal, despre aproape toate eforturile ce se fac pentru a aduce fericirea reala si bunastarea celor multi si nevoiasi, toate acestea sunt bune pentru „brutele de crestini” care nu înteleg mai nimic din ceea ce este real, si care datorita naivitatii si prostiei lor trebuie mai mereu sa fie ametite cu fagaduieli desarte. Ei marturisesc însa ca toate aceste vorbe goale vor trebui sa dispara din lume în momentul în care vor ajunge ei la putere. Crestinatatea va fi atunci socata si înmarmurita de o asemenea întorsatura si va astepta inerta îndreptarea raului de la noii guvernanti; francmasonii considera ca atunci ea nu va mai fi în stare sa opuna vreo rezistenta, dupa ce a fost redusa la un asemenea grad de mizerie sufleteasca si materiala. „Crestinii naivi si prosti sunt întocmai ca o turma de oi, iar noi suntem întocmai precum lupii printre ele. Stiti ce li se întâmpla oilor când ajung lupii în turma”. Aceasta marturisire este cu atât mai pretioasa, cu cât constatam ca ea se aplica exact acolo (în statele) unde francmasonii au pus deja mâna pe putere.
12. Presa, care astazi este un mijloc de aparare al tuturor libertatilor aberante care merg uneori pâna la anarhie, va fi strasnic îngradita atunci când va veni stapânirea francmasonilor pentru aceasta promulgânduse legi care vor permite aceasta restrictie întrucât libertatea, asa cum o înteleg ei în timpul domniei lor, este în viziunea lor dreptul de a face numai ceea ce este îngaduit de legi. Ei vor împiedica total controlul opiniei publice, care se poate face astazi cu ajutorul tiparului, pe de o parte punând taxe foarte mari asupra tipariturilor de orice fel, iar pe de alta parte prin obligativitatea ce o vor institui în a se cere înainte de aparitia oricarei scrieri verificarea atenta si revizuirea ei de catre autoritati. Prin aceste mijloace francmasonii sconteaza ca vor reusi ca tot ceea ce ar putea sa le împiedice domnia prin trezirea opiniei publice, sa nu vada niciodata lumina presei.
Pâna atunci ei au actionat însa foarte mult si au câstigat peste tot controlul neconditionat asupra marii majoritati a presei din lumea întreaga, ascultând sfaturile date cu o inteligenta diabolica de toti marii lor conducatori pe care iau avut si care le spuneau: „Priviti totul ca fiind aproape nimic. Banii ca fiind nimic. Consideratia sau dispretul ca fiind mai nimic. Priviti însa presa ca fiind totul, pentru ca având controlul deplin asupra presei, vom avea astfel tot restul”.
Presa, care cel mai adesea este manipulata de francmasoni, strecoara vrând nevrând sugestii insidioase foarte rele sau rele în sufletul cititorilor si adeseori se lucreaza în secret pentru slabirea Statului, Natiunii, Spiritualitatii, Moralei, a Armatei, a Bisericii, etc.
Tot astfel se poate întelege CINE anume sapa la temelia iubirii dintre frati, asmutând provinciile tarii unele contra altora numai pentru asi realiza interesele LOR politice, conform poruncilor din Protocoale, unde se vorbeste de sprijinirea subversiva a autonomiei si neîntelegerii dintre provincii: „Atentia noastra se va întinde în mod special asupra provinciei. Trebuie adeseori sa atâtam acolo sperante si dorinte net potrivnice celor din capitala, careia îi vom spune ca acestea sunt sperantele si dorintele adevarate ale provinciilor, desi e lesne de înteles ca izvorul dezbinarilor nu porneste decât de la noi. Caci atâta timp cât noi (francmasonii!) nu ne vom bucura înca de o putere deplina, vom simti adesea necesitatea de a înabusi glasul capitalelor cu acela al majoritatii, al poporului din provincii, care va fi lesne atâtat de catre agentii nostri abili si CHARISMATICI.”
Desi sunt scrise cu zeci de ani înainte de unirea Românilor, este aproape uluitor cât de exact se potrivesc aceste planuri cu cele ce se petrec acum la noi.
13. Nevoia zilnica de pâine îi va face pe oameni sa taca, iar prin diferite concursuri de loto, sport, arta, frumusete etc., adormiti si hipnotizati de cuvântul magic PROGRES, acestia vor fi astfel distrati si îndepartati de la problemele grave launtrice sau politice, consumândusi zi de zi, în mod haotic si inutil, un imens si pretios capital de energie psihomentala pe care îl vor investi spre exemplu în frenezia unui steril meci de fotbal.
14. Religia crestina se urmareste a fi discreditata treptat de catre francmasoni.
15. Cei care se vor opune întrun mod oarecare instaurarii dominatiei francmasonice vor fi pedepsiti cu moartea. Francmasoneria exterioara este doar avangarda si stâlpul de sustinere al Ierarhiei Francmasonice Secrete. Lojile francmasonice în calitatea lor de grupuri ale francmasoneriei exterioare sunt de fapt o creatie a Ierarhiei Francmasonice Secrete. Odata cu proclamarea formala a Republicii Mondiale, unice aceasta Francmasonerie simpla (exterioara) va fi desfiintata la scurt timp dupa aceea împreuna cu orice forma de liberalism.
16. De asemenea, se va desfiinta învatamântul liber (particular), iar în scoli tineretul va fi crescut numai în spiritul noilor sai stapâni (Ierarhia Francmasoneriei Secrete).
17. Baroul trebuie sa fie demoralizat, atunci la fel si prostimea. Institutiile publice trebuie compromise, iar spionajul si turnatoria trebuie sa fie cultivate în mod sistematic.
18. Prestigiul persoanelor publice care sunt orientate în mod benefic si divin trebuie sa fie în mod sistematic desfiintat, ca si fiinta lor, prin atentate, calomnii, denigrare sau folosind alte cai ascunse.
19. Toti criminalii politici si anarhistii nu trebuie niciodata sa fie prezentati publicului ca fiind niste martiri care lupta pentru fericirea multimii.
20. Crizele economice mondiale sunt în mod intentionat întretinute de catre Francmasonerie, cu scopul de a retrage banii din circulatie; trebuie astfel ca guvernele sa fie determinate pe diverse cai sa faca împrumuturi externe uriase cu dobânzi mari, pentru a fi pe deplin la mâna (discretia) Francmasoneriei. În viitoarea Republica Mondiala Unica, proprietatea particulara va putea fi oricând confiscata de Conducatorul Republicii, care va fi singurul proprietar de fapt în stat.
21. În aceasta viitoare Republica Planetara Unica, Bursele de fonduri publice nu vor mai avea ce cauta, deoarece atunci statul va fixa preturile dupa cum el va dori. Pâna atunci, pe de o parte, împrumutând cu sume uriase guvernele si, pe de alta parte, întretinând coruptia administratiei, dominatia francmasonica vine de la sine.

22. Aceasta dominatie urmeaza sa se instaureze mai ales cu ajutorul aurului si a banilor, care se afla în mâinile membrilor Ierarhiei Superioare Secrete a Francmasonilor.
23. Mica industrie va fi, în viitoarea Republica Planetara, singura cale ce va împiedica aparitia somajului.
24. Regalitatea este forma ideala de guvernare în cazul Statului Planetar Unic, însa ea este realizabila numai atunci când regele Statului Planetar va fi ales si educat de Ierarhia Superioara Secreta a Francmasoneriei.

 

Catre Noua Ordine Mondiala…?

 

Semnat la Strasbourg, în perioada 20-25 iunie 2015,
SUPER-MEMORANDUMUL urmează a fi implementat în perioada 1 mai 2016 – 16 august 2020. Noi, semnatarii acestuia, ne luăm angajamentul ca, în numele celor vizaţi, pe durata aplicării Memorandumului să implementăm toate reformele prevăzute în acesta. Durata de implementare a Memorandumului poate fi prelungită. De asemenea, Memorandumul poate fi pus în practică mai devreme de data oficială convenită pentru implementarea sa.

Prevederi MEMORANDUM referitoare la Fondurile de asigurări
şi pensii din Grecia, Cipru şi Uniunea Europeană

TOTAL ARTICOLE: 11

Articolul 1: Comasarea tuturor Caselor de Asigurări şi Pensii din Grecia şi înfiinţarea a două noi Case până la data de 18.09. 2019, după cum urmează:

  1. Casa de Ajutor Social, Reciproc şi Sănătate,
  2. Casa de Asigurări agricultori şi muncitorime

Articolul 2: Pensii unitare, în cuatum de 560 euro, acordate prin cele două Case de Asigurări şi Pensii, până la data de 30.09.2017, respectiv în cuantum de 365 euro până la data de 30.09.2020.
Articolul 3: Dotarea tuturor asiguraţilor cu card electronic cu credit valabil timp de 365 de zile, care poate fi înnoit doar de Casele de Asigurări pentru încă 365 de zile în mod repetat. Cardul urmează a fi înlocuit în data de 01.12.2017.
Articolul 4: Program al instituţiilor de stat în toate duminicile de peste an, cu program de la orele 12:00 până la orele 20:00, mai puţin în luna august. Reforma urmează a fi implementată începând cu data de 01.01.2017.
Articolul 5: Drept zi liberă pentru toate Casele de Asiguraţi şi Sănătate se stabileşte ziua de sâmbătă, pe tot parcursul anului.
Articolul 6: Pensionarii cu vârsta de 69 de ani vor fi examinaţi de medici specialişti în spaţii special amenajate în cadrul unităţilor medicale.
Articolul 7: Începând cu data de 01.09.2017, vârsta de pensionare se stabileşte la 69 de ani
Articolul 8: Începând cu data de 01.09.2020, vârsta de pensionare se stabileşte la 70 de ani
Articolul 9: Începând cu data de 01.09.2022, vârsta de pensionare se stabileşte la 71 de ani
Articolul 10: Începând cu data de 15.06.2016, se elimină cărţile de muncă şi carnetele de sănătate, pentru toţi asiguraţii Caselor de Asigurări.
Articolul 11: Până la data de 16.09.2016 se prevede unificarea tuturor Caselor de Asigurări şi Pensii.

Prevederi ale SUPER-MEMORANDUMUL referitoare la Învăţământ

TOTAL ARTICOLE: 12
Articolul 1: ÎNVĂŢĂMÂNT MULTICULTURAL în toate instituţiile de învăţământ din ţară, începând cu data de 11.09.2016
Articolul 2: Începând cu data de 11.09.2017 se anulează toate sărbătorile religioase şi naţionale, la toate instituţiile de învăţământ
Articolul 3: Începând cu data de 11.11.2016, se desfiinţează educaţia religioasă a elevilor
Articolul 4: Începând cu data de 11.11.2016, se vor organiza vizite obligatorii la sinagogă şi moschee pentru toţi elevii de ciclul primar şi, treptat, şi pentru toţi elevii de ciclul gimnazial şi liceal
Articolul 5: Începând cu data de 11.10.2016, la ciclul gimnazial se introduce lecţia de educaţie sexuală, iar începând cu data de 11.09.2016 se furnizează gratuit prezervative tuturor elevilor de ciclu primar.
Articolul 6: Se renunţă la predarea lecţiei de Istorie a Greciei şi la acumularea de cunoştinţe referitoare la Revoluţia Greacă şi se inaugurează cursul de Renaştere Europeană, având în prim plan Revoluţia Franceză şi Italiană a lui Garibaldi de la 1843. Această reformă urmează a fi pusă în practică începând cu data de 11.12.2018
Articolul 7: Începând cu data de 11.12.2017, lecţia de educaţie religioasă va prevedea şi o parte practică pentru toate nivelele de învăţământ.
Articolul 8: Începând cu data de 16.10.2016, se desfiinţează toate sărbătorile naţionale şi paradele.
Articolul 9: Începând cu data de 17.10.2016, pentru toate ciclurile de învăţământ se vor dedica sărbători dedicate mediului înconjurător
Articolul 10: Începând cu data de 16.10.2016 se desfiinţează toate facultăţile de Teologie. Acestea vor fi transformate în Departamente de Filozofie. De asemenea, începând cu data de 11.09.2016 se renunţă la lecţia de religie la toate ciclurile de învăţământ şi începând cu data de 12.09.2016 se introduce lecţia de morală religioasă.
Articolul 11: Începând cu data de 01.01.2017 se va trece la concedierea de profesori din toate ciclurile şi categoriile de învăţământ şi se procedează la introducerea internetului.
Articolul 12:
12.a. Începând cu data de 19.09.2016 se introduc diapozitive pentru susţinerea lecţiei de educaţie sexuală.
12.b. Începând cu data de 20.09.2017 se introduc legitimaţii electronice pentru elevi.
12.c. Se va proceda la instalarea de detectoare de metale în toate instituţiile de învăţământ, indiferent de nivel. Accesul elevilor, al studenţilor şi al profesorilor va fi permis numai în baza unui card de acces.
12.d. Începând cu data de 17.09.2017 se vor organiza excursii cu elevii şi studenţii în locaţii în care este promovată emanciparea sexuală.
12.e. Începând cu data de 16.09.2016 se va începe procedura de emancipare sexuală a elevilor.

Prevederi ale SUPER-MEMORANDUMULUI referitoare la Biserica
TOTAL ARTICOLE: 15

Articolul 1: Special.
1a. Reforma slujbelor bisericesti, mai ales în ceea ce priveste orele la care vor fi săvârșite. Astfel, in perioada de iarna Sfanta Liturghie va fi savarsita in fiecare dimineata de duminca incepand cu ora 10:00 si pana la orele 11:30, iar in perioada de vara in fiecare duminică dupa-amiaza incepand cu ora 19:30 si pana la ora 21:00. Reforma va fi pusa in aplicare incepand cu data de 17.10.2017.
1b. Incepand cu data de 26.10.2017 vor fi demontate toate catapetesmele din biserici.
1c. Incepand cu data de 01.03.2017, se vor introduce icoane renascentiste, inlocuindu-se astfel arta bizantina.
1d. Incepand cu data de 01.03.2017, in cult se vor folosi si instrumente muzicale.
Articolul 2:
2a. Incepand cu data de 15.08.2017 se renunta la obilgativitatea reverendei pentru preoti in afara sfintelor lacase.
2b. Incepand cu data de 01.05.201(nu apare), clericii vor fi obligati sa renunte la barba si par lung.
Articolul 3: Incepand cu data de 14.08.2018 se vor interzice privegherile din biserici si manastiri.
Articolul 4: Incepand cu data de 15.08.2016 nu vor mai fi sarbatoriti sfintii antisemiti.
Articolul 5: Incepand cu data de 15.09.2016 toti clericii, indifferent de rang, vor proceda la predici antirasiale.
Articolul 6: Incepand cu data de 16.09.2016 se vor elimina imnurile anti-Semite din intreaga Biserica crestina.
Articolul 7:
7a. Incepand cu data de 16.09.2016, in toate bisericile crestin-ortodoxe se va renunta la Utrenie.
7b. Incepand cu data de 19.09.2017 in toate bisericile crestine se vor introduce noi slujbe.
7c. Incepand cu data de 20.09.2016 se va celebra o sarbatoare dedicate mediului inconjurator, in fiecare an la data de 5 iunie, precum si o sarbatoare dedicata pamantului, in data de 14 aprilie.
7d. Incepand cu data de 01.07.2016 se va introduce o sarbatoare dedicata holocaustului evreiesc, cu o slujba speciala in toate bisericile crestine. Sarbatoarea va fi tinuta de trei ori pe an, mai precis in datele de 27 ianuarie, 21 aprilie si in Duminca lui Toma.
7e. Incepand cu data de 15.07.2017 vor fi desfiintate toate sarbatorile nationale.
Articolul 8
8a. Reformarea tuturor sarbatorilor tinute de Bisericile crestine (nu se specifica la ce data).
8b. Inaugurarea de noi sarbatori in cadrul Bisericilor crestine.
8c. Incepand cu data de 17.04.2017 in toate Bisericile crestine se va desfiinta avatonul.
8d. Începând cu data de 01.05.2017, Organizaţia Naţiunilor Unite va prelua controlul Bisericii Creştine Unite
8e. Începând cu data de 01.05.2017, Ierusalimul va deveni capitală spirituală.
8f. Începând cu data de 01.05.2017 se desfiinţează Patriarhiile Ierusalimului, Alexandriei, Antiohiei şi cele Slave, mai puţin Patriarhia Moscovei.
8g. Începând cu data de 01.05.2016, vor mai funcţiona doar trei patriarhii ale Bisericii Creştine Unite, respectiv Patriarhia Rusiei, Patriarhia Romei şi Patriarhia Constantinopolului.
8h. Începând cu data de 17.07.2017 toate seminariile teologice vor fi transformate în şcoli de religie.
Articolul 9:
9.a. Facultatea de Teologie de la Chalki va fi redeschisă la data de 17.07.2017
9.b. Biserica Greciei se angajează, din fonduri proprii, precum şi din fonduri europene, să întreţină lăcaşuri de închinăciune ale musulmanilor.
9.c. De asemenea, începând cu data de 01.09.2016, Biserica Greciei se angajează să permită funcţionarea de lăcaşuri de închinăciune ale budiştilor şi, în general, ale oricărui cult.
9.d. Începând cu data de 20.09.2016, se vor organiza cursuri pentru toţi credincioşii, în cadrul tuturor centrelor religioase de pe lângă toate Bisericile creştine, indiferent de convingerile religioase ale cursanţilor.

 

Articolul 10:
10.a. Începând cu data de 20.05.2017 se vor introduce noi slujbe inter-religioase, cu acompaniament de instrumente muzicale şi în cadrul tuturor Bisericilor creştine
10.b. Începând cu data de 20.10.2017 se introduc, în toate Bisericile creştine, instrumentele muzicale şi se vor organiza concerte nu doar cu caracter religios chiar în interiorul bisericilor.
10.c. Începând cu data de 01.05.2017 se vor organiza concerte antirasiste în incinta şi în afara lăcaşurilor de închinăciune, asemănătoare celor organizate în mod regulat de Bisericile creştine.
10.d. Începând cu data de 01.06.2017 se desfiinţează avatonul la Sfântul Munte Athos.
10.e. Începând cu data de 01.09.2017 toate Bisericile creştine vor accepta unirile federale şi multinaţionale.
10.f. Începând cu data de 01.09.2018, O.N.U. preia rolul de Guvern Mondial şi de moderator în uniril internaţionale.

Articolul 11:
11.a. Începând cu data de 15.08.2017, conducător al Bisericii creştine devine Vaticanul.
11.b. Începând cu data de 20.11.2017 şi până la data de 18.08.2018, la Sfântul Munte Athos vor fi instalaţi monahi din toate tagmele romano-catolice (papistaşi), precum şi practicanţi ai cultelor păgâne.
11.c. Începând cu data de 01.04.2018, la Sfântul Munte Athos se vor pune în funcţiune telegondole şi alte sisteme inovatoare şi se vor aduce statui aparţinând religiilor păgâne. Sfântul Munte Athos va fi transformat în parc ecologic de tip bizantin, în unitate statală independentă, în centru de promovare a unei noi orientări creştine, în centru păgân şi bizantin de venerare şi îndrumare, în centru de promovare a unei noi orientări şi muzici bisericeşti.

Articolul 12:
Începând cu anul 2016, toate bisericile creştine se vor adapta noii realităţi a Erei celei Noi.

Articolul 13:
13.a. Începând cu data de 17.07.2017, sediul Patriarhiei Ecumenice se mută în Insula Patmos, Grecia, în Sfântul Munte Athos sau în insula Samothraki, şi se vor înfiinţa treu centre ale acesteia.
13.b. Începând cu data de 01.11.2017, în cadrul Bisericilor creştine vor fi numiţi în funcţii de conducere persoane ce au împlinit vârsta de 28 de ani.

Articolul 14:
14.a. În diferite insule din Grecia, dar şi în Cipru şi la Sfântul Munte Athos se vor organiza simpozioane pe teme de ecologie, precum şi conferinţe pe tema unirii internaţionale.
14.b. Începând cu data de 15.08.2017, toate Bisericile creştine vor accepta desfiinţarea statelor naţionale şi înfiinţarea de unităţi statale multinaţionale, multicentrice, multiculturale şi multireligioase, precum şi înfiinţarea de unităţi statale cu caracter religios, de tipul Patriarhiei Ecumenice.
14.c. Începând cu data de 16.10.2014, în cadrul Bisericii Creştine Ortodoxe se vor desfiinţa stranele şi cântăreţii şi se vor introduce coruri.
Articolul 15:
15.a. Acordurile menţionate mai sus vor fi validate de un Sinod Ecumenic al Bisericilor Creştin-Ortodoxe, ale cărui lucrări vor avea loc în perioada 19.06.2016 – 09.07.2016. Acordurile de mai sus au fost deja ratificate de:
– Preşedintele Consiliului Europei, HERMAN VAN ROBEY, mandatat până la 31 octombrie 2014,
– Reprezentantul Guvernului Greciei, ANDREAS LOVERDOS, ministru al Educaţiei,
– Reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, Î.P.S. Teoclit, Mitropolit de Iconiu,
– Reprezentantul SFÂNTULUI MUNTE ATHOS, egumen Efrem,
– Guvernul şi Biserica Ciprului, prin P.S. Varnava, Episcop de Trimythoyntos, şi Î.P.S. Neofythos, Mitropolit de Morfou,
– Patriarhia Ierusalimului, prin Î.P.S. Timotei, Mitropolit de Vostron.
– Patriarhia Alexandriei, prin Arhiepiscop Vasile de Tripolis,
– Patriarhia Antiohiei, prin Arhiepiscop Ilie de Tripolis,
– de toate Bisericile Ortodoxe Slave şi Biserica Rusiei, prin Preafericitul Ilarion, Arhiepiscop de Volokolamsk,
– de Vatican, prin cardinalul Walter Kasper.
15.b. Cu acordul Patriarhiei Ierusalimului, cele patru dogme creştine vor trece sub administrarea a patru autorităţi, respectiv O.N.U., UNESCO, Biserica Rusiei şi Vatican (începând cu data de 01.05.2017)
15.c. Articol lămuritor: Bunurile mobile şi imobile ale entităţilor amintite vor trece în administrarea comună a Bisericilor creştin-ortodoxe, împreună cu organismele statale şi suprastatale amintite mai sus.

Prevederi ale SUPER-MEMORANDUMULUI
referitoare la spitale şi sistemul de sănătate

TOTAL ARTICOLE: 8

Articolul 1: Spitalele vor face distincţie între vârstnici şi tineri. Începând cu 08.09.2017. vârstnicii vor fi examinaţi în spaţii special amenajate.
Articolul 2: Dreptul la internare în spitale îl vor avea doar posesorii de card de asigurat. Începând cu data de 08.09.2017, accesul neasiguraţilor în spitale va fi interzis.
Articolul 3:
3a. Începând cu data de 01.08.2017, se va limita numărul spitalelor.
3b. Începând cu data de 16.09.2017, se vor amenaja, în cadrul spitalelor, spaţii speciale de detenţie.
3c. Începând cu data de 17.07.2018 se vor înfiinţa centre experimentale în cadrul spitalelor.
Articolul 4: Începând cu data de 17.06.2017, toate serviciile social vor identifica electronic cetăţenii. Excepţie constituie prim-ajutorul acordat în cadrul spitalelor.
Articolul 5: Începând cu data de 17.08.2017, se interzic specializările multiple.
Articolul 6: Începând cu data de 17.08.2017, se va proceda la comasarea spitalelor şi la înfiinţarea de unităţi spitaliceşti multifuncţionale.
Articolul 7:
7a. Începând cu data de 17.08.2017, se vor introduce carduri de sănătate obligatorii pentru toţi cetăţenii şi cadrele medicale.
7.b. Începând cu data de 19.09.2017 vor fi desfiinţate toate centrele de prim-ajutor şi protecţie socială.

Prevederi ale SUPER-MEMORANDUMULUI referitoare la reforma administrativă

Articolul 1: Începând cu data de 16.06.2017, toţi cetăţenii Comunităţi Europene şi ai Federaţiei Ruse vor fi identificaţi electronic, iar prevederile prezentului articol vor fi acceptate de toate bisericile creştine.
Articolul 2:
2a. Începând cu data de 17.10.2017 se va proceda la desfiinţarea statelor naţionale şi la înfiinţarea de state federale, unele cu caracter zonal şi capitală proprie.
2b. Începând cu data de 14.08.2017 se va proceda la înfiinţarea unui stat dualist în insula Cipru.
2c. Începând cu data de 19.10.2017, O.N.U. va prelua conducerea tuturor religiilor de pe planetă.
2d. Începând cu data de 14.08.2018, pe întreaga planetă se va proceda la înfiinţarea de centre religioase sub patronajul Consiliului Mondial al Bisericilor. Astfel de centre vor funcţiona în localitatea Ammochostos, Cipru, începând cu data de 14.08.2018 şi două asemănătoare la Constantinopol, mai precis la Biserica „Sfântul Fanurie‘‘ şi la Biserica „Sfânta Sofia‘‘.
Articolul 3: Începând cu data de 19.11.2016, se va acorda statut legal tuturor emigranţilor sosiţi în statele Uniunii Europene, necondiţionat.
Articolul 4:
4a. Începând cu data de 16.08.2016, vor intra în vigoare drepturile homosexualilor. Aceştia vor putea face parade în mod regulat şi liber, pe toate drumurile oraşelor Comunităţii Europene.
4b. Începând cu data de 16.05.2016, se va proceda la legalizarea căsătoriilor între homosexuali, a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi a înfierii de copii de către cuplurile homosexuale.
4c. Începând cu data de 18.05.2016, se va proceda la liberalizarea relaţiilor sexuale între persoane ajuns la vârsta majoratului (19 ani) şi persoanele majore.
4d. Începând cu data de 18.11.2016, se va proceda la liberalizarea transmisiunilor televizate şi în presă ale programelor sexuale şi se va permite circulaţia liberă a cât mai multe reviste pornografice, în toate ciclurile de învăţământ.
4e. Începând cu data de 19.12.2016, se vor putea înfiinţa case de toleranţă în apropierea unităţilor de învăţământ de toate gradele, în întreaga Comunitate Europeană, precum şi în interiorul cazarmelor militare.
4f. Începând cu data de 22.12.2017, se vor preda, la toate nivelele, lecţii de sex plătit, nu doar de către cadre didactice, ci chiar de către angajate ale caselor de toleranţă.

Articolul 5: Începând cu data de 22.12.2017, se va permite pornografia infantilă pe internet, pentru copii cu vârste mai mari de 14 ani.
Articolul 6:
6a. Începând cu data de 10.12.2016, se va proceda la desfiinţarea statelor naţionale şi la instituirea unui guvern mondial.
6b. Începând cu data de 20.09.2016, se va proceda la legalizarea homosexualităţii în cadrul instituţiilor de învăţământ. În acest sens, în toate unităţile de învăţământ se vor preda lecţii referitoare la homosexualitate.
Articolul 7:
7a. Începând cu data de 21.09.2017, se va proceda la legalizarea noilor culte, respectiv se va inaugura Noua Eră.
7b. Începând cu data de 01.03.2017 se va proceda la desfiinţarea drapelului elen şi a tuturor drapelelor europene, precum şi a tuturor sărbătorilor religioase în Europa.
7c. Începând cu data de 21.03.2017 se vor introduce sărbători dedicate mediului înconjurător.
7d. Începând cu data de 20.04.2017, vor fi coborâte drapelele greceşti şi bizantine arborate la intrarea în instituţiile publice, de învăţământ şi în biserici.
7e. Începând cu data de 17.03.2018 se va proceda la înfiinţarea, pe teritoriul Uniunii Europene şi Sfântului Munte Athos, de mânăstiri mixte de monahi şi monahii de toate dogmele şi religiile.
Articolul 8:
8a. Începând cu data de 15.05.2016, vor fi promovate cât mai multe proiecte de legi împotriva discriminării rasiale, care vor fi votate de toate parlamentele europene.
8b. Începând cu data de 21.10.2017, se vor încuviinţa convenţiile de convieţuire şi în ceea ce-i priveşte pe homosexuali şi la abrogarea caracterului obligatoriu al căsătoriei religioase şi civile în întreaga Uniune Europeană.
8c. Începând cu data de 01.05.2016, se va proceda la legalizarea crematoriilor (incinerarea morţilor).
8d. Începând cu data de 20.05.2016 se vor interzice, în întreaga Uniune Europeană, înmormântările religioase şi se va introduce treptat obligativitatea incinerării morţilor.
8e. Începând cu data de 22.05.2016, Biserica va fi de acord cu incinerarea morţilor, referitor la persoanele care doresc slujbă de înmormântare.
8f. Începând cu data de 23.05.2016 se vor renunţa, în toate ţările Uniunii Europene, la jurământul pe Sfânta Biblie şi la cel religios pentru oamenii politici, prefecţi, primari, studenţi etc.
8g. Începând cu data de 24.05.2016 nu vor mai fi permise slujbe de sfinţire în Parlament, instituţii de învăţământ şi publice, la fel ca în întreaga Uniune Europeană.

Articolul 9:
9a. Începând cu data de 25.05.2016, în întreaga Uniune Europeană se va renunţa la depunerea jurământului de către parlamentari.
9b. Începând cu data de 11.09.2016, slujbele de sfinţire vor fi interzise în toate unităţile de învăţământ.
9c. Începând cu data de 12.09.2016, se va renunţa la botezul obligatoriu al copiilor mici şi se va introduce procedura de stabilire a prenumelui nou-născutului direct la oficiile de Stare Civilă.
9d. În toate instituţiile de învăţământ universitar şi de interes public, precum şi în cadrul tuturor ministerelor din ţările membre ale Uniunii Europene, se va proceda la crearea de arhive electronice. În acest sens, vor fi montate sisteme de amprentare şi recunoaştere iris, astfel încât accesul tuturor cetăţenilor, elevi, cadre didactive, studenţi şi oameni politici să se facă în instituţiile amintite doar în acest fel. Reforma urmează a fi pusă în aplicare începând cu data de 29.10.2017.

Articolul 10:
10a. Conform modelelor oferite de NATO, începând cu data de 30.01.2017 se va proceda la înfiinţarea de armate multinaţionale şi la renunţarea la armatele naţionale. În paralel, stagiul militar nu va mai fi satisfăcut în statele membre ale Uniunii Europene unde mai este încă obligatoriu.
10b. Începând cu data de 30.03.2017 se va introduce semnătura electronică obligatorie pentru toţi cetăţenii, în relaţiile cu statul multinaţional al Uniunii Europene.

Articolul 11:
11a. Începând cu data de 1 mai 2016, noi, semnatarii prezentului SUPER-MEMORANDUM, ne angajăm să implementăm reformele de mai sus, în paralel cu un Memorandum intern referitor la înţelegerea şi colaborarea religioasă în cadrul Uniunii Europene (începând cu data de 01.05.2016) şi un alt Memorandum intern referitor la colaborarea cu Uniunea Europeană (începând cu data de 01.05.2016). Implementarea reformelor prevăzute în prezentul MEMORANDUM pot fi amânate doar câteva luni, mai precis 9 (nouă). În cazul în care implementarea acestor reforme va întârzia mai mult de 9 luni, statul naţional care se face vinovat de aceasta se obligă la plata unei amenzi în cuantum de 20.000 de euro, plus penalităţ în cuantum dublu, în cazul în care amenda nu este achitată la timp. De asemenea, această amendă va fi plătită şi de fiecare din ministerele fostului stat naţional, respectiv Ministerul Învăţământului, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Apărării, dar şi de toate Bisericile creştine.
11b. Implementarea reformelor de mai sus se poate face chiar şi un an mai devreme de data stabilită prin Memorandum. În acest caz, bisericile şi fostele autorităţi statale vor beneficia de un „bonus“ în cuantum de 500.000 de euro din partea Autorităţii Europene pentru Reforme.
11c. Noi, semnatarii prezentului înscris, ne obligăm să restaurăm regalitatea democratică, în special în Grecia, până la finele anului 2016. În ceea ce priveşte Grecia, ne angajăm, de asemenea, până la finele anului 2016, să reînviem vechile religii păgâne recunoscute de fostul stat.
11d. Autoritatea Europeană pentru Reforme va funcţiona începând cu data de 01.05.2016.
11e. Începând cu data de 01.05.2016, se prevede înfiinţarea Biroului European pentru Reforme, cu un capital iniţial de 800.000.000 de euro.
11f. Începând cu data de 13.07.2017 se înfiinţează Uniunea Mediteraneanu Regională, din care vor face parte toate ţările din bazinul Mării Mediterane. Biroul European de Coordonare al uniunii va avea sediul în Sfântul Munte Athos şi va funcţiona începând cu data de 17.12.2017.
11g. Începând cu data de 21.01.2016 un Birou pentru Reforme de Mediu va funcţiona în Dubrovnik, Croaţia.
11h. Începând cu data de 22.01.2016, se va înfiinţa un Birou de reforme New-Age în Barcelona.
11i. Începând cu data de 23.11.2016, se va proceda la înfiinţarea unui nou Birou European pentru Reforme Religioase, coordonat de un Centru Religios de la Vatican, în urma semnării acordurilor aferente cu Uniunea Mediteraneană, O.N.U., Consiliul Mondial al Religiilor. Sediul acestui birou, care va funcţiona începând cu data de 24.11.2016, va fi la Paris.

Semnatarii acordurilor de mai sus sunt:
– Preşedintele Consiliului European, HERMAN VAN ROBEY,
– Reprezentantul Guvernului Greciei, ANDREAS LOVERDOS, ministru al Educaţiei,
– Reprezentantul Bisericii Greciei, P.S. Gavriil Papanikolaou, Episcop de Diavleia,
– Reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, Î.P.S. Teoclit, Mitropolit de Iconiu,
– Reprezentantul SFÂNTULUI MUNTE ATHOS, egumen Efrem,
– Reprezentanţii Bisericii şi Guvernului Ciprului, P.S. Varnavam Episcop de Trimythonytos şi Î.P.S. Neotytos, Mitropolit de Morfou,
– Reprezentantul Bisericii Ierusalimului, Î.P.S. Timotei, Mitropolit de Vostron,
– Reprezentantul Bisericii Alexandriei, Preafericitul Ilie, Arhiepiscop de Tripolis,
– Reprezentantul Bisericilor Ortodoxe Slave şi al Federaţiei Rusiei, Preafericitul Ilarion, Arhiepiscop de Volokolamsk, Rusia,
– Reprezentantul Vaticanului, cardinalul Walter Kasper,
– Reprezentantul Vaticanului, cardinalul Angelo Scola, cardinal al Milanului,
– Reprezentantul Consiliului Mondial al Bisericilor, Andre Varkan,
– Reprezentantul Bisericii Albaniei, Î.P.S. Policarp, Mitropolit de Artgyrokastros.
– Reprezentantul Bisericii Antiohiei, P.S. Ilie de Tripolis,

Subsemnaţii ne angajăm în implementarea tuturor acestor reforme începând cu data de 1 mai 2016 şi cel târziu până la data de 16 august 2020, astfel încât, începând cu data de 1 mai 2016, să survină schimbarea şi să sărbătorim intrarea în Noua Eră.
Subsemnaţii ne angajăm să schimbăm Sfântul Munte Athos, Grecia şi să înfiinţăm pe cuprinsul acestuia mânăstiri ale tuturor religiilor, dogmelor şi tagmelor monahale de la Vatican.

Subsemnaţii ne angajăm la acestea şi în numele celor ce ne vor urma la conducere, în sensul implementării reformelor stabilite de comun acord.

De asemenea, ne rugăm unuia şi singurului Dumnezeu, precum şi omului, ca acesta să se arate (reveleze) în lume și să rezolve toate problemele planetei.

  1. Declaraţie complementară: Prezentul înscris constituie SUPER-MEMORANDUM local şi priveşte Grecia, Republica Cipru, Rusia şi Uniunea Europeană, precum şi SUPER-MEMORANDUM ce priveşte Bisericile Constantinopolului, Greciei, Ierusalimului, Alexandriei, Antiohiei, Patriarhiilor Slave, Rusieişi Sfântului Munte Athos. Bisericile amintite au semnat deja SUPER-MEMORANDUMUL cu celelalte Biserici creştine din Uniunea Europeană.
    B. Declaraţie complementară: Bisericile Creştin-Ortodoxe obligă şi statele aparţinătoare să implementeze reformele convenite.
    C. Declaraţie complementară: Se anexează un MEMORANDUM special privind Cooperarea Bisericească şi Statală cu Uniunea Europeană. Noi, semnatarii MEMORANDUMURILOR de mai sus ne angajăm, în cel mai scurt timp posibil, să implementăm reformele stabilite începând cu data de 1 mai 2016.
    D. Declaraţie complementară: Procedăm la metamorfozarea statelor şi a entităţilor bisericeşti autocefale, drept pentru care ne bucurăm, având în vedere că urmează să schimbăm întreaga structură bisericească şi statală. Inaugurăm de acum Noua Eră şi, începând cu data de 01.05.2016, vom inaugura şi Noua Stare de Fapte.
    E. Declaraţie complementară: Ne asumăm răspunderea referitor la reforma administrativă şi bisericească şi referitor la reînfiinţarea Bisericii celei Una. De asemenea, ne asumăm răspunderea referitor la înfiinţarea Forţelor Armate şi Miliţieneşti Multinaţionale, în vederea menţinerii ordinii şi a siguranţei pe drumurile, în pieţele publice şi în toate oraşele din ţările membre ale Uniunii Europene. La fel vom proceda şi referitor la apărarea tuturor Bisericilor, de către forţele amintite mai sus.
    F. Declaraţie complementară: Noi, conducătorii religioşi şi politici, semnatari ai prezentului înscris, ne luăm angajamentul de a colabora strâns şi intens cu Poliţia Mondială (I.P.T.F.), aşa cum aceasta a fost înfiinţată la data de 21.09.2001 şi îşi are sediul provizoriu în Washington, precum şi cu Forţele Federale Americane pentru Gestionarea Situaţiilor Speciale (F.E.M.A.) cu sediul în Washington şi Baltimore, aşa cum acestea au fost înfiinţate la data de 17.11.1984. În colaborare cu Armata Europeană, înfiinţată la Constantinopol la data de 26.10.2001 şi având sediul provizoriu în localitatea Mons, Belgia, şi cu celelalte autorităţi militare europene şi locale, forţele amintite mai sus vor asigura ordinea şi siguranţa în toate fostele state naţionale ale Uniunii Europene şi în toate Bisericile creştine, precum şi pentru toate dogmele şi religiile de pe teritoriul Uniunii Europene.

De asemenea, ne asumăm răspunderea de a proceda la monitorizarea tuturor cetăţenilor, în vederea asigurării siguranţei, lucru care se va realiza prin montarea de camere de supraveghere de ultimă generaţie în toate instituţiile europene, în toate oraşele Uniunii Europene, în mănăstiri, biserici şi instituţii publice. De asemenea, ne asumăm răspunderea referitor la înfiinţarea Poliţiei Religioase.
Implementarea reformelor de mai sus va începe la data de 02.05.2016.
Noi, semnatarii prezentului înscris, ne angajăm, începând cu data de 1 iunie 2016, să asigurăm siguranţa şi ordinea publică.
Urmează semnăturile (în anexă, lista semnatarilor SUPER-MEMORANDUMULUI încheiat între 25 şi 29 iunie 2014).
Responsabil privitor la publicarea şi expedierea SUPER-MEMORANDUMULUI, Kereth Tanais.

 

Sursa:

https://monahulteodot.wordpress.com/2016/03/24/mai-avem-un-an-si-vine-urgia-p-justin-parvu-16-iun-2013/

 

 

Dialog cu Creatorul

 

Vorbea-ntr-o zi un spic de grâu cu Creatorul său:
„De ce mă legi, Părinte-atât de strâns în snopul Tău?
Mă doare… Mai slăbește funia cu care mă-nfășori,
Că nu-i niciun pericol între spicele-surori…”

Dar Lucrătorul cel Divin mai aprig le unea.
Și fir cu fir și snop cu snop, într-una aduna.
Cuprins de Gândul Său ceresc, o clipă se opri…
Privind la spicul îndrăzneț, cu dragoste-i șopti:

„De-acolo, din îndepărtări, de unde te-am cules,
Din lanu-amestecat cu mărăcini, Eu te-am ales…
Când te-am cuprins cu Mâna Mea, toți spinii M-au străpuns…
Tu erai mic și slab… Și-n snop, cu grijă te-am ascuns.

De-ai fi căzut prin văi adânci, prin miriștea străină,
Te-ar fi răpit în zori de zi vreo pasăre haină.
Și n-ai mai fi găsit odihnă-n snopul legănat
Cu-atâta dor, cu-atâta drag, la Piept de Împărat.

De-aceea strâng în jurul tău o funie de Har:
Să nu te pierzi de frații tăi pe drumul spre Grânar.
Mai e puțin… Doar câțiva snopi mai am de adunat.
Și-apoi, vei fi de legături si tu eliberat.”

Iar spicul, ascultând uimit pe Blândul Creator,
Zări în Palma Lui Preasfântă rana spinilor…
Și suspinând, strigă: „Părinte…! Cuprinde-mă mai tare!
Să nu mă lași… Să nu Te las, nici când unirea doare…!

 

 

 

 

Martiriul elevului de 16 ani Florea Găman – 1939

 

„Am luat parte la parastasul de un an al lui Florea Găman, elev de liceu, în vârstă de 16 ani şi jumătate, asasinat în noaptea de 21-22 septembrie 1939 în oraşul Slatina. Mi-am amintit scena asasinării lui. În după amiaza zilei de 21 septembrie 1939, un agent de poliţie îl ridică de acasă, din mijlocul familiei. Nimeni nu se alarmează. Cine ar putea socoti drept vinovat un copil, elev de liceu şi fiul unei familii respectată în oraş? Este dus în beciul chesturii de poliţie, unde curând sunt aduşi aproape 10 legionari găsiţi tot aşa la întâmplare. Spre seară vin ordine de la Bucureşti să fie asasinaţi, unul din oraş şi doi din judeţ… Cei arestaţi stăteau tăcuţi şi îngrijoraţi laolaltă. Uşa se deschide şi şeful poliţiei alege cu privirea victima ce trebuie să cadă. Ce groaznice momente trebuie să fi trăit aceştia ştiind că alegerea atârnă de impresia subiectivă a unei priviri! Soarta şi răutatea omenească a ales pe Florea Găman. Era un copil chipeş, voinic, cu faţa luminoasă şi atâta viaţă trăia în el! Îngrijora pe cei ce-şi apărau prin crimă propriile păcate.

A fost luat, mai curând smuls, din mijlocul camarazilor săi şi dus de şeful gardienilor în pădurea Strahareţ, de la marginea oraşului. Ajunşi aici i s-a spus să caute un alt legionar într-un tufiş. Florea Găman a cerut să fie împuşcat imediat şi să nu mai fie chinuit. Gura gardianului s-a umplut de acel binecunoscut rânjet profesional. Nu după mult a fost omorât cu câteva gloanţe de revolver. La câteva ore după plecarea gardienilor, Florea Găman s-a trezit la viaţă. Dumnezeu nu voia să primească un suflet de copil. Nevinovăţia lui îi cerea să mai trăiască. Cu sângele ţâşnind pe gură şi pe unde îi mai intraseră gloanţele, s-a târât până la marginea oraşului. Aici s-au adunat oameni mulţi în jurul lui, mai multe femei miloase l-au luat şi l-au dus la spital. Aici medicii au vrut să-i oprească hemoragia, însă poliţia aflând, au venit şi l-au luat ca să-l expună publicului în curtea spitalului. Astfel a murit copilandrul Florea Găman….

 

Sursa:

http://axa.info.ro/istorie/martiriul-elevului-de-16-ani-florea-gaman-1939/

 

Mucenicia vremurilor noastre

 

Cînd auzim de mucenicie, ne gîndim numaidecît la chinurile sîngeroase pătimite de toţi mărturisitorii Cuvîntului lui Dumnezeu încă înainte şi mai ales după întruparea Acestuia, de la dreptul Avel şi Sfinţii Prooroci ucişi de necredincioşii Iudei în felurite chipuri şi pînă la mărturisitorii temniţelor comuniste. Şi ne minunăm pentru tăria lor neclintită, ne smerim petru slăbiciunea noastră şi dăm slavă lui Dumnezeu că trăim într-o vreme cînd – nu-i aşa? – putem să-L mărturisim pe Hristos nestingheriţi. Iar aceasta e o negrăită înşelare. Într-adevăr, în lumea noastră „civilizată”, nimeni nu mai este zgîriat cu unghii de fier pînă la os, ars, străpuns cu ţepuşe, zdrobit cu pietre. (Căci omul zilei de azi nici nu ar putea răbda asemenea munci, fiind mult mai gingaş trupeşte decît cei din vechime.) Dar asta nu înseamnă că mucenicia s-a desfiinţat, ortodoxia (dreapta slăvire) fiind neapărat mucenicie. Doar că muncile nu mai sînt sîngeroase, ci s-au mutat în suflet, adică în inimă şi în minte. Căci vicleanul diavol şi slujitorii lui sînt azi mult mai iscusiţi decît acum două mii de ani, să zicem, iar credincioşii cu mult mai slabi în credinţă.

Şi, întîi de toate, mărturisitorul zilelor noastre este prigonit şi muncit de înşişi casnicii săi, după cuvîntul proorocesc al Mîntuitorului: „Şi vrăjmaşii omului vor fi casnicii lui” (Matei 10:36). Ce vreau să spun este că acum nu mai poţi propovădui adevărata evanghelie a lui Hristos nici măcar în familie, fiindcă numaidecît cei apropiaţi ‑ părinţii (atei cu toţii, după atîţia ani de comunism şi apoi de „democraţie liberală”), fraţii, soţia ta sau soţul tău – se îndrăcesc vădit împotriva ta, apărîndu-şi cu toată îndărătnicia patimile, reaua voinţă şi reaua-credinţă a „creştinismului” lor antihristic şi păgîn (adică „obiceiul” cu toate ale lui: lumînările, mielul, porcul, bradul, Moş Crăciun). Şi aceasta ar fi poate de răbdat cumva; lucrul cu adevărat dureros şi înfricoşător e smintirea copiilor, din întîia lor zi de viaţă, prin creşterea lor într-un chip nu păgînesc, ci de-a dreptul drăcesc. (Fiindcă, de pildă, păgînii nu îi învaţă pe copiii lor neascultarea, precum facem noi în familie şi în şcoală.) Iar acela dintre părinţi care încearcă să ţină rînduiala ortodoxă este lipsit de orice putere, şi aceasta fiindcă rudeniile cele necredincioase şi soţul cel necredincios nu sînt nici singuri şi nici neputincioşi: alături de ei şi în spatele lor se află toate instituţiile balaurului antihristic numit „Stat democratic”: adică Şcoala (întîi de toate), Autoritatea Tutelară, Poliţia (amintiţi-vă de „telefonul mamei” şi de acela „al copilului”) şi… Biserica Ortodoxă Română!

Mult mi-a trebuit ca să înţeleg cît sînt de puternice legăturile rudeniilor mele după trup şi ale rudeniei mele după Duh (adică soţia, prin Taina Căsătoriei) cu Statul balaur. Astfel, nu am priceput de ce părinţii botezaţi şi „Creştini practicanţi” apără cu înverşunare instituţia Şcolii, care le sminteşte copiii către cele mai înfricoşate patimi sufleteşti şi trupeşti: de la minciună (toată învăţătura şcolară e mincinoasă, adică de la tatăl minciunii diavolul, hotărît împotriva Scripturii lui Hristos-Dumnezeu), de la neascultare şi răzvrătire („drepturile copilului”, care se predau la Educaţie Civică) şi pînă la sodomie şi gomorie (citiţi manualele de Biologie, care propovăduiesc pe faţă aceste „comportamente sexuale”). Cum e aşadar cu putinţă (îmi ziceam) ca aceşti părinţi să îşi lase odraslele pe mîna „doamnelor” (aşa le spun copiii analfabetelor „învăţătoare” şi „profesoare”, „domnii” fiind prea-puţini şi oricum fără cuvînt în faţa colegelor de cancelarie) şi să le ducă flori şi acadele de 8 Martie? Precum vedem, este foarte cu putinţă! – iar acela dintre soţi care îndrăzneşte să osîndească Şcoala cea sacră, pentru a-şi apăra fiii şi fiicele, va fi numaidecît hulit de soţul cel „responsabil”, de bunicii copiilor săi, de rudenii şi de prieteni. Iar în cele din urmă, dacă stăruie în nebunia lui evanghelică, va fi numit „nebun”, „sectant” şi în cele din urmă „îndrăcit” de către ateii „Creştini” ai familiei. Cînd se ajunge aici, „familia” (din care „fanaticul” nu mai face parte) se poate folosi şi de ajutorul Poliţiei („Siguranţă şi încredere!”), al Autorităţii Tutelare (?!) şi al Tribunalului. Şi gata: „nebunul” este decăzut din drepturile părinteşti şi, dacă nu se împacă cu această stare, poate ajunge chiar la puşcărie, pentru binele copiilor săi, fireşte.

Iată aşadar mucenicia din inimă: să vezi cum acel nevinovat copil pe care l-ai zămislit este educat întru toate patimile, să vezi cum de la o zi la alta îşi pierde curăţia sufletească, şi să nu îl poţi apăra, tu nefiind ajutat de nicăieri. Fiindcă cine ar trebui să te ajute? Întîi, preotul paroh şi, în cele din urmă, ierarhul locului. Dar tocmai aceştia încurajează sminteala umanistă, îndemnîndu-te la „împăcarea” cu minciuna şi cu răutatea! Sau, în cea mai fericită împrejurare, zicîndu-ţi că el însuşi este neputincios (precum şi este), fiind şi el un biet slujbaş al zisului Stat balaur. Aşa stînd lucrurile, într-un tîrziu m-am luminat, pricepînd că toţi – rudenii, soţie, profesori, preoţi şi arhierei – sînt slugi ale acestui  „Stat Proniator”, care le dă (cît le va mai da!) pîinea lor cea de toate zilele (uneori unsă şi cu margarină, dar mai mult fără, chiar uscată şi de multe ori mucegăită).

Şi, fiindcă am pomenit de slujbaşii Bisericii Statului ateu şi păgîn şi de „teologia” lor pe dos, adică antihristică, trebuie să zicem că aceasta duce la mucenicia gîndită. Fiincă, în faţa ereziilor nebuneşti („ecumenismul”, de pildă) propovăduite prin toate mijloacele drept „ortodoxie” de înşişi mai-marii Bisericii şi de preoţi,  mintea e ca şi arsă cu foc şi puterea înţelegătoare se întunecă. (Şi, să fim cu luare aminte: chinul acesta l-a pătimit ca om Însuşi Mîntuitorul Hristos şi, după El, toţi Apostolii, care s-au luptat cu „teologia” smintită a arhiereilor, a preoţilor şi a învăţătorilor de Lege din vremea lor; care i-au ucis trupeşte abia cînd şi-au văzut dovedită minciuna şi reaua voinţă, neputîndu-i birui prin cuvîntul lor cel putred.) Îmi spunea un prieten ieromonah: Frate, cîteodată mi se pare că, în vremea aceasta, mîntuirea nu mai este cu putinţă! Oamenii vin la spovedanie şi îmi mărturisesc fărădelegi neînchipuite în trecut; îi sfătuiesc şi le dau canon, dar ei nici nu gîndesc să se îndrepte! Şi vin iarăşi, şi nu vor să înţeleagă, fiindcă nu au pocăinţă, păcatul li se pare firesc! La cuvîntul de folos, propovăduiesc cuvîntul Adevărului după învăţătura Sfinţilor Părinţi insuflaţi de Sfîntul Duh-Dumnezeu, iar credincioşii mă socotesc nebun, fiindcă „Biserica” Statului le adoarme conştiinţa cu umanistele ei dogme rătăcite. Sînt nopţi cînd simt că nu mai pot gîndi şi mă cuprinde deznădejdea! Greu este cuvîntul acesta de la un părinte cu viaţă sfinţită şi bun cunoscător al Scripturilor! Şi acesta e iarăşi un semn al sfîrşitului, care va veni atunci cînd într-adevăr nu va mai fi cu putinţă nicicum să trăieşti creştineşte, precum se întîmplă încă de acum.

Şi de ce se întîmplă toate acestea? Fiindcă aproape nimeni – nici dintre enoriaşi, nici dintre păstorii şi învăţătorii duhovniceşti, nici dintre arhierei – nu vor să primească jertfa, oricare ar fi aceasta; şi, mustraţi de conştiinţă,  caută să-i împiedice şi pe aceia care, deşi neputincioşi şi păcătoşi, încearcă măcar să rostească cuvîntul Dumnezeu-Cuvîntului. Pe scurt, mai toată lumea pune în lucrare o „ortodoxie” fără Cruce, fără mucenicie, adică însăşi credinţa Antihristului ce va stăpîni cît de curînd lumea. Aşa stînd lucrurile, ce este de făcut? Să primim încercările vremii noastre precum sînt şi să punem în lucrare pe cît putem, mai mult ca oricînd, două  cuvinte ale Mîntuitorului Hristos. Şi anume:

1. „Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pămînt! N-am venit să aduc pace, ci sabie! Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Şi vrăjmaşii omului vor fi casnicii lui” (Matei 10:34-36). Cuvînt pe care Sfinţitul Teofilact al Bulgariei (în urma Sfîntului Ioan Gură de Aur) îl tîlcuieşte după cum urmează:

„Nu întotdeauna este bună unirea, ci uneori şi despărţirea este bună. Iar «sabie» este cuvîntul credinţei, care ne taie pe noi de la iubirea de prieteni şi de rude, dacă aceştia ne împiedică de la buna cinstire de Dumnezeu. Căci nu ne îndeamnă să ne despărţim de aceştia fără pricină, ci numai atunci cînd nu se unesc cu noi în credinţă şi, mai vîrtos, atunci cînd ne împiedică de la credinţă.”

Iar dumnezeiescul Ioan Scărarul ne învaţă aşa: „N-am venit, zice Domnul, să aduc pace pe pămînt şi iubirea părinţilor faţă de fii şi a fraţilor faţă de fraţii care se hotărăsc să nu-Mi slujească Mie, ci luptă şi sabie! Adică să-i despart pe iubitorii de Dumnezeu de iubitorii de lume, pe iubitorii de cele materiale de iubitorii de cele nemateriale, pe iubitorii de slavă de cei smeriţi la cuget. Căci Domnul Se bucură de neînţelegerea şi de dezbinarea ce se naşte din iubirea faţă de El” (Filocalia românească, voi. 9, Cuvîntul 11: Despre despătimire)

Iar Mîntuitorul urmează:

„Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decît pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decît pe Mine nu este vrednic de Mine” (Matei 10:37). Stih pe marginea căruia acelaşi Sfinţit Teofilact zice:

„Vezi că atunci se cuvine să-i urîm pe născătorii sau pe feciorii noştri, cînd vor voi să-i iubim mai mult decît pe Hristos.”

Deci, mai mult decît oricînd în trecut, sîntem siliţi (şi încurajaţi) să ne despărţim de familii, fără a ne călugări neapărat (căci aceasta nu e fără primejdie pentu slăbiciunea noastră). Grea şi dureroasă despărţire, mai ales despărţirea de copii, dar folositoare şi mîntuitoare! Dar ce este aceasta faţă de suferinţa acelor părinţi credincioşi care şi-au văzut copiii ucişi în chip sălbatic chiar sub ochii lor, cum a fost de pildă acea sfîntă mamă din vremea Macaveilor, care încă înainte de jertfa şi învierea Mîntuitorului îşi îndemna copiii să meargă la chinuri şi la moarte cu toată nădejdea în învierea cea de obşte. Căci să citim ce povesteşte Scriptura:

„Întîmplatu-s-a şi cu şapte fraţi, pe care, împreună cu maica lor prinzîndu-i, i-a silit împăratul [Antioh Epifanie, unul dintre urmaşii lui Alexandru Machidon, care stăpînea pe atunci Iudeea] cu biciul şi cu vine [de bou] bătîndu-i, să mănînce cărnuri de porc, care nu le era slobod a mînca… Iar unul dintre ei, care a grăit mai întîi, aşa a zis: Ce vrei să întrebi şi să ştii de la noi? Pentru că mai bucuroşi sîntem a muri, decît a călca legile părinteşti. Iar împăratul, umplîndu-se de mînie, a poruncit să înfierbînte tigăi şi căldări  şi, după ce s-au înfierbîntat acelea, îndată a poruncit să taie limba celui care a grăit întîi, apoi să-i jupoaie pielea de pe cap şi să-i taie mîinile şi picioarele, în faţa celorlalţi fraţi şi a mamei lor. Şi, după ce l-a ciopîrţit aşa, a poruncit să-l aducă la foc şi să-l frigă de viu. Şi, ieşind foarte mare sfîrîială din tigaie, unii pe alţii împreună cu mama lor se îndemnau a muri vitejeşte zicînd aşa: Domnul Dumnezeu vede şi cu adevărat mîngîiere are dintre noi, precum chiar a arătat prin cîntarea cu care ne-a mărturisit nouă Moisi, zicînd: «…şi întru robii Săi Se va mîngîia».

Şi, după ce s-a săvîrşit cel dintîi într-acest chip, l-a adus pe al doilea să-l batjocorească. Şi, jupuindu-i pielea capului cu părul, îl întreba: Vrei să mănînci carne de porc înainte ca să ţi se ciopîrţească toate mădularele trupului? Iar el, răspunzînd în graiul părinţilor săi, a zis: Nu! Pentru aceea, şi acesta a suferit pe rînd toate chinurile ca şi cel dintîi şi, cînd era să moară, a zis: Aşadar tu, nelegiuitule, ne scoţi pe noi dintr-această viaţă, însă Împăratul lumii, pe noi cei care murim pentru legile Lui, iarăşi ne va învia cu înviere de viaţă veşnică!

Şi, după aceasta, a fost batjocorit al treilea. Şi, cerîndu-i-se limba, îndată a scos-o, şi mîinile cu îndrăzneală le-a întins şi vitejeşte a zis: Din Cer le-am dobîndit pe acestea şi pentru legile lui Dumnezeu nu ţin seamă de ele, pentru că nădăjduiesc că de la El iarăşi le voi dobîndi. Aşa încît însuşi împăratul şi cei ce erau cu el se minunau cu spaimă de sufletul tînărului, căci nu ţinea seamă de dureri, ca de nimic.

Şi, după ce s-a sfîrşit şi acesta, l-a adus pe al patrulea, aşijderea muncindu-l şi chinuindu-l. Şi, cînd era să moară, a zis aşa: Bine este a muta nădejdile cele de la oameni şi a le aştepta pe cele de la Dumnezeu! Căci noi iar vom învia prin El, iar ţie nu-ţi va fi înviere spre viaţă.

Şi, îndată aducîndu-l pe al cincilea, îl muncea; iar el, căutînd către rege, a zis: Putere între oameni avînd, muritor fiind, faci ce vrei; dar să nu socoteşti că Dumnezeu a părăsit poporul nostru! Ci tu aşteaptă şi vei vedea puterea Lui cea mare, cum pe tine şi pe urmaşii tăi îi va chinui.

Şi, după acesta, l-a adus pe al şaselea; şi, cînd era să moară, a zis: Nu te înşela în zadar, căci noi pătimim acestea pentru noi înşine, de vreme ce am păcătuit împotriva Dumnezeului nostru şi pentru aceasta s-au făcut aceste lucruri vrednice de mirare. Iar tu să nu socoteşti că vei fi necertat, pentru că faci război împotriva lui Dumnezeu.

Iar mama lor este foarte minunată şi vrednică de bună pomenire. Căci, văzînd cum îi pier şapte fii într-o singură zi, a răbdat cu bun suflet, pentru nădejdile ce avea în Domnul.  Şi pe fiecare din ei îl mîngîia în graiul părintesc şi zicea către ei, plină fiind de cuget vitejesc şi deşteptînd femeiasca gîndire cu inimă bărbătească: Nu ştiu cum v-aţi zămislit în pîntecele meu şi nu eu v-am dat duh şi viaţă şi nu eu am întocmit închipuirea fiecăruia. Ci Ziditorul lumii, Care l-a zidit pe om de la naşterea lui, vă va da ca un milostiv iarăşi duh şi viaţă, de vreme ce acum nu vă este milă de voi, iubind legile Lui.

Iar Antioh – gîndind că pe el îl defaimă şi socotind că pe el îl ocărăşte cu acele cuvinte, fiind încă cel mai tînăr viu – nu numai cu cuvintele îl îndemna, ci şi cu jurăminte îl încredinţa că îl va face bogat şi fericit, dacă se va lăsa de obiceiurile părinteşti, şi îl va avea de prieten şi vrednicii îi va încredinţa. Iar tînărul, neascultînd, împăratul a chemat-o pe mama sa şi o învăţa să-l sfătuiască cele ce sînt spre scăpare. Şi, îndemnînd-o cu multe, ea a primit că va sfătui pe fiu. Şi, aplecîndu-se spre el şi înşelîndu-l pe crudul tiran, a zis în limba părintească aşa: Fiule, fie-ţi milă de mine, care te-am purtat nouă luni în pîntece, şi te-am alăptat trei ani, şi te-am hrănit, şi te-am adus la vîrsta aceasta şi te-am crescut, purtîndu-te în braţe. Fiule, rogu-te ca, la cer şi la pămînt căutînd şi văzînd toate ce sînt într-însele, să cunoşti că din ce n-au fost le-a făcut pe ele Dumnezeu şi pe neamul omenesc aşijderea l-a făcut. Nu te teme de ucigătorul acesta, ci fă-te vrednic de fraţii tăi! Primeşte moartea! – ca, în ziua milostivirii, să te găsesc pe tine împreună cu fraţii tăi.  Şi, grăind încă ea, tînărul a zis: Pe cine aşteptaţi? N-ascult de porunca împăratului, eu ascult de porunca Legii, care s-a dat părinţilor noştri prin Moisi. Iar tu, cel care tot răul ai aflat asupra Iudeilor, nu vei scăpa din mîinile lui Dumnezeu. Că noi pătimim pentru păcatele noastre; iar dacă, pentru cercetarea şi învăţătura noastră, Dumnezeu cel viu S-a mîniat puţin asupra noastră, iarăşi cu robii Săi Se va împăca. Ci tu – o necredinciosule şi mai nelegiuit decît toţi oamenii! – nu te mări tulburîndu-te în deşert şi semeţindu-te cu nişte nădejdi neştiute, ridicîndu-ţi mîinile asupra slugilor cereşti! Căci încă n-ai scăpat de judecata atot-puternicului Dumnezeu, Cel care le vede pe toate de sus. Căci acum fraţii mei, care puţină durere au suferit, au ajuns la făgăduinţa vieţii celei veşnice a lui Dumnezeu; iar tu, cu judecata lui Dumnezeu, vei suferi dreaptă pedeapsă de la Dînsul pentru această trufie a ta. Iar eu, precum şi fraţii mei, şi trupul şi sufletul mi-l dau pentru legile părinteşti, rugîndu-mă lui Dumnezeu să nu întîrzie a Se milostivi spre poporul acesta şi pe tine, prin certări şi prin bătăi, să te facă să mărturiseşti că El singur este Dumnezeu. Iar la mine şi în fraţii mei să se oprească mînia Atotputernicului, care pe dreptate s-a adus peste tot neamul nostru.

Deci, mîniindu-se împăratul pe acesta mai mult decît pe ceilalţi, l-a chinuit, amărîndu-se pentru că l-a batjocorit. Deci şi acesta, curat întru totul, şi-a dat viaţa nădăjduind spre Domnul. Şi mai pe urmă, după fii, s-a săvîrşit şi mama” (2 Macabei 7:1-41).

Sau amintiţi-vă de pilda bine-credinciosului voievod Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi, mai aproape de zilele noastre, pildă pe care ar trebui să o urmăm toţi într-un chip sau altul, după puterea noastră.

2. Apoi, Mîntuitorul adaugă: „Şi grăia către toţi; Oricine va voi să vină după Mine, să se lepede de sine, şi să ia crucea sa în toate zilele, şi să urmeze Mie!” (Luca  9:23). Şi: „Cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Şi cine ţine la sufletul său îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi” (la fel, stihurile 38, 39). Iar Sfinţitul Teofilact tîlcuieşte:

„Şi ce zic eu «tată» şi «mamă» şi «feciori», ci ascultă tu porunca cea prea-înaltă şi mare, [adică urmarea pildei Mîntuitorului; Care, pentru noi, Şi-a dat viaţa (ca om) pe cruce]. Adică zice: Cel care nu se va lepăda de viaţa aceasta şi nu se va da morţii celei de ocară – căci aceasta era crucea pentru cei din vechime – nu este vrednic de Mine! Deci arată cum că, cine va voi a fi ucenic al Lui, dator este a muri nu cu moarte slăvită, ci de ocară, omorîndu-se ca un osîndit. Dar, fiindcă mulţi au fost răstigniţi pentru că erau furi şi tîlhari, adaugă: «să vină după Mine», adică: Să vieţuiască după poruncile Mele!

Şi zice: «Cine ţine la sufletul său îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi.»] Căci cel care se îngrijeşte de viaţa trupească pare că-şi află sufletul, dar îl pierde, pentru că îl trimite la munca cea veşnică. Iar cel care-şi pierde sufletul său şi moare – nu ca un tîlhar sau ca un ucigaş de sine, ci pentru Hristos – acela îşi mîntuieşte sufletul.”

Iar Sfîntul Isaac Sirul – la întrebarea: Ce înseamnă să se lepede cineva de sine? – răspunde: „Precum cel ce s-a pregătit să se suie pe cruce nu mai ţine în cugetarea sa decît gîndul morţii şi porneşte ca un om ce nu se gîndeşte să mai aibă vreo părticică din viaţa veacului acesta, aşa e şi cel ce vrea să împlinească ceea ce s-a spus. Căci crucea este voinţa care e gata să primească orice necaz. Şi, cînd a voit să ne înveţe iarăşi de ce trebuie să facem aşa, Domnul a zis: «Cel ce voieşte să vieţuiască în lumea aceasta, se va pierde pe sine din viaţa adevărată; iar cel ce se pierde aici pentru Mine, se va afla pe sine acolo» (Matei 16:24). Acesta e cel ce păşeşte pe calea crucii şi-şi pune paşii săi pe ea. Cel ce se îngrijeşte de viaţa aceasta, s-a pierdut căzînd din nădejdea prin care a pornit spre suferirea necazurilor. Pentru că grija aceasta nu-l lasă să primească necazul pentru Dumnezeu, ci-l atrage pe încetul din stăruirea în el, şi-l scoate din mijlocul luptei pentru viaţa cea fericită şi face să crească în el gîndul acesta, pînă ce-l biruieşte. Deci zice: Însă cel ce-şi pierde sufletul său, în cugetarea sa, pentru Mine şi din dorul de Mine, acela se păstrează nevinovat şi nevătămat pentru viaţa de veci. […] Şi să ştii că afli viaţa veşnică atunci cînd dispreţuieşti viaţa aceasta. Şi, cînd intri în luptă pentru pregătirea aceasta, sînt dispreţuite în ochii tăi toate cele socotite dureroase şi pricinuitoare de necaz. Căci, cînd mintea se pregăteşte astfel, nu mai are luptă, nici necaz în vremea primejdiei de moarte. De aceea, trebuie să ştii cu dinadinsul că, de nu va urî omul viaţa lui în lume din dorinţa vieţii viitoare şi fericite, nu poate răbda nicidecum necazurile şi durerile de tot felul care vin asupra lui în fiecare ceas” (Filocalia românească, vol. 10, Cuvîntul LXXXV).

Iar Cuvioşii Calist şi Ignatie Xantopol ne învaţă astfel: „De dragul poruncilor de viaţă dătătoare şi de dragul credinţei în Domnul nostru Iisus Hristos, sîntem datori, cînd timpul o cere, să dăm cu bucurie pînă şi sufletul nostru, sau să nu ne cruţăm nici chiar viaţa noastră. Căci Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos zice, în privinţa aceasta, că: «Cine îşi va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru evanghelie, acela îl va scăpa!» (Marcu 8:35). Aceasta, fără îndoială, pentru acela crede şi nu se îndoieşte că Însuşi Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, Mîntuitorul este învierea, şi viaţa şi tot ce este mîntuire” (Filocalia românească, voi. 8, capul 18).

Dar poate că va întreba cineva: Vor mai fi oare goniţi şi ucişi trupeşte adevăraţii credincioşi, de vreme ce vrăjmaşul diavol şi slugile lui îi prigonesc destul prin mijloace nesîngeroase? Vor fi, negreşit, tocmai ca urmare a ieşirii lor din lume, adică din ghearele acestui „sistem” atot-puternic. Fiindcă, în afara acestuia, vieţuirea trupească nu va mai fi cu putinţă, dintr-o pricină foarte simplă: în curînd, toate cele de nevoie vieţii în trup – adică hrana, adăpostul, îmbrăcămintea şi celelalte – vor putea fi dobîndite doar prin mijlocirea „cardurilor” (drăceştilor cartele) electronice, care se dau numai robilor zisului „sistem”. Pe scurt, ca să nu mai lungim cuvîntul, moartea mucenicească va fi întîi de toate aceea prin înfometare. Amintiţi-vă că toate mărfurile sînt însemnate cu „numărul numelui Fiarei”, acel 666 din orice cod de bare, iar cel care nu e însemnat el însuşi cu acest număr nu va putea vinde şi cumpăra nimic (Apocalipsa 13:16) (precum se întîmplă şi acum în Statele Unite).

 

Sursa:

http://axa.info.ro/editoriale/oglinda-vremii/mucenicia-vremurilor-noastre/

 

Biserica și problemele vremii

 

CALVARUL B.O.R…!

Pentru a nu-i plictisi, pe cei care nu cred în „Complotul Mondial” al Iluminaţilor (nume pentru Centrul Antispiritual de Comandă Strategică al Masoneriei – aşa-zisul „Guvern Mondial”) – şi a nu-i „dezgusta” pe cei care consideră că Masoneria, prin structurile ei, este un „factor de progres şi stabilitate în lumea actuală” – şi că „Biserica Ortodoxă se poate dezvolta în bună pace, precum toate şi dimpreună cu toate celelalte biserici” (n.n.: iată temeiul „ecumenimului” de sorginte New Age!) – nu vom insista, în articolul de faţă, decât cu trei precizări, care au ajuns la noi destul de târziu :

1 – prima ţine de intoxicarea, prin mass-media, cu privire la toate evenimentele contemporane fundamentale ale planetei Terra (evenimente FABRICATE în laboratoare de informaţie!) – de exemplu, cu privire la „criminalul” – de fapt, naţionalistul! – Saddam Hussein (la fel cum stătură lucrurile şi în Serbia, cea bombardată, de Paştele Ortodox 1999, de către SUA, nu din pricini de „Miloşevici-comunistul”, ci pentru că rămăsese, aici, în Est, un important stâlp al Ortodoxiei şi ultimul stâlp autentic al Naţionalismului Estic!… – se pare că n-au ţinut cont, pe atunci, de viitoarea Rusie „putiniană”, care, la summit-ul de la Bucureşti, şi-a dictat condiţiile ei, în faţa unui Bush-junior complet năucit!… – ca să vedeţi în ce hazna ne-au băgat guvernanţii noştri, închinători la „Marele Licurici”…);

2 – a doua precizare ţine de originea satanistă a ideilor (structurând un extrem de riguros, minuţios şi tenace urmărit plan) COMITETULUI CELOR 300, Guvern Secret care conduce, practic, lumea de azi;

3 – iar a treia precizare are în vedere lucruri de care ne lovim zilnic, dar, tocmai de aceea, nu ne trece prin minte să ne întrebăm de unde şi pentru ce există ele, în lumea noastră…şi cui folosesc… Doamne, ce teribil de grăbiţi mai suntem noi să dispărem de pe faţa Pământului, ca fiinţe umane…Atenţie, informaţiile (de bază) pe care vi le furnizăm aici sunt de la surse anglo-americane! Le-au mai rămas, şi anglo-americanilor, câţiva oameni de integritate moral-spirituală, de autentică onestitate…

Aşadar să le luăm pe rand:

1 – „Institutul Internaţional pentru Studii Strategice” (IISS), înfiinţat de Comitetul celor 300 sub auspiciile Mesei Rotunde – este intermediarul propagandei negre de la MI6 şi Tavistock şi al „Misiunilor Umede”(!) – (denumire codificată informativă, care denotă operaţiunile unde se impune VĂRSAREA DE SÂNGE), nucleare şi teroriste, care apelează la presa mondială, pentru diseminare, ca şi la guverne şi la stabilimente militare.

Printre membrii IISS se includ reprezentanţi din 87 de servicii telegrafice şi asociaţii de presă majore, precum şi 138 de redactori şi editorialişti importanţi de la ziarele şi revistele internaţionale (n.n.: ia să fim noi atenţi cine conduce presa românească, „falanga propagandistică” – liderii de opinie! – şi să tragem, aşa, pentru noi, nişte concluzii, legate de „deontologia profesională a ziaristului român”, cu care ne scot ochii fel şi fel de belferi şi ţuţeri de presă…). Acum ştim de unde îşi obţine informaţiile şi opiniile gazetarul dvs. favorit. Vă mai amintiţi de Jack Anderson, Tom Wicker, Sam Donaldson, John Chancellor, Mary McGrory, Seymour Hersh, Flora Lewis, Anthony Levis şi alţii ca ei? Informaţiile furnizate de IISS, în special scenariile ca acelea pregătite pentru a-l defăima pe Preşedintele Saddam Hussein, a justifica viitorul atac asupra Libiei şi a condamna O.E.P. sunt, toate, concepute la comandă. Articolul despre masacrul de la Mai Lai, publicat de Seymour Hersh, provenea direct de la IISS – pentru eventualitatea că facem greşeala de a presupune că unii ca Hersh îşi efectuează propria muncă de documentare.

„IISS nu e nimic altceva decât un formator de opinie de eşalon superior, conform definiţiei date de Lipmann şi Bernays. În loc de a scrie cărţi, ziariştii aleşi prezintă opinii pe care le publică în ziare, iar IISS a fost înfiinţat pentru a servi drept centru de coordonare nu numai pentru crearea opiniilor, ci şi ca să poată transmite acele opinii şi scenarii mult mai repede şi către o audienţă mult mai largă decât cea accesibilă unei cărţi, de exemplu. IISS este un caz elocvent de corelare şi interconectare a instituţiilor celor 300.”.

2 – „(…)A aduce schimbări radicale în SUA şi în lume – aceasta este principala sarcină a Comitetului celor 300, Societatea Secretă Supremă” – ale cărui idei sunt inspirate de Cluburile Cultului Diabolicus!:

a) „Un Guvern Mondial Unic şi un sistem monetar unic, sub oligarhiştii ereditari permanenţi şi nealeşi care se autoaleg dintre ei înşişi, sub forma unui sistem feudal, ca acelea care funcţionau în Evul Mediu. În această entitate mondială unică populaţia va fi limitată, prin restricţii asupra numărului de copii ai fiecărei familii, boli, războaie, foamete, până când totalul mondial se va fixa la un miliard de oameni, utili clasei conducătoare, în zone definite clar şi strict.

b) Nu va exista o clasă de mijloc, numai stăpâni şi sclavi (n.n.: nazismul era un „vis frumos”, pe lângă…Comitetul Satanei!). Toate legile vor fi uniforme, sub un sistem legal de tribunale mondiale, care vor practica acelaşi cod de legi unificat, susţinut de o forţă poliţienească a Guvernului Mondial Unic şi de o armată unificată a întregii lumi, pentru a aplica prin forţă legile în toate fostele ţări, între care nu vor mai exista graniţe naţionale. Sistemul se va baza pe un stat al asistenţei sociale; cei ascultători şi supuşi Guvernului Mondial Unic vor fi răsplătiţi cu mijloace de subzistenţă; rebelii vor fi lăsaţi să moară de foame, sau declaraţi în afara legii, ajungând astfel la discreţia oricui doreşte să-i ucidă. Se va interzice posesia personală a armelor de orice fel.

Va mai fi permisă doar o singură religie, iar aceasta va avea forma unei Biserici a Guvernului Mondial Unic, care există (…) încă din 1920. Satanismul, Luciferismul şi Vrăjitoria vor fi recunoscute ca programe legitime ale Guvernului Mondial Unic, fără să existe şcoli private sau bisericeşti. Toate bisericile creştine vor fi fost deja subjugate, iar creştinismul va ţine de domeniul trecutului, sub conducerea Guvernului Mondial Unic. Pentru a crea un stat în care nu mai supravieţuieşte nici-o libertate individuală şi nuciun concept al libertăţii, nu vor mai exista valori ca republicanismul, suveranitatea sau drepturile omului. Mândria naţională şi identitatea rasială vor fi eradicate, iar în faza de tranziţie până şi menţinerea propriei origini va fi drastic penalizată (n.n: a se observa că multe dintre aceste „plănuiri” sunt, deja, transpuse în realitate – sau în curs de transpunere!).

Căsătoria va fi scoasă în afara legii şi nu va mai exista viaţă de familie, aşa cum o cunoaştem. Copiii vor fi luaţi de lângă părinţii lor încă de la o vârstă timpurie şi crescuţi în cămine, ca proprietate a statului (s.n.). Un asemenea experiment s-a desfăşurat în Germania de Est, sub conducerea lui Erich Honnekeer, când copiii erau luaţi de la părinţii pe care statul îi considera cetăţeni neloiali. Femeile vor fi degradate prin procesul continuu al mişcărilor de emancipare a femeilor. Sexul liber va fi obligatoriu. Nerespectarea acestei reguli cel puţin o dată, până la vârsta de 20 de ani – va fi pasibilă de pedepse grave. (…) Dacă o femeie rămâne gravidă după ce a născut doi copii, va fi dusă cu forţa la o clinică avortivă, pentru întreruperea sarcinii şi sterilizare”. (cf. dr. John Coleman, Ierarhia conspiratorilor – Povestea Comitetului celor 300, Antet, Buc., 2005).

3 – „Staţiile de benzină <> a RWE (uzina electrică Renania-Westfalia) sunt simbolizate printr-o piramidă inversă cu 13 dungi. O altă staţie de benzină din SUA este , adică 7+6=13. Numărul Demonului şi al Morţii… Există sute de exemple de acest fel; priviţi cu atenţie simbolurile firmelor, pe produse, în reclamele TV, stemele de stat şi steaguri…etc.

Acelaşi lucru e valabil pentru marele concern masonic al Americii, Procter and Gamble. Numele are 13 litere, iar emblema firmei este unul dintre cele mai vechi simboluri masonice: bărbatul cu barbă într-un cerc are 13 stele în jurul său.

Mai e nevoie să continuăm cu exemplificările? Credem că ar trebui să fim mult mai suspicioşi, în legătură cu aşa-zisul „progres economic”, care nu este decât proliferare de forme goale, de VID SATANIC…Toate şi toţi – şi, în primul rând, oamenii, sunt priviţi, în acest neo-materialism dialectic capitalisto-liberal (mult mai vulgar şi agresiv chiar decât cel marxist!) – ca lucruri neînsufleţite, ca cifre-oameni, într-un lagăr imens, numit „lumea contemporană, a secolului XXI”…

…Biserica Ortodoxă nu are ca duşmani doar masoneria, sectele neo-protestante agresive, nu are doar duşmani precum mişcările anti-creştine, de tipul New Age-ului şi al „ecumenismului-cu-forţa”, devenit şi mai agresiv, după ce Preafericitul Teoctist a plecat la cele veşnice… – ci pe însăşi „sora” ei, Biserica Romano-Catolică.

„Hegemonismul” Vaticanului, reaua-credinţă, aroganţa, foamea cumplită de dominaţie cezarică a catolicismului vaticanez, prin intimidarea şi subminarea celorlalte Biserici Creştine – toate acestea s-au văzut/reflectat clar, în declaraţia publică, din vara lui 2008, a papei Benedict al XVI-lea… care consideră că Singura Biserică a Tradiţiei Creştine, cea ORTODOXĂ – ar fi „o biserică particulară”… Şi dacă-i aşa de particulară, de ce să n-o confiscăm noi, Sfântul Scaun – ca pe orice SRL, din jungla capitalistă…?! Şi s-o obligăm să-l recunoască pe „căprarul” papal! Stimaţi fraţi catolici, fiţi siguri că nu vă va merge cu Rusia, Bulgaria şi cu Grecia, aşa cum, se pare, aţi reuşit cu „o anumită parte” din România (din păcate, şi francezii au înţeles acelaşi lucru pe care l-au dedus unii români, ca Marius Vasileanu şi Daniel Barbu – din „scurgerile” către presă, de la Patriarhie… – probabil că Patriarhia vrea să ne obişnuiască cu ideea Primatului Papal Absolut!…) – …dar, după opinia noastră, aţi reuşit cu totul altceva, ce nici n-aţi visat, probabil: schimbarea opiniei publice, faţă de ţările slave!… şi, pe cale de consecinţă logică, slăbirea admiraţiei (fără limite şi bun-simţ!) faţă de SUA… – ceea ce nu-i chiar rău, pentru o Românie care a uitat de abecedarul logicii diplomaţiei, care-ţi dictează să iei seama, mai curând, atent-veghetor şi cu prioritate, la vecinii „de proximitate”, de care depinzi direct şi vital! – …şi să fii mai cu măsură, demnitate şi înţelepciune, faţă de… „transatlantici”…: „Îl admir pe IPS Alexei al II-lea! Bravo lui – şi bulgarilor!”( exclamă, pe Internet, o româncă, rezidentă în Franţa…). V-a mers cu România, în care „Opus Dei” şi Masoneria ne-au ales Patriarh… Demn de luat în seamă este că Patriarhul României contemporane a luat apucăturile politicienilor…”mireni”: ne pune, DICTATORIAL, în faţa faptului împlinit, fără O MINIMĂ CONSULTARE ( se pare…). Ce urmăreşte? Chiar crede că românii sunt „proştii satului”?! Sau i s-a sugerat (…”de-acolo”…de unde a şi fost propus spre numire…) să işte  O SCHISMĂ, în sânul BOR – ceea ce ar fi extrem de probabil, dacă lucrurile stau aşa, precum a mirosit presa, cu nenorocitul ăsta de Acord (extrem de problematic şi ambiguu) de la Ravenna…

Naţionalismul, dacă nu e creştin-ortodox autentic, nu e naţionalism.

Nu „lei” şi „vulpi”, nu cercuri vicioase: este nevoie de paloşele arhanghelice, de armatele de îngeri, căci aceasta va trebui să fie valoarea spirituală a cavalerilor sfântului duh. Ei şi numai ei vor constitui elita clarvăzătorilor, a Văzătorilor în Tărâmul Sfânt.

E o periculoasă diversiune lozinca: „Ne-au fost distruse elitele, de aceea nu ne putem ridica la luptă contra Răului”. Nu. Nimeni nu poate distruge esenţa sfântă a neamului, deci nici potenţialul spiritual al elitei neamului. Potenţialul trebuie doar reactivat. Totdeauna vor exista oameni ai unui Neam, dacă Dumnezeu a hotărât existenţa în lumină a acelui Neam: oameni conştienţi de apartenenţa lor la Neam şi Legea Creştină, oameni care să voiască binele şi mântuirea Neamului. Nu ne rămâne decât, cu calm, dar şi cu hotărâre nestrămutată, cu grijă infinită („să fiţi înţelepţi ca şerpii şi blânzi precum porumbeii” – spune Hristos), să creştem tineri eroici şi curaţi (eroi tocmai pentru că sunt curaţi sufleteşte!) ai Neamului, elitele albe ale zborului spre Dumnezeu al neamului – în noile cuiburi de dor de cer. Autentica mişcare spiritualistă: cuibul îngerilor de azi trebuie să fie (în primul rând) sfânta familie (familia care să fie în stare să ofere tânărului educaţia creştină!) – căci vedeţi cum cei negri, mirosind, deja, pericolul, fac orice este drăceşte posibil, pentru a nimici familia creştină: prin „familia homosexuală” [Doamne apără şi păzeşte de şerpii veninoşi/satanici!], prin forţarea – sub semnul sărăciei „confecţionate”, de fapt foamea de bani şi „fiţe”… – a exploziei disipative/dezintegrative a familiei etc. şi, în al doilea rând, dacă mai există preoţi ori monahi cu conştiinţa misiunii de duh (şi sunt!) – cuibul de pregătire a „zborului” revelaţiei neamului să fie însăşi biserica, prin refacerea comunităţii parohiale (întru viziunea neamului-hristos), ca stare de comuniune spirituală şi de simţire/voinţă! ca pe timpul voievozilor sfinţi ortodocşi.

Trebuie să mai existe, în românia zilelor noastre, câte un episcop ne-mason, prin care să se continue „punerea mânilor pe cap” – să menţină, deci, continuitatea stării de sacerdoţiu autentic, hristic!

Considerăm că ar fi timpul ca B.O.R. să se gândească serios: îl apără pe Hristos – sau cedează satanei? E timpul ca laicatul, comunităţile rurale şi urbane, deopotrivă, să înţeleagă: învăţământ de stat, în statul masonizat românesc, aduce toate relele satanice: distrugerea sufletului copiilor şi tinerilor, prin necredinţă, prin lăcomie, disponibilitate spre şi chiar dorinţă de crimă, evitarea sfintei familii, în favoarea desfrâului etc., boli degenerative, ale spiritului şi trupului – finalul fiind îndobitocirea populaţiei viitoare a ţării. Noi, membrii comunităţii-laicat, de pe lângă şi din sânul B.O.R., ar trebui să ne hotărâm să creăm alternativa învăţământului religios comunitar, pentru a refuza, astfel, înregimentarea copiilor noştri în şcoli care ni-i asasinează spiritual, iar noi dăm (culmea!) bani grei, prin impozite, pentru această pruncucidere, pentru degradarea, biologică şi spirituală, a neamului – şi aneantizarea patriei. Dacă scoatem bani din buzunar, atunci s-o facem nu pentru răul nostru, al copiilor şi neamului – ci pentru întemeierea, pe lângă biserici şi mânăstiri – cu preoţi care ştiu să refuze satanicul „ecumenism”! – a şcolilor care să li-l reveleze copiilor noştri pe Hristos-Dumnezeu, să le reveleze faptul că sunt Fiii lui Dumnezeu, deci că au obligaţii atât faţă de Creatorul-Dumnezeu, cât şi faţă de familia în care s-au născut, faţă de neamul în mijlocul căruia şi prin care au căpătat fiinţă anume, cultură anume etc. Iar nu să afle că sunt rubedenii de sânge şi „duh” ale maimuţelor, reptilelor, şobolanilor şamd. A şcolilor în care să fie crescut un tineret re-îndumnezeit, sănătos, la suflet, minte şi trup – tineret căruia să nu ne temem a-i încredinţa soarta neamului şi ţării noastre.

Pentru asta, şi intelectualitatea/ „învăţătorii ucenicilor” – trebuie să re-devină creştin-ortodoxă! Singura soluţie care se prefigurează, în cazul în care conducătorii noştri de trei parale nu ne părăsesc (că de îndreptat la caracter… „lupu-şi schimbă părul, dar năravul – ba!”) – este nesupunerea civil-religioasă! Mucenicia şi martirajul! „Preoţi cu crucea-n frunte” („căci oastea e creştină!”), e timpul să ajutaţi acest Neam! Aţi mai greşit şi voi, părinţi, aţi mai amânat, aţi prea tolerat pe Satana.., dar am ajuns la capătul logicii umane – şi trebuie să ne-ajutaţi s-o redobândim, acum, pe cea DUMNEZEIASCĂ!…Toate vi se vor ierta şi uita şi spăla, în faţa Lui Dumnezeu, dar şi a oamenilor, dacă, acum, vă veţi împlini, în sfârşit, chiar şi cu preţul martiriului, MISIUNEA DUMNEZEIASCĂ! Credem că, în sfârşit, trebuie să se pună capăt, definitiv, dominaţiei Satanei, prin statul ateu/masonizat. Noi detestăm „revoluţia continuă”, revoluţia de tip violent-fizic, comunistă – dar agreăm şi considerăm că a venit vremea revoluţiei spirituale, urmare şi împlinire a celei de pe Golgota, a Celui care a ştiut când vine vremea să lase de-o parte blândeţea, şi să ia biciul! Căci Satana nu ştie de blândeţe, ci doar de pustiul iluziei şi al distrugerii… – deci, toleranţă zero, faţă de satana! „retro, satanas!” – vom striga, cu toţii, dimpreună cu Hristos, noi, cei care încă suntem în spiritul naţionalist al lui Eminescu şi Andrei Mureşanu.

Revelarea necesităţii trecerii, lucide şi bine chibzuite, a româniei, la stadiul spiritual/politic (…dar „politica” înţeleasă de la „polis”/Cetatea Sacră – contrar sensului impersonal/nonidentitar, „globalizant”, dat şi impregnat, cu forţa, de Masonerie, dar şi de creştinismul catolic!) teocratic-ortodox. O teocraţie care să păstreze specificul spiritual-naţional. Adică, singura teocraţie care poate garanta „Europa Popoarelor” (iar nu UE= Federaţia/Uniunea Deşertului de Duh!). A scrie cu propriul nostru sânge – asta ne e misiunea!

…Biserica Ortodoxă are de luptat, pe viaţă şi pe moarte, din păcate – şi în interiorul ei! Cu lenea spirituală şi cu ciuma formalismului anti-spiritual (instalate nu doar la nivelul mirenilor, ci şi la nivelul clerului şi, mai cu seamă, la nivelul ierarhilor!), cu corupţia unei părţi din cler, cu tendinţele centrifuge ale unor credincioşi, atraşi de mirajul „paradisului material” (trăim vremi cu mult mai dificile decât cele ateist-comuniste declarate: acum, ateismul rânjeşte de sub poala „democraţiei” şi liberalismului/libertinismului parşiv, ipocrit, amoral, „liber-cugetător”, anti-hristic şi anti-naţional, care distruge, corodează minuţios identitatea de Neam şi de „lege strămoşească”!)…Preoţii sunt azvârliţi din şcoli, şi înlocuiţi cu „profesori de Religie”. Ce har poate avea un funcţionar, iar nu UN MISIONAR! – precum funcţionar este „profesorul de Religie”?! NICIUNUL! Şi copiii-elevii îl privesc pe acesta tot ca pe sperietoarea de profesoară de Matematică ori de Fizică…mai ales că orele de Religie conţin, conform Programelor, informaţie seacă, „doctă” şi plicticoasă – iar nu Duh de Revelaţie!

…Biserica Creştină (şi, în special, cea Ortodoxă, cea care este vânată până şi de „sora” ei…”vitregă”, Biserica Romano-Catolică…) – nu va şoma, cu siguranţă, în următorii 50 de ani, decât dacă o orbeşte Bunul Dumnezeu, în aceste vremi când „Satana-Contemporanul nostru” se umflă în solzi şi se şi vede…  „învingător”!

Ba, chiar, ne punem întrebarea dacă, Duhul Frăţietăţii/Solidarităţii şi Iubirii întru Hristos-Dumnezeu scăzând, în sânul B.O.R., şi crescând cel de superficialitate, zâzanie şi de superbie, de surzenie la plânsul săracului şi al văduvei… – şi iresponsabilitate (de prea multe ori, preotul este „infectat” de viruşii lumeşti, în loc să nimicească el, în parohia sa, lucrările celui rău, dinspre Valea Plângerii venite şi năpustite…!) – o şi dovedi prea degrabă B.O.R. pe cel Rău (sau va zăbovi îndelung şi leneş, în „negocieri, amânări şi pertractări” păcătoase”, până la A Doua Venire A Domnului Hristos?!), în această luptă, atât de crâncenă, pentru Biruinţa Sfântului Duh…?!

Avem deplin rost, Doamne, aici şi acum! Numai să ni-l ştim urma… „Vom muri şi vom fi liberi!” Vom spune mereu Adevărul şi mereu vom fi liberi întru Hristos! Cu sângele nostru Adevărat vom unge ochii orbilor – şi aceştia vor vedea iarăşi!” (cf. Adrian Botez, Cartea Cruciaţilor Români, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2008).

Adevărul și „adevăruri”!

 

Biserica lui Hristos… A CUI BISERICĂ? ….a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, parte din Treimea Cea de o Fiinţă nedespărţită. Aceasta este Taina cea mare a Universului, taină care de 2000 de ani înconjură pământul, aşezându-se cu multă discreţie şi tandreţe în inima fiecărui OM care îşi deschide cu drag uşa inimii sale. „Iată EU stau la uşă şi bat’’ …binecunoscuta icoană care ÎL reprezintă pe Hristos în dreptul unei uşi la care bate, are o particularitate specială…. NU ARE CLANŢĂ PE AFARĂ…. deci… Hristos nu poate intra decât dacă I Se deschide din interior. Discreţia aceasta face parte din nobleţea divină şi este un pact al lui Dumnezeu cu omul, dar este şi cheia de intrare în Împărăţia Cerurilor.

De 2000 de ani Domnul încearcă să restaureze fiinţa umană, care ontologic a fost zămislită în creştinism şi surprinzător, stavila cea mai înverşunată a primit-o Dumnezeu tocmai din partea creştină a lumii, care a răstălmăcit şi continuă să răstălmăcească cuvintele „lămurite în foc ca aurul’’ ale lui Iisus Hristos – Mesia cel Adevărat.

Dacă OMUL ar fi rămas la simple greşeli – căci care OM nu greşeşte pe pământ?! – nu mai ajungeam la starea de APOSTAZIE TOTALĂ la începutul acesta de secol. Dar OMUL, aflat în cădere liberă de mii de ani, a primit cu braţele deschise toate ingredientele demonice, puse la dispoziţia lui prin lucrarea directă a satanei.

În zilele noastre, lucifer are drepturi legitime pe pământ – acordate lui NUMAI DE ALEGEREA LIBERĂ A OMULUI!

Şi astfel… Universul creat pentru OM şi trupul OMULUI care trebuia să fie îmbrăcat în „lumina taborică’’ şi să fie nemuritor, se zbuciumă în plasa aruncată de satana şi îşi redefineşte legile…, renumindu-le după şoapta satanei cu nume demne de scârbă… „DREPTURILE OMULUI’’, „Emancipare”, „Umanism” ‚’’DEMOCRAŢIE’’, „ECUMENISM’’, „CONSILIUL MONDIAL AL BISERICILOR’’, ş.a. Apoi se organizează în guverne, parlamente, comitete şi comisii, dăruieşte premii, organizează şi redefineşte chiar „CREAŢIA LUI DUMNEZEU’’ prin experienţe supravegheate direct de „OCHIUL MAGIC AL LUI LUCIFER’’ totul sub binecunoscuta lozincă „LIBERTATE. EGALITATE. FRATERNITATE.’’

Astfel orbit, omul zilelor noastre ascultă şoapta satanei aşezând „Ochiul arzător al lui Lucifer’’ în Biserica lui Hristos, ca pe o pecete a morţii, aşa precum CRUCEA prin care durerea, moartea şi iadul se răscumpără în ÎNVIERE, paradox de suferinţă şi bucurie, este simbol al UNICULUI ADEVĂR.

În haosul acesta pur satanicesc, până şi sinoadele bisericeşti şi-au uitat sensul şi rostul şi cuvinte sfinte precum „PĂRUTU-SA DUHULUI SFÂNT ŞI NOUĂ’’ au devenit desuete, iar ADEVĂRUL este confundat cu multe şi diverse „adevăruri’’. În felul acesta Biserica a devenit din ce în ce mai mult o instituţie cu un profit a celor „de nimic’’, aşa cum profeţea cu mii de ani în urmă Proorocul David.

Trambulina la care este aşezată ortodoxia de către marile puteri masonice, prin întâlniri şi false prietenii cu toţi închinătorii la idoli din întreaga lume, a condus şi conduce la căderea în adâncul prăpastiei a întâistătătorilor bisericii, la zdruncinarea din temelii a sufletelor dezumanizate şi traumatizate de loviturile de teatru de pe scena politic-economică şi la împrăştierea turmei creştine. Dacă nu aş fi deschis ochii de la intrarea mea în creştinism – acum 23 de ani – direct pe Vieţile Sfinţilor şi pe Filocalii şi nu aş fi înţeles frumuseţea tainică a adevăratei ortodoxii, probabil că aş fi înghiţit şi eu minciunile otrăvitoare cu care Apusul încearcă să supună Biserica de Răsărit. În cuvinte mai dure, diavolul, ajutat de apostaţi şi patimile lor, vrea să distrugă ADEVĂRUL!!!! …dar …ADEVĂRUL NU POATE FI DISTRUS, PENTRU CĂ ADEVĂRUL ESTE PARTE DIN TREIMEA CEA DE O FIINŢĂ ŞI NEDESPĂRŢITĂ… ŞI SE CHEAMĂ – HRISTOS DUMNEZEU!

Oare ce părtăşie şi prietenie pot avea creştinii adevăraţi cu oamenii care susţin că se roagă UNUI DUMNEZEU-ALLAH, atâta timp cât în cartea lor sfântă scrie: „sînt 12 lucruri spurcate în lume… …femeia nemusulmană, câinele… …TREIMEA!…”

OARE AU UITAT EI CĂ:…???!

„Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; Este un Domn, o credinţă, un botez, Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi.” (Efeseni 4, 4-6)

26. „Iar cînd va veni Mîngîietorul, pe Care Eu vi-L voi trimite de la Tatăl, Duhul Adevărului, Cel Ce din Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. (In.15,26)

13. „Dar cînd va veni Acela, Duhul Adevărului, El vă va călăuzi întru tot adevărul; că nu de la Sine va grăi, ci cele ce va auzi şi pe cele viitoare vi le va vesti.”

14. „Acela Mă va slăvi, pentru că dintru al Meu va lua şi vă va vesti.”

15. „Toate cîte le are Tatăl, ale Mele sunt; de aceea am zis că dintru al Meu va lua şi vă va vesti.” (In.16,13-15)

Mulţi se întreabă ce este rău în unirea cu catolicii. De 2000 de ani Biserica Ortodoxă este şi Catolică (adică universală, sobornicească) şi niciodată nu a suferit despărţire sau neîmplinire, pentru că Ortodoxia este Biserica. Schisma de la 1054 nu a rupt catolicitatea din Ortodoxie, ci Apusul s-a rupt de Biserică şi s-a făcut pe sine şi de la sine biserică.

Apusul catolic nu mai este Biserică, nu mai are harul Duhului Sfânt pentru că L-au hulit în Filioque, nu mai are taine, nici preoţie, pentru că au fost daţi anatemei, nu au sfinţi nici moaşte pentru că au încălcat predaniile lor.

Consider toate întrunirile inter-religioase şi apropieri liturgice ca un drum pe marginea prăpastiei. Este creştineşte să îi tragem pe mal pe cei căzuţi, dar diavoleşte să ne facem casă cu ei în căderea lor. Căderea totală în apostazie va veni atunci când Sinodul Român va recunoaşte Catolicismul drept Biserică (egală în drepturi şi împărtăşind aceleaşi taine şi dogme) şi va semna Tratatul de Unire cu Apusul. Atunci, adevărata Biserică va trebui să facă ce a făcut şi în timpul Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Fotie al Constantinopolului, Sfântul Marcu Eugenicul, Sfântul Visarion şi Sofronie: să liturghisească tainic în catacombe şi să propovăduiască deschis neamului adevărata credinţă.

După cum observăm, este indiscutabil că trăim vremuri de mari frământări ecleziologice, despre care, din păcate, acel procent de 85% de populaţie ortodoxă de pe teritoriul României are prea puţină cunoştinţă. Douăzeci de ani trecuţi ca douăzeci de clipe peste sufletul neamului românesc, au dus numai la adâncirea în noroiul europeano-masonic al întâistătătorilor politici şi religioşi, şi haos în mintea multor mădulare ale bisericii lui Hristos. E ştiut din vremuri străvechi, din diversele culori politice pe care le-a îmbrăcat omenirea, că nu se ţine mai bine în frâu un popor decât prin întuneric şi ignoranţă. Dacă am citi cu atenţie măcar dimineaţa rugăciunile către Dumnezeu, am constata că la rugăciunea a 10-a către Născătoarea de Dumnezeu se spune printre altele: „Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, cu sfintele şi preaputernicele Tale rugăciuni alungă de la mine smeritul şi ticălosul robul tău: DEZNĂDĂJDUIREA, UITAREA, NECUNOŞTINŢA ŞI NEPURTAREA DE GRIJĂ…’’.

Conştiinţa fiecărui creştin ortodox va trebui să stea la judecată în faţa acestor cuvinte: Păcate ai avut, suflete?! Ai lăsat să intre în inima ta nepurtarea de grijă, uitarea şi nu te-ai interesat să afli cele ce trebuia despre Dumnezeu?!

De-a lungul celor 50 de ani (i-aş putea numi ani de iad) în care România a fost contaminată până în cele mai adânci străfunduri umane cu indiferenţă şi necredinţă, conducătorii din umbră au depus tot efortul ca publicaţii, informaţii şi documente despre adevărata Biserică a lui Hristos să fie distruse sau măcar ascunse. Mă întreb, ce procent din populaţia ortodoxă română are cunoştinţă de evenimente ce s-au întâmplat în istorie, măcar în ultimii 200 de ani şi care au avut repercusiuni grave asupra creştinismului ortodox – care au constituit de fapt nişte etape în cadrul planului luciferic de distrugere chiar a esenţei divine a Omului?!

În ultimii ani, mai ales în spaţiul creştin-ortodox, circulă foarte des cuvântul APOSTAZIE. Din păcate, el nu este numai o ameninţare, un simplu cuvânt care provoacă spaime, ci a devenit o stare generală şi, ceea ce este cel mai grav, una IREVERSIBILĂ. Iată ce spunea recent un părinte ortodox din America (căci oare unde se dezvăluie mai bine apostazia decât în America?):

„Trebuie să înţelegem că această apostazie a cuprins întreaga lume, iar experienţa noastră în America este doar o variantă locală a apostaziei globale. Esenţa acestei experienţe a apostaziei este aceeaşi pretutindeni: este pregătirea pentru antihrist şi cred că, în primul rând, este caracterizată de lipsa de dragoste pentru Adevăr. Nu există dragoste pentru Adevăr. Oamenii nu vor să cunoască Adevărul, ei vor doar să se simtă bine şi vor să trăiască doar într-o aparenţă de realitate, dar nu în realitate!”

Haideţi să încercăm măcar acum, poate în ultimele clipe de libertate sufletească, să ne hrănim sufletele din sursele ADEVĂRULUI!

„Nu grăi împotriva adevărului, ci ruşinează-te de lipsa ta de învăţătură” Ecclesiasticul 4:27

Mi-am propus să pun în pagină, pentru câteva episoade, o desluşire a ADEVĂRULUI prin istorie şi prin Biserica lui Hristos, pentru a înţelege exact care au fost ETAPELE căderii şi cine sau ce a generat starea de apostazie care s-a generalizat în zilele noastre.

Dar înainte de a vorbi despre istorie, ar fi bine să-l ascultăm din nou pe părintele Steven Allen din America, un contemporan ce priveşte în faţă societatea americană aflată în plină apostazie:

„Nu este doar o problemă de dogmă, este o întreagă problemă de cultură şi de mentalitate, iar sistemul educaţional din America este acum răspândit în Uniunea Europeană; NATO cu bombele ei, Banca Mondială cu banii ei împrăştie sistemul american de educaţie peste tot în lume. Iar esenţa educaţiei americane este de a tâmpi lumea.

Americanii nu pot gândi. Ei nu cunosc istorie, nu învaţă limbile clasice, nu sunt deprinşi cu logica, ei nu ştiu nimic şi nu pot gândi; dacă nu rezolvi ceva în două minute, nici nu se uită la tine! Dacă vorbeşti despre istorie unui american: „Ştii cine a fost ţarul Rusiei?”, „Ştii ce este un Sinod Ecumenic?”, ei spun doar: „nene, nu vreau să vorbesc despre asta, spune-mi despre Iisus; vreau să îl simt aproape pe Iisus!” – lucruri de felul acesta. Deci cum să vorbeşti cu astfel de oameni?

Cum am spus: nu este doar o problemă dogmatică, este problema unui nou tip de fiinţă umană: ştiţi că în Rusia, bolşevicii, au creat homo sovieticus; în America, Holywood-ul a creat homo americanus; rezultatul este acelaşi: prostia. Ei nu pot să gândească lucruri serioase şi de fapt ei nu pot crede în Adevărul obiectiv. Acesta este Adevărul! Aceasta este realitatea! Ei zic: „nu; asta-i realitatea ta, eu am realitatea mea!”. Este mintea Dysneyland-ului! Este crearea unei false realităţi: „Simte-te bine!” şi „Tu ai realitatea ta, eu am realitatea mea!” Iar acum cu internetul şi cu jocurile video, oamenii trăiesc psihologic şi mintal în lumea virtuală. Ei trăiesc în această lume, dar în virtual! Fără nici un interes pentru lumea reală. Aşadar dacă vorbiţi cu ei despre Dumnezeu, realitatea lui Dumnezeu, că Dumnezeu este Adevărul, Adevărul obiectiv, n-are importanţă pentru ei ce spui despre El. Dumnezeu este undeva acolo şi cu asta basta. Lor nu le place, ei nu pot nici măcar să se gândească la lucruri serioase, fiindcă în şcoală sunt învăţaţi: „Ceea ce crezi tu este bine, dar şi ceea ce cred eu este bine!” Este slăvirea ego-ului şi a subiectivismului. Ceea ce cred eu este adevărat pentru mine, iar ceea ce crezi tu că este adevărat e valabil pentru tine. În aceste condiţii este foarte greu să aduci oamenii moderni la credinţă.

Pot spune că experienţa mea în America nu este prea diferită de experienţa pe care o simt acum cu tinerii europeni sau tinerii ruşi şi chiar şi cu bătrânii. Este greu să-i faci să gândească la problemele serioase şi să zică: „Există o realitate obiectivă şi poate fi cunoscută prin studiu, prin rugăciune, prin folosirea minţii şi a inimii; putem cunoaşte această realitate. Şi trebuie să o cunoaştem! Este de datoria noastră; este responsabilitatea noastră, ca fiinţe umane!” Nu doar ca ortodox, ci doar pentru a fi o fiinţă umană. Vrei să fii om? Trebuie să înveţi ce este Adevărul, trebuie să cauţi Adevărul! Dar oamenii nu acceptă aceasta acum. Ei vor doar să se simtă bine. Filosofia lor este filosofia de zi cu zi, este hedonismul, este plăcerea – ei caută numai plăcerea…

Esenţa Ortodoxiei Mondiale este colaborarea cu această lume, iar stăpânul acestei lumi este diavolul şi instituţiile pe care diavolul le foloseşte pentru pregătirea venirii lui antihrist. Bisericile Ortodoxe Oficiale sunt ca nişte cadavre cu aparentă înfăţişare de Biserici, dar care îşi iau energia din altă parte. Ştiţi povestea lui Frankenstein? Bisericile oficiale sunt monstrul Frankenstein: el arată ca un om, dar puterea lui vine din altă parte. Puterea vine de la bani, vine de la oamenii care Îl urăsc pe Dumnezeu! Deci cum pot fi acestea Biserica Adevărată, dacă puterea lor provine din bani şi prestigiu?! Bisericile Oficiale sunt recunoscute de guvernele moderne şi corporaţiile de afaceri moderne, de la bănci etc – instituţii ce-L urăsc pe Dumnezeu.

Dar ei înşeală poporul spunând că ortodocşii au o întreagă istorie a Bisericii de stat. Să nu uităm că Biserica de stat ortodoxă a existat într-o perioadă când aveam regi, domni creştini, când aveam autorităţi ce se supuneau legilor lui Dumnezeu: ţarul, regele, domnitorul. Autoritatea lor era de la Dumnezeu, iar regele întrupa tradiţia poporului său şi era fiul Bisericii, un fiu credincios al Bisericii! Aşadar în această situaţie este normal să avem o Biserică de stat!

Iar în situaţia în care suntem acum, nu avem guvern legitim; astăzi avem guvern al mafiei: indiferent care ar fi – guvernul american, guvernul sovietic, rusesc, guvernul sârbesc – acestea nu sunt guverne legitime! Acestea sunt guverne ce au rezultat din rebeliune împotriva lui Dumnezeu. Deci cum poate o Biserică să fie Biserică de stat într-un stat antihristic?! Şi toţi aceşti patriarhi cu sinoadele lor slujesc acestor inşi! Dacă aceşti oameni răi ce conduc guvernul rus, grec etc. vor zice: „Sări!”, patriarhii vor sări. Când vor spune: „Fă asta!”, „Roagă-te cu papa!”, ei se vor ruga cu papa. Când vor zice: „Schimbă Liturghia!”, ei vor schimba Liturghia. Când vor zice: „Trebuie să avem homosexualii aprobaţi de lege, iar voi trebuie să tăceţi”, ei vor zice ceva, dar nu vor face o rezistenţă efectivă. Fiindcă ştiu bine cine le sunt stăpânii!”

 

Sursa:

http://axa.info.ro/editoriale/cetatea-crestina/adevarul-si-adevaruri/

 

Românism și Biserică

 

Universală în dogmă şi naţională în mijloacele de a întrupa dogma în viaţă, Biserica Ortodoxă e cea mai potrivită formă de creştinism pentru dezvoltarea morală şi spirituală a unui popor. Ea nu-i sileşte natura etnică, ci i-o desăvârşeşte. Pacea şi buna învoire între oameni, adică scopul ei social, se realizează prin ridicarea oamenilor la un nivel spiritual, acelaşi pentru toţi. Dar în această operă de transformare şi de omogenizare socială pe un plan superior, Biserica Ortodoxă ţine seama de toate elementele pe care natura însăşi le pune la dispoziţie. Neamul e o unitate socială naturală. Ca organizaţie militantă, Biserica porneşte de la această unitate, potrivindu-şi forma pe măsura ei. Câte neamuri sunt ortodoxe, atâtea forme naţionale creează Biserica. Această plasticitate formală o deosebeşte fundamental de romano-catolicism care, peste unităţile naturale ale popoarelor şi nevrând să ţină seama de ele, impune forma unică, universală, juridică şi rigidă a statului papal. Istoria Occidentului e plină de conflictele razboinice dintre puterea papală şi diversele naţiuni, care refuzau pe rând să adere la statul juridic universal şi căutau să-şi întemeieze state naţionale independente. Aceste conflicte durează acolo din Evul Mediu până în zilele noastre, când le actualizează într-o formă atât de răsunătoare statul hitlerist în luptă cu Vaticanul.

În ortodoxie, asemenea conflicte sunt necunoscute. Biserica Ortodoxă nu concepe un Stat juridic supranaţional, pe care sa-l impună popoarelor. În această privinţă ea nu este rigidă, ci plastică, adică se organizează după unităţile naturale ale neamului. Biserica Ortodoxă e una în dogmă şi în spirit, dar multiplă în formele de organizaţie socială. Sub acest raport, ea e cu totul apolitică, pe când romano-catolicismul are un caracter politic acuzat. Pacea pe care o urmăreşte ortodoxia nu e uniformitatea juridică a statului papal (Pax romana), ci armonia liber consimţită a diversităţilor naţionale în sfera sublimă a ecumencităţii spirituale.

Noi avem un Patriarhat ecumenic la Constantinopol. Dar faţă de el, din punct de vedere al organizaţiei formate, fiecare Biserică naţională e independentă sau autocefală. Această autocefalie se obţine cu uşurinţă când respectiva naţiune ortodoxă a ajuns la un stadiu de conştiinţă independentă. Regimul aceste e necunoscut în romano-catolicism. În locul principiului autocefal, romano-catolicismul cunoaşte compromisul concordatelor.

Din imperiul medieval, fărâmiţat prin războaiele de independenţă ale naţiunilor occidentale, statul papal e redus azi la petecul de pământ al cetăţii Vaticanului. El n-a renunţat însă la universalismul juridic. În această perspectivă, el îi revendică pe catolicii din toate statele unde trăiesc. Peste calitatea lui naturală de cetăţean naţional al statului unde trăieşte, un catolic e cetăţean al statului juridic roman. Regimul concordatelor dintre Vatican şi diferitele state naţionale unde trăiesc catolici e un compromis între putere politică şi putere politică, prin care se recunoaşte, pe plan juridic, existenţa statului papal şi dreptul lui de imixtiune înlăuntrul graniţelor statelor naţionale.

Pentru noi, ortodocşii, e greu de conceput un asemenea regim. E ca şi cum am fi odată cetăţeni ai statului românesc, iar pe deasupra cetăţeni ai Patriarhatului de Constantinopol. Dacă guvernul român, bunăoară, ar lua câteva măsuri, care n-ar stânjeni întru nimic interesele noastre religioase, dar ar stânjeni interesele politice ale Patriarhatului de Constantinopol, am primi imediat ordin să luam atitudine împotriva statului nostru naţional. E cam ceea ce se întâmplă azi între Vatican şi statul german. Pentru mentalitatea noastră ortodoxă ar fi o situaţie absurdă. Principiul de la care pleacă ortodoxia în acţiunea ei pământească e respectarea unităţii naturale a colectivităţii naţionale, a neamului. Idealul ei social de pace şi de bunăvoire între oameni îşi găseşte elementele naturale în alcătuirea omogenă a neamului: sângele comun, sufletul comun, organizaţia politică comună. Toate aceste elemente sociale naturale care alcătuiesc baza organică de la care porneşte acţiunea de spiritualizare sau de perfecţionare a ortodoxiei. Departe de a stingheri aceste elemente ale vieţii naţionale, ortodoxia le ajută să se perfecţioneze.

Tocmai din această pricină, naţionalismul, ca tendinţă de afirmare amplă şi intensă a geniului etnic, nu se găseşte niciodată în conflict cu ortodoxia. El se găseşte însă în conflict aproape inevitabil cu catolicismul: atunci când se întâlneşte cu interesele supranaţionale ale statului juridic papal. Pentru ortodoxie, naţionalismul nu e decât lucrarea firească de perfecţionare a unităţii etnice, pe care Biserica e chemată s-o spiritualizeze. Astfel, naţionalismul e regimul politic care, cultivând şi intensificând principiile de omogenitate ale neamului, convine de minune ortodoxiei, care are de ridicat această omogenitate la nivelul spiritual al dragostei creştine. Între naţionalism şi ortodoxie nu poate exista decât cea mai strânsă colaborare în vederea operei de solidarizare socială şi de înnobilare a sufletului etnic în lumina idealului creştin.

 

Sursa:

http://axa.info.ro/editoriale/rapa-robilor/romanism-si-biserica/

 

„Omul care mă vor ei”

 

Cu ceva ani în urmă am cunoscut un om care şi-a dat demisia dintr-o funcţie foarte înaltă în statul român. La fel cu ceilalţi cunoscuţi ai lui, şi eu am rămas mirat de gestul său – avea în faţă o carieră care putea fi întrezărită uşor. Prima dată când l-am întâlnit, l-am întrebat de ce renunţase la funcţie şi, implicit, la carieră. Mi-a răspuns, oarecum în şoaptă, ferit: „Fiindcă eu nu sunt şi nici n-am să fiu niciodată omul care mă vor ei!” N-am prea înţeles atunci, am fost însă mulţumit că prietenul meu nu era în vreun impas care să-l dezonoreze – şantajabil etc. Apoi mi-am pus întrebarea: care este omul pe care îl vor ei? Şi, la modul personal: care este omul care ar trebui să fiu eu, pentru ca sistemul să fie mulţumit? Cum ar trebui să fiu, ce ar trebui să fac să devin cetăţeanul ideal pentru sistem? Cu alte cuvinte, dacă mi-aş dori să fiu „aşa cum ar trebui”, să fiu „politically correct”; ce ar trebiu să fac? Aşa că am încercat să-mi imaginez o zi din viaţa unui eu care să fie aşa cum vor ei:

…Iată-mă, dimineaţă, pe mine acel om – pe care şi-l doreşte conducerea statului român -, cu ce gândesc, cu ce cred, cu ce-mi doresc eu. Mai întâi – ca să fiu „omul care mă vor ei” – sunt conştient de faptul că destinul meu este indistructibil legat de acela al cetăţeniei europene: e pe viaţă şi pe moarte, depind pur şi simplu, e steaua mea polară, ordinea mea supremă în haosul universal: statutul de cetăţean european. Mă gândesc în această dimineaţă, în virtutea acestui fapt, cum să fac să plătesc mai multe impozite şi taxe – pentru ca europa să se îmbogăţească şi cu aportul meu.

Deschid televizorul şi primesc cu bucurie vestea noilor taxe şi a noilor scumpiri: ce bine, sunt cetăţean european! Abia aştept să plec la muncă, să agonisesc, să le plătesc; fireşte, mă fericesc că fac parte din europa şi sper ca mâine să vină alte taxe şi alte scumpiri. N-am nevoie de asistenţă medicală, fiindcă trebuie să fiu sănătos – tot pentru europa. Mă bucură ştirea că învăţământul românesc este condus de un imbecil care n-are nici o legătură nici cu învăţământul şi nici cu România – de altfel, nici nu înţeleg de ce se mai cheamă România, asta îmi provoacă un fel de dezgust, de silă: eu sunt europa şi nu România, am trecut de stadiul acela, am evoluat. Mă bucur de asemenea că conducătorii noştri mai iau un împrumut de la finanţa mondială evreiască şi că, astfel, suntem pe veci înrobiţi şi nici copiii copiiilor noştri nu se vor mai putea vreodată întoarce la această formă de înapoiere care este statul independent român – doar am evoluat: suntem europa! Cât de frumos ne-a spus toate aceste lucruri conducătorul iubit, Traian Băsescu. Şi cu câtă exactitate ne-a explicat ministrul de finanţe că nu vom mai avea ce mânca şi că europa vrea şi mai mult de la noi! Ceea ce n-am înţeles este de ce trebuie să se mai nască copii şi de ce trebuie să mai trăiască pensionarii – voi întreba nişte specialişti. Cum să nu fiu fericit când suntem ocupaţi de armata americană care a ocupat etajul de sus al Casei Poporului şi plătim – cu responsabilitate şi cu recunoştinţă – războaie întru democraţie. Ca cetăţean european mă simt jenat când tot aud de limba română, de tradiţie şi mi se pare incredibil că mai există în europa – în secolul 21! – oameni care să vorbească despre Dumnezeu, când ştie oricine că aceasta este o fantezie, omul deja a ajuns pe lună şi nu a dat de nici un Dumnezeu! Asta nu înseamnă decât că încă mai sunt oameni înapoiaţi, în zona unde m-am născut eu. Pentru mine, ca cetăţean european, este o ruşine când aflu că mai există exemplare de acest fel: oameni care merg la Biserică, care umblă cu icoane, cu sfinţenii şi care mai cred… Lucrurile sunt foarte clare: credinţa face parte dintr-un stadiu de dezvoltare, de evoluţie a omului, astăzi – datorită europei – depăşit, revolut şi dezonorant. Eu, cetăţeanul europei – şi dacă lucrurile merg bine, mâine-poimâine voi putea spune cu mândrie: cetăţeanul universului – am în ce să cred, cu o credinţă mult mai bună decât cei din trecut: cred nelimitat în fericirea cetăţeniei europene, la care se adaugă şi fericirea apartenenţei la armata americană! Asta, da! Ca parte din europa, sunt însă puţin mâhnit că n-am evoluat mai repede din broască, fiindcă acum ar fi trebuit să avem mai multe mâini şi cel puţin două capete, plus că ar fi trebuit să zburăm – iată unde ne-a dus credinţa în Dumnezeu, a celor dinaintea noastră: a încetinit dezvoltarea şi evoluţia! Mă consolez cu gândul că rămâne să se bucure de toate aceste roade ale ştiinţei şi evoluţiei, cetăţenii europeni şi universali care vor veni după noi…

Deocamdată sunt mândru că sunt ceea ce sunt. În nici un caz nu înţeleg nici de ce unii români protestează, de ce nu le convine faptul că nu mai au ce mânca, nu mai au cu ce se îmbrăca, că nu mai există spitale şi nici îngrijire medicală, că la şcoală copiii învaţă mult mai puţin şi mult mai prost – oricum lucruri de care nu se vor putea folosi niciodată –, că trăiesc fără demnitate, că nu mai pot să-şi permită să facă copii – fiindcă n-ar avea ce să le dea de mâncare; pur şi simplu nu înţeleg cum se pot întâmpla toate acestea, atâta timp cât au şansa să fie cetăţeni ai europei! Acest lucru compensează şi le depăşeşte cu mult pe celelalte. În ceea ce mă priveşte sunt foarte bucuros că România este ocupată militar, că sunt baze militare străine pe teritoriul ţării, că suntem în război cu Irakul şi cu Afganistanul, cărora ne străduim să le „băgăm” cu forţa democraţia şi libertatea – şi ca urmare, cred că ar trebui să participăm cu mai mulţi bani la aceste războaie şi la întreţinerea armatei americane; ar trebui nişte impozite şi nişte taxe şi pentru a contribui ceva mai substanţial la binele şi bunăstarea unor state precum Israelul – le este greu şi lor!

Seara, după o zi plină de satisfacţiile muncii pentru europa, ascult cu sfinţenie ştirile -– fiindcă este absolut necesar să fim cât mai bine informaţi. Altfel cum am şti ce se întâmplă şi, mai cu seamă, ce să facem în continuare? Din nou proteste şi greve – mă întreb: oamenii ăştia chiar nu-şi dau seama de problemele cu care se confruntă conducătorii noştri? Săracii de ei, pe lângă faptul că trebuie să împartă bogăţiile ţării în primul rând între ei, apoi trebuie să împartă şi europei şi americii şi lui nato şi israelului şi la câţi şi mai câţi. Oare cei care protestează nu înţeleg că aceste lucruri nu sunt uşoare? Un lucru este cert – pentru mine, ca cetăţean european –: efortul conducătorilor noştri este foarte bine venit, fiindcă recompensa ne aparţine tuturor: suntem cetăţeni europeni! Mai aflu de la ştiri că trebuie să ne vaccinăm şi să ne punem cu toţii cipuri – iată că a sosit şi ceasul fericit în care vom fi, alături de celelalte popoare, supravegheaţi şi manipulaţi de către o singură putere, care s-a întâlnit de curând chiar la Bucureşti, aici, la noi: trilaterala iudeofrancmasoneriei – cât pot fi de mândru! Este vorba, pentru cei care nu au fost încă informaţi, de organizaţia care a luptat cel mai mult în istoria modernă a omenirii, pentru a ne scăpa de toate superstiţiile care au întunecat gândirea omenească mai bine de două mii de ani: de Hristos, de mântuire, de tradiţie, de istorie. În acest fel se va atinge visul de aur al omenirii (trebuie să mai întreb, fiindcă nu sunt pe deplin informat care este acest vis de aur; oricum, este un lucru foarte bun că există). Mă mai informez de la ştiri, cu mare îngrijorare de această dată, că teroriştii nu se potolesc şi că trebuie – şi mă bucur de aceasta – să mai contribuim cu bani la lupta împotriva terorismului. Teroriştii sunt acei oameni răi, care ne vor răul, desigur, şi care – după cum spuneam – nu se mai potolesc odată: îşi apără ţara lor care a fost ocupată de armata eliberatoare din care, cu mândria aferentă, facem şi noi parte; ei nu înţeleg că trebuie să renunţe la obscurantismul religios al credinţei lor; îşi apără copiii şi familiile lor de libertatea, emanciparea şi binefacerile democraţiei; în plus, teroriştii nu sunt de acord ca o putere străină de poporul lor – vedeţi, din nou problema cu naţionalismul criminal şi terorist – să strângă roadele muncii lor (vor adică să mănânce numai ei ceea ce au muncit numai ei – aceasta este o altă formă egoistă de înapoiere); nu înţeleg că femeile lor ar trebui să se emancipeze şi pe la alţii, prin alte ţări – bine că, măcar acest lucru, a fost înţeles pe deplin de ai noştri; tot ei cred că ar trebui să aibe armată naţională – din nou, naţionalism!; unde mai pui că teroriştii au pretenţia ca familiile lor să se hrănească cu mâncăruri făcute de ei, fără e-uri – această minunată invenţie a economiei moderne; în plus, toţi teroriştiii au ceva cu evreii – nu am înţeles niciodată de ce, şi, mai ales, nu am înţeles cum de atâtea mii de ani nu se mai opreşte această poveste (şi aici cred că ar trebui să mă mai informez). Pe scurt, teroriştii nu sunt de acord cu nimic din ceea ce i-ar transforma în nişte cetăţeni demni ai uniunii europene şi, mai departe, ai statului unic global spre care tindem – cu speranţă!; şi sunt în stare să moară pentru aceste lucruri: de aceia sunt ei terorişti!

Înainte de a stinge lumina mă gândesc că astăzi am făcut prea puţin pentru europa şi pentru evoluţia şi mersul înainte al omenirii către visul de aur (despre care am vorbit şi mai sus). Îmi iau angajamentul, în gând, că de mâine voi fi mai ferm şi chiar voi lupta – atât cât îmi va permite conjunctura – împotriva elementelor care se opun acestor minunate scopuri. Trebuie să deschid front împotriva antisemitismului, acestă plagă universală îndreptată de mai multe mii de ani împotriva celor care – tot de atâtea mii de ani – încearcă să ne salveze. Îmi trec prin faţa ochilor gânduri şi sugestii pe care le-aş face eu – cetăţean european – conducătorilor iubiţi de la noi şi de deasupra lor (uneori îndrăznesc să mă văd vorbind chiar cu iudeofrancmasonii): cred că ar trebui mai multă hotărâre; pur şi simplu cred că ar trebui omorâţi toţi cei care nu acceptă condiţiile de progres şi dezvoltare, de evoluţie; toţi cei care mai umblă cu tot felul de prostii: cu Hristos, cu tradiţia, cu istoria, cu martirii… Adorm mobilizat – eu, cetăţeanul european, pe care îl vor cei care ne conduc.

Acesta este „omul” pe care îl vor ei – pe mine, pe fiecare dintre noi. Este apostatul şi sperjurul activ, este imbecilul perfect, după chipul şi asemănarea conducătorilor, care au impresia că ne vor putea transforma pe toţi în „cetăţeni europeni perfecţi”. Uimitor este faptul că, în societatea românească, nu există reacţii pe măsura agresiunii lor asupra noastră. Sau poate ar trebui ca această reacţie să fie rezultatul unor acumulări şi a unei organizări. Deşi am impresia slăbiciunii, nădăjduiesc că acest sub-om nu va putea fi creat aici. Fiindcă, pentru români Hristos a înviat, pentru români există mântuire, iar neamul este o realitate mai presus de voinţa omenească; pentru români, adevăraţii conducători îşi au locul între sfinţi, fiind ei înşişi mărturisitori ai Învierii. Aşa că, tot ce pot să fac acum este să spun, împreună cu prietenul meu: „Eu nu sunt şi nici n-am să fiu niciodată omul care mă vor ei!”. Indiferent de ce vor spune şi vor face ceilalţi. Punct.

 

Sursa:

http://axa.info.ro/editoriale/raportul-orbului/omul-care-ma-vor-ei/

 

Ca toți să fie una

 

Cea mai înaltă calitate a omului este de a fi chip al lui Dumnezeu după mărturia Revelaţiei dumnezeieşti. (Facere 1,27).

Cea mai mare dovadă a iubirii Prea Sfintei Treimi pentru om este nu doar crearea omului, ci mai ales mântuirea lui prin întruparea Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt din Fecioara Maria, săvârşită prin moartea şi Învierea Lui, a Dumnezeului-Omului şi prin fiinţarea Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Nimic nu-şi doreşte Mântuitorul Iisus Hristos decât mântuirea oamenilor. Mântuirea veşnică a tuturor (I Timotei 2,4).

Şi-I doreşte pe toţi făcuţi după chipul Său veşnic să fie asemenea Lui, veşnic întru Împărăţia Sa, pregătită de la întemeierea lumii. Relaţia dintre Persoanele Prea Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt este comuniunea.

Tatăl din iubire comunică întreagă firea Sa (păstrând-o pentru Sine întreagă) Fiului prin naştere mai înainte de veci şi Duhului prin purcedere (Ioan 14,16; Ioan 15,26). Fiul mărturiseşte pe Tatăl şi pe Duhul Sfânt această comuniune treimică este mai presus de cuvânt şi de gând, este inefabilă şi veşnică. Din iubirea Prea Sfintei Treimi s-a născut lumea văzută şi nevăzută.

Această iubire intratreimică se comunică prin harul dumnezeiesc, tuturor. Din mila Ei fiinţează şi potrivnicii Ei, diavolii. Din mila ei trăiesc necredincioşii şi rău credincioşii. Mila Ei este însăşi Înpărăţia cerurilor pentru care a fost gândit şi creat omul, desigur zidit după chipul Prea Sfintei Treimi.

În virtutea calităţii de chip al lui Dumnezeu, omul are vocaţia comuniunii şi a iubirii întru adevăr. Adevărul este Hristos, Dumnezeu Omul, Capul Bisericii, Care S-a răstignit din iubirea pentru umanitatea căzută în păcat. Omul doreşte să se comunice şi-şi comunice gândul şi inima celorlalţi. Singurătatea este iadul. Opusul iadului este Biserica, adică umnanitatea răscumpărată cu scump sângele Dumnezeu-Omului, Iisus Hristos. Viaţa Bisericii, Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească este după chipul Prea Sfintei Treimi, este viaţă de comuniune. Biserica este plină de Treime, este creaţia Prea Sfintei Treimi pentru mântuirea omului. În Biserică omul întâlneşte pe Dumnezeu dar şi pe celălalt. Numai şi Hristos şi Biserica unesc oamenii lăuntrice nedefinite(?). numai Biserica Dreptmăritoare Îl are pe Hristos întreg cu toată slava, fiind organism viu dumezeiesc omenesc în care se pregăteşte mântuirea omului. Numai prin şi în Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească avem nădejdea şi mântuirea. Ştim pe cine cuprinde Biserica, nu ştim până unde se întinde Ea. Virtual Biserica Dreptslăvitoare îi cuprinde pe toţi oamenii. Nu toţi răspund imediat la chemarea Mirelui şi a Bisericii Lui. Concret cei botezaţi în numele Prea Sfintei Treimi, care mărturisesc dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos, care primesc Tainele Bisericii cu credinţă şi cu dragoste sunt mădulare taine ale Bisericii, trupul tainic al Domnului. Biserica este Una pururea pâna la sfârşitul veacului. Este Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ Care Se desăvârşeşte cu adevărat întru Împărăţia Cerească. Unitatea Bisericii, sfinţenia Ei nu sunt afectate de păcătoşenia sau lepădarea unora dintre mădularele Ei. Unitaea ei este ontologică, ţine de Capul Ei, singurul Domn şi Mântuitor: Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl, amin.

Unitatea Ei este indistructibilă, chiar dacă majoritatea membrilor ei ar părăsi-o prin păcătuire, directă sau implicită. Nu poate exista un Cap cu mai multe trupuri. Ar fi o monstruozitate. Dorinţa cea mai mare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos este, a fost înainte de Patima Sa cea de bunăvoie, ca Biserica Sa să rămână Una. Cămaşa pentru care s-au aruncat sorţii, deci a rămas nesfâşiată, a închipuit unitatea Bisericii până la sfârşitul veacurilor. Şi va rămâne una până la sfârşit, chiar dacă numeric va fi mai mică: „Nu te teme turmă mică, căci vouă vi s-a dat împărăţia cerurilor”.

Biserica şi lumea păcatului sunt într-un război continu, de neîmpăcat. Biserica vrea să-i aducă pe toţi, prin pocăinţă şi viaţă duhovnicească plăcută lui Dumnezeu, pe toţi oamenii, pe toţi cei căzuţi. Are dragoste şi înţelegere faţă de toţi, dar are multă intoleranţă faţă de cei potrivnici care cu cugetarea lor trupească, lumească caută să-şi facă ucenici şi prozeliţi. Aşa s-au născut bisericile mincinoase. Adunări de oameni şi comunităţi care s-au îndepărtat de învăţătura sănătoasă a Mântuitorului Iisus Hristos, a Dumnezeieştilor Apostoli, a Sfinţilor Părinţi. Aceste adunări sunt creaţii şi opere ale celui viclean care urăşte de moarte Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.

Tatăl urâciunii a creat, prin mândrie, neascultare şi interese pământeşti aceste pseudo-biserici, lipsite de harul mântuitor, care înţeală pe cei ce vor să se înşele cu unamismele şi filosofiile lor. Acestea au înlocuit cuvântul lui Dumnezeu cu cuvântul căzut al oamenilor, pervertind după mintea lor întunecată Adevărul cel mântuitor, pervertind adevărata lege a lui Dumnezeu, răstignindu-L pe Domnul nostru Iisus Hristos iarăşi.

Catolicismul, protestatntismul, iudaismul, religiile orientale, sectele, masoneriile şi „iniţierile harismatice” şi ereziile condamnate de Biserică şi de Sinoadele Ecumenice şi Locale nu au nimic în comun cu duhul şi cugetarea învăţăturii bisericeşti neîmpărţite şi nedespărţite, neamestecate şi neschimbate, asemenea firilor dumnezeiască şi omenească a Mântuitorului Iisus Hristos. Biserica are rânduieli clare pentru cei care se întorc de la rătăcire la dumnezeiasca ortodoxie.

Dragostea sfinţilor faţă de Biserică s-a manifestat prin jertfa lor pentru păstrarea dreptei cedinţe atacată de lupii necruţători ai ereziilor de tot felul.Istoria Bisericii Ortodoxe Universale şi Româneşti este plină de astfel de pilde până în ziua de astăzi.

Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească nu recunoaşte tainele ereticilor. Nici botezul lor, nici hirotonia lor nici împărtăşania lor, nici maslul şi nici confirmarea lor. Nici una din „învăţăturile” sau „sfinţii” eretici nu sunt recunoscute de Biserică.

Sigur, există şi în Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească membri cu cugetare eterodoxă, cu viaţă duhovnicească îndoielnică, cu „puncte de vedere”, pogorăminte care nu consună cu cele ale Bisericii. Vocile lor nu au valoare decât pentru cei asemenea lor. Pe aceste voci ereziarhe le închide Capul Bisericii, prin vasele Sale cele alese şi plăcute la vremea rânduită. Sunt voci şi mădulare căzute prin cugetarea proprie. Biserica ortodoxă nu practică ecumenismul ci face misiune, adică propovăduieşte pe Mântuitorul Iisus Hristos şi învăţătura Lui – aceiaşi cu a apostolilor şi tuturor sfinţilor, aşa cum este, şi-i ajută pe cei credincioşi să dobândească, prin Sfintele Taine haina de nuntă de la nunta Fiului de Împărat, adică curăţia vieţii şi a cugetării.

Rugăciunea Dumnezeu-Omului din Ghetsimani ca toţi să fie una se împlineşte în cei care – prin şi în Duhul Sfânt – cred şi mărturisesc drept, Unitatea de înţelegere, de cuget, de simţire. Este un dar al Duhului Sfânt şi se dă celor care se roagă cu stăruinţă şi cu pocăinţă neîncetată. Toţi să fie una, toţi să fie drept credincioşi, toţi să fie ortodocşi în duh şi în faptă, toţi să fie întru sfinţenia vieţii, toţi să fie în aceiaşi învăţătură, împlinind toate poruncile, toţi să fie întru iubire şi în Adevăr. Învăţătura cerească a Domnului nostru Iisus Hristos nu se negociază. Învăţătura Bisericii Ortodoxe nu are nevoie de aggiornamente. Ortodoxia are totul, nu-I lipseşte nimic. Ea doar mărturiseşte pe Hristos şi voia Lui. Nu are nevoie de ecumenisme şi umanisme, nu dă aurul curat al învăţăturii Sale pe tinicheaua învăţăturilor omeneşti. Ortodoxia rămâne în veci inconfundabilă, smerită şi demnă, mereu răstignită, mereu biruitoare pentru că e dumnezeiască, e cel mai mare dar făcut întregii umanităţi. Prin ea umanitatea se salvează de la pieirea sufletească şi pământească – dar trebuie să şi vrea acest lucru. Unitatea nu e un amestec de învăţături, nu e un mixtum compositum, nu e o construcţie omenească babilonică – ci este un dar care trebuie păstrat cu orice preţ, până la sacrificiul suprem.

E o mare minciună să se spună şi să se creadă că sunt mai multe biserici, cu frânturi de adevăr şi că, prin urmare, „trebuie să luptăm pentru a ajunge la unirea bisericilor”. Unirea „bisericilor” nu poate să însemne cât venirea tuturor la dreapta cunoaştere a lui Dumnezeu şi o face Dumnezeu şi de aceea trebuie să ne rugăm dimpreună cu Biserica pentru ca toţi oamenii să ajungă la unirea înţelegerii şi a trăirii în Duhul Sfânt şi în Biserică. Nu simpozioanele îi vor ajuta pe oameni să-L cunoască pe Dumnezeu şi Biserica Lui, ci rugăciunea unită cu dragostea, cu smerenia şi cu postul. E nevoie de multă rugăciune chiar şi pentru cei din interiorul Ortodoxiei, întru cât există mulţi ortodocşi cu cugetare şi trăire lumească, cu cugetare străină de Ortodoxie. Mai întâi toate acestea trebuie să fie una în cugetare, una în asceză, una în simţire. La oameni e cu neputinţă aceasta, la Dumnezeu totul e cu putinţă. Adică, de voiesc cu adevărat mântuirea toţi catolicii, protestanţii, hinduşii, evreii, baptiştii, penticostalii, adventiştii, evangheliştii, copţii, armenii, nistorienii, toţi cei ce alcătuiesc de fapt „creştinismul antihristic”, să vină la dreapta credinţă, căci ei nu sunt nici creştinaţi. Dacă acest lucru nu se întâmplă, nu e vina Mântuitorului sau a Bisericii, ci se împlineşte cuvântul care zice: „Mulţi chemaţi, puţini aleşi” (Matei 22,14).

Încercările de a scoate din Rânduiala Dumnezeieştii Liturghii ecteniile pentru cei chemaţi, reprezintă un act de amăgire, sugerând că eterodocşii ar fi foarte aproape de ortodocşi sau chiar ortodocşi, în felul lor. Realitatea arată că multe suflete sincere născute şi botezate în cercul eterodocşilor caută să îmbrăţişeze Ortodoxia. Fie şi pentru câteva suflete sincere, ecteniile pentru cei chemaţi să rămână neclintite, după rânduiala şi voia Dumnezeieştilor Părinţi. Va fi o turmă şi un păstor, va fi o turmă mică, dar în ea e loc pentru cei puţini care vor să se mântuiască. Neavând viaţă sfântă, nefiind făcători de minuni, nefiind plini de Duhul Sfânt nu avem dreptul să umblăm la rânduielile Bisericii, nimeni nefiind mai presus de Ea. E nevoie pentru unii păstori şi pentru unii păstoriţi ortodocşi de o redobândire a cugetului şi vieţii autentic bisericeşti, de o conştiinţă ecclesială vie aşa cum aveau Sfinţii Părinţi, şi de o delimitare în slujire de ceilalţi care sunt în afara Ortodoxiei. Nu se pot asimila gradele ierarhice ale celorlalte denominaţiuni cu gradele ierarhice ortodoxe decât ca urmare a unei gândiri lumeşti decăzute sau la porunca sinagogii satanei. Mântuitorul Iisus Hristos cu Biserica Lui, cu Maica Sa, cu Apostolii Lui, cu mucenicii şi cuvioşii şi mărturisitorii Lui ne izbăvesc de fraţii cei mincinoşi strecuraţi între noi. Cei dreptslăvitori, cei încercaţi, cei plăcuţi Lui pătimesc cu smerenie pentru Cel Ce a pătimit pentru noi şi a înviat a treia zi după Scripturi.

Să ne rugăm şi noi ca să fim părtaşi la darul de a fi una în cele sfinte, având aceleaşi simţiri şi simţăminte ca în Mântuitorul Iisus Hristos, ca în Apostolii Lui (fără Iuda), ca ale Maicii Domnului, ca ale tuturor sfinţilor. Cine vrea să înţeleagă,  înţeleagă! Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multă este în ceruri! Şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit!

 

Sursa:

http://axa.info.ro/editoriale/cetatea-crestina/ca-toti-sa-fie-una/

 

Ortodoxia fără duhovnic

 

Cea mai importantă problemă cu care se confruntă lumea de azi este poziţia faţă de credinţă sau mai precis raportul nostru cu Dumnezeu. Ca urmare a unor propagande susţinute şi concertate, s-au întipărit în mintea noastră – de oameni moderni – nişte clişee, pe care cu mare greutate le mai poate schimba cineva. Astfel, noi suntem “o ţară mică”, “eu am Dumnezeul meu”, “toate credinţele duc în acelaşi loc”, “Dumnezeu e doar în sufletul omului” şamd., circulă ca un fel de cuvinte înţelepte, în toată lumea românească, ca un soi de proverbe care parcă se străduiesc să devină folclor.

Cu siguranţă că în zona cea mai importantă pentru fiecare dintre noi şi pentru întreg poporul, în credinţa noastră, apar cu preponderenţă, şi sub ochii noştri reuşesc să sfarme noian de suflete.

Astfel, astăzi a fi credincios nu e totuna pentru român cu a fi creştin ortodox. A fi creştin ortodox înseamnă în zilele noastre a fi botezat. Şi, în plus, uneori înseamnă a merge duminica şi de Înviere la biserică şi de a fi “înţelegători” cu preoţii. E spectaculoasă fraza: “e om bun, nu fumează, nu bea şi e şi credincios – chiar din ăia care se duc la biserică, e habotnic”. Înşelarea e totală. Lucrurile stau cu totul altfel. Fiindcă pentru noi ortodocşii, a fi credincioşi înseamnă punctual câteva lucruri. Mai întâi îndreptarul întregii tale vieţi nu trebuie să fie un model, oricare ar fi el; modelele îşi au rostul lor, dar nu sunt de urmat cum înţelegem noi “cu capul nostru”. Îndreptarul întregii noastre vieţi este duhovnicul. Credinţă în Dumnezeu fără Duhovnic nu există, nu a existat şi nu va exista. Cu alte cuvinte ortodoxia înseamnă Duhovnic, credinciosul creştin ortodox este în interiorul Bisericii în măsura în care are duhovnic. De aici restul: spovedania, împărtăşania, viaţa creştină într-un neam bine definit.

Totodată ortodoxia înseamnă Biserică, în primul rând în sensul de trup a lui Hristos şi mai apoi în sens de clădire, dacă în istoria sa, creştinismul a trăit în diferite momente ale sale în catacombe rezistând presiunilor politice exterioare, nu ar fi putut supravieţui niciodată în afară de împreunălucrarea pentru Hristos. Şi mai ales nu ar fi supravieţuit fără duhovnici, fără spovedanie, fără împărtăşanie, fără lucruri de taină. Pentru credincioşii bisericii lui Hristos, NU EXISTĂ ORTODOXIE FĂRĂ DUHOVNIC TOT AŞA CUM NU EXISTĂ CREŞTINISM FĂRĂ ÎNVIERE. Dacă o ţară agonizeză din lipsă de conducători drepţi – cazul României contemporane – ea mai poate fi redresată, salvată. Dar dacă ar dispărea duhovnicii – conducătorii şi sprijinitorii sufletelor noastre zăpăcite de “lumea modernă în care trăim” – atunci cu siguranţă ar fi sfârşitul lumii. Cu ani în urmă într-o mănăstire în Oltenia, am auzit o vorbă demnă de memorat: “noi mergem cu duhovnicii în dreapta credinţă, spre mântuire”. Un cuvânt ar mai fi de adăugat: lupta pentru adevărata viaţă, cea în Hristos, nu e uşoară deloc.

Sursa:

http://axa.info.ro/editoriale/raportul-orbului/ortodoxia-fara-duhovnic/

 

Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!

 

rugaciune-cruce-campie-600x375

Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce.

Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce.

Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!

 

Părintele Constantin Galeriu

 

Sursa:

https://www.ganduridinierusalim.com

Să nu-ţi manifeşti râsul cu buzele nestrânse, că este o nesocotinţă să râzi cu zgomot

 

Să nu-ţi manifeşti râsul cu buzele nestrânse, că este o nesocotinţă să râzi cu zgomot, ci numai printr-un surâs discret să-ți arăți bucuria minții. Vezi ca nu cumva într-o formă neînsemnată să glumeşti cu tot dinadinsul, fiindcă nu se cuvine câtuşi de puţin să glumească cel ce-şi ia zborul spre desăvârşire.

Să fii prunc în răutate şi bărbat matur în gândire. În unele situaţii să te arăţi bătrân, în altele copil. Amuzarea este proprie pruncului, iar seriozitatea bărbatului matur. Tristeţea şi seriozitatea prezentă dau naştere la bucuria veşnică, pe când gluma aduce slăbire sufletului şi neglijenţă faţă de poruncile lui Dumnezeu. Ea nu poate să mai readucă în câmpul conştiinţei păcatele şi, dându-le uitării, nu mai îndeamnă la pocăinţă. Astfel, puţin câte puţin, ne lipsim de toate bunătăţile.

Căinţa inimii nu mai are acces acolo unde râsul şi gluma sunt necumpătate. Unde însă sunt lacrimi, acolo se aprinde focul duhovnicesc care luminează tainiţele minţii şi mistuie toate patimile. Atunci, sufletul arzând de dorinţa cerească, se uneşte cu Hristos prin dragoste şi, cu toate că trăieşte în cele pământeşti, meditează continuu la cele cereşti; dispreţuieşte poftele lumeşti şi tinde spre răsplata celor viitoare; nicio grijă lumească nu-l desparte de Hristos, şi măcar că prin trup se vede că trăieşte printre oameni, totuşi, întreaga lui comportare este ţesută din cele cereşti. Moartea de acum fiind pentru el tot aşa de plăcută ca şi însăşi viaţa, doreşte să se desprindă de aceasta şi să fie cu Hristos (Filip. 1,21), care, în trup vieţuind a purtat templul lui Dumnezeu în fiinţa Sa.

Vezi, aşadar, cât de mult bine aduc plânsul şi lacrimile şi ce primejdii grave pregătesc râsul şi gluma. Cine râde, se desfătează acum, dar apoi va plânge cu amar; cine, însă, se străduieşte să plângă acum se va bucura în viitor (Matei V, 4). Mântuitorul nostru a numit fericiţi pe cei ce plâng, iar despre cei care acum se bucură a spus că vor plânge în cele din urmă. Pe tine să nu te desfăteze gluma şi râsul copilăresc, ci textele lecturilor duhovniceşti.

Vorbele deşarte să nu te îndemne la râs, ci fă să crească în tine virtuţile bărbaţilor desăvârşiţi şi după modelul acelora să-ţi rânduieşti viaţa şi obiceiurile.

Sfântul Vasile cel Mare

 

Sursa:

https://www.ganduridinierusalim.com/

 

Poarta Alba

 

 

* * * *

 

parintele-justin-parvu-in-arhivele-securitatii-civic-media-cnsas-marturisitorii-ro-1

Parintele Justin Parvu

 

Părinte, spuneaţi, cîndva, că toţi martirii neamului românesc care au murit în închisorile comuniste de la Aiud, Gherla, Piteşti, Sighetul Marmaţiei, Canal etc. ar trebui să fie sanctificaţi, suferinţa lor i-a mîntuit, curajul lor i-a înălţat, martirajul lor i-a dus direct în rîndul celor mai aleşi fii ai Bisericii. Cine ar trebui să propună, în calendar, o zi dedicată martirilor ucişi în închisorile comuniste, o sărbătoare diferită de cea care îi aduce în prim plan pe ostaşii jertifiţi pe cîmpurile de luptă? Pe cînd ostaşul lupta, în deplină cunoştinţă de cauză, conştient de misiunea sa, românul închis de comunişti era precum mielul dus la tăiere, fără nici o şansă de a scăpa din chingile monştrilor care puseseră labele pe România…!

– Păi să propunem noi o asemenea zi în calendarul nostru…! Este datoria generaţiilor care au primit modelul martirajului să aibă această iniţiativă. Uite, noi am putea propune o asemenea zi în calendar, deoarece sistemul represiv din România a fost cel mai dur din Estul Europei, aici am avut şi “fenomenul Piteşti”, cel în care fratele a fost pus să-l ucidă pe fratele său…! Această zi de pomenire a martirilor morţi în închisorile comuniste ar putea deveni pentru toată lumea creştină o zi de reflecţie la răul produs de comunism omenirii, Bisericii, fiecărui om în parte. Şi apoi, pentru morţii ştiuţi şi neştiuţi din închisorile noastre, o rugăciune ar fi ca o candelă aprinsă la capetele celor care au avut sau nu au avut un mormînt. În închisorile comuniste mulţi martiri s-au comportat ca primii creştini, dînd probă de jertfă pentru Hristos.

Dacă ar fi să aleg o zi, apoi aş alege ziua de 14 mai… De ce? Pentru că la 14 mai 1948 a fost ziua în care au fost făcute cele mai multe arestări în România în rîndul intelectualilor, studenţilor, a celor care se opuneau într-un fel sau altul bolşevismului, a fost o operaţiune de decapitare a inteligenţei şi rezistenţei româneşti.

(din volumul lui Adrian Alui Gheorghe – Cu părintele Iustin Pârvu despre moarte, jertfă şi iubire, Piatra Neamţ, 2006)

*  * * * * * * * *

În Delta Dunării erau trei mari grupe de activitate: agricultori, construcţii, iarna – stuf. Aşa agricultură – să te ferească Dumnezeu! Dar o bogăţie în Deltă, de mi-a rămas în memorie. Ce frumuseţe! Ce calitate a pămîntului! Bogăţie peste tot!… Periprava. Pe noi ne trimiteau numai la sapă. Mergeai cîte patru, cinci kilometri printr-un praf gros, gros, cînd ajungeai acolo, la locul de dat cu sapa, arătai ca de pe altă lume… Ajungeai la marginea locului de lucru, trebuia să iei o postată de săpat pînă ajungeai la ţintă, acolo unde era postat un om de-al lor. Pe om îl vedeai în zare aşa, cam la 20 de centimetri, 30… „Bandiţilor! Rîndul şi omul! Rîndul şi omul.” Se-nfierbînta soarele, de nu puteai să stai cu picioarele în nisipul ăla, aşa se înfierbînta! Nu puteai, trebuia să joci, aşa, să te mişti. Era foarte obişnuit ca să se coacă ouă în nisip, era normal acolo. Caraliii aşa şi făceau, coceau ouăle în nisip.

Patru ani am stat acolo… După ce terminai, de pildă, rîndul ăsta, acolo în capăt puneau un hîrdău mare cu carne fiartă, de cal. Acolo te aşteptau caraliii aceia sălbatici, criminalii aceştia de drept comun, şi-ţi puneau polonicul în faţă, dar cînd vedeai viţa aceea de carne cu spumă ţi se întorceau toate pe dos. Venea hîrdăul ăla cu carne zece kilometri cu căruţa cu boi, vă puteţi imagina, în fierberea aceea de soare, în căldură. Cum mai puteai să mănînci porcăria aceea? Nu mîncai, te mulţumeai cu 250 de grame de pîine şi atît era. Apa pe care o beai era şi asta încropită, era apa de pe braţul Chilia. Te spălai puţin, aşa, pe mîini, sau dădeai pe ochi, că vînturile astea din Deltă te orbeau, îţi umpleau ochii de praf. Cînd plecai de la lan de-acolo, seara, şi veneai pînă la cabana aceea, la Periprava, nu ne mai recunoşteam unul pe altul. Murdari de praf, n-aveai unde să te speli. Şi-aşa mergeai zi de zi, aşa stăteai noapte de noapte…

În 1962, cînd să termin cei 14 ani, iată că de la Piatra Neamţ iarăşi vine cineva de la Securitate şi „uite, semnează aici, „încă 24 de luni”… Hotărîrea Comitetului Central, asta era! Şi, dacă cumva întrebai, ştii ce ziceau: „Banditule, mai ia doi ani!”

– A existat vreo deosebire de tratament din partea caraliilor sau din partea administraţiei între preoţii ortodocşi şi preoţii catolici sau de alt rit?

– Nu, nu făceau această deosebire. Da, am avut ocazia să fim împreună, în lagărele din Dobrogea, din Deltă, şi la mină. Am avut ocazia, erau catolici foarte mulţi, dar n-am observat nici o deosebire. Dacă se făcea vreo deosebire, aceasta era cu celelalte naţionalităţi, maghiarii, de pildă, care erau mai protejaţi. Şi nemţii erau mai bine trataţi; în general, cu străinii comportamentul era mai altfel. Se comportau caralii altfel cu ei, în special cu maghiarii, şi se observa treaba asta imediat. La toate corvezile astea care se făceau în interior, erau de cele mai multe ori protejaţi maghiarii, nemţii… Dragii mei, la români este, a fost şi rămîne spiritul acesta de smerenie în faţa străinului, aproape că te dai dezarmat în mîna străinului care îţi intră în curte. Noi, dintr-un exces de bunătate, de dragoste, am ajuns la această încălecare pe care am permis-o, la o cedare a demnităţii chiar. Noi, dacă aveam mai multă demnitate, mai mult prestigiu, am fi dobîndit mult mai multă onoare în faţa naţiunilor lumii.

Dar omenia şi respectul românilor faţă de naţionalităţile conlocuitoare ei nu le-au înţeles, şi le-au luat drept o slăbiciune a noastră. Şi prin asta ne-au stăpînit, ne-au umilit cînd au avut ocazia, ne-au trădat de multe ori. Românii din Ardeal s-au ataşat de ungurii cu care conlocuiau, s-au împrietenit, le-au învăţat limba. Iar ungurii cînd au prins un pic de aer sub aripi au făcut grozăviile pe care le ştim din timpul războiului, au omorît pe românii cu care trăiseră în bună vecinătate pînă atunci.

Şi cei care au iertat, şi cei care n-au iertat, şi cei care au uitat, şi cei care încă mai visează la răzbunare, şi cei care mai au coşmaruri, şi cei care trec senini mai departe, şi cei care au murit neîmpăcaţi, toţi nu pot face neîntîmplate cele care s-au întîmplat.

Prin torţionari nu mai vorbea Dumnezeu; prin ei vorbea şi înfăptuia direct diavolul. Şeful torţionarilor îi întreba dimineaţa pe fiecare: „Bă, cîţi ai făcut astă noapte? Cîte căpăţîni ai spart?” „Păi, cinci, şase!” „Puţin, bă! Puţin…!” Vă puteţi imagina? Cu aceşti oameni cum să mai stai de vorbă omeneşte? Consider că aceşti oameni erau şi sînt satanizaţi, nu mai erau ei, prin ei vorbeau iadul şi mesagerii lui. Păreau „creaţi” special ca să ucidă, să tortureze, să umilească, îşi depăşeau limitele torturii pentru care erau puşi acolo. Ajunseseră la un aşa nivel de sadism încît nu-i mai satisfăcea decît suferinţa pe care o provocau celorlalţi.

(din volumul lui Adrian Alui Gheorghe – Părintele Iustin Pârvu şi morala unei vieţi câştigate, Piatra Neamţ, 2005)

Sursa: MĂRTURISITORII

Cele 12 Principii de viaţă ale Sfântului închisorilor, Valeriu Gafencu (24 ianuarie 1921 – 18 februarie 1952)

 

63042330

Valeriu Gafencu a fost cel care, printr-o aleasă trăire creştină, a imprimat colegilor de suferinţă câteva principii de vieţuire în spiritul Evangheliei, mai apoi propovăduite de către prietenul său, Ioan Ianolide. Pentru aceasta, Ianolide a fost condamnat în 1959 la 25 de ani de muncă silnică. Aceste principii erau în număr de 12, după numărul apostolilor lui Hristos, şi ofereau suferinzilor din detenţie adevărate coordonate în trăirea creştină. (Memoria Bisericii – Adrian Nicolae Petcu)

Conform documentelor de arhivă, acestea sunt:

1. Principiul dragostei. Supunem întru totul iubirea noastră iubirii lui Dumnezeu şi în ea ne iubim unii pe alţii;

2. Principiul cinstei sufleteşti. Recunoaştem adevărul şi poziţia noastră faţă de el. Suntem nepărtinitori, recunoscând fiecăruia ce este al lui. Cunoscând toată uneltirea genului rău, alegem cu înţelepciune lupta cinstită în care şi cei ce cad sunt hăruitori;

3. Principiul educaţiei. Zi de zi mă lepăd tot mai mult de omul cel vechi ca să mă desăvârşesc în cel nou. Nu eu, ci Hristos trăieşte în mine;

4. Principiul rugăciunii. Însoţim întreaga noastră viaţă de rugăciune singuri şi în comunitate. Rugăciunea este prima armă duhovnicească;

5. Principiul unităţii. De suntem trei sau oricâţi am fi, unul suntem: prin Hristos şi prin Sfinţi, martirii şi eroii creştini a căror biruinţă o continuăm şi noi împotriva porţilor iadului, ca luptători ai poporului ales pentru împlinirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Un duşman dintre noi este mai periculos decât o mie din afară. Dragostea dintre noi este mai puternică decât orice ar putea să ne despartă;

6. Principiul ascultării. Supunem întru totul voia noastră superiorilor noştri, ascultători făcându-ne până la moarte. Unde sunt doi, unul ascultă. Ascultarea duce Biserica la biruinţă;

7. Principiul libertăţii. În Hristos cunoaştem libertatea sufletească şi de acţiune, neprihănită, plină de înţelepciune şi de îndrăzneală. Libertatea, în adevăr, respectă ascultarea, înfrumuseţează unitatea, măreşte simţul răspunderii;

8. Principiul sfatului ecumenic. Fiecare stăruie în a descifra adevărul, dar toţi avem o singură hotărâre luată în sfat ecumenic, în care avem un „primus inter pares“. Astfel, împăcăm libertatea cu autoritatea, egalitatea cu ierarhia şi inovaţia cu tradiţia, toate sub urmărirea Duhului Sfânt;

9. Principiul comunităţii. Unul întregeşte ceea ce îi lipseşte celuilalt, astfel ca nimănui să nu-i prisosească şi nimănui să nu-i lipsească. Forma ideală o ating cei ce dăruiesc totul, în smerenie. Încadrând astfel interesele particulare interesului general, tindem către o armonie universală;

10. Principiul băii sufleteşti. În dragoste frăţească ne mărturisim greşelile unii altora şi controlăm executarea hotărârilor luate. Prin Sfintele Taine şi prin această baie sufletească ne purificăm;

11. Principiul jertfei permanente. Muncim şi jertfim până la moarte, având în faţă bucuria mântuirii;

12. Principiul cunoaşterii. Cunoaştem tot ceea ce poate fi cunoscut şi stăpânim tot ceea ce poate fi stăpânit spre folosul, înălţarea şi mântuirea omului. Cercetăm totul ca din toate să alegem ce e bun.

 

Sursa: MĂRTURISITORII

 

„Binecuvântată fii închisoare!”

 

nicoleta-valeria-grossu

 

Nicoleta-Valerie Grossu

  • Născută: 04 Iulie 1919
  • Locul nașterii: Turnu Măgurele, Teleorman
  • Ocupația la arestare: funcționară
  • Întemnițată timp de: 4 ani
  • Întemnițată la: Mislea, Ghencea, Grădina, Târgșor
  • Data adormirii: 14 Ianuarie 1996
  • Locul înmormântării: Cimitirul Sfânta Vineri, București

 

 

Nicole-Valerie Grossu, o femeie cu destin exceptional

 

Diderot spunea: „Când scrii despre femei, să-ţi moi pana în culoriie curcubeului şi să presari rândurile cu pulbe­rea de pe aripile fluturilor”.

Dar cum să scrii despre  Nicole-Valerie Grossu, o femeie cu ddestin exceptional, care a trăit parcă după înaltul ideal al lui Pestalozzi: „Totul, pentru alţii, pentru sine, ni­mic!”?

Nepoată a marelui om de Stat Iuliu Maniu, un martir al neamului nostru, Nicole  s-a angajat încă de la in­stalarea blestemului comunist în România, în lupta pentru apărarea valorilor româneşti şi a identităţii noastre, în pericol de moarte.

Este arestată şi cunoaşte calvarul închisorilor comu­niste. În închisoarea de femei, Nicole duce o acţiune permanentă de apostolat laic creştin. Cum s-a întâmplat cu sufletele alese, iese întărită din acest apocalips. Ea mulţumeşte lui Dumnezeu pentru această încercare, din care va ieşi mai târziu mărturia „Benie sois-tu, prison”.

Reuşind cu greu să ajungă la Paris, în anul 1969, ce­re azil politic, împreună cu soţul său, Sergiu Grossu, poet şi scriitor, fost, de asemenea, deţinut politic.

La Paris, situaţia era extrem de grea. Majoritatea in­telectualilor francezi milita pentru stânga. Eugen Ionescu po­vestea cum un anume Labro l-a declarat „fascist”, din cauza atitudinii sale anticomuniste.

În această atmosferă sumbră, Sergiu Grossu şi soţia sa au înfiinţat revista „Catacombes” în care apărau pe creşti­nii de după Cortina de fier de persecuţiile comunismului, această odioasă filozofie anticreştină şi atee. Timp de 21 de ani, cu dificultăţi indescriptibile, dar şi cu o voinţă tare, au apărat Biserica din catacombe. Revista era solicitată pe toate continentele. Nicole a condus la Paris asociaţia A.E.E.S. (Acţiunea evanghelică pentru Biserica tăcerii), colectând fonduri pentru ajutorarea românilor oropsiţi.

Apoi a publicat cartea „Benie sois-tu, prison!“, titlu inspirat din opera marelui Soljeniţân. Cu sute de ani înainte, Shakespeare spunea „Temniţă, te binecuvântez!”. Cartea a fost tradusă în nenumărate limbi occidentale.

În anul 1980, regimul Ceauşescu m-a obligat să pă­răsesc ţara. În anul 1981, trebuia să trec în faţa unei comisii franceze pentru handicapaţi. Torturile din închisorile comu­niste îşi spuneau cuvântul. O perioadă nu am primit nici un ban. Doamna Grossu a aflat şi cu mare generozitate m-a ajutat din fondurile asociaţiei ce o conducea.

Făcea mari eforturi să trimită medicamente şi ali­mente în ţară. Şi în primul rând, biblii! Îmi spunea că nu dormea nopţi întregi, cu gândul la suferinţele românilor. Nu voi uita niciodată ce tristă a fost când i-am povestit cum a fost asasinată familia Economu (care-i era rudă) de cruda se­curitate a lui Tito.

A venit anul 1989. Am fost primul care i-am comu­nicat începutul revoltei de la Timişoara. Ea era plină de spe­ranţă, ca toţi românii. Dar calvarul nostru nu se sfârşise.

Cu sănătatea zdruncinată de anii de închisoare stalinistă, după o viaţă de eforturi şi griji, Nicole ne-a părăsit la 14 ianuarie 1996, cerând soţului cu limbă de moarte, să o înmormânteze în pământul românesc. A lăsat în urmă un soţ îndurerat şi mulţi prieteni care-i vor păstra o cu­rată amintire.

Doamna Grossu a murit plină de speranţă, ca în poe­zia lui Nichifor Crainic:

„Mă va ’nveli, spumoasă, pe crestele din hău,
O pretutindenească vibrare de lumină.
Mă voi topi în boarea de muzică divină,
Despovărat de zgura părerilor de rău.“

Pomeneşte-o, Doamne, întru împărăţia Ta!

http://www.fericiticeiprigoniti.net/nicoleta-valeria-grossu/2330-nicole-valerie-grossu-o-femeie-cu-destin-exceptional

 

„Binecuvântată fii închisoare!” un film dupa intamplari adevarate din viata Nicoletei Valeria Grossu

 

 

Mai multe detalii despre Nicoleta la linkul:

http://www.fericiticeiprigoniti.net/nicoleta-valeria-grossu?limitstart=0

 

 

 

-Testament – Alcătuit de grupul carpatin-făgărăşan în primăvara anului 1954 – Săptămâna Mare – în muntele Buzduga

Pe potecile munţilor, acest grup de tineri, n-am purtat numai arme. Alături de onoarea, mândria şi conştiinţa libertăţii neamului nostru, alături de durerea ceasului de faţă, în inima şi creierul nostru, am purtat ca o povară scumpă: visuri, doruri şi gânduri pentru vremile ce vor să vie. Visuri, doruri şi gânduri, izvorâte şi călite în dragoste pentru neamul nostru.

Şi aşa am înţeles noi, neamul nostru: o dâră de foc sfânt, pierdută în negura vremurilor, în care din loc în loc strălucesc sori şi luceferi, într-o ploaie de stele, şi care izvorăşte din hăul trecutului, de dincolo de vremea dacilor nemuritori. Iar înaintea noastră, în continuarea dârei de foc, printre crestele de brazi, vedem aceeaşi dâră de lumină, din ce în ce mai puternică, terminată în visul nostru la picioarele Domnului Hristos în Ziua cea Mare.

Şi-n această dâră de foc, din urma şi dinaintea noastră, noi, câţiva fii ai acestui neam, pe care destinul ne-a adunat pe aceste creste, ne aducem aportul nostru de foc, candela iubirii noastre de neam, jertfa noastră.

Vrem să aducem pe altarul patriei tot ce se va găsi mai bun în slaba noastră fiinţă pământeană: libertatea noastră, tinereţea noastră, renunţările la o viaţă tihnită. Şi de candela ce-am aprins-o va cere pentru a lumina, însăşi viaţa noastră, nu vom ezita să o sacrificăm. Nu am luat arma în mână să luptăm pentru ambiţii deşarte de mărire omenească, nici din spirit de aventură, nici din ură pentru nimeni.

Cu atât mai mult suntem departe de meschinele probleme materiale, de pofta de îmbogăţire în viitor. Nici unul din noi nu avem averi de apărat, nici interese de clasă. Niciodată, nici noi, nici părinţii noştri, nu am exploatat munca şi viaţa nimănui. Din contră, suntem din rândul acelor care în viaţă au cunoscut mai mult foamea şi lipsurile, decât tihna şi belşugul.

Ceea ce ne-a mânat aici, a fost dragostea de acest neam, liberă de orice meschinărie. Am învăţat să privim neamul nostru, ca de altfel orice în lume, prin prisma dragostei. EXIŞTI ÎN MĂSURA ÎN CARE IUBEŞTI; ŞI TE ÎNALŢI ÎN MĂSURA ÎN CARE TE JERTFEŞTI PENTRU ACEASTĂ IUBIRE.

Noi nu admirăm neamul nostru, nici căutăm să-l înţelegem şi studia în virtutea nu-ştiu-cărui principiu scornit de mintea omenească. Noi îl iubim. Aşa cum e. Aşa cum îşi iubeşte copilul părinţii lui. Şi nu l-am schimba cu oricare altul, nici în gând, cum nici o mamă din lume nu şi-ar schimba copilul ei.

În inima şi mintea noastră, n-au încolţit niciodată visuri şi gânduri de emigrare prin nu ştiu ce ţări fericite. Voim să rămânem aici părtaşi ai durerilor şi bucuriilor neamului, al destinului său, în valul căruia voim şi noi să ne contopim soarta noastră.

Noi nu admirăm şi nu lăudăm în cuvinte deşarte pe Ştefan cel Mare. Nici nu-i folosim numele ca soclu, pe care să înălţăm statuia nimicniciei noastre, noi îl iubim cu iubirea oşteanului care s-a jertfit sub comanda domnului, pentru libertatea Moldovei, la Valea Albă. Şi ne plecăm spinarea alături de aprodul Purice, ca domnul să încalece. Auzim ca o adiere dulce cuvintele de mulţumire ale lui Ştefan. întindem o mână de frate peste veacuri, apărătorilor Sarmisegetusei, arcaşului lui Ştefan, oşteanului în opinci, de la Rovine, pandurului lui Tudor şi moţilor lui Horea şi Iancu. Comunicăm de la suflet la suflet cu orice român de totdeauna, focul sfânt şi cald al familiei româneşti.
În aceşti ani am găsit în suflete de români, adesea umili şi nebăgaţi în seamă, atâta nobleţe şi atâta frumuseţe, încât nu o viaţă, dar şi o mie de vieţi de ai avea, merită să le jertfeşti. Ne-am lovit însă şi de atâta răutate, ipocrizie, interese, ambiţie prostească, zgârcenie şi mai ales nepăsare, încât ni s-a umplut sufletul de durere, amărăciune şi dezgust. A trebuit să primim pe obrazul nostru, nu odată, sărutul scârbos a lui Iuda, şi nu odată, otrăviţi cu roadele amare ale josniciei omeneşti, am ajuns în pragul deznădejdii. Ne-am coborât atunci în adâncuri, şi din istorie ne-am luat din nou seva dătătoare de viaţă. Ne-am cuminecat din jertfa tuturor câtor şi-au dat viaţa pentru acest neam.

Iar voi dragi camarazi căzuţi din rânduri, ne-aţi legat prin jertfa voastră cu putere, în lupta din care nu putem să ieşim decât biruitori sau morţi.

Şi mai ales, am simţit în ceasurile negre, mâna lui Dumnezeu, atunci când slabele noastre puteri omeneşti ne-ar fi dus la moarte şi deznădejde. Aici pe crestele munţilor, am simţit cuvintele Domnului, care ne-a spus că fără El, nu putem face nimic. Şi noi, prin suferinţa noastră, am învăţat să-L iubim. Căci până nu vei suferi tu însuţi, măcar o palmă sau o înjurătură pe nedrept, până atunci nu vei putea înţelege, drama de pe Golgota.

Aceste gânduri, adânc frământate în nopţi lungi de iarnă, îngropaţi în zăpezi pe crestele Carpaţilor, sau în ceasurile de veghe cu arma-n mână, vi le închinăm vouă, tineri din sate şi oraşe, ca semn al dragostei ce v-o purtăm, ca unora ce le va fi dat, când noi nu vom mai fi, să vadă şi să desăvârşească marea şi strălucita biruinţă românească.

Mulţumire

Şi pentru nori, aceste flamuri sure
Ce se târăsc pe culmi şi ocolesc
Din miazănoapte către răsărituri,
Cuvine-se adânc să-ţi mulţumesc
Şi pentru ploi şi pentru greul vânt
Şi pentru zile şi nopţi şi pentru stele
Şi pentru vremi şi jumătăţi de vremi
Şi pentru pacea cântecelor mele
Pentru izvor şi pentru vii şi stâni
Şi ce e dincolo de oseminte
Pentru strămoşi şi pruncii nenăscuţi
Şi bucuria-aducerii-aminte
Pentru zăpezi şi crini şi pelicani
Şi busuioc şi fluturi şi uitare
Şi pentru amintiri îţi mulţumesc
Şi pentru ziua mea de-nmormântare
Şi pentru anotimpuri, luni şi ani,
Pentru făclii şi spaime şi lumină,
Pentru veşmintele de sărbători
În vatra asta stinsă şi străină.

 

Ioan Alexandru ( Mulţumire )

 

 

Tu esti?

Adanca-i noaptea, orele profunde…
Gemand, spre raftul cartilor ma-ndrum
si-ntreb în soapta fiece volum:
-Tu esti? Si cartea fuge si se-ascunde.

Plangand, intreb portretul ei acum:
-Tu esti? Si nici iubita nu-mi raspunde.
Imi umplu cupa-n vin sa ma scufunde,
intreb: -Tu esti? Si cupa piere-n fum.

Si-ntreb si spada mea: -Tu esti? Si tace.
Si, cum ma prabusesc în jilt, infrant,
din zid o umbra alba se desface…

Ma-ntorc spre ea cu sange în cuvant
si-n ochii lui Iisus e numai pace.
Intreb: -Tu esti? Si umbra spune: -Sant

Octavian Goga – Rugăciune

rugaciune-4433

Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În faţa strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Şi-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte, -orânduie-mi cărarea!

În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Şi cu povaţa ta-nţeleaptă,
În veci spre cei rămaşi în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

Dezleagă minţii mele taina
Şi legea farmecelor firii,
Sădeşte-n braţul meu de-a pururi
Tăria urii şi-a iubirii.
Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina
Şi zvonul firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Pleoapei mele ostenite.

Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Şi de durerea altor inimi
Învaţă-mă pe mine-a plânge.
Nu rostul meu, de-a pururi pradă
Ursitei maştere şi rele,
Ci jalea unei lumi, părinte,
Să plângă-n lacrimile mele.

Dă-mi tot amarul, toată truda
Atâtor doruri fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Şi gem robiile de veacuri.
De mult gem umiliţii-n umbră,
Cu umeri gârbovi de povară…
Durerea lor înfricoşată
În inimă tu mi-o coboară.

În suflet seamănă-mi furtună,
Să-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate;
Şi cum sub bolta lui aprinsă,
În smalţ de fulgere albastre,
Încheagă-şi glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre.

TE VREA POPORUL

 

 

Imagine

 

Te vrea poporul Tau, azi, Isuse, Te cheama sfantul razboi,

Caci Oastea Ta e in plina lupta, Isuse vino la noi!

 

Iubirea, Doamne, ascunsa e-n inimi, poporul piere-n nevoi,

Strigand spre Ceruri Te cheama iarasi: Isuse, vino la noi!

 

Sunt, astazi, zile de grea durere, sosit-a vremea de-apoi;

Te vrea poporul Tau si Te cheama: Isuse, vino la noi!

 

Isuse, cei care plang Te cheama, caci lacrimi curs-au suvoi;

Au lipsa, Doamne, de mangaiere Isuse, vino la noi!

 

Te vrea poporul Tau care plange, ranit in crude nevoi;

O noua jertfa Iti cere lumea Isuse, vino la noi!

 

Isuse-al nostru Pastor,Isuse, patruns-au furii la oi,

Pradat-au iarasi turma Ta mica, Isuse, vino la noi!

 

Te vrea poporul Tau azi, Isuse, poporul ce piere-n nevoi,

Au lipsa Doamne, de mangaiere Isuse vino la noi!

 

 

 

Merită să lași pe-oricine

Image

Merită să lași pe-oricine ca să-l afli pe Hristos,

Dacă l-ai aflat pe Domnul, ai aflat tot cei frumos.

Dincolo de El nu-i altă frumusețe mai de preț,

Merită a Lui aflare, jertfa orișicâtor vieți.

Merită să pierzi o stare pentru alta și mai sus,

Din mai bine spre mai bine, să alergi după Iisus.

Orișicâte roade scumpe i-ai adus, mai multe-adui

Niciodată nu se poate da prea mult spre slava Lui.

Merită să suferi astăzi ca să-mpărățești în veac,

Merită să rabzi ocara, merită să plângi sărac.

Merită să mori departe în surghiun pentru Hristos,

Ca să moștenești în urmă, viitoru-n veci frumos.

Merită oricâte jertfe pentru cerul minunat,

Când atât de trecătoare-s ce-ai în lume de lăsat.

Și atât de netrecute-s în cer ce-ai de primit

Iar Acel ce le promite, este atât de strălucit.

Nu te târgui când cere Dumnezeu să-i dai ceva,

Căci nebănuit mai mare va fi-n schimb ce vei avea.

Dă-i cu bucurie totul ce-ți va cere-oricând Iisus

Merită, căci înmiite și pe veci te-așteaptă sus.

Totul începe cu Dumnezeu

 

Pentru că toate, dar absolut toate lucrurile, care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute … Toate au început prin El și își găsesc scopul în El. (Coloseni 1:16)

Până nu te raportezi la Dumnezeu, întrebarea despre scopul vieții nu-și are rostul.

( Bertrand Russell, ateu)

Nu este vorba despre tine.

Scopul vieții tale este mult mai înalt decât împlinirile tale personale, liniștea ta sau chiar fericirea ta. Este cu mult mai de preț decât familia ta, cariera ta, și chiar decât visurile și ambițiile tale cele mai fanteziste. Dacă vrei să știi de ce te-ai născut pe această planetă, trebuie să începi cercetarea aceasta cu Dumnezeu. Tu te-ai născut datorită scopului Său și pentru scopul Lui.

Căutarea scopului vieții a frământat mințile oamenilor timp de mii de ani. Aceasta pentru că, de obicei, începem această căutare într-un punct greșit – noi înșine.

Punem întrebări egocentrice cum sunt:

Ce vreau eu să fiu?

Ce trebuie să fac cu viața mea?

Care sunt idealurile mele, ambițiile mele, visurile mele cu privire la viitorul meu?

Dar concentrându-ne atenția asupra noastră înșine nu ne vom descoperi niciodată scopul vieții.

Biblia spune Dumnezeu direcționează viețile creaturilor Sale, viața fiecăruia se află în puterea Lui.( Iov 12:10 -TEV)

Contrar a ceea ce spun multe cărți, filme sau prelegeri, tu nu vei descoperi scopul vieții tale uitându-te la tine însuți. Probabil că deja ai și încercat această metodă. Nu tu te-ai creat; prin urmare, este imposibil să știi pentru ce ai fost creat! Dacă ți-aș pune în mână o invenție, pe care nu ai mai văzut-o niciodată, nu ai ști la ce se folosește, și nici invenția însăși nu ți-ar putea spune. Numai creatorul ei sau manualul de folosire ți-ar putea spune scopul pentru care a fost concepută invenția respectivă.

Odată m-am rătăcit prin munți și când m-am oprit să întreb cum pot ajunge în tabără, mi s-a spus: ” Nu poți ajunge acolo din acest punct. Trebuie să te întorci de partea cealaltă a muntelui”. În același mod, nu poți afla scopul vieții tale începând să-ți concentrezi atenția asupra propriei ființe. Trebuie să începi cu Dumnezeu, Creatorul tău. Tu exiști numai pentru că Dumnezeu a vrut să exiști. Ai fost făcut de Dumnezeu și pentru Dumnezeu – și  până vei înțelege asta, viața ta nu va avea sens. Numai în Dumnezeu ne putem găsi originea, identitatea, importanța, scopul, rațiunea existenței noastre și destinul nostru. Orice altă cale duce spre o fundătură de unde nu există ieșire.

Mulți oameni încearcă să se folosească de Dumnezeu pentru a-și afirma eul, dar aceasta nu este altceva decât o inversare a cursului firesc al lucrurilor și este sortită eșecului.  Ai fost creat pentru Dumnezeu, și nu invers, și a trăi înseamnă a-I permite lui Dumnezeu să te folosească pentru scopurile Sale, nu să-L folosești tu pe El pentru propriu-ți scop.

Biblia spune : „Fiind obsedați de noi înșine în aceste chestiuni nu ajungem nicăieri, acordându-i atenție lui Dumnezeu ajungem la o viață liberă, amplă și deschisă.”

( Romani 8:6 -Msg)

A avea succes nu este același lucru cu împlinirea scopului vieții tale. Poți să-ți atingi toate scopurile personale, devenind un om de mare succes după standardul lumii acesteia, și totuși să nu împlinești scopul real pentru care te-a creat Dumnezeu.

Biblia spune: „Autoperfecțiunea nu este de nici-un folos, jertfirea de sine este calea, calea Mea, de-a te găsi pe tine însuți, adevăratul tău eu.”( Matei 16:25- Msg)

Deci cum poți descoperi scopul pentru care ai fost creat?

Ai doar două opțiuni.

Prima opțiune este speculația. Această opțiune este aleasă de cei mai mulți oameni. Ei încep să clădească ipoteze, să presupună, să teoretizeze. Când oamenii spun : „Întotdeauna am crezut că viața este… ” asta înseamna :” Aceasta este cea mai bună ipoteză care mi-a trecut prin minte…” .

De mii de ani, cei mai luminați filozofi au discutat și au făcut speculații referitoare la scopul vieții. Filozofia este o materie importantă și are locul ei, dar când încearcă să determine scopul vieții, chiar cei mai înțelepți filozofi fac doar presupuneri.

Dr. Hugh Moorhead, profesor de filozofie la Northeastern Illinois University, a scris odată la 250 dintre cei mai renumiți filozofi, oameni de știință, scriitori și intelectuali din lume, și i-a rugat să răspundă la întrebarea : „Care este scopul vieții?”. El a publicat răspunsurile primite într-o carte. Unii și-au trimis presupunerile cele mai elaborate, alții au fost destul de sinceri încât să admită că nu au nici cea mai vagă idee. De fapt, o parte dintre vestiții intelectuali l-au rugat pe profesorul Moorhead să le scrie și să le spună dacă a descoperit scopul vieții! (Hugh S. Moorhead, comp., The Meaning of Life According to Our Century’s Greatest Writers and Thinkers – Chicago: Chicago Review Press, 1988).

Din fericire există o alternativă la speculația despre semnificația și scopul vieții. Aceasta este revelația. Putem să apelăm la ceea ce  ne-a descoperit Dumnezeu în Cuvântul Său despre viață. Cea mai simplă cale de-a afla scopul unei invenții este să-l întrebi pe inventator. Această afirmație este valabilă și pentru descoperirea scopului vieții tale: întreabă-L pe Dumnezeu.

Dumnezeu nu ne-a lăsat să bâjbâim în întuneric punându-ne întrebări și încercând să găsim răspunsuri probabile. Pe tot cuprinsul Bibliei, El ne-a descoperit în mod clar cele cinci scopuri ale Sale pentru viețile noastre. Biblia este manualul nostru de utilizare, care ne explică de ce suntem în viață, cum să ne trăim viața și la ce sa ne așteptăm în viitor. Ne explică ceea ce cărțile de autoperfecțiune și cărțile filozofice nu au de unde ști.

Biblia spune:” Înțelepciunea lui Dumnezeu… pătrunde adânc în interiorul scopurilor Sale… Acesta nu este cel mai nou mesaj, ci seamănă mult cu cel mai vechi – calea pe care a ales-o Dumnezeu pentru a manifesta în noi atributele Sale cele mai minunate.”

(1 Corinteni 2:7 -Msg).

Trebuie să-ți clădești viața pe adevăruri eterne, nu pe psihologie, nici pe alte surse care te îndeamnă să cauți succesul.

Biblia spune: „În Hristos descoperim cine suntem și pentru ce trăim. Cu mult înainte de-a fi auzit noi pentru prima dată de Hristos și de-a ne învia speranțele, El Și-a pus ochii pe noi și ne-a destinat unei vieți glorioase, parte a scopului general pe care El îl duce la îndeplinire în toți și toate”.( Efeseni 1:11 – Msg)

Andrei Bitov, un romancier rus, a crescut sub regimul comunist, dar într-o zi întunecată din viața sa Dumnezeu i-a captivat atenția. El scrie: „În al douăzeci și șaptelea an al vieții mele, pe când călătoream cu metroul în Leningrad (azi St. Petersburg) am fost cuprins de o disperare așa de profundă încât am simțit că viața mi se stinge, viitorul mi s-a întunecat imediat și nimic nu mai avea sens. Dintr-o dată, din senin, mi-au apărut cuvintele Fără Dumnezeu viața nu are sens. Repetând uimit această afirmație, am înțeles semnificația ei, am coborât din metrou și am pășit în lumina lui Dumnezeu”. ( David Friend, ed., The Meaning of Life- Boston:Little, Brown, 1991).

Sursă

(Fragmente din capitolul 1 )-Viața condusă de scopuri de Rick Warren

Cuvinte de încurajare..

 

În spatele oricărui învingător stă cineva care spune AM ÎNCREDERE ÎN TINE!
Când satan ți-aduce aminte de trecutul tău, adu-i aminte și tu de viitorul lui.
Dumnezeu merge în fața ta ca un ghid, în spatele tău ca un protector și lângă tine ca un prieten.
Sufletul n-ar avea curcubeu, dacă ochii n-ar avea lacrimi.
Nu există biruință fără suferință.
Fără credință te scufunzi…
În răcoarea zilei mă chemi să mă întâlnesc cu Tine… Mă cunoști atât de bine….știi fiecare celula din mine…fiecare lacrimă ce curge pe obraz… Cunoști suspinul meu…dorința mea…omul dinlăuntru… Cunosti teama…slăbiciunea…neputința mea… Dar cât de minunat ești Tu, căci ai ales să mă iubești asa cum sunt…până la capăt…! M-ai fermecat și cucerit cu iubirea Ta care a acoperit greselile mele… Mi-ai deschis ochii sa vad minunile Tale …și strălucirea Ta! Nimic nu se compară cu Tine…!

 

ioan-11-35-isus-plangea_babb50c98df445

Pe unde-am mers Iisuse, alături amândoi

Imagine

Pe unde-am mers, Iisuse, alături amândoi,
s-a prefăcut pietrişul ca pajiştile moi
şi toţi câţi vin în urmă pot merge-acum cântând,
picioarele rănite se vindecă trecând…

Unde-am căzut cu-o cruce, e-un cântec sau izvor,
să vindece-o iubire, să stâmpere un dor;
şi câţi ajung acolo ar sta uitaţi mereu,
căutând spre frumuseţe, plângând spre Dumnezeu.

Pe gratiile noastre de lacrimi şi de dor,
se împleteşte viţă cu rodul sfinţitor;
unde-au muncit genunchii bătătoriţi amar,
mulţimilor se-mparte acum ceresc grânar.

Pe dârele lăsate de-al sângelui şiroi,
au răsărit luceferi şi oşti cu steaguri noi;
şi unde-a fost Golgota cu jertfa cea mai grea,
se-nalţă azi altarul de flacără şi nea.

…O, cât vei fi cu mine, Iisuse, orişicând
din temniţe-au să crească minunile cântând,
mormintele-au să-nvie nemuritori eroi;
Iisus – să mergem veşnic alături amândoi!

( Traian Dorz )

Citate din cartea : Calea spre fericire de Valeriu Gafencu

” Să învățăm că nu mai avem dreptul să ne plângem de nimic, când fericirea este la îndemâna oricui – Isus Hristos , credința în cuvântul Său , ascultarea poruncilor Sale , urmarea virtuților sale. Aceasta este viața fericită. Restul e deșertăciune.”

” Cea mai fericită zi din viață este ziua când îți iartă Dumnezeu păcatele printr-o spovedanie sinceră și când te împărtășești cu Trupul și Sângele Domnului nostru Isus Hristos care s-a jertfit pentru păcatele noastre ”

 „Să trăim în adevăr, să ne smulgem din păcat, să sacrificăm totul pentru Hristos, pentru adevăr. Numai aşa ne putem mântui, ne putem câştiga fericirea”
„Căutaţi fericirea în sufletele voastre. Nu o căutaţi în afara voastră. Să nu aşteptaţi fericirea să vină din altă parte, decât dinlăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde sălăşluieşte Domnul Iubirii, Hristos. Dacă veți aștepta iubirea din afara voastră, veți trăi decepții peste decepții și niciodată nu o veți atinge.”
„Viaţa e un dar de la Dumnezeu, şi noi trebuie să ştim a o trăi în chipul cel mai vrednic. Să ne curăţăm de păcate, care ne urmăresc la tot pasul, să fim cu iubire faţă de semenii noştri, să ajutăm, să răspundem la rău prin bine şi la ură prin dragoste, să ne mărturisim păcatele şi să luăm temeinic hotărârea de a nu le mai săvârşi. Iată a venit şi postul Crăciunului. Pregătiţi-vă sufleteşte pentru această mare sărbătoare creştină, prin post şi rugăciune şi nu uitați milostenia pentru cei săraci și lipsiți, căci milostenia acoperă o mulțime de păcate. Așa că faceți această faptă măreață, ca la Sfintele Sărbători să dați la câte un sărac, lipsit de ajutor, ba o pâine, ba o prăjitură, ba un bănuț, că mult vă va răsplăti Dumnezeu și în viața aceasta și în viața viitoare”
Imagine
„Fericirea este sensul întregii noastre vieți”
Imagine
„Trăiţi viaţa simplă şi nu uitați: esenţialul în viaţă este curăţenia sufletească şi trupească”
Imagine
Imagine
„Simplifică-ți viaţa cât mai mult, întotdeauna mulţumeşte-te cu puţin, învaţă-te a te jertfi pe tine însuţi pentru binele aproapelui. Fă bine ori de câte ori se iveşte prilejul.”
Imagine
Imagine
Imagine
Imagine