„Viaţa creştină are trei izvoare: Sfânta Scriptură, Sf. Tradiţie şi învăţătura Bisericii. Pe această scară trebuie să se ridice o naţiune”

 

Ce părere aveţi despre ceea ce înseamnă sufletul?

Să vorbeşti despre suflet, despre originea, calităţile şi continuitatea lui în istoria lumii şi a omului, e un lucru interesant, dar cam greu. Pentru că sufletul se adaptează după cultura şi civilizaţia omului. Poate o să spuneţi cum să se adapteze sufletul? Iaca aşa se adaptează şi la bune şi la rele. Eu am intrat în 1949-1950 într-o mină la 800 m. adâncime. Acolo nu ştiam ce e barosul, ce e ranga, ce e perforatul, ce este în sfârşit, rostogolul. Nu cunoşteam nimic. Şi ni le-au pus în mână, fraţii noştri comunişti, Securitatea României noastre Mari. Noi intram sub numele de braţele speciale. Nu ne numeau acolo deţinuţi. Eram văzuţi ca cei mai mari duşmani ai poporului. În apropiere erau două secţii: secţia poliţia şi secţia de drept comun, cu scrisori, cu pachete, cu toate bunurile acestea, iar noi de 12-14 ani, nu primeam o scrisoare, o carte poştală…

Cum vedeţi sfinţia voastră lumina?

Lumina lui Hristos luminează tuturor. În Postul Mare la Sf. Liturghie a Sf. Grigorie Dialogul e un moment când preotul vine în faţa credincioşilor şi ridică lumânarea zicând: „Lumina lui Hristos luminează tuturor”. De aici se întoarce către Sf. Altar şi se cântă „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”. Şi cel mai important moment este când începem slujba Învierii Domnului nostru Iisus Hristos cu „Veniţi de luaţi lumină”. Acest act important menţine viaţa spirituală de la cel mai complex până la cel mai simplu om.

Cât e de frumos să mergi pe drum cu maşina sau pe jos! Te opreşti la sfânta cruce rezemată de o proptea, că deh, n-ai voie azi să pui cruci pe lângă şosele, ca să nu încurci circulaţia!… Şi aşa la sfânta cruce se mai pleacă o bătrână, îşi dă traista jos şi stă acolo cu nasul în pământ şi zice o rugăciune. Aceasta este poate mai valoroasă decât soborul acela mare pe care îl vezi frăţia ta în biserică. Asta-i sfânta rugăciune. Tot ce se vede în lărgimea asta, în sărbătorirea asta mare… Aliluia, de cele mai multe ori e mort.

Cum ar trebui să trăiască creştinul astăzi, într-un timp pe care îl cunoaştem cu toţii?

Timpul nu există pentru creştin. Cum a zis şi cronicarul, nu stă omul sub vreme pentru că omul este în măsură să realizeze timpul. Cât de frumos este să asculţi, de pildă, colindele! Şi fiecare colind este cântat şi de câte şaptezeci de ori, dar în fiecare cântare există viaţă. Dacă Biserica îşi face Liturghia de nenumărate ori, tu învaţă să trăieşti ca la prima Liturghie. Aceasta este prezenţa noastră în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în Dumnezeu… Ne zbatem în lumea aceasta, păcătuim, ne ridicăm, ne spovedim, ne împărtăşim ca să preîntâmpinăm Învierea Domnului. Dar Învierea Domnului nu se poate realiza decât prin naşterea Domnului, ieslea, Betleemul. De acolo am venit şi ne ridicăm noi spre înălţimile cerului. Aici se întâlnesc cerul cu pământul: „Osana întru cei de sus lui Dumnezeu” , „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu” şi împreună cu ceata îngerilor, Hristos coboară în mijlocul nostru şi ne ridică pe noi, împreună cu El la ceruri. Aşa cum şi colacul acesta cu lumânarea pe care noi îl dăm în stânga şi în dreapta, reprezintă naţia noastră, Ortodoxia noastră.

Ce puteţi să-i învăţaţi pe tinerii de astăzi?

Tinerii de azi nu au nici măcar noţiunea de neam, de naţie, de familie pe care trebuie să le-o dea mama, tata. Acesta este secolul care ne ucide pe noi pentru că este stăpânit de frică, de frica omului care nu poate trăi liber şi de ateism. Ori a fi liber înseamnă să fii fericit. E unul şi acelaşi lucru, că „fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi pe scaunul pierzătorilor n-a şezut”. Aceasta este fericirea: să trăieşti în legea aceasta a purităţii, ducând greutăţile neamului.

Ce se cere acum de la noi?

Acum se cere rugăciune, nimic altceva. Tinerilor le spun: „Ascultaţi, munciţi şi vă rugaţi!” Într-o şcoală, dacă intri într-o clasă şi te uiţi la copii, ştii şi cum sunt părinţii lor. Din păcate, acum familiile sunt mai degrabă marxist-leniniste. Ţin ziua agriculturii, a prăjiturii, a cozonacului şi uită de sărbătorile creştine. Ori familia este cărămida lumii, iar femeia are un rol sacru în cadrul familiei. Ea este şi cu căderea şi cu ridicarea, de aceea este importantă… Îmi amintesc, la şaptesprezece ani am intrat în mănăstire şi am început o viaţă aspră. Am învăţat la Seminarul de la Cernica unde era multă exigenţă şi asceză. Stăteai un an de zile acolo şi nu plecai nicăieri. Acolo stăteai de Paşti, de Crăciun… Plângeam când mă uitam înspre nordul ţării noastre şi îmi ziceam: „Uite, măi, Neamţul şi noi stăm aici în Ilfov şi ne mănâncă ţânţarii!”…

Aţi avut o viaţă aspră şi cu privaţiuni. Aţi ales sfinţia voastră aceste privaţiuni?

Da, eu le-am ales. Când a fost vorba să-mi aleg drumul mănăstirii, am stat vreun an şi jumătate de vorbă cu tata care îmi spunea: „Nu se poate. Neam de neamul nostru nu a fost călugăr”. Dar mama plângea şi îi spunea tatii: „Hai, lasă-l să meargă”. Şi într-una din zile mă trimite tata: „Du-te şi adă caii, mă!”. M-am dus după ei, i-am pus la căruţă, mama mi-a dat un băgăjel cu schimburi, plânsă adânc şi tata cu băgăjelul: „Hai înspre Durău!” Am ajuns la Durău şi era târziu, noapte, iar tata trebuia să vină înapoi. Unde să lase pe băiatul lui acolo în întuneric? Ne-am băgat într-o cameră întunecoasă şi tata nu a dormit toată noaptea. S-a gândit mereu şi dimineaţă mi-a zis: „Măi, băiete, te las aici. Poate o să fie mai bine de tine dacă o să rămâi aici şi o să te rogi şi pentru noi”.

Şi el s-a întors şi a intrat în pădure cu căruţa şi eu am rămas în mănăstirea Durău unde am început viaţa mea, viaţă frumoasă. Ce mă impresiona cel mai mult erau sărbătorile mari: Paştile, Crăciunul, Boboteaza când îmbrăcam stiharele de ipodiacon. Era pentru noi mare lucru. Mă uit acum şi la copiii noştri, că avem aici doi, cum se îmbracă şi ies cu lumânările şi mă văd şi eu acolo printre ei, acum 80 de ani. Şi am dus viaţa de mănăstire mereu în ascultare, viaţă de cazarmă. În general viaţa e o cazarmă dacă vrei să faci ceva. Uitaţi-vă la starea degradantă în care a ajuns tineretul nostru pentru că televizorul, calculatorul, internetul au distrus fiinţa umană, şi spirituală şi biologică. De la desene animate la păpuşele, mai vede şi o scenă oribilă, alta teribilă, una grosolană, alta mârşavă şi aşa s-a îngroşat viaţa copiilor şi a familiilor noastre. Greşeala mare nu este a copiilor, cât este a părinţilor pentru că în faţa televizorului unde sunt toate măscările, e şi tata, e şi nepotul şi bunicul şi toţi bat din palme acolo. Şi aşa au ajuns copiii noştri că nu mai ştiu să joace oina, şotronul…

Eu veneam de la şcoală vreo doi kilometri şi mă băgam în pârâu până la genunchi şi îl treceam de vreo trei, patru ori pe zi, că nu era pod. Când ajungeam acasă, mama îmi zicea: „Mă, dă jos ce ai pe tine şi du-te la cuptor”. Şi mă ridicam pe cuptor, mă uscam acolo şi a doua zi eram şef şi viaţa era extraordinar de frumoasă. Acum nu poţi să mai pui băieţii în opinci de purcel. Acum, de cum l-a născut mama, îl pune în costum. Eu eram de 14, 15 ani şi încă mergeam în durligi aşa cum umblă acum femeile cu cămăşuţă puţin mai lungă şi cu ciorapi. De unde o mai fi apărut şi moda asta? De la chinezi, de la japonezi? Măi, în fiecare an trebuie să apară o prostie că dracul vine întotdeauna cu ajutorul!

Copiii nu mai stau cu părinţii pentru că acum mama trebuie să facă norma. Altădată bărbatul lucra pentru întreaga familie ca să o întreţină. Acum am fost aduşi la mizerie, la sărăcie să nu aibă timp nici mama, nici tata de copii. Aici e greutatea mare, că din mizerie numai mizerie iese. Asta se urmăreşte… Adă-l la cazan şi la gamelă şi de acolo îl porţi cum vrei. Ştiţi cum îl întreba Churchill pe Stalin: „Cum de merg aşa legile la voi? Acum votezi în parlament şi gata e legea. Apăi, noi trebuie să aşteptăm un an de zile să treacă prin camera unu, camera doi şi de abia-abia”. „Ia un cucoş de afară şi bagă-l acolo în coteţ până mine dimineaţă”. Iese Stalin şi deschide uşa coteţului, aruncă o boabă, cocoşul o ia. Mai trece un pic, mai aruncă o boabă şi tot aşa vreo patru, cinci boabe. Şi i-a spus Stalin lui Churchill că aşa e şi cu poporul: „trebuie să-l înfometezi, să-l aduci la mizerie că altfel nu te ascultă”.

Şi aşa ajung copiii bolnavi, handicapaţi, n-au memorie. La şcoală dacă merge, el, săracul, se uită pe câmp…  Dar nu trebuie să trăieşti cu orice preţ, să accepţi orice umilinţă ca să ai ce mânca. Un popor trebuie să creeze un tineret demn şi brav. Aşa ne învaţă istoria noastră. Nu să trăieşti în frică şi sărăcie ca şi cocoşul lui Stalin!

Ce s-ar putea face pentru ţara noastră în aceste momente?

Să fie un guvern naţional care să fie ales de popor în nişte alegeri nobile fără tam-tamuri, fără atâta amar de cheltuială pe seama poporului, fără atâtea partide care trăiesc pe spinarea unei naţii. Cine întreţine toată mizeria asta a partidelor? E cea mai mare crimă într-un stat să fie atâtea partide care nu fac altceva decât să jecmănească şi să ia bani! Oamenii care umblă după măririle astea, care ţin cu tot dinadinsul să câştige, sunt cei la care Dumnezeu le ia minţile. Şi atunci omul nu mai vede cât rău este în el.

Dacă vrem să schimbăm ceva trebuie să schimbăm mentalitatea copiilor, a părinţilor, a şcolii şi a Bisericii. Vă dau un exemplu. Noi avem aici nişte copii care au crescut la mănăstire[1] şi nu se joacă cu jucăriile de acum, ci după ceea ce au văzut la biserică: cu Evanghelia, cu Apostolul, cu litia, îşi fac acolo altarul lor şi încep slujba în legea lor.

Ce ar trebui să facem ca să ne ridicăm spiritual?

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie slugii Tale”. Dacă nu plecăm de aici, niciun savant din lumea asta nu scoate lumea din sărăcie, decât dacă se sprijină pe ajutorul puterilor cereşti.

Spuneaţi, referitor la cipuri, că dacă generaţia noastră le acceptă acum, cu siguranţă generaţia de mâine va accepta pecetea.

Păi da, aşa este, că şi o casă când arde, iese mai întâi puţin fum. Spun unii că trebuie să ne războim cu cipurile când ni se vor pune cu sila. Dar e târziu atunci!…

Sărăcia materială duce la cea spirituală?

Omul trebuie să potrivească în aşa manieră postul, rugăciunea, nevoinţa ca să fie în raport cu stările sufleteşti şi cu bogăţia spirituală pe care o are el. Sărăcia este şi ea o virtute când este purtată cu bună-voie, cu dragoste şi dăruire. Când intri în mănăstire trebuie să te gândeşti la un lucru: că întri în ascultare. Ce înseamnă asta? Tu nu mai ai cuvânt, nu-ţi mai aparţii. Aparţii de sfatul duhovnicului tău.Ascultarea aceasta este suprema lege divină după care se poate conduce omul. Mai trebuie să-ţi păstrezi puritatea spirituală şi trupească, pentru că altfel nu poţi face nimic dacă nu ai o uşurinţă a vieţii sufleteşti.

Când eram copil şi mai făceam câte o poznă, stăteam ascuns prin pod, aşteptam până se culcau toţi şi atunci apăream şi eu. Aşa este şi cu vinovăţia omului în viaţa lui de toate zilele, dar în acelaşi timp era şi o descărcare sufletească şi o dăruire pentru că îi spuneam mamei toate trăsnăile pe care le făcusem. Ei îi spuneam întâi… De sărbători mama făcea o sumedenie de bunătăţi şi pe măsură ce noi creşteam, cuptorul părea din ce în ce mai mic. Vedeţi ce diferenţă este între lumea aceasta a simplităţii, a modestiei şi cea de acum? Trebuie să revenim de unde am plecat altfel nu există niciun drum. De aceea vin peste noi şi cipurile pe toate ţidulele noastre… Dacă le refuzi, vii din nou la simplitatea asta şi începi să cauţi sapa, târnăcopul şi să treci pe ogoraşul tău ca să nu te amesteci cu dracul. Simplitatea înseamnă normalitate şi ea se deformează pentru că nu are un ideal. Scopul lumii de azi este mereu potrivnic realizării binelui.

Cum faci ca să înţelegi care este menirea ta în lume?

Păi, eu dacă m-am botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh menirea mea este: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat”. Şi sensul vieţii îl descoperim urmărind acest ideal.

Există moduri de a comunica între noi prin tăcere?

Tăcerea este cea mai puternică şi mai valabilă comunicare. Să vorbeşti şapte cuvinte pe zi, acesta este ascetismul creştin! Viaţa creştină are trei izvoare: Sfânta Scriptură, Sf. Tradiţie şi învăţătura Bisericii. Pe această scară trebuie să se ridice o naţiune.

Ce înseamnă „sărac cu duhul”?

Sărac cu duhul? Să fii plin de ştiinţă şi să nu te umpli. Că nu ai nimic de la tine, ci de la Dumnezeu care este părintele luminilor de unde vine toată înţelepciunea.

Cum vă menţineţi sănătatea la această vârstă frumoasă?

Apăi, Domnul îmi datorează mie mult. Aceşti şaisprezece ani de condamnare pe care i-am făcut, mi-i adaugă Domnul acum la anii mei. Că vedeţi nobleţea omului stă doar în suferinţă. Fără suferinţă nu-L putem cunoaşte pe Dumnezeu.

 

Părintele Justin Pârvu

 

http://www.atitudini.com

 

 

CE ESTE EREZIA?

 

  • Abaterea de la sfintele dogme ale Sfintei Biserici Ortodoxe.
  • Credinţa, părerea şi propovăduirea că mîntuirea nu este doar în Biserică şi că nu e nevoie să fii ortodox ca să te mîntuieşti.
  • Credinţa că – dacă eşti creştin, dacă crezi, dacă eşti “religios”, credincios, “mistic”, “spiritual” etc., fără a fi ortodox – te poţi mîntui.
  • Credinţa şi mărturisirea că te poţi mîntui (şi) prin “tehnici”, “asane”, “meditaţii”, “formule” (“mantre”), gnoză, cunoaştere, raţiune, ştiinţe, filosofii, concepte, doctrine umaniste (iluminist-idealiste revoluţionare şi religioase).
  • Credinţa şi afirmarea că Hristos a fost un “mare învăţat“, un “mistic”, un “iluminat”, un “înţelept”, un “guru”, un “iniţiat” cu puteri paranormale, oculte, vrăjitoreşti, un “şef spiritual”, un fel de “mare şaman” venit din “ceruri astrale”, ori “strălucită personalitate” a umanităţii, iar nu Însuşi Dumnezeu-Cuvîntul.

CE ÎNSEAMNĂ A FI ECUMENIST?

  • A crede şi a spune că nu contează “biserica”, religia, credinţa din care faci parte, că toate sînt bune, că toţi avem acelaşi “dumnezeu”, dar numit în diferite chipuri, după “tradiţii”.
  • A crede şi a spune că Vechiul şi Noul Testament sînt schimbate, răstălmăcite, falsificate, greşit scrise ori traduse de Sfinţii Părinţi şi de istoricii Bisericii, cu sau fără intenţia de a ascunde adevărul înşelînd pe credincioşi.
  • A crede şi a spune că Biserica nu are, nu cunoaşte şi nu vesteşte: adevărul, mila, pacea, dragostea, dreptatea etc., aşa cum au fost acestea arătate şi lăsate nouă de Hristos la vremea sa, ci că dimpotrivă, ele sînt nesigure şi relative în Biserica Ortodoxă.
  • A crede şi a spune că Biserica încă nu există (şi că Biserica Ortodoxă e doar o parte a “bisericii adevărate” ce va fi “cîndva”), ci se formează în timp, începînd de acum, înaintînd spre viitor, prin urirea tuturor credinţelor şi religiilor lumii, creştine şi păgîne, rămînînd însă fiecare cu credinţa sa, ca şi pînă acum, dar sub o conducere mondială unică.
  • A crede şi a spune că Biserica nu e numai una, ci mai sînt şi altele, “surori”: catolică, greco-catolică, protestantă, anglicană, baptistă, adventistă etc., uitînd că, precum un singur Hristos există, o singură Biserică avem.
  • A te ruga, a sluji, a te împărtăşi la un loc cu ereticii creştini (chiar avînd poruncă de la duhovnic, stareţ, episcop).
  • A moderniza Biserica şi legile ei (dogme, canoane, tradiţii, pravile şi rînduieli administrative, juridice, morale), prin reforme înnoitoare hotărîte de instanţe civile şi bisericeşti, după mintea lumii şi împotriva rînduielilor ortodoxe lăsate nouă de Sfinţii Bisericii.
  • A crede şi a spune că important e să “crezi”, să ai “credinţă” – fără a preciza cum să crezi, ce să crezi, în cine să crezi, ce credinţă să ai – să fii “bun”, “liniştit”, “paşnic”, “cuminte”, “cinstit”, “harnic”, “muncitor” etc., neştiind că atît ereticii creştini, cît şi păgînii au în chip firesc aceste virtuţi, fără a fi însă ortodocşi, botezaţi în Biserica lui Hristos.
  • A crede, a susţine, a propovădui următoarele înşelări drăceşti: spiritism (vorbirea cu morţii), yoga, reiki, zen, shiatsu, ki-kong, întemeiate pe credinţa în reîncarnare, nirvana, karma, suflet cosmic, lumi paralele, civilizaţii extraterestre, spaţii astrale, puterea horoscopului (zodiac), bioenergie şi radiestezie.
  • A crede şi a practica felurite autovindecări: mantre, tratamente naturiste, energia palmelor, antrenarea reflexelor, folosirea cristalelor, pietrelor, culorilor, sunetelor, muzicii, rîsului, hipnozei, stimularea imaginaţiei, a gîndirii pozitive, educarea minţii / sinelui / conştiinţei, sacroterapiei.
  • A citi publicaţii ocultist-eretice-sataniste, care popularizează cele de mai sus: Biblia ortodoxă ilustrată, Credinţa ilustrată, Formula As, Bărbatul As, Femeia As, Magazin, Paranormal, Revista fenomenelor paranomale, Lumea misterelor, Revista misterelor, Dracula;
  • Precum şi cărţi de felul acestora: Medicina isihastă, Gîndirea pozitivă, Programul Terra, Apocalipsa decodificată, Metode sfinte şi cereşti de vindecare şi sfînt tratat de medicină, Calea spre desăvîrşire, OZN-uri de pe celălalt tărîm, Fenomenul Valentina, Puterile gîndului, Programaţi-vă succesul, Divina iubire, Bioritmuri, Îndepărtează frica, Rezolvarea conflictelor, Reiki tradiţional, Yin-yang: secrete şi reţete, Dezvăluirea aurei, Fenomenul psi – spirit şi destin, Psihometria – capacitate paranormală, Fenomene parapsihologice, Hipnoza, Terapia destinului, Reîncarnarea într-o nouă perspectivă, Călătorii astrale etc;
  • Cărţi de demonizare a copiiilor. Colecţiile: Pokemon, Harry Potter, Micul vampir, Ştrumfii şi seria Aventurilor baronului Munchausen, Broscuţele ninja etc.;
  • Cărţi fals-ortodoxe: Epistolia, Visul Maicii Domnului, Talismanul, evangehliile apocrife: după Toma, cea Eseniană, Cartea apocrifă a lui Enoh.
  • A viziona filme de felul: Stăpînul inelelor, Highlander, Frenkenstein, Secrete şi dezvăluirii, Extratereştri, Vrăjitoarele din Salem, Dracula, Cei şapte gladiatori, Un înger pentru May, Formula mortală, Întoarcerea morţilor, Zombi, Godzilla, Evadare imposibilă etc;
  • Şi desene animate: Omul de tinichea, Omul păianjen, Batman, Frumoasa şi bestia, Broscuţe ninja, Vrăjitorul din Oz, Ştrumfii etc.
  • A crede şi a admira “puterile” marilor vrăjitori contemporani: Gregorian Bivolaru, Mihai Dogaru, Valeriu Popa, “fenomenul” Mudava, Ana Pricop, Desanca, Valentina, Ioan Negrea, Marian Zidaru, Vasile Andru, Mario Vasilescu; şi a înşelaţilor din Biserică: preot Vrăjitoru’ (Liteni-Suceava), preot Daniel Horga (Călugăreni – Suceava), preot Gabriel Nicu (Brăneşti – Ialomiţa), ieromonah Ghelasie Gheorghe (Frăsinei – Vîlcea); autori de manuale drăceşti: Rudolf Steiner, Alistair Crowley, Alina Simina, Vasile Constantinescu, Lidia Şlesar, Vera Pfeiffer, Maria Kobrileanski, Ion Ţugui, Toni Victor Moldovanu, Vanga, Lazarev, Ion Mamulaş, Ruth Berger, Uri Geler, Ted Andrews, doctor Sorin Modreanu-Banat, Dan D. Farcaş, Florin Gheorghită, Ion Hobana, Paramahansa Yogananda, Omraam Mikhael Aivanhov, Wendy Grant.
  • A crede şi a admira puterile marilor “artişti magicieni”: Jozefini, David Copperfield, precum şi altor circari şi fachiri.
  • A crede şi a spune că toate cele pomenite nu sînt erezii, nici înşelări, ci doar: “adevăr privit din mai multe unghiuri”, “părţi ale aceluiaşi adevăr”, “noi moduri de a percepe adevărul”, “moşteniri culturale şi etnice diferite”.

CE ÎNSEAMNĂ A FI ATEU?

  • A fi “bun cetăţean” (chiar botezat ortodox) în relaţia cu familia, rudele, pretenii, vecinii, şefii, dar fără a crede în Dumnezeu.
  • A fi “instruit”, “învăţat”, “cult”, “savant”, “erou al neamului”, “binefăcător al societăţii”, “luptător pentru fericirea omenirii”, dar nu pentru Hristos, Evanghelie şi Biserică.
  • A fi “om de treabă”, “educat”, “cinstit”, “onest”, “serios”, “riguros şi metodic”, “harnic şi priceput”, “bun gospodar acasă şi la serviciu”, “curat şi ireproşabil în toate”, dar fără să te preocupe Hristos, Biserica, mîntuirea.
  • A fi “corect”, “punctual”, “elegant”, “manierat” şi “respectuos” cu tot omul, dar fără a te smeri, considerîndu-te om cu păcate, vinovat de multe răutăţi şi crezînd în Hristos.
  • A nu fi deloc credincios, nici măcar cît păgînii, crezînd că nu există decît ceea ce se vede, se aude, se gustă, se pipăie, căzînd aşadar în animalitate.

PĂCATE CARE SÎNT IERTATE PRIN SPOVEDANIE, DAR NE OPRESC DE LA ÎMPĂRTĂŞANIE

 

  1. Lipsa rugăciunii zilnice.
  2. Lipsa postului de miercuri şi vineri.
  3. Nepostirea în cele patru posturi de peste an.
  4. Lipsirea de la slujbele Bisericii.
  5. Scandaluri, bătăi, violenţă. Lovirea părinţilor.
  6. Fumatul şi beţia.
  7. Ceartă/ură veche, stăruitoare.
  8. Mărturia mincinoasă.
  9. Mutilări (automutilări), crime.
  10. Dorinţa de sinucidere.
  11. Responsabilitate morală pentru sinuciderea cuiva.
  12. Credinţa că te poţi mîntui şi fără Hristos, Maica Domnului, Sfinţii Îngeri, icoane, Evanghelie, într-un cuvînt, fără Biserica Ortodoxă.
  13. Necredinţa şi îndoiala în credinţă.
  14. Reaua-credinţă, care pune la îndoială predania Bisericii Ortodoxe.
  15. Lipsa Botezului ortodox (fără acesta nu poate fi nici spovedit, nici împărtăşit).
  16. Trecerea la altă credinţă.
  17. Vrăjitorie, fermecătorie, ghicitorie şi căutarea lor.
  18. Credinţa în horoscop, zodiac, astrologie etc. Practicile vrăjitoreşti şi magice, atît “populare”, cît şi: bioenergia, radiestezia, yoga, spiritismul, meditaţia transcendentală, zen-budismul, dianetica, parapsihologia, hipnoza, precum şi consultarea celor care le săvîrşesc.
  19. Port de amulete, talismane (cuarţuri, cristale, şnururi, brăţări), protectoare, vindecătoare.
  20. Jocuri de noroc: robingo, loto, loz în plic, ruletă, bridge, wist, remi, table, cărţi, zaruri şi jocuri mecanice. Şi jocuri sportive: biliard, popice şi celelalte.
  21. Lipsa desei spovedanii, spovedania nesinceră, incompletă (ascunzînd mai ales păcatele trupeşti ruşinoase).
  22. Vizionarea filmelor/spectacolelor erotice/horror/terror.
  23. Masturbarea.
  24. Perversiuni sexuale (relaţii orale/anale).
  25. Pedofilie/homosexualitate.
  26. Relaţii sexuale fără a fi cununat în Biserica Ortodoxă.
  27. Relaţii sexuale cu rudenii după trup şi după duh.
  28. Relaţii sexuale cu animale.
  29. Folosirea diferitelor metode contraceptive: anticoncepţionale, leacuri, băi, păzire, calendar, sterilet, avort, prezervative etc.
  30. Copilul mort nebotezat din negrija părinţilor.
  31. Relaţii conjugale în posturile mici şi mari, în duminici şi sărbători.
  32. Ocupaţie care se împotriveşte vieţii ortodoxe: bar, casă de amanet, bordel, sex-shop, strip-tease, anchetator la poliţie, executor judecătoresc etc.
  33. Actorie, muzică, dans; participare/organizare de spectacole şi emisiuni distractive etc. (regie, coregrafie, scenografie).
    Căci: “Sfinţii Apostoli afurisesc pe lirişti, pe viorişti, pe jucători şi pe toţi cîntătorii din organe, zicînd în aşezămintele lor: «Dacă vreun bărbat sau vreo femeie care a fost începător de jocuri va veni la credinţă, sau jucător, sau luptător în privelişte, sau din cei ce cîntă din fluier, sau chitaragiu, sau viorist, sau învăţător de jocuri, ori să înceteze, sau, de nu, să se lepede» (Cart. 8, Cap. 32), adică să fie îndepărtaţi din Biserică“ (Sfîntul Nicodim Aghioritul, în Hristoitia).
  34. Sportul. (care vine din şi naşte grija faţă de trup, stimularea curviei, a părerii de sine, a trufiei succesului şi a cîştigului, riscul sinuciderii în cazul sporturilor extreme: curse diverse, paraşutism, alpinism, speologie, cascadorie etc.).
  35. Colportaj de publicaţii sectare, eretice, pornografice.
  36. Afaceri necurate, din care au rămas oameni înşelaţi, pe drumuri, în temniţă.
  37. Favorizare/îndemn la divorţ/avort.
  38. Furt (de la oameni, ori din biserică).
  39. Neparticiparea (morală, materială) la nevoile (sărăcia, boala) părinţilor.
  40. Neglijarea nevoilor materiale ale familiei.
  41. Trafic cu droguri, femei, arme.
  42. Neimplicarea copiilor în viaţa ortodoxă, lipsa exemplului cu fapta şi cu cuvîntul.
  43. Participarea le experienţe genetice sau de schimbare a sexului.
  44. Răpire/sechestrare de persoane.
  45. Politică anarhistă, apostată, antiortodoxă.
  46. Profanare de biserici, troiţe, morminte.

Toate acestea duc la oprirea de la Sfînta împărtăşanie, cu canonisire, între 1 şi 15 ani (care se adună!).

ORICARE DIN PĂCATELE SPOVEDITE ŞI IERTATE, DACĂ SE REPETĂ, SE SPUN DIN NOU LA SPOVEDANIE, PRIMIND UN NOU CANON.

 

CE TREBUIE SĂ CEREM ÎNTR-UN POMELNIC

 

  1. Păstrarea credinţei ortodoxe, curaj în apărarea credinţei, neţinînd seama de ameninţări sau avantaje. Puterea de a săvîrşi fapte ortodoxe.
  2. Venirea la credinţă a neortodocşilor (păgîni, Iudei şi eretici creştini: papistaşi, protestanţi şi neo-protestanţi).
  3. Răbdarea necazurilor şi a celor ce ni le fac.
  4. Răbdare în boală, sărăcie, lipsă.
  5. Mulţumiri lui Hristos în necazuri, căci necazurile ne smeresc.
  6. Sănătate în Hristos.
  7. Cunoaşterea păcatelor proprii.
  8. Izbăvire de patimi.
  9. Milă şi iertare de la Hristos a păcatelor şi greşelilor noastre.
  10. Milă şi iertare de la Hristos pentru duşmanii noştri.
  11. Căsătorie spre vieţuire ortodoxă (între oameni iubitori de Hristos).
  12. Ajutorul lui Dumnezeu într-o muncă plăcută lui Hristos.
  13. Alte cereri de folos spre mîntuire.

 

NU CEREM:

  1. Moartea duşmanilor, pedepsirea celor ce ne-au supărat, umilit, înşelat etc.
  2. Bucurii trupeşti: satisfacţii, bogăţie, belşug, avansări.
  3. Succese, cîştiguri la jocuri, concursuri şi olimpiade şi noroc în viaţă.
  4. Sănătate cu orice preţ, neştiind că boala fără răzvrătire poate aduce mîntuire.
  5. Puteri supraomeneşti, paranormale: minuni, vedenii (arătări, lumini, mirosuri) “spirituale” – pentru bucurie trupească.
  6. Ajutor de la Hristos în toate dorinţele.
  7. Alte cereri după mintea lumii, cum ar fi “pacea între popoare”, împăcarea tuturor Bisericilor şi religiilor etc.

 

Cererile să nu calce poruncile Evangheliei şi ale Bisericii.

Viaţă evlavioasă ortodoxă

 

Ce  înseamnă:

  • să nu fie: curvari, hoţi, beţivi, petrecăreţi, fumători, drogaţi, hulitori, atei, apostaţi, batjocoritori de orfani şi văduve, ucigaşi, răpitori, scandalagii, răzbunători etc.
  • să nu practice: masturbare, perversiuni: împreunări anale / orale, cu animale; homosexualitate şi lesbianism sau pedofilie.
  • să nu săvîrşească, să nu mijlocească, să nu îndemne sau să încurajeze practicile şi metodele contraceptive: păzire (calendar, prezervativ, sterilet), băi, leacuri, pastile, avort,
  • să nu aibă profesii imorale, prin care se aduc prejudicii (directe sau indirecte) Bisericii şi mîntuirii altora, de pildă: patron de bar, sex-shop, casă de toleranţă, regizor / actor, redactor TV, editor de publicaţii antiortodoxe (eretice, erotice, umanist / evoluţioniste), traficanţi de droguri, femei, arme etc.
  • să nu fie francmasoni: funcţionari în organizaţii, organisme, societăţi, fundaţii, asociaţii, cluburi şi ligi naţionale şi europene.
  • să nu emită prin politica lor legi ce încalcă suveranitatea, autoritatea şi autonomia Bisericii şi a ţării (integrări, adeziuni, afilieri la organizaţii internaţionale: NATO, UE, ONU, UNESCO, FMI, Banca Mondială, Mişcarea Ecumenică etc.)
  • să nu creadă în vrăji / superstiţii populare ori “ştiinţifice” păgîneşti şi să nu ia sfat în necazurile lor de la vrăjitori şi ocultişti (chiar botezaţi ortodox): radiestezie, bioenergie, acupunctură, telepatie, telekinezie, hipnoză, dianetică, meditaţie transcendentală, spiritism, yoga, sau alte forme de vrăjitorie europeană şi orientală.

Toţi aceştia se pot pomeni doar la Psaltire şi Sfîntul Maslu (şi se pot spovedi).

 

Celor ce în mod conştient se află în comuniune cu ereticii, anatema

 

O cuvântare a Părintelui Adrian Făgeteanu vorbind despre Patriarhul Daniel la Mânăstirea Lainici, in aprilie 2008:
‘’Până-n prezent, niciodată Biserica noastră n-a fost condusă de eretici. Deci erezia Patriarhului Daniel ne duce pe toţi la dezastru… Dacă ascultăm de el, nimeni nu se va mântui. Aţi înţeles? De toate păcatele te poţi pocăi, de erezie nu.

Când eram elev de liceu, la Aron Pumnul, la Cernăuţi, a venit în piaţa din Cernăuţi cel mai mare erou … care se numea Grigore Cantacuzino. Erou, erou. Care a scăpat armata română dintr-o încercuire, când trebuia să fie omorâţi toţi şi i s-a pus întrebarea: „Dacă se va mai întâmpla aşa o încercuire din care nu poţi să ieşi cum ai ieşit, ce faci?” (răspunsul) „Comand armata română în genunchi, numai Dumnezeu ne poate ajuta, noi nu avem nicio salvare”.
Eu vă dau următorul sfat: să nu bravaţi! Ce înseamnă „a brava”? Să spui ca Apostolul Petru „Doamne, dacă toţi Te vor părăsi, eu nu”, Dumnezeu ce i-a răspuns: „Nu va cânta cocoşul a doua oară şi te vei lepăda de mine de trei ori”. Ci să spui cu smerenie „Binecuvântate Doamne, învaţă-mă; Stăpâne, înţelepţeşte-mă să înţeleg; Binecuvântate Sfinte, luminează-mă! Doamne Dumnezeul nostru, Tu învaţă-mă, înţelepţeşte-mă, întăreşte-mă să nu Te părăsesc şi să rămân cu Tine şi cu Biserica strămoşească, Biserica Ortodoxă, să nu trec la erezia Patriarhului”. E clar?
„Dacă nu ceri de la Dumnezeu să te întărească, să te lumineze, degeaba îţi spune cineva verbal şi să te apuci tu singur să faci ceva. „Doamne, Tu învaţă-mă, înţelepţeşte-mă, luminează-mă şi întăreşte-mă, ajută-mă, să nu Te părăsesc, să rămân în ortodoxie, să nu mă las păcălit de acest diavol care e Patriarhul ecumenismului”.

 

PLÂNGE CERUL

 

Plânge Cerul, pe tot omul

Cel neroditor ca pomul

Care stă să se usuce,

Plânge, Cerul, Domnul plânge.

 

Plânge Maica-n rând cu Sfinții

Cu strămoșii și Părinții

Ce-au ținut credința dreaptă

Nu din vorbă, ci din faptă.

 

Plânge Ștefan moldoveanul

Și ne ceartă Brâncoveanu:

,,Voi nascuți din mame sfinte

Vreți credința a vă vinde ?

 

Eu și fiii mei ne-am pus

Chezași la Domnul Iisus

Pentru tine, neam al meu

Că nu-L vinzi pe Dumnezeu!

 

V-am lăsat biserici sfinte

Vreți credința a vă vinde?

Viața toată să vă fie

Ca o Sfânta Liturghie,

 

Să vă fie ajutorul

Crucea și Mântuitorul

Fiți voi neamul luminos

Candelă pentru Hristos”

 

Plâng icoanele-n Altare

Pentru a noastră nepăsare,

Pentru cei ce-n chip frumos

Vor să-l vânda pe Hristos.

 

 

Sursa:

http://www.glasulstramosesc.ro

Apostazia

 

Te rog, dragă România
Să nu vinzi Ortodoxia
Să ţii Soboarele Sfinte
Dogmele nemăsluite
Şi să nu ai părtășie
Cu cei ce-s în erezie
De ecumenişti să fugi
Că-s a diavolului slugi
Fugi de cei ce fac „sinoade”
Ca Biserica s-o prade
Fugi de cei ce în „tăcere”
Privesc la turmă cum piere
Fugi de cei ce par „smeriți”
Şi vând oile pe-arginți
Au vândut Ortodoxia
Și cu ea și România
Cei ce-n Creta au semnat
De Hristos s-au lepădat
Şi doresc ca şi pe noi
Să ne-arunce în noroi
Şi de vrem să nu pierim
Din mijlocul lor să ieşim
Să nu fim „ascultători”
De Ierarhii trădători
Biserica e acum
La cei alungaţi în drum
Pentru-a lor mărturisire
Şi-ntrerupta pomenire
Sfinţii mereu au luptat
Adevăru’au apărat
Azi n-avem deloc Păstori
Ci doar câţiva râvnitori
Cândva, doar unul lupta
El era Biserica
Era singur luptătorul
Maxim Mărturisitorul
Iar azi, chiar de sunt câţiva,
Aceştia-s Biserica.
Te rog, dragă Românie
Smulge-te din erezie!!!
Sursa:

Pustnicul Serafim din muntele Rarău: Ierarhii ecumeniști ar da toată turma spre pieire, decât să renunțe la o semnătură politică

 

Iubiți frați în Domnul,

Trăim în vremuri de cumpănă a Bisericii, când ni se cere, ca în primele veacuri de creștinism, să mărturisim dreapta credință. Acum nu mai vin cu pedepse inumane, căci nu sunt în acord cu drepturile omului, dar ne vând prin tratate și acte ascunse, la care noi nu avem niciun cuvânt de spus. Au confiscat Biserica doar pentru ei, iar ei la rândul lor sunt în mâinile mai marilor acestei lumi, ce decid soarta omenirii. Asta pe cât îngăduie Atotputernicul Dumnezeu, pentru a ne vădi necredința și pentru a ne cerne.

De când a avut loc falsul sinod din Kolimbari, în insula Creta, tulburarea, dezbinarea și prigoana au fost roadele ce le-am văzut fiecare dintre noi la nivelul întregii Ortodoxii. Acest lucru nu s-a mai întâmplat cu niciun Sinod Ecumenic, deși s-a vrut a fi și chiar s-a autonumit „Sfânt și Mare”. Ce concluzie putem trage din aceste roade pe care le-am văzut, decât că nu a fost de la Duhul Sfânt. Cât privește aspectele teologice, cred că au fost îndeajuns lămurite, pentru cine a căutat să afle Adevărul. Aș întreba doar atât: era nevoie de un sinod, făcut doar pentru a-i numi pe eretici, biserici?

Este dureros că cei ce se numesc și așa ar trebui să fie, Părinte Patriarh, Părinte Mitropolit, Părinte Episcop, nu arată dragoste părintească față de fiii ce se necăjesc pe bună dreptate de apostazia acestui fals sinod. Dimpotrivă, ei pun biciurile și-i izgonesc în vâltoarea lumii. Asta e durerea cea mare, căci vedem că ei sunt lupi, iar nu păstori. Ei ar pierde întreaga turmă, decât să renunțe la o semnătură politică. Căci, să știți fraților, ce s-a petrecut în Creta a fost cu ordin direct de la slujitorii antihristului ce va sluji peste acest amestec de religii.

Să nu ne punem nădejdea în oameni, căci acum oamenii au mai multă frică de legi, iar legile le schimbă după interesele lor. Să avem nădejde că Hristos ne va ajuta până în ultima clipă, mai ales atunci când nu mai vedem nicio nădejde. Trebuie să stăm în Biserica Sfinților Părinți, păstrând neschimbată învățătura de la Duhul Sfânt, căci și Domnul va fi cu noi și nu avem de cine ne teme. Noi nu schimbăm nimic și nu plecăm nicăieri! Așa ne vom mântui. Răbdați până la capăt. Rugați-vă neîncetat unii pentru alții. Maica Domnului să ne mântuiască pe toți! Amin

 

Sursa:

http://sinodultalharesc.tk/pustnicul-serafim-din-muntele-rarau-ierarhii-ecumenisti-ar-da-toata-turma-spre-pieire-decat-sa-renunte-la-o-semnatura-politica/

 

Din viaţa Sfântului Ioan Evanghelistul

 

Despre cele ce a lucrat Chinops vrăjitorul, minunile făcute de dânsul cu farmecele lui. Asemenea va face şi Antihrist în vremea împărăţiei sale.

 

ÎN vremea când propovăduia Sfântul Ioan Evanghelistul în Ostrovul Pergamului, era un vrăjitor cu numele Chinops, care de mulţi ani petrecea în pustie cu duhurile necurate.

Şi toţi oamenii din ostrovul acela îl aveau ca pe un Dumnezeu, pentru nălucirile pe care le făcea. Jertfitorii, care slujeau lui Apolon, erau foarte nemulţumiţi asupra Sfântului Ioan, pentru că a risipit capiştea acestui idol, cu puterea lui Dumnezeu, şi pe toţi oamenii i-a întors la învăţătura Bisericii Ortodoxe, învăţându-i în numele lui Iisus Hristos.
Deci, aceşti jertfitori s-au dus la Chinops şi i s-au jeluit împotriva Sfântului Ioan, rugându-l pe el ca să vină să-i răzbune pentru necinstea dumnezeilor lor. Dar Chinops n-a vrut să meargă în cetate. Apoi mai mulţi cetăţeni l-au rugat. El tot nu a vrut, însă le-a făgăduit că va trimite un înger viclean (drac) în casa lui Miron, unde locuia Sfântul Ioan, ca să-i ia
sufletul lui şi să-l dea judecăţii veşnice. Deci, a doua zi, a trimis un diavol mai mare din cei vicleni, poruncindu-i ca să aducă la dânsul sufletul Sfântului Ioan.
Mergând diavolul în casa lui Miron, a stat deoparte. Ştiind Sfântul Ioan de venirea lui i-a zis: „Îţi poruncesc ţie în Numele lui Hristos ca să nu pleci din locul acesta, până ce nu
îmi vei spune de ce ai venit la mine.” Şi fiind legat diavolul, cu cuvântul lui Ioan, a zis: „Jertfitorii lui Apolon au mers la Chinops şi l-au rugat ca să meargă el în cetate (ostrov) ca să aducă asupra ta moarte, iar el nu a voit, zicând: «Mulţi ani am stat în locul acesta neieşind şi acum oare să mă ostenesc pentru acel om prost şi de nimica? Duceţi-vă în calea voastră şi dimineaţă eu voi trimite pe un înger de al meu (drac) ca să ia sufletul lui şi îl va aduce la mine, iar eu îl voi da judecăţii veşnice.»”
Şi a mai zis Sfântul Ioan către drac: „Dar te-a mai trimis pe tine vreodată să iei suflet omenesc şi să-l aduci la dânsul?” Şi i-a răspuns: „Am fost trimis de-am omorât, dar
suflet n-am putut lua.” Şi l-a întrebat Sfântul Ioan: „Dar pentru ce îl asculţi pe dânsul?”

Şi i-a răspuns cel viclean: „Toată puterea satanei în dânsul este şi ne ascultă pe noi Chinops şi noi pe el.” Apoi i-a zis Sfântul Ioan: „Apostolul lui Iisus Hristos, îţi porunceşte ţie, duhule viclean, ca să nu mai intri în locuinţele oamenilor şi nici să nu te mai întorci la Chinops, ci, afară din ostrovul acesta, să ieşi şi să te munceşti.”

Şi îndată a ieşit spurcatul din ostrov. Şi văzând Chinops că nu i s-a mai întors dracul, a trimis pe altul, dar şi acela a pătimit la fel. Apoi a trimes pe alţi doi diavoli, dar le-a poruncit ca unul să intre la Ioan, iar altul să stea afară, să asculte şi să îi aducă lui răspuns.
Deci, intrând unul din diavoli la Sfântul Ioan, a pătimit ca şi cei dinaintea lui, iar cel care era afară, văzând chinul tovarăşului său, a fugit la Chinops şi ceea ce văzuse i-a spus.
Deci, auzind Chinops s-a umplut de mânie pentru aceasta, şi luând toată mulţimea drăcească, a mers în cetate şi sau bucurat mulţi cetăţeni văzând pe Chinops, şi mergeau de i se închinau lui. Şi văzând el că Ioan învăţa poporul, s-a umplut de multă mânie şi a zis către toţi: „O, oameni orbi care aţi rătăcit de la calea adevărului, ascultaţi-mă pe mine; de este drept Ioan şi de sunt drepte cele grăite de dânsul, să vorbească cu mine şi să facă acele feluri de minuni pe care şi eu le voi face, şi veţi vedea cine este mai mare între noi, Ioan sau eu? De va fi mai mare Ioan voi crede şi eu pe cele spuse şi făcute de dânsul.”
Deci, luând Chinops pe un tânăr i-a zis lui: „Tânărule, este viu tatăl tău?” Şi i-a răspuns lui tânărul: „A murit.” Şi l-a întrebat Chinops: „Dar cu ce moarte a murit?”. Iar tânărul a zis:
„Corăbier a fost şi spărgându-se corabia s-a înecat în mare.”
Atunci a zis Chinops către Ioan: „Acum să-ţi arăţi puterea ta, Ioane, ca să vedem cele zise de tine şi să pui pe tatăl viu, înaintea fiului său.” Iar Ioan a zis: „Nu m-a trimis pe mine
Hristos ca să ridic pe cei morţi din mare, ci pe oamenii cei amăgiţi să-i învăţ.” Şi a zis Chinops oamenilor: „Măcar acum să mă credeţi pe mine că înşelător este Ioan şi că vă amăgeşte pe voi. Prindeţi-l pe el şi-l ţineţi până ce voi scoate pe tatăl copilului viu.”

Şi mulţimea l-a ţinut pe Ioan.
Apoi şi-a întins mâinile Chinops şi a plesnit cu ele şi a lovit marea, toţi temându-se, apoi făcându-se nevăzut din locul acela, oamenii cei de pe mal ridicau glasurile lor şi ziceau:
„Mare eşti Chinopse.” Şi a ieşit Chinops din mare, ţinând pe tatăl copilului viu şi toţi s-au mirat. Şi a zis tânărului: „Oare este acesta tatăl tău?” Şi a răspuns tânărul: „Aşa, doamne,” şi sau închinat toţi lui Chinops. Atunci căutând lumea să-l ucidă pe Ioan, Chinops i-a oprit pe ei şi a zis: „Când veţi vedea cele mai mari decât acestea atunci să fie muncit.”

Şi chemând pe alt om i-a zis lui: „Ai avut tu fiu?”

Iar acela a răspuns: „Da, doamne, dar din zavistie l-a ucis pe el un oarecare.” Şi îndată a strigat Chinops, chemând pe nume pe ucigaş şi pe cel ucis, şi amândoi au stat de faţă. Atunci a zis Chinops omului aceluia: „Oare acesta este fiul tău şi acesta este ucigaşul lui?” Şi a zis omul: „Aşa, doamne!” Şi a zis Chinops lui Ioan: „Ce te minunezi  Ioane?

Iar Ioan a răspuns: „Eu de aceasta nu mă minunez.”
Atunci a zis Chinops: „Şi mai mari decât acestea vei vedea şi atunci şi mai mult te vei minuna şi nu vei muri până ce nu te voi înfricoşa pe tine cu semnele.” Atunci a răspuns Ioan lui Chinops: „Semnele tale degrabă se vor strica.” Auzind mulţimile un cuvânt ca acesta, s-au repezit asupra Sfântului Ioan şi l-au bătut până când au considerat că a murit.
Şi a zis vrăjitorul Chinops: „Lăsaţi-l neîngropat ca păsările cerului să-l mănânce pe el,” apoi s-au dus toţi din acel loc bucurându-se împreună cu Chinops.
După aceea auzind Chinops că Ioan învaţă în locul care se numea „Aruncarea de pietre” a chemat pe un diavol cu ajutorul căruia făcea vrăjile şi mergând acolo unde era Sfântul
Ioan i-a zis lui: „Mă gândesc că mai multă ruşine şi înfruntare să îţi fac ţie că pentru aceasta te-am lăsat viu, să vii deci la malul mării şi vei vedea slava mea şi te vei ruşina.”

Şi mergeau după Chinops trei diavoli care li se păreau mulţimii că sunt
oameni înviaţi din morţi. Apoi lovind tare şi plesnind cu mâinile s-a aruncat în
mare şi s-a făcut nevăzut în ochii tuturor. Atunci mulţimea de pe mal a strigat: „Mare eşti Chinopse şi nu este altul mai mare decât tine!”
Atunci a poruncit Ioan celor trei diavoli care luaseră chip de oameni să stea pe loc şi să nu se ducă după dânsul. Şi sa rugat Sfântul Ioan Domnului ca să nu-l mai socotească printre
cei vii pe Chinops, şi aşa a fost. Pentru că pe neaşteptate s-a tulburat marea şi fierbea cu valuri mari şi n-a mai ieşit Chinops din mare, rămânând acolo în adâncul apelor după cum şi Faraon, când s-a afundat în apă la trecerea prin Marea Roşie.
Iar diavolilor acelora, pe care mulţimea îi considera că sunt oameni înviaţi din morţi, le-a zis Sfântul Ioan: „În Numele lui Iisus Hristos, Celui răstignit şi a treia zi înviat, vă poruncesc să ieşiţi din ostrovul acesta,” iar ei îndată s-au făcut nevăzuţi.
Mulţimea de oameni stăruia tot aşteptând să iasă Chinops din mare, trei zile şi trei nopţi pe nisipul mării răbdând de foame, de sete şi arşiţa soarelui. Iar cei mai mulţi dintre ei au slăbit şi zăceau fără de glas, dintre care trei copii au murit.
Milostivindu-se Sfântul Ioan s-a rugat pentru mântuirea lor şi mult vorbindu-le despre credinţă, a înviat pe copiii lor şi a tămăduit pe bolnavi.
Apoi toţi, apropiindu-se de Domnul nostru Iisus Hristos, s-au botezat şi s-au întors la casele lor slăvind şi lăudând pe Mântuitorul Hristos.
Aşa va face şi Antihrist tot felul de minuni, ba şi mai mari are să facă decât Chinops, însutit şi înmiit, cu vrăjile şi cu farmecele lui. Că toată puterea satanei i se va da lui, ca să facă
orice, pentru a înşela pe oricine, iar dacă va fi cu putinţă şi pe cei aleşi.

Catre Noua Ordine Mondiala…?

 

Semnat la Strasbourg, în perioada 20-25 iunie 2015,
SUPER-MEMORANDUMUL urmează a fi implementat în perioada 1 mai 2016 – 16 august 2020. Noi, semnatarii acestuia, ne luăm angajamentul ca, în numele celor vizaţi, pe durata aplicării Memorandumului să implementăm toate reformele prevăzute în acesta. Durata de implementare a Memorandumului poate fi prelungită. De asemenea, Memorandumul poate fi pus în practică mai devreme de data oficială convenită pentru implementarea sa.

Prevederi MEMORANDUM referitoare la Fondurile de asigurări
şi pensii din Grecia, Cipru şi Uniunea Europeană

TOTAL ARTICOLE: 11

Articolul 1: Comasarea tuturor Caselor de Asigurări şi Pensii din Grecia şi înfiinţarea a două noi Case până la data de 18.09. 2019, după cum urmează:

  1. Casa de Ajutor Social, Reciproc şi Sănătate,
  2. Casa de Asigurări agricultori şi muncitorime

Articolul 2: Pensii unitare, în cuatum de 560 euro, acordate prin cele două Case de Asigurări şi Pensii, până la data de 30.09.2017, respectiv în cuantum de 365 euro până la data de 30.09.2020.
Articolul 3: Dotarea tuturor asiguraţilor cu card electronic cu credit valabil timp de 365 de zile, care poate fi înnoit doar de Casele de Asigurări pentru încă 365 de zile în mod repetat. Cardul urmează a fi înlocuit în data de 01.12.2017.
Articolul 4: Program al instituţiilor de stat în toate duminicile de peste an, cu program de la orele 12:00 până la orele 20:00, mai puţin în luna august. Reforma urmează a fi implementată începând cu data de 01.01.2017.
Articolul 5: Drept zi liberă pentru toate Casele de Asiguraţi şi Sănătate se stabileşte ziua de sâmbătă, pe tot parcursul anului.
Articolul 6: Pensionarii cu vârsta de 69 de ani vor fi examinaţi de medici specialişti în spaţii special amenajate în cadrul unităţilor medicale.
Articolul 7: Începând cu data de 01.09.2017, vârsta de pensionare se stabileşte la 69 de ani
Articolul 8: Începând cu data de 01.09.2020, vârsta de pensionare se stabileşte la 70 de ani
Articolul 9: Începând cu data de 01.09.2022, vârsta de pensionare se stabileşte la 71 de ani
Articolul 10: Începând cu data de 15.06.2016, se elimină cărţile de muncă şi carnetele de sănătate, pentru toţi asiguraţii Caselor de Asigurări.
Articolul 11: Până la data de 16.09.2016 se prevede unificarea tuturor Caselor de Asigurări şi Pensii.

Prevederi ale SUPER-MEMORANDUMUL referitoare la Învăţământ

TOTAL ARTICOLE: 12
Articolul 1: ÎNVĂŢĂMÂNT MULTICULTURAL în toate instituţiile de învăţământ din ţară, începând cu data de 11.09.2016
Articolul 2: Începând cu data de 11.09.2017 se anulează toate sărbătorile religioase şi naţionale, la toate instituţiile de învăţământ
Articolul 3: Începând cu data de 11.11.2016, se desfiinţează educaţia religioasă a elevilor
Articolul 4: Începând cu data de 11.11.2016, se vor organiza vizite obligatorii la sinagogă şi moschee pentru toţi elevii de ciclul primar şi, treptat, şi pentru toţi elevii de ciclul gimnazial şi liceal
Articolul 5: Începând cu data de 11.10.2016, la ciclul gimnazial se introduce lecţia de educaţie sexuală, iar începând cu data de 11.09.2016 se furnizează gratuit prezervative tuturor elevilor de ciclu primar.
Articolul 6: Se renunţă la predarea lecţiei de Istorie a Greciei şi la acumularea de cunoştinţe referitoare la Revoluţia Greacă şi se inaugurează cursul de Renaştere Europeană, având în prim plan Revoluţia Franceză şi Italiană a lui Garibaldi de la 1843. Această reformă urmează a fi pusă în practică începând cu data de 11.12.2018
Articolul 7: Începând cu data de 11.12.2017, lecţia de educaţie religioasă va prevedea şi o parte practică pentru toate nivelele de învăţământ.
Articolul 8: Începând cu data de 16.10.2016, se desfiinţează toate sărbătorile naţionale şi paradele.
Articolul 9: Începând cu data de 17.10.2016, pentru toate ciclurile de învăţământ se vor dedica sărbători dedicate mediului înconjurător
Articolul 10: Începând cu data de 16.10.2016 se desfiinţează toate facultăţile de Teologie. Acestea vor fi transformate în Departamente de Filozofie. De asemenea, începând cu data de 11.09.2016 se renunţă la lecţia de religie la toate ciclurile de învăţământ şi începând cu data de 12.09.2016 se introduce lecţia de morală religioasă.
Articolul 11: Începând cu data de 01.01.2017 se va trece la concedierea de profesori din toate ciclurile şi categoriile de învăţământ şi se procedează la introducerea internetului.
Articolul 12:
12.a. Începând cu data de 19.09.2016 se introduc diapozitive pentru susţinerea lecţiei de educaţie sexuală.
12.b. Începând cu data de 20.09.2017 se introduc legitimaţii electronice pentru elevi.
12.c. Se va proceda la instalarea de detectoare de metale în toate instituţiile de învăţământ, indiferent de nivel. Accesul elevilor, al studenţilor şi al profesorilor va fi permis numai în baza unui card de acces.
12.d. Începând cu data de 17.09.2017 se vor organiza excursii cu elevii şi studenţii în locaţii în care este promovată emanciparea sexuală.
12.e. Începând cu data de 16.09.2016 se va începe procedura de emancipare sexuală a elevilor.

Prevederi ale SUPER-MEMORANDUMULUI referitoare la Biserica
TOTAL ARTICOLE: 15

Articolul 1: Special.
1a. Reforma slujbelor bisericesti, mai ales în ceea ce priveste orele la care vor fi săvârșite. Astfel, in perioada de iarna Sfanta Liturghie va fi savarsita in fiecare dimineata de duminca incepand cu ora 10:00 si pana la orele 11:30, iar in perioada de vara in fiecare duminică dupa-amiaza incepand cu ora 19:30 si pana la ora 21:00. Reforma va fi pusa in aplicare incepand cu data de 17.10.2017.
1b. Incepand cu data de 26.10.2017 vor fi demontate toate catapetesmele din biserici.
1c. Incepand cu data de 01.03.2017, se vor introduce icoane renascentiste, inlocuindu-se astfel arta bizantina.
1d. Incepand cu data de 01.03.2017, in cult se vor folosi si instrumente muzicale.
Articolul 2:
2a. Incepand cu data de 15.08.2017 se renunta la obilgativitatea reverendei pentru preoti in afara sfintelor lacase.
2b. Incepand cu data de 01.05.201(nu apare), clericii vor fi obligati sa renunte la barba si par lung.
Articolul 3: Incepand cu data de 14.08.2018 se vor interzice privegherile din biserici si manastiri.
Articolul 4: Incepand cu data de 15.08.2016 nu vor mai fi sarbatoriti sfintii antisemiti.
Articolul 5: Incepand cu data de 15.09.2016 toti clericii, indifferent de rang, vor proceda la predici antirasiale.
Articolul 6: Incepand cu data de 16.09.2016 se vor elimina imnurile anti-Semite din intreaga Biserica crestina.
Articolul 7:
7a. Incepand cu data de 16.09.2016, in toate bisericile crestin-ortodoxe se va renunta la Utrenie.
7b. Incepand cu data de 19.09.2017 in toate bisericile crestine se vor introduce noi slujbe.
7c. Incepand cu data de 20.09.2016 se va celebra o sarbatoare dedicate mediului inconjurator, in fiecare an la data de 5 iunie, precum si o sarbatoare dedicata pamantului, in data de 14 aprilie.
7d. Incepand cu data de 01.07.2016 se va introduce o sarbatoare dedicata holocaustului evreiesc, cu o slujba speciala in toate bisericile crestine. Sarbatoarea va fi tinuta de trei ori pe an, mai precis in datele de 27 ianuarie, 21 aprilie si in Duminca lui Toma.
7e. Incepand cu data de 15.07.2017 vor fi desfiintate toate sarbatorile nationale.
Articolul 8
8a. Reformarea tuturor sarbatorilor tinute de Bisericile crestine (nu se specifica la ce data).
8b. Inaugurarea de noi sarbatori in cadrul Bisericilor crestine.
8c. Incepand cu data de 17.04.2017 in toate Bisericile crestine se va desfiinta avatonul.
8d. Începând cu data de 01.05.2017, Organizaţia Naţiunilor Unite va prelua controlul Bisericii Creştine Unite
8e. Începând cu data de 01.05.2017, Ierusalimul va deveni capitală spirituală.
8f. Începând cu data de 01.05.2017 se desfiinţează Patriarhiile Ierusalimului, Alexandriei, Antiohiei şi cele Slave, mai puţin Patriarhia Moscovei.
8g. Începând cu data de 01.05.2016, vor mai funcţiona doar trei patriarhii ale Bisericii Creştine Unite, respectiv Patriarhia Rusiei, Patriarhia Romei şi Patriarhia Constantinopolului.
8h. Începând cu data de 17.07.2017 toate seminariile teologice vor fi transformate în şcoli de religie.
Articolul 9:
9.a. Facultatea de Teologie de la Chalki va fi redeschisă la data de 17.07.2017
9.b. Biserica Greciei se angajează, din fonduri proprii, precum şi din fonduri europene, să întreţină lăcaşuri de închinăciune ale musulmanilor.
9.c. De asemenea, începând cu data de 01.09.2016, Biserica Greciei se angajează să permită funcţionarea de lăcaşuri de închinăciune ale budiştilor şi, în general, ale oricărui cult.
9.d. Începând cu data de 20.09.2016, se vor organiza cursuri pentru toţi credincioşii, în cadrul tuturor centrelor religioase de pe lângă toate Bisericile creştine, indiferent de convingerile religioase ale cursanţilor.

 

Articolul 10:
10.a. Începând cu data de 20.05.2017 se vor introduce noi slujbe inter-religioase, cu acompaniament de instrumente muzicale şi în cadrul tuturor Bisericilor creştine
10.b. Începând cu data de 20.10.2017 se introduc, în toate Bisericile creştine, instrumentele muzicale şi se vor organiza concerte nu doar cu caracter religios chiar în interiorul bisericilor.
10.c. Începând cu data de 01.05.2017 se vor organiza concerte antirasiste în incinta şi în afara lăcaşurilor de închinăciune, asemănătoare celor organizate în mod regulat de Bisericile creştine.
10.d. Începând cu data de 01.06.2017 se desfiinţează avatonul la Sfântul Munte Athos.
10.e. Începând cu data de 01.09.2017 toate Bisericile creştine vor accepta unirile federale şi multinaţionale.
10.f. Începând cu data de 01.09.2018, O.N.U. preia rolul de Guvern Mondial şi de moderator în uniril internaţionale.

Articolul 11:
11.a. Începând cu data de 15.08.2017, conducător al Bisericii creştine devine Vaticanul.
11.b. Începând cu data de 20.11.2017 şi până la data de 18.08.2018, la Sfântul Munte Athos vor fi instalaţi monahi din toate tagmele romano-catolice (papistaşi), precum şi practicanţi ai cultelor păgâne.
11.c. Începând cu data de 01.04.2018, la Sfântul Munte Athos se vor pune în funcţiune telegondole şi alte sisteme inovatoare şi se vor aduce statui aparţinând religiilor păgâne. Sfântul Munte Athos va fi transformat în parc ecologic de tip bizantin, în unitate statală independentă, în centru de promovare a unei noi orientări creştine, în centru păgân şi bizantin de venerare şi îndrumare, în centru de promovare a unei noi orientări şi muzici bisericeşti.

Articolul 12:
Începând cu anul 2016, toate bisericile creştine se vor adapta noii realităţi a Erei celei Noi.

Articolul 13:
13.a. Începând cu data de 17.07.2017, sediul Patriarhiei Ecumenice se mută în Insula Patmos, Grecia, în Sfântul Munte Athos sau în insula Samothraki, şi se vor înfiinţa treu centre ale acesteia.
13.b. Începând cu data de 01.11.2017, în cadrul Bisericilor creştine vor fi numiţi în funcţii de conducere persoane ce au împlinit vârsta de 28 de ani.

Articolul 14:
14.a. În diferite insule din Grecia, dar şi în Cipru şi la Sfântul Munte Athos se vor organiza simpozioane pe teme de ecologie, precum şi conferinţe pe tema unirii internaţionale.
14.b. Începând cu data de 15.08.2017, toate Bisericile creştine vor accepta desfiinţarea statelor naţionale şi înfiinţarea de unităţi statale multinaţionale, multicentrice, multiculturale şi multireligioase, precum şi înfiinţarea de unităţi statale cu caracter religios, de tipul Patriarhiei Ecumenice.
14.c. Începând cu data de 16.10.2014, în cadrul Bisericii Creştine Ortodoxe se vor desfiinţa stranele şi cântăreţii şi se vor introduce coruri.
Articolul 15:
15.a. Acordurile menţionate mai sus vor fi validate de un Sinod Ecumenic al Bisericilor Creştin-Ortodoxe, ale cărui lucrări vor avea loc în perioada 19.06.2016 – 09.07.2016. Acordurile de mai sus au fost deja ratificate de:
– Preşedintele Consiliului Europei, HERMAN VAN ROBEY, mandatat până la 31 octombrie 2014,
– Reprezentantul Guvernului Greciei, ANDREAS LOVERDOS, ministru al Educaţiei,
– Reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, Î.P.S. Teoclit, Mitropolit de Iconiu,
– Reprezentantul SFÂNTULUI MUNTE ATHOS, egumen Efrem,
– Guvernul şi Biserica Ciprului, prin P.S. Varnava, Episcop de Trimythoyntos, şi Î.P.S. Neofythos, Mitropolit de Morfou,
– Patriarhia Ierusalimului, prin Î.P.S. Timotei, Mitropolit de Vostron.
– Patriarhia Alexandriei, prin Arhiepiscop Vasile de Tripolis,
– Patriarhia Antiohiei, prin Arhiepiscop Ilie de Tripolis,
– de toate Bisericile Ortodoxe Slave şi Biserica Rusiei, prin Preafericitul Ilarion, Arhiepiscop de Volokolamsk,
– de Vatican, prin cardinalul Walter Kasper.
15.b. Cu acordul Patriarhiei Ierusalimului, cele patru dogme creştine vor trece sub administrarea a patru autorităţi, respectiv O.N.U., UNESCO, Biserica Rusiei şi Vatican (începând cu data de 01.05.2017)
15.c. Articol lămuritor: Bunurile mobile şi imobile ale entităţilor amintite vor trece în administrarea comună a Bisericilor creştin-ortodoxe, împreună cu organismele statale şi suprastatale amintite mai sus.

Prevederi ale SUPER-MEMORANDUMULUI
referitoare la spitale şi sistemul de sănătate

TOTAL ARTICOLE: 8

Articolul 1: Spitalele vor face distincţie între vârstnici şi tineri. Începând cu 08.09.2017. vârstnicii vor fi examinaţi în spaţii special amenajate.
Articolul 2: Dreptul la internare în spitale îl vor avea doar posesorii de card de asigurat. Începând cu data de 08.09.2017, accesul neasiguraţilor în spitale va fi interzis.
Articolul 3:
3a. Începând cu data de 01.08.2017, se va limita numărul spitalelor.
3b. Începând cu data de 16.09.2017, se vor amenaja, în cadrul spitalelor, spaţii speciale de detenţie.
3c. Începând cu data de 17.07.2018 se vor înfiinţa centre experimentale în cadrul spitalelor.
Articolul 4: Începând cu data de 17.06.2017, toate serviciile social vor identifica electronic cetăţenii. Excepţie constituie prim-ajutorul acordat în cadrul spitalelor.
Articolul 5: Începând cu data de 17.08.2017, se interzic specializările multiple.
Articolul 6: Începând cu data de 17.08.2017, se va proceda la comasarea spitalelor şi la înfiinţarea de unităţi spitaliceşti multifuncţionale.
Articolul 7:
7a. Începând cu data de 17.08.2017, se vor introduce carduri de sănătate obligatorii pentru toţi cetăţenii şi cadrele medicale.
7.b. Începând cu data de 19.09.2017 vor fi desfiinţate toate centrele de prim-ajutor şi protecţie socială.

Prevederi ale SUPER-MEMORANDUMULUI referitoare la reforma administrativă

Articolul 1: Începând cu data de 16.06.2017, toţi cetăţenii Comunităţi Europene şi ai Federaţiei Ruse vor fi identificaţi electronic, iar prevederile prezentului articol vor fi acceptate de toate bisericile creştine.
Articolul 2:
2a. Începând cu data de 17.10.2017 se va proceda la desfiinţarea statelor naţionale şi la înfiinţarea de state federale, unele cu caracter zonal şi capitală proprie.
2b. Începând cu data de 14.08.2017 se va proceda la înfiinţarea unui stat dualist în insula Cipru.
2c. Începând cu data de 19.10.2017, O.N.U. va prelua conducerea tuturor religiilor de pe planetă.
2d. Începând cu data de 14.08.2018, pe întreaga planetă se va proceda la înfiinţarea de centre religioase sub patronajul Consiliului Mondial al Bisericilor. Astfel de centre vor funcţiona în localitatea Ammochostos, Cipru, începând cu data de 14.08.2018 şi două asemănătoare la Constantinopol, mai precis la Biserica „Sfântul Fanurie‘‘ şi la Biserica „Sfânta Sofia‘‘.
Articolul 3: Începând cu data de 19.11.2016, se va acorda statut legal tuturor emigranţilor sosiţi în statele Uniunii Europene, necondiţionat.
Articolul 4:
4a. Începând cu data de 16.08.2016, vor intra în vigoare drepturile homosexualilor. Aceştia vor putea face parade în mod regulat şi liber, pe toate drumurile oraşelor Comunităţii Europene.
4b. Începând cu data de 16.05.2016, se va proceda la legalizarea căsătoriilor între homosexuali, a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi a înfierii de copii de către cuplurile homosexuale.
4c. Începând cu data de 18.05.2016, se va proceda la liberalizarea relaţiilor sexuale între persoane ajuns la vârsta majoratului (19 ani) şi persoanele majore.
4d. Începând cu data de 18.11.2016, se va proceda la liberalizarea transmisiunilor televizate şi în presă ale programelor sexuale şi se va permite circulaţia liberă a cât mai multe reviste pornografice, în toate ciclurile de învăţământ.
4e. Începând cu data de 19.12.2016, se vor putea înfiinţa case de toleranţă în apropierea unităţilor de învăţământ de toate gradele, în întreaga Comunitate Europeană, precum şi în interiorul cazarmelor militare.
4f. Începând cu data de 22.12.2017, se vor preda, la toate nivelele, lecţii de sex plătit, nu doar de către cadre didactice, ci chiar de către angajate ale caselor de toleranţă.

Articolul 5: Începând cu data de 22.12.2017, se va permite pornografia infantilă pe internet, pentru copii cu vârste mai mari de 14 ani.
Articolul 6:
6a. Începând cu data de 10.12.2016, se va proceda la desfiinţarea statelor naţionale şi la instituirea unui guvern mondial.
6b. Începând cu data de 20.09.2016, se va proceda la legalizarea homosexualităţii în cadrul instituţiilor de învăţământ. În acest sens, în toate unităţile de învăţământ se vor preda lecţii referitoare la homosexualitate.
Articolul 7:
7a. Începând cu data de 21.09.2017, se va proceda la legalizarea noilor culte, respectiv se va inaugura Noua Eră.
7b. Începând cu data de 01.03.2017 se va proceda la desfiinţarea drapelului elen şi a tuturor drapelelor europene, precum şi a tuturor sărbătorilor religioase în Europa.
7c. Începând cu data de 21.03.2017 se vor introduce sărbători dedicate mediului înconjurător.
7d. Începând cu data de 20.04.2017, vor fi coborâte drapelele greceşti şi bizantine arborate la intrarea în instituţiile publice, de învăţământ şi în biserici.
7e. Începând cu data de 17.03.2018 se va proceda la înfiinţarea, pe teritoriul Uniunii Europene şi Sfântului Munte Athos, de mânăstiri mixte de monahi şi monahii de toate dogmele şi religiile.
Articolul 8:
8a. Începând cu data de 15.05.2016, vor fi promovate cât mai multe proiecte de legi împotriva discriminării rasiale, care vor fi votate de toate parlamentele europene.
8b. Începând cu data de 21.10.2017, se vor încuviinţa convenţiile de convieţuire şi în ceea ce-i priveşte pe homosexuali şi la abrogarea caracterului obligatoriu al căsătoriei religioase şi civile în întreaga Uniune Europeană.
8c. Începând cu data de 01.05.2016, se va proceda la legalizarea crematoriilor (incinerarea morţilor).
8d. Începând cu data de 20.05.2016 se vor interzice, în întreaga Uniune Europeană, înmormântările religioase şi se va introduce treptat obligativitatea incinerării morţilor.
8e. Începând cu data de 22.05.2016, Biserica va fi de acord cu incinerarea morţilor, referitor la persoanele care doresc slujbă de înmormântare.
8f. Începând cu data de 23.05.2016 se vor renunţa, în toate ţările Uniunii Europene, la jurământul pe Sfânta Biblie şi la cel religios pentru oamenii politici, prefecţi, primari, studenţi etc.
8g. Începând cu data de 24.05.2016 nu vor mai fi permise slujbe de sfinţire în Parlament, instituţii de învăţământ şi publice, la fel ca în întreaga Uniune Europeană.

Articolul 9:
9a. Începând cu data de 25.05.2016, în întreaga Uniune Europeană se va renunţa la depunerea jurământului de către parlamentari.
9b. Începând cu data de 11.09.2016, slujbele de sfinţire vor fi interzise în toate unităţile de învăţământ.
9c. Începând cu data de 12.09.2016, se va renunţa la botezul obligatoriu al copiilor mici şi se va introduce procedura de stabilire a prenumelui nou-născutului direct la oficiile de Stare Civilă.
9d. În toate instituţiile de învăţământ universitar şi de interes public, precum şi în cadrul tuturor ministerelor din ţările membre ale Uniunii Europene, se va proceda la crearea de arhive electronice. În acest sens, vor fi montate sisteme de amprentare şi recunoaştere iris, astfel încât accesul tuturor cetăţenilor, elevi, cadre didactive, studenţi şi oameni politici să se facă în instituţiile amintite doar în acest fel. Reforma urmează a fi pusă în aplicare începând cu data de 29.10.2017.

Articolul 10:
10a. Conform modelelor oferite de NATO, începând cu data de 30.01.2017 se va proceda la înfiinţarea de armate multinaţionale şi la renunţarea la armatele naţionale. În paralel, stagiul militar nu va mai fi satisfăcut în statele membre ale Uniunii Europene unde mai este încă obligatoriu.
10b. Începând cu data de 30.03.2017 se va introduce semnătura electronică obligatorie pentru toţi cetăţenii, în relaţiile cu statul multinaţional al Uniunii Europene.

Articolul 11:
11a. Începând cu data de 1 mai 2016, noi, semnatarii prezentului SUPER-MEMORANDUM, ne angajăm să implementăm reformele de mai sus, în paralel cu un Memorandum intern referitor la înţelegerea şi colaborarea religioasă în cadrul Uniunii Europene (începând cu data de 01.05.2016) şi un alt Memorandum intern referitor la colaborarea cu Uniunea Europeană (începând cu data de 01.05.2016). Implementarea reformelor prevăzute în prezentul MEMORANDUM pot fi amânate doar câteva luni, mai precis 9 (nouă). În cazul în care implementarea acestor reforme va întârzia mai mult de 9 luni, statul naţional care se face vinovat de aceasta se obligă la plata unei amenzi în cuantum de 20.000 de euro, plus penalităţ în cuantum dublu, în cazul în care amenda nu este achitată la timp. De asemenea, această amendă va fi plătită şi de fiecare din ministerele fostului stat naţional, respectiv Ministerul Învăţământului, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Apărării, dar şi de toate Bisericile creştine.
11b. Implementarea reformelor de mai sus se poate face chiar şi un an mai devreme de data stabilită prin Memorandum. În acest caz, bisericile şi fostele autorităţi statale vor beneficia de un „bonus“ în cuantum de 500.000 de euro din partea Autorităţii Europene pentru Reforme.
11c. Noi, semnatarii prezentului înscris, ne obligăm să restaurăm regalitatea democratică, în special în Grecia, până la finele anului 2016. În ceea ce priveşte Grecia, ne angajăm, de asemenea, până la finele anului 2016, să reînviem vechile religii păgâne recunoscute de fostul stat.
11d. Autoritatea Europeană pentru Reforme va funcţiona începând cu data de 01.05.2016.
11e. Începând cu data de 01.05.2016, se prevede înfiinţarea Biroului European pentru Reforme, cu un capital iniţial de 800.000.000 de euro.
11f. Începând cu data de 13.07.2017 se înfiinţează Uniunea Mediteraneanu Regională, din care vor face parte toate ţările din bazinul Mării Mediterane. Biroul European de Coordonare al uniunii va avea sediul în Sfântul Munte Athos şi va funcţiona începând cu data de 17.12.2017.
11g. Începând cu data de 21.01.2016 un Birou pentru Reforme de Mediu va funcţiona în Dubrovnik, Croaţia.
11h. Începând cu data de 22.01.2016, se va înfiinţa un Birou de reforme New-Age în Barcelona.
11i. Începând cu data de 23.11.2016, se va proceda la înfiinţarea unui nou Birou European pentru Reforme Religioase, coordonat de un Centru Religios de la Vatican, în urma semnării acordurilor aferente cu Uniunea Mediteraneană, O.N.U., Consiliul Mondial al Religiilor. Sediul acestui birou, care va funcţiona începând cu data de 24.11.2016, va fi la Paris.

Semnatarii acordurilor de mai sus sunt:
– Preşedintele Consiliului European, HERMAN VAN ROBEY,
– Reprezentantul Guvernului Greciei, ANDREAS LOVERDOS, ministru al Educaţiei,
– Reprezentantul Bisericii Greciei, P.S. Gavriil Papanikolaou, Episcop de Diavleia,
– Reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, Î.P.S. Teoclit, Mitropolit de Iconiu,
– Reprezentantul SFÂNTULUI MUNTE ATHOS, egumen Efrem,
– Reprezentanţii Bisericii şi Guvernului Ciprului, P.S. Varnavam Episcop de Trimythonytos şi Î.P.S. Neotytos, Mitropolit de Morfou,
– Reprezentantul Bisericii Ierusalimului, Î.P.S. Timotei, Mitropolit de Vostron,
– Reprezentantul Bisericii Alexandriei, Preafericitul Ilie, Arhiepiscop de Tripolis,
– Reprezentantul Bisericilor Ortodoxe Slave şi al Federaţiei Rusiei, Preafericitul Ilarion, Arhiepiscop de Volokolamsk, Rusia,
– Reprezentantul Vaticanului, cardinalul Walter Kasper,
– Reprezentantul Vaticanului, cardinalul Angelo Scola, cardinal al Milanului,
– Reprezentantul Consiliului Mondial al Bisericilor, Andre Varkan,
– Reprezentantul Bisericii Albaniei, Î.P.S. Policarp, Mitropolit de Artgyrokastros.
– Reprezentantul Bisericii Antiohiei, P.S. Ilie de Tripolis,

Subsemnaţii ne angajăm în implementarea tuturor acestor reforme începând cu data de 1 mai 2016 şi cel târziu până la data de 16 august 2020, astfel încât, începând cu data de 1 mai 2016, să survină schimbarea şi să sărbătorim intrarea în Noua Eră.
Subsemnaţii ne angajăm să schimbăm Sfântul Munte Athos, Grecia şi să înfiinţăm pe cuprinsul acestuia mânăstiri ale tuturor religiilor, dogmelor şi tagmelor monahale de la Vatican.

Subsemnaţii ne angajăm la acestea şi în numele celor ce ne vor urma la conducere, în sensul implementării reformelor stabilite de comun acord.

De asemenea, ne rugăm unuia şi singurului Dumnezeu, precum şi omului, ca acesta să se arate (reveleze) în lume și să rezolve toate problemele planetei.

  1. Declaraţie complementară: Prezentul înscris constituie SUPER-MEMORANDUM local şi priveşte Grecia, Republica Cipru, Rusia şi Uniunea Europeană, precum şi SUPER-MEMORANDUM ce priveşte Bisericile Constantinopolului, Greciei, Ierusalimului, Alexandriei, Antiohiei, Patriarhiilor Slave, Rusieişi Sfântului Munte Athos. Bisericile amintite au semnat deja SUPER-MEMORANDUMUL cu celelalte Biserici creştine din Uniunea Europeană.
    B. Declaraţie complementară: Bisericile Creştin-Ortodoxe obligă şi statele aparţinătoare să implementeze reformele convenite.
    C. Declaraţie complementară: Se anexează un MEMORANDUM special privind Cooperarea Bisericească şi Statală cu Uniunea Europeană. Noi, semnatarii MEMORANDUMURILOR de mai sus ne angajăm, în cel mai scurt timp posibil, să implementăm reformele stabilite începând cu data de 1 mai 2016.
    D. Declaraţie complementară: Procedăm la metamorfozarea statelor şi a entităţilor bisericeşti autocefale, drept pentru care ne bucurăm, având în vedere că urmează să schimbăm întreaga structură bisericească şi statală. Inaugurăm de acum Noua Eră şi, începând cu data de 01.05.2016, vom inaugura şi Noua Stare de Fapte.
    E. Declaraţie complementară: Ne asumăm răspunderea referitor la reforma administrativă şi bisericească şi referitor la reînfiinţarea Bisericii celei Una. De asemenea, ne asumăm răspunderea referitor la înfiinţarea Forţelor Armate şi Miliţieneşti Multinaţionale, în vederea menţinerii ordinii şi a siguranţei pe drumurile, în pieţele publice şi în toate oraşele din ţările membre ale Uniunii Europene. La fel vom proceda şi referitor la apărarea tuturor Bisericilor, de către forţele amintite mai sus.
    F. Declaraţie complementară: Noi, conducătorii religioşi şi politici, semnatari ai prezentului înscris, ne luăm angajamentul de a colabora strâns şi intens cu Poliţia Mondială (I.P.T.F.), aşa cum aceasta a fost înfiinţată la data de 21.09.2001 şi îşi are sediul provizoriu în Washington, precum şi cu Forţele Federale Americane pentru Gestionarea Situaţiilor Speciale (F.E.M.A.) cu sediul în Washington şi Baltimore, aşa cum acestea au fost înfiinţate la data de 17.11.1984. În colaborare cu Armata Europeană, înfiinţată la Constantinopol la data de 26.10.2001 şi având sediul provizoriu în localitatea Mons, Belgia, şi cu celelalte autorităţi militare europene şi locale, forţele amintite mai sus vor asigura ordinea şi siguranţa în toate fostele state naţionale ale Uniunii Europene şi în toate Bisericile creştine, precum şi pentru toate dogmele şi religiile de pe teritoriul Uniunii Europene.

De asemenea, ne asumăm răspunderea de a proceda la monitorizarea tuturor cetăţenilor, în vederea asigurării siguranţei, lucru care se va realiza prin montarea de camere de supraveghere de ultimă generaţie în toate instituţiile europene, în toate oraşele Uniunii Europene, în mănăstiri, biserici şi instituţii publice. De asemenea, ne asumăm răspunderea referitor la înfiinţarea Poliţiei Religioase.
Implementarea reformelor de mai sus va începe la data de 02.05.2016.
Noi, semnatarii prezentului înscris, ne angajăm, începând cu data de 1 iunie 2016, să asigurăm siguranţa şi ordinea publică.
Urmează semnăturile (în anexă, lista semnatarilor SUPER-MEMORANDUMULUI încheiat între 25 şi 29 iunie 2014).
Responsabil privitor la publicarea şi expedierea SUPER-MEMORANDUMULUI, Kereth Tanais.

 

Sursa:

https://monahulteodot.wordpress.com/2016/03/24/mai-avem-un-an-si-vine-urgia-p-justin-parvu-16-iun-2013/

 

 

Ecumenismul: Ideologie sau Religie?

 

Acceptarea spiritului ecumenist are o relevanţă deosebit de profundă în spaţiul manifestării doctrinei ortodoxe, influenţând fondul comun originar al Bisericii Ortodoxe (Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească), zidită pe temelia învăţăturii Sfinţilor Apostoli. În contextul actual al schimbării scării valorice, se impune o reactualizare a Învăţăturii Patristice, singura care este în măsură să menţină gândirea religioasă autentic-originar-ortodoxă.

În acest flux al valorilor vieţii în care învăţătura sănătoasă nu mai este acceptată de către oamenii „vremurilor noi”, se observă un dezechilibru spiritual accentuat, oamenii fiind „ca nişte copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii spre uneltirea rătăcirii” (Efeseni, 4,4). „Noul creştinism” al lui Antihrist este exact răspunsul căutării mulţimii acestei epoci, ignorând izvoarele vii ale spiritualităţii patristice ortodoxe. Existenţa centrată pe sine, care urmăreşte autosatisfacţia, formele de „meditaţie creştină” cu un ideal total fals, pierderea gustului şi trăirii duhovniceşti a adevăratului creştinism – toate aceste aspecte sunt generalizate şi prezente în viaţa creştinilor de astăzi.

Mişcarea ecumenistă neagă existenţa unei Biserici Văzute a lui Hristos, structura sa vizibilă la nivelul societăţii umane formându-se acum prin eforturile universaliste ale ecumenismului. Intenţia dialogurilor nu are ca scop decât reformularea creştinismului ortodox, aşa încât el să nu mai creeze senzaţii de disconfort religiilor acestei lumi; prin aceasta, „ecumenismul creştin” nu va putea să sfârşească decât în sincretismul unei religii mondiale. Scopul principal al „Religiei Universale” este acela de a satisface nevoile spirituale ale diferitelor tipuri de caractere umane. Astfel, faţă de alte „religii” care Îl consideră pe Hristos un simplu „profet” (Coranul) sau „fiul desfrânatei” (tradiţii talmudice), condiţia obligatorie în Ortodoxie de a-L cunoaşte pe Tatăl este Fiul: „nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14,6). Hinduismul presupune ca fiecare popor să aibă propriul său mod de a concepe şi de a se închina lui Dumnezeu, Dumnezeu este Acelaşi pretutindeni.

Adevărul devine astfel o noţiune relativă, oamenii aflându-se mereu în situaţia de a nega astăzi ceea ce ieri afirmau că sunt Aadevăruri Sfinte. Cei atinşi de boala înşelăciunii „harismatice” văd în jurul lor începutul unei „noi ere” a revărsării Duhului Sfânt, crezând că lumea se află în pragul unei mari deşteptări spirituale. Antihristul va face semne mari şi minuni „încât şi foc să pogoare din cer, pe pământ înaintea oamenilor” (Apocalipsa, 13,13), cea mai mare minune a sa fiind arătarea în văzduh care este alimentată de prezenţa OZN-urilor, fapt realizat de literatura SF, care a oferit imaginile, „evoluţionismul” – filosofia, iar tehnologia erei spaţiale a asigurat plauzibilitatea acestei întâlniri extraterestre.

Răspunsul ortodox la fiecare atac al lui Antihrist este Evanghelia lui Hristos, pe care singură Biserica Ortodoxă a păstrat-o neschimbată prin Sfânta Tradiţie a Sfinţilor Părinţi în linie neîntreruptă de la Hristos şi Apostolii Săi şi prin Darul Sfântului Duh. Existenţa textelor de bază ale spiritualităţii ortodoxe ne ajută să distingem spiritualitatea autentică de cea falsă. Aceste texte arată viaţa şi învăţăturile sfinţilor îmbunătăţiţi, care au obţinut într-o măsură bogată Harul lui Dumnezeu. Patristica este singurul îndreptar al Răsăritului pe cărările gândirii religioase. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să ne ferim de înşelăciunea diavolului, ţinând predaniile: „Deci, dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (II Tesaloniceni, 2, 15), susţinând totodată temeinicia lor: „dacă un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie, să fie anatema!” (Galateni, 1,7-9).

În evidenţa că toţi dumnezeii neamurilor sunt idoli (Psalmul 95,5), apare manifestarea unui substitut al lui „homo sapiens” – „homo faber”, omul devenind singurul său izbăvitor, substituindu-se lui Dumnezeu după modelul lui Faust, care înlocuieşte întâietatea Logosului cu cea a umanului: „La început era fapta!”.

Omul de azi, ca şi omul de la începutul timpurilor moderne, ca şi Adam, este ameninţat, în primul rând, de propriul său succes. Societatea de astăzi luptă să impună omului o ordine absolută de valori pe care acesta să le primească fără problematizare şi conştientizare, ca poruncile unui nou Dumnezeu. Necesitatea creştinismului în timpul de azi, dogma Întrupării, esenţa creştină a imanentizării transcendentului este răspunsul la o întrebare veşnică a sufletului omenesc în căutarea Absolutului.

 

Sursa:

http://axa.info.ro/editoriale/sabia-de-foc/ecumenismul-ideologie-sau-religie/

 

Cărțile împotriva cărții

Cartea şi şcoala

Scurt zis, scopul şi raţiunea de a fi a şcolii este acela de a-i învăţa „carte” pe cei neştiutori, deci mai ales pe copii, prin „carte” înţelegîndu-se suma cunoştinţelor păstrate prin scris. Şi anume a căror cunoştinţe? A celor după om, după mintea lui căzută şi înşelată de diavol încă din început. Cunoştinţe care sînt nu doar mincinoase (şi deci dăunătoare), ci şi cu totul de prisos, de vreme ce Dumnezeul şi Făcătorul a toate ne-a făcut cu suflet cugetător şi ne-a dat întreaga ştiinţă pe cît ne era şi ne este de folos nouă. Căci să ne gîndim la înţelepciunea dintru început a lui Adam, atunci cînd a numit nenumăratele soiuri de pietre, plante şi animale, pe fiecare cu numele său, ceea ce înseamnă că acel nume cuprindea în sine toate trăsăturile proprii acelei făpturi sau acelui lucru. (Nici o ştiinţă a cunoaşterii lumeşti de azi nu ar putea face aşa ceva: de pildă, dacă ar fi să înfăţişeze desăvîrşit fie şi un singur microb, biologia s-ar strădui în zadar şi ar umple lumea de cărţi fără să afle ce este acea bicisnică făptură.) Dumnezeu nu ne-a lăsat întru neştiinţă nici după căderea strămoşului, ci ne-a povăţuit prin Patriarhi şi prin Prooroci, iar apoi prin Însuşi Fiul Său întrupat şi prin Sfinţii Acestuia către cunoaşterea nu numai a celor văzute, dar (în parte) şi a negrăitelor taine cereşti. Şi toate aceste cunoştinţe au ajuns pînă la noi scrise în sfintele Sale Scripturi (între care se cuprind nu numai Cărţile Vechiului şi Noului Testament, ci toate scrierile insuflate de Dumnezeu-Duhul Sfînt Sfinţilor Părinţi ai Bisericii).

De cealaltă parte, urîtorul de oameni diavol şi-a urmat reaua sa lucrare începută în clipa cînd a amăgit-o pe Eva, sporindu-şi peste măsură învăţăturile sale mincinoase, pe care de la o vreme le propovăduieşte (prin cărţile numite „manuale şcolare”) în chip sistematic, general, obligatoriu, gratuit şi fără frontiere, lucru care nu s-a mai întîmplat niciodată şi nicăieri pînă la zisul „iluminism” european ieşit la iveală în veacul al XVIII-lea. Căci asta e şcoala aşa cum o ştim: o instituţie a Statului antihristic născocită anume pentru a strica minţile tuturor oamenilor (şi mai ales ale celor botezaţi), făcîndu-i să gîndească şi să lucreze toţi în acelaşi fel şi pentru un singur scop: întemeierea împărăţiei Antihristului celui mare şi încoronarea acestuia ca împărat al lumii.

Puterea cărţilor

Cunoaşterea Scripturilor insuflate de Dumnezeu este negrăit de folositoare: nu numai că luminează mintea, linişteşte sufletul şi ne îmbunătăţeşte traiul de zi cu zi, dar e de-a dreptul mîntuitoare, fiincă aduce din nou mintea la vrednicia ei firească, aceea de stăpînitoare a trupului şi a patimilor acestuia. Pe de altă parte, adevărurile acestei cunoaşteri sînt neplăcute sufletului nostru pătimaş, căci ne smeresc mîndria, îndreptăţirea şi iubirea de sine şi ne mustră pentru răutatea noastră, aducîndu-ne aminte de judecata şi de pedeapsa lui Dumnezeu.

Iar cunoştinţele cele mincinoase şi hulitoare lucrează tocmai dimpotrivă: ne strică mintea în chip desăvîrşit, ne tulbură sufletul, ne păgubesc trupeşte (să ne gîndim că toate „descoperirile ştiinţifice” duc într-un fel sau altul la nimicirea vieţii), ne îndepărtează de Dumnezeu şi ne dau cu totul în stăpînirea învăţătorului Satana. Dar noi le primim cu bucurie, căci ele ne măgulesc mîndria şi ne dau smintita nădejde că putem păcătui fără teama de judecată şi de pedepse (adică ne ucid conştiinţa, acest simţ dumnezeiesc şi mîntuitor). Căci aşa lucrează vrăjmaşul diavol: înveleşte otrava în învelişul dulce al minciunii şi vopseşte unealta uciderii în cele mai atrăgătoare culori. Aceasta este magia! De aceea, cei mai mulţi dintre noi avem o evlavie altfel de neînţeles pentru cărţi, fără să judecăm răul pe care îl închid între scoarţele lor. Dar să citim ce zice despre „carte” însăşi şcoala:

„Cartea reprezintă: a) principalul instrument al cunoaşterii; b) oglindă a valorilor spirituale; c) mijloc de informare, instruire şi cultură. […] Pornind de la sensurile termenului «cultură» menţionate în caseta alăturată, explicaţi importanţa cărţii ca obiect cultural. Prin cultură, se poate înţelege: a) totalitatea valorilor spirituale create de omenire; b) faptul de a poseda cunoştinţe variate în diferite domenii; totalitatea acestor cunoştinţe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva” (ROM7).

Tălmăcirea ortodoxă a acestor ziceri este aceasta: cartea (umanistă) este catalog al rătăcirilor, înşelărilor şi amăgirilor bolnavei raţiuni a omului căzut; antologie a minciunilor născocite de umaniştii veacurilor şi propovăduite de „Iluminişti”; ladă de gunoi a netrebnicelor cugetări şi simţăminte care s-au adunat straturi-straturi şi au înălţat muntele trufiei omeneşti. Cartea (umanistă) este într-adevăr o oglindă a lumii; atîta doar că, în apele sale înşelătoare, oglindeşte pe dos lumea, minţind împotriva adevărului punct cu punct! Şi încă mai mult: este o oglindă strîmbă, care minte şi pe lîngă adevăr, nălucind forme nebănuite şi schimbînd mărimile. De aceea oglinda e o unealtă vrăjitorească şi la fel e cartea umanistă, „obiectul cultural” tipărit, acea unealtă vrăjitorească a kabbaliştilor francmasoni, prin care minciuna e preschimbată în adevăr şi adevărul în minciună, în nebuneasca strădanie de a rescrie trecutul şi viitorul aşa cum sînt înfăţişate în Sfintele Scripturi şi de a rezidi lumea după gîndul Marelui lor Arhitect! Întruchiparea acestei spurcate scripturi umaniste „universale”, adică vas al tuturor mincinoaselor necurăţii cărturăreşti drăceşti, a acea Enciclopedie sau Dicţionar raţional al ştiinţelor, artelor şi meşteşugurilor, cunoscută pe scurt ca Enciclopedia Franceză, rod al smintelii cumpliţilor Iluminaţi (următori ai lui Lucifer, fostul purtător de lumină). Enciclopedia e adevărata biblie după Satana, păstrătoare a „cunoaşterii ascunse”, ale cărei capitole, desfăcute din cotorul lor cel unu şi tipărite osebit, stau la obîrşia tuturor cărţilor de învăţătură, a manualelor şcolare din întreaga lume, după cum ne spune însuşi numele: „enciclopedie”=gr. en „în”, kyclos „cerc” şi paideia „educaţie”, „învăţămînt”. „Crezul” enciclopedist e propovăduit la începutul fiecăreia din aceste blestemate cărticele prin care copiii sînt îmboldiţi spre iscodirea părutelor „taine” şi împinşi pe drumul rătăcitor al dăunătoarei cunoaşteri mincinoase. De pildă:

„Manualul de faţă te va ajuta să observi cu mai multă atenţie ceea ce se întîmplă în jurul tău, să-ţi pui întrebări şi să cauţi răspunsuri. El este o parte din marea carte a naturii. Descoperă-i tainele! Succes!” (STI4). Manualul – „parte a cărţii naturii”! E o tîmpenie, fireşte, dar dincolo de ea se întrevede hula panteistă împotriva Ziditorului şi a sfintei Sale Evanghelii, care sînt înlocuiţi cu zeiţa „Natură”, mama vieţii, şi cu o aşa-zisă „biblie” naturală, ce trebuie tălmăcită şi tîlcuită micilor iniţiaţi umanişti. Şi asta nu e nimic! Hărtănitele volume sînt chiar ipostasul duhului cel viclean, al şarpelui cel linguşitor, care, dintre scoarţele pestriţe, vorbeşte el însuşi copiilor, ispitindu-i faţă către faţă cu păruta sa atot-ştiinţă:

„Dragul meu prieten, în lumea în care trăieşti se întîmplă multe lucruri despre care ţi-ai pus cu siguranţă întrebări. De ce se întîmplă toate astea? De ce? De ce răsare soarele? Ce sîntem noi, oamenii? Acum poţi, dragul meu prieten, să afli răspuns la aceste întrebări. Răsfoieşte-mă! Apoi, după ce ai alergat cu gîndul prin toate pozele pe care le vei vedea, potoleşte-ţi nerăbdarea şi porneşte la drum. Împreună, ne vom întreba unul pe altul şi ne vom răspunde. Cu dragoste, Manualul tău de Ştiinţe” (STI3). Copilul e împresurat de asemenea mieroşi „prieteni” de hîrtie. Nu scapă de unul, că e luat în primire de altul, care se arată şi el gata a-l călăuzi pe drumul „mîntuirii”, sîsîind şi fonfănind făgăduinţe ce duhnesc de departe a pucioasă, catran şi înşelătorie: „Prietene, te afli la vîrsta întrebărilor. Te întrebi cine eşti, ce se întîmplă în jurul tău, de ce? Eu, Manualul de Educaţie Civică, te voi ajuta să găseşti răspuns la multe dintre întrebările tale” (EDC3).

„Eu, Manualul”! Paranoicul panteism/animism al acestor înainte-cuvîntări, pilde ale pedagogiei satanice, este lămurit şi întărit prin lecţii osebite. Astfel, în clasa a 3-a, copiilor li se cere să fie cu băgare de seamă şi să nu „rănească” sau să „ucidă” kakografiile tipărite: „Nu uitaţi! Şi cărţile au suflet!” (ROM3). Iar trei ani mai tîrziu sînt puşi să citească o scriere foarte serioasă a unui serios „critic literar” (?), anume „«Cărţile au suflet», de Nicolae Manolescu” (ROM6). Lecţia e împodobită şi ilustrată cu poza înfiorătorului Bibliotecar al maestrului Arcimboldo, desăvîrşită icoană a dracului cărturăriei, „sufletul cărţilor”, al cărui chip e plăsmuit din tomuri şi unelte de scris!

Dar nicăieri nu se întrevăd mai bine ţelurile cărturăreşti ale diavolului şi ale ucenicilor săi, francmasonii kabbalişti, decît în nălucirile unui vestit mag apocaliptic, Michael Ende („ende”=„sfîrşit”, „încheiere”), a cărui „Poveste fără sfîrşit” e cercetată cu pioşenie în România de a 5-a. (De ce la limba română? Fiindcă doar aici puteau să o facă.) Acolo, ni se istoriseşte cea mai însemnată dintre peripeţiile unui ochelarist băieţel vrăjitor, care găseşte la anticar (însuşi Satana în chip de bunic sfătos), după îndelungă rătăcire „iniţiatică”, acel volum pe care îl căuta: „Se uita ţintă la titlul cărţii, simţind cum îl lua ba cu frig, ba cu cald. Da, asta era, la asta visase de atîtea ori şi asta îşi dorise de cînd fusese cuprins de pasiunea sa: o poveste care să nu se mai sfîrşească niciodată! Cartea tuturor cărţilor!” (ROM5). Vedeţi hula? Vedeţi gîndul tainic şi neruşinarea cu care e maimuţărită Biblia, „Cartea”, singura fără de început şi fără de sfîrşit, prin care vorbeşte Însuşi Dumnezeu-Cuvîntul?! Pilda aceasta ne luminează deplin înţelesul ascuns al alcătuirii Enciclopediei, piscul trufaşei şi mincinoasei cugetări omeneşti!

În acelaşi manual, „stră-văzătorul” orb Jorje-Louis Borges vorbeşte descoperit despre raiul cultural, cu ale cărui desfătări ne amăgeşte vicleanul pierzător al neamului omenesc şi fiii săi duhovniceşti, umaniştii: „«Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci. Alte persoane consideră că ar fi o grădină, alţii şi-l pot închipui ca un palat, eu l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă.» J.-L. Borges, «Cărţile şi noaptea»” (ROM5). Aşa-zisa carte de „română” nu îi spune însă micului cărturar şi fariseu din clasa a 5-a că satanistul Borges îşi închipuia „biblioteca-paradis”, plină cu toate cărţile lumii, ca pe un labirint clădit în formă de turn babilonic, aşa cum citim în povestirea sa „Biblioteca Babel”. Acolo, maestrul ne vorbeşte lămurit despre drăceasca trufie a templului ideal francmasonic, cît şi despre „iniţierea” în dedalicele întortocheri ale „drumului spiritual”. De unde tragem încheierea că „raiul cultural” e o cursă amăgitoare, un loc al pierzării sufletului mai primejdios decît „raiul trupesc” închipuit de cîrciumă şi de casa de curve, alte două instituţii ale statului umanist (de care nu avem loc a ne ocupa aici).

Orice carte umanistă este aşadar o împotrivire maimuţărească împotriva Sfintelor Scripturi, urmărind împingerea lor în groapa uitării, sub muntele de minciuni imprimate la teasc. Iar noi, zişii „ortodocşi” luminaţi de lumina Sfîntului Botez şi povăţuiţi de lumina Sfintei Scripturi, ne spurcăm mintea cu orice tipăritură prinsă în coperţi, la fel ca păgînii şi ca necredincioşii Iudei. De mirare lucru! Cum se poate atîta nesimţire? Sfîntul Episcop Ignatie Briancianinov ne întreabă: „Spune-mi, cum este cu putinţă să-ţi îngădui a citi orice carte, cînd fiecare carte pe care o citeşti te poartă încotro voieşte ea, te înduplecă să crezi în tot lucrul pentru care îi face trebuinţă încuviinţarea ta, să te lepezi de tot ce are ea nevoie să te lepezi?” (IGN1). Pricinile sînt mai multe. Întîi şi întîi, pentru că „ortodoxia” noastră e mîncată de viermele idolatriei. Astfel, înainte de a ne întreba ce cuprinde o grămadă oarecare de foi adunate între două doage, noi vedem într-însa idolul cărţii, în faţa căruia ne închinăm şi aducem jertfă de laudă fiindcă aşa am fost dresaţi în clasa a 3-a: „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!” (ROM3)

Orice om neştiutor de carte dar urîtor de idoli şi închinător la singur Dumnezeul cel în Treime slăvit este „cultivat” prin smerita ascultare şi înţelegere a Evangheliilor, pe cîtă vreme trufaşa idolatrizare a cărţilor e semn de analfabetism al duhului. Oamenii cinstesc „taina” hîrtiilor încopertate tocmai pentru că nu le pricep în adîncime, dar şi pentru că acestea le hrănesc şi le îndreptăţesc patimile. În acest chip, noi şi înaintaşii noştri din generaţiile iluministe am împlinit cuvîntul apostolului: „Va fi o vreme cînd învăţătura cea sănătoasă nu o vor primi, ci după poftele lor îşi vor alege loru-şi învăţători să le răsfeţe auzul; şi de la adevăr îşi vor întoarce auzul, iar către basme se vor pleca” (2 Timotei 4:3-4). De aceea, nebunia cărturăriei cu orice preţ nu cunoaşte hotare. Acum două veacuri de pildă, dorinţa de a părea învăţaţi după înţelepciunea lumească (franţuzească atunci) îi făcea pe ciocoii (slujbaşii Statului) veniţi la putere să-şi împodobească pereţii casei cu biblioteci pline cu… cotoare de cărţi, care îmbrăcau doar nişte cutii de carton. Cei mai puţin avuţi îşi pictau „biblioteca” de-a dreptul pe perete! Ce să-i faci? Cînd se înveşmîntează între două cartoane purtînd nume de autor, titlu, siglă de editură, atunci nebunia, prostia, viclenia, hula, pornografia poartă numele de cultură, iar obiectul „carte” devine „sacru”. Drept e că, dacă ai „carte”, ai şi „parte”: întîi de toate, ai parte de odihnă trupească, fiindcă nu mai eşti silit să munceşti; apoi, de slavă deşartă, care hrăneşte trufia, fiind mai dulce şi mai săţioasă decît mana şi mai răcoritoare ca uleiul pe bubă. În schimb, nu trebuie decît să-ţi înăbuşi mintea, sufletul raţional şi viu în vecie, lepădîndu-te de smerita cugetare şi, odată cu ea, de Adevăr, adică de Hristos.

Paza de învăţătura cea mincinoasă

„Oarecînd, prin lucrarea unei descoperiri dumnezeieşti, Sfîntul Antonie cel Mare a văzut cursele diavolului întinse prin toată lumea, ca să-l vîneze pe om spre pierzare. Văzînd mulţimea nenumărată a acestor curse, cu plîngere L-a întrebat pe Domnul: «Doamne, cine oare poate scăpa de cursele acestea şi să se mîntuiască?» Pentru mintea mea, sînt răspîndite curse în felurite cărţi care se numesc pe sine «lumină», dar cuprind învăţături ale întunericului, scrise sub înrîurirea vădită sau ascunsă a întunecatului şi atot-răului stăpînitor al lumii acesteia, avînd ca izvor înţelegerea vătămată de căderea în păcat, «întru minciuna omenească, întru viclenia meşteşugirilor înşelăciunii» (Efeseni 4:14), cărţi scrise de scriitori care «fără de minte se înfierbîntă din mintea trupului lor» (Coloseni 2:18). Mintea mea, la rîndul ei, poartă pecetea căderii, este acoperită cu acoperămînt de întuneric, molipsită de otrava minciunii. Încă din Rai tindea ea, cu nesocotinţă şi nebăgare de seamă, către dobîndirea cunoştinţei pierzătoare şi ucigătoare! Iar după cădere s-a făcut încă mai nechibzuită, mai cutezătoare: cu îndrăzneală se îmbată din paharul cunoştinţei otrăvite, şi prin aceasta nimiceşte în sine cu desăvîrşire gustul şi dorirea de paharul cel dumnezeiesc al cunoştinţei mîntuitoare. […] Mă uit la lume şi văd: cursele diavolului s-au înmulţit faţă de vremurile de început ale Bisericii lui Hristos, s-au înmulţit peste măsură. S-au înmulţit cărţile care cuprind învăţături mincinoase […]” (IGN7).

De aceea, Sfinţii Părinţi şi Dascăli ai Bisericii ne opresc hotărît de la cercetarea scrierior neortodoxe. Să-l ascultăm tot pe dumnezeiescul Ignatie Briancianinov, care glăsuieşte parcă anume sufletelor noastre secătuite de apostazia raţionalistă a acestui veac: „Iarăşi îţi aduc, fiu credincios al Bisericii de Răsărit, cuvînt de sfat nemincinos şi bun. Acest cuvînt nu e al meu: este cuvîntul Sfinţilor Părinţi. Păzeşte-ţi mintea şi inima de învăţătura mincinoasă!” (IGN1) „Să ne depărtăm, ca de o otravă omorîtoare, de cărţile scrise dintr-un izvor puturos şi tulbure, din raţiunea cea cu nume mincinos – această moştenire a firii omeneşti căzute, ce prin căderea ei s-a apropiat de îngerii căzuţi. «Ca să nu mai fim prunci – ne îndeamnă Apostolul – învăluindu-ne şi purtîndu-ne de tot vîntul învăţăturii, întru minciuna oamenilor, întru vicleşugul lor, spre uneltirea înşelăciunii» (Efeseni 4:14)” (IGN2). „«Nimeni să nu citească – a spus Sfinţitul Mucenic Petru Damaschinul – cele ce nu slujesc spre a bine-plăcea lui Dumnezeu. Iar dintre cele potrivnice acestora, nimic să nu citească! Ce trebuinţă este de a primi duh necurat în loc de Duh Sfînt? Fiindcă omul primeşte însuşirea cuvîntului cu care se îndeletniceşte, chiar dacă cei necercaţi nu văd acest lucru aşa cum îl văd cei care au cercare duhovnicească.»” (IGN1). Să ţinem aşadar seama că „cel ce citeşte cărţile dascălilor mincinoşi intră negreşit în părtăşie cu duhul viclean şi întunecat al minciunii. Lucrul acesta să nu ţi se pară ciudat şi de necrezut. Căci adevărul se află doar în tovărăşia Duhului Sfînt; El este Duhul Adevărului. Minciuna o însoţeşte şi o ajută duhul diavolului, care este minciună şi părintele minciunii” (IGN1).

Citind mai departe învăţătura acestui Sfînt Părinte, înţelegem acum de ce sînt fericiţi săracii cu Duhul, şi mai cu seamă pruncii cei feciorelnici cu mintea şi cu trupul pe care noi, părinţii, nu ştim cum să-i împătimim mai repede, şcolindu-i: „Dacă în mintea şi în sufletul tău nu este scris nimic, Adevărul şi Duhul să scrie în ele poruncile lui Dumnezeu şi învăţătura Lui duhovnicească! Iar dacă ţi-ai îngăduit a-ţi mîzgăli de tot tablele sufletului cu felurite cugetări şi întipăriri neduhovniceşti – fără a lua aminte cu înţelepciune şi fereală cine e scriitorul, ce scrie el – curăţă cele scrise de scriitori străini, curăţă prin pocăinţă, prin lepădarea a tot ce este împotrivitor de Dumnezeu şi prin citirea dumnezeieştilor Scripturi” (IGN1).

Vrei să fii adevărat cărturar, adevărat iubitor şi căutător al Adevărului, Care e totuna cu Înţelepciunea? Dumnezeiasca Scriptură îţi dă întreaga învăţătură a tuturor ştiinţelor, iar Evangheliile sînt meşteşug al meşteşugurilor. De aceea, „străduieşte-te să-ţi însuşeşti Evanghelia cu mintea şi cu inima, încît mintea ta să trăiască în ea; atunci şi lucrarea ta va deveni cu înlesnire lucrare evanghelică. Poţi să reuşeşti asta citind cu evlavie, cercetînd cu de-adinsul Evanghelia. De ce în vremurile de acum dascălul creştin nu ar împodobi ţinerea de minte a copilului nevinovat cu Evanghelia, în loc s-o murdărească prin învăţarea fabulelor lui Esop şi a altor nimicuri?” (IGN1).

Iar după Sfintele Scripturi urmează Sfînta Predanie, aşadar cărţile insuflate de Sfîntul Duh al Dumnezeu-Cuvîntului Sfinţilor Părinţi ai Bisericii:

„Însuşeşte-ţi gîndirea şi duhul Sfinţilor Părinţi prin citirea scrierilor lor. Sfinţii Părinţi au atins ţelul: mîntuirea. Şi tu vei atinge acest ţel prin mersul firesc al lucrurilor. Fiind într-un cuget şi într-un suflet cu Sfinţii Prinţi te vei mîntui. Toate scrierile Sfinţilor Părinţi sînt alcătuite sub insuflarea sau înrîurirea Sfîntului Duh. Minunată este împreună-glăsuirea lor, minunată este ungerea lor de sus! Cel care se călăuzeşte după ele are drept călăuză pe Duhul Sfînt. Toate apele pămîntului se revarsă în ocean şi poate că oceanul este izvorul tuturor apelor pămîntului. Toate scrierile Părinţilor se reunesc în Evanghelie, toate amintesc de ea, ca să ne înveţe a împlini întocmai poruncile Domnului nostru Iisus Hristos; izvorul şi sfîrşitul lor, al tuturor, e Sfînta Evanghelie” (IGN1).

Adevărul acestor ziceri se vădeşte cu prisosinţă în anii noştri. Căci marele cîştig de după 1989 nu au fost în primul rînd cele peste o mie de bisericil ridicate între timp! Cine şi ce se va sluji în ele, odată ce ecumenismul apostat e „religie” oficială? Nu, cîştigul sînt miile de cărţi ale de Dumnezeu insuflaţilor Părinţi ai Bisericii, care s-au tălmăcit şi s-au răspîndit, şi pe care Antihristul nu le mai poate desfiinţa prin nici o lege! În ele este adevărata ştiinţă, adevărata „cultură”, „arta” cea adevărată a mîntuirii. Acestea trebuie citite, învăţate şi puse în lucrare de cei ce vor să ajungă Creştini şi să-şi izbăvească sufletele. De cei care sînt în stare, căci nu toţi pot să fie cărturari, aşa cum vrea nebunia nivelatoare a „iluminismului”, care îndobitoceşte copiii şi scoate generaţii după generaţii de netrebnici şi bolnavi: mulţi idioţi, nenumăraţi analfabeţi, însă „cu diplome”! Oameni fără cap, akefali, dar trufaşi! Cei fără multă minte se vor mîntui cu Tatăl nostru, dacă vor avea credinţă şi smerită cugetare. Ei vor moşteni Împărăţia cerurilor înaintea învăţaţilor înalţi cu gîndul, care ar putea şi ar trebui să citească în „marea carte a naturii” raţiunile dumnezeieşti, dar nu o fac, din multa lor răutate. Tuturor acestor „învăţători” neînvăţaţi şi călăuze oarbe, precum şi celor îndrumaţi de ei, spre osîndă le va fi deşarta lor iscodire, „căci nu este în gura lor adevăr, inima lor este deşartă. Groapă deschisă gîtlejul lor, cu limbile lor vicleneau” (Psalmul 5:10, 11). Căci – aşa cum învaţă Sfîntul Episcop Ignatie Briancianinov – „marea carte a naturii este pecetluită pentru cititorii necuraţi, întunecaţi de păcat, robiţi păcatului, cufundaţi în plăcerile trupeşti, împresuraţi, înceţoşaţi de împrăştierea deşartă” (IGN2).

Şi, ca să scurtăm, porunca e aceasta: „Să scrie pe tablele tale doar degetul lui Dumnezeu! Pregăteşte pentru acest scriitor minte şi inimă curată, vieţuind cu evlavie şi întreagă înţelepciune; atunci, rugîndu-te tu şi citind sfinţitele cărţi, fără să bagi de seamă şi în chip tainic se va scrie pe tablele sufletului tău legea Duhului” (IGN1).

BIBLIOGRAFIE:

(ROM7) – LIMBA ROMÂNĂ, manual pentru clasa a 7-a, Corint, 2000

(STI4) – ŞTIINŢE, manual pentru clasa a 4-a, Aramis, 1996

(STI3) – ŞTIINŢE, manual pentru clasa a 3-a, Aramis, 2002

(EDC3) – EDUCAŢIE CIVICĂ, manual pentru clasa a 3-a, 2002

(ROM3) – LIMBA ROMÂNĂ, manual pentru clasa a 3-a, Petrion, 2002

(ROM6) – LIMBA ROMÂNĂ, manual pentru clasa a 6-a, Editura didactică şi pedagogică, 1998

(ROM5) – LIMBA ROMÂNĂ, manual pentru clasa a 5-a, Humanitas, 2001

(IGN1) – Sfîntul Ignatie Briancianinov, Experienţe ascetice, vol. 1, Sofia, 2000

(IGN7) – Sfîntul Ignatie Briancianinov, Despre înşelare, Schitul Lacu, 1999

(IGN2) – Sfîntul Ignatie Briancianinov, Experienţe ascetice, vol. 2, Sofia, 2000

 

Sursa:

http://axa.info.ro/editoriale/oglinda-vremii/cartile-impotriva-cartii/

 

 

Biserica și problemele vremii

 

CALVARUL B.O.R…!

Pentru a nu-i plictisi, pe cei care nu cred în „Complotul Mondial” al Iluminaţilor (nume pentru Centrul Antispiritual de Comandă Strategică al Masoneriei – aşa-zisul „Guvern Mondial”) – şi a nu-i „dezgusta” pe cei care consideră că Masoneria, prin structurile ei, este un „factor de progres şi stabilitate în lumea actuală” – şi că „Biserica Ortodoxă se poate dezvolta în bună pace, precum toate şi dimpreună cu toate celelalte biserici” (n.n.: iată temeiul „ecumenimului” de sorginte New Age!) – nu vom insista, în articolul de faţă, decât cu trei precizări, care au ajuns la noi destul de târziu :

1 – prima ţine de intoxicarea, prin mass-media, cu privire la toate evenimentele contemporane fundamentale ale planetei Terra (evenimente FABRICATE în laboratoare de informaţie!) – de exemplu, cu privire la „criminalul” – de fapt, naţionalistul! – Saddam Hussein (la fel cum stătură lucrurile şi în Serbia, cea bombardată, de Paştele Ortodox 1999, de către SUA, nu din pricini de „Miloşevici-comunistul”, ci pentru că rămăsese, aici, în Est, un important stâlp al Ortodoxiei şi ultimul stâlp autentic al Naţionalismului Estic!… – se pare că n-au ţinut cont, pe atunci, de viitoarea Rusie „putiniană”, care, la summit-ul de la Bucureşti, şi-a dictat condiţiile ei, în faţa unui Bush-junior complet năucit!… – ca să vedeţi în ce hazna ne-au băgat guvernanţii noştri, închinători la „Marele Licurici”…);

2 – a doua precizare ţine de originea satanistă a ideilor (structurând un extrem de riguros, minuţios şi tenace urmărit plan) COMITETULUI CELOR 300, Guvern Secret care conduce, practic, lumea de azi;

3 – iar a treia precizare are în vedere lucruri de care ne lovim zilnic, dar, tocmai de aceea, nu ne trece prin minte să ne întrebăm de unde şi pentru ce există ele, în lumea noastră…şi cui folosesc… Doamne, ce teribil de grăbiţi mai suntem noi să dispărem de pe faţa Pământului, ca fiinţe umane…Atenţie, informaţiile (de bază) pe care vi le furnizăm aici sunt de la surse anglo-americane! Le-au mai rămas, şi anglo-americanilor, câţiva oameni de integritate moral-spirituală, de autentică onestitate…

Aşadar să le luăm pe rand:

1 – „Institutul Internaţional pentru Studii Strategice” (IISS), înfiinţat de Comitetul celor 300 sub auspiciile Mesei Rotunde – este intermediarul propagandei negre de la MI6 şi Tavistock şi al „Misiunilor Umede”(!) – (denumire codificată informativă, care denotă operaţiunile unde se impune VĂRSAREA DE SÂNGE), nucleare şi teroriste, care apelează la presa mondială, pentru diseminare, ca şi la guverne şi la stabilimente militare.

Printre membrii IISS se includ reprezentanţi din 87 de servicii telegrafice şi asociaţii de presă majore, precum şi 138 de redactori şi editorialişti importanţi de la ziarele şi revistele internaţionale (n.n.: ia să fim noi atenţi cine conduce presa românească, „falanga propagandistică” – liderii de opinie! – şi să tragem, aşa, pentru noi, nişte concluzii, legate de „deontologia profesională a ziaristului român”, cu care ne scot ochii fel şi fel de belferi şi ţuţeri de presă…). Acum ştim de unde îşi obţine informaţiile şi opiniile gazetarul dvs. favorit. Vă mai amintiţi de Jack Anderson, Tom Wicker, Sam Donaldson, John Chancellor, Mary McGrory, Seymour Hersh, Flora Lewis, Anthony Levis şi alţii ca ei? Informaţiile furnizate de IISS, în special scenariile ca acelea pregătite pentru a-l defăima pe Preşedintele Saddam Hussein, a justifica viitorul atac asupra Libiei şi a condamna O.E.P. sunt, toate, concepute la comandă. Articolul despre masacrul de la Mai Lai, publicat de Seymour Hersh, provenea direct de la IISS – pentru eventualitatea că facem greşeala de a presupune că unii ca Hersh îşi efectuează propria muncă de documentare.

„IISS nu e nimic altceva decât un formator de opinie de eşalon superior, conform definiţiei date de Lipmann şi Bernays. În loc de a scrie cărţi, ziariştii aleşi prezintă opinii pe care le publică în ziare, iar IISS a fost înfiinţat pentru a servi drept centru de coordonare nu numai pentru crearea opiniilor, ci şi ca să poată transmite acele opinii şi scenarii mult mai repede şi către o audienţă mult mai largă decât cea accesibilă unei cărţi, de exemplu. IISS este un caz elocvent de corelare şi interconectare a instituţiilor celor 300.”.

2 – „(…)A aduce schimbări radicale în SUA şi în lume – aceasta este principala sarcină a Comitetului celor 300, Societatea Secretă Supremă” – ale cărui idei sunt inspirate de Cluburile Cultului Diabolicus!:

a) „Un Guvern Mondial Unic şi un sistem monetar unic, sub oligarhiştii ereditari permanenţi şi nealeşi care se autoaleg dintre ei înşişi, sub forma unui sistem feudal, ca acelea care funcţionau în Evul Mediu. În această entitate mondială unică populaţia va fi limitată, prin restricţii asupra numărului de copii ai fiecărei familii, boli, războaie, foamete, până când totalul mondial se va fixa la un miliard de oameni, utili clasei conducătoare, în zone definite clar şi strict.

b) Nu va exista o clasă de mijloc, numai stăpâni şi sclavi (n.n.: nazismul era un „vis frumos”, pe lângă…Comitetul Satanei!). Toate legile vor fi uniforme, sub un sistem legal de tribunale mondiale, care vor practica acelaşi cod de legi unificat, susţinut de o forţă poliţienească a Guvernului Mondial Unic şi de o armată unificată a întregii lumi, pentru a aplica prin forţă legile în toate fostele ţări, între care nu vor mai exista graniţe naţionale. Sistemul se va baza pe un stat al asistenţei sociale; cei ascultători şi supuşi Guvernului Mondial Unic vor fi răsplătiţi cu mijloace de subzistenţă; rebelii vor fi lăsaţi să moară de foame, sau declaraţi în afara legii, ajungând astfel la discreţia oricui doreşte să-i ucidă. Se va interzice posesia personală a armelor de orice fel.

Va mai fi permisă doar o singură religie, iar aceasta va avea forma unei Biserici a Guvernului Mondial Unic, care există (…) încă din 1920. Satanismul, Luciferismul şi Vrăjitoria vor fi recunoscute ca programe legitime ale Guvernului Mondial Unic, fără să existe şcoli private sau bisericeşti. Toate bisericile creştine vor fi fost deja subjugate, iar creştinismul va ţine de domeniul trecutului, sub conducerea Guvernului Mondial Unic. Pentru a crea un stat în care nu mai supravieţuieşte nici-o libertate individuală şi nuciun concept al libertăţii, nu vor mai exista valori ca republicanismul, suveranitatea sau drepturile omului. Mândria naţională şi identitatea rasială vor fi eradicate, iar în faza de tranziţie până şi menţinerea propriei origini va fi drastic penalizată (n.n: a se observa că multe dintre aceste „plănuiri” sunt, deja, transpuse în realitate – sau în curs de transpunere!).

Căsătoria va fi scoasă în afara legii şi nu va mai exista viaţă de familie, aşa cum o cunoaştem. Copiii vor fi luaţi de lângă părinţii lor încă de la o vârstă timpurie şi crescuţi în cămine, ca proprietate a statului (s.n.). Un asemenea experiment s-a desfăşurat în Germania de Est, sub conducerea lui Erich Honnekeer, când copiii erau luaţi de la părinţii pe care statul îi considera cetăţeni neloiali. Femeile vor fi degradate prin procesul continuu al mişcărilor de emancipare a femeilor. Sexul liber va fi obligatoriu. Nerespectarea acestei reguli cel puţin o dată, până la vârsta de 20 de ani – va fi pasibilă de pedepse grave. (…) Dacă o femeie rămâne gravidă după ce a născut doi copii, va fi dusă cu forţa la o clinică avortivă, pentru întreruperea sarcinii şi sterilizare”. (cf. dr. John Coleman, Ierarhia conspiratorilor – Povestea Comitetului celor 300, Antet, Buc., 2005).

3 – „Staţiile de benzină <> a RWE (uzina electrică Renania-Westfalia) sunt simbolizate printr-o piramidă inversă cu 13 dungi. O altă staţie de benzină din SUA este , adică 7+6=13. Numărul Demonului şi al Morţii… Există sute de exemple de acest fel; priviţi cu atenţie simbolurile firmelor, pe produse, în reclamele TV, stemele de stat şi steaguri…etc.

Acelaşi lucru e valabil pentru marele concern masonic al Americii, Procter and Gamble. Numele are 13 litere, iar emblema firmei este unul dintre cele mai vechi simboluri masonice: bărbatul cu barbă într-un cerc are 13 stele în jurul său.

Mai e nevoie să continuăm cu exemplificările? Credem că ar trebui să fim mult mai suspicioşi, în legătură cu aşa-zisul „progres economic”, care nu este decât proliferare de forme goale, de VID SATANIC…Toate şi toţi – şi, în primul rând, oamenii, sunt priviţi, în acest neo-materialism dialectic capitalisto-liberal (mult mai vulgar şi agresiv chiar decât cel marxist!) – ca lucruri neînsufleţite, ca cifre-oameni, într-un lagăr imens, numit „lumea contemporană, a secolului XXI”…

…Biserica Ortodoxă nu are ca duşmani doar masoneria, sectele neo-protestante agresive, nu are doar duşmani precum mişcările anti-creştine, de tipul New Age-ului şi al „ecumenismului-cu-forţa”, devenit şi mai agresiv, după ce Preafericitul Teoctist a plecat la cele veşnice… – ci pe însăşi „sora” ei, Biserica Romano-Catolică.

„Hegemonismul” Vaticanului, reaua-credinţă, aroganţa, foamea cumplită de dominaţie cezarică a catolicismului vaticanez, prin intimidarea şi subminarea celorlalte Biserici Creştine – toate acestea s-au văzut/reflectat clar, în declaraţia publică, din vara lui 2008, a papei Benedict al XVI-lea… care consideră că Singura Biserică a Tradiţiei Creştine, cea ORTODOXĂ – ar fi „o biserică particulară”… Şi dacă-i aşa de particulară, de ce să n-o confiscăm noi, Sfântul Scaun – ca pe orice SRL, din jungla capitalistă…?! Şi s-o obligăm să-l recunoască pe „căprarul” papal! Stimaţi fraţi catolici, fiţi siguri că nu vă va merge cu Rusia, Bulgaria şi cu Grecia, aşa cum, se pare, aţi reuşit cu „o anumită parte” din România (din păcate, şi francezii au înţeles acelaşi lucru pe care l-au dedus unii români, ca Marius Vasileanu şi Daniel Barbu – din „scurgerile” către presă, de la Patriarhie… – probabil că Patriarhia vrea să ne obişnuiască cu ideea Primatului Papal Absolut!…) – …dar, după opinia noastră, aţi reuşit cu totul altceva, ce nici n-aţi visat, probabil: schimbarea opiniei publice, faţă de ţările slave!… şi, pe cale de consecinţă logică, slăbirea admiraţiei (fără limite şi bun-simţ!) faţă de SUA… – ceea ce nu-i chiar rău, pentru o Românie care a uitat de abecedarul logicii diplomaţiei, care-ţi dictează să iei seama, mai curând, atent-veghetor şi cu prioritate, la vecinii „de proximitate”, de care depinzi direct şi vital! – …şi să fii mai cu măsură, demnitate şi înţelepciune, faţă de… „transatlantici”…: „Îl admir pe IPS Alexei al II-lea! Bravo lui – şi bulgarilor!”( exclamă, pe Internet, o româncă, rezidentă în Franţa…). V-a mers cu România, în care „Opus Dei” şi Masoneria ne-au ales Patriarh… Demn de luat în seamă este că Patriarhul României contemporane a luat apucăturile politicienilor…”mireni”: ne pune, DICTATORIAL, în faţa faptului împlinit, fără O MINIMĂ CONSULTARE ( se pare…). Ce urmăreşte? Chiar crede că românii sunt „proştii satului”?! Sau i s-a sugerat (…”de-acolo”…de unde a şi fost propus spre numire…) să işte  O SCHISMĂ, în sânul BOR – ceea ce ar fi extrem de probabil, dacă lucrurile stau aşa, precum a mirosit presa, cu nenorocitul ăsta de Acord (extrem de problematic şi ambiguu) de la Ravenna…

Naţionalismul, dacă nu e creştin-ortodox autentic, nu e naţionalism.

Nu „lei” şi „vulpi”, nu cercuri vicioase: este nevoie de paloşele arhanghelice, de armatele de îngeri, căci aceasta va trebui să fie valoarea spirituală a cavalerilor sfântului duh. Ei şi numai ei vor constitui elita clarvăzătorilor, a Văzătorilor în Tărâmul Sfânt.

E o periculoasă diversiune lozinca: „Ne-au fost distruse elitele, de aceea nu ne putem ridica la luptă contra Răului”. Nu. Nimeni nu poate distruge esenţa sfântă a neamului, deci nici potenţialul spiritual al elitei neamului. Potenţialul trebuie doar reactivat. Totdeauna vor exista oameni ai unui Neam, dacă Dumnezeu a hotărât existenţa în lumină a acelui Neam: oameni conştienţi de apartenenţa lor la Neam şi Legea Creştină, oameni care să voiască binele şi mântuirea Neamului. Nu ne rămâne decât, cu calm, dar şi cu hotărâre nestrămutată, cu grijă infinită („să fiţi înţelepţi ca şerpii şi blânzi precum porumbeii” – spune Hristos), să creştem tineri eroici şi curaţi (eroi tocmai pentru că sunt curaţi sufleteşte!) ai Neamului, elitele albe ale zborului spre Dumnezeu al neamului – în noile cuiburi de dor de cer. Autentica mişcare spiritualistă: cuibul îngerilor de azi trebuie să fie (în primul rând) sfânta familie (familia care să fie în stare să ofere tânărului educaţia creştină!) – căci vedeţi cum cei negri, mirosind, deja, pericolul, fac orice este drăceşte posibil, pentru a nimici familia creştină: prin „familia homosexuală” [Doamne apără şi păzeşte de şerpii veninoşi/satanici!], prin forţarea – sub semnul sărăciei „confecţionate”, de fapt foamea de bani şi „fiţe”… – a exploziei disipative/dezintegrative a familiei etc. şi, în al doilea rând, dacă mai există preoţi ori monahi cu conştiinţa misiunii de duh (şi sunt!) – cuibul de pregătire a „zborului” revelaţiei neamului să fie însăşi biserica, prin refacerea comunităţii parohiale (întru viziunea neamului-hristos), ca stare de comuniune spirituală şi de simţire/voinţă! ca pe timpul voievozilor sfinţi ortodocşi.

Trebuie să mai existe, în românia zilelor noastre, câte un episcop ne-mason, prin care să se continue „punerea mânilor pe cap” – să menţină, deci, continuitatea stării de sacerdoţiu autentic, hristic!

Considerăm că ar fi timpul ca B.O.R. să se gândească serios: îl apără pe Hristos – sau cedează satanei? E timpul ca laicatul, comunităţile rurale şi urbane, deopotrivă, să înţeleagă: învăţământ de stat, în statul masonizat românesc, aduce toate relele satanice: distrugerea sufletului copiilor şi tinerilor, prin necredinţă, prin lăcomie, disponibilitate spre şi chiar dorinţă de crimă, evitarea sfintei familii, în favoarea desfrâului etc., boli degenerative, ale spiritului şi trupului – finalul fiind îndobitocirea populaţiei viitoare a ţării. Noi, membrii comunităţii-laicat, de pe lângă şi din sânul B.O.R., ar trebui să ne hotărâm să creăm alternativa învăţământului religios comunitar, pentru a refuza, astfel, înregimentarea copiilor noştri în şcoli care ni-i asasinează spiritual, iar noi dăm (culmea!) bani grei, prin impozite, pentru această pruncucidere, pentru degradarea, biologică şi spirituală, a neamului – şi aneantizarea patriei. Dacă scoatem bani din buzunar, atunci s-o facem nu pentru răul nostru, al copiilor şi neamului – ci pentru întemeierea, pe lângă biserici şi mânăstiri – cu preoţi care ştiu să refuze satanicul „ecumenism”! – a şcolilor care să li-l reveleze copiilor noştri pe Hristos-Dumnezeu, să le reveleze faptul că sunt Fiii lui Dumnezeu, deci că au obligaţii atât faţă de Creatorul-Dumnezeu, cât şi faţă de familia în care s-au născut, faţă de neamul în mijlocul căruia şi prin care au căpătat fiinţă anume, cultură anume etc. Iar nu să afle că sunt rubedenii de sânge şi „duh” ale maimuţelor, reptilelor, şobolanilor şamd. A şcolilor în care să fie crescut un tineret re-îndumnezeit, sănătos, la suflet, minte şi trup – tineret căruia să nu ne temem a-i încredinţa soarta neamului şi ţării noastre.

Pentru asta, şi intelectualitatea/ „învăţătorii ucenicilor” – trebuie să re-devină creştin-ortodoxă! Singura soluţie care se prefigurează, în cazul în care conducătorii noştri de trei parale nu ne părăsesc (că de îndreptat la caracter… „lupu-şi schimbă părul, dar năravul – ba!”) – este nesupunerea civil-religioasă! Mucenicia şi martirajul! „Preoţi cu crucea-n frunte” („căci oastea e creştină!”), e timpul să ajutaţi acest Neam! Aţi mai greşit şi voi, părinţi, aţi mai amânat, aţi prea tolerat pe Satana.., dar am ajuns la capătul logicii umane – şi trebuie să ne-ajutaţi s-o redobândim, acum, pe cea DUMNEZEIASCĂ!…Toate vi se vor ierta şi uita şi spăla, în faţa Lui Dumnezeu, dar şi a oamenilor, dacă, acum, vă veţi împlini, în sfârşit, chiar şi cu preţul martiriului, MISIUNEA DUMNEZEIASCĂ! Credem că, în sfârşit, trebuie să se pună capăt, definitiv, dominaţiei Satanei, prin statul ateu/masonizat. Noi detestăm „revoluţia continuă”, revoluţia de tip violent-fizic, comunistă – dar agreăm şi considerăm că a venit vremea revoluţiei spirituale, urmare şi împlinire a celei de pe Golgota, a Celui care a ştiut când vine vremea să lase de-o parte blândeţea, şi să ia biciul! Căci Satana nu ştie de blândeţe, ci doar de pustiul iluziei şi al distrugerii… – deci, toleranţă zero, faţă de satana! „retro, satanas!” – vom striga, cu toţii, dimpreună cu Hristos, noi, cei care încă suntem în spiritul naţionalist al lui Eminescu şi Andrei Mureşanu.

Revelarea necesităţii trecerii, lucide şi bine chibzuite, a româniei, la stadiul spiritual/politic (…dar „politica” înţeleasă de la „polis”/Cetatea Sacră – contrar sensului impersonal/nonidentitar, „globalizant”, dat şi impregnat, cu forţa, de Masonerie, dar şi de creştinismul catolic!) teocratic-ortodox. O teocraţie care să păstreze specificul spiritual-naţional. Adică, singura teocraţie care poate garanta „Europa Popoarelor” (iar nu UE= Federaţia/Uniunea Deşertului de Duh!). A scrie cu propriul nostru sânge – asta ne e misiunea!

…Biserica Ortodoxă are de luptat, pe viaţă şi pe moarte, din păcate – şi în interiorul ei! Cu lenea spirituală şi cu ciuma formalismului anti-spiritual (instalate nu doar la nivelul mirenilor, ci şi la nivelul clerului şi, mai cu seamă, la nivelul ierarhilor!), cu corupţia unei părţi din cler, cu tendinţele centrifuge ale unor credincioşi, atraşi de mirajul „paradisului material” (trăim vremi cu mult mai dificile decât cele ateist-comuniste declarate: acum, ateismul rânjeşte de sub poala „democraţiei” şi liberalismului/libertinismului parşiv, ipocrit, amoral, „liber-cugetător”, anti-hristic şi anti-naţional, care distruge, corodează minuţios identitatea de Neam şi de „lege strămoşească”!)…Preoţii sunt azvârliţi din şcoli, şi înlocuiţi cu „profesori de Religie”. Ce har poate avea un funcţionar, iar nu UN MISIONAR! – precum funcţionar este „profesorul de Religie”?! NICIUNUL! Şi copiii-elevii îl privesc pe acesta tot ca pe sperietoarea de profesoară de Matematică ori de Fizică…mai ales că orele de Religie conţin, conform Programelor, informaţie seacă, „doctă” şi plicticoasă – iar nu Duh de Revelaţie!

…Biserica Creştină (şi, în special, cea Ortodoxă, cea care este vânată până şi de „sora” ei…”vitregă”, Biserica Romano-Catolică…) – nu va şoma, cu siguranţă, în următorii 50 de ani, decât dacă o orbeşte Bunul Dumnezeu, în aceste vremi când „Satana-Contemporanul nostru” se umflă în solzi şi se şi vede…  „învingător”!

Ba, chiar, ne punem întrebarea dacă, Duhul Frăţietăţii/Solidarităţii şi Iubirii întru Hristos-Dumnezeu scăzând, în sânul B.O.R., şi crescând cel de superficialitate, zâzanie şi de superbie, de surzenie la plânsul săracului şi al văduvei… – şi iresponsabilitate (de prea multe ori, preotul este „infectat” de viruşii lumeşti, în loc să nimicească el, în parohia sa, lucrările celui rău, dinspre Valea Plângerii venite şi năpustite…!) – o şi dovedi prea degrabă B.O.R. pe cel Rău (sau va zăbovi îndelung şi leneş, în „negocieri, amânări şi pertractări” păcătoase”, până la A Doua Venire A Domnului Hristos?!), în această luptă, atât de crâncenă, pentru Biruinţa Sfântului Duh…?!

Avem deplin rost, Doamne, aici şi acum! Numai să ni-l ştim urma… „Vom muri şi vom fi liberi!” Vom spune mereu Adevărul şi mereu vom fi liberi întru Hristos! Cu sângele nostru Adevărat vom unge ochii orbilor – şi aceştia vor vedea iarăşi!” (cf. Adrian Botez, Cartea Cruciaţilor Români, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2008).

Adevărul și „adevăruri”!

 

Biserica lui Hristos… A CUI BISERICĂ? ….a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, parte din Treimea Cea de o Fiinţă nedespărţită. Aceasta este Taina cea mare a Universului, taină care de 2000 de ani înconjură pământul, aşezându-se cu multă discreţie şi tandreţe în inima fiecărui OM care îşi deschide cu drag uşa inimii sale. „Iată EU stau la uşă şi bat’’ …binecunoscuta icoană care ÎL reprezintă pe Hristos în dreptul unei uşi la care bate, are o particularitate specială…. NU ARE CLANŢĂ PE AFARĂ…. deci… Hristos nu poate intra decât dacă I Se deschide din interior. Discreţia aceasta face parte din nobleţea divină şi este un pact al lui Dumnezeu cu omul, dar este şi cheia de intrare în Împărăţia Cerurilor.

De 2000 de ani Domnul încearcă să restaureze fiinţa umană, care ontologic a fost zămislită în creştinism şi surprinzător, stavila cea mai înverşunată a primit-o Dumnezeu tocmai din partea creştină a lumii, care a răstălmăcit şi continuă să răstălmăcească cuvintele „lămurite în foc ca aurul’’ ale lui Iisus Hristos – Mesia cel Adevărat.

Dacă OMUL ar fi rămas la simple greşeli – căci care OM nu greşeşte pe pământ?! – nu mai ajungeam la starea de APOSTAZIE TOTALĂ la începutul acesta de secol. Dar OMUL, aflat în cădere liberă de mii de ani, a primit cu braţele deschise toate ingredientele demonice, puse la dispoziţia lui prin lucrarea directă a satanei.

În zilele noastre, lucifer are drepturi legitime pe pământ – acordate lui NUMAI DE ALEGEREA LIBERĂ A OMULUI!

Şi astfel… Universul creat pentru OM şi trupul OMULUI care trebuia să fie îmbrăcat în „lumina taborică’’ şi să fie nemuritor, se zbuciumă în plasa aruncată de satana şi îşi redefineşte legile…, renumindu-le după şoapta satanei cu nume demne de scârbă… „DREPTURILE OMULUI’’, „Emancipare”, „Umanism” ‚’’DEMOCRAŢIE’’, „ECUMENISM’’, „CONSILIUL MONDIAL AL BISERICILOR’’, ş.a. Apoi se organizează în guverne, parlamente, comitete şi comisii, dăruieşte premii, organizează şi redefineşte chiar „CREAŢIA LUI DUMNEZEU’’ prin experienţe supravegheate direct de „OCHIUL MAGIC AL LUI LUCIFER’’ totul sub binecunoscuta lozincă „LIBERTATE. EGALITATE. FRATERNITATE.’’

Astfel orbit, omul zilelor noastre ascultă şoapta satanei aşezând „Ochiul arzător al lui Lucifer’’ în Biserica lui Hristos, ca pe o pecete a morţii, aşa precum CRUCEA prin care durerea, moartea şi iadul se răscumpără în ÎNVIERE, paradox de suferinţă şi bucurie, este simbol al UNICULUI ADEVĂR.

În haosul acesta pur satanicesc, până şi sinoadele bisericeşti şi-au uitat sensul şi rostul şi cuvinte sfinte precum „PĂRUTU-SA DUHULUI SFÂNT ŞI NOUĂ’’ au devenit desuete, iar ADEVĂRUL este confundat cu multe şi diverse „adevăruri’’. În felul acesta Biserica a devenit din ce în ce mai mult o instituţie cu un profit a celor „de nimic’’, aşa cum profeţea cu mii de ani în urmă Proorocul David.

Trambulina la care este aşezată ortodoxia de către marile puteri masonice, prin întâlniri şi false prietenii cu toţi închinătorii la idoli din întreaga lume, a condus şi conduce la căderea în adâncul prăpastiei a întâistătătorilor bisericii, la zdruncinarea din temelii a sufletelor dezumanizate şi traumatizate de loviturile de teatru de pe scena politic-economică şi la împrăştierea turmei creştine. Dacă nu aş fi deschis ochii de la intrarea mea în creştinism – acum 23 de ani – direct pe Vieţile Sfinţilor şi pe Filocalii şi nu aş fi înţeles frumuseţea tainică a adevăratei ortodoxii, probabil că aş fi înghiţit şi eu minciunile otrăvitoare cu care Apusul încearcă să supună Biserica de Răsărit. În cuvinte mai dure, diavolul, ajutat de apostaţi şi patimile lor, vrea să distrugă ADEVĂRUL!!!! …dar …ADEVĂRUL NU POATE FI DISTRUS, PENTRU CĂ ADEVĂRUL ESTE PARTE DIN TREIMEA CEA DE O FIINŢĂ ŞI NEDESPĂRŢITĂ… ŞI SE CHEAMĂ – HRISTOS DUMNEZEU!

Oare ce părtăşie şi prietenie pot avea creştinii adevăraţi cu oamenii care susţin că se roagă UNUI DUMNEZEU-ALLAH, atâta timp cât în cartea lor sfântă scrie: „sînt 12 lucruri spurcate în lume… …femeia nemusulmană, câinele… …TREIMEA!…”

OARE AU UITAT EI CĂ:…???!

„Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; Este un Domn, o credinţă, un botez, Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi.” (Efeseni 4, 4-6)

26. „Iar cînd va veni Mîngîietorul, pe Care Eu vi-L voi trimite de la Tatăl, Duhul Adevărului, Cel Ce din Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. (In.15,26)

13. „Dar cînd va veni Acela, Duhul Adevărului, El vă va călăuzi întru tot adevărul; că nu de la Sine va grăi, ci cele ce va auzi şi pe cele viitoare vi le va vesti.”

14. „Acela Mă va slăvi, pentru că dintru al Meu va lua şi vă va vesti.”

15. „Toate cîte le are Tatăl, ale Mele sunt; de aceea am zis că dintru al Meu va lua şi vă va vesti.” (In.16,13-15)

Mulţi se întreabă ce este rău în unirea cu catolicii. De 2000 de ani Biserica Ortodoxă este şi Catolică (adică universală, sobornicească) şi niciodată nu a suferit despărţire sau neîmplinire, pentru că Ortodoxia este Biserica. Schisma de la 1054 nu a rupt catolicitatea din Ortodoxie, ci Apusul s-a rupt de Biserică şi s-a făcut pe sine şi de la sine biserică.

Apusul catolic nu mai este Biserică, nu mai are harul Duhului Sfânt pentru că L-au hulit în Filioque, nu mai are taine, nici preoţie, pentru că au fost daţi anatemei, nu au sfinţi nici moaşte pentru că au încălcat predaniile lor.

Consider toate întrunirile inter-religioase şi apropieri liturgice ca un drum pe marginea prăpastiei. Este creştineşte să îi tragem pe mal pe cei căzuţi, dar diavoleşte să ne facem casă cu ei în căderea lor. Căderea totală în apostazie va veni atunci când Sinodul Român va recunoaşte Catolicismul drept Biserică (egală în drepturi şi împărtăşind aceleaşi taine şi dogme) şi va semna Tratatul de Unire cu Apusul. Atunci, adevărata Biserică va trebui să facă ce a făcut şi în timpul Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Fotie al Constantinopolului, Sfântul Marcu Eugenicul, Sfântul Visarion şi Sofronie: să liturghisească tainic în catacombe şi să propovăduiască deschis neamului adevărata credinţă.

După cum observăm, este indiscutabil că trăim vremuri de mari frământări ecleziologice, despre care, din păcate, acel procent de 85% de populaţie ortodoxă de pe teritoriul României are prea puţină cunoştinţă. Douăzeci de ani trecuţi ca douăzeci de clipe peste sufletul neamului românesc, au dus numai la adâncirea în noroiul europeano-masonic al întâistătătorilor politici şi religioşi, şi haos în mintea multor mădulare ale bisericii lui Hristos. E ştiut din vremuri străvechi, din diversele culori politice pe care le-a îmbrăcat omenirea, că nu se ţine mai bine în frâu un popor decât prin întuneric şi ignoranţă. Dacă am citi cu atenţie măcar dimineaţa rugăciunile către Dumnezeu, am constata că la rugăciunea a 10-a către Născătoarea de Dumnezeu se spune printre altele: „Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, cu sfintele şi preaputernicele Tale rugăciuni alungă de la mine smeritul şi ticălosul robul tău: DEZNĂDĂJDUIREA, UITAREA, NECUNOŞTINŢA ŞI NEPURTAREA DE GRIJĂ…’’.

Conştiinţa fiecărui creştin ortodox va trebui să stea la judecată în faţa acestor cuvinte: Păcate ai avut, suflete?! Ai lăsat să intre în inima ta nepurtarea de grijă, uitarea şi nu te-ai interesat să afli cele ce trebuia despre Dumnezeu?!

De-a lungul celor 50 de ani (i-aş putea numi ani de iad) în care România a fost contaminată până în cele mai adânci străfunduri umane cu indiferenţă şi necredinţă, conducătorii din umbră au depus tot efortul ca publicaţii, informaţii şi documente despre adevărata Biserică a lui Hristos să fie distruse sau măcar ascunse. Mă întreb, ce procent din populaţia ortodoxă română are cunoştinţă de evenimente ce s-au întâmplat în istorie, măcar în ultimii 200 de ani şi care au avut repercusiuni grave asupra creştinismului ortodox – care au constituit de fapt nişte etape în cadrul planului luciferic de distrugere chiar a esenţei divine a Omului?!

În ultimii ani, mai ales în spaţiul creştin-ortodox, circulă foarte des cuvântul APOSTAZIE. Din păcate, el nu este numai o ameninţare, un simplu cuvânt care provoacă spaime, ci a devenit o stare generală şi, ceea ce este cel mai grav, una IREVERSIBILĂ. Iată ce spunea recent un părinte ortodox din America (căci oare unde se dezvăluie mai bine apostazia decât în America?):

„Trebuie să înţelegem că această apostazie a cuprins întreaga lume, iar experienţa noastră în America este doar o variantă locală a apostaziei globale. Esenţa acestei experienţe a apostaziei este aceeaşi pretutindeni: este pregătirea pentru antihrist şi cred că, în primul rând, este caracterizată de lipsa de dragoste pentru Adevăr. Nu există dragoste pentru Adevăr. Oamenii nu vor să cunoască Adevărul, ei vor doar să se simtă bine şi vor să trăiască doar într-o aparenţă de realitate, dar nu în realitate!”

Haideţi să încercăm măcar acum, poate în ultimele clipe de libertate sufletească, să ne hrănim sufletele din sursele ADEVĂRULUI!

„Nu grăi împotriva adevărului, ci ruşinează-te de lipsa ta de învăţătură” Ecclesiasticul 4:27

Mi-am propus să pun în pagină, pentru câteva episoade, o desluşire a ADEVĂRULUI prin istorie şi prin Biserica lui Hristos, pentru a înţelege exact care au fost ETAPELE căderii şi cine sau ce a generat starea de apostazie care s-a generalizat în zilele noastre.

Dar înainte de a vorbi despre istorie, ar fi bine să-l ascultăm din nou pe părintele Steven Allen din America, un contemporan ce priveşte în faţă societatea americană aflată în plină apostazie:

„Nu este doar o problemă de dogmă, este o întreagă problemă de cultură şi de mentalitate, iar sistemul educaţional din America este acum răspândit în Uniunea Europeană; NATO cu bombele ei, Banca Mondială cu banii ei împrăştie sistemul american de educaţie peste tot în lume. Iar esenţa educaţiei americane este de a tâmpi lumea.

Americanii nu pot gândi. Ei nu cunosc istorie, nu învaţă limbile clasice, nu sunt deprinşi cu logica, ei nu ştiu nimic şi nu pot gândi; dacă nu rezolvi ceva în două minute, nici nu se uită la tine! Dacă vorbeşti despre istorie unui american: „Ştii cine a fost ţarul Rusiei?”, „Ştii ce este un Sinod Ecumenic?”, ei spun doar: „nene, nu vreau să vorbesc despre asta, spune-mi despre Iisus; vreau să îl simt aproape pe Iisus!” – lucruri de felul acesta. Deci cum să vorbeşti cu astfel de oameni?

Cum am spus: nu este doar o problemă dogmatică, este problema unui nou tip de fiinţă umană: ştiţi că în Rusia, bolşevicii, au creat homo sovieticus; în America, Holywood-ul a creat homo americanus; rezultatul este acelaşi: prostia. Ei nu pot să gândească lucruri serioase şi de fapt ei nu pot crede în Adevărul obiectiv. Acesta este Adevărul! Aceasta este realitatea! Ei zic: „nu; asta-i realitatea ta, eu am realitatea mea!”. Este mintea Dysneyland-ului! Este crearea unei false realităţi: „Simte-te bine!” şi „Tu ai realitatea ta, eu am realitatea mea!” Iar acum cu internetul şi cu jocurile video, oamenii trăiesc psihologic şi mintal în lumea virtuală. Ei trăiesc în această lume, dar în virtual! Fără nici un interes pentru lumea reală. Aşadar dacă vorbiţi cu ei despre Dumnezeu, realitatea lui Dumnezeu, că Dumnezeu este Adevărul, Adevărul obiectiv, n-are importanţă pentru ei ce spui despre El. Dumnezeu este undeva acolo şi cu asta basta. Lor nu le place, ei nu pot nici măcar să se gândească la lucruri serioase, fiindcă în şcoală sunt învăţaţi: „Ceea ce crezi tu este bine, dar şi ceea ce cred eu este bine!” Este slăvirea ego-ului şi a subiectivismului. Ceea ce cred eu este adevărat pentru mine, iar ceea ce crezi tu că este adevărat e valabil pentru tine. În aceste condiţii este foarte greu să aduci oamenii moderni la credinţă.

Pot spune că experienţa mea în America nu este prea diferită de experienţa pe care o simt acum cu tinerii europeni sau tinerii ruşi şi chiar şi cu bătrânii. Este greu să-i faci să gândească la problemele serioase şi să zică: „Există o realitate obiectivă şi poate fi cunoscută prin studiu, prin rugăciune, prin folosirea minţii şi a inimii; putem cunoaşte această realitate. Şi trebuie să o cunoaştem! Este de datoria noastră; este responsabilitatea noastră, ca fiinţe umane!” Nu doar ca ortodox, ci doar pentru a fi o fiinţă umană. Vrei să fii om? Trebuie să înveţi ce este Adevărul, trebuie să cauţi Adevărul! Dar oamenii nu acceptă aceasta acum. Ei vor doar să se simtă bine. Filosofia lor este filosofia de zi cu zi, este hedonismul, este plăcerea – ei caută numai plăcerea…

Esenţa Ortodoxiei Mondiale este colaborarea cu această lume, iar stăpânul acestei lumi este diavolul şi instituţiile pe care diavolul le foloseşte pentru pregătirea venirii lui antihrist. Bisericile Ortodoxe Oficiale sunt ca nişte cadavre cu aparentă înfăţişare de Biserici, dar care îşi iau energia din altă parte. Ştiţi povestea lui Frankenstein? Bisericile oficiale sunt monstrul Frankenstein: el arată ca un om, dar puterea lui vine din altă parte. Puterea vine de la bani, vine de la oamenii care Îl urăsc pe Dumnezeu! Deci cum pot fi acestea Biserica Adevărată, dacă puterea lor provine din bani şi prestigiu?! Bisericile Oficiale sunt recunoscute de guvernele moderne şi corporaţiile de afaceri moderne, de la bănci etc – instituţii ce-L urăsc pe Dumnezeu.

Dar ei înşeală poporul spunând că ortodocşii au o întreagă istorie a Bisericii de stat. Să nu uităm că Biserica de stat ortodoxă a existat într-o perioadă când aveam regi, domni creştini, când aveam autorităţi ce se supuneau legilor lui Dumnezeu: ţarul, regele, domnitorul. Autoritatea lor era de la Dumnezeu, iar regele întrupa tradiţia poporului său şi era fiul Bisericii, un fiu credincios al Bisericii! Aşadar în această situaţie este normal să avem o Biserică de stat!

Iar în situaţia în care suntem acum, nu avem guvern legitim; astăzi avem guvern al mafiei: indiferent care ar fi – guvernul american, guvernul sovietic, rusesc, guvernul sârbesc – acestea nu sunt guverne legitime! Acestea sunt guverne ce au rezultat din rebeliune împotriva lui Dumnezeu. Deci cum poate o Biserică să fie Biserică de stat într-un stat antihristic?! Şi toţi aceşti patriarhi cu sinoadele lor slujesc acestor inşi! Dacă aceşti oameni răi ce conduc guvernul rus, grec etc. vor zice: „Sări!”, patriarhii vor sări. Când vor spune: „Fă asta!”, „Roagă-te cu papa!”, ei se vor ruga cu papa. Când vor zice: „Schimbă Liturghia!”, ei vor schimba Liturghia. Când vor zice: „Trebuie să avem homosexualii aprobaţi de lege, iar voi trebuie să tăceţi”, ei vor zice ceva, dar nu vor face o rezistenţă efectivă. Fiindcă ştiu bine cine le sunt stăpânii!”

 

Sursa:

http://axa.info.ro/editoriale/cetatea-crestina/adevarul-si-adevaruri/

 

Necesitatea religiei în școală

 

Religia a avut, întotdeauna, în cadrul sistemului public de învăţământ, un rol important în procesul de formare a competenţelor şi atitudinilor moral – sociale. Aşa cum Geografia oferă cunoaşterea configuraţiei spaţiale a pământului, esenţială pentru cunoaşterea patriei şi planetei, iar Istoria oferă cunoaşterea succesiunii temporale a generaţiilor umane, Religia oferă perspectiva comuniunii eterne de iubire între Dumnezeu şi oameni, între Creator şi creaturi, între persoane şi popoare. Prin urmare, studiul Religiei, nu poate lipsi din curriculum sau din programul şcolii româneşti, tocmai pentru că studiul Religiei corespunde nevoii comunităţii româneşti locale şi naţionale de a-şi păstra bogăţia şi identitatea spirituală şi de a transmite valori permanente tinerei generaţii.

Însă, pentru că Biserica propune, nu impune, valori, Patriarhia Română respinge orice formă de presiune prin care elevii sunt obligaţi să urmeze orele de Religie sau să participe la slujbe şi manifestări religioase. Cu alte cuvinte, întrucât libertatea reprezintă un mare dar oferit de Dumnezeu omului, educaţia religioasă trebuie asumată în mod liber, respectându-se dorinţa părinţilor şi a copiilor. În acest sens, Biserica a respectat deciziile comunităţilor locale, în conformitate cu articolul 26. (3) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care prevede că „părinţii au dreptul de prioritate în alegerea modului de educaţie acordată copiilor lor”.

Pe de altă parte, libertatea nu este simplă indiferenţă spirituală, ci capacitatea omului de a alege valori spirituale care îmbogăţesc viaţa persoanei şi a comunităţii umane. În acest sens, valorile oferite de educaţia religioasă sunt extrem de necesare, mai ales în această perioadă de secularizare a societăţii româneşti, întrucât ele reprezintă pentru tineri un reper spiritual esenţial şi un liant existenţial între toate cunoştinţele teoretice, dobândite prin studiul celorlalte discipline. Valorile cultivate şi virtuţile încurajate în cadrul orelor de Religie sunt necesare sănătăţii spirituale a persoanei şi a comunităţii. Religia îl învaţă pe copil şi pe tânăr iubirea faţă de Dumnezeu şi de oameni, credinţa, speranţa şi solidaritatea, dreptatea şi recunoştinţa faţă de părinţi şi faţă de binefăcători, dărnicia şi hărnicia, sfinţenia vieţii, valoarea eternă a fiinţei umane, adevărul prim şi ultim al existenţei, binele comun şi frumuseţea sufletului profund uman, cultivat şi îmbogăţit prin virtuţi.

Aşadar, predarea Religiei în şcoală are valenţe educaţionale deosebite, prin rolul ei formativ în viaţa tinerilor, reducând efectele negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare, propunând modele viabile de bunătate şi sfinţenie, şi oferind tinerilor repere în viaţa de familie şi în societate. Educaţia religioasă reprezintă un factor de stabilitate şi de comuniune în societatea românească, un izvor sfânt şi statornic de inspiraţie pentru a apăra şi promova identitatea spirituală şi demnitatea persoanei care trăieşte azi într-o lume din ce în ce mai pluralistă şi mai fragmentată din punct de vedere spiritual şi social. Religia fiind lumina vieţii în comuniune de iubire cu Dumnezeu şi cu oamenii, evidenţiază valoarea eternă a faptelor bune, săvârşite în timpul limitat al vieţii terestre, şi promovează comuniunea între generaţii prin valorile perene ale credinţei cultivate şi transmise.

Cercetările sociologice şi psiho-pedagogice recente demonstrează rolul pozitiv al educaţiei religioase în procesul de formare a personalităţii tinerilor şi, mai ales, necesitatea studierii acestei discipline şi la nivelul liceului, pentru formarea unor competenţe şi atitudini moral-sociale.

Anii grei ai dictaturii comuniste, cu ateismul ei umilitor impus în şcolile de stat, contrar voinţei unui popor religios, ne-au învăţat să nu mai dorim cultură fără credinţă, ştiinţă fără spiritualitate, materie fără spirit, cunoaştere fără comuniune, filosofie fără speranţă, şi îndeosebi, şcoală fără suflet, adică educaţie fără religie, mai ales la vârsta întrebărilor existenţiale şi a formării spirituale a tinerilor, înţelegând că „sufletul culturii este cultura sufletului”.

Îndeosebi astăzi, într-o vreme a individualismului materialist agresiv şi  relativismului valorilor morale şi sociale, tinerii de liceu au mare nevoie de lumină pentru suflet, de modele sfinte şi de valori eterne, de iubire curată şi speranţă susţinută de rugăciunea Bisericii şi de faptele bune ale credinţei statornice. Aşadar, pentru că Biserica îi binecuvântează pe tineri, se îngrijeşte de mântuirea lor şi de viitorul societăţii româneşti, ea nu doreşte un liceu fără Dumnezeu, ci afirmă, cu tărie, că ora de Religie este necesară nu numai copiilor, ci şi tinerilor din liceu.

Considerat prioritate naţională, învăţământul românesc nu poate fi lipsit de componenta sa religios-morală, dorită şi apreciată atât de copii, cât şi de părinţi. În acest sens, Biserica doreşte să conlucreze cu Statul în transmiterea valorilor spirituale şi în formarea moral-socială a copiilor şi tinerilor, militând fervent pentru păstrarea orei de Religie şi în liceu”.

Aceste preocupări se fac mult resimţite în şcoală acum, când statutul Religiei – ca disciplină şcolară – este egal cu al celorlalte discipline din învăţământul preuniversitar, reprezentând nu numai un act cu valoare reparatorie faţă de excluderea Religiei din şcoală (într-o lungă perioadă de timp, nu prea îndepărtată), ci şi o confirmare a importanţei educaţiei religioase în şcoală, ca o realitate vie şi ziditoare din care se împărtăşesc tinerii şi care ajută la dragoste şi unitate între generaţii, la înălţare duhovnicească, la respect şi demnitate faţă de părinţi şi dascăli, la iubire faţă de patrie şi de Biserică.

Este o confirmare firească a drumului pe care-l parcurge astăzi învăţământul românesc, care cunoaşte o transformare profundă, în curs de desfăşurare, privind conţinutul conceptual, structurile organizatorice şi pregătirea resurselor umane, acţiuni cuprinse în Curriculum Naţional, dovadă că societatea românească a devenit una permisivă faţă de educaţia religioasă.

Astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie de credinţă în Dumnezeu, de urmarea principiilor de viaţă ale moralei creştine, ca, de altfel, ale tuturor virtuţilor evanghelice, care ne obligă să lucrăm la renaşterea şi zidirea moral-spirituală a societăţii româneşti, la redescoperirea adevăratelor sale virtuţi,  aşa cum au fost ele păstrate de-a lungul istoriei.

Majoritatea experţilor recunosc că reperele oferite de morala creştină  şi-au dovedit superioritatea faţă de etica diferitelor filosofii sau ideologii politice.

Învăţătura creştină nu împiedică procesul ştiinţific al cunoaşterii, ci îl promovează. Mesajul şcolii ţinteşte latura cunoştinţelor, îmbogăţirea, cu fiecare an, a capacităţii tânărului de a stăpâni ştiinţa şi de a cunoaşte rolul acesteia în formarea personalităţii umane. Mesajul Bisericii – prin educaţia religioasă este, pentru om, Hristos, care – din iubirea de oameni a lui Dumnezeu – s-a întrupat pentru mântuirea noastră.

Iată cum educaţia religioasă în şcoală devine stâlp şi temelie în formarea viitoarei personalităţi a elevului, un mijloc, prin accentuarea modelului educaţional-formativ, pentru depăşirea crizei spirituale în care se zbate omul modern, a crizei de sens a existenţei sale.

Misiunea profesorului de religie este nu numai de a împărtăşi cunoştinţe elevilor, ci şi de a le forma şi cultiva religiozitatea, de a sădi în sufletele lor o profundă convingere religioasă care invită la reflexie, le fortifică conştiinţa datoriei faţă de Dumnezeu, faţă de oameni, faţă de sine.

Procesul include fixarea, cu profesionalism, a cadrului informativ-formativ al educaţiei religioase, stabilirea obiectivelor pe care le are de realizat educaţia religioasă în şcoală, selectarea inspirată a strategiilor care asigură învăţarea activă în clasă şi a tehnicilor de evaluare care determină cunoaşterea performanţelor la care au ajuns elevii la o lecţie de religie.

Angajarea societăţii româneşti în contemporaneitate a oferit educaţiei religioase posibilităţi largi de manifestare în şcoală şi în familie.

Idealul educaţiei religioase este unul integrator, care „cultivă toate forţele de care dispune omul ca fiinţă psihofizică, precum şi valorile ideale menite să le inspire pe cele dintâi şi să le dea direcţie; cu alte cuvinte, educaţia va tinde continuu la realizarea valorilor ideale şi la idealizarea forţelor reale, deci a idealismului activ”.

Acestea sunt argumente convingătoare, care asigură o perspectivă pedagogică deosebită învăţării religiei în şcoală, în stabilirea locului ei în învăţământul românesc.

Statutul dobândit de religie în şcoală îi conferă acesteia reale posibilităţi de aplicare a conceptelor şi dogmelor Bisericii creştine, în general, de cunoaştere şi stăpânire a conţinuturilor programelor şcolare de religie de către elevi şi de cultivare a sentimentelor lor faţă de tradiţiile şcolii româneşti, faţă de credinţa în care s-au născut, faţă de Biserica Ortodoxă.

Semnificative sunt îndemnurile adresate de Prea Fericitul în adormire, Părinte Patriarh  Teoctist, în cuvântul către credincioşii parohiei române ortodoxe din Salzburg: „Lumina credinţei ne face să ne unim sufleteşte unii cu alţii, oriunde ne-am afla. … datorită acestei lumini a credinţei, pe care o invocăm atât de semnificativ la unele din slujbele noastre, zicând „Lumina lui Hristos luminează tuturor!”, noi ne îmbogăţim sufleteşte, dându-ne unii altora lumină din lumina credinţei, transmisă de înaintaşi”.

Este recunoscut faptul că şcoala şi Biserica au reprezentat, şi reprezintă, în continuare, instituţiile de bază pentru luminarea şi culturalizarea maselor, pentru educarea morală a acestora, pentru păstrarea tradiţiilor strămoşeşti.

Perceptele moralei creştine şi practicile religioase au ocrotit sănătatea morală a poporului nostru, puritatea sa morală şi fiinţa naţională. Permanent Biserica Ortodoxă a fost apărătoare şi păstrătoare a valorilor naţionale şi a tezaurului cultural-naţional.

Prin şcoală şi Biserică s-a păstrat identitatea noastră naţională. Istoria culturii şi a vieţii spirituale a poporului nostru se regăseşte în însăşi istoria Bisericii. Împreună, şcoala şi Biserica au contribuit şi contribuie la educarea moral-creştină a poporului român.

„Biserica, spunea Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel, încetează de a mai fi „ghetoul liturgic”, ieşind cu demnitate pe arena socialului. Ea are de construit conştiinţe, suflete; se cuvine ca ea să devină mai ofensivă, oferind alternative de viaţă, având alternative caritabile implicându-se în multe întreprinderi culturale şi sociale”.

 

Sursa:

http://axa.info.ro/social/necesitatea-religiei-in-scoala/

 

Românism și Biserică

 

Universală în dogmă şi naţională în mijloacele de a întrupa dogma în viaţă, Biserica Ortodoxă e cea mai potrivită formă de creştinism pentru dezvoltarea morală şi spirituală a unui popor. Ea nu-i sileşte natura etnică, ci i-o desăvârşeşte. Pacea şi buna învoire între oameni, adică scopul ei social, se realizează prin ridicarea oamenilor la un nivel spiritual, acelaşi pentru toţi. Dar în această operă de transformare şi de omogenizare socială pe un plan superior, Biserica Ortodoxă ţine seama de toate elementele pe care natura însăşi le pune la dispoziţie. Neamul e o unitate socială naturală. Ca organizaţie militantă, Biserica porneşte de la această unitate, potrivindu-şi forma pe măsura ei. Câte neamuri sunt ortodoxe, atâtea forme naţionale creează Biserica. Această plasticitate formală o deosebeşte fundamental de romano-catolicism care, peste unităţile naturale ale popoarelor şi nevrând să ţină seama de ele, impune forma unică, universală, juridică şi rigidă a statului papal. Istoria Occidentului e plină de conflictele razboinice dintre puterea papală şi diversele naţiuni, care refuzau pe rând să adere la statul juridic universal şi căutau să-şi întemeieze state naţionale independente. Aceste conflicte durează acolo din Evul Mediu până în zilele noastre, când le actualizează într-o formă atât de răsunătoare statul hitlerist în luptă cu Vaticanul.

În ortodoxie, asemenea conflicte sunt necunoscute. Biserica Ortodoxă nu concepe un Stat juridic supranaţional, pe care sa-l impună popoarelor. În această privinţă ea nu este rigidă, ci plastică, adică se organizează după unităţile naturale ale neamului. Biserica Ortodoxă e una în dogmă şi în spirit, dar multiplă în formele de organizaţie socială. Sub acest raport, ea e cu totul apolitică, pe când romano-catolicismul are un caracter politic acuzat. Pacea pe care o urmăreşte ortodoxia nu e uniformitatea juridică a statului papal (Pax romana), ci armonia liber consimţită a diversităţilor naţionale în sfera sublimă a ecumencităţii spirituale.

Noi avem un Patriarhat ecumenic la Constantinopol. Dar faţă de el, din punct de vedere al organizaţiei formate, fiecare Biserică naţională e independentă sau autocefală. Această autocefalie se obţine cu uşurinţă când respectiva naţiune ortodoxă a ajuns la un stadiu de conştiinţă independentă. Regimul aceste e necunoscut în romano-catolicism. În locul principiului autocefal, romano-catolicismul cunoaşte compromisul concordatelor.

Din imperiul medieval, fărâmiţat prin războaiele de independenţă ale naţiunilor occidentale, statul papal e redus azi la petecul de pământ al cetăţii Vaticanului. El n-a renunţat însă la universalismul juridic. În această perspectivă, el îi revendică pe catolicii din toate statele unde trăiesc. Peste calitatea lui naturală de cetăţean naţional al statului unde trăieşte, un catolic e cetăţean al statului juridic roman. Regimul concordatelor dintre Vatican şi diferitele state naţionale unde trăiesc catolici e un compromis între putere politică şi putere politică, prin care se recunoaşte, pe plan juridic, existenţa statului papal şi dreptul lui de imixtiune înlăuntrul graniţelor statelor naţionale.

Pentru noi, ortodocşii, e greu de conceput un asemenea regim. E ca şi cum am fi odată cetăţeni ai statului românesc, iar pe deasupra cetăţeni ai Patriarhatului de Constantinopol. Dacă guvernul român, bunăoară, ar lua câteva măsuri, care n-ar stânjeni întru nimic interesele noastre religioase, dar ar stânjeni interesele politice ale Patriarhatului de Constantinopol, am primi imediat ordin să luam atitudine împotriva statului nostru naţional. E cam ceea ce se întâmplă azi între Vatican şi statul german. Pentru mentalitatea noastră ortodoxă ar fi o situaţie absurdă. Principiul de la care pleacă ortodoxia în acţiunea ei pământească e respectarea unităţii naturale a colectivităţii naţionale, a neamului. Idealul ei social de pace şi de bunăvoire între oameni îşi găseşte elementele naturale în alcătuirea omogenă a neamului: sângele comun, sufletul comun, organizaţia politică comună. Toate aceste elemente sociale naturale care alcătuiesc baza organică de la care porneşte acţiunea de spiritualizare sau de perfecţionare a ortodoxiei. Departe de a stingheri aceste elemente ale vieţii naţionale, ortodoxia le ajută să se perfecţioneze.

Tocmai din această pricină, naţionalismul, ca tendinţă de afirmare amplă şi intensă a geniului etnic, nu se găseşte niciodată în conflict cu ortodoxia. El se găseşte însă în conflict aproape inevitabil cu catolicismul: atunci când se întâlneşte cu interesele supranaţionale ale statului juridic papal. Pentru ortodoxie, naţionalismul nu e decât lucrarea firească de perfecţionare a unităţii etnice, pe care Biserica e chemată s-o spiritualizeze. Astfel, naţionalismul e regimul politic care, cultivând şi intensificând principiile de omogenitate ale neamului, convine de minune ortodoxiei, care are de ridicat această omogenitate la nivelul spiritual al dragostei creştine. Între naţionalism şi ortodoxie nu poate exista decât cea mai strânsă colaborare în vederea operei de solidarizare socială şi de înnobilare a sufletului etnic în lumina idealului creştin.

 

Sursa:

http://axa.info.ro/editoriale/rapa-robilor/romanism-si-biserica/

 

Să ne întemeiem viața doar pe învățătura Sfinților Părinți

 

Sînt unele lucruri cu care suntem de acord, cei mai mulţi dintre cei puţini, care mai vor să creadă în Dumnezeu. Aşa, de pildă, suntem de acord cu faptul că apostazia generală se adânceşte tot mai mult; imoralitatea susţinută de toate patimile, şi mai ales cele ce ţin de desfrânare, i-a cuprins aproape pe toţi; iar înghiţirea tuturor credincioşilor Ortodocşi într-o singură „religie”, avându-l drept căpetenie supremă pe papa, nu este prea departe în timp, din nefericire. De asemenea, izbucnirea unui al treilea război mondial este şi ea aproape. Într-un cuvânt, pregătirea venirii lui Antihrist se face cu multă râvnă de către toţi închinătorii la idolii lumii acesteia.

Aşadar, privim oarecum realist situaţia în care ne ducem viaţa şi vedem bine patimile şi primejdiile care vor veni peste noi. Cînd e vorba însă de soluţiile mântuitoare, aici cei mulţi dintre cei prea-puţini care vor să creadă în Dumnezeu nu mai văd cum trebuie – chipurile prin care să facă faţă tuturor acestor rele şi să le învingă. Cauza principală pentru care se întâmplă aceste lucruri stă în faptul că nu ne raportăm cu toţii, în aceeaşi măsură, la izvorul neînşelător a toate învăţăturile mântuitoare, adică la scrierile Sfinţilor Părinţi.

Pentru că – trebuie să se ştie bine, de către oricine – nici o soluţie la problemele grave pe care le avem astăzi nu este mîntuitoare dacă nu este întemeiată doar pe scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Dacă ne-am întemeia hotărîrile noastre doar pe scrierile lor, atunci încetul cu încetul, lumea ar fi poate alta. N-am sta deloc la discuţii când ar fi vorba de primirea actelor biometrice, care în final vor duce la primirea pecetei Antihristului pe mână sau pe frunte. N-am sta deloc la discuţii când ar fi vorba de a ne ruga cu ereticii – şi, în primul rând, cu papiştii. N-am mai sta pe gânduri cînd am vedea că suntem în diferite necazuri, ci am căuta să ne vedem cît mai repede şi continuu păcatele de moarte în care ne aflăm, spre a le părăsi şi a le înlocui cu faptele bune opuse lor. Dar toate cele zise mai sus rămân o utopie atît timp cît, aşa cum am mai spus, nu ne întemeiem deloc gîndirea numai pe scrierile Sfinţilor Părinţi.

Cît de trist este faptul că vin unii oameni la preoţii duhovnici cu problemele lor şi, în loc ca aceştia să-i facă să-şi vadă păcatele grave în care trăiesc, ei îi pun pe căi greşite prin faptul că le spun că sunt legaţi (că au legături), că au asupra lor blesteme din neam în neam sau că trebuie să facă diverse reţete de posturi şi rugăciuni la anumite ore, de un anumit număr de ori, cu un anumit număr de lumânări şi aşa mai departe. Cît priveşte rugăciunile şi postul, sigur că ele sunt binevenite, dar nu sub forma unor reţete ca mai sus, înţelese în chip magic. Însă trebuie să se ştie că, atât timp cât omul nu-şi vede păcatele de moarte în care trăieşte (iar astăzi trăiesc aşa aproape toţi) şi nu le părăseşte, rugăciunea şi postul puţin îl vor ajuta. Pentru că nici Dumnezeu nu-l va scoate din necazurile lui văzându-l pe preotul duhovnic că-l lasă mai departe să trăiască în păcatele de moarte din pricina cărora, în final, îşi va pierde mântuirea. Mă gîndesc câţi preoţi duhovnici (iar preoţii de mir sunt toţi duhovnici) mai întreabă la spovedanie neapărat pe toţi cei ce li spovedesc dacă nu cumva trăiesc în păcate de moarte. Întrebări de felul acesta: Nu cumva ai părăsit Ortodoxia mergînd pe la eretici? Nu cumva trăieşti necununat? Nu cumva îţi înşeli soţia/soţul? Nu cumva faci sex anormal ( precum cei din Sodoma si Gomora) ? Nu cumva cununia ta nu este validă deoarece te-ai cununat cu cineva care nu este Ortodox şi care nu s-a botezat înainte? Nu cumva te-ai cununat fiind în înrudire trupească sau duhovnicească nepermisă de canoanele Sfinţilor Părinţi? Nu cumva ai făcut sau ai fost de acord cu avorturile, inclusiv cele neştiute, care se fac azi de toată lumea prin folosirea steriletului şi a pilulelor anticoncepţionale (şi a altor metode contraceptiv/avortive)? Nu cumva ai divorţat şi te-ai recăsătorit împotriva canoanelor? Nu cumva crezi că poţi împăca trăirea în Ortodoxie cu propovăduirea evoluţionismului, cu satanismul, cu vrăjitoria, cu masoneria, cu yoga, radiestezia, bioenergetica, spiritismul, acupunctura, cristaloterapia etc.? Şi, dacă află astfel de păcate, să le canonisească şi să-i înveţe pe ucenicii lor după cum cer Sfinţii Părinţi. Dar acest lucru nu se mai poate întâmpla astăzi decît în rare cazuri, pentru că arhiereii şi preoţii nu se mai întemeiază în învăţăturile lor numai pe scrierile Sfinţilor Părinţi. Ori, dacă am vrea renaşterea duhovnicească a neamului românesc ar trebui ca tema principală a predicilor să fie despătimirea şi învăţăturile despre felul cum trebuie dus războiul duhovnicesc.

În încheiere, trebuie să ne fie limpede tuturor că – dacă mai vrem să facem ceva ca familii creştine, sau mai bine zis ca persoane individuale care am vrea să fim asemenea lui Lot în Sodoma zilelor noastre – vom putea face lucrul acesta doar rugându-ne cu luare aminte şi întemeindu-ne mereu doar pe scrierile Sfinţilor Părinţi. Şi, dacă ar fi să trimitem la cele mai importante dintre ele, acestea ar fi tâlcuirile Sfîntului Ioan Gură de Aur la Sfinta Scriptură (şi celelalte scrieri ale lui), Filocaliile şi Pidalionul.

 

Sursa:

http://axa.info.ro/editoriale/sabia-de-foc/sa-ne-intemeiem-viata-doar-pe-invatatura-sfintilor-parinti/

 

Independența României

 

Ce ni se mai potriveşte nouă, românilor, un citat celebru din Dostoievski: „O, las’ să fim umiliţi, las’ să fim obidiţi, dar acum suntem iarăşi împreună, şi las’ să se bucure acum aceşti oameni haini care ne-au umilit şi ne-au obidit!”

Oare ce anume nu am acceptat noi ca să fim împreună, să fim într-un singur stat, dar mai ales să fim liberi, să fim independenţi, adică stăpâni în Ţara Noastră? Poate că acum mulţi judecăm că eram mai uniţi cât timp existau Ţara Românească, Moldova şi Transilvania ca state separate, iar datorită stării de asediu militar, ne-am ţinut mai bine de Ortodoxie şi de cultură, decât astăzi, când avem un stat fondat de Loja Steaua Dunării în 1859, care-i dacă nu condus, atunci cel puţin manevrat de masonerie. Şi cum statul e masonic de la începuturile sale paşoptiste (asta s-a şi urmărit, să fie masonic de întemeiere), „cei de la putere” au avut tot interesul să denatureze ideea de stat. Iar în loc să protejeze şi să se sprijine pe Ortodoxie şi Neam pentru a sfinţi legătura dintre românii risipiţi pe întreg teritoriul vatrei dacice, statul a devenit un ţarc imens (de 238,391 km²) în care sunt adunaţi majoritatea românilor şi transformaţi în oi, căci instituţia conducătoare a Neamului a devenit Statul Român – un stat anticreştin şi sinucigaş faţă de propria-i structură, ducând acum pe toţi românii spre o pierzanie sigură dirijată de un comandament în care fiecare abia aşteaptă să intre, iar intrarea se face după măsura trădării de Ortodoxie şi de Neam, căci ajunge la putere cel mai dispus la compromisuri.

Deşi se spune de Biserică că e opresivă şi medievalistă, vorbindu-se de inchiziţie şi papă în mass-media incultă sau vicleană, făcându-se confuzie voită între Ortodoxie şi catolicism, trebuie să recunoaştem că Biserica nu te constrânge. Eşti liber, ori în Ea ori în afara Ei, ori cu Hristos ori fără, Dumnezeu ţi-a dat libertatea să alegi între chinul veşnic şi fericirea eternă. Diferenţa aici dintre Biserică şi Stat este că Biserica, fie cu Hristos, fie fără, te consideră OM.

Statul, fie loial sau neloial lui, te consideră OAIE, SCLAV, PLĂTITOR DE TAXE, NUMĂR şi chiar mai grav din moment ce îşi rezervă dreptul de a dicta ce e bine pentru tine. Pentru că dictonul „Statul sunt eu” s-a păstrat şi a fost perpetuat de camarilele din toată lumea. Iar ceea ce dictează Bucureştiul, şi mai nou Bruxelles-ul, este infailibil, doar suntem protejaţi de terorişti, de răufăcători, de Biserică, de Sfinţi, de copii, de Generaţia interbelică, de „bătrâni anacronici” sau de „fascişti, criminali şi intoleranţi legionari”, dar mai ales de antisemitu’ Ăla de Hristos, căci mai nou chiar şi Domnul şi Mântuitorul Nostru Iisus Hristos este antisemit în viziunea „luminaţilor” vremii.

Este clar că ne este furată libertatea de a alege, mai ales prin faptul că Statul este un sistem din care nu poţi ieşi. Statul Mondial pregătit în culise TE DOREŞTE, pe când Hristos doar te cheamă la El. Ştiţi afişul de înrolare în armata americană cu Unichiu’ Sam? Scrie „TE DORESC”. Ştiţi ce spune Hristos? „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11:28). Statul vrea cei mai buni cetăţeni, cei mai pregătiţi, cei mai supuşi, cei mai puternici, că doar nu degeaba omoară copii prin eugenie… „legală”. Hristos îi vrea pe cei mai amărâţi. Hristos ne vrea pe NOI, cei „umiliţi şi obidiţi”, şi să ne rugăm să rămânem în Cartea Mielului – tari în credinţă, căci cei ce se vor închina fiarei vor fi şterşi din Cartea Mielului (Apoc. 13:8).

Dar din neştiinţă şi obidinţă am acceptat o soluţie lumească şi neduhovnicească de la apariţie, chiar antihristică dacă luăm în calcul măsurile anticlericale (secularizarea averilor mănăstireşti şi exilarea ierarhilor care nu agreau noua conducere masonică): Statul român modern.

Scurt istoric

Pe fondul căderii Imperiului Otoman, România a intrat în Războiul de Independeţă prin declaraţia de la 9 mai 1877. O idee excelentă, dar Statul român masonic a folosit-o cu un alt scop: eliberarea de sub tirania otomană care nu ataca Ortodoxia, România fiind singura ţară tributară Porţii pe teritoriul căreia nu s-a contruit nicio moschee, iar Biserica a mers înainte în ciuda problemelor financiare. Eliberării îi va urma un lung şir de mijloace de supunere piramidei de la Paris, adică spiritului antihristic al Revoluţiei Franceze, primul fiind articolul 44 al Tratatului de la Berlin (13 iunie – 13 iulie 1878) care prevedea: „În România, deosebirea credinţelor religioase şi a confesiunilor, nu va putea fi opusă nimănui ca un motiv de excludere sau de incapacitate în cea ce priveşte bucurarea de drepturi civile şi politice, administrarea în sarcini publice, funcţiuni şi onoruri, sau exercitarea diferitelor profesiuni şi industrii în orice localitate ar fi (…)”, adică încetăţenirea a 500.000 de evrei, care a fost primul pas spre crearea unui Babilon în România.

Prin articolul 5 din Tratatul de la San Stefano, Poarta recunoştea independenţa României, „dar până la încheierea unui contract direct între Turcia şi România, cetăţenii români se vor bucura de toate drepturile care sunt prevăzute de alte puteri europene.” Iar „alte puteri europene”, au ajuns să hotărască pentru noi la Berlin, unde România nu a fost participantă la discuţii, ci doar observatoare, fără drept de a interveni, deşi, fără aportul ei la război, Imperiul Otoman nu ar fi fost înfrânt. De atunci încoace, „puterile europene” hotărăsc pentru noi, nu doar în culise, ci şi pe hârtie…

Şi cum trebuia perpetuată distrugerea Neamului Românesc, că nu ar fi fost de ajuns păcile şi tratatele dezavantajoase, s-a încercat comunizarea României în 1919. Dar în timp ce armatele roşii stăteau în coasta proaspăt reîntregitei Românii, un tânăr de doar 19 ani cu o gaşcă de colegi au început să se antreneze în pădure, cu arme adunate după război, împotriva trupelor sovietice. De la acele antrenamente considerate de unii „bravadă”, acelaşi târăr a creat cea mai mare organizaţie anti-comunistă din istoria omenirii, care în momentul ei de glorie în 1937 număra un milion de români. Dar cum purtătorul duhului lui antihrist „stă la pândă în ascuns cu cei bogaţi ca să ucidă pe cel nevinovat; [iar] ochii lui spre cel sărac privesc” (Ps. 9:28), căci tânărul acela chiar era sărac, a fost pândit de antihriştii interbelici şi ştrangulat, apoi împuşcat ca să i se însceneze evadarea şi ars cu acid sulfuric, iar ca să nu fie de găsit trupul lui, au mai şi turnat „bogaţii” o placă de beton. Ideea este că tânărul acesta a reuşit să întârzie comunizarea României cu aproape 30 de ani. De aceea, capii neîncoronaţi ai lumii l-au făcut mare criminal şi antisemit, într-o încercare, perversă am spune, de a-i păta memoria (încă – din nefericire pentru ei) vie pentru noi.

Din 1945-48 până în 1989 este aproape o jumătate de veac de dominaţie comunistă, timp în care oculta de la Moscova a beneficiat de aparatul artificial denumit generic când RPR, când RSR România. În acest răstimp, au murit peste 300.000 de tineri care astăzi au moaşte şi izvorăsc mir, dar care cică nu pot fi canonizaţi pentru că au fost legionari, de parcă legionarismul este un păcat de moarte, precum apostazia, care te face mai rău decât un eretic. Şi e foarte grav să canonizezi „nişte legionari”, în condiţiile în care deja Iosip Broz Tito este „sfânt” la catolici, iar tătucu-Stalin, ucigaşul a peste 250 de MILIOANE de oameni este propus cu dosar la Moscova, spre canonizare.

Dar să revenim la problema statală, căci în 45 de ani de comunism în care ni s-a creat special, bine şi demult planificat un „ţarc” concentraţionist, am fost spălaţi pe creier (a nu ştiu câta oară). Acum, după ’89, ni se spune despre cât de mult ne apăsa regimul, câte restricţii ne impunea, câţi ierarhi şi preoţi sau fost securişti, ba chiar legionaro-homosexuali, pentru a denigra Biserica Ortodoxă şi a aduce în noi duhul lui mamona. Căci acum avem „libertate”, iar „libertate” înseamnă fă ce vrei, cum vrei şi unde vrei: ia credite, ia-ţi casă, maşină etc etc, doar e democraţie, frate! Foarte frumos, Tu, Stat român, să îmi dai această „libertate”, mincinoasă de fapt, căci nu mi-ai spus că de fapt înseamnă… robie? Dacă eşti rău cu mine, eu de ce să te mai ascult? De ce să nu ascult de Hristos care îmi zice scurt: faci ce vrei, eşti liber, dar îţi zic că dacă nu îmi urmezi mie vei avea numai probleme – chinuri şi iadul veşnic, iar dacă îmi vei urma vei ajunge în Rai, căci am spus: „luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.” (Matei 11:29-30) Iar cum „pomul este bun şi rodul lui e bun, ori spuneţi că pomul e rău şi rodul lui e rău, căci după roadă se cunoaşte pomul” (Matei 12:33), iată că acum culegem roadele: cei credincioşi statului sunt sclavi îndatoraţi de viaţă (15, 20, 30 de ani – ca la puşcărie), servind cămătăriei organizate, iar cei credincioşi lui Hristos, sunt liberi, fără griji, fără riduri, fără credite, fără firme de recuperări care să îi urmărească şi aşa mai departe… căci libertatea lui Hristos constă în Adevăr şi simplitate – el are doar Evanghelia, nu are tratate, comisii, decrete, ordonanţe de urgenţă sau jocuri lingvistice. Libertatea lumii şi a statului acesta supus fiarei, după cum văd acum şi cei care „nu le au cu Biserica”, constă în minciună, viclenie şi bani. Aşa că ei încep să părărească SISTEMUL şi să vină la Hristos, care doar a chemat, nu a obligat. Pentru că oamenii caută libertatea adevărată, şi o vor afla dacă o vor căuta unde trebuie.

„Consfinţirea” în numele fiarei a Uniunii Europene: Tratatul de la Lisabona

Acum câţiva ani, Vladimir Bukovki, care pentru „lume” părea un dizident nebun, dar astăzi împlinidu-se profeţia lui nemaifiind luat în derâdere, se întreba: „Mai exact, ce este UE? Poate prin a examina Rusia Sovietică putem obţine răspunsul. URSS era condusă de 15 oameni care nu erau aleşi, se desemnau reciproc şi nu răspundeau faţă de nimeni. UE e condusă de 2000 de persoane în acelaşi mod, care se întâlnesc în secret, nu răspund faţă de nimeni şi pe care nu îi putem destitui din funcţie. S-ar putea spune că UE are un parlament ales. Păi şi Uniunea Sovietică avea un parlament, anume Sovietul Suprem. Se aplica ştampila exact ca pentru Parlamentul European, iar timpul la microfon e limitat pe grup ajungând cam la un minut pentru fiecare euro-parlamentar. În UE sunt sute de mii de eurocraţi cu salarii imense şi mulţi servitori şi nenumărate privilegii, imunitate pe viaţă de la orice fel de persecutare care e pur şi simplu dusă mai departe de la un post la altul indiferent că au făcut sau nu treabă. Nu este asta exact ceea ce făcea Uniunea Sovietică? Aceasta a fost creată cu forţa şi de multe ori prin ocupaţie militară. UE nu e creată utilizând armata dar tot cu forţă şi prin abuzuri economice. Pentru a continua să existe, URSS s-a extins. În momentul în care s-a oprit extinderea a început colapsul. Şi eu cred că acelaşi lucru este adevărat despre UE. Scopul URSS a fost să creeze o nouă entitate istorică, poporul sovietic. Şi că noi trebuie să ne uităm naţionalităţile şi tradiţiile şi obiceiurile popoarelor noastre. La fel, UE nu doreşte să fiţi români sau bulgari, ci o nouă identitate istorică, să fiţi cu toţii europeni! Să vă suprimeze toate sentimentele naţionale şi să trăiţi ca o comunitate multinaţională. După 73 de ani acelaşi sistem în URSS a rezultat în mai mult conflict inter-etnic decât oriunde în lume. În uniunea Sovietică, unul din scopurile principale a fost distrugerea statului naţional. Şi asta este exact ceea ce face UE acum. Bruxelles-ul absoarbe statele naţionale ca acestea să nu mai existe. Corupţia era construită în sistemul sovietic de sus până jos. Şi tot aşa este şi în UE. Aceeaşi activitate de corupţie pe care am văzut-o în fosta Uniunea Sovietică, a înflorit în UE. Cei care i se opun sau o dezvăluie sunt aduşi la tăcere sau pedepsiţi! Nimic nu se schimbă. În URSS avem gulagul. Eu cred că avem un gulag şi în UE! Un gulag intelectual care se numeşte „politically corect”. Când cineva încearcă să spună ce gândeşte, iar ideile sale diferă de cele oficiale, atunci este ostracizat! Acesta este începutul gulagului, începutul pierderii libertăţii tale! În URSS ne-au spus că avem nevoie de un stat federal pentru a evita războiul. În UE fac exact acelaşi lucru! Pe scurt, e aceeaşi ideologie, UE este vechiul model sovietic prezentat în ambalaj vestic. Dar repet, la fel ca URSS, UE are în interior seminţele propriului colaps. Din păcate, când se va prăbuşi, şi se va prăbuşi, va lăsa în urmă distrugeri masive şi vom fi lăsaţi cu mari probleme economice şi etnice. Vechiul sistem sovietic a fost incapabil de reformă, la fel este şi UE. Dar există o alternativă la a fi conduşi de cei 2000 de oficiali auto-desemnaţi de la Bruxelles. Alternativa se numeşte INDEPENDENŢĂ. Nu trebuie să accepţi ce au planificat ei pentru tine! Până la urmă nu uitam nimeni nu ţi-a pus vreodată întrebarea dacă vrei să intri în UE! Eu am trăit în viitorul tău şi nu a funcţionat!”

Iar pecetluirea planurilor este Tratatul de la Lisabona, pregătit din 2007 şi intrat în vigoare pe 1 decembrie 2009, culmea, de Ziua Naţională. Tratatul de la Lisabona a fost creat ca o colecţie de amendamente care corectează tratatele anterioare – TEU (Tratatul pentru o Uniune Europeană) şi TFEU (Tratatul de funcţionare al Uniunii Europene).

Principalele probleme prin care se face pasul spre Guvernul Mondial sunt:

1. Desfinţarea graniţelor: „Art. 2, p. 2: Uniunea oferă cetăţenilor săi un spaţiu de libertate, securitate si justiţie, fără frontiere interne, în interiorul căruia este asigurată libera circulaţie a persoanelor, în corelare cu măsuri adecvate privind controlul la frontierele externe, dreptul de azil, imigrarea, precum si prevenirea criminalităţii si combaterea acestui fenomen.”

2. Art. 2, partea A, paragraful g) cuvintele „piaţa comună” se înlocuiesc cu „piaţa internă”; Piaţa economică nu mai este o platformă comună, împărţită între mai mulţi membri, pe baza unor acorduri economice, că de aceea i se şi spunea comună. Acum este piaţa internă a unei uniuni de state, fără graniţe, cu liberă circulaţie şi monedă unică.

3. Tratatul de la Lisabona va mări ponderea statelor puternice din UE. Ponderea de vot a Germaniei va creşte de la 8% la 17%, iar ponderile Marii Britanii, Franţei si Italiei vor creşte de la 8% la 12%.

4. UE va putea impune noi taxe cetăţenilor europeni, fără modificări ulterioare ale tratatelor în vigoare (Art.311 TFEU), cum este „taxa europeană” sau „taxa pe aerul respirat”.

5. Tratatul de la Lisabona : Este constituţia unui stat federal şi înlocuieşte constituţiile şi legile statelor membre. România nu mai există!!! Uniunea a devenit o entitate politică superioară celor 28 de state membre şi poate semna tratate internaţionale (Art. 1 şi 47 din TEU; a se vedea şi Declaraţia 17). Ţarile membre nu îţi vor mai putea numi comisarii europeni, ramanand la decizia „Sovietului Suprem”, adică a preşedintelui Comisiei Europene cine va fi comisar şi cine nu, exact cum erau acordate funcţiile de comisari sovietici sau guvernatori în Imperiul Roman.

6. Suntem cetăţeni ai UE şi suntem fortaţi să ne supunem autorităţii nedrepte a Uniunii Europene (Art. 311 TFEU), iar Curtea Europeană de Justiţie va avea puterea de a decide care sunt „drepturile” noastre în calitate de cetăţeni europeni – Cartea Europeană a drepturilor fundamentale (Art.6 TEU), precum dreptul la a ucide copii în pântece, dreptul la sinucidere, dreptul la libertate sexuală, dreptul la pedofilie ş.a.m.d.

7. Ca totul să fie serios, UE s-a militarizat, deja existând celebrul Eurocorps – armata Uniunii, prin cerinţa statelor membre de a-şi îmbunătăţi progresiv capacităţile militare, mai puţin România, căci poate vor avea cazuri de genul Sf. Gheorghe sau Sf. Dimitrie (Art. 42, p. 3 TEU).

8. Hermann van Rompuy (aţi auzit de el?) este preşedintele Uniunii, ales de cei 28 de prim-miniştri din ţările UE, pe o perioada de 5 ani, fără ca nou să avem ceva de spus (Art. 15, p. 5 TEU).

9. La partea B. Modificări specifice, găsim aliniatul 10: La cel de-al doilea considerent, cuvântul „ţări” se înlocuieste cu „state” si în cadrul ultimului considerent din preambul, cuvintele „AU DECIS crearea unei COMUNITĂŢI EUROPENE şi au desemnat…” se înlocuiesc cu „AU DESEMNAT…”. Au înlocuit ţări cu state, deoarece ţara reprezintă o formă de organizare omogenă, cu un anumit specific naţional. Dicţionarul Explicativ al Limbii române ne dă definiţia mai exactă: ŢÁRĂ, ţări, s.f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ şi politic într-un stat. Deci statul este o formă de organizare politico-teritorialo-administrativă a unei ţări. Asta ne şi spune DEXul: STAT2 ~e n. 1) Instituţie politico-administrativă a societăţii în frunte cu un guvern şi cu organele acestuia, cu ajutorul cărora se asigură funcţionarea vieţii sociale pe un anumit teritoriu. Dacă ţara este locuită de un popor, statul asigură funcţionarea (sau nefuncţionarea) vieţii sociale pe un anumit teritoriu, care poate include mai multe popoare, cum a fost de pildă URSS-ul şi tinde în acest moment să fie şi Uniunea Europeană. Înlocuirea cuvintelor „AU DECIS crearea unei COMUNITĂŢI EUROPENE şi au desemnat…” cu un simplu „au desemnat” ne arată că statele (mai corect, ţările) nu au decis crearea unei Comunităţi Europene. Dacă nu ele, atunci cine a decis? Cei care au decis vor şi reducerea puterii parlamentelor naţionale precum şi întâietatea deciziilor Curţii Europene de Justiţie, legea europeană fiind deasupra legii româneşti (Art.79 TFEU), iar Uniunea are puterea de a reglementa investiţiile străine (Art.206-7 TFEU) si Curtea de Justiţie puterea de a impune armonizarea taxelor indirecte (Art.113 TFEU).

Din păcate, căci altfel nu era planul complet, tratatul va putea fi amendat, ceea ce va permite ca mai multe puteri să fie transferate către Uniune, fără vreun nou tratat şi fără referendumuri (Art. 48 TEU).

„Zeul” Jose Emanuel Barosso, comunist maoist în tinereţe, care a devenit un „model” de „democraţie” promovat în şcolile din România, declara la Strasbourg, pe 10 iulie 2007, în timpul dezbaterilor pentru formularea Tratatului de la Lisabona, următoarele:

„Pentru oamenii obişnuiţi (doar pentru bieţii oameni obişnuiţi, ca noi, nu implicaţi în astfel de treburi murdare – n.m.) se va înţelege că Uniunea Europeană este cum a fost şi până acum, nu un super-stat, nu Statele Unite ale Europei în modul în care avem SUA. În acelaşi timp [se va înţelege că] nu suntem o organizaţie internaţională ca NATO, OSCE sau Consiliul. Suntem de fapt o construcţie foarte specială, unică în istoria omenirii. Nu am avut niciodată o astfel de organizaţie sau creaţie instituţionalizată unde avem ţări libere care sunt unite şi s-au decis să lucreze cu un anumit grad de cooperare, ba chiar integrare (una într-alta, în absolutul Revoluţiei Franceze – n.n.). Dimensiunea europeană este indispensabilă în trecereaa de la local la global. […]Este evident că astăzi dimensiunea naţională nu mai este îndeajuns. Dacă vrei să combaţi schimbarea de climă, dacă vrei să produci vreo schimbare nu poţi opera singur la nivel naţional. Avem nevoie de mai mult decât atât. Avem nevoie de dimensiune europeană! […] Câteodată îmi place să compar Uniunea Europeană cu o creaţie pentru organizarea imperiilor. Da, a imperiilor! Pentru că avem imperii dimensionale. Dar este o mare diferenţă. Imperiile de obicei erau create prin forţă, cu un centru care impunea o dictatură, o voinţă asupra tuturor, iar acum avem ceea ce autorii numesc primul impreiu non-imperial. Avem după dimensiune 28 de ţări care s-au decis întru totul (au decis doar politicienii, noi nu am decis nimic – n.n.) să lucreze împreună, să îşi extindă suveranitatea, dacă vreţi să utilizăm acest concept de suveranitate (adică dizolvarea suveranităţii statelor naţionale, pentru a instaura o suveranitate unică – n.n.). […] Eu consider că este o construcţie extraordinară şi că ar trebui să fim mândri de ea. Cel puţin, noi, cei din Comisie suntem mândri.”

Şi cu toate acestea, avem o scăpare: Hristos! „Căci şi din cei şchiopi voi face un rest şi din cei ce au fost împovăraţi, un neam puternic, şi Domnul va împărăţi peste ei în muntele Sionului, de acum şi până în veac!” (Miheia 4:7), adică din cei „umiliţi şi obidiţi”, din noi, dacă ne vom păstra credinţa, Hristos ne va duce (repet, dacă vom rămâne credincioşi) în Israelul cel veşnic, în Rai, în „super-statul” duhovnicesc multinaţional (doar Apocalipsa vorbeşte de judecarea neamurilor) şi hristocentric în care „cei nelegiuiţi se astâmpără şi cei împovăraţi se odihnesc” (Iov 3:17), care se opune oricărui plan lumesc al slujitorilor lui antihris cărora le spune că „voi sunteţi din cele de jos; Eu sunt din cele de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta (Ioan 8:23), căci „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici” (Ioan 18:36). Doar Hrisos este „Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul” (Apoc. 1:8), iar „atunci [la Judecata de Apoi] va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui.”

Nu mai căutaţi soluţii lumeşti! Unica soluţie este trăirea în Ortodoxie a fiecăruia, pentru trăirea în Ortodoxie a Neamului: învierea noastră în numele Domnului Nostru Iisus Hristos! Pocăinţa fiecăruia pentru pocăinţa Neamului!

„O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi?” (Matei 17:17)

 

Sursa:

http://axa.info.ro/politica/independenta-romaniei/

 

Ca toți să fie una

 

Cea mai înaltă calitate a omului este de a fi chip al lui Dumnezeu după mărturia Revelaţiei dumnezeieşti. (Facere 1,27).

Cea mai mare dovadă a iubirii Prea Sfintei Treimi pentru om este nu doar crearea omului, ci mai ales mântuirea lui prin întruparea Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt din Fecioara Maria, săvârşită prin moartea şi Învierea Lui, a Dumnezeului-Omului şi prin fiinţarea Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Nimic nu-şi doreşte Mântuitorul Iisus Hristos decât mântuirea oamenilor. Mântuirea veşnică a tuturor (I Timotei 2,4).

Şi-I doreşte pe toţi făcuţi după chipul Său veşnic să fie asemenea Lui, veşnic întru Împărăţia Sa, pregătită de la întemeierea lumii. Relaţia dintre Persoanele Prea Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt este comuniunea.

Tatăl din iubire comunică întreagă firea Sa (păstrând-o pentru Sine întreagă) Fiului prin naştere mai înainte de veci şi Duhului prin purcedere (Ioan 14,16; Ioan 15,26). Fiul mărturiseşte pe Tatăl şi pe Duhul Sfânt această comuniune treimică este mai presus de cuvânt şi de gând, este inefabilă şi veşnică. Din iubirea Prea Sfintei Treimi s-a născut lumea văzută şi nevăzută.

Această iubire intratreimică se comunică prin harul dumnezeiesc, tuturor. Din mila Ei fiinţează şi potrivnicii Ei, diavolii. Din mila ei trăiesc necredincioşii şi rău credincioşii. Mila Ei este însăşi Înpărăţia cerurilor pentru care a fost gândit şi creat omul, desigur zidit după chipul Prea Sfintei Treimi.

În virtutea calităţii de chip al lui Dumnezeu, omul are vocaţia comuniunii şi a iubirii întru adevăr. Adevărul este Hristos, Dumnezeu Omul, Capul Bisericii, Care S-a răstignit din iubirea pentru umanitatea căzută în păcat. Omul doreşte să se comunice şi-şi comunice gândul şi inima celorlalţi. Singurătatea este iadul. Opusul iadului este Biserica, adică umnanitatea răscumpărată cu scump sângele Dumnezeu-Omului, Iisus Hristos. Viaţa Bisericii, Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească este după chipul Prea Sfintei Treimi, este viaţă de comuniune. Biserica este plină de Treime, este creaţia Prea Sfintei Treimi pentru mântuirea omului. În Biserică omul întâlneşte pe Dumnezeu dar şi pe celălalt. Numai şi Hristos şi Biserica unesc oamenii lăuntrice nedefinite(?). numai Biserica Dreptmăritoare Îl are pe Hristos întreg cu toată slava, fiind organism viu dumezeiesc omenesc în care se pregăteşte mântuirea omului. Numai prin şi în Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească avem nădejdea şi mântuirea. Ştim pe cine cuprinde Biserica, nu ştim până unde se întinde Ea. Virtual Biserica Dreptslăvitoare îi cuprinde pe toţi oamenii. Nu toţi răspund imediat la chemarea Mirelui şi a Bisericii Lui. Concret cei botezaţi în numele Prea Sfintei Treimi, care mărturisesc dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos, care primesc Tainele Bisericii cu credinţă şi cu dragoste sunt mădulare taine ale Bisericii, trupul tainic al Domnului. Biserica este Una pururea pâna la sfârşitul veacului. Este Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ Care Se desăvârşeşte cu adevărat întru Împărăţia Cerească. Unitatea Bisericii, sfinţenia Ei nu sunt afectate de păcătoşenia sau lepădarea unora dintre mădularele Ei. Unitaea ei este ontologică, ţine de Capul Ei, singurul Domn şi Mântuitor: Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl, amin.

Unitatea Ei este indistructibilă, chiar dacă majoritatea membrilor ei ar părăsi-o prin păcătuire, directă sau implicită. Nu poate exista un Cap cu mai multe trupuri. Ar fi o monstruozitate. Dorinţa cea mai mare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos este, a fost înainte de Patima Sa cea de bunăvoie, ca Biserica Sa să rămână Una. Cămaşa pentru care s-au aruncat sorţii, deci a rămas nesfâşiată, a închipuit unitatea Bisericii până la sfârşitul veacurilor. Şi va rămâne una până la sfârşit, chiar dacă numeric va fi mai mică: „Nu te teme turmă mică, căci vouă vi s-a dat împărăţia cerurilor”.

Biserica şi lumea păcatului sunt într-un război continu, de neîmpăcat. Biserica vrea să-i aducă pe toţi, prin pocăinţă şi viaţă duhovnicească plăcută lui Dumnezeu, pe toţi oamenii, pe toţi cei căzuţi. Are dragoste şi înţelegere faţă de toţi, dar are multă intoleranţă faţă de cei potrivnici care cu cugetarea lor trupească, lumească caută să-şi facă ucenici şi prozeliţi. Aşa s-au născut bisericile mincinoase. Adunări de oameni şi comunităţi care s-au îndepărtat de învăţătura sănătoasă a Mântuitorului Iisus Hristos, a Dumnezeieştilor Apostoli, a Sfinţilor Părinţi. Aceste adunări sunt creaţii şi opere ale celui viclean care urăşte de moarte Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.

Tatăl urâciunii a creat, prin mândrie, neascultare şi interese pământeşti aceste pseudo-biserici, lipsite de harul mântuitor, care înţeală pe cei ce vor să se înşele cu unamismele şi filosofiile lor. Acestea au înlocuit cuvântul lui Dumnezeu cu cuvântul căzut al oamenilor, pervertind după mintea lor întunecată Adevărul cel mântuitor, pervertind adevărata lege a lui Dumnezeu, răstignindu-L pe Domnul nostru Iisus Hristos iarăşi.

Catolicismul, protestatntismul, iudaismul, religiile orientale, sectele, masoneriile şi „iniţierile harismatice” şi ereziile condamnate de Biserică şi de Sinoadele Ecumenice şi Locale nu au nimic în comun cu duhul şi cugetarea învăţăturii bisericeşti neîmpărţite şi nedespărţite, neamestecate şi neschimbate, asemenea firilor dumnezeiască şi omenească a Mântuitorului Iisus Hristos. Biserica are rânduieli clare pentru cei care se întorc de la rătăcire la dumnezeiasca ortodoxie.

Dragostea sfinţilor faţă de Biserică s-a manifestat prin jertfa lor pentru păstrarea dreptei cedinţe atacată de lupii necruţători ai ereziilor de tot felul.Istoria Bisericii Ortodoxe Universale şi Româneşti este plină de astfel de pilde până în ziua de astăzi.

Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească nu recunoaşte tainele ereticilor. Nici botezul lor, nici hirotonia lor nici împărtăşania lor, nici maslul şi nici confirmarea lor. Nici una din „învăţăturile” sau „sfinţii” eretici nu sunt recunoscute de Biserică.

Sigur, există şi în Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească membri cu cugetare eterodoxă, cu viaţă duhovnicească îndoielnică, cu „puncte de vedere”, pogorăminte care nu consună cu cele ale Bisericii. Vocile lor nu au valoare decât pentru cei asemenea lor. Pe aceste voci ereziarhe le închide Capul Bisericii, prin vasele Sale cele alese şi plăcute la vremea rânduită. Sunt voci şi mădulare căzute prin cugetarea proprie. Biserica ortodoxă nu practică ecumenismul ci face misiune, adică propovăduieşte pe Mântuitorul Iisus Hristos şi învăţătura Lui – aceiaşi cu a apostolilor şi tuturor sfinţilor, aşa cum este, şi-i ajută pe cei credincioşi să dobândească, prin Sfintele Taine haina de nuntă de la nunta Fiului de Împărat, adică curăţia vieţii şi a cugetării.

Rugăciunea Dumnezeu-Omului din Ghetsimani ca toţi să fie una se împlineşte în cei care – prin şi în Duhul Sfânt – cred şi mărturisesc drept, Unitatea de înţelegere, de cuget, de simţire. Este un dar al Duhului Sfânt şi se dă celor care se roagă cu stăruinţă şi cu pocăinţă neîncetată. Toţi să fie una, toţi să fie drept credincioşi, toţi să fie ortodocşi în duh şi în faptă, toţi să fie întru sfinţenia vieţii, toţi să fie în aceiaşi învăţătură, împlinind toate poruncile, toţi să fie întru iubire şi în Adevăr. Învăţătura cerească a Domnului nostru Iisus Hristos nu se negociază. Învăţătura Bisericii Ortodoxe nu are nevoie de aggiornamente. Ortodoxia are totul, nu-I lipseşte nimic. Ea doar mărturiseşte pe Hristos şi voia Lui. Nu are nevoie de ecumenisme şi umanisme, nu dă aurul curat al învăţăturii Sale pe tinicheaua învăţăturilor omeneşti. Ortodoxia rămâne în veci inconfundabilă, smerită şi demnă, mereu răstignită, mereu biruitoare pentru că e dumnezeiască, e cel mai mare dar făcut întregii umanităţi. Prin ea umanitatea se salvează de la pieirea sufletească şi pământească – dar trebuie să şi vrea acest lucru. Unitatea nu e un amestec de învăţături, nu e un mixtum compositum, nu e o construcţie omenească babilonică – ci este un dar care trebuie păstrat cu orice preţ, până la sacrificiul suprem.

E o mare minciună să se spună şi să se creadă că sunt mai multe biserici, cu frânturi de adevăr şi că, prin urmare, „trebuie să luptăm pentru a ajunge la unirea bisericilor”. Unirea „bisericilor” nu poate să însemne cât venirea tuturor la dreapta cunoaştere a lui Dumnezeu şi o face Dumnezeu şi de aceea trebuie să ne rugăm dimpreună cu Biserica pentru ca toţi oamenii să ajungă la unirea înţelegerii şi a trăirii în Duhul Sfânt şi în Biserică. Nu simpozioanele îi vor ajuta pe oameni să-L cunoască pe Dumnezeu şi Biserica Lui, ci rugăciunea unită cu dragostea, cu smerenia şi cu postul. E nevoie de multă rugăciune chiar şi pentru cei din interiorul Ortodoxiei, întru cât există mulţi ortodocşi cu cugetare şi trăire lumească, cu cugetare străină de Ortodoxie. Mai întâi toate acestea trebuie să fie una în cugetare, una în asceză, una în simţire. La oameni e cu neputinţă aceasta, la Dumnezeu totul e cu putinţă. Adică, de voiesc cu adevărat mântuirea toţi catolicii, protestanţii, hinduşii, evreii, baptiştii, penticostalii, adventiştii, evangheliştii, copţii, armenii, nistorienii, toţi cei ce alcătuiesc de fapt „creştinismul antihristic”, să vină la dreapta credinţă, căci ei nu sunt nici creştinaţi. Dacă acest lucru nu se întâmplă, nu e vina Mântuitorului sau a Bisericii, ci se împlineşte cuvântul care zice: „Mulţi chemaţi, puţini aleşi” (Matei 22,14).

Încercările de a scoate din Rânduiala Dumnezeieştii Liturghii ecteniile pentru cei chemaţi, reprezintă un act de amăgire, sugerând că eterodocşii ar fi foarte aproape de ortodocşi sau chiar ortodocşi, în felul lor. Realitatea arată că multe suflete sincere născute şi botezate în cercul eterodocşilor caută să îmbrăţişeze Ortodoxia. Fie şi pentru câteva suflete sincere, ecteniile pentru cei chemaţi să rămână neclintite, după rânduiala şi voia Dumnezeieştilor Părinţi. Va fi o turmă şi un păstor, va fi o turmă mică, dar în ea e loc pentru cei puţini care vor să se mântuiască. Neavând viaţă sfântă, nefiind făcători de minuni, nefiind plini de Duhul Sfânt nu avem dreptul să umblăm la rânduielile Bisericii, nimeni nefiind mai presus de Ea. E nevoie pentru unii păstori şi pentru unii păstoriţi ortodocşi de o redobândire a cugetului şi vieţii autentic bisericeşti, de o conştiinţă ecclesială vie aşa cum aveau Sfinţii Părinţi, şi de o delimitare în slujire de ceilalţi care sunt în afara Ortodoxiei. Nu se pot asimila gradele ierarhice ale celorlalte denominaţiuni cu gradele ierarhice ortodoxe decât ca urmare a unei gândiri lumeşti decăzute sau la porunca sinagogii satanei. Mântuitorul Iisus Hristos cu Biserica Lui, cu Maica Sa, cu Apostolii Lui, cu mucenicii şi cuvioşii şi mărturisitorii Lui ne izbăvesc de fraţii cei mincinoşi strecuraţi între noi. Cei dreptslăvitori, cei încercaţi, cei plăcuţi Lui pătimesc cu smerenie pentru Cel Ce a pătimit pentru noi şi a înviat a treia zi după Scripturi.

Să ne rugăm şi noi ca să fim părtaşi la darul de a fi una în cele sfinte, având aceleaşi simţiri şi simţăminte ca în Mântuitorul Iisus Hristos, ca în Apostolii Lui (fără Iuda), ca ale Maicii Domnului, ca ale tuturor sfinţilor. Cine vrea să înţeleagă,  înţeleagă! Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multă este în ceruri! Şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit!

 

Sursa:

http://axa.info.ro/editoriale/cetatea-crestina/ca-toti-sa-fie-una/

 

Realitatea conspiratiei

 

 

In varianta PDF :

protocoalele-inteleptilor-sionului

 

 

 

Din cugetarile lui Petre Tutea

petre-tutea-17638

  • O babă murdară pe picioare, care stă în fata icoanei Maicii Domnului în biserică, fată de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare asa, dihor.
  • Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba.
  • Eu nu detest burghezia. Eu m-am lămurit că un om care vrea să fie bogat nu este un păcătos. Spunea odată un preot bătrîn: Circulă o zicală că banul e ochiul dracului. Eu nu-l concep ca ochiul dracului, eu îl concep ca pe o scară dublă. Dacă-l posezi, indiferent în ce cantităti, si te misti în sus binefăcător pe scară, nu mai e ochiul dracului. Iar dacă cobori, atunci te duci cu el în infern, prin vicii, prin lăcomie si prin toate imperfectiile legate de orgoliu si de pofta de stăpîn.
  • Eu sînt iudeocentric în cultura Europei, căci dacă scoti Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumet tragic. Fără Biblie, europenii, chiar si laureatii premiului Nobel, dormeau în crăci. Stiinta si filozofia greacă sînt foarte folositoare, dar nu sînt mîntuitoare. Prima carte mîntuitoare si consolatoare pe continent – suverană – e Biblia.
  • Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria.
  • Un filozof care se zbate fie să găsească argumente pentru existenta lui Dumnezeu, fie să combată argumentele despre inexistenta lui Dumnezeu reprezintă o poartă spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Cînd îl întreabă Moise pe Dumnezeu: Ce să le spun ălora de jos despre Tine? – Dumnezeu îi spune: Eu sînt cel ce sînt.
  • În fata lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul.
  • Francmasoneria doreste puterea cu lozinci democrate. Nu sînt religiosi, au o singură religie: propria lor doctrină. Pe dusmani îi anulează social. Au o structură supranatională, deci sînt antinaturali. Toti cei care aspiră la unitatea speciei om anulează principiul competitiei între popoare; anulează însusi principiul civilizatiei moderne, născută prin luptă.
  • În fata lui Dumnezeu nu există genii, Dumezeu lucrînd nu cu genii, ci cu oameni.
  • Aparitia unui mare gînditor e pentru creier ca o baie pentru un om care a muncit, a asudat, s-a murdărit si se spală. Gîndirea este o ”spălare” a creierului. Asta mă face cîteodată să cred că gîndirea nu e din creier si că acest creier e numai un sediu… De ce gîndirea nu e produsă de creier, care e numai un sediu? Fiindcă n-o produc toate creierele. Dacă inteligenta ar fi produsul creierului, atunci între Goethe si nea Ghită n-ar mai fi nici o diferentă.
  • Nu stiu de ce gluma asta de-a face istorie se practică atît de mult. Dacă ai cultul istoriei, ai cultul aparitiei si disparitiei; e consolator acest joc? Istorismul, adică perspectiva istorică asupra vietii si lumii, a dus în cimitir. Ne înecăm în istorie. Pentru că istoria nu te învată numai să faci ceva, ca popor; cu istoria tot ce însemnezi în interiorul unui popor devine discutabil prin faptul că nu poti, la infinit, să lucrezi la facerea ta, ci dispari si apare altcineva care, chiar dacă nu te înlocuieste, te prelucrează. Si dacă nu poti iesi din devenire, nu poti scăpa de tristete; tristetea metafizică e fructul devenirii. Sînt prosti istoricizanti care se consolează prin devenire. Devenim mai civilizati, nu? Sau mai culti… Adică murim ca si caprele, numai că e mare lucru că există Kant, Descartes, există Newton, mă rog, atîtia mari creatori de cultură, si există si făuritorul de religie, Hristos – dar nu ne interesează!
  • Nu e om, Kant. N-a reusit să fie om cu toată stabilitatea lui. Iar badea Gheorghe, care se sincronizează cu clopotele de la biserică, e laureat al premiului Nobel pe lîngă Kant.
  • Libertatea eu o asemăn cu o frînghie agătată de undeva, de sus. Te poti urca pe ea la cer, participînd la actul mîntuirii tale crestine, sau poti să cobori în întuneric. Bipolaritatea libertătii. După crestini, libertatea este vehicolul cu care poti să cobori în întuneric, dacă esti vicios. Infractorii sînt primitivii actuali, pentru că ei nu sînt adaptabili la morala zilnică si o calcă fiind liberi. Am învătat la închisoare că omul e un animal stupid, deoarece confiscă libertatea semenilor săi. Tiranul e un om absurd si lipsit de rusine. Nu îi e rusine să îsi chinuie semenii. Oricum sîntem captivi în univers. Ne ajunge această grozăvie. Dar să intensifici această captivitate pînă la nivelul puscăriei – numai omul e capabil de asemenea nebunie.
  • Liberatea omului e partea divină din el.
  • Mă întreba Marin Preda cum era cu macedoromânii si i-am zis: domnule Preda, macedoromânii nu sînt români, sînt super-români, români absoluti. Atît de năpăstuti si goniti, au instinct national de fiară bătută. Iar eu si dumneata pe lîngă ei, avem fortă domestică de rate. Măcăim. Am stat cu macedoromâni în temnită. Îi băteau pînă îi omorau, dar nu declarau nimic. Au o bărbătie perfectă.
  • A sti la scară umană, poate fi folositor – dar în nici un caz mîntuitor.
  • E mai mîntuitoare o rugăciune într-o biserică din Găiesti decît Platon.
  • Heidegger spune asa: ca să iesi din anonimat, trebuie să trăiesti nelinistea perspectivei neantului zilnic. El te îndeamnă, Heidegger, să trăiesti murind absolut în fiecare zi!
  • Moartea mă determină să fiu esential. M-a impresionat foarte mult sunetul pămîntului căzînd pe cosciugul lui Nae Ionescu.
  • Napoleon face adevărata istorie a Revolutiei franceze. Un om care a refăcut ordinea naturală, punînd parul pe haimanalele de pe ulită. Cînd a fost întrebat cum îsi explică intrarea armatelor sale în Tările de Jos ca pe bulevard, în timp ce regii Frantei se pinteau la ele zadarnic, Napoleon a răspuns: N-au intrat armatele Frantei, ci ideile revolutionare de pe drapel! Începuse o nouă filozofie a istoriei, cu Napoleon.
  • Fără nemurire si mîntuire, libertatea e de neconceput. Omul, dacă nu are în substanta lui ideea nemuririi si mîntuirii, nu e liber. Seamănă cu berbecul, cu capra, cu oaia…
  • Omul a depasit conditia de animal abia atunci cînd în el a apărut ideea nemuririi, care nu trebuie confundată nici cu permanenta speciei, nici cu conceptia estetică a gloriei.
  • Fără Dumnezeu omul rămîne un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicăieri si merge spre nicăieri. Si el rămîne asa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător. Cînd, unde si în ce scop a apărut el în calitatea asta de om? Dacă se întreabă singur si nu e un zeu în dreptul casei care să-i reveleze data începutului, înseamnă că omul rămîne un biet animal rational care vine de nicăieri si merge spre nicăieri.
  • Autonomia spirituală a omului este iluzorie si ea se miscă perpetuu între Dumnezeu si dracul. Fără credintă si Biserică, omul rămîne un simplu animal rational si muritor, rationalitatea avînd doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la conditiile cosmice decît restul dobitoacelor. Cînd zici că omul e un animal rational, si muritor, rationalitatea avînd doar caracterul unei mai mari puteri de adptare la conditiile cosmice decît restul dobitoacelor. Cînd zici că omul e un animal rational, atributul rationalitătilor îl distinge de restul vietătilor, nescotîndu-l din perspectiva mortii absolute. Moartea devine relativă, ca o trecere numai prin religie – stiinta, oricît de savantă, nescotînd omul decît aparent din regnul animal. Nici o consolare că eu mă deosebesc de elefant sau de capră pentru că fac silogisme, dacă apar si dispar în mod absurd din natură.
  • Scara valorilor umane contine: sfîntul, eroul, geniul si omul obisnuit – dincolo de acestia situîndu-se infractorul. Sfîntul, eroul si geniul sînt fără voia societătii, care e obligată să-i recunoască. Nimeni nu-ti contestă dreptul la existentă dacă esti om obisnuit, dar nimeni nu trebuie să facă confuzie între tine, sfînt, erou si geniu. Oamenii sînt egali în fata legii, adică trebuie respectati ca atare, dar nu confundati, nu făcuti identici, că e o gogoasă… Nimeni nu-ti contestă dreptul la o viată normală dacă porti masca de om. Numai că dacă esti mediocru, nu trebuie să te instalezî în vîrf, pentru că nu e nici în interesul tău. Acolo trebuie să stea cei dotati. Sfîntul stă în fruntea tablei valorilor pentru că el face posibilă trăirea absolutului la scară umană. Eroul se consumă făcînd istorie si nedepăsind sfera laicului. Eroul este admirat – asa cum este si geniul – dar nimeni nu i se închină, chiar dacă fapta lui aduce foloase reale omului. În vreme ce sfîntul se situează dintru început în eternitate, eroul moare în istorie, pentru că urma pe care o lasă el, ca om împlinit, este fixată doar în timp si în spatiu.
  • Omul nu e o sumă de miliarde de celule sau de organe. Că nu sînt independente nici ficatul, nici rinichii, nici stomacul, nici creierul, nici sistemul osos. Omul, ca întreg nu poate fi gîndit decît biblic; stiintific, nu. Moise e mai valabil decît ultima noutate evolutionistă a stiintei.
  • Umanitatea o iubesti lesne. Pe om mai greu.
  • Am dorit dintotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema „Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români”.
  • La întrebările fundamentale ”de ce?” si ”în ce scop?” aporetica rurală românească răspunde: ”d-aia”. A venit odată un frantuz la noi, cu niste masini, iar una nu functiona tocmai cum trebuie. Dar românul zice: merge si asa! Trebuie să scăpăm de acest ”merge si asa”; că ”merge si asa” înseamnă că merge oricum. Nu oricum, nu oriunde, nu oricînd si nu orice.
  • Cum văd participarea românilor de acum la mîntuirea lor? – Simplu. Ducîndu-se la biserică. Si folosind stiinta ca peria de dinti. Tot ce spune stiinta să nu-i lase cu gura căscată si tot ce spune un popă de la Cucuietii din Deal să considere adevăr ritualic.
  • Am făcut o mărturisire într-o curte cu sase sute de insi, în închisoarea de la Aiud. Fratilor, am zis, dacă murim toti aici, în haine vărgate si în lanturi, nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el!
  • Protestantismul est o religie coborîtă la rangul de morală pentru grădinita de copii.
  • Prima functie a unei religii reale este consolatoare, fiindcă fara religie am lătra precum cîinii. Ne nastem, trăim, ne îmbolnăvim, îmbătrînim si murim. Si întreg peisajul speciei om culminează în cimitir. Destinul uman nu e o invitatie la fericirea de-a trăi. Singurul mod de-a evita nelinistea metafizică a cimitirelor este religia. Cu religia intri în cimitir în plimbare. Cu filozofia intri în cimitir – cum a intrat prietenul meu Cioran – prin disperare.
  • Cine n-a putut fi înlocuită? Religia! Iar filozofia care speculează autonom, face onanie mintală. Si dacă vrea să scoată, să extragă esente din stiintele naturii, e parazit. Atît! Nu îndrăznesti să spui despre religie, teologal vorbind, – dacă esti cinstit – că a fost înlocuită de filozofie sau de stiintă. Un crestin îti spune că adevărul se defineste prin jocul celor două lumi: cea de aici o oglindeste imperfect pe cea de dincolo. Spune contra dacă poti!
  • Religia este principiul uniformizator al speciei umane si este singura salvare în care se poate vorbi despre egalitate.
  • Religia transformă poporul într-o masă de oameni culti.
  • Între un laureat al premiului Nobel care nu s-a idiotizat complet si a rămas religios si un tăran analfabet nu există nici o diferentă.
  • Nivelul meu intelectual, chiar dacă sînt savant, nu depăseste nivelul unui popă obscur din Bărăgan. Pentru că preotul ăla, în ritualul lui din biserica aia din lemn sau piatră, stă de vorbă cu Absolutul.
  • Religia este sediul adevărului transcendent în esentă si unic ca principiu unic al tuturor lucrurilor. Religia se situează peste ultimele speculatii teoretice ale stiintei, prin adevărul absolut unic, care e Dumnezeu. Să vină un laureat al premiului Nobel ateu. Ce-o să-mi spună el? O babă care cade în fata icoanei Domnului străbătută de absolut e om, si ăla e dihor laureat.
  • În Ispita de pe munte – retro satana – Iisus spune: ”Împărătia mea nu e din lumea aceasta” Asta-i nemaiauzit! Du-te în împărătia Lui cu trenul sau cu racheta dacă poti. Nu poti! Înotăm în Univers ca mormolocii, si lumea lui Hristos se situează transcendent ca-n Ispita de pe munte, în mod etern.
  • Asa am spus eu în temnită: Domnule colonel – eram sase sute de insi într-o curte închisă – nu ve-ti fi voi, comunistii, niciodată revolutionari pînă nu veti imita pe cel mai generos zeu pe care l-a dat istoria lumii, pe Hristos. În parabola cu oaia rătăcită, un păstor părăseste o turmă întreagă în căutarea unei oi. Să stiti, asta se cheamă ”unanimism moral crestin”. Fiindcă în universul lui Hristos o celulă care mai palpită într-un muribund e mai valoroasă decît toate galaxiile posibile.
  • Poarta spre Dumnezeu este credinta, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gîndită crestin, rugăciunea ne arată că umilinta înaltă, iar nu coboară pe om.
  • Un sfînt poate fi si analfabet, dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de sfintenie e legată de ideea de minune. Un sfînt poate face o minune. Geniul face isprăvi, nu minuni. Lumea, acum e ancorată în cultul genialitătii ca slăvire a progresului în afară. Atît. Or, cu cît sîntem mai avansati, mecanic si material, cu atît sîntem mai departe de esenta reală a lumii, de sfintenie.
  • Singurii oameni care nu pot fi suspectati că se înfioară în fata mortii sînt sfintii.
  • A fi sfînt înseamnă a fi suveranul tău perfect.
  • Trei ore am vorbit atunci în curtea închisorii, de Platon si despre Hristos. Zice colonelul: Vă rog să scrieti ce-ati vorbit, ca nu cumva ministrul de interne Drăghici să spună că sînt solidar cu dumneavoastră. – Domnule colonel, cum să fim noi solidari? Eu tocmai d-aia am venit aici, că nu sîntem solidari unii cu altii…
  • Cînd va dispărea ultimul tăran din lume – la toate popoarele, vreau să spun – va dispărea si ultimul om din specia om. Si atunci or să apară maimute cu haine.
  • Tăranul este omul absolut.
  • Am devenit un gînditor crestin cînd mi-am dat seama că fără revelatie, fără asistentă divină, nu pot sti nici cine sînt, nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot sti de unul singur. Cînd mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poti cunoaste sensul existentei umane si universale.
  • Nu mă interesează trecutul. De cîte ori mă întreabă cineva cînd m-am născut, spun că într-unul din anii trecuti.
  • Treisprezece ani de închisoare… Aveam doar o hăinută de puscărias. Ne dădeau o zeamă chioară si mămăligă friptă. M-au bătut… M-au arestat acasă. Nici nu tin minte anul… Cînd m-au anchetat am lesinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari si pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sînt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu lasitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase… Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunîndu-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităti.
  • M-a întrebat un anchetator: De ce ai vorbit împotriva noastră, dom’le? – N-am vorbit, dom’le. – Cum n-ai vorbit? – Păi împotriva voastră vorbeste tot poporul român. Ce să mai adaug eu? Si mi-au dat 20 de ani muncă silnică făra motive. Mi s-a prezentat sentinta de condamnare ca să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu?
  • Eu, cultural, sînt un european, dar fundamentul spiritual e de tăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de rîs. Si toti din generatia mea au simtit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sînt tîmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit pînă la moarte. Eu nu stiu dacă vom fi apreciati pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.
  • Definitia mea este: Petre Tutea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire si suferintă. Si convingerea mea este că suferinta rămîne totusi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.
  • Eu n-adun nimic. Îmi spunea un popă, zice, păi dumneavoastră vă risipiti asa, vă poate fura oricine… Zic: uite, părinte, eu, zic, am adoptat conceptia regelui Frantei în materie de risipire a ideilor mele. Conceptia lui despre cartof. Cînd au venit cartofii din America, tăranii nu-i cultivau. ”Să mîncăm noi buruiana asta din pămînt…” Ce a zis regele Frantei? ”Mă, seamănă, mă, cartofi pe mosia mea si, cînd or vedea tăranii că îi păzesc, or să-si dea seama că-s lucru bun. Lăsati-i să fure, că asa se răspîndesc cartofii în tară.”
  • Odată, în hol la Athénée Palace, m-a arestat Securitatea pe motiv că fac speculă. Cu ce? i-am întrebat. Nu mi-au răspuns. Si atunci mi-am adus aminte de vorba unui prieten de la Cluj: ”Cu idei, frate, cu idei!”
  • Un umanist pur, adică indiferent religios, practică formele vietii de junglă, împingînd cruzimea pînă la forma gratuită a bestialitătii tigrului. Vremea noastră este plină de astfel de exemplare.
  • (Vlad Tepes) are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Stefan cel Mare. Cu armele! Are meritul că l-a si bătut. Si are mai ales meritul că a coborît morala absolută prin tepele puse în cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap si ti-era frică să n-o furi tu de la tine. Asta-i voivod absolut, Vlad Tepes. Păi fără ăsta istoria românilor e o pajiste cu miei!

Sursa:

http://www.fericiticeiprigoniti.net/petre-tutea/519-din-cugetarile-lui-petre-tutea

 

Spovedania şi vindecarea arborelui genealogic al neamului

 

Fiecare om se trage dintr-o familie, iar mai multe familii apropiate ca grad de rudenie formează un neam. Fiecare neam are un arbore genealogic. Acest arbore genealogic diferă de la neam la neam. După cum un arbore este sănătos şi dă naştere altor ramuri sănătoase, dezvoltându-se foarte frumos, tot astfel se întâmplă şi într-un neam care este credincios, cu frica lui Dumnezeu şi naşte alte ramuri sănătoase şi credincioase, dezvoltând foarte frumos, în mod normal, acel arbore genealogic.

Observăm la unii arbori cum încep să le apară câte o ramură uscată, după aceea altele şi altele, încet, încet, iar la un moment dat observăm că o mare parte din acel arbore s-a uscat. Apoi, la scurt timp, el se usucă definitiv, deoarece nu l-a îngrijit nimeni.

Asemenea analogie putem să o raportăm la diferite neamuri de oameni care sunt necredincioşi.

Păcatul se transmite de la tată la fiu; or, acel păcat netratat macină şi roade în toţi membrii familiei. O bună parte din acei oameni nu-şi dau seama de acel lucru şi se trezesc după ani şi ani, după generaţii peste generaţii că „li s-a cam pierdut neamul”, cum se spune în popor, adică păcatul moştenit în familie şi netratat cu Tainele Bisericii a făcut ravagii.

După cum medicina recunoaşte transmiterea caracterelor (genelor) de la tată la copil, tot astfel religia recunoaşte transmiterea păcatelor de la părinţi la copii. Dumnezeu spune, încă din Vechiul Testament, că „pedepseşte” [în sensul că îngăduie acest lucru în mod pedagogic] pe copii pentru păcatele părinţilor până la al IV-lea neam (Ieşire 20, 5).

De aceea, cei ce sunt căsătoriţi şi au copii, trebuie neapărat să se spovedească, să se cureţe de acele păcate pentru a nu se transmite copiilor lor. Să aibă conştiinţa împăcată că fiii lor nu suferă pentru păcatele părinteşti. Observăm cum foarte mulţi copii se nasc bolnavi. În cele mai multe cazuri copiii se nasc bolnavi datorită păcatelor părinţilor, care nu le-au spovedit şi n-au primit dezlegare de ele.

Un om păcătos care nu se spovedeşte, nu ţine rânduielile bisericeşti: post, rugăciune şi îl prinde sfârşitul vieţii în acea stare păcătoasă, este o ramură uscată la arborele genealogic al neamului său.

Fiecare membru al unei familii care nu se mărturiseşte este o ramură uscată din arborele genealogic al neamului său. Cel mai important remediu pentru vindecarea arborelui este în special Sfânta Spovedanie deoarece aici sunt: curăţirea, tratamentul şi vindecarea.

(Arhim. Ioachim Pârvulescu, Sfânta Taină a Spovedaniei pe înţelesul tuturor, Mănăstirea Lainici)

Sursa:

http://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/1049/spovedania-%C5%9Fi-vindecarea-arborele-genealogic-al-neamului

 

 

 

Biserică în peisaj de iarna

 

„Cu ce se poate măsura credinţa băiatului ce şi-a abandonat cîrjele în zăpadă şi, rezemat de stînca îngheţată, adoră un Christ încoronat cu nea şi atîrnînd pe un crucifix răsărit în miezul unui pîlc de brazi ce închipuie, totuşi, o biserică mai reală şi mai la îndemînă decît catedrala semeaţă ce se profilează în valea cotropită de o ceaţă de marmoră”

(Caspar David Friedrich: „Biserică în peisaj de iarnă”)

P.S. LONGHIN ÎMPOTRIVA SINODULUI PANORTODOX: „NU RECUNOAȘTEM ACEST SOBOR AL FĂRĂDELEGII, CARE VA ADUCE DEZBINARE ÎN BISERICĂ”

 

Scrisoare adresată Patriarhului Kiril de către viețuitorii Mănăstirii „Înălțarea Domnului”, Bănceni, Ucraina

 

Prea Fericirii Sale, Prea Fericitului Kiril, Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii
Prea Fericirea Voastră, Prea Fericite Stăpâne, cu smerenie, cerem binecuvântarea Domnului și sfintele voastre rugăciuni pentru turma ce v-a încredințat-o Dumnezeu.
Cu multă bucurie și căldură sufletească, ne aducem aminte de vizita Prea Fericirii Voastre pe pământul nostru natal bucovinean, fapt pentru care Vă mulțumim mult și Vă rămânem recunoscători.
Cu durere în suflet ne adresăm Prea Fericirii Voastre, în dorința de a ne păzi să nu ajungem trădători ai sfintei credințe ortodoxe.
În momentul de față, poporul creștin ortodox este adânc tulburat datorită faptului că Biserica Ortodoxă Rusă participă la Soborul înșelător care este hotărât pentru anul 2016 și care are ca scop să ne îndepărteze de la calea cea adevărată.
Biserica lui Hristos ne-a educat în duhul iubirii, blândeții, smereniei, ascultării și cinstirii îndrumărilor duhovnicești lăsate de înaintașii noștri. Biserica Ortodoxă, prin glasul Sfinților Părinți mărturisește că mântuirea poate fi dobândită numai în această Biserică întemeiată de Hristos. Biserica Ortodoxă este adevărata Biserică în care nepătat s-a păstrat Sfânta Tradiție și deplinătatea dumnezeiescului har mântuitor. Ea a păstrat întreagă și curată învățătura Apostolilor și a Sfinților Părinți. Dorim să rămânem credincioși și ascultători mărturisirii lor, urmându-le în credință neclintită și în dragoste înflăcărată pentru Dumnezeu.
CREDINȚA ORTODOXĂ ESTE SINGURA CREDINȚĂ MÂNTUITOARE!
Nu ne vom lepăda de tine, iubită Ortodoxie, nu te vom tăgădui pe tine, credința moștenită de la Sfinții Părinți. În tine ne-am născut, în tine trăim și în tine vom muri. Și, dacă vremea ne-o va cere, de mii de ori vom muri pentru tine, urmând învățăturilor Sfinților Părinți, care ne-au arătat calea spre Împărăția lui Dumnezeu chiar cu prețul vieții lor.
Noi suntem chemați să păstrăm în toată curăția sfânta Ortodoxie lăsată nouă ca moștenire de Sfinții Părinți. Cu orice preț vom apăra credința ortodoxă, urmând învățăturilor dogmatice, Sfintei Tradiții și sfintelor canoane care au fost date la cele șapte Soboare Ecumenice și Locale ale Bisericii Ortodoxe.
Rămânem fermi în hotărârea noastră de a apăra sfânta Ortodoxie, credința Sfinților Părinți și ne rugăm bunului Dumnezeu să dăruiască poporului ortodox putere, înțelepciune, evlavie și statornicie în credință.
Prin cele spuse mai sus, suntem categoric împotriva oricăror întruniri cu cei de alte crezuri: catolici, protestanți și toți ereticii, care s-au rătăcit de la adevăr, întrucât ecumenismul este calea ce duce la pierzare, despărțindu-i pe creștinii ortodocși de Sfânta Sobornicească și Apostolească Biserică.
Suntem gata să-i îmbrățișăm cu toată dragostea întru Hristos pe toți cei ce s-au rătăcit de la Adevăr, dar care doresc să se întoarcă în sânul Bisericii Ortodoxe prin Taina Pocăinței, cerându-și iertare, plângându-și păcatul rătăcirii și primind deplin dogmele și Tradiția sfintei noastre credințe Ortodoxe, care „a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna” (Iuda 3).
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Îl rugăm pe Domnul cel Preamilostiv să ne dăruiască atotputernicul Său ajutor tuturor creștinilor ortodocși, pentru a rămâne în trezire duhovnicească și în duhul smereniei, să fim hotărâți și devotați fii ai Bisericii noastre Ortodoxe.
Prea Fericirea Voastră, noi viețuitorii Sfintei Mănăstiri „Înălțarea Domnului” din Bănceni, nu recunoaștem acest sobor al fărădelegii, care va aduce dezbinare în Biserică, protestăm categoric împotriva lui și vrem să rămânem fii devotați ai sfintei noastre credințe ortodoxe, slujind pe Adevăratul Dumnezeu, slăvit în Treime: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Amin.
Cerem cu umilință ale Prea Fericirii Voastre sfinte rugăciuni, dorindu-vă din toată inima putere sufletească și trupească, sănătate, pace, înțelepciune și ani mulți întru buna slujire ce V-a încredințat-o Dumnezeu.
Starețul sfintei mănăstiri
„Înălțarea Domnului” – Bănceni
Episcop Longhin (Mihail Jar)

(Scrisoare apărută în cartea Episcopul Longhin: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte”).

 

ORTODOXIA ESTE ÎN ESENŢA EI MARTIRICĂ

 

Ortodoxia nu este nici o religie între alte religii, nici o confesiune între alte confesiuni. Ortodoxia este pur şi simplu BISERICA; unica Biserică despre care a vorbit Dumnezeul-Om Hristos – Întemeietorul şi Capul ei, şi despre care ne-a asigurat că nici “porţile iadului (adică “gurile ereticilor”) nu o vor birui” (Matei 16, 18).
S-a afirmat că Ortodoxia este în esenţa ei martirică şi aceasta pe mai multe temeiuri. Întâi, pentru că ea – Ortodoxia, Biserica – a fost întemeiată pe jertfa martirică supremă a Dumnezeu-Omului Hristos pe Crucea de pe Înfricoşătoarea Golgotă. Apoi, pentru că ea – Ortodoxia, Biserica – oferă mărturie (μαρτυρια) lumii, dominate de cel viclean, despre Adevărul cel veşnic şi iubitor, pecetluind această bună, frumoasă şi mântuitoare mărturie “cu sângiuirile Mucenicilor celor din toată lumea ca şi cu o porfiră şi vison…”
Că Ortodoxia nu dă roade decât pe cruce şi nu este confortabilă decât acolo unde ea e un fals o mărturisesc toţi sfinţii împreună şi fiecare osebit prin vieţile, pătimirile, mărturisirile, învăţăturile şi chipul jertfelnic al naşterii lor în ceruri prin care au pecetluit viaţa lor în Domnul cel Răstignit şi Înviat. Ei sunt “roada Duhului”, “casnicii lui Dumnezeu”, Dascăli pentru tot sufletul iubitor de ucenicie şi învăţătură la picioarele Adevărului, rugători pentru tot sufletul cel necăjit şi întristat, dar mai ales modele vrednice de urmat.
Suntem sau vom fi pregătiţi pentru mărturisire şi mucenicie? Ne-am “zdrobit” prin pocăinţă sau mai avem de lucru? Sau poate că unii nici nu au început, iar alţii nici nu ştiu despre ce este vorba (dar “alţii” dintre cei botezaţi)!… Ne-am smerit pe noi înşine? Ne smerim în viaţa de zi cu zi ca să atragem harul dumnezeiesc? Fiecare să-şi răspundă singur, iar pentru mântuirea veşnică a sufletelor noastre neîncetat Domnului să ne rugăm! Doamne, miluieşte.

Monahul Leontie

 

Homeopatia – o pseudoştiinţă păgână

 

Ce este homeopatia?

Homeopatia, întemeiată de către Samuel Christian Friedrich Hahnemann (1755-1843), medic german, este clasificată, la ora actuală, printre ramurile medicinei alternative sau complementare, care grupează alte metode de promovare şi restaurare a stării de sănătate decât cele aparţinând medicinei „clasice” (hipocratice, alopate). Principiile de bază ale homeopatiei, aşa cum le-a enunţat fondatorul său, şi cum s-au propagat până în ziua de astăzi, contrazic o importantă serie de elemente din medicina „clasică”, nehomeopată, precum şi din ştiinţă, în general, motiv pentru care homeopatia , deşi din ce în ce mai agreată de către marele public, rămâne, la nivelul comunităţilor ştiinţifice, un domeniu controversat, controversă care tinde să se extindă şi în domeniul teologic.

În acest context şi în căutarea unor explicaţii plauzibile şi a unor fundamente solide ale practicii lor, unii homeopaţi se îndreaptă către dezvoltări recente din domeniul ştiinţific, alţii către tradiţii spirituale, sau chiar către o îmbinare între posibile explicaţii materialiste, respectiv idealiste. O analiză riguroasă a pretenţiilor homeopaţilor conduce, însă, la concluzia că homeopatia este lipsită de orice întemeiere ştiinţifică, actuală sau potenţială, fiind, în schimb, lesne de demonstrat, atât din perspectiva ştiinţifică, a antropologiei culturale, precum şi din perspectiva teologiei ortodoxe, că sistemul homeopat este fondat pe credinţe păgâne şi reprezintă, în aspectele sale practice, o formă de magie simpatică.

După Hahnemann, odată supusă unui dezechilibru indus în mod deliberat, cu ajutorul tratamentului homeopat, dezechilibru asemănător cu cel care a indus suferinţa, forţa vitală se poate reechilibra, restabilind starea de sănătate.

Tratamentul homeopat se efectuează cu ajutorul remediilor, preparate din diverse materii (care pot fi orice- minerale, părţi de animale şi plante, producţii patologice umane, ba chiar şi „materii imponderabile”, precum razele X, razele lunii, soarelui, stelelor, etc) supuse diluărilor şi sucusionărilor succesive. Diluarea materiei merge până la absenţa ei totală din lichidul în care este diluată (apă sau alcool), considerându-se, totodată, că exact acele remedii ultradiluate, din care materia de la care s-a pornit lipseşte, sunt „cele mai puternice”. Sucusionarea, numită şi dinamizare, implică lovirea ritmică a flaconului cu remediu de o suprafaţă dură, dar elastică (îmbrăcată în piele), fiind, aşadar, o formă de agitare mecanică.

Homeopatia  susţine că vindecă omul ca întreg material şi spiritual.

În încercarea de edificare a unei baze ştiinţifice a homeopatiei, unii autori ajung, din nefericire, să prezinte, în lucrările lor, date eronate, falsificate sau relocate, în mod inadecvat, din domeniul ştiinţific în cel filozofic, şi reciproc. În aceeaşi linie, adepţii homeopatiei recurg la anumite strategii adaptative, încercând, spre exemplu, să introducă în explicaţiile lor privind mecanismul de acţiune al remediilor elemente din domenii ştiinţifice cât mai dificil accesibile publicului larg (precum fizica cuantică sau biologia moleculară), deturnate ca sens, transformate în termeni filozofici, sau în simple etichete goale de conţinut. Relativ la această practică, există numeroase lucrări critice ale oponenţilor homeopatiei, ba, chiar, comentarii negative aparţinând homeopaţilor „serioşi”, care nu vor ca domeniul lor să fie infiltrat de persoane care confecţionează astfel de explicaţii frapant pseudoştiinţifice, ce fac o proastă impresie publicului cunoscător al noţiunilor ştiinţifice implicate.

Existenţa mărturiilor persoanelor care au beneficiat de pe urma homeopatiei (în ciuda lipsei unei fundamentări ştiinţifice a acesteia şi a unor rezultate coerente ale studiilor clinice) este o piatră de poticnire pentru critica ştiinţifică a sistemului homeopat. „Discrepanţa dintre datele provenite din studii şi cele observaţionale [datele despre eficienţa homeopatiei culese din experienţa homeopaţilor şi a pacienţilor lor, n. trad.] continuă să fie intens dezbătută”, spune E. Ernst, un cunoscut critic al homeopatiei, care consideră, însă, problema tranşată, atribuind eficienţa homeopatiei efectelor (de tip placebo ale) abordării individualizate pentru fiecare pacient şi „întâlnirilor lungi şi empatice dintre pacient şi terapeut”, tipice pentru practica homeopată.

Efectul placebo constă în ameliorarea stării de sănătate, în absenţa unui tratament medicamentos real, dar în prezenţa unei substanţe neutre, fără efect medicamentos, despre care, însă, bolnavul crede că este un medicament. Placebo se foloseşte pentru a testa eficienţa potenţialelor medicamente, nou descoperite- efectele lor se compară cu rezultatele obţinute cu placebo, pentru a vedea dacă au, într-adevăr, proprietăţi curative şi pacienţii nu s-au vindecat, de fapt, doar în baza unei mobilizări naturale a organismului, stârnită de încrederea în tratament. În acest sens, există date care infirmă ipoteza că homeopatia s-ar baza (numai) pe efecte placebo. Aplicaţiile din domeniul medicinei veterinare şi fitopatologiei (în bolile plantelor) pledează, de asemenea, pentru existenţa unor efecte diferite de placebo ale remediilor.

Homeopatia şi Ortodoxia

Credinţa într-o „forţă vitală”, vindecabilă de către homeopat cu ajutorul remediilor preparate din minerale, plante şi animale diferă în totalitate de învăţătura Bisericii, dat fiind că, din perspectiva ortodoxă: nu vreo „forţa vitală autoîntreţinută”, ci sufletul dă trupului puterea de simţire, de viaţă şi de creştere, sub lucrarea energiilor dumnezeieşti necreate; boala nu este rezultatul dezechilibrului „forţei vitale”, ci, cel mai adesea, urmarea păcatului (cu anumite excepţii, d ex. pentru a se vădi prin vindecarea bolnavului puterea lui Dumnezeu, conform evangheliei videcării orbului din naştere, sau pentru sporirea în virtute, vezi vieţile unor sfinţi), dar care nu confirmă, nici ele, în vreun fel, doctrina homeopată.; reîntregirea laturii spirituale a omului (vindecarea sufletului) nu o pot înfăptui „vindecătorii”, ci doar harul dumnezeiesc, pe care omul îl poate primi, în acest scop, numai şi numai în Biserică.

Totodată, pretențiile homeopate privind „informarea” apei cu caracteristicile materiei dizolvate şi sucusionate contrazic teologia raţiunilor. A susţine că apa poate manifesta (în urma sucusionării) proprietăţi ale altor materii, în absenţa fizică a acestora, echivalează cu a afirma că raţiunile firii (de Dumnezeu enunţate) pot fi alterate prin acţiunea omului. Doar prin minune devine posibil ca o specie (apa, sau altceva) să manifeste proprietăţile altei specii. „Minunile” homeopate se fac, însă, la lucrarea unor păgâni sau eretici şi se comercializează în chip profitabil. Mai mult, remediile au, asupra oamenilor, după cum se va vedea, mai jos, efecte duhovniceşti străine de lucrarea benefică, dumnezeiască.

Chiar dacă unii homeopaţi nu asumă perspectiva vitalistă, sau ideea de informare prin sucusionare, practica lor este contrară ortodoxiei, homeopatia având o abordare operaţională tipică pentru magia simpatică. Magia simpatică este o formă de vrăjitorie bazată pe similaritatea între elemente cuprinse în actul magic efectuat şi evenimentul dorit a fi indus prin magie. Sir James George Frazer (1854–1941) antropolog scoţian, considerat părintele antropologiei culturale (ştiinţă care studiază concepţiile şi practicile diverselor populaţii de pe Glob) moderne vorbea despre o „lege a similarităţii” în cadrul dizertaţiei sale despre magia simpatică: Dacă analizăm principiile reflexive pe care se bazează magia, probabil că acestea se vor reduce la două: primul – ceea ce este similar produce similarul .

Asemenea unor forme de magie simpatică tradiţională, homeopatia se bazează pe îndepărtarea unor fenomene (simptome) prin utilizarea unor mijloace mimetice (remediile, capabile să inducă simptome similare cu cele pe care le vindecă). Faptul a fost notat şi comentat, cu mult înaintea autorilor acestei cărţi, de către folcloristul român I-A Candrea. Şi aici trebuie menţionat că autorii prezentului material au descoperit acest fapt ulterior elaborării propriilor observaţii privind homeopatia și magia simpatică, constatând, cu această ocazie că au ajuns, în mod independent, la unele și aceleași concluzii ca şi I-A Candrea. Homeopatia este, aşadar, o formă de magie simpatică. După modul de operare, homeopatia poate fi caracterizată şi ca o formă de magie populară, a cărei practicare nu presupune consacrarea rituală a practicantului şi nici măcar ca acesta să fie conştient de faptul că se ocupă cu vrăjitoria.

De asemenea, din studiul datelor pe care homeopaţii le-au colectat despre remedii se poate observa că materia dinamizată (remediile) stârneşte, în om, patimile, şi îl face vulnerabil la atacuri demonice directe, toate patimile (bolile spirituale) cunoscute Bisericii ajungând să fie legate de remedii. Reamintim, aici, faptul că reacţiile date de către „medicamentele homeopate” se petrec în absenţa vreunui element material propriu remediilor, pe seama căruia să poată fi puse. După cum s-a discutat, mai sus, ipotezele privind energii de natură materială şi/sau transferuri de informaţie care să intervină în interacţiunile homeopate suferă din lipsă de rigurozitate ştiinţifică şi logică.

Iată doar câteva exemple:

Probantul remediului Natrium muriaticum (obţinut din banala clorură de sodiu, sarea de bucătărie), respectiv pacientul căruia „i se potriveşte” remediul, este „deprimat, mai ales în bolile cronice, consolarea îi agravează starea. Iritabil, pasionat de amănunte. Stângaci, repezit. Vrea să fie singur pentru a plânge. Râde şi plânge  .

Remediul Acidum nitricum se asociază cu teama de boală şi de moarte, egoism, suspiciune, nefericire, nemulţumire, pesimism, depresie, iritabilitate, persoana este ranchiunoasă, răzbunătoare, încăpăţânată, răuvoitoare, nu o mişcă scuzele altora, suferă de disperare cronică, sare din somn, înspăimântată, atunci când adoarme. Acestea sunt manifestări clare ale patimilor fricii şi trufiei, precum şi ale lucrării directe a demonilor. Se remarcă faptul că spaimele în somn apar şi în tabloul altor remedii homeopate.

Remediul Alumina dă impulsul de a răni sau omorî, precum şi pulsiuni sinucigaşe. Există remedii asociate cu patima desfrânării (împreună cu alte probleme duhovniceşti):

Ambra grisea (nimfomanie), Apis mellifica (manie sexuală, dar şi furie, teamă, vexare, precum şi opusul lor, apatia; spaime în somn), ş.a.

Remediul Bromium (dar şi alte remedii) este asociat cu senzaţia că cineva se află în spatele persoanei şi că, dacă aceasta se întoarce, îl va vedea pe „acela”. Un alt simptom ciudat indus şi „tratabil” de către remedii este insomnia cu oră fixă (faptul că oamenii pot fi sâcâiţi de demoni, mereu la aceeaşi oră este cunoscut Bisericii).

Tabloul „simptomelor” cel puţin ciudate asociate remediilor culminează cu accesele de furie însoţite de plâns, lătrat şi urlat (remediul Cantharis vesicatoria), amintind în mod izbitor de manifestările persoanelor chinuite de demoni. Un alt fapt ciudat este afectarea stării de conştienţă a pacienţilor trataţi cu remedii. La aceştia se pot sesiza: (…) alterarea percepţiei temporale, sărăcia limbajului, amnezia selectivă, lipsa conştiinţei de sine, caracterul holist al ameliorării şi dezvoltarea de boli acute, toate în răspuns la un tratament homeopat de succes . Alterarea capacităţii pacientului de observare a sinelui şi realităţii imediate este atribuită restaurării „rapide, blânde şi permanente”, de către remediu, a stării de sănătate (ceea ce constituie un ideal hahnemannian).

Tentaţia recursului la homeopatie, mai ales pentru bolnavii grav, este mare, dat fiind că nu suntem, cu toţii, decât oameni. A nu apela la astfel de practici, neştiinţifice, ci păgâne şi magice, chiar dacă suferinţa cuiva este mare şi tentaţia alinării amăgitoare pe care o pot oferi este pe măsură, atrage, însă, asupra bolnavului, conform învăţăturii Bisericii, mângâierea şi răsplata dumnezeiască.

Concluzii

Homeopatia nu este o ştiinţă, ci un sistem păgân, ale cărui practici sunt de tip magic. De fond, nimic nou- Biserica a avut de luptat dintotdeauna cu vrăjitoria. În formă, însă, terapiile complementare şi alternative de acest gen se aliniază la „noul” epocii actuale, amprentate de postmodernism şi new-age. Contestarea adevărului unic, de către primul curent, şi tendinţa de amestecare a ştiinţei cu religia şi a tuturor religiilor între ele, specifică pentru cel de al doilea, au conturat un fundal perfect, pentru descoperirea sau redescoperirea a diverse astfel de metode înşelătoare de vindecare.

 

Sursa

http://marturieathonita.ro/homeopatia-o-pseudostiinta-pagana/

 

Mesajul unui sfânt: Marcu Evghenicul

O figură harismatică, care şi–a lăsat o adâncă şi luminoasă pecete pe istoria Bisericii, este impusă cu o deosebită actualitate de către calendarul sărbătorilor acestei luni. Este Sfântul Marcu Evghenicul, antiunionistul. În zilele noastre, în care mişcarea ecumenică l–a neliniştit până şi pe cel mai simplu om şi se prezintă de–acum nu numai în haină bisericească, ci şi într–una surprinzător de socială, nimic nu este mai interesant, dar şi mai credibil decât să ascultăm mesajul celui care a fost odată  protagonist în aceste evenimente şi căruia după veacuri i s–a dat dreptate.

Marcu a fost de viţă nobilă şi în ceea ce priveşte sufletul, şi în ceea ce priveşte originea. Printre primele lecţii pe care le–a primit au fost şi insuflatele cuvinte ale lui Iosif Vriennie: „Credinţa noastră Ortodoxă! Aceasta este bogăţia noastră, aceasta slava, aceasta neamul, aceasta cununa, aceasta lauda”. „Nu ne vom lepăda de tine, iubită Ortodoxie! Nu vom minţi faţă de tine, Cinstire de Părinţi predanisită! Nu ne vom îndepărta de tine, Maică, bună–cinstire. Întru tine ne–am născut şi întru tine trăim, şi întru tine vom adormi! Iar dacă vremea o va cere, şi de mii de ori vom muri pentru tine”. Aceste cuvinte au fost o bornă în viaţa lui Marcu, au devenit o sfântă comoară, pe care s–a îngrijit să o păzească până la sfârşit neinovată şi nefalsificată.

Anii în care a trăit erau grei pentru patrie. Turcii ajunseseră în faţa porţilor Constantinopolului şi temeliile imperiului se cutremurau de pasul  lor. Împăratul, în faţa pericolului direct, caută ajutor. Bate la porţile celor puternici ai Europei şi cerşeşte alianţa lor. Însă ca popoarele creştine să–şi dea ajutorul capitalei imperiale, trebuie să aprobe papa. Şi papa pretinde schimburi (despăgubiri) grele: supunerea Ortodoxiei în faţa papismului.

Ameninţarea este un sfetnic rău şi devine şi mai rău, când cineva pierde simţul profund al realităţii. Forţaţi de pericol, păcăliţi de masca cea înşelătoare, toţi, împărat şi episcopi cedează şi cad de acord pentru unirea Bisericilor, precum numesc eufemistic supunerea faţă de papă. Preferă sclavia faţă de papism decât sclavia faţă de turci. Şi doar Marcu, urmându–i fidel pe Părinţii Bisericii, îşi înalţă statura morală şi apără integritatea credinţei. La Sinodul de la Ferrara – Florenţa cuvintele sale sunt formulate memorabil şi monumental. Propovăduieşte că deasupra libertăţii patriei este libertatea credinţei. Pentru că o credinţă liberă poate într–o zi să elibereze patria aflată în sclavie. Credinţa păstrează nerobit cugetul şi îi face vitează inima. Dimpotrivă, o credinţă înlănţuită de înşelăciune îngenunchează şi patria la picioarele celui care a înşelat–o. Unirea o iubim, supunerea o urâm, pentru că ea va însemna dispariţia Ortodoxiei. Între adevăr şi minciună nu există cale de mijloc (ceva intermediar), nu încape compromisul. Oricând s–au făcut astfel de paşi, cel care a câştigat a fost vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al omului.

Prin această poziţie de neînduplecat Marcu Evghenicul era de aşteptat să devină antipatic catolicilor şi prietenilor lor şi să fie catalogat drept intolerant, în timp ce aceia sfătuiau printr–o ipocrizie inimaginabilă la „iubire şi la pace”. Unii au vrut să–l ucidă. Fostul lui coleg Visarion a strigat mânios la Marcu: „Mă zbat de prisos şi mă cert cu un om demonizat. Căci acesta este nebun”. Dar Marcu, care ca om era blând şi smerit, pentru credinţa lui s–a făcut leu. „Tu eşti fetiţă şi te comporţi ca o fetiţă”, a fost răspunsul lui către Visarion.

În cele din urmă unirea a fost semnată, dar niciodată nu a fost aplicată. Însuşi papa, când a aflat că Marcu nu a semnat, a declarat: „Nu am făcut nimic”. Şi credinciosul popor, paznicul şi judecătorul, criteriul adevărului, şi–a exprimat zgomotos dezaprobarea faţă de unionişti, iar din Marcu a făcut simbolul lui veşnic, care însufleţeşte, dar şi mustră, verificând calea ortodocşilor.

Disputa pentru unire nu este doar un dialog dogmatic inutil între cei ce teologhisesc. Pentru că dogma, orice dogmă, dă chip unei cosmoteorii (unei concepţii despre lume) şi impune o bioteorie (concepţie despre viaţă), care nu poate fi închisă în spaţiul lucrurilor bisericeşti în sens strict, nici în spaţiul teologiei ca ştiinţă teoretică. Se întinde şi îmbrăţişează pe nesimţite întreaga viaţă şi întreaga societate. În spatele diferenţelor dogmatice dintre Răsărit şi Apus se ascundeau în mod esenţial diferenţele a două lumi, a două culturi cu filozofie diferită şi mentalitate diferită. Biserica Ortodoxă Răsăriteană trăieşte şi petrece întemeiată pe autoritatea cuvântului lui Dumnezeu. Pe ea îşi sprijină educaţia, modul ei de a gândi şi de a acţiona, modul ei civilizator. Însă în această atmosferă a autorităţii  ea trăieşte şi creează în libertate. Deoarece autoritatea ei este iubire, care nu–şi oprimă cetăţenii, ci îi îndrumă şi îi ocroteşte. Credincioşii, în mod liber supuşi lui Hristos, constituie Trupul tainic şi mădularele Bisericii lui.

Papismul şi Apusul, în general, trăiesc şi se mişcă în alt climat. Aici nu predomină autoritatea lui Dumnezeu, ci autoritatea papei, a omului şi a logicii. Biserica din Trup a lui Hristos se transformă în stat – creştin, dar lumesc – un stat şi el între statele acestei lumi. Harul lui Dumnezeu limitează rolul ei şi îndumnezeirea devine un sistem de categorii logice ale raţionalismului. Şi pentru că dogma lor nu izvorăşte din adevărul dumnezeiesc, ci dintr–o infailibilitate umană, moare, se dezintegrează, aduce dezechilibru în societate şi în civilizaţie. Astfel se naşte Renaşterea care caută moartea lui Dumnezeu, umanismul care aduce neomenia, iluminismul care întunecă toate prin contestare. În cele din urmă dă buzna protestantismul, care distruge orice dogmă, instaurează libertinajul şi cultivă ateismul.

Însă dogma ortodoxă nu este o expresie omenească şi muritoare. Este o prescripţie de viaţă, un mesaj al adevărului care mântuieşte. Mântuieşte sufletul nostru, dar şi patria noastră şi cultura noastră. Marcu Evghenicul apărând Ortodoxia a susţinut în cel mai eficace mod ţara lui şi fără a urmări asta, L–a făcut pe Dumnezeu apărător al vieţii şi al culturii ei. Acest sfânt al Bisericii noastre stă şi astăzi la fel de inflexibil şi de adevărat în faţa acelora care sunt gata ca nişte „fetiţe” să se închine papei şi să imite maimuţărind modul apusean de viaţă şi de gândire. Îşi trimite mesajul său pur şi puternic, un mesaj de cultură duhovnicească autentică. Fraţii mei, este o chestiune de viaţă şi de mântuire în această lume şi în eternitate păzirea dogmei Ortodoxiei!

 

Sursa:

http://axa.info.ro/istorie/mesajul-unui-sfant-marcu-evghenicul/

 

Tâlcuiri la Apocalipsă

Cuprinsul Apocalipsei

Introducere. Capitolul 1, 1-20

– Destinatarul și urarea de fericire adresată cititorilor sau ascultătorilor Apocalipsei

( precizarea introductivă a destinatarului, tema cărții, originea ei dumnezeiască, numele autorului, fericirea, caracterizarea cărții ca profeție).

– Salutul epistolar al autorului, binecuvântare, doxologie.

– Vedenia de la început ( Isus Cel slăvit – Domn al Bisericii Sale. Adeverește biruința Sa asupra morții și autoritatea Sa absolută. El este Cel ce trasează destinul Bisericii, căreia i Se va și adresa).

Prima parte are un caracter moralizator – capitolul 2,1 – 3,22

– Șapte scrisori către șapte biserici : Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia, Laodiceea.

– Descrierea stării prezente ( a celor ce sunt ) din fiecare Biserică. Imaginea lor în ansamblu înfățișează prezentul întregii Biserici cu diversele fluctuații și nuanțe ale stării ei dintr-un loc sau altul, de la o epocă la alta. Fiecare Biserică locală primește, în funcție de starea ei, recunoaștere, laudă, certare, mângâiere, îndrumare, susținere, promisiune.

A doua parte apocaliptică capitolul 4,1 – 22,5

Drama sfârșitului capitolul 4,1 – 22,5

– Scena introductivă. Dumnezeu și cadrul dumnezeiesc al curții Sale împărătești. Lui Dumnezeu I se aduce laudă, spre slava Lui.

Actul întâi.

Capitolul 5,1 – 11,14

Aici începe să se arate ceea ce urmează să se întâmple, adică ce va fi în viitor. Evenimentele care conduc la lupta finală dintre Dumnezeu si satana.

Viziunea peceților

– Vedeniile de la început (5,1 – 8,1)

– Dumnezeu stă pe tronul Său. Cartea cu șapte peceți.  Arătarea Mielului; cartea cu șapte peceți ce I se aduce. Mielului I se aduce închinare doxologică. Toată creația slăvește și cinstește chipul Lui cel dumnezeiesc.

– Deschiderea celor șapte peceți. Profețiile despre sfârșitul lumii, care fac trimitere la profețiile Domnului din ultimul Său cuvânt, așa cum se găsesc în Evanghelia ucenicului și evanghelistului Matei (cf. Matei 24 și paralele).

–  Deschiderea primelor patru peceți (6,1 – 8).

– Chipurile celor patru cai.

four-horsemen_1

Calul alb: răspândirea rodnică a evangheliei.

Calul roșu: războaiele.

Calul negru: foamea.

Calul galben: epidemiile, holera  ș.a.m.d

– Pecetea a cincea: prigoniri împotriva Bisericii și Martirilor (6,12 – 11)

noii-martiri-rusia

– Pecetea a șasea cutremure înspăimântătoare zdruncină temelia lumii (6,12 – 17)

kobe02

Secțiunea intermediară (7,1 – 17)

Deschiderea celei de-a șaptea peceți – se așteaptă ca ea să semnifice sfârșitul lumii și a Doua Venire a Domnului. Nu înseamnă însă așa ceva. Pecetea aceasta este echivalentă unei perioade de lungă durată ce include multe evenimente istorice, simbolizate prin cele șapte trâmbițe.

Înaintea descoperirii celei de-a șaptea peceți care va arăta tot viitorul, Sfântul Ioan are două vise mângâietoare

* Pecetluirea credincioșilor care vor fi păziți de încercările ultimilor ani (7,1 – 8 )

* Slava martirilor și a celor ce au biruit prin  credință în fața Tronului lui Dumnezeu. Ei sunt nenumărați ( 7,9 – 17). Deschiderea celei de-a șaptea peceți (8,1 ). Urmează așteptarea într-o tăcere absolută; cei din cer tac, așteptând cu respirația tăiată să vadă ce urmează să se întâmple.

Vedenia trâmbițelor ( 8,2 – 11,14)

Se arată șapte îngeri, fiecare având câte o trâmbiță.

image13_a

Scenă introductivă un înger poartă rugăciunile sfinților la Dumnezeu și împrăștie foc pe pământ ( 8,2 – 6).

– Cele patru trâmbițe aduc plăgi de temut care au consecințe indirecte asupra oamenilor

( grindină, foc, sânge, catastrofe ce privesc mările și oceanele, ducând la întreruperea comunicării întreruperea comunicării între oameni, otrăvirea apelor și moartea oamenilor, boli contagioase, întunecarea soarelui și tulburarea puterilor cerești)  ( 8,7 – 12)

– Întreitul vai al vulturului din înaltul cerului, care anticipează următoarele trei trâmbițe (8, 13)

A cincea trâmbiță (primul  „vai”):  ” lăcuste” demonice îi chinuiesc pe oameni timp de cinci luni, până îi aduc la disperare ( 9, 13 – 21)

(de văzut și    Israel on alert as locusts hit neighboring Egypt  –  nu spun că este una din plăgi, dar este clar că sfârșitul se apropie cu pași repezi)

Secțiune intermediară (10, 1 – 11, 11, 1 – 14)

– În desfășurarea marii drame apare o paranteză. Un înger confirmă prin jurământ că după a șaptea trâmbițare se vor împlini toate hotărârile lui Dumnezeu, apoi îi dă lui Ioan o carte deschisă ca să o mănânce.

– Măsurarea exactă a Templului și lucrarea celor doi mărturisitori din Ierusalim în timpul marilor încercări. Aceștia vor întări Biserica mult Încercată. Vor avea parte de un martiraj al sângelui, însă, în final, vor învia întru slavă, spre uimirea și frica dușmanilor lor.

Actul doi ( 11,15 – 20,15)

Lupta decisivă dintre Dumnezeu și satana pentru cucerirea și stăpănirea lumii.

Scena introductivă la a șaptea trâmbițare se aud cântări și imnuri triumfătoare pentru biruința definitivă a lui Dumnezeu asupra răului din lume (11, 15 – 19).

I.  Atacul puterilor vrăjmașe asupra Bisericii – necazul cel mare (12,1 – 14,5).

Balaurul se arată pe câmpul de luptă ( 12, 1 – 18)

– Încearcă în zadar să-l nimicească pe Mesia la nașterea Lui ( 12: 1 – 6).

– Arhanghelul Mihail învinge Balaurul, sfărâmându-l de pământ ( 12, 7 – 12).

– Balaurul prigonește Biserica (mama lui Mesia), care însă găsește adăpost și ocrotire în pustie (12, 13 – 18)

Balaurul cheamă la luptă împotriva creștinătății alte două fiare, ca instrumente ale lui (13, 1 – 18).

– Prima fiară, ce vine din mare, Antihristul, este suveranul împărăției din lume, potrivnică lui Dumnezeu (14, 1 – 10).

– A doua fiară, care a venit pe pământ, este profetul primei fiare ( 13, 11 – 18).

– Cele două fiare răpesc, cu ajutorul satanei, conducerea lumii și pretind să fie slăviți ca niște dumnezei, având la dispoziția lor toate mijloacele materiale și spirituale. Urmează o prigoană înspăimântătoare împotriva Bisericii care refuză să aducă închinare altcuiva decât lui Dumnezeu.

Mielul și cei ce sunt ai lui pe muntele Sionului (14, 1 – 5).

– Biserica este fundamentată pe temelia Sionului. În jurul Mielului se aduc cântări de biruință. Cei 144 000.

II.  Judecata dumnezeiască și nimicirea puterilor vrăjmașe ( 14, 6 – 20, 15).

Întreitul avertisment, ca prevestire a judecății ce se pregătește, îndeamnă la pocăință. Chipuri, imagini prin care se încearcă avertizarea oamenilor:

– Secerișul grâului ( credincioșilor) (14, 14 – 16).

– Vremea culegerii viei ( mânia și pedeapsa venită asupra celor nepocăiți) (14, 17 – 20).

Vedenia cupelor.

– Sfârșitul nu a venit încă. În capitolele 14 și 15 ni se aduc la cunoștință pedepsele care vor veni asupra lumii antihristice ce prigonește Biserica. Ultimele plăgi reprezentate de cele șapte cupe.

Scena introductivă

– Biruința asupra Antihristului în marea de sticlă (15, 5 – 8).

– Șapte îngeri care țin șapte cupe pline cu mânia lui Dumnezeu ( 15, 5-8).

Cei șapte îngeri varsă conținutul cupelor pe pământ.

– Primele patru cupe sunt asemănătoare celor patru trâmbițe, însă încercările pe care le provoacă sunt mai grele.

– A cincea cupă cade peste tronul Fiarei și cufundă împărăția lui în întuneric ( 16, 10 – 11).

– A șasea cupă dă cale liberă pentru distrugerea Babilonului și pregătește bătălia ultimă și decisivă dintre Mesia și puterea armată antihristică ( 16, 17 – 21).

Distrugerea Babilonului ( capitala), cea care îl reprezintă pe Împăratul lumii, rivalul lui Dumnezeu ( 17, 1 – 19,5).

– Lui Ioan i se arată și i se explică ce reprezintă prostituata (curva) Babilonului (17, 1 – 18).

– Distrugerea Babilonului (18, 1 – 24).

– Cerul triumfă la distrugerea Babilonului, nunta Mielului este iminentă ( 19, 1 – 10).

Mesia osândește fiara, profetul mincinos și armata lor ( lupta lui Mesia)  (19, 11 – 21).

– Mesia se arată împreună cu oastea Sa pentru a lua parte bătălia decisivă.

– Un înger anunță distrugerea armatei dușmane lui Dumnezeu (19, 1 – 16).

– Fiara și profetul mincinos sunt prinși de vii și apoi aruncați în iezerul de foc (20, 7 – 10).

Învierea universală a morților  și judecata finală ( 20, 11 – 15).

Actul trei (21, 1 – 22,5).

Împărăția veșnică a lui Dumnezeu și a Ierusalimului cel ceresc – centrul unui nou pământ.

Noua creație ca loc al prezenței lui Dumnezeu, izvor al unei fericiri infinite și al vieții veșnice ( 21, 1 – 8).

Măreția și slava noului Ierusalim ( 21, 9 – 22, 5).

Încheiere ( 22, 6 – 21).

– Îngerul îi confirmă lui Ioan faptul că vedeniile de care a avut parte și i-au fost descoperite sunt vrednice de crezare ( 22, 6 – 9).

– Isus anunță venirea Lui, în viitorul apropiat, pentru a judeca lumea ( 22, 10 – 17).

– Sfântul Ioan interzice orice falsificare a cărții ( intervenție) și amenință cu pedeapsă aspră pe oricine va îndrăzni să o facă ( 22, 18 – 19).

– Domnul întărește că va veni iarăși ( 22, 20 a)

– După ce Ioan și Biserica confirmă mărturia Lui în această privință prin Amin, Îl roagă

Da, vino, Doamne (22, 20 b).

– Încheierea cărții prin invocarea harului peste cei ce vor primi Apocalipsa.

APOCALIPSA LUI IOAN – Revelația- partea I

http://www.youtube.com/watch?v=_MxlFKkJthI

APOCALIPSA LUI IOAN- Revelația- partea a IIa

http://www.youtube.com/watch?v=wGtrRrbiXe4